Recitale
(1)
Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 al Comisiei din 30 iunie 2005 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3448/93 al Consiliului în ceea ce privește regimul de acordare a restituirilor la export pentru anumite produse agricole exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat, precum și criteriile de stabilire a cuantumurilor sumelor respective (2), a fost modificat de mai multe ori în mod substanțial. Deoarece sunt necesare noi modificări, respectivul regulament ar trebui înlocuit.
(2)
Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (3) prevede că, în măsura necesară pentru a permite exportul anumitor produse agricole sub formă de anumite mărfuri prelucrate care nu figurează în anexa I la tratat, pe baza cursurilor sau a prețurilor produselor respective pe piața mondială, diferența dintre aceste cursuri sau prețuri și prețurile din Uniune poate fi acoperită printr-o restituire la export. Prin urmare, este oportun ca acordarea restituirilor pentru toate produsele agricole exportate sub formă de mărfuri neincluse în anexa I la tratat să se supună unor norme comune.
(3)
În scopul de a asigura aplicarea uniformă a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 în ceea ce privește acordarea restituirilor la export, este necesar ca mărfurile provenite din țări terțe folosite la fabricarea unor mărfuri care se exportă după ce au fost puse în prealabil în liberă circulație în Uniune să nu beneficieze de restituirile respective.
(4)
Este oportun să se acorde restituiri la export pentru mărfurile obținute direct din produse de bază, din produse rezultate din prelucrarea unor produse de bază sau din produse asimilate uneia din aceste categorii. Este oportun să se determine metoda de stabilire a sumei restituirii la export pentru fiecare dintre situațiile menționate anterior.
(5)
Regulamentul (CE) nr. 612/2009 al Comisiei din 7 iulie 2009 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole (4) și Regulamentul (CEE) nr. 2220/85 al Comisiei din 22 iulie 1985 de stabilire a normelor comune de aplicare a regimului de garanții pentru produsele agricole (5) se aplică în general mărfurilor neincluse în anexa I la tratat. Prin urmare, este necesar să se specifice modul în care se aplică anumite dispoziții din regulamentele respective.
(6)
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1670/2006 al Comisiei din 10 noiembrie 2006 de stabilire a anumitor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1784/2003 al Consiliului în ceea ce privește stabilirea și acordarea de restituiri adaptate pentru cerealele exportate sub forma anumitor băuturi spirtoase (6) rata de restituire la export este cea aplicabilă în ziua punerii sub control vamal a cerealelor în scopul fabricării băuturilor spirtoase. Prin urmare, punerea sub control vamal a cerealelor destinate fabricării băuturilor spirtoase prevăzute la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1670/2006 ar trebui considerată ca echivalentă unui export în scopul acordării de restituiri la export.
(7)
Băuturile spirtoase sunt considerate mai puțin sensibile la prețul produselor agricole utilizate pentru fabricarea acestora decât alte mărfuri. Cu toate acestea, Protocolul 19 la Actul de aderare a Regatului Unit, a Irlandei și a Danemarcei prevede că trebuie adoptate măsurile necesare cu scopul de a facilita utilizarea cerealelor din Uniune pentru fabricarea băuturilor spirtoase obținute din cereale.
(8)
Numeroase mărfuri, fabricate de o întreprindere în condiții tehnice bine definite și prezentând caracteristici și calitate constante, sunt exportate cu regularitate. În scopul facilitării formalităților de export, este necesar să se adopte, pentru mărfurile în cauză, o procedură simplificată, bazată pe comunicarea efectuată de către producător autorităților competente, a informațiilor pe care aceste autorități le consideră necesare, în ceea ce privește condițiile de fabricare a mărfurilor menționate. În caz de înregistrare de către autoritățile competente a cantităților de produse agricole efectiv utilizate pentru fabricarea mărfurilor exportate, este necesar să se prevadă o confirmare anuală a acestei înregistrări, în scopul de a reduce riscurile derivate din lipsa comunicării unei modificări a cantităților respective.
(9)
Numeroase produse agricole sunt supuse unor variații naturale și sezoniere. În consecință, conținutul de produse agricole din mărfurile exportate poate varia. Prin urmare, suma restituirii trebuie determinată în funcție de cantitățile produselor agricole menționate, efectiv utilizate pentru fabricarea mărfurilor exportate. Cu toate acestea, în ceea ce privește anumite mărfuri cu compoziție simplă și relativ constantă, este oportun ca, în scopul simplificării administrative, să se prevadă determinarea sumelor restituirii în funcție de cantitățile de produse agricole stabilite în mod forfetar.
(10)
Pentru a putea beneficia de o restituire, produsele agricole folosite și, în special, mărfurile obținute din aceste produse trebuie să fie exportate. Orice excepție la norma în cauză trebuie interpretată restrictiv. Cu toate acestea, în cursul procesului de fabricare a mărfurilor, producătorii pot suferi pierderi de materii prime pentru care s-au plătit prețurile din Uniune, în timp ce pierderile suferite de producătorii stabiliți în afara Uniunii se limitează la prețurile pieței mondiale. În afară de aceasta, procesul de fabricare generează anumite subproduse a căror valoare este foarte diferită de cea a produselor principale. În anumite cazuri, aceste subproduse pot servi numai pentru hrana animalelor. Prin urmare, este necesar să se stabilească norme comune pentru a determina noțiunea de produse efectiv folosite în procesul de fabricare a mărfurilor exportate.
(11)
În sensul articolului 8 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1216/2009, este necesar să se prevadă că restituirile pentru produsele de bază exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I trebuie fixate pentru aceeași perioadă ca și în cazul restituirilor pentru produsele agricole exportate ca atare. Cu toate acestea, este de asemenea necesar să se prevadă o posibilitate de derogare de la această regulă în circumstanțe de perturbare a pieței care urmează să fie determinate în conformitate cu procedura menționată la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1216/2009.
(12)
În momentul stabilirii ratei de restituire pentru produsele de bază sau pentru produsele asimilate, este necesar să se țină cont de ajutoarele sau de alte măsuri cu efect echivalent aplicabile, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.
(13)
Fecula de cartofi trebuie asimilată amidonului de porumb în scopul stabilirii restituirilor la export. Cu toate acestea, trebuie să fie posibilă stabilirea unei rate de restituire speciale pentru fecula de cartofi în situațiile de piață în care prețul său este semnificativ mai mic decât cel al amidonului de porumb.
(14)
În conformitate cu articolul 162 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, restituirile acordate pentru exportul produselor agricole încorporate în mărfuri neincluse în anexa I la tratat nu pot depăși restituirile care ar trebui plătite în cazul în care aceste produse ar fi exportate ca atare. Acest lucru ar trebui luat în considerare pentru fixarea ratelor de restituire și pentru stabilirea normelor de asimilare.
(15)
Anumite mărfuri cu caracteristici similare ar fi putut fi obținute prin diferite tehnici pornind de la diferite ingrediente. Este oportun să se solicite exportatorilor să identifice natura acestor ingrediente și să facă anumite declarații referitoare la procesul de fabricare, atunci când informațiile respective sunt necesare pentru a determina dreptul la restituire sau rata de restituire corespunzătoare ce trebuie aplicată.
(16)
În momentul calculării cantităților de produse agricole efectiv utilizate, este oportun să se țină cont de conținutul de substanță uscată în cazul feculei și amidonului, precum și al anumitor siropuri de glucoză sau maltodextrină.
(17)
Atunci când situația comerțului mondial, cerințele specifice ale anumitor piețe sau anumite acorduri comerciale internaționale o impun, restituirea acordată pentru anumite produse agricole exportate sub formă de mărfuri neincluse în anexa I la tratat trebuie să poată fi diferențiată în funcție de destinație.
(18)
În vederea gestionării sumelor restituirilor care pot fi acordate în cursul unui an bugetar pentru exportul anumitor produse agricole sub formă de mărfuri neincluse în anexa I la tratat, ar trebui să fie permisă stabilirea de rate diferite pentru exportul cu sau fără stabilirea în avans a ratei de restituire pe baza evoluției piețelor în Uniune și la nivel mondial.
(19)
Suma restituirilor care pot fi acordate în cursul unui an bugetar este limitată, în conformitate cu angajamentele internaționale contractate de Uniune. Este oportun ca exportul mărfurilor neincluse în anexa I la tratat să se facă în condiții cunoscute în prealabil. În special, ar trebui să fie posibil ca operatorii să aibă o garanție că aceste exporturi sunt eligibile pentru o restituire compatibilă cu respectarea angajamentelor Uniunii. În cazul în care o astfel de garanție nu mai poate fi oferită, exportatorii trebuie informați cu privire la aceasta cu suficient timp înainte. Eliberarea certificatelor de restituire permite urmărirea cererilor de restituire și garantează titularilor lor că vor putea beneficia de o restituire până la concurența sumei pentru care s-a eliberat certificatul, cu condiția ca aceștia să îndeplinească celelalte condiții de restituire stabilite prin normele Uniunii.
(20)
Este oportun să se adopte măsuri de gestionare a regimului certificatelor de restituire. În special, este necesar să se prevadă aplicarea unui coeficient de reducere atunci când cererile de certificate de restituire depășesc sumele disponibile. În anumite circumstanțe, este oportun să se prevadă dispoziții pentru suspendarea eliberării certificatelor de restituire.
(21)
Certificatele de restituire asigură respectarea angajamentelor internaționale contractate de Uniune. Acestea permit, de asemenea, să se determine în avans restituirea care va putea fi acordată pentru produsele agricole utilizate pentru fabricarea mărfurilor exportate spre țări terțe. În anumite aspecte, această finalitate diferă de obiectivele urmărite prin licențele de export eliberate pentru produse de bază, exportate ca atare și care fac parte din angajamente internaționale care implică restricții cantitative. În consecință, este oportun să se precizeze care dispoziții generale aplicabile certificatelor în domeniul agricol, prevăzute în prezent de Regulamentul (CE) nr. 376/2008 al Comisiei din 23 aprilie 2008 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole (7), nu trebuie să se aplice certificatelor de restituire.
(22)
Pentru cea mai mare parte dintre acestea, ratele de restituire se fixează sau se modifică în zilele de joi. Este necesară reducerea riscului de depunere în scopuri speculative a cererilor de fixare în avans pentru produse. Prin urmare, cererile de fixare în avans depuse într-o zi de joi se consideră ca fiind depuse în ziua lucrătoare următoare.
(23)
Pentru a se ușura operarea regimului de acordare a restituirilor la export de către statele membre, ratele de restituire pentru diferite produse de bază incorporate în mărfuri neincluse în anexa I ar trebui fixate simultan în avans.
