Directiva 92/119/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1992 de stabilire a măsurilor comunitare generale de combatere a unor boli la animale, precum și a măsurilor specifice împotriva bolii veziculoase a porcului

Articolul 1

Prezenta directivă definește măsurile generale comunitare de control care trebuie să fie aplicate în cazul apariției uneia din bolile enumerate de anexa I.

Articolul 2

În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții: 1. exploatație: orice unitate (agricolă sau de alt tip), situată pe teritoriul unui stat membru, în care sunt deținute sau crescute animale; 2. animal: orice animal domestic dintr-o specie care poate fi afectată direct de boala respectivă, sau orice animal sălbatic vertebrat ce ar putea contribui la epidemiologia bolii, cu rol de purtător sau de sursă de infecție; 3. vector: orice animal sălbatic vertebrat sau nevertebrat care, pe căi mecanice sau biologice, ar putea transmite și răspândi agentul bolii respective; 4. proprietar sau deținător: orice persoană sau persoane, fizice sau juridice, care au în proprietate sau în îngrijire animale, cu sau fără recompensă financiară; 5. perioadă de incubație: perioada de timp estimată, cuprinsă între expunerea la agentul bolii și apariția simptoamelor clinice. Durata acestei perioade este perioada indicată de anexa I pentru boala respectivă; 6. confirmarea infecției: declararea de către autoritatea competentă a prezenței oricărei boli dintre cele menționate de anexa I, pe baza rezultatelor de laborator; cu toate acestea, în cazul unei epidemii, autoritatea competentă poate, de asemenea, să confirme prezența unei boli pe baza rezultatelor clinice și/sau epidemiologice; 7. autoritate competentă: autoritatea centrală a unui stat membru, responsabilă cu efectuarea controalelor veterinare sau orice autoritate veterinară căreia i-a fost delegată această responsabilitate; 8. medic veterinar oficial: medicul veterinar desemnat de autoritatea competentă.

Articolul 3

Statele membre se asigură cu privire la obligativitatea notificării la autoritatea competentă a tuturor suspiciunilor cu privire la prezența oricăreia dintre bolile menționate de anexa I.

Articolul 4

(1) În cazul în care se suspectează că animalele dintr-o exploatație sunt infectate sau contaminate cu una din bolile menționate de anexa I, statele membre se asigură cu privire la începerea investigației oficiale de către medicul veterinar oficial pentru confirmarea sau infirmarea prezenței bolii respective și, în special, prelevarea de probe necesare examinării de laborator. În acest scop, animalele respective pot fi transportate la laboratoare sub supravegherea autorității competente, care ia măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecției. (2) Odată cu notificarea suspiciunii cu privire la prezența bolii, autoritatea competentă pune exploatația sub supraveghere oficială și solicită următoarele: (a) efectuarea unui recensământ al tuturor categoriilor de animale din speciile suspecte și, pentru fiecare categorie, înregistrarea numărului de animale care sunt deja moarte, infectate sau care ar putea fi infectate sau contaminate; informațiile din recensământ trebuie să fie actualizate și furnizate, la cerere și să poată fi verificate la fiecare vizită; (b) toate animalele din speciile suspecte din cadrul exploatației trebuie să fie ținute în locurile unde sunt ținute de obicei sau să fie închise în alt loc unde pot fi izolate, ținându-se seama de posibilul rol al vectorilor, după caz; (c) nici un animal din speciile suspecte nu trebuie să intre sau să părăsească exploatația; (d) circulația: — persoanelor, animalelor sau a altor specii care nu sunt suspecte și a vehiculelor către sau din exploatație; — cărnii sau carcaselor de animale sau hranei pentru animale, echipamentelor, deșeurilor, dejecțiilor, gunoiului, bălegarului sau a orice ar putea transmite boala respectivă; (e) trebuie să fie autorizate de către o autoritate competentă care stabilește condițiile de prevenire a oricărui risc de răspândire a infecției; trebuie instalate mijloacele adecvate dezinfecției la intrările și ieșirile din clădirile sau spațiile unde sunt ținute animalele din speciile suspecte și la intrarea și ieșirea din exploatație; (f) efectuarea unui studiu cu privire la epizootii, în conformitate cu articolul 8. (3) Până la intrarea în vigoare a măsurilor oficiale prevăzute la alineatul (2), proprietarul sau deținătorul oricărui animal suspect de contaminare ia toate măsurile necesare, în conformitate cu alineatul (2), cu excepția literei (f). (4) Autoritatea competentă poate să aplice oricare dintre măsurile prevăzute la alineatul (2) în cazul altor exploatații, în cazul în care locația, configurația sau contactele acestora cu exploatația în care se suspectează existența bolii o îndreptățesc să suspecteze o eventuală contaminare. (5) Măsurile prevăzute la alineatele (1) si (2) se suspendă doar atunci când medicul veterinar oficial infirmă suspiciunea cu privire la prezența unei boli infecțioase.

