Articolul 1
Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Autoritatea acționează în limitele prerogativelor care îi sunt conferite prin prezentul regulament și în cadrul domeniului de aplicare a Directivei 94/19/CE, Directivei 2002/87/CE, Regulamentului (CE) nr. 1781/2006, Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții (*1), Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții (*2) și, în măsura în care aceste acte se aplică instituțiilor financiare și de credit și autorităților competente care le supraveghează, în cadrul părților relevante ale Directivei 2002/65/CE, Directivei 2005/60/CE, Directivei 2007/64/CE și ale Directivei 2009/110/CE, fiind incluse, de asemenea, toate directivele, regulamentele și deciziile adoptate în baza acestor acte, precum și orice alte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii, care conferă sarcini Autorității. Autoritatea acționează, de asemenea, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (*3); (*1) JO L 176, 27.6.2013, p. 1." (*2) JO L 176, 27.6.2013, p. 338." (*3) Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO L 287, 29.10.2013, p. 63)”;" (b) la alineatul (5), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În acest scop, Autoritatea contribuie la aplicarea consecventă, eficientă și efectivă a actelor menționate la alineatul (2), favorizează convergența în domeniul supravegherii, furnizează avize Parlamentului European, Consiliului și Comisiei și realizează analize economice ale piețelor pentru a promova îndeplinirea obiectivului Autorității.”; (c) la alineatul (5), al patrulea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În îndeplinirea atribuțiilor sale, Autoritatea acționează independent, obiectiv și în mod nediscriminatoriu, în interesul Uniunii în ansamblu.”;
2. La articolul 2 alineatul (2), litera (f) se înlocuiește cu următorul text: „(f) autoritățile competente sau autoritățile de supraveghere, astfel cum se precizează în actele Uniunii menționate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament, inclusiv Banca Centrală Europeană pentru atribuțiile conferite acesteia prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, precum și din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.”;
3. Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Răspunderea autorităților Autoritățile menționate la articolul 2 alineatul (2) literele (a) - (d) răspund în fața Parlamentului European și a Consiliului. Banca Centrală Europeană răspunde în fața Parlamentului European și a Consiliului pentru exercitarea atribuțiilor de supraveghere conferite acesteia prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, în conformitate cu regulamentul respectiv.”;
4. La articolul 4 punctul (2), litera (i) se înlocuiește cu următorul text: „(i) autoritățile competente astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 40 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv Banca Centrală Europeană pentru aspectele care țin de atribuțiile conferite acesteia prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, în Directiva 2007/64/CE și astfel cum sunt menționate în Directiva 2009/110/CE;”;
5. Articolul 8 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se modifică după cum urmează: (i) litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) de a contribui la elaborarea de standarde și practici comune de înaltă calitate în materie de reglementare și supraveghere, în special prin furnizarea de avize către instituțiile Uniunii și prin elaborarea de orientări, recomandări, proiecte de standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare și alte măsuri care se întemeiază pe actele legislative menționate la articolul 1 alineatul (2); (aa) de a elabora și de a actualiza constant, ținând seama, printre altele, de modificările suferite de practicile de afaceri și de modelele de afaceri ale instituțiilor financiare, un manual european de supraveghere a instituțiilor financiare din întreaga Uniune, care stabilește cele mai bune practici în materie de metodologie și procese ale supravegherii;”; (ii) litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) de a facilita delegarea de sarcini și responsabilități între autoritățile competente;” (iii) litera (i) se înlocuiește cu următorul text: „(i) de a promova funcționarea consecventă și coerentă a colegiilor de supraveghetori, monitorizarea, evaluarea și măsurarea riscurilor sistemice, elaborarea și coordonarea planurilor de redresare și de rezoluție, asigurând un nivel înalt de protecție a deponenților și a investitorilor pe întreg teritoriul Uniunii și elaborând metode pentru rezoluția instituțiilor financiare falimentare, precum și o evaluare a necesității de a deține instrumente de finanțare corespunzătoare, în vederea promovării