Articolul text
Text integral
ADOPTAREA DEFINITIVĂ a bugetului rectificativ nr. 1 al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2008 (2008/488/CE, Euratom) PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 272 alineatul (7), având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 177, având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (1), având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2008, adoptat definitiv la 13 decembrie 2007, având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (2), având în vedere proiectul preliminar de buget rectificativ nr. 1/2008 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2008, prezentat de Comisie la 18 ianuarie 2008, având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 1/2008, pe care Consiliul l-a adoptat la 4 martie 2008, având în vedere Rezoluția adoptată de Parlamentul European la 11 martie 2008, având în vedere amendamentul la proiectul de buget rectificativ nr. 1/2008 adoptat de Parlament la 11 martie 2008, având în vedere cea de-a două lectură a Consiliului din 7 aprilie 2008, având în vedere scrisoarea Consiliului din 9 aprilie 2008 prin care informa Parlamentul European că a acceptat amendamentul Parlamentului, având în vedere articolul 69 și anexa IV la Regulamentul de procedură al Parlamentului European, DECLARĂ: Articol unic Procedura prevăzută la articolul 272 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și la articolul 177 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice a fost finalizată, iar bugetul rectificativ nr. 1 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2008 a fost adoptat definitiv. Bruxelles, 9 aprilie 2008. Președintele H.-G. PÖTTERING (1) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1525/2007 (JO L 343, 27.12.2007, p. 9). (2) JO C 139, 14.6.2006, p. 1. Acord modificat ultima dată prin Decizia 2008/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 6, 10.1.2008, p. 7). BUGETUL RECTIFICATIV NR. 1 PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR 2008 CONȚINUT SITUAȚIA GENERALĂ A VENITURILOR SITUAȚIA VENITURILOR ȘI A CHELTUIELILOR PE SECȚIUNI Secțiunea III: Comisia A. INTRODUCERE ȘI FINANȚAREA BUGETULUI GENERAL FINANȚAREA BUGETULUI GENERAL Credite care urmează să fie acoperite în cursul exercițiului financiar 2008, în temeiul articolului 1 din Decizia 2000/597/CE, Euratom a Consiliului din 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene. CHELTUIELI VENITURI TABELUL 1 Calcularea reducerii bazelor de evaluare armonizate ale TVA în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2000/597/CE, Euratom a Consiliului Calcularea ratei uniforme a TVA la resursele proprii [articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2000/597/CE, Euratom]: TABELUL 2 Defalcarea resurselor proprii TVA în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2000/597/CE, Euratom (capitolul 1 3) TABELUL 3 Determinarea ratei uniforme și defalcarea resurselor bazate pe venitul național brut în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (d) din Decizia 2000/597/CE, Euratom (capitolul 1 4) TABELUL 4 Corectarea dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit pentru 2007, în temeiul articolului 4 din Decizia 2000/597/CE, Euratom (capitolul 1 5) TABELUL 5 Calcularea finanțării corectării în favoarea Regatului Unit se ridică la – 5 757 931 681 EUR (capitolul 1 5) Calculele se efectuează cu 15 zecimale. TABELUL 6 Situație rezumativă a finanțării (14) bugetului general în funcție de tipul de resursă proprie și de stat membru B. SITUAȚIA GENERALĂ A VENITURILOR PE LINII BUGETARE VENITURI TITLUL 1 RESURSE PROPRII CAPITOLUL 1 4 —RESURSE PROPRII BAZATE PE VENITUL NAȚIONAL BRUT ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 2 ALINEATUL (1) LITERA (D) ȘI AL ARTICOLULUI 6 DIN DECIZIA 2000/597/CE, EURATOM 1 4 0Resurse proprii bazate pe venitul național brut în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (d) și al articolului 6 din Decizia 2000/597/CE, Euratom 1 4 0 0Resurse proprii bazate pe venitul național brut în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (d) din Decizia 2000/597/CE, Euratom Comentarii Rata care se aplică venitului național brut al statelor membre pentru acest exercițiu financiar este de 0,6453 %. Temei juridic Decizia 2000/597/CE, Euratom a Consiliului din 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii ale Comunităților (JO L 253, 7.10.2000, p. 42), în special articolul 2 alineatul (1) litera (d). C. PERSONAL Secțiunea III – Comisia Organisme înființate de Comunitate și care au personalitate juridică Organisme descentralizate Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe Agenții executive European Research Council Executive Agency Research Executive Agency SECȚIUNEA III COMISIE CHELTUIELI TITLUL XX CHELTUIELI ADMINISTRATIVE ALOCATE DOMENIILOR POLITICE CAPITOLUL XX 01 —CHELTUIELI ADMINISTRATIVE ALOCATE DOMENIILOR POLITICE XX 01 05Cheltuielile cu personalul în activitate din domeniul cercetării indirecte XX 01 05 01Remunerații și indemnizații pentru personalul în activitate din domeniul cercetării indirecte Comentarii Următoarele comentarii se aplică tuturor domeniilor de politici (întreprinderi, energie și transport, cercetare, societatea informațională și mass-media și pescuit) implicate în acțiuni indirecte în cadrul celui de al șaptelea program-cadru de cercetare. Acest credit acoperă cheltuielile cu personalul căruia i se aplică Statutul funcționarilor și care ocupă posturi din schema de personal prevăzute pentru acțiuni indirecte în cadrul programelor nucleare și nenucleare. Defalcarea acestor credite pentru cheltuielile cu personalul se prezintă după cum urmează: Temei juridic Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene în domeniul cercetării, al dezvoltării tehnologice și al proiectelor demonstrative (2007-2013) (JO L 412, 30.12.2006, p. 1). Decizia 2006/970/Euratom a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și formare în domeniul nuclear (2007-2011) (JO L 400, 30.12.2006, p. 60). Decizia 2006/971/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Cooperare” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 86). Decizia 2006/972/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Idei” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 243). Decizia 2006/973/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Oameni” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 270). Decizia 2006/974/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Capacități” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 299). Decizia 2006/976/Euratom a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și formare în domeniul nuclear (2007-2011) (JO L 400, 30.12.2006, p. 404). XX 01 05 02Personal extern din domeniul cercetării indirecte Comentarii Următoarele comentarii se aplică tuturor domeniilor de politici (întreprinderi, energie și transport, cercetare, societatea informațională și mass-media și pescuit) implicate în acțiuni indirecte în cadrul celui de al șaptelea program-cadru de cercetare. Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu personalul extern pentru întreaga gestionare în materie de cercetare în cadrul acțiunilor indirecte ale programelor nucleare și nenucleare. Defalcarea acestor credite pentru cheltuielile cu personalul se prezintă după cum urmează: Temei juridic Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene în domeniul cercetării, al dezvoltării tehnologice și al proiectelor demonstrative (2007-2013) (JO L 412, 30.12.2006, p. 1). Decizia 2006/970/Euratom a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și formare în domeniul nuclear (2007-2011) (JO L 400, 30.12.2006, p. 60). Decizia 2006/971/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Cooperare” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 86). Decizia 2006/972/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Idei” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 243). Decizia 2006/973/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Oameni” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 270). Decizia 2006/974/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Capacități” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea Program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 299). Decizia 2006/976/Euratom a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și formare în domeniul nuclear (2007-2011) (JO L 400, 30.12.2006, p. 404). XX 01 05 03Alte cheltuieli de gestionare pentru cercetarea indirectă Comentarii Următoarele comentarii se aplică tuturor domeniilor de politici (întreprinderi, energie și transport, cercetare, societatea informațională și mass-media și pescuit) implicate în acțiuni indirecte în cadrul celui de al șaptelea program-cadru de cercetare. Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu personalul extern pentru întreaga gestionare în materie de cercetare în cadrul acțiunilor indirecte ale programelor nucleare și nenucleare. Defalcarea acestor credite pentru cheltuielile cu personalul se prezintă după cum urmează: Temei juridic Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene în domeniul cercetării, al dezvoltării tehnologice și al proiectelor demonstrative (2007-2013) (JO L 412, 30.12.2006, p. 1). Decizia 2006/970/Euratom a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și formare în domeniul nuclear (2007-2011) (JO L 400, 30.12.2006, p. 60). Decizia 2006/971/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Cooperare” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea Program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 86). Decizia 2006/972/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Idei” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 243). Decizia 2006/973/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Oameni” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 270). Decizia 2006/974/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Capacități” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea Program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 299). Decizia 2006/976/Euratom a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și formare în domeniul nuclear (2007-2011) (JO L 400, 30.12.2006, p. 404). TITLUL 02 ÎNTREPRINDERI Obiective generale Obiectivul acestui domeniu politic este de a transforma Uniunea Europeană în cea mai competitivă și mai dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume, consolidând spiritul său antreprenorial și inovator și valorificând mai bine potențialul pieței interne. CAPITOLUL 02 01 —CHELTUIELI ADMINISTRATIVE ÎN DOMENIUL POLITIC „ÎNTREPRINDERI” 02 01 05Cheltuieli de sprijin pentru activitățile de cercetare în domeniul politic „Întreprinderi” 02 01 05 01Cheltuieli cu personalul de cercetare Comentarii Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest post în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. 02 01 05 02Personal extern de cercetare Comentarii Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest post în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. 02 01 05 03Alte cheltuieli de gestionare pentru cercetare Comentarii Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest post în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. CAPITOLUL 02 04 —COOPERARE – SPAȚIU ȘI SECURITATE 02 04 01Cercetarea în domeniul securității și spațiului 02 04 01 01Cercetare în domeniul spațiului Comentarii Fostul articol 02 04 01 (parțial) Obiectivele acțiunilor întreprinse în acest domeniu sunt următoarele: Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest post în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. Temei juridic Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 412, 30.12.2006, p. 1). Regulamentul (CE) nr. 1906/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a normelor de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cel de-al șaptelea program-cadru și de difuzare a rezