Articolul 1
În sensul prezentei directive:
1. „depozit” înseamnă orice sold creditor rezultat din fondurile rămase într-un cont sau din situații temporare care derivă din operațiuni bancare normale și pe care o instituție de credit trebuie să îl plătească în conformitate cu condițiile legale și contractuale aplicabile, precum și orice creanță evidențiată printr-un titlu de creanță emis de o instituție de credit; Acțiunile la instituțiile de tip „building society” din Regatul Unit și Irlanda, cu excepția celor care reprezintă un element de capital și care sunt reglementate de articolul 2, sunt considerate depozite. Obligațiunile care îndeplinesc condițiile enunțate la articolul 22 alineatul (4) din Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (7) nu sunt considerate depozite. În sensul calculării soldului creditor, statele membre aplică reglementările privind compensarea și creanțele care trebuie compensate în conformitate cu condițiilor legale și contractuale aplicabile unui depozit;
2. „cont comun” înseamnă un cont deschis în numele a două sau mai multe persoane sau asupra căruia au drepturi două sau mai multe persoane, care poate funcționa pe baza semnăturii uneia sau mai multora dintre aceste persoane;
3. „depozit indisponibil” înseamnă un depozit datorat și exigibil care nu a fost plătit de către o instituție de credit în condițiile legale și contractuale care îi sunt aplicabile, dacă: (i) autoritățile competente au constatat că, din punctul lor de vedere, instituția de credit în cauză pare să nu fie capabilă, pentru moment și din motive legate direct de situația sa financiară, să plătească depozitul și să nu aibă, pe termen scurt, nici o perspectivă de a putea să o facă. Autoritățile competente fac această constatare cât mai curând posibil și în cel mult 21 de zile de când au stabilit pentru prima oară că acea instituție de credit nu a plătit depozitele datorate și exigibile; sau (ii) o autoritate judiciară a dat o hotărâre, din motive direct legate de situația financiară a instituției de credit, care are efectul de a suspenda exercitarea dreptului depunătorilor de a-și recupera creanțele, în cazul în care această hotărâre intervine înainte de constatarea menționată la punctul (i);
4. „instituție de credit” înseamnă o întreprindere a cărei activitate constă în acceptarea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la populație și acordarea de credite în nume propriu;
5. „sucursală” înseamnă un sediu de activitate care formează o parte lipsită de personalitate juridică a unei instituții de credit și care desfășoară, în mod direct, toate sau numai unele dintre operațiunile inerente activității instituției de credit; orice număr de sucursale înființate în același stat membru de către o instituție de credit, care își are sediul în alt stat membru, este considerat drept o singură sucursală.
Articolul 2
Sunt excluse de la rambursare de către sistemele de garantare:
— sub rezerva articolului 8 alineatul (3), depozitele plasate de alte instituții de credit în nume și cont propriu;
— toate instrumentele care se încadrează în definiția „fonduri proprii”, astfel cum figurează la articolul 2 din Directiva 89/299/CEE a Consiliului din 17 aprilie 1989 privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit (8),
— depozitele rezultate din operațiuni în legătură cu care a existat o condamnare penală pentru spălare de bani, în înțelesul articolului 1 din Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor (9).
Articolul 3
(1) Fiecare stat membru asigură că pe teritoriul său sunt introduse și recunoscute oficial unul sau mai multe sisteme de garantare a depozitelor. Cu excepția situațiilor menționate la al doilea paragraf și la alineatul (4), nici o instituție de credit autorizată în acel stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 77/780/CEE nu poate accepta depozite dacă nu este membră a unui astfel de sistem.
Cu toate acestea, un stat membru poate exonera o instituție de credit de obligația de a adera la un sistem de garantare a depozitelor în cazul în care acea instituție de credit aparține unui sistem care protejează instituția de credit respectivă și, în special, îi asigură lichiditatea și solvabilitatea, asigurând astfel depunătorilor o protecție cel puțin echivalentă cu cea oferită de un sistem de garantare a depozitelor și care, în opinia autorităț ilor competente, îndeplinește următoarele condiții:
— sistemul există și este recunoscut oficial în momentul adoptării prezentei directive;
— sistemul are ca obiect evitarea situațiilor în care depozitele plasate la instituția de credit care aparține acestui sistem ar putea deveni indisponibile și dispune de mijloacele necesare pentru aceasta;
— sistemul nu constă dintr-o garanție acordată instituției de credit de către însuși statul membru sau de către autoritățile locale sau regionale ale acestuia;
— sistemul trebuie să asigure faptul că depunătorii sunt informați conform clauzelor și condițiilor prevăzute la articolul 9.