cooperării între autoritățile competente care participă la gestionarea crizei ce afectează instituțiile transfrontaliere cu potențial de risc sistemic, în conformitate cu articolele 21 - 26;” (iv) litera (l) se elimină; (b) se adaugă următorul alineat: „(1a) În îndeplinirea sarcinilor care îi revin în conformitate cu prezentul regulament, Autoritatea: (a) face uz de toate prerogativele de care dispune și (b) luând în considerare obiectivul de garantare a siguranței și solidității instituțiilor de credit, ține seama pe deplin de diferitele tipuri, modele de afaceri și dimensiuni ale instituțiilor de credit.”; (c) se adaugă următorul alineat: „(2a) În îndeplinirea sarcinilor menționate la alineatul (1) și în exercitarea prerogativelor menționate la alineatul (2), Autoritatea acordă atenția cuvenită principiilor unei mai bune reglementări, inclusiv rezultatelor analizelor cost-beneficiu realizate în conformitate cu prezentul regulament.”;
6. Articolul 9 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Autoritatea instituie, ca parte integrantă a Autorității, un Comitet pentru inovare financiară care reunește toate autoritățile de supraveghere competente relevante în vederea realizării unei abordări coordonate a activității de reglementare și supraveghere a activităților financiare noi sau inovatoare și în vederea furnizării de consultanță pe care Autoritatea să o prezinte Parlamentului European, Consiliului și Comisiei.”; (b) la alineatul (5), al patrulea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Autoritatea poate analiza, de asemenea, necesitatea de a interzice sau de a restricționa anumite tipuri de activități financiare și, dacă acest lucru este necesar, poate informa Comisia și autoritățile competente pentru a facilita adoptarea unor astfel de interdicții sau restricții.”;
7. Articolul 18 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) În cazul unor evoluții nefavorabile care pot periclita grav buna funcționare și integritatea piețelor financiare sau stabilitatea, în totalitate sau în parte, a sistemului financiar din Uniune, Autoritatea facilitează în mod activ și, atunci când consideră că este necesar, coordonează eventualele măsuri luate de către autoritățile de supraveghere competente relevante. Pentru a putea îndeplini respectivul rol de facilitare și coordonare, Autoritatea este informată pe deplin cu privire la eventualele evoluții relevante și este invitată să participe în calitate de observator la eventualele reuniuni relevante ale autorităților de supraveghere competente.”; (b) alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) În cazul în care Consiliul a adoptat o decizie în temeiul alineatului (2) și în situații excepționale în care sunt necesare măsuri coordonate ale autorităților competente pentru a reacționa la evoluții nefavorabile care pot periclita grav buna funcționare și integritatea piețelor financiare sau stabilitatea, în totalitate sau în parte, a sistemului financiar din Uniune, Autoritatea poate adopta decizii individuale prin care să oblige autoritățile competente să ia măsurile necesare în conformitate cu legislația menționată la articolul 1 alineatul (2) pentru a aborda astfel de evoluții, asigurând îndeplinirea de către instituțiile financiare și autoritățile competente a cerințelor prevăzute în respectiva legislație.”;
8. La articolul 19 alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „(1) Fără a aduce atingere competențelor prevăzute la articolul 17, în cazul în care o autoritate competentă nu este de acord cu procedura sau cu conținutul unei măsuri sau cu lipsa de acțiune din partea unei alte autorități competente în cazurile precizate în actele juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii menționate la articolul 1 alineatul (2), Autoritatea, la cererea uneia sau mai multor autorități competente vizate, poate sprijini autoritățile competente în efortul acestora de a ajunge la un acord, în conformitate cu procedura stabilită la alineatele (2) - (4) din prezentul articol.”;
9. Se introduce următorul articol: „Articolul 20a Convergența procesului de supraveghere Autoritatea promovează, în limitele prerogativelor sale, convergența procesului de supraveghere și evaluare în conformitate cu Directiva 2013/36/UE, pentru a institui în Uniune standarde solide în materie de supraveghere.”;