(24)
Pot fi primite cereri de certificate pentru sume mai mari decât cele care pot fi acordate. În consecință, este oportun ca anul bugetar să fie divizat în perioade, în scopul de a garanta posibilitatea de a obține certificate atât comercianților care exportă la sfârșitul anului bugetar, cât și celor care exportă la începutul acestuia. De asemenea, este necesar să se prevadă, după caz, aplicarea unui coeficient de reducere tuturor sumelor solicitate într-o anumită perioadă.
(25)
În cazul în care suma din cererile de restituire pentru o anumită tranșă este mai mică decât suma disponibilă pentru această tranșă, operatorii trebuie să fie autorizați să depună, săptămânal, cereri pentru certificate de restituire pentru eventualele sume care sunt încă disponibile pentru tranșa respectivă.
(26)
Este necesar să se precizeze modul în care trebuie să se aplice certificatelor de restituire anumite dispoziții ale Regulamentului (CE) nr. 376/2008 privind certificatele de fixare în avans a restituirii la export, solicitate în legătură cu o invitație de participare la licitație lansată într-o țară terță importatoare.
(27)
Ar trebui stabilite condiții pentru eliberarea garanției depuse în legătură cu certificatele de restituire. Aceste condiții ar trebui să includă obligațiile care sunt considerate cerințe principale și pentru care se constituie o garanție, precum și documentele justificative care trebuie prezentate pentru a demonstra îndeplinirea acestor obligații.
(28)
Majoritatea exportatorilor beneficiază anual de restituiri pentru sume mai mici de 100 000 euro pe an. Totalitatea acestor exporturi prezintă o importanță economică minoră și reprezintă numai o mică parte din suma totală a restituirilor acordate pentru exporturile de produse agricole sub formă de mărfuri neincluse în anexa I la tratat. Prin urmarea, în aceste cazuri, ar trebui să fie posibilă scutirea exportatorilor mici de cerința de a prezenta un certificat. Din motive de simplificare aceștia ar trebui, în anumite circumstanțe, să poată să utilizeze certificatele de restituire fără a-și pierde statutul de mic exportator. Cu toate acestea, în scopul prevenirii abuzurilor, este necesar ca solicitarea scutirii respective să se limiteze la statul membru în care este stabilit exportatorul mic.
(29)
Este necesar să se prevadă modalități de monitorizare bazate pe principiul conform căruia exportatorul trebuie să declare cantitățile de produse utilizate pentru fabricarea mărfurilor exportate autorităților competente, la fiecare export. Autorităților competente le revine sarcina de a lua toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a verifica exactitatea acestor declarații.
(30)
Este posibil ca autoritățile însărcinate cu verificarea exactității declarației de export să nu dispună de dovezi suficiente care să le permită să accepte declarația cantităților utilizate, chiar dacă aceasta se bazează pe o analiză chimică. Situații de acest fel pot surveni mai ales atunci când mărfurile destinate exportului au fost fabricate într-un stat membru altul decât statul membru exportator. În consecință, este necesar ca autoritățile competente ale statului membru exportator să poată obține, dacă este nevoie, direct de la autoritățile competente ale celorlalte state membre, toate informațiile de care acestea din urmă pot dispune în ceea ce privește condițiile de fabricare ale mărfurilor respective.
(31)
Cu acordul autorităților competente ale statului membru în care sunt fabricate mărfurile, este oportun să se permită comercianților să facă o declarație simplificată a produselor utilizate, sub formă de cantități cumulate ale acestor produse, cu condiția ca respectivii comercianți să mențină la dispoziția autorităților respective informații detaliate privind produsele utilizate.
(32)
Nu este întotdeauna posibil ca exportatorul mărfurilor, în special atunci când acesta nu este producătorul acestora, să cunoască cu exactitate cantitățile produselor agricole utilizate pentru care poate solicita acordarea unei restituiri. Prin urmare, exportatorul nu este întotdeauna în măsură să întocmească declarația cantităților respective. În consecință, este necesar să se prevadă o metodă alternativă de calculare a restituirii a cărei aplicare să poată fi solicitată de partea interesată și care să fie limitată la anumite mărfuri, bazată pe analiza chimică a mărfurilor respective și aplicată în conformitate cu un tabel stabilit în acest scop.
(33)
În conformitate cu articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 612/2009 nu se pot acorda restituiri atunci când produsele nu sunt de calitate bună, originală și comercială la data acceptării declarației de export. În scopul de a asigura aplicarea uniformă a acestei norme, este oportun să se clarifice faptul că, pentru ca o restituire să poată fi acordată pentru anumite produse de origine animală menționate în Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare (8) sau în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (9) și care sunt incluse în anexa II la prezentul regulament, produsele de origine animală în cauză trebuie să fie preparate în conformitate cu cerințele regulamentelor menționate anterior și să poarte marca de sănătate adecvată.
(34)
Este esențial să se poată asigura de către Comisie monitorizarea tuturor măsurilor adoptate în ceea ce privește restituirile acordate la export. Prin urmare, autoritățile competente din statele membre ar trebui să transmită Comisiei anumite informații statistice. Este necesar să se precizeze formatul și domeniul de aplicare al informațiilor respective.
(35)
În conformitate cu articolul 12 alineatele (1) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 612/2009 ingredientele, altele decât produsele din zahăr menționate la articolul 162 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) și litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 pentru care se acordă o restituire la export, trebuie să provină din Uniune. Prin urmare, ar trebui prevăzute măsurile necesare pentru asigurarea îndeplinirii acestei cerințe.
(36)
Volumul cererilor pentru care sunt acordate restituiri în conformitate cu prezentul regulament este mare. Majoritatea mărfurilor pentru care sunt depuse aceste cereri sunt fabricate conform unor condiții tehnice clar definite, posedă caracteristici și o calitate constante, sunt exportate cu regularitate și prezintă formule de fabricație care au fost înregistrate și confirmate de autoritățile competente. Luând în considerare aceste circumstanțe speciale și în vederea simplificării activității administrative legate de acordarea restituirilor la export în conformitate cu prezentul regulament, este necesar să se acorde statelor membre o mai mare flexibilitate la aplicarea dispozițiilor de la articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 612/2009 în ceea ce privește limitele maxime sub care statele membre pot scuti exportatorul de prezentarea dovezilor necesare, altele decât documentul de transport.
(37)
Este oportun să se asigure o aplicare uniformă în Uniune a dispozițiilor privind acordarea restituirilor pentru mărfurile neincluse în anexa I la tratat. În acest scop, este oportun ca fiecare stat membru să informeze Comisia cu privire la modalitățile de monitorizare la care se recurge pe teritoriul său pentru diferitele tipuri de mărfuri exportate.
(38)
Este oportun să se acorde suficient timp pentru a permite tranziția între dispozițiile administrative privind certificatele de restituire în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1043/2005 și dispozițiile administrative prevăzute în prezentul regulament. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice certificatelor transmise începând cu prima dată a primei perioade de transmitere a bugetului pentru perioada 2011 și intră în vigoare la acea dată.
(39)
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a problemelor orizontale privind schimburile de produse agricole prelucrate neincluse în anexa I la tratat,
Articolul 1
CAPITOLUL I OBIECT ȘI DEFINIȚII
(1) Prezentul regulament stabilește normele de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1216/2009 în ceea ce privește regimul de acordare a restituirilor la export stabilite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Se aplică exporturilor de produse de bază, de produse obținute din prelucrarea acestora sau din produse asimilate uneia din cele două categorii în conformitate cu articolul 3 din prezentul regulament, atunci când aceste produse sunt exportate sub formă de mărfuri neincluse în anexa I la tratat, dar care sunt menționate în anexa XX părțile I–V din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și în anexa II la prezentul regulament.
(2) Restituirea la export prevăzută la alineatul (1) nu se acordă pentru mărfurile care au fost puse în liberă circulație în conformitate cu articolul 29 din tratat și reexportate. Restituirea nu se acordă pentru mărfurile menționate atunci când sunt exportate după ce au fost prelucrate sau sunt încorporate în alte mărfuri.
(3) Cu excepția cerealelor, nu se acordă restituiri pentru produsele utilizate pentru fabricarea alcoolului conținut în băuturile spirtoase prevăzute în anexa II și încadrate la codul NC 2208 .
Articolul 2
CAPITOLUL I OBIECT ȘI DEFINIȚII
(1) În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: (a) „perioadă bugetară” înseamnă perioada cuprinsă între 1 octombrie a unui an și 30 septembrie a anului următor; (b) „an bugetar” înseamnă perioada cuprinsă între 16 octombrie a unui an și 15 octombrie a anului următor; (c) „produse de bază” înseamnă produse enumerate în anexa I la prezentul regulament; (d) „ingrediente” înseamnă produse de bază, produse derivate din prelucrarea acestora, sau produse asimilate acestor două categorii, utilizate la producerea mărfurilor și enumerate la articolul 162 alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii), (iii), (v) și (vii) și litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007; (e) „mărfuri” înseamnă produse neincluse în anexa I la tratat dar enumerate în anexa XX părțile I–V din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și în anexa II la prezentul regulament; (f) „acordul” înseamnă Acordul privind agricultura încheiat în timpul Rundei Uruguay de negocieri comerciale multilaterale; (g) „ajutor alimentar” înseamnă operațiuni de ajutor alimentar care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (4) din acord; (h) „reziduuri” înseamnă produsele rezultate din procesul de fabricare, având o compoziție diferită de cea a mărfii efectiv exportate și care nu pot fi comercializate; (i) „subproduse” înseamnă produsele sau mărfurile obținute în cursul procesului de fabricare, având compoziție sau caracteristici diferite de cele ale mărfii efectiv exportate și care pot fi comercializate; (j) „pierderi” înseamnă cantitățile de produse sau mărfuri rezultate din procesul de fabricare, de la stadiul în care produsele agricole sunt utilizate în stare naturală, altele decât cantitățile de mărfuri care sunt efectiv exportate, cu excepția reziduurilor și subproduselor și care nu pot fi comercializate.
(2) În sensul alineatului (1) literele (h), (i) și (j), produsele obținute în cursul procesului de fabricare, care au o compoziție diferită de cea a mărfurilor efectiv exportate și care sunt vândute la un preț care corespunde numai cheltuielilor efectuate pentru eliminarea lor, nu sunt considerate comercializate. În sensul alineatului (1) litera (j), produsele sau mărfurile rezultate din procesul de fabricare, de care se poate dispune, contra unei plăți sau nu, numai ca alimente pentru hrana animalelor, se asimilează pierderilor.
Articolul 3
CAPITOLUL I OBIECT ȘI DEFINIȚII
(1) Fecula de cartofi încadrată la codul NC 1108 13 00 , obținută direct din cartofi, cu excepția subproduselor, este asimilată unui produs obținut din prelucrarea porumbului.
(2) Zerul, încadrat la codurile NC 0404 10 48 -0404 10 62 , neconcentrat, chiar congelat, este asimilat zerului sub formă de pudră menționat în anexa I (denumit în continuare „grup de produse nr. 1”).
(3) Următoarele produse sunt asimilate laptelui praf cu un conținut de grăsimi de maximum 1,5 % prevăzut în anexa I (denumit în continuare „grup de produse nr. 2”): (a) laptele și produsele lactate încadrate la codurile NC 0403 10 11 , 0403 90 51 și 0404 90 21 , neconcentrate și fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, chiar congelate, cu un conținut de grăsimi din lapte de maximum 0,1 % în greutate; (b) laptele și produsele lactate încadrate la codurile NC 0403 10 11 , 0403 90 11 și 0404 90 21 , sub formă de pudră, granule sau în alte forme solide, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, cu un conținut de grăsimi din lapte de maximum 1,5 % în greutate.
(4) Următoarele produse sunt asimilate laptelui praf cu un conținut de grăsimi de 26 % prevăzut în anexa I (denumit în continuare „grup de produse nr. 3”): (a) laptele, smântâna și produsele lactate încadrate la codurile NC 0403 10 11 , 0403 10 13 , 0403 90 51 , 0403 90 53 , 0404 90 21 și 0404 90 23 , neconcentrate și fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, chiar congelate, cu un conținut de grăsimi din lapte mai mare de 0,1 % în greutate dar nu mai mult de 6 %; (b) laptele, smântâna și produsele lactate încadrate la codurile NC 0403 10 11 , 0403 10 13 , 0403 10 19 , 0403 90 13 , 0403 90 19 , 0404 90 23 și 0404 90 29 sub formă de pudră, granule sau în alte forme solide, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, cu un conținut de grăsimi din lapte mai mare de 1,5 % în greutate dar nu mai mult de 45 %.
(5) Următoarele produse sunt asimilate grupului de produse nr. 6: (a) laptele, smântâna din lapte și produsele lactate încadrate la codurile NC 0403 10 19 , 0403 90 59 , 0404 90 23 și 0404 90 29 , neconcentrate și fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, cu un conținut de grăsimi din lapte mai mare de 6 % în greutate; (b) laptele, smântâna și produsele lactate încadrate la codurile NC 0403 10 19 , 0403 90 19 și 0404 90 29 , sub formă de pudră, granule sau în alte forme solide, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, cu un conținut de grăsimi din lapte de minimum 45 % în greutate; (c) untul și celelalte grăsimi care provin din lapte încadrate la codurile NC 0405 10 , 0405 20 90 , 0405 90 10 , 0405 90 90 , cu un conținut de grăsimi care provin din lapte altul decât 82 %, dar de minimum 62 % în greutate.
(6) Laptele, smântâna și produsele lactate încadrate la codurile NC 0403 10 11 – 0403 10 19 , 0403 90 51 – 0403 90 59 și 0404 90 21 – 0404 90 29 , concentrate, altfel decât sub formă de pudră, granule sau în alte forme solide, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, sunt asimilate, în ceea ce privește partea negrasă a conținutului de substanță uscată al produsului, grupului de produse nr. 2. În ceea ce privește conținutul de grăsime din lapte al produsului, acesta este asimilat grupului de produse nr. 6. Primul paragraf se aplică, de asemenea, brânzei și cașului.
(7) Orezul decorticat încadrat la codul NC 1006 20 și orezul semialbit încadrat la codurile NC 1006 30 21 – 1006 30 48 sunt asimilate orezului albit încadrat la codurile NC 1006 30 61 – 1006 30 98 .
(8) În cazul în care îndeplinesc condițiile stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și prin Regulamentul (CE) nr. 951/2006 al Comisiei (10) pentru a putea beneficia de o restituire în cazul în care sunt exportate ca atare, produsele următoare sunt asimilate zahărului alb încadrat la codul NC 1701 99 10 : (a) zahărul brut din sfeclă sau trestie de zahăr, încadrat la codul NC 1701 11 90 sau la codul NC 1701 12 90 , cu un conținut de zaharoză în stare uscată de minimum 92 % în greutate, determinat prin metoda polarimetrică; (b) zahăr încadrat la codurile NC 1701 91 00 sau 1701 99 90 ; (c) produsele menționate în partea III punctul (c) din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, cu excepția amestecurilor obținute în parte din produsele aflate sub incidența anexei I partea I din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007; (d) produsele menționate în partea III punctele (d) și (g) din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, cu excepția amestecurilor obținute în parte din produsele aflate sub incidența anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.
Articolul 4
CAPITOLUL I OBIECT ȘI DEFINIȚII
În afara dispozițiilor prevăzute în prezentul regulament, se aplică dispozițiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 612/2009 și în Regulamentul (CEE) nr. 2220/85, cu excepția cazurilor în care articolul 39 alineatul (4) și articolul 50 din prezentul regulament prevăd altfel.
Articolul 5
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 1 Metoda de calcul
(1) Suma restituirii acordate pentru o cantitate, determinată în conformitate cu secțiunea 2 pentru fiecare dintre produsele de bază exportate sub forma aceluiași tip de marfă, se obține înmulțind cantitatea respectivă cu rata restituirii aferente produsului de bază în cauză, calculată pe unitate de greutate, după cum rezultă din aplicarea dispozițiilor de la secțiunea 3.
(2) Atunci când, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2), pentru același produs de bază se stabilesc mai multe rate de restituire, se calculează o sumă distinctă pentru fiecare dintre cantitățile produsului de bază respectiv la care se aplică o rată de restituire diferită.
(3) Atunci când o marfă a fost utilizată pentru fabricarea mărfii exportate, rata de restituire care trebuie utilizată pentru calcularea sumei aferente fiecăruia din produsele de bază, din produsele rezultate din prelucrarea acestora sau din produsele a căror asimilare la una din aceste două categorii rezultă din dispozițiile articolului 3, care au fost utilizate pentru fabricarea mărfii exportate, este rata aplicabilă în cazul în care prima marfă se exportă ca atare.
Articolul 6
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 2 Cantitatea de referință
În ceea ce privește mărfurile, cantitatea din fiecare produs de bază care trebuie luată în considerare pentru calcularea sumei restituirii (denumită în continuare „cantitate de referință”) se stabilește în conformitate cu articolele 7, 8 și 9, cu excepția cazului în care se face trimitere la anexa III sau atunci când se aplică articolul 47 alineatul (2).
Articolul 7
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 2 Cantitatea de referință
În cazul în care un produs de bază, neprelucrat, sau un produs asimilat se utilizează ca atare, cantitatea de referință este cantitatea efectiv utilizată pentru fabricarea mărfurilor exportate, ținând cont de ratele de conversie stabilite la anexa VII.
Articolul 8
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 2 Cantitatea de referință
(1) În cazul în care se utilizează un produs care intră sub incidența articolului 1 alineatul (1) litera (a) sau litera (b) și anexei I partea I din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 sau aflat sub incidența articolului 1 alineatul (1) litera (b) și anexei I partea II din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, cantitatea de referință este cantitatea efectiv utilizată pentru fabricarea mărfurilor exportate, ajustată pentru a corespunde la cantitatea produsului de bază prin aplicarea coeficienților stabiliți în anexa V la prezentul regulament, în cazul în care produsului în cauză i se aplică una dintre următoarele condiții: (a) produsul este rezultat din prelucrarea unui produs de bază sau a unui produs asimilat produsului de bază respectiv; (b) produsul este asimilat unui produs rezultat din prelucrarea unui produs de bază; (c) produsul este rezultat din prelucrarea unui produs asimilat unui produs rezultat din prelucrarea unui produs de bază.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), în ceea ce privește alcoolul din cereale conținut în băuturile spirtoase încadrate la codul NC 2208 , cantitatea de referință este de 3,4 kg de orz per procent din volumul de alcool provenind din cereale la hectolitru de băutură spirtoasă exportată.
Articolul 9
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 2 Cantitatea de referință
(1) Sub rezerva articolului 11, în cazul utilizării unuia dintre următoarele produse, cantitatea de referință este egală, pentru fiecare dintre produsele de bază, cu cantitatea stabilită de autoritățile competente în conformitate cu articolul 45: (a) un produs neinclus în anexa I la tratat, rezultat din prelucrarea unui produs menționat la articolul 7 sau 8 din prezentul regulament; (b) un produs rezultat din amestecarea sau prelucrarea mai multor produse menționate la articolul 7 sau 8 sau a unor produse menționate la litera (a) din prezentul alineat. Cantitatea de referință se stabilește în funcție de cantitatea de produs efectiv utilizată pentru fabricarea mărfurilor exportate. Pentru calcularea cantității respective, se aplică ratele de conversie prevăzute în anexa VII sau, după caz, normele speciale de calcul, raporturile de echivalență și coeficienții prevăzuți la articolul 8.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), în ceea ce privește alcoolul din cereale conținut în băuturile spirtoase încadrate la codul NC 2208 , cantitatea de referință este de 3,4 kg de orz per procent din volumul de alcool provenind din cereale la hectolitru de băutură spirtoasă exportată.
Articolul 10
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 2 Cantitatea de referință
(1) În sensul articolelor 6-9, se consideră efectiv utilizate produsele care au fost folosite ca atare în procesul de fabricare a mărfii exportate.
(2) Atunci când, în cursul uneia dintre fazele procesului de fabricare a acestor mărfuri, un produs de bază este el însuși prelucrat într-un alt produs de bază mai elaborat și este utilizat într-o fază ulterioară, doar acest ultim produs de bază se consideră ca efectiv utilizat.
(3) Cantitățile de produse efectiv utilizate în sensul alineatului (1) se stabilesc pentru fiecare marfă care face obiectul unui export.
(4) Prin derogare de alineatele (1), (2) și (3), în cazul exporturilor efectuate în mod regulat și vizând mărfuri care, fabricate de o anumită întreprindere în condiții tehnice bine definite, prezintă caracteristici și calitate constante, aceste cantități se pot stabili cu acordul autorităților competente fie pe baza formulei de fabricare a mărfurilor, fie pe baza cantităților medii de produs utilizate în cursul unei perioade determinate pentru fabricarea unei anumite cantități din aceste mărfuri. Cantitățile de produs astfel determinate rămân baza de calcul atât timp cât nu intervine nicio modificare în condițiile de fabricare a mărfurilor. Cu excepția unei autorizări formale din partea autorității competente, cantitățile de produse astfel determinate trebuie confirmate cel puțin o dată pe an.
Articolul 11
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 2 Cantitatea de referință
(1) În ceea ce privește mărfurile menționate în anexa III, cantitatea de referință în kilograme de produs de bază la 100 kilograme de marfă este cea indicată în anexa menționată, pentru fiecare dintre mărfurile respective. Cu toate acestea, în cazul pastelor făinoase proaspete, cantitățile de produse de bază menționate la anexa III se reduc la o cantitate echivalentă de paste făinoase uscate, înmulțind cantitățile respective cu procentul de substanță uscată din paste și împărțindu-le la 88.
(2) Atunci când mărfurile enumerate în anexa III au fost fabricate parțial din produse pentru care plata restituirii la export este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și parțial din alte produse, cantitatea de referință pentru primele produse se stabilește în conformitate cu articolele 6-10.
Articolul 12
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 2 Cantitatea de referință
(1) Pentru stabilirea cantităților de produse agricole efectiv utilizate, se aplică alineatele (2) și (3).
(2) Orice produs agricol, utilizat în sensul articolului 10 și care poate beneficia de o restituire, care este eliminat în derularea normală a unui proces de fabricare, de exemplu prin vapori, fum sau transformare în praf sau cenușă nerecuperabile, poate beneficia de o restituire pentru întreaga cantitate utilizată.
(3) Nicio cantitate de marfă care nu a fost efectiv exportată nu poate beneficia de restituiri pentru cantitățile de produse agricole efectiv utilizate. În cazul în care mărfurile respective au aceeași compoziție ca mărfurile efectiv exportate, se poate aplica o reducere proporțională a cantităților de produse agricole efectiv utilizate pentru fabricarea acestora din urmă.
Articolul 13
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 2 Cantitatea de referință
(1) Prin derogare de la articolul 12 alineatul (3), pierderile de maximum 2 % în greutate, inerente fabricării mărfurilor, sunt eligibile pentru restituiri. Pragul de 2% se calculează ca raportul dintre masa de substanță uscată utilizată a tuturor materiilor prime, după deducerea cantităților menționate la articolul 12 alineatul (2), și masa de substanță uscată a mărfurilor efectiv exportate sau prin orice altă metodă de calcul adecvată condițiilor de fabricare a mărfurilor.
(2) Atunci când pierderile inerente fabricării mărfurilor depășesc pragul de 2 %, excedentul de pierderi nu dă dreptul la restituiri pentru cantitățile de produse agricole efectiv utilizate. Cu toate acestea, autoritățile competente ale statelor membre pot accepta pierderi mai ridicate în cazul în care acestea sunt justificate în mod corespunzător. Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre cazurile în care autoritățile competente au acceptat pierderi mai ridicate, precum și motivele acestora.
(3) Cantitățile de produse agricole efectiv utilizate și încorporate în reziduuri sunt eligibile pentru restituiri.
(4) În cazul în care se obțin subproduse, cantitățile de produse agricole efectiv utilizate se atribuie mărfurilor exportate și, respectiv, subproduselor.
Articolul 14
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 3 Ratele de restituire
(1) Rata de restituire pentru produsele de bază enumerate în anexa I la prezentul regulament exportate sub formă de mărfuri neincluse în anexa I la tratat, astfel cum se prevede la articolul 164 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, se fixează de către Comisie per 100 de kilograme de produs de bază pentru aceeași perioadă ca și în cazul restituirilor pentru produsele exportate ca atare.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), restituirea se poate fixa în conformitate cu o altă planificare stabilită pe baza procedurii prevăzute la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1216/2009.
Articolul 15
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 3 Ratele de restituire
(1) Rata de restituire se stabilește de către Comisie ținând cont în special: (a) de costurile medii de aprovizionare cu produse de bază a industriilor de prelucrare de pe piața Uniunii și de prețurile practicate pe piața mondială; (b) de nivelul restituirilor pentru exporturile de produse agricole transformate incluse în anexa I la tratat, ale căror condiții de fabricare sunt comparabile; (c) de necesitatea de a asigura condiții egale de concurență între industriile care utilizează produse din Uniune și cele care utilizează produse din țări terțe aflate în regim de perfecționare activă; (d) de evoluția, pe de o parte, a cheltuielilor bugetare, și, pe de altă parte, de evoluția prețurilor produselor de bază din Uniune și de pe piața mondială; (e) de respectarea limitelor stabilite de acordurile încheiate în conformitate cu articolul 218 din tratat.
(2) Pentru fixarea ratelor de restituire, se ține seama, după caz, de ajutoarele sau celelalte măsuri cu efect echivalent care sunt aplicabile produselor de bază sau produselor asimilate în toate statele membre, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.
(3) Restituirile acordate pentru exportul produselor agricole încorporate în mărfuri neincluse în anexa I la tratat nu pot depăși restituirile care ar trebui plătite în cazul în care aceste produse ar fi exportate ca atare.
Articolul 16
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 3 Ratele de restituire
(1) În ceea ce privește fecula de cartofi încadrată la codul NC 1108 13 00 , rata de restituire se stabilește separat, în echivalent porumb, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 195 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, prin aplicarea criteriilor prevăzute la articolul 15 alineatul (1) din prezentul regulament. Cantitățile de feculă de cartofi utilizate se convertesc în cantități echivalente de porumb în conformitate cu articolul 8 din prezentul regulament.
(2) În ceea ce privește amestecurile de D-glucitol (sorbitol) încadrate la codurile NC 2905 44 și 3824 60 , atunci când partea interesată nu întocmește declarația prevăzută la articolul 45, care trebuie să cuprindă informațiile prevăzute la articolul 48 alineatul (1) litera (d) sau în cazul în care partea în cauză nu furnizează o documentație satisfăcătoare în sprijinul declarației sale, rata de restituire aplicabilă acestor amestecuri este cea aplicabilă produsului de bază în cauză căruia i se aplică rata de restituire cea mai mică.
Articolul 17
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 3 Ratele de restituire
(1) În cazul feculei și amidonului încadrate la codurile NC 1108 11 00 -1108 19 90 sau în cazul produselor incluse în partea I punctul (d) din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și rezultate din prelucrarea amidonului sau feculei respective, restituirea se acordă numai în urma prezentării unei declarații a furnizorului produselor respective, care să ateste că acestea au fost fabricate direct din cereale, cartofi sau orez și că nu au fost utilizate subproduse rezultate din fabricarea altor produse agricole sau mărfuri.
(2) Declarația menționată la alineatul (1) este valabilă, până la revocare, pentru toate livrările provenite de la același producător. Declarația se verifică în conformitate cu articolul 45.
Articolul 18
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 3 Ratele de restituire
(3) În cazul în care conținutul de substanță uscată din fecula de cartofi asimilată amidonului de porumb în temeiul articolului 3 alineatul (1) este de minimum 80 %, rata restituirii la export este cea stabilită în conformitate cu articolul 14. În cazul în care conținutul de substanță uscată este mai mic de 80 %, rata restituirii este cea stabilită în conformitate cu articolul 14 înmulțită cu 1/80 din procentul efectiv de substanță uscată. Pentru toate celelalte tipuri de amidon sau feculă, în cazul în care conținutul de substanță uscată este de minimum 87 %, rata restituirii la export este cea stabilită în conformitate cu articolul 14. În cazul în care conținutul de substanță uscată este mai mic de 87 %, rata restituirii este cea stabilită în conformitate cu articolul 14 înmulțită cu 1/87 din procentul efectiv de substanță uscată.
(4) În cazul în care conținutul de substanță uscată din siropurile de glucoză sau de maltodextrină încadrate la codurile NC 1702 30 90 , 1702 40 90 , 1702 90 50 sau 2106 90 55 este de minimum 78 %, rata restituirii la export este cea stabilită în conformitate cu articolul 14. În cazul în care conținutul de substanță uscată din siropurile respective este mai mic de 78 %, rata restituirii este cea stabilită în conformitate cu articolul 14 înmulțită cu 1/78 din procentul efectiv de substanță uscată.
(3) În sensul alineatului (1), conținutul de substanță uscată din feculă și amidon se calculează după metoda prevăzută în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 687/2008 al Comisiei (11), iar conținutul de substanță uscată din siropurile de glucoză sau maltodextrină se calculează după metoda 2 prevăzută în anexa II la Directiva 79/796/CEE a Comisiei (12) sau după orice altă metodă de analiză adecvată care oferă cel puțin aceleași garanții.
(4) Atunci când prezintă declarația prevăzută la articolul 45, partea interesată trebuie să precizeze conținutul de substanță uscată din amidonul și fecula sau siropurile de glucoză sau maltodextrină utilizate.
Articolul 19
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 3 Ratele de restituire
(1) Rata de restituire pentru cazeina încadrată la codul NC 3501 10 , pentru cazeinații încadrați la codul NC 3501 90 90 sau pentru ovalbumina încadrată la codurile NC 3502 11 90 și 3502 19 90 exportată ca atare, poate diferi în funcție de destinație, dacă acest lucru este cerut de oricare dintre următoarele: (a) situația comerțului mondial în legătură cu aceste produse; (b) cerințele specifice ale anumitor piețe; (c) acorduri sectoriale internaționale.
(2) Rata de restituire pentru mărfurile încadrate la codurile NC 1902 11 00 , 1902 19 și 1902 40 10 se poate diferenția în funcție de destinație.
(3) Restituirea poate varia sau nu în funcție de fixarea în avans a ratei restituirii, în conformitate cu articolul 26.
Articolul 20
CAPITOLUL II RESTITUIRI LA EXPORT / SECȚIUNEA 3 Ratele de restituire
(1) Rata restituirii este cea care se aplică la data la care mărfurile sunt exportate, cu excepția următoarelor cazuri: (a) s-a depus o cerere de fixare în avans a ratei de restituire în conformitate cu articolul 26; (b) s-a depus o cerere în conformitate cu articolul 37 alineatul (2), iar rata de restituire a fost fixată înainte de data depunerii cererii de certificat de restituire.
(5) În cazul în care se aplică sistemul de fixare în avans a ratei de restituire, rata în vigoare în ziua în care se depune cererea pentru fixare în avans se aplică mărfurilor exportate la o dată ulterioară în timpul perioadei de valabilitate a certificatului de restituire conform prevederilor articolului 35 alineatul (2). În cazul produselor prelucrate pe bază de cereale sau de orez, rata restituirii se ajustează după aceleași norme ca și cele aplicabile în cazul fixării în avans a restituirilor privind produsele de bază exportate ca atare, dar cu ajutorul coeficienților de conversie stabiliți în anexa V.
(6) În sensul Regulamentului (CE) nr. 376/2008, extrasele de certificate de restituire nu pot face obiectul unei fixări în avans independent de certificatele din care au fost extrase.
Articolul 21
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
(7) Statele membre eliberează tuturor solicitanților, indiferent de locul în care sunt stabiliți în Uniune, certificate de restituire valabile în întreaga Uniune. Certificatele de restituire garantează plata restituirii în măsura în care se îndeplinesc condițiile prevăzute în capitolul V. Aceste condiții pot cuprinde fixarea în avans a ratelor de restituire. Certificatele sunt valabile numai pe durata unei singure perioade bugetare.
(8) Acordarea de restituiri pentru exportul produselor de bază sub formă de mărfuri menționate în anexa II la prezentul regulament sau pentru cereale puse sub control vamal pentru fabricarea băuturilor spirtoase menționate la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1670/2006 este condiționată de prezentarea unui certificat de restituire eliberat în conformitate cu articolul 24 din prezentul regulament. Cerealele menționate în primul paragraf se consideră ca fiind exportate. Primul paragraf nu se aplică livrărilor prevăzute la articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf a treia liniuță, la articolul 33 alineatul (1), la articolul 37 alineatul (1), la articolul 41 alineatul (1) și la articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 612/2009 și nici exporturilor prevăzute în capitolul IV din prezentul regulament.
(9) Acordarea restituirii în temeiul fixării în avans prevăzute la articolul 20 alineatul (2) este condiționată de prezentarea unui certificat de restituire care să cuprindă fixarea în avans a ratelor restituirii.
Articolul 22
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
(1) Regulamentul (CE) nr. 376/2008 se aplică certificatelor de restituire prevăzute în prezentul regulament.
(2) Dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 376/2008 privind drepturile și obligațiile ce decurg din certificatele de restituire indicate în cantități se aplică mutatis mutandis drepturilor ce decurg din certificatele de restituire prevăzute în prezentul regulament pentru sumele exprimate în euro, ținând cont de anexa VI la prezentul regulament.
(3) Prin derogare de la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, articolul 7 alineatele (2) și (4), articolele 8, 11 și 13, articolul 17 alineatul (1), articolele 20, 23, 31, 32 și 34, articolul 35 alineatul (6) și articolele 41, 45, 46 și 48 din Regulamentul (CE) nr. 376/2008 nu se aplică certificatelor de restituire prevăzute în prezentul regulament.
(4) În aplicarea articolelor 39 și 40 din Regulamentul (CE) nr. 376/2008, certificatele valabile până la 30 septembrie nu se pot prelungi. În acest caz, certificatul se anulează pentru toate sumele care nu sunt solicitate pentru cazuri de forță majoră, iar garanția corespunzătoare se eliberează.
Articolul 23
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
(1) Cererile de certificate de restituire, cu excepția certificatelor privind operațiunile de ajutor alimentar prevăzute la articolul 36, sunt valabile numai în cazul în care s-a constituit o garanție egală cu 10% din suma solicitată în condițiile prevăzute la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 376/2008.
(2) Garanția se eliberează în condițiile enunțate la articolul 40 din prezentul regulament.
Articolul 24
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
(1) Cererea de certificat de restituire și certificatul de restituire se întocmesc în conformitate cu modelul „Certificat de export sau de fixare în avans” prevăzut în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 376/2008, iar suma se indică în euro. Documentele respective se completează în conformitate cu instrucțiunile prevăzute în anexa VI la prezentul regulament.
(2) Atunci când solicitantul nu intenționează să efectueze exportul dintr-un alt stat membru decât cel în care solicită certificatul de restituire, acest certificat poate fi păstrat de autoritatea competentă, în special în format electronic. În acest caz, autoritatea competentă informează solicitantul că certificatul său de restituire a fost înregistrat și îi comunică informația prevăzută pe exemplarul de certificat de restituire destinat titularului (denumit în continuare „exemplarul nr. 1”). Exemplarul certificatului de restituire al organismelor emitente (denumit în continuare „exemplarul nr. 2”) nu se eliberează. Autoritățile competente înregistrează toate informațiile provenite din certificatele de restituire prevăzute în secțiunile III și IV din anexa VI și sumele solicitate în temeiul certificatului.
Articolul 25
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
(1) Obligațiile ce decurg din certificate nu sunt transmisibile. Drepturile care decurg dintr-un certificat sunt transmisibile de către titularul certificatului pe durata de valabilitate a acestora, cu condiția ca drepturile care decurg din fiecare certificat sau extras din certificat să nu fie transmise decât unui singur cesionar. Transmiterea se referă la sumele care nu au fost încă înregistrate pe certificat sau pe extras.
(2) Cesionarii nu pot transmite mai departe dreptul primit, dar îl po retroceda titularului. Retrocedările către titular se referă la sume încă neatribuite certificatului sau extrasului. În aceste cazuri, organismul emitent inserează la rubrica 6 a certificatului una dintre mențiunile prevăzute în anexa VIII.
(3) În cazul în care se face o cerere de transmitere de către titular sau de retrocedare de către cesionar, organismul emitent sau organismul (organismele) desemnat(e) de fiecare stat membru consemnează pe certificat sau, după caz, pe extras: (a) numele și adresa cesionarului, indicate în conformitate cu alineatul (1) sau mențiunea prevăzută la alineatul (2); (b) data transmiterii sau a retrocedării către titular, certificată prin aplicarea ștampilei organismului.
(4) Transmiterea sau retrocedarea către titular produce efecte de la data înscrierii prevăzute la alineatul (3) litera (b).
Articolul 26
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
(1) Cererile de fixare în avans a ratelor de restituire se referă la toate tipurile de rate de restituire aplicabile.
(2) Cererea de fixare în avans se poate face fie în momentul în care se depune cererea de certificat de restituire, fie în orice alt moment, începând cu data acordării certificatului de restituire.
(3) Cererile de fixare în avans se întocmesc în conformitate cu secțiunea II din anexa VI, utilizând modelul prevăzut la anexa I la Regulamentul (CE) nr. 376/2008. Fixarea în avans nu se aplică exporturilor efectuate înainte de data depunerii cererii.
(4) Cererile de fixare în avans depuse într-o zi de joi se consideră ca fiind depuse în ziua lucrătoare următoare.
Articolul 27
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
(1) Titularul unui certificat de restituire poate solicita un extras din certificat, întocmit în conformitate cu modelul prevăzut la anexa I la Regulamentul (CE) nr. 376/2008. Cererea trebuie să cuprindă informațiile prevăzute în secțiunea II punctul 3 din anexa VI la prezentul regulament. Suma pentru care se solicită extrasul se specifică pe certificatul original.
(2) Fără a aduce atingere articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 376/2008, se pot elibera extrase valabile în întreaga Uniune ale unor certificate înregistrate ca valabile într-un singur stat membru.
Articolul 28
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
(1) Fiecare exportator trebuie să completeze o cerere de plată specifică în sensul articolului 46 din Regulamentul (CE) nr. 612/2009. Cererea respectivă se prezintă agenției de plată, însoțită de certificatele adecvate, cu excepția cazului în care certificatele se înregistrează astfel cum se prevede la articolul 24 alineatul (2) din prezentul regulament sau în cazul exporturilor care nu fac obiectul certificatelor de restituire. Cererea specifică poate să nu fie considerată de autoritatea competentă ca fiind dosarul de plată menționat la articolul 46 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 612/2009. Cererea specifică poate fi considerată de autoritatea competentă ca fiind declarație de export în sensul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 612/2009. În acest caz, data primirii cererii specifice de către agenția de plată, prevăzută la alineatul (2) din prezentul articol, este data la care agenția de plată a primit declarația de export. În toate celelalte cazuri, cererea specifică trebuie să cuprindă o referire la declarația de export, inclusiv numărul de referință al declarației de export.
(2) Agenția de plată stabilește suma cerută pe baza informațiilor cuprinse în cererea specifică, exclusiv pe baza cantității și a naturii produsului (produselor) de bază exportat(e) și a ratei (ratelor) de restituire aplicabile. Aceste elemente se indică sau se menționează în mod explicit în declarația de export. Agenția de plată înscrie suma respectivă pe certificatul de restituire, în termen de șase luni de la data primirii cererii specifice. Înscrierea certificatului se face pe spatele exemplarului nr. 1. La rubricile 28, 29 și 30 se indică suma în euro în locul cantității. Al treilea paragraf se aplică mutatis mutandis certificatelor păstrate în formă electronică.
(3) După înscriere, în cazul în care certificatul de restituire nu se înregistrează astfel cum se prevede la articolul 24 alineatul (2), exemplarul nr. 1 al certificatului se predă titularului sau se păstrează de agenția de plată, la cererea exportatorului.
(4) Garanția reținută pentru suma pentru care s-a atribuit certificatul de restituire pentru mărfuri exportate se poate elibera sau transfera pentru a garanta plata în avans a restituirii, în conformitate cu titlul II capitolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 612/2009.
Articolul 29
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
(1) Certificatele de restituire eliberate pentru aceeași perioadă bugetară pot fi solicitate separat în șase tranșe. Cererile de certificate se pot depune cel târziu la: (a) 7 septembrie în cazul certificatelor destinate a fi utilizate de la 1 octombrie; (b) 7 noiembrie în cazul certificatelor destinate a fi utilizate de la 1 decembrie; (c) 7 ianuarie în cazul certificatelor destinate a fi utilizate de la 1 februarie; (d) 7 martie în cazul certificatelor destinate a fi utilizate de la 1 aprilie; (e) 7 mai în cazul certificatelor destinate a fi utilizate de la 1 iunie; (f) 7 iulie în cazul certificatelor destinate a fi utilizate de la 1 august.
(2) În conformitate cu alineatul (1), un comerciant nu poate depune o cerere de certificat de restituire decât pentru tranșa corespunzătoare primei date-limită care urmează datei depunerii cererii respective.
Articolul 30
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
Datele-limită de notificare a cererilor de certificate de către statele membre către Comisie sunt următoarele:
(a) 14 septembrie pentru certificatele prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (a);
(b) 14 noiembrie pentru certificatele prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (b);
(c) 14 ianuarie pentru certificatele prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (c);
(d) 14 martie pentru certificatele prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (d);
(e) 14 mai pentru certificatele prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (e);
(f) 14 iulie pentru certificatele prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (f).
Articolul 31
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
(1) Suma totală pentru care se pot întocmi certificate de restituire pentru fiecare perioadă bugetară se stabilește în conformitate cu alineatul (2).
(2) Următoarele elemente se deduc din cifra care reprezintă suma maximă a restituirilor, stabilită în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din acord: (a) suma care depășește suma maximă și acordată în mod necuvenit în cursul anului bugetar precedent; (b) suma rezervată pentru a acoperi exporturile prevăzute în capitolul IV din prezentul regulament; (c) sumele pentru care s-au eliberat certificate de restituire, valabile în cursul perioadei bugetare în cauză.
(3) Suma pentru care s-au restituit certificatele eliberate prevăzute la articolul 41 se adaugă la cifra obținută în conformitate cu alineatul (2).
(4) Orice sumă rezervată pentru a acoperi exporturile prevăzute în capitolul IV rămasă neutilizată se adaugă la suma obținută în conformitate cu alineatul (2).