Statele membre care fac uz de această opțiune trebuie să informeze Comisia, în mod corespunzător; acestea trebuie, în special, să notifice Comisia în legătură cu caracteristicile acestor sisteme de protecție și cu instituțiile de credit pe care acestea le acoperă, precum și cu orice modificare ulterioară a informațiilor furnizate. Comisia informează comitetul consultativ bancar în acest sens.
(2) În cazul în care o instituție de credit nu se conformează obligațiilor care îi revin în calitate de membră a unui sistem de garantare a depozitelor, sunt notificate autoritățile competente care au emis autorizația și care, în colaborare cu sistemul de garantare, adoptă toate măsurile necesare, inclusiv impunerea de sancțiuni, pentru a se asigura că instituția de credit își respectă obligațiile.
(3) În cazul în care măsurile respective nu reușesc să asigure respectarea obligațiilor din partea instituției de credit, dacă legea internă permite excluderea unui membru și cu acordul expres al autorităților competente, sistemul poate notifica, cu un preaviz de cel puțin 12 luni, intenția sa de a exclude instituția de credit din sistem. Depozitele plasate înainte de expirarea preavizului continuă să fie acoperite în întregime de către sistem. În cazul în care, la data expirării preavizului, instituția de credit nu s-a conformat obligațiilor sale, sistemul de garantare poate proceda la excludere, după ce a obținut acordul expres al autorităților competente.
(4) În cazul în care dreptul intern permite și cu acordul expres al autorităților competente care au emis autorizația, o instituție de credit exclusă dintr-un sistem de garantare a depozitelor poate continua să accepte depozite în cazul în care, înainte de excludere, a prevăzut mecanisme de garantare care asigură depunătorilor o protecție al cărei nivel și arie de aplicabilitate sunt cel puțin echivalente celor oferite de către sistemul recunoscut oficial.
(5) În cazul în care o instituție de credit a cărei excludere este propusă în conformitate cu alineatul (3) nu poate prevedea alte mecanisme care să respecte condițiile menționate la alineatul (4), autoritățile competente care au emis autorizația trebuie să o revoce de îndată.
Articolul 4
(1) Sistemele de garantare a depozitelor introduse și recunoscute oficial într-un stat membru, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1), acoperă depunătorii de la sucursalele înființate de instituția de credit în alte state membre.
Până la 31 decembrie 1999, nici nivelul și nici aria de aplicabilitate, inclusiv procentul de acoperire, prevăzute nu pot depăși nivelul sau aria de acoperire maxime oferite de sistemul de garantare corespunzător de pe teritoriul statului membru gazdă.
Înainte de această dată, Comisia întocmește un raport pe baza experienței acumulate în aplicarea celui de-al doilea paragraf și analizează necesitatea menținerii acestor dispoziții. După caz, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului o propunere de directivă, în vederea prelungirii valabilității acestora.
(2) În cazul în care nivelul sau aria, inclusiv procentul, de acoperire oferite de către sistemul de garantare al statului membru gazdă depășesc nivelul sau aria de acoperire stabilită de statul membru în care este autorizată o instituție de credit, statul membru gazdă se asigură că există un sistem de garantare a depozitelor recunoscut oficial pe teritoriul său, la care o sucursală se poate alătura din proprie inițiativă, pentru a suplimenta garanția de care se bucură deja depunătorii săi în temeiul calității sale de membru al unui sistem din statul membru de origine.
Sistemul la care urmează să adere o sucursală acoperă categoria de instituții căreia îi aparține acesta sau o categorie cât mai apropiată din statul membru gazdă.
(3) Statele membre se asigură că sunt stabilite condiții obiective și de aplicare generală pentru aderarea sucursalelor la sistemul statului membru gazdă, în conformitate cu alineatul (2). Accesul este condiționat de îndeplinirea obligațiilor necesare aderării la sistem, în special la plata tuturor contribuțiilor și altor taxe. La aplicarea dispozițiilor prezentului alineat, statele membre respectă principiile directoare stabilite în anexa II.
(4) În cazul în care o sucursală căreia i s-a acordat, la cerere, calitatea de membru în conformitate cu alineatul (2) nu își îndeplinește obligațiile care îi revin ca membru al unui sistem de garantare a depozitelor, autoritățile competente care au emis autorizația sunt notificate și, în colaborare cu sistemul de garantare, adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că obligațiile menționate anterior sunt respectate.
În cazul în care aceste măsuri nu reușesc să asigure respectarea obligațiilor menționate de către sucursala respectivă, sistemul poate, cu acordul expres al autorităților competente care au emis autorizația, după o perioadă de preaviz de cel puțin 12 luni, să excludă sucursala. Depozitele plasate înainte de data excluderii continuă să fie acoperite de sistem până la data scadenței lor. Depunătorii sunt informați în legătură cu retragerea acoperirii suplimentare.