10. Articolul 21 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Autoritatea promovează, în limitele prerogativelor sale, funcționarea eficientă, eficace și consecventă a colegiilor de supraveghetori menționate în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în Directiva 2013/36/UE și favorizează aplicarea consecventă a legislației Uniunii de către colegiile de supraveghetori. În scopul asigurării convergenței celor mai bune practici în materie de supraveghere, Autoritatea promovează planuri comune de supraveghere și inspecții comune, iar personalul Autorității poate participa la activitățile colegiilor de supraveghetori, inclusiv la inspecții la fața locului efectuate în comun de două sau mai multe autorități competente.”; (b) la alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „(2) Autoritatea își asumă un rol principal în eforturile de asigurare a consecvenței în funcționarea colegiilor de supraveghetori pentru instituțiile transfrontaliere din Uniune, ținând seama de riscul sistemic prezentat de instituțiile financiare, menționat la articolul 23, și convoacă, dacă este cazul, o reuniune a unui colegiu.”;
11. La articolul 22, se introduce următorul alineat: „(1a) Cel puțin o dată pe an, Autoritatea analizează dacă este oportun să efectueze evaluări la nivelul Uniunii cu privire la rezistența instituțiilor financiare, în conformitate cu articolul 32 și informează Parlamentul European, Comisia și Consiliul cu privire la raționamentul său. În cazul în care aceste evaluări la nivelul Uniunii sunt efectuate și Autoritatea publică, dacă consideră că acest lucru este adecvat, rezultatele pentru fiecare instituție financiară participantă.”;
12. La articolul 25, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Autoritatea contribuie la elaborarea și coordonarea unor planuri eficace, consecvente și actualizate pentru redresarea și rezoluția instituțiilor financiare și participă activ la acestea. Autoritatea contribuie, de asemenea, dacă actele juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii menționate la articolul 1 alineatul (2) prevăd acest lucru, la elaborarea de proceduri în situații de urgență și de măsuri preventive pentru a reduce la minimum impactul sistemic al falimentelor.”;
13. La articolul 27 alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „(2) Autoritatea va oferi propria sa evaluare privind necesitatea unui sistem de mecanisme de finanțare coerente, solide și credibile, în care instrumentele de finanțare corespunzătoare sunt legate de un set de aranjamente coordonate de gestionare a crizelor.”;
14. La articolul 29 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf: „În vederea dezvoltării unei culturi comune în domeniul supravegherii, Autoritatea elaborează și actualizează constant, ținând seama, printre altele, de modificările suferite de practicile de afaceri și de modelele de afaceri ale instituțiilor financiare, un manual european de supraveghere a instituțiilor financiare pentru întreaga Uniune. În manualul european de supraveghere sunt prezentate cele mai bune practici în materie de metodologie și procese ale supravegherii.”;
15. La articolul 30, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Pe baza unei evaluări inter pares, Autoritatea poate emite orientări și recomandări în conformitate cu articolul 16. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3), autoritățile competente depun eforturi pentru a urma orientările și recomandările respective. La elaborarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare sau de standarde tehnice de punere în aplicare în conformitate cu articolele 10 - 15, Autoritatea ține seama de rezultatul evaluării inter pares și de orice alte informații obținute în cursul îndeplinirii sarcinilor sale, pentru a asigura convergența către standarde și practici de cea mai înaltă calitate. (3a) Autoritatea prezintă Comisiei un aviz ori de câte ori evaluarea inter pares sau orice altă informație obținută în cursul exercitării sarcinilor sale relevă necesitatea unei inițiative legislative pentru a se asigura o armonizare mai completă a regulilor prudențiale.”;
16. La articolul 31, al doilea paragraf se modifică după cum urmează: (a) litera (b) se înlocuiește cu următorul text: „(b) stabilirea domeniului de aplicare și verificarea, în situațiile în care acest lucru este oportun, a fiabilității informațiilor care ar trebui puse la dispoziția tuturor autorităților competente vizate;”; (b) literele (d), (e) și (f) se înlocuiesc după cum urmează: „(d) informarea fără întârziere a CERS, a Consiliului și a Comisiei cu privire la orice posibilă situație de urgență; (e) adoptarea tuturor măsurilor necesare în cazul unor evoluții care pot periclita funcționarea piețelor financiare, în vederea coordonării acțiunilor întreprinse de autoritățile competente relevante; (f) centralizarea informațiilor primite de la autoritățile competente în conformitate cu articolele 21 și 35 ca urmare a obligațiilor legale de raportare ce le revin instituțiilor. Autoritatea comunică aceste informații celorlalte autorități competente vizate.”;