Articolul 5

(1) Din momentul confirmării oficiale a prezenței uneia dintre bolile menționate de anexa I în exploatația respectivă, statele membre se asigură că, pe lângă măsurile prevăzute de articolul 4 alineatul (2), autoritatea competentă solicită aplicarea următoarelor măsuri: (a) toate animale din speciile suspecte din exploatație sunt sacrificate de îndată. Animalele care au murit sau au fost sacrificate sunt incinerate sau îngropate la fața locului, în cazul în care este posibil, sau distruse într-o instalație de distrugere a carcaselor. Aceste operații se efectuează astfel încât să se minimizeze riscul de răspândire a agentului bolii; (b) substanțele sau deșeurile, precum hrana animalelor, gunoiul, bălegarul sau noroiul, care ar putea fi contaminate, sunt distruse sau tratate în mod corespunzător. Acest tratament, efectuat în conformitate cu instrucțiunile medicului veterinar oficial, trebuie să asigure distrugerea oricărui agent sau vector al agentului bolii; (c) după efectuarea operațiilor prevăzute la literele (a) și (b), clădirile unde sunt ținute animalele din speciile suspecte, zonele adiacente, vehiculele utilizate pentru transport și tot echipamentul care poate să fi fost contaminat se curăță și se dezinfectează în conformitate cu articolul 16; (d) se efectuează un studiu cu privire la epizootii, în conformitate cu articolul 8. (2) Atunci când se recurge la îngropare, aceasta trebuie să se fie efectuată la o adâncime suficient de mare, pentru ca animalele carnivore să nu poată dezgropa carcasele sau deșeurile menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) și într-un teren potrivit, pentru a preveni contaminarea pânzelor freatice și orice probleme legate de mediu. (3) Autoritatea competentă poate extinde măsurile prevăzute la alineatul (1) în cazul altor exploatații, în cazul în care locația, configurația sau contactele acestora cu exploatația în care prezența bolii a fost confirmată o îndreptățesc să suspecteze o eventuală contaminare. (4) Reintroducerea animalelor în exploatație este autorizată de autoritatea competentă, în urma unei inspecții a medicului veterinar oficial, cu rezultate satisfăcătoare, privind operațiile de curățare și dezinfecție efectuate în conformitate cu articolul 16.

Articolul 6

În cazul în care animalele sălbatice sunt contaminate sau suspecte de contaminare, statele membre se asigură că sunt luate toate măsurile necesare în acest sens. Statele membre informează Comisia și celelalte state membre, în cadrul Comitetului veterinar permanent instituit prin Decizia 68/361/CEE (5), cu privire la măsurile pe care le-au luat.

Articolul 7

(1) În cazul exploatațiilor alcătuite din două sau mai multe unități de producție, autoritatea competentă poate deroga de la prevederile articolului 5 alineatul (1) litera (a) cu privire la unitățile de producție sănătoase dintr-o exploatație infectată, cu condiția ca medicul veterinar oficial să confirme că structura și dimensiunea acestor unități și operațiile efectuate în cadrul acestora sunt independente de restul exploatației în ceea ce privește locul unde sunt adăpostite și deținute animalele” în ceea ce privește personalul, echipamentele și alimentația animalelor, astfel încât să se poată preveni răspândirea agentului infecțios de la o unitate la alta. (2) Atunci când se recurge la prevederile alineatului (1), prevederile Deciziei 88/397/CEE a Comisiei (6) se aplică mutatis mutandis. Aceste norme pot fi modificate pentru boala respectivă, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25, pentru a ține seama de natura specifică a bolii.