(5) În caz de incertitudine în ceea ce privește una dintre sumele prevăzute la alineatul (2), se ține seama de aceasta în calcularea sumei finale.
Articolul 32
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale
Suma totală pentru care se pot elibera certificate pentru fiecare dintre tranșele prevăzute la articolul 29 este de:
(a) 30 % din suma calculată în conformitate cu articolul 31, stabilită la 14 septembrie, în cazul tranșei prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (a);
(b) 27 % din suma calculată în conformitate cu articolul 31, stabilită la 14 noiembrie, în cazul tranșei prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (b);
(c) 32 % din suma calculată în conformitate cu articolul 31, stabilită la 14 ianuarie, în cazul tranșei prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (c);
(d) 44 % din suma calculată în conformitate cu articolul 31, stabilită la 14 martie, în cazul tranșei prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (d);
(e) 67 % din suma calculată în conformitate cu articolul 31, stabilită la 14 mai, în cazul tranșei prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (e);
(f) 100 % din suma calculată în conformitate cu articolul 31, stabilită la 14 iulie, în cazul tranșei prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (f).
Articolul 33
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 2 Cererile și eliberările de certificate de restituire
(1) În cazul în care suma totală solicitată în cererile primite pentru fiecare dintre perioadele în cauză depășește suma maximă prevăzută la articolul 31 alineatul (2), Comisia fixează un coeficient de reducere care se aplică tuturor cererilor depuse până la data corespunzătoare prevăzută la articolul 29, astfel încât să se poată respecta suma maximă prevăzută la articolul 31. Comisia publică coeficientul respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în termen de cinci zile lucrătoare de la data prevăzută la articolul 30.
(2) În cazul în care Comisia fixează un coeficient de reducere, certificatele se eliberează pentru suma solicitată înmulțită cu 1 minus coeficientul de reducere stabilit în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol sau în conformitate cu articolul 34 alineatul (3) litera (a). Cu toate acestea, în ceea ce privește tranșa prevăzută la articolul 29 alineatul (1) litera (f), solicitanții își pot retrage cererile în termen de cinci zile lucrătoare de la data publicării coeficientului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(3) Până la 1 august, Comisiei îi sunt notificate de către statele membre sumele reprezentate de cererile de certificate de restituire retrase în conformitate cu alineatul (2) al doilea paragraf.
Articolul 34
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 2 Cererile și eliberările de certificate de restituire
(1) În cazul în care, după data-limită de depunere a cererilor pentru certificate de restituire pentru o anumită tranșă prevăzută la articolul 29 alineatul (1), nu s-a publicat nici un coeficient de reducere în conformitate cu articolul 33 alineatul (1), operatorii pot depune o cerere pentru eliberarea unui certificat de restituire pentru orice sumă care a rămas disponibilă pentru această tranșă și care nu a făcut încă obiectul unei cereri. Cererea trebuie depusă până la data-limită următoare stabilită la articolul 29 alineatul (1).
(2) Cererile depuse în cursul fiecărei săptămâni se comunică de către statele membre Comisiei în următoarea zi de luni. În absența unor instrucțiuni contrare din partea Comisiei, certificatele corespunzătoare se pot elibera începând cu ziua de miercuri care urmează respectivei comunicări.
(3) În cazul în care suma totală pentru care sunt primite cereri în cursul unei anumite săptămâni depășește suma rămasă disponibilă menționată la alineatul (1), Comisia adoptă una sau mai multe din următoarele măsuri: (a) aplică un coeficient de reducere cererilor pentru certificate de restituire depuse în cursul săptămânii respective, care nu au transmise Comisiei și pentru care nu s-au eliberat încă certificate de restituire; (b) ordonă statelor membre să respingă cererile care au fost depuse în cursul săptămânii respective și care nu au fost încă transmise Comisiei; (c) suspendă depunerea cererilor pentru certificate de restituire.
(4) Toate regulamentele adoptate în temeiul alineatului (3) se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în termen de trei zile de la notificarea cererilor menționate la alineatul (2).
Articolul 35
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 2 Cererile și eliberările de certificate de restituire
(1) Certificatul de restituire este valabil de la data eliberării, astfel cum a fost definită la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008.
(2) Sub rezerva celui de al doilea paragraf, certificatele de restituire sunt valabile până în ultima zi a celei de a cincea luni următoare celei în cursul căreia s-a depus cererea de certificat sau până în ultima zi a perioadei bugetare, luându-se în considerare termenul cel mai scurt. Certificatele de restituire menționate la articolul 36 sunt valabile până în ultima zi a celei de a cincea luni următoare celei în cursul căreia s-a depus cererea de certificat.
(3) În cazul fixării în avans a ratelor de restituire în conformitate cu articolul 26, ratele respective rămân valabile până în ultima zi a perioadei de valabilitate a certificatului.
Articolul 36
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 2 Cererile și eliberările de certificate de restituire
Regulamentul (CE) nr. 2298/2001 al Comisiei (13) se aplică cererilor de certificate de restituire, precum și certificatelor de restituire întocmite pentru exporturile mărfurilor care fac parte dintr-o operațiune de ajutor alimentar internațional în sensul articolului 10 alineatul (4) din acord.
Articolul 37
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 2 Cererile și eliberările de certificate de restituire
(1) În sensul articolului 47 din Regulamentul (CE) nr. 376/2008, se aplică alineatele (2)-(11) din prezentul articol.
(2) De la 1 octombrie a fiecărei perioade bugetare, cererile de certificat cu fixare în avans în ziua depunerii cererii în vederea unei licitații deschise într-o țară terță importatoare se pot depune în temeiul prezentului articol în afara perioadelor definite la articolele 29 și 34, atunci când totalul sumelor corespunzătoare unei licitații pentru care s-au depus una sau mai multe cereri de certificate de restituire de către unul sau mai mulți exportatori și pentru care nu s-au eliberat încă certificate nu depășește 2 milioane de euro. Cu toate acestea, plafonul respectiv poate fi ridicat la 4 milioane de euro în cazul în care niciunul din coeficienții de reducere publicați de la începutul perioadei bugetare și prevăzuți la articolul 33 alineatul (1) sau la articolul 34 alineatul (3) nu depășește 50 %.
(3) Suma pentru care se solicită certificatul (certificatele) nu poate depăși cantitatea specificată în anunțul de participare la licitație înmulțit cu rata (ratele) de restituire corespunzătoare, fixate în avans în ziua în care s-a depus cererea. Nu se ține seama de toleranțele sau de opțiunile prevăzute în anunțul de participare la licitație.
(4) În afara datelor menționate la articolul 47 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 376/2008, Comisiei îi sunt imediat comunicate de către statele membre sumele pentru care este solicitat fiecare certificat, precum și data și ora depunerii fiecărei cereri.
(5) Atunci când sumele comunicate în temeiul alineatului (4), adăugate la sumele pentru care unul sau mai multe certificate au fost deja solicitate în cadrul aceleiași licitații, depășesc plafonul aplicabil prevăzut la alineatul (2), Comisia informează statul membru, în termen de două zile lucrătoare de la primirea informației suplimentare prevăzute la alineatul (4), că certificatul de restituire nu se eliberează comerciantului.
(6) Comisia poate suspenda aplicarea alineatului (2) atunci când suma cumulată a cuantumurilor certificatelor de restituire care pot fi eliberate în conformitate cu articolul 47 din Regulamentul (CE) nr. 376/2008 depășește 4 milioane de euro în cursul unei singure perioade bugetare. Deciziile de suspendare se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(7) Prin derogare de la articolul 35 alineatele (1) și (2) din prezentul regulament, certificatele de restituire eliberate în conformitate cu articolul 47 din Regulamentul (CE) nr. 376/2008 sunt valabile de la data eliberării acestora în sensul articolului 22 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008. Certificatele de restituire sunt valabile până la sfârșitul celei de a opta luni de la data eliberării, dar nu mai târziu de 30 septembrie. Ratele fixate în avans sunt valabile până în ultima zi de valabilitate a certificatului.
(8) Atunci când în conformitate cu articolul 47 alineatul (9) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008, autoritățile competente s-au asigurat că, pentru motive care nu sunt imputabile ofertantului declarat câștigător și care nu sunt considerate cazuri de forță majoră, organismul care a deschis licitația a reziliat contractul, autoritatea competentă eliberează garanția în cazurile în care rata de restituire fixată în avans pentru produsul de bază corespunzător restituirii celei mai importante față de celelalte produse de bază utilizate este mai mare sau egală cu rata de restituire valabilă în ultima zi de valabilitate a certificatului.
(9) Atunci când s-a făcut dovada acceptată de autoritățile competente că, în conformitate cu articolul 47 alineatul (9) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008, pentru motive care nu sunt imputabile ofertantului declarat câștigător și care nu sunt considerate cazuri de forță majoră, organismul care a deschis licitația a impus modificări ale contractului, autoritatea competentă poate prelungi durata de valabilitate a certificatului și perioada de aplicabilitate a restituirii fixate în avans până la 30 septembrie.
(10) Atunci când în conformitate cu articolul 47 alineatul (9) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008, ofertantul declarat câștigător face dovada că, în anunțul de participare la licitație sau în contractul încheiat în urma atribuirii licitației este prevăzută o toleranță sau o opțiune de cel puțin 5 % și că organismul care a deschis licitația utilizează clauza respectivă, obligația de a exporta se consideră ca fiind îndeplinită atunci când cantitatea exportată nu este mai mică cu mai mult de 10 % decât cantitatea corespunzătoare sumei pentru care s-a eliberat certificatul. Primul paragraf se aplică cu condiția ca rata de restituire fixată în avans pentru produsul de bază corespunzător restituirii celei mai importante în raport cu celelalte produse de bază utilizate să fie mai mare sau egală cu rata de restituire valabilă în ultima zi de valabilitate a certificatului. În acest caz, rata de 95 % prevăzută la articolul 40 alineatele (3) și (5) din prezentul regulament se înlocuiește cu o rată de 90 %.
(11) În sensul alineatelor (1)-(10) din prezentul articol, termenul de 21 de zile prevăzut la articolul 47 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008 se prelungește la 44 de zile.
Articolul 38
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 3 Garanții
(1) Eliberarea unui certificat de restituire îl obligă pe titularul acestuia să ceară restituiri pentru exporturi efectuate pe durata de valabilitate a certificatului, pentru o sumă egală cu suma pentru care se eliberează certificatul de restituire. Respectarea obligației prevăzute în primul paragraf se asigură prin constituirea garanției prevăzute la articolul 23.
(2) Obligația prevăzută la alineatul (1) primul paragraf din prezentul articol se consideră ca fiind o cerință principală în sensul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85.