17. Articolul 32 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) În cooperare cu CERS, Autoritatea inițiază și coordonează evaluările la nivelul Uniunii ale rezistenței instituțiilor financiare la evoluțiile nefavorabile ale pieței. În acest scop, Autoritatea elaborează: (a) metodologii comune pentru evaluarea efectului scenariilor economice asupra pozițiilor financiare ale unei instituții; (b) metode comune de abordare a comunicărilor cu privire la rezultatele acestor evaluări ale rezistenței instituțiilor financiare; (c) metodologii comune pentru evaluarea efectului pe care anumite produse sau procese de distribuție îl au asupra unei instituții și (d) metodologii comune pentru evaluarea activelor necesare pentru testarea rezistenței la stres.”; (b) se introduc următoarele alineate: „(3a) În scopul desfășurării la nivelul Uniunii a evaluărilor de rezistență a instituțiilor financiare în temeiul prezentului articol, Autoritatea poate solicita informații direct de la instituțiile financiare respective, în conformitate cu articolul 35 și sub rezerva condițiilor prevăzute în respectivul articol. De asemenea, Autoritatea poate solicita autorităților competente să efectueze evaluări specifice. Autoritatea poate solicita autorităților competente să efectueze inspecții la fața locului și poate participa la astfel de inspecții în conformitate cu articolul 21 și sub rezerva condițiilor prevăzute în respectivul articol pentru a asigura comparabilitatea și fiabilitatea metodelor, practicilor și rezultatelor. (3b) Autoritatea poate solicita autorităților competente ca acestea să ceară instituțiilor financiare să supună unui audit independent informațiile pe care acestea trebuie să le furnizeze în temeiul alineatului (3a).”;
18. Articolul 35 se modifică după cum urmează: (a) alineatele (1), (2) și (3) se înlocuiesc după cum urmează: „(1) La cererea Autorității, autoritățile competente pun la dispoziția Autorității, în formatele specificate, toate informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor atribuite acesteia prin prezentul regulament, cu condiția ca acestea să aibă în mod legal acces la informațiile relevante. Informațiile trebuie să fie exacte, coerente, complete și actuale. (2) Autoritatea poate solicita, de asemenea, ca informațiile să-i fie transmise la intervale regulate și în formatele specificate sau prin utilizarea unor șabloane comparabile aprobate de aceasta. Astfel de solicitări sunt făcute, acolo unde este posibil, utilizând formate de raportare comune. (3) La cererea justificată corespunzător a unei autorități competente, Autoritatea furnizează orice informații necesare pentru a permite autorității competente să își îndeplinească atribuțiile, cu respectarea obligațiilor privind secretul profesional prevăzute în legislația sectorială și la articolul 70.”; (b) la alineatul (6), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „(6) În cazul în care nu sunt disponibile informații complete și exacte sau acestea nu sunt puse la dispoziție în timp util în condițiile stabilite la alineatul (1) sau (5), Autoritatea poate solicita informații, prin intermediul unei cereri justificate și motivate corespunzător, direct de la: (a) instituțiile financiare relevante; (b) societățile holding sau sucursalele unei instituții financiare relevante; (c) entitățile operaționale nereglementate din cadrul unui grup sau conglomerat financiar care sunt importante pentru activitățile financiare ale instituțiilor financiare relevante. Destinatarii unei astfel de solicitări furnizează Autorității cu promptitudine și fără întârzieri nejustificate informații clare, exacte și complete actuale.”; (c) se adaugă următorul alineat: „(7a) În cazul în care destinatarii unei solicitări adresate în conformitate cu alineatul (6) nu furnizează cu promptitudine informații clare, exacte și complete, Autoritatea informează Banca Centrală Europeană, dacă este cazul, precum și autoritățile relevante din statele membre vizate, care cooperează cu Autoritatea, în temeiul legislației naționale, pentru a asigura accesul deplin la informații și la eventuale documente, registre sau înregistrări la care au acces legal destinatarii, în scopul verificării informațiilor.”;
19. Articolul 36 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (4), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Dacă Autoritatea nu dă curs unei recomandări, aceasta explică Consiliului și CERS motivele opțiunii sale. CERS informează Parlamentul European în conformitate cu articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010.”; (b) la alineatul (5), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În cazul în care autoritatea competentă, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, informează Consiliul și CERS cu privire la acțiunile pe care le-a întreprins ca răspuns la o recomandare a CERS, aceasta ține seama în mod corespunzător de opiniile Consiliului supraveghetorilor și informează, de asemenea, Comisia.”;