Articolul 8

(1) Studiul epizootic se concentrează asupra următoarelor: (a) perioada de timp în care boala ar fi putut exista în exploatație înainte de a fi notificată sau suspectată; (b) originea posibilă a bolii în cadrul exploatației și identificarea altor exploatații în care există animale din specii suspecte care ar fi putut deveni infectate sau contaminate; (c) circulația persoanelor, animalelor, carcaselor, vehiculelor, echipamentelor sau a altor substanțe care ar fi putut să poarte agentul infecțios către și din exploatația în cauză; (d) prezența și distribuția vectorilor bolii, după caz. (2) Se instituie o unitate de criză, pentru a avea o coordonare deplină a tuturor măsurilor necesare pentru a asigura combaterea bolii cât mai curând posibil și pentru a efectua studiul cu privire la epizootii. Normele generale cu privire la unitățile naționale de criză și unitatea comunitară de criză sunt stabilite de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată pe baza propunerii Comisiei.

Articolul 9

(1) În cazul în care medicul veterinar oficial descoperă sau consideră, pe baza datelor confirmate, că boala ar fi putut fi introdusă din alte exploatații în exploatația prevăzută la articolul 4 sau de la aceasta din urmă în alte exploatații, ca rezultat al circulației persoanelor, animalelor sau vehiculelor sau pe orice altă cale, exploatațiile respective sunt puse sub supraveghere oficială, în conformitate cu articolul 4; această supraveghere nu se sistează decât atunci când este eliminată în mod oficial posibilitatea existenței unei boli în cadrul respectivei exploatații. (2) În cazul în care medicul veterinar oficial descoperă sau consideră, pe bază datelor confirmate, că boala ar fi putut fi introdusă din cadrul altor exploatații în exploatația prevăzută în articolul 5 sau de la aceasta din urmă a fost purtată în alte exploatații ca rezultat al circulației personalului, animalelor sau vehiculelor sau pe orice altă cale, exploatațiile respective sunt puse sub supraveghere oficială în conformitate cu articolul 4; această supraveghere nu încetează până când nu este infirmată în mod oficial suspectarea prezenței bolii în exploatație. (3) Atunci când o exploatație este supusă prevederilor alineatului (2), autoritatea competentă păstrează în vigoare prevederile articolului 4 pentru cel puțin perioada maximă de incubație corespunzătoare fiecărei boli, de la data probabilă a introducerii infecției, în conformitate cu rezultatele studiului cu privire la epizootii, efectuat în conformitate cu articolul 8. (4) Acolo unde consideră că este posibil în baza condițiilor existente, autoritatea competentă poate limita măsurile prevăzute la alineatele (1) și (2) la o parte din exploatație și la animalele care sunt ținute acolo, doar în cazul în care exploatația întrunește condițiile prevăzute la articolul 7 sau doar la animalele din speciile suspecte.

Articolul 10

(1) Din momentul în care diagnosticul uneia dintre bolile în cauză a fost confirmat în mod oficial, statele membre se asigură că autoritatea competentă instituie, în jurul exploatației infectate, o zonă de protecție pe o rază de minim 3 km, care este inclusă la rândul ei într-o zonă de monitorizare de minim 10 km. Modul în care sunt stabilite zonele trebuie să țină seama de factorii geografici, administrativi, ecologici și epizootici cu privire la boala respectivă și facilitățile de monitorizare. (2) În cazul în care zonele se situează pe teritoriul mai multor state membre, autoritățile competente ale statelor membre în cauză cooperează la stabilirea zonelor prevăzute la alineatul (1). Cu toate acestea, în cazul în care este necesar, zona de protecție și zona de supraveghere sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26. (3) La cererea bine fundamentată a unui stat membru sau la inițiativa Comisiei se poate decide, în baza procedurii prevăzute la articolul 26, modificarea (reducerea sau mărirea, după caz) limitelor zonelor prevăzute la alineatul (1) sau durata măsurilor restrictive, ținând seama de: — situația lor geografică și factorii ecologici; — condițiile meteorologice; — prezența, distribuția și tipul vectorilor; — rezultatele studiilor cu privire la epizootii, efectuate în conformitate cu articolul 8; — rezultatele testelor de laborator; — măsurile de control aplicate efectiv.