(5) Comisia raportează cu privire la aplicarea alineatelor (2), (3) și (4) până la 31 decembrie 1999 și, după caz, propune modificarea acestora.
Articolul 5
Depozitele deținute la momentul la care autorizația unei instituții de credit, acordată în temeiul articolului 3 din Directiva 77/780/CEE, este retrasă continuă să fie acoperite de sistemul de garantare.
Articolul 6
(1) Statele membre verifică dacă sucursalele înființate de instituțiile de credit, care au sediul în afara Comunității, beneficiază de acoperire echivalentă celei menționate de prezenta directivă.
În caz contrar, statele membre pot prevedea, sub rezerva articolului 9 alineatul (1) din Directiva 77/780/CEE, ca sucursalele înființate de instituțiile de credit, care au sediul în afara Comunității, să adere la un sistem de garantare a depozitelor care funcționează pe teritoriul lor.
(2) Instituțiile de credit furnizează depunătorilor efectivi și celor potențiali la sucursalele înființate de instituțiile de credit care au sediul în afara Comunității toate informațiile relevante privind dispozițiile în materie de garantare care se aplică depozitelor acestora.
(3) Informațiile menționate la alineatul (2) sunt puse la dispoziție în limba sau limbile oficiale ale statelor membre în care este înființată o sucursală, în modul indicat în legislația internă și sunt elaborate într-o formă clară și ușor de înțeles.
Articolul 7
(1) Sistemele de garantare a depozitelor prevăd că depozitele agregate ale fiecărui depunător sunt acoperite până la concurența sumei de 20 000 ECU în caz de indisponibilitate a depozitelor.
Până la 31 decembrie 1999, statele membre în care, în momentul adoptării directivei, depozitele nu sunt acoperite până la concurența de 20 000 ECU pot menține suma maximă stabilită de sistemele lor de garantare, cu condiția ca această sumă să nu fie mai mică de 15 000 ECU.
(2) Statele membre pot prevedea ca anumiți depunători sau anumite depozite să fie excluse de la aplicarea garanției sau să le fie acordat un nivel mai redus al garanției. Aceste excluderi sunt enumerate la anexa I.
(3) Prezentul articol nu aduce atingere menținerii sau adoptării unor dispoziții care oferă o acoperire mai mare sau mai cuprinzătoare a depozitelor. Sistemele de garantare a depozitelor pot, în special, să acopere complet anumite tipuri de depozite din motive de natură socială.
(4) Statele membre pot limita garanția prevăzută la alineatele (1) sau (3) la un procent specificat din suma depusă. Procentul garantat trebuie, cu toate acestea, să fie cel puțin egal cu 90 % din depozitele agregate, până când suma care urmează a fi vărsată potrivit garanției atinge suma menționată la alineatul (1).
(5) Suma menționată la alineatul (1) face obiectul unei reexaminări periodice, cel puțin o dată la cinci ani, de către Comisie. După caz, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului o propunere de directivă pentru modificarea sumei menționate la alineatul (1), luând în considerare, în special, evoluțiile din sectorul bancar și cele ale situației economice și monetare din Comunitate. Prima analiză are loc după cinci ani de la încheierea perioadei menționate la articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf.
(6) Statele membre asigură că drepturile depunătorilor la compensație pot face obiectul unei acțiuni a depunătorului împotriva sistemului de garantare a depozitelor.
Articolul 8
(1) Limitele menționate la articolul 7 alineatele (1), (3) și (4) se aplică depozitelor agregate plasate la aceeași instituție de credit, indiferent de numărul depozitelor, moneda și situarea în interiorul Comunității.
(2) Cota-parte a fiecărui depunător într-un cont comun este luată în considerare la calculul limitelor prevăzute la articolul 7 alineatele (1), (3) și (4).
În absența unor prevederi speciale, un astfel de cont este împărțit în mod egal între depunători.
Statele membre pot prevedea ca depozitele într-un cont la care au dreptul două sau mai multe persoane în calitatea lor de membri ai unei asociații lucrative, asocieri sau grupări de natură asemănătoare, să poată fi agregate și tratate ca și când ar fi fost plasate de un singur depunător, pentru calculul limitelor prevăzute la articolul 7 alineatele (1), (3) și (4).
(3) În cazul în care depunătorul nu este beneficiarul legal al sumelor aflate într-un cont, persoana care este beneficiarul legal este acoperită de garanție, cu condiția ca acea persoană să fie identificată sau identificabilă înainte de data la care autoritățile competente efectuează constatarea menționată la articolul 1 alineatul (3) litera (i) sau data la care autoritatea judecătorească dă hotărârea menționată la articolul 1 alineatul (3) litera (ii). În cazul în care există mai multe persoane care sunt beneficiari legali, la calcularea limitelor prevăzute la articolul 7 alineatele (1), (3) și (4), se ia în considerare cota-parte a fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile care reglementează administrarea sumelor.