20. Articolul 37 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Grupul părților interesate din domeniul bancar se reunește din proprie inițiativă, ori de câte ori este necesar, dar în orice caz de cel puțin de patru ori pe an.”; (b) la alineatul (4), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „(4) Autoritatea furnizează toate informațiile necesare, sub rezerva respectării secretului profesional prevăzut la articolul 70, și asigură asistența de secretariat necesară Grupului părților interesate din domeniul bancar. Se acordă o remunerare adecvată membrilor Grupului părților interesate din domeniul bancar care reprezintă organizații non-profit, cu excepția reprezentanților sectorului. Această remunerare este echivalentă cel puțin cu nivelurile de rambursare aplicabile funcționarilor în conformitate cu Titlul V capitolul 1 secțiunea 2 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene și Regimul aplicabil altor agenți ai Uniunii Europene, prevăzut în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (*4) (Statutul funcționarilor). În cadrul Grupului părților interesate din domeniul bancar se pot înființa grupuri de lucru pe probleme tehnice. Membrii Grupului părților interesate din domeniul bancar au un mandat de doi ani și jumătate, după care are loc o nouă procedură de selecție.; (*4) JO L 56, 4.3.1968, p. 1.”;"
21. Articolul 40 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), litera (d) se înlocuiește cu următorul text: „(d) un reprezentant desemnat de Consiliul de supraveghere al Băncii Centrale Europene, fără drept de vot;”; (b) se introduce următorul alineat: „(4a) În cadrul discuțiilor care nu vizează instituții financiare individuale, astfel cum se prevede la articolul 44 alineatul (4), reprezentantul numit de Consiliul de supraveghere al Băncii Centrale Europene poate fi însoțit de un reprezentant al Băncii Centrale Europene care are competențe de specialitate în ceea ce privește atribuțiile băncilor centrale.”;
22. La articolul 41, alineatele (2), (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text: „(1a) În sensul articolului 17, Consiliul supraveghetorilor convoacă un grup independent, compus din președintele Consiliului supraveghetorilor și alți șase membri, care nu sunt reprezentanți ai autorității competente despre care se presupune că a încălcat legislația Uniunii și care nu au niciun interes față de aspectul în cauză și nici legături directe cu autoritatea competentă vizată. Fiecare membru al grupului dispune de un singur vot. Deciziile grupului sunt adoptate dacă cel puțin patru membri votează favorabil.”; „(2) În sensul articolului 19, Consiliul supraveghetorilor convoacă un grup independent, compus din președintele Consiliului supraveghetorilor și alți șase membri, care nu sunt reprezentanți ai autorităților competente implicate în dezacord și care nu au niciun interes în conflictul în cauză și nici legături directe cu autoritățile competente implicate. Fiecare membru al grupului dispune de un singur vot. Deciziile grupului sunt adoptate dacă cel puțin patru membri votează favorabil. (3) Grupurile menționate în prezentul articol propun, în temeiul articolului 17 sau al articolului 19, Consiliului supraveghetorilor decizii spre adoptare finală. (4) Consiliul supraveghetorilor adoptă regulamentul de procedură ale grupurilor menționate la prezentul articol.”;
23. La articolul 42 se adaugă următorul paragraf: „Primul și al doilea paragraf nu aduc atingere sarcinilor atribuite Băncii Centrale Europene prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013.”;
24. Articolul 44 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Deciziile Consiliului supraveghetorilor se adoptă cu majoritatea simplă a membrilor săi. Fiecare membru dispune de un singur vot. În ceea ce privește actele specificate la articolele 10 - 16, precum și măsurile și deciziile adoptate în temeiul articolului 9 alineatul (5) al treilea paragraf și în temeiul capitolului VI și prin derogare de la primul paragraf din prezentul alineat, Consiliul supraveghetorilor adoptă decizii cu o majoritate calificată a membrilor săi, astfel cum este definită la articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 3 din Protocolul nr. 36 privind dispozițiile tranzitorii, care include cel puțin o majoritate simplă a membrilor săi din cadrul autorităților competente ale statelor membre care sunt state membre participante, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 (state membre participante), și cu o majoritate simplă a membrilor săi din cadrul autorităților competente ale statelor membre care nu sunt state membre participante astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 (state membre neparticipante). În ceea ce privește deciziile în temeiul articolelor 17 și 19, decizia propusă de grup este adoptată cu o majoritate simplă a membrilor cu drept de vot ai Consiliului supraveghetorilor, care include o majoritate simplă a membrilor săi din cadrul autorităților competente ale statelor membre participante și cu o majoritate simplă a membrilor săi din cadrul autorităților competente ale statelor membre neparticipante. Prin derogare de la al treilea paragraf, de la data la care patru sau mai puțini membri cu drept de vot sunt din cadrul autorităților competente ale statelor membre neparticipante, decizia propusă de grup este adoptată cu o majoritate simplă a membrilor cu drept de vot ai Consiliului supraveghetorilor care include cel puțin un vot al membrilor din cadrul autorităților competente ale statelor membre neparticipante. Fiecare membru cu drept de vot dispune de un singur vot. În ceea ce privește componența grupului în conformitate cu articolul 41 alineatul (2), Consiliul supraveghetorilor trebuie să tindă către unanimitate. În absența unanimității, deciziile Consiliului supraveghetorilor se adoptă cu o majoritate de trei sferturi dintre membrii săi cu drept de vot. Fiecare membru cu drept de vot dispune de un singur vot. În ceea ce privește deciziile adoptate în temeiul articolului 18 alineatele (3) și (4) și prin derogare de la primul paragraf al prezentului alineat, Consiliul supraveghetorilor adoptă decizii pe baza unei majorități simple a membrilor săi cu drept de vot, care include o majoritate simplă a membrilor săi din cadrul autorităților competente ale statelor membre participante, și cu majoritatea simplă a membrilor săi din cadrul autorităților competente ale statelor membre neparticipante.”; (b) alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Membrii fără drept de vot și observatorii, cu excepția președintelui, a directorului executiv și a reprezentantului Băncii Centrale Europene desemnat de Consiliul său de supraveghere, nu participă la nicio discuție în cadrul Consiliului supraveghetorilor care vizează instituții financiare individuale, cu excepția cazului în care la articolul 75 alineatul (3) sau în actele menționate la articolul 1 alineatul (2) se prevede altfel.”; (c) se adaugă următorul alineat: „(4a) Președintele Autorității are prerogativa de a solicita votarea în orice moment. Fără a aduce atingere acestei prerogative și eficacității procedurilor decizionale aplicate de Autoritate, Consiliul supraveghetorilor din cadrul Autorității tinde către unanimitate atunci când adoptă decizii.”;
25. La articolul 45 alineatul (1), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Mandatul membrilor aleși de Consiliul supraveghetorilor este de doi ani și jumătate. Acest mandat poate fi prelungit o singură dată. Componența consiliului de administrație este echilibrată și proporțională și reflectă Uniunea în ansamblu. Consiliul de administrație include cel puțin doi reprezentanți ai statelor membre neparticipante. Mandatele se suprapun și se aplică un sistem corespunzător de rotație.”;
26. La articolul 47, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Consiliul de administrație adoptă planul politicii de personal a Autorității și, în temeiul articolului 68 alineatul (2), măsurile necesare de punere în aplicare a Statutului funcționarilor.”;
27. Se introduce următorul articol: „Articolul 49a Cheltuieli Președintele face publice reuniunile organizate și ospitalitatea de care a beneficiat. Cheltuielile fac obiectul unor înregistrări publice, în conformitate cu Statutul funcționarilor.”;
28. Se introduce următorul articol: „Articolul 52a Cheltuieli Directorul executiv face publice reuniunile organizate și ospitalitatea de care a beneficiat. Cheltuielile fac obiectul unor înregistrări publice, în conformitate cu Statutul funcționarilor.”;
29. La articolul 63, se elimină alineatul (7);
30. La articolul 81, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) În ceea ce privește supravegherea directă a instituțiilor sau a infrastructurilor cu activități paneuropene și ținând seama de evoluțiile pieței, de stabilitatea pieței interne și de coeziunea Uniunii în ansamblu, Comisia elaborează un raport anual referitor la oportunitatea încredințării Autorității de noi responsabilități de supraveghere în acest domeniu.”;
31. Se introduce următorul articol: „Articolul 81a Revizuirea modalităților de vot De la data la care numărul statelor membre neparticipante este de patru, Comisia revizuiește modalitățile de vot descrise la articolele 41 și 44 și raportează Parlamentului European, Consiliului European și Consiliului cu privire la acestea, ținând seama de experiența acumulată în aplicarea prezentului regulament.”;