Articolul 11

(1) Statele membre se asigură că următoarele măsuri sunt aplicate în zona de protecție: (a) identificarea tuturor exploatațiilor din cadrul zonei care dețin animale din speciile suspecte; (b) efectuarea de vizite periodice la exploatațiile care dețin animale din speciile suspecte, o examinare clinică a animalelor respective inclusiv, după caz, prelevarea de probe pentru examenele de laborator; evidența vizitelor și constatărilor, frecvența vizitelor fiind proporțională cu gravitatea epizootiei din exploatațiile cu riscul cel mai ridicat; (c) interzicerea circulației și transportului animalelor din speciile suspecte pe drumuri publice sau private, cu excepția drumurilor care deservesc exploatația; cu toate acestea, autoritatea competentă poate să acorde o derogare de la această interdicție pentru transportul animalelor pe cale rutieră sau ferată fără descărcare sau oprire; (d) obligativitatea păstrării animalelor din speciile suspecte în cadrul exploatațiilor unde sunt ținute, cu excepția cazului în care sunt transportate sub supraveghere oficială direct către un abator din cadrul zonei pentru sacrificarea de urgență sau, în cazul în care în zona respectivă nu există un abator sub supraveghere veterinară, la un abator din zona de supraveghere desemnată de autoritatea competentă. Un astfel de transport poate fi autorizat de autoritatea competentă numai după ce medicul veterinar oficial a examinat toate animalele din speciile suspecte de contaminare din exploatație și a confirmat că nici un animal nu este suspectat de infecție. Autoritatea competentă responsabilă pentru abator este informată cu privire la intenția de a i se trimite animale. (2) Măsurile aplicate în zona de protecție rămân în vigoare cel puțin pe perioada maximă de incubație corespunzătoare bolii în cauză, după ce animalele din exploatația respectivă au fost sacrificate în conformitate cu articolul 5 și operațiunile de curățare și dezinfecție au fost efectuate în conformitate cu articolul 16. Cu toate acestea, atunci când boala este transmisă printr-o insectă vector, autoritatea competentă poate stabili durata măsurilor și poate prevedea posibila introducere a animalelor santinelă. Statele membre informează de îndată Comisia și celelalte state membre, în cadrul Comitetului veterinar permanent, cu privire la măsurile pe care le-au adoptat. La expirarea perioadei prevăzute de primul paragraf, normele care se aplică zonei de supraveghere se aplică și în cazul zonei de protecție.

Articolul 12

(1) Statele membre se asigură că următoarele măsuri sunt aplicate în zona de supraveghere: (a) identificarea tuturor exploatațiilor din zonă care dețin animale din speciile suspecte; (b) interzicerea circulației animalelor din specii suspecte pe drumurile publice, cu excepția scopului de a le duce la păscut sau în spațiile pentru animale; cu toate acestea, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la această interdicție în ceea ce privește transportul animalelor pe cale rutieră sau ferată fără descărcare sau oprire; (c) autorizarea de către autoritatea competentă a transportului animalelor din specii suspecte din zona de supraveghere; (d) obligativitatea păstrării animalelor din speciile suspecte în zona de supraveghere pe o perioadă maximă de incubație după cel mai recent caz de boală. După aceea, animalele pot părăsi zona respectivă pentru a fi transportate sub supraveghere oficială direct către un abator desemnat de autoritatea competentă în vederea sacrificării de urgență. Un astfel de transport poate fi autorizat de autoritatea competentă numai după ce medicul veterinar oficial a examinat toate animalele din speciile suspecte din cadrul exploatației și a confirmat că nici unul dintre animale nu este suspect de contaminare. Autoritatea competentă responsabilă pentru abator este informată de intenția de a i se trimite animale. (2) Măsurile aplicate în zona de supraveghere rămân în vigoare pe o perioadă cel puțin egală cu perioada maximă de incubație după ce animalele din cadrul exploatației au fost sacrificate în conformitate cu articolul 5 și operațiile de curățare și dezinfecție au fost efectuate în conformitate cu articolul 16. Cu toate acestea, atunci când boala este transmisă printr-o insectă vector, autoritatea competentă poate stabili durata măsurilor și poate prevedea posibila introducere a animalelor santinelă. Statele membre informează de îndată Comisia și celelalte state membre, în cadrul Comitetului veterinar permanent, cu privire la măsurile pe care le-au adoptat.

Articolul 13

În cazul în care interdicțiile prevăzute la articolul 11 alineatul (1) litera (d) și articolul 12 alineatul (1) litera (d) sunt menținute mai mult de 30 de zile din cauza apariției altor cazuri de boală și, ca urmare apar probleme în ceea ce privește deținerea animalelor, autoritatea competentă poate ca, în urma unei cereri a proprietarului în care acesta explică motivele cererii sale, să autorizeze scoaterea animalelor din cadrul exploatației din zona de protecție sau din zona de supraveghere, cu condiția ca: (a) medicul veterinar oficial să verifice starea de fapt; (b) toate animalele din exploatație să fie examinate; (c) animalele ce urmează a fi transportate să fie supuse examinării clinice, cu rezultat negativ; (d) fiecare animal să fie marcat cu o crotalie sau prin altă metodă autorizată; (e) exploatația de destinație să se situeze în zona de protecție sau în zona de supraveghere. Trebuie luate toate precauțiile necesare, în special prin curățarea și dezinfecția camioanelor după transport, pentru a se evita riscul răspândirii agentului bolii pe parcursul transportului.

Articolul 14

(1) Statele membre se asigură că autoritatea competentă ia toate măsurile necesare pentru ca cel puțin persoanele stabilite în zonele de supraveghere și protecție să fie informate cu privire la restricțiile în vigoare și adoptă toate dispozițiile necesare pentru punerea corectă în aplicare a măsurilor respective. (2) În cazul în care într-o anumită regiune epizootia are caracter deosebit de grav, măsurile suplimentare care trebuie luate de către statele membre implicate sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26.

Articolul 15

Prin derogare de la dispozițiile generale ale prezentei directive, prevederile specifice cu privire la măsurile de control și de combatere pentru fiecare boală în cauză: — sunt prevăzute de anexa II, în ceea ce privește boala veziculoasă a porcului; — sunt adoptate de Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată pe baza propunerii Comisiei, pentru fiecare dintre celelalte boli enumerate de anexa I.

Articolul 16

(1) Statele membre se asigură că: (a) dezinfectanții și insecticidele care urmează sa fie utilizate și, după caz, concentrațiile lor, sunt aprobate oficial de autoritatea competentă; (b) operațiile de curățare, dezinfecție și dezinsecție sunt efectuate sub supraveghere oficială: — în conformitate cu instrucțiunile medicului veterinar oficial și — astfel încât să se elimine orice risc de răspândire sau de supraviețuire a agentului bolii; (c) la finalizarea operațiilor prevăzute la litera (b), medicul veterinar oficial se asigură că măsurile au fost aplicate în mod corespunzător și că a trecut o perioadă adecvată de cel puțin de 21 de zile, pentru a se asigura că boala respectivă a fost complet eliminată înainte ca animalele din speciile suspecte să fie reintroduse. (2) Procedurile de curățare și dezinfecție a unei exploatații contaminate: — sunt cele prevăzute de anexa II, în ceea ce privește boala veziculoasă a porcului; — sunt determinate, în contextul pregătirii măsurilor specifice pentru fiecare boală enumerată de anexa I, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 15 a doua liniuță.

Articolul 17

(1) Statele membre se asigură că în fiecare stat membru este desemnat: (a) un laborator național care să dispună de dotarea și personalul specializat care să îi dea posibilitatea de a indica în permanență și, în special, atunci când boala respectivă apare pentru prima dată, tipul, subtipul și varianta virusului relevant și de a confirma rezultatele obținute în laboratoarele regionale de diagnostic; (b) un laborator național în care sunt testați reactivii utilizați în laboratoarele regionale de diagnostic. (2) Laboratoarele naționale desemnate pentru fiecare dintre bolile menționate sunt responsabile cu coordonarea standardelor de diagnostic și a metodelor și cu utilizarea reactivilor. (3) Laboratoarele naționale desemnate pentru fiecare dintre bolile menționate sunt responsabile cu coordonarea standardelor de diagnostic și a metodelor prevăzute de fiecare laborator pentru diagnosticarea bolii respective din cadrul statului membru. În acest scop, acestea: (a) pot aproviziona laboratoarele naționale cu reactivi pentru diagnosticare; (b) controlează calitatea tuturor reactivilor pentru diagnosticare folosiți în statul membru; (c) efectuează, periodic, teste comparative; (d) păstrează probe ale virusului bolii respective din cazurile confirmate în statul membru; (e) asigură confirmarea rezultatelor pozitive obținute în laboratoarele regionale de diagnostic. (4) Cu toate acestea, prin derogare de la alineatul (1), statele membre care nu dețin un laborator național competent cu privire la boala respectivă pot folosi serviciile laboratorului național al unui stat membru, care este competent în domeniu. (5) Lista laboratoarelor pentru boala veziculoasă a porcului este prevăzută de anexa II. (6) Laboratoarele naționale desemnate pentru fiecare dintre bolile menționate cooperează cu laboratoarele de referință ale Comunității menționate la articolul 18. (7) Comisia adoptă normele de punere în aplicare a prezentului articol, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25.

Articolul 18

(1) Laboratorul comunitar de referință pentru boala veziculoasă a porcului este menționat de anexa II. (2) Laboratoarele comunitare de referință pentru fiecare dintre celelalte boli menționate de anexa I sunt desemnate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 15 a doua liniuță, în contextul pregătirii măsurilor specifice pentru fiecare boală. (3) Fără a aduce atingere Deciziei 90/424/CEE, în special articolul 28, funcțiile și atribuțiile laboratoarelor menționate la alineatele (1) și (2) ale prezentului articol sunt cele care figurează în anexa III.

Articolul 19

(1) Vaccinarea împotriva bolilor menționate de anexa I nu poate fi efectuată decât cu titlu suplimentar la măsurile de control adoptate atunci când a apărut focarul bolii respective, în conformitate cu prevederile următoare: (a) Comisia adoptă decizia de introducere a vaccinării ca măsură suplimentară în cooperare cu statul membru în cauză, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26; (b) decizia are la bază următoarele criterii, în special: — concentrarea de animale din speciile în cauză în zona afectată; — caracteristicile și compoziția fiecărui vaccin folosit; — procedurile de supraveghere a distribuirii, depozitării și utilizării vaccinurilor; — specia și vârsta animalelor care pot sau trebuie să fie vaccinate; — zonele în care vaccinarea poate fi sau trebuie efectuată; — durata campaniei de vaccinare. (2) În cazul prevăzut la alineatul (1): (a) vaccinarea sau revaccinarea animalelor din speciile suspecte din exploatațiile prevăzute la articolul 4 este interzisă; (b) injectarea de ser hiper-imun este interzisă. (3) În cazul în care se recurge la vaccinare, se aplică următoarele norme: (a) toate animalele vaccinate trebuie identificate cu o marcă clară și lizibilă, în conformitate cu o metodă autorizată în baza procedurii prevăzute la articolul 25; (b) toate animalele vaccinate trebuie să rămână în zona de vaccinare, cu excepția cazului în care sunt trimise la un abator desemnat de autoritatea competentă pentru sacrificare imediată, caz în care circulația animalelor poate fi autorizată doar după examinarea de către medicul veterinar oficial a tuturor animalelor suspecte din exploatație și confirmarea faptului că nici unul dintre animalele suspecte nu este contaminat. (4) Atunci când sunt finalizate operațiile de vaccinare, circulația animalelor din speciile suspecte din zona de vaccinare poate fi permisă, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26, după o perioadă determinată prin aceeași procedură. (5) Statele membre informează Comisia în mod regulat, în cadrul Comitetului veterinar permanent, cu privire la derularea măsurilor de vaccinare. (6) Cu toate acestea, prin derogare de la alineatul (1), statul membru în cauză poate lua decizia de introducere a vaccinării de urgență, după ce a notificat Comisiei acest lucru, cu condiția ca interesele fundamentale ale Comunității să nu fie lezate. Această decizie, care trebuie să ia în considerare, în special, gradul de concentrare a animalelor în anumite regiuni, necesitatea de protejare a raselor individuale și a zonei geografice în care se efectuează vaccinarea, este reexaminată de îndată, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26, de către Comitetul veterinar permanent, care poate hotărî să restrângă, să modifice sau să extindă măsurile, ori să le sisteze.

Articolul 20

(1) Fiecare stat membru elaborează un plan de urgență aplicabil tuturor bolilor enumerate de anexa I, specificându-se măsurile naționale care trebuie puse în aplicare în cazul apariției uneia dintre aceste boli. Acest plan trebuie să permită accesul la clădiri, echipamente, personal și celelalte materiale necesare combaterii rapide și eficace a bolii. (2) Criteriile generale de elaborare a planurilor de urgență sunt prevăzute de anexa IV punctele 1-5 și punctul 10, punctele 6-9 reprezentând criteriile care urmează să fie adaptate în funcție de boala respectivă. Cu toate acestea, statele membre pot să se limiteze la aplicarea criteriilor menționate la punctele 6-9, în cazul în care criteriile menționate la punctele 1-5 și punctul 10 erau deja adoptate la depunerea planurilor de aplicare a măsurilor de control pentru altă boală. (3) Planurile de urgență elaborate în conformitate cu criteriile menționate de anexa IV sunt prezentate Comisiei: (i) în termen de cel mult șase luni de la intrarea în vigoare a prezentei directive, în ceea ce privește boala veziculoasă a porcului; (ii) în termen de cel mult șase luni de la punerea în aplicare a măsurilor specifice pentru fiecare din celelalte boli menționate de anexa I. (4) Comisia examinează planurile de urgență pentru a determina dacă acestea permit atingerea obiectivului dorit și sugerează statului membru în cauză modificările necesare pentru a asigura compatibilitatea acestora cu planurile celorlalte state membre. Comisia aprobă planurile, modificate, după caz, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25. Planurile pot fi modificate sau suplimentate ulterior, în conformitate cu aceeași procedură, pentru a se ține seama de evoluția situației și de natura specifică a bolii respective.

Articolul 21

Prin derogare de la condițiile prevăzute la articolele 19 și 20 cu privire la măsurile de urgență pe care statele membre urmează să le adopte și pentru a se lua în considerare constrângerile de ordin natural și geografic, în special în cazul teritoriilor franceze de peste mări, al insulelor Azore și Madeira și din cauza distanței la care se află față de partea centrală a teritoriului Comunității, statul membru în cauză este autorizat să aplice măsuri de control specifice fiecărei boli menționate de anexa I la prezenta directivă. În cadrul Comitetului veterinar permanent, statul membru în cauză informează Comisia și celelalte state membre cu privire la măsurile pe care le-adoptă în această privință și în special cu privire la măsurile de control pe care le-a pus în aplicare pentru a se asigura că animalele din teritoriile în cauză nu sunt expediate către alte teritorii ale Comunității. În baza procedurii de informare prevăzute la al doilea paragraf, articolul 20 se aplică mutatis mutandis.

Articolul 22

Experții Comisiei pot să efectueze controale la fața locului, în colaborare cu autoritățile competente și în măsura în care este necesară asigurarea aplicării uniforme a prezentei directive. În acest scop, aceștia pot să controleze un procent reprezentativ din exploatații pentru a observa dacă autoritățile competente verifică respectarea de către aceste exploatații a prevederilor prezentei directive. Comisia informează statele membre cu privire la rezultatul obținut în urma controalelor efectuate. Statul membru pe teritoriul căruia se efectuează controlul acordă asistența necesară experților în îndeplinirea atribuțiilor acestora. Normele de punere în aplicare a prezentului articol sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25.