Articolul 39
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 3 Garanții
(1) Cerința principală se consideră îndeplinită în cazul în care exportatorul a transmis cererea specifică privind exporturile realizate în perioada de valabilitate a certificatului de restituire și în condițiile enunțate la articolul 28 și în anexa VI secțiunea V.
(2) În cazul în care cererea specifică nu este declarația de export, aceasta trebuie depusă, cu excepția cazurilor de forță majoră, în termen de trei luni de la data expirării certificatului de restituire al cărui număr figurează în cererea specifică. În cazul în care termenul de trei luni prevăzut în primul paragraf nu este respectat, cerința principală nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită.
(3) Dovada că cerința principală a fost îndeplinită se face prezentând autorității competente exemplarul nr. 1 al certificatului de restituire, înregistrat în mod corespunzător în conformitate cu articolul 28 alineatul (2). Dovada trebuie prezentată până la sfârșitul celei de a douăsprezecea luni de la terminarea perioadei de valabilitate a certificatului de restituire. Primul alineat se aplică mutatis mutandis certificatelor înregistrate în conformitate cu articolul 24 alineatul (2).
(4) Prin derogare de la articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85 garanția prevăzută la articolul 23 din prezentul regulament se execută proporțional cu suma pentru care nu s-a făcut dovada solicitată în termenele menționate la alineatele (2) și (3) din prezentul articol.
Articolul 40
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 3 Garanții
(1) În cazul aplicării unui coeficient de reducere în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) sau cu articolul 34 alineatul (3) litera (a), garanția se eliberează imediat până la concurența sumei constituite înmulțită cu coeficientul de reducere.
(2) În cazul în care solicitantul își retrage cererea de certificat în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf, se eliberează 80 % din garanția totală inițială.
(3) Garanția se eliberează în totalitate atunci când titularul certificatului a solicitat restituiri până la concurența a 95 % din suma pentru care s-a eliberat certificatul.
(4) La cererea titularului, statele membre pot elibera garanția în mod fracționat, în proporție cu sumele pentru care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 39 alineatele (1) și (3) și cu condiția prezentării dovezii de solicitare a unei sume egale cu cel puțin 5 % din suma indicată pe certificat.
(5) Atunci când s-au făcut cereri de restituire pentru mai puțin de 95 % din suma pentru care s-a eliberat certificatul, garanția se execută până la concurența a 10 % din diferența dintre 95 % din suma pentru care s-a eliberat certificatul și suma efectiv utilizată.
(6) În cazul în care suma pentru care se îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 39 alineatele (1) și (3) este mai mică de 5 % din suma indicată pe certificat, garanția se execută în totalitate.
(7) În cazul în care suma totală a garanției care ar trebui executată este de maximum 100 de euro pentru un anumit certificat, statul membru eliberează integral garanția.
Articolul 41
CAPITOLUL III CERTIFICATE DE RESTITUIRE / SECȚIUNEA 3 Garanții
(1) În cazul în care certificatul sau un extras din certificat este restituit organismului emitent în perioada corespunzătoare primelor două treimi din perioada sa de valabilitate, garanția corespunzătoare care trebuie executată se reduce cu 40 %; în acest scop, orice parte a unei zile se consideră o zi întreagă.
(2) În cazul în care certificatul sau un extras din certificat este restituit organismului emitent în perioada corespunzătoare ultimei treimi din perioada sa de valabilitate sau în luna imediat următoare ultimei zile de valabilitate, garanția corespunzătoare care trebuie executată se reduce cu 25 %.
(3) Alineatele (1) și (2) nu se aplică decât certificatelor și extraselor din certificate restituite organismului emitent în cursul perioadei bugetare în temeiul căreia s-au eliberat certificatele, cu condiția ca acestea să fie restituite până la data de 31 august a perioadei respective.
Articolul 42
CAPITOLUL IV EXPORTURI CARE NU FAC OBIECTUL UNUI CERTIFICAT
(1) Nu sunt necesare certificate în cazul exporturilor pentru care cererile depuse de operator în cursul anului bugetar nu dau naștere la plăți de peste 100 000 EUR.
(2) Nu sunt necesare certificate pentru livrările menționate la articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf a treia liniuță, articolul 33 alineatul (1), articolul 37 alineatul (1), articolul 41 alineatul (1) și articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 612/2009.
(3) Alineatele (1) și (2) se aplică și exporturilor efectuate de operatorii care au deținut un certificat de restituire pe parcursul perioadei bugetare în cauză sau care dețin un astfel de certificat la data exportului.
(4) Alineatele (1) – (3) se aplică numai în statul membru în care este stabilit operatorul.
Articolul 43
CAPITOLUL IV EXPORTURI CARE NU FAC OBIECTUL UNUI CERTIFICAT
(1) Pentru fiecare perioadă bugetară, exporturile menționate la articolul 42 alineatul (1) pot face obiectul plății unei restituiri în limitele unei rezerve globale de 40 de milioane de euro pe an bugetar.
(2) Restituirile pentru exporturile efectuate în cadrul unei operațiuni de ajutor alimentar internațional în sensul articolului 10 alineatul (4) din acord și restituirile pentru livrările prevăzute la articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf a treia liniuță, articolul 33 alineatul (1), articolul 37 alineatul (1), articolul 41 alineatul (1) și articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 612/2009 nu se iau în considerare la stabilirea nivelului de cheltuieli în cadrul rezervei menționate la alineatul (1).
Articolul 44
CAPITOLUL IV EXPORTURI CARE NU FAC OBIECTUL UNUI CERTIFICAT
(1) În cazul în care suma cuantumurilor comunicate de statele membre în conformitate cu articolul 53 atinge 30 de milioane de euro, Comisia poate, ținând cont de angajamentele internaționale ale Uniunii, să suspende, timp de maximum 20 de zile lucrătoare, aplicarea articolului 43 alineatul (1) exporturilor care nu fac obiectul unui certificat de restituire.
(2) În circumstanțele prevăzute la alineatul (1), Comisia poate, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1216/2009, să suspende pentru o perioadă mai lungă de 20 de zile lucrătoare aplicarea articolului 43 alineatul (1) exporturilor care nu fac obiectul unui certificat de restituire.
Articolul 45
CAPITOLUL V OBLIGAȚIILE EXPORTATORULUI
(1) Atunci când se efectuează exportul de mărfuri, partea interesată trebuie să declare cantitățile de produse de bază, de produse rezultate din prelucrarea acestora sau de produse asimilate la una dintre cele două categorii în conformitate cu articolul 3, care au fost efectiv utilizate, în sensul articolului 10, pentru fabricarea mărfurilor respective și pentru care se solicită acordarea unei restituiri, sau să facă referire la compoziția respectivă în cazul în care aceasta a fost stabilită în conformitate cu articolul 10 alineatul (4).
(2) Atunci când o marfă a fost utilizată pentru fabricarea unui tip de marfă destinat exportului, declarația părții interesate trebuie să precizeze, pe de o parte, cantitatea de marfă efectiv utilizată și, pe de altă parte, natura și cantitatea fiecărui produs de bază, a fiecărui produs rezultat din prelucrarea produselor de bază sau a fiecărui produs asimilat la una dintre cele două categorii în conformitate cu articolul 3, din care este obținută marfa. În sprijinul declarației sale, partea interesată comunică autorităților competente toate documentele și toate informațiile pe care acestea le consideră necesare. Documentele și informațiile în cauză pot fi păstrate și transmise în format electronic. Autoritățile competente verifică exactitatea declarației utilizeazând toate mijloacele de control adecvate.
(3) La cererea autorităților competente ale statului membru pe teritoriul căruia se efectuează formalitățile vamale de export, autoritățile competente ale celorlalte state membre comunică direct toate informațiile de care pot dispune pentru a permite verificarea declarației părții interesate.
Articolul 46
CAPITOLUL V OBLIGAȚIILE EXPORTATORULUI
Prin derogare de la articolul 45 și cu acordul autorităților competente, declararea produselor sau mărfurilor utilizate poate fi înlocuită cu declararea cumulată a cantităților de produse utilizate sau cu o trimitere la o declarație a cantităților respective, în cazul în care acestea au fost deja determinate în conformitate cu articolul 10 alineatul (4), cu condiția ca producătorul să poată pună la dispoziția autorităților în cauză toate informațiile necesare pentru verificarea declarației.
Articolul 47
CAPITOLUL V OBLIGAȚIILE EXPORTATORULUI
(1) Exportatorul care nu întocmește declarația prevăzută la articolul 46, sau care nu furnizează informații satisfăcătoare în sprijinul declarației sale, nu poate beneficia de restituire.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care mărfurile în cauză sunt menționate în coloanele 1 și 2 din anexa IV, partea interesată poate să beneficieze de o restituire, la cererea sa expresă. Natura și cantitatea produselor de bază luate în considerare pentru calcularea restituirii respective se stabilesc pe baza analizei mărfurilor care trebuie exportate și conform cu tabelul prevăzut în anexa IV. Autoritatea competentă stabilește condițiile în care se efectuează analiza și informațiile care trebuie furnizate în sprijinul cererii.
(3) Exportatorul suportă cheltuielile analizei.
Articolul 48
CAPITOLUL V OBLIGAȚIILE EXPORTATORULUI
(1) Articolul 45 nu se aplică cantităților de produse agricole stabilite în conformitate cu anexa III, cu excepția următoarelor: (a) cantitățile de produse prevăzute la articolul 45 alineatul (1) exportate sub formă de mărfuri obținute parțial din produse pentru care plata restituirii la export face obiectul Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 și parțial din alte produse, în condițiile enunțate la articolul 11 alineatul (2); (b) cantitățile de ouă sau produse din ouă exportate sub formă de paste făinoase încadrate la codul NC 1902 11 00 ; (c) conținutul de materie uscată din pastele făinoase proaspete menționate la articolul 11 alineatul (1) al doilea paragraf; (d) natura produselor de bază efectiv utilizate pentru fabricarea D-glucitolului (sorbitol) încadrat la codurile NC 2905 44 și 3824 60 , precum și, după caz, proporțiile de D-glucitol (sorbitol) obținute din substanțe amilacee și din zaharoză; (e) cantitățile de cazeină exportate sub formă de mărfuri încadrate la codul NC 3501 90 90 ; (f) gradul plato al berii de malț încadrată la codul NC 2202 90 10 ; (g) cantitățile de orz fără malț acceptate de autoritățile competente. Descrierea mărfurilor menționate în declarația de export și cererea de restituire privind mărfurile prevăzute în anexa III se efectuează în conformitate cu nomenclatura anexei menționate.
(2) Atunci când mărfurile sunt analizate în sensul articolelor 45, 46, 47 sau al alineatelor (1) sau (3) din prezentul articol, metodele de analiză utilizate sunt cele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 904/2008 al Comisiei (14) sau, în lipsa acestora, cele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 900/2008 al Comisiei (15) sau, în lipsa acestora, cele aplicabile pentru clasificarea în Tariful vamal comun a unui tip de marfă similară importată în Uniune.