Această prevedere nu se aplică organismelor de plasament colectiv.
Articolul 9
(1) Statele membre asigură că instituțiile de credit pun la dispoziția depunătorilor efectivi și potențiali informațiile necesare acestora pentru identificarea sistemului de garantare a depozitelor la care aderă instituția sau sucursalele sale în cadrul Comunității sau orice alt mecanism prevăzut în temeiul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf sau la articolul 3 alineatul (4). Depunătorii sunt informați despre prevederile sistemului de garantare a depozitelor sau ale oricărui alt mecanism aplicabile, inclusiv despre suma și aria de acoperire oferite de sistemul de garantare. Aceste informații sunt prezentate într-o formă ușor de înțeles.
De asemenea, informațiile privind condițiile de compensare și formalitățile care trebuie îndeplinite pentru obținerea compensării sunt oferite la cerere.
(2) Informațiile prevăzute la alineatul (1) sunt prezentate în forma indicată de legea internă, în limba sau limbile statului membru în care este stabilită sucursala.
(3) Statele membre stabilesc norme de limitare a utilizării în scopuri publicitare a informațiilor menționate la alineatul (1), pentru a evita ca această utilizare să afecteze stabilitatea sistemului bancar sau încrederea depunătorilor. Statele membre pot, în special, să limiteze această publicitate la o simplă mențiune a sistemului la care instituția de credit a aderat.
Articolul 10
(1) Sistemele de garantare a depozitelor trebuie să poată plăti creanțele verificate, în mod corespunzător, ale depunătorilor, raportate la depozitele indisponibile, în termen de trei luni de la data la care autoritățile competente efectuează constatarea menționată la articolul 1 alineatul (3) punctul (i) sau de la data la care autoritatea judecătorească a dat hotărârea menționată la articolul 1 alineatul (3) punctul (ii).
(2) În circumstanțe cu totul excepționale și în cazuri speciale, sistemul de garantare poate solicita autorităților competente o prelungire a termenului. Această prelungire nu poate depăși trei luni. Autoritățile competente pot acorda, la cererea sistemului de garantare, cel mult două noi prelungiri, nici una dintre acestea neputând depăși trei luni.
(3) Termenul prevăzut la alineatele (1) și (2) nu poate fi invocat de un sistem de garantare pentru a nega beneficiul garanției vreunui depunător care nu a putut să își evalueze pretențiile de plată în conformitate cu garanția care se înscrie în acest termen.
(4) Documentele privind condițiile și formalitățile care trebuie îndeplinite pentru a fi eligibil la plata în conformitate cu garanția menționată la alineatul (1) sunt elaborate în detaliu, în limba sau limbile statului membru în care este plasat depozitul garantat, potrivit legii interne.
(5) Fără a ține seama de termenul prevăzut la alineatele (1) și (2), în cazul în care un depunător sau orice persoană care are drepturi sau un interes asupra sumelor aflate într-un cont a fost acuzată de o infracțiune decurgând din sau având legătură cu spălarea banilor, astfel cum a fost definită la articolul 1 din Directiva 91/308/CEE, sistemul de garantare poate suspenda orice plată până la pronunțarea hotărârii judecătorești.
Articolul 11
Fără a aduce atingere altor drepturi pe care depunătorii le pot avea în conformitate cu legislația internă, sistemele care efectuează plăți garantate au dreptul de subrogare în drepturile depunătorilor aflați în procedura de lichidare, până la concurența unei sume egale cu vărsământul lor.
Articolul 12
Prin derogare de la articolul 3, instituțiile autorizate în Spania sau în Grecia, enumerate în anexa III, sunt exonerate de obligația de a aparține unui sistem de garantare a depozitelor, până la 31 decembrie 1999.
Aceste instituții de credit îi atenționează, în mod expres, pe depunătorii efectivi și potențiali în legătură cu faptul că ele nu sunt membre ale unui sistem de garantare a depozitelor.
În această perioadă, în cazul în care vreo astfel de instituție de credit înființează sau a înființat o sucursală în alt stat membru, acel stat membru poate solicita ca sucursala respectivă să aparțină unui sistem de garantare a depozitelor înființat pe teritoriul său, în condițiile stabilite la articolul 4 alineatele (2), (3) și (4).
Articolul 13
Pe lista instituțiilor de credit autorizate pe care trebuie să o elaboreze în conformitate cu articolul 3 alineatul (7) din Directiva 77/780/CEE, Comisia indică statutul fiecărei instituții de credit în raport cu prezenta directivă.
Articolul 14
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 iulie 1995. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 15
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Articolul 16
Prezenta directivă se adresează statelor membre.