Articolul 23

(1) Decizia 90/424/CEE prevede condițiile care reglementează contribuția financiară a Comunității la măsurile legate de aplicarea prezentei directive. (2) Articolul 3 din Decizia 90/424/CEE este modificat după cum urmează: (a) la lista de boli prevăzută la alineatul (1) se adaugă următoarea boală: „boala hemoragică a căprioarei”; (b) se adaugă următorul alineat: „(2a) Statul membru în cauză este, de asemenea, eligibil pentru o contribuție financiară a Comunității în cazul în care, la apariția uneia dintre bolile menționate la alineatul (1), două sau mai multe state membre colaborează pentru a controla epidemia, în special la efectuarea studiului epidemiologic și a măsurilor de supraveghere a bolii. Fără a aduce atingere măsurilor prevăzute în baza organizării comune a piețelor în cauză, contribuția financiară specifică a Comunității se stabilește în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41.”

Articolul 24

(1) Anexele I, III și IV sunt modificate, în măsura în care și în cazul în care este necesar, de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată pe baza propunerii Comisiei, în special pentru ține seama de evoluția procedurilor de cercetare și diagnosticare. (2) În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25, Comisia poate să modifice anexa II, în special pentru a ține seama de progresele științifice și tehnologice și de evoluția metodelor de diagnosticare.

Articolul 25

(1) Atunci când trebuie urmată procedura prevăzută de prezentul articol, președintele sesizează de îndată Comitetul veterinar permanent, din proprie inițiativă sau la cererea unui reprezentant al statului membru. (2) Reprezentantul Comisiei prezintă Comitetului proiectul măsurilor care urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la proiect într-un termen pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența proiectului. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat în cazul deciziilor pe care Consiliul este obligat să le adopte pe baza propunerii Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre din cadrul Comitetului sunt ponderate în conformitate cu prevederile articolului respectiv. Președintele nu are drept de vot. (3) (a) Comisia adoptă măsurile avute în vedere, în cazul în care sunt conforme cu avizul Comitetului. (b) În cazul în care măsurile avute în vedere nu sunt conforme cu avizul Comitetului sau în cazul în care nu este emis nici un aviz, Comisia înaintează de îndată Consiliului o propunere cu privire la măsurile care urmează să fie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. În cazul în care la expirarea unei perioade de trei luni de la data înaintării propunerii Consiliul nu a hotărât, Comisia adoptă măsurile propuse, cu excepția cazului în care Consiliul a hotărât împotriva măsurilor respective cu majoritate simplă.

Articolul 26

(1) Atunci când trebuie urmată procedura prevăzută de prezentul articol, președintele sesizează de îndată Comitetul veterinar permanent, din proprie inițiativă sau la cererea unui reprezentant al statului membru. (2) În cadrul Comitetului, voturile statelor membre sunt ponderate în conformitate cu prevederile articolului 148 alineatul (2) din tratat. Președintele nu are drept de vot. (3) Reprezentantul Comisiei înaintează proiectul măsurilor care urmează să fie luate. Comitetul își dă avizul cu privire la aceste măsuri în două zile. Avizul se emite cu o majoritate de 54 de voturi. (4) (a) Comisia adoptă măsurile și le pune în aplicare de îndată imediat, în cazul în care sunt conforme cu avizul Comitetului. (b) În cazul în care măsurile avute în vedere nu sunt conforme cu avizul Comitetului sau în cazul în care nu este emis un aviz, Comisia înaintează de îndată Consiliului o propunere cu privire la măsurile care urmează să fie luate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. În cazul în care Consiliul nu adoptă nici o măsură în termen de 15 zile de la data la care i-au fost înaintate în vederea aprobării, Comisia adoptă măsurile propuse și le pune în aplicare de îndată, cu excepția cazului în care Consiliul a votat împotriva acestor măsuri cu majoritate simplă.

Articolul 27

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 1 octombrie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi este comunicat de statele membre textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. (3) Stabilirea termenului limită pentru transpunerea în dreptul intern la 1 octombrie 1993 nu aduce atingere abolirii controalelor veterinare la frontiere prevăzute prin Directiva 90/425/CEE.

Articolul 28

Prezenta directivă se adresează statelor membre.