(3) Documentul care certifică exportul trebuie să menționeze, pe de o parte, cantitățile de mărfuri exportate și, pe de altă parte, cantitățile de produse prevăzute la articolul 45 alineatul (1) sau să facă referire la compoziția determinată în conformitate cu articolul 10 alineatul (4). Cu toate acestea, în cazul aplicării dispozițiilor prevăzute la articolul 47 alineatul (2), documentul trebuie să cuprindă, în locul acestei ultime mențiuni, precizarea cantităților de produse de bază indicate în coloana 4 din anexa IV, corespunzătoare datelor furnizate de analiza mărfii exportate.
(4) Pentru a se acorda o restituire pentru mărfurile încadrate la codurile NC 0403 10 51 – 0403 10 99 , 0403 90 71 – 0403 90 99 , 0405 20 10 , 0405 20 30 , 2105 00 99 , 3502 11 90 și 3502 19 90 , mărfurile trebuie să îndeplinească cerințele din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 și din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, inclusiv cerința de a fi pregătite într-o unitate autorizată și de a fi conforme cu cerințele privind marca de sănătate enumerate în secțiunea I din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
(5) În sensul articolelor 45 și 46, fiecare stat membru informează Comisia cu privire la controalele pe care le efectuează pe teritoriul său pentru diferitele tipuri de mărfuri exportate. Comisia informează celelalte state membre cu privire la aceasta.
Articolul 49
CAPITOLUL V OBLIGAȚIILE EXPORTATORULUI
(1) În conformitate cu articolele 45 și 46 din prezentul regulament și în aplicarea articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 612/2009, pentru mărfurile care conțin cereale, orez, lapte și produse lactate sau ouă menționate la articolul 162 alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii), (v) și (vii) și litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, partea în cauză depune o declarație conform căreia niciunul dintre ingrediente nu a fost importat din țări terțe sau o mențiune care să specifice cantitățile acestor produse importate din țări terțe.
(2) Atunci când se face o cerere pentru cantitățile care trebuie determinate în conformitate cu articolul 10 alineatul (4), autoritatea competentă poate accepta o declarație furnizată de partea interesată conform căreia cerealele, orezul, produsele lactate sau produsele din ouă menționate la alineatul (1) și importate din țări terțe nu vor fi utilizate.
(3) Atunci când se face o cerere pentru cantitățile care urmează să fie determinate în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) sau în conformitate cu articolul 47 alineatul (2), autoritatea competentă poate accepta o declarație furnizată de partea interesată conform căreia cerealele, orezul, produsele lactate sau produsele din ouă menționate la alineatul (1) și importate din țări terțe nu vor fi utilizate.
(4) Declarațiile menționate la alineatele (1) – (3) fac obiectul verificării de către autoritățile competente prin orice mijloace corespunzătoare.
Articolul 50
CAPITOLUL VI PLATA RESTITUIRILOR
(1) În cazul mărfurilor exportate între 1 octombrie și 15 octombrie ale fiecărui an, plata restituirilor nu se poate face înainte de 16 octombrie. În ceea ce privește mărfurile exportate cu prezentarea unui certificat de restituire eliberat pentru o perioadă bugetară și în măsura în care Comisia consideră că există riscul nerespectării angajamentelor internaționale ale Uniunii, plata restituirilor prevăzute după sfârșitul perioadei respective nu poate avea loc înainte de 16 octombrie. În acest caz, termenul prevăzut la articolul 46 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 612/2009 poate fi prelungit în mod temporar la trei luni și cincisprezece zile printr-un regulament ce trebuie publicat până la data de 20 septembrie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) Pentru mărfurile enumerate în anexa II la prezentul regulament și prin derogare de la articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 612/2009, suma prevăzută la articolul 24 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 612/2009 se aplică indiferent de țara sau teritoriul de destinație către care mărfurile sunt exportate: (a) în cazul mărfurilor ambalate pentru vânzarea cu amănuntul consumatorului în ambalaje directe cu un conținut net de cel mult 2,5 kg sau în recipiente de cel mult 2 litri și care au o etichetă în sensul articolului 1 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului (16) care menționează importatorul în țara de destinație sau al cărei text este redactat într-o limbă oficială a țării de destinație sau într-o altă limbă care se înțelege ușor în această țară; (b) în cazurile în care un anumit exportator exportă, cel puțin de 12 ori în cursul a doi ani înainte de data solicitării unei autorizații prevăzute la alineatul (3), mărfuri care nu conțin mai mult de 90 % în greutate dintr-un singur produs de bază pentru care se poate plăti o restituire, care au același cod NC de opt cifre și care sunt trimise aceluiași (acelorași) destinatar(i).
(3) În cazurile prevăzute la alineatul (2), statele membre pot, la cerere, să acorde o autorizație formală care să-l dispenseze pe importatorul respectiv de prezentarea documentelor prevăzute la articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 612/2009, altele decât documentul de transport. Autorizația prevăzută la primul paragraf este valabilă, cu excepția cazului în care a fost anulată, pe o perioadă de cel mult doi ani, după care poate fi reînnoită. Statele membre pot, în cazul în care doresc acest lucru, să anuleze autorizația și, în special, să retragă autorizația imediat atunci când au motive suficiente de a bănui că exportatorul nu a respectat condițiile menționate în autorizație. Dispensele acordate în conformitate cu primul paragraf sunt considerate factori de risc de care trebuie să se țină seama în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 485/2008 al Consiliului (17). Exportatorii care beneficiază de dispensă menționează numărul de autorizație în documentul administrativ unic și în cererea de plată specifică prevăzută la articolul 28 din prezentul regulament.
(4) Prin derogare de la alineatul (3), în cazurile prevăzute la alineatul (2) litera (b), statele membre îl pot scuti pe exportatorul respectiv de prezentarea documentelor de transport pentru toate exporturile incluse într-o autorizație cu condiția ca exportatorul în cauză să fie obligat să prezinte documentele de transport pentru cel puțin 10 % din declarațiile de export respective sau pentru una singură pe an — numărul cel mai mare fiind reținut — la alegerea statelor membre pe baza criteriilor din Regulamentul (CE) nr. 1276/2008 al Comisiei (18).
(5) Pentru mărfurile enumerate în anexa II la prezentul regulament a căror declarație de export a fost acceptată până la 30 septembrie 2007 și pentru care exportatorul nu este în măsură să furnizeze dovada prevăzută la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 612/2009, mărfurile sunt considerate ca fiind importate într-o țară terță în cazul în care se prezintă o copie a documentului de transport și, fie unul din documentele enumerate la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 612/2009, fie un document bancar eliberat de către intermediari desemnați stabiliți în Uniune care să certifice că plata corespunzătoare exportului este creditată în contul exportatorului deschis la aceștia, fie o dovadă a plății.
(6) În sensul aplicării articolului 27 din Regulamentul (CE) nr. 612/2009, statele membre trebuie să țină cont de alineatul (5).
Articolul 51
CAPITOLUL VII OBLIGAȚIA DE NOTIFICARE
(1) Până la data de 10 a fiecărei luni, Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre: (a) sumele, exprimate în euro, pentru care s-au eliberat certificate de restituire în cursul lunii precedente în conformitate cu articolul 41 alineatul (1); (b) sumele, exprimate în euro, pentru care, în cursul lunii precedente, s-a stabilit că cerința principală menționată la articolul 38 nu a fost îndeplinită; (c) certificatele de restituire, exprimate în euro, eliberate în cursul lunii precedente, menționate la articolul 35; (d) certificatele de restituire, exprimate în euro, eliberate în cursul lunii precedente în conformitate cu articolul 47 din Regulamentul (CE) nr. 376/2008. Sumele menționate la alineatul (1) litera (b) sunt diferențiate prin trimiterea la perioada bugetară menționată în certificatul de restituire.
(2) Până la 1 noiembrie a fiecărui an, Comisiei i se comunică de către statele membre totalul sumelor, exprimate în euro, atribuite până la 1 octombrie a anului respectiv pentru certificatele de restituire eliberate în cursul perioadei bugetare care se încheie la 30 septembrie a anului calendaristic precedent.
Articolul 52
CAPITOLUL VII OBLIGAȚIA DE NOTIFICARE
(1) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre până la sfârșitul lunii următoare fiecărei luni a anului calendaristic, prin intermediul sistemului de schimb de date numit DEX, date statistice privind mărfurile care fac obiectul prezentului regulament pentru care s-au acordat restituiri la export în cursul lunii precedente, defalcate pe codul NC de opt cifre și cuprinzând: (a) cantitățile din mărfurile respective, exprimate în tone sau într-o altă unitate de măsură; (b) suma, exprimată în euro, a restituirilor la export acordate în cursul lunii precedente pentru fiecare din produsele agricole de bază în cauză; (c) cantitățile, exprimate în tone, din fiecare dintre produsele agricole de bază pentru care s-au acordat restituiri.
(2) Până la 31 decembrie a fiecărui an, Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre totalul sumelor restituite, exprimate în euro, pe care statele le-au acordat efectiv în perioada bugetară care se încheie la 30 septembrie a anului respectiv în ceea ce privește mărfuri exportate în cursul perioadei bugetare care se încheie la 30 septembrie a anului precedent și în toate perioadele bugetare anterioare care nu au fost deja notificate, precizând perioadele în cauză.
(3) În sensul alineatelor (1) și (2), restituirile acordate includ plățile în avans.
(4) Până la 31 decembrie a fiecărui an, Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre sumele totale, exprimate în euro, a rambursărilor restituirilor acordate în mod necuvenit care au fost recuperate în perioada bugetară care se încheie la 30 septembrie a anului respectiv, precizând perioada (perioadele) bugetară(e) în cauză.
Articolul 53
CAPITOLUL VII OBLIGAȚIA DE NOTIFICARE
Comisiei i se comunică de către statele membre până la data de 5 a fiecărei luni sumele restituirilor acordate în temeiul articolului 43 alineatul (1), din data de 16 până la sfârșitul lunii precedente și până la data de 20 a fiecărei luni, sumele restituite acordate în temeiul articolului 43 alineatul (1) de la data de 1 până la data de 15 a lunii menționate. Dacă este cazul, Comisia este informată de către statele membre că nu s-a restituit nicio sumă între datele respective.
Articolul 54
CAPITOLUL VIII DISPOZIȚII FINALE
Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 se abrogă.
Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IX.
Articolul 55
CAPITOLUL VIII DISPOZIȚII FINALE
Prezentul regulament intră în vigoare în a doua zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică cererilor depuse de la data de 8 iulie 2010 pentru certificate care urmează să fie utilizate de la data de 1 octombrie 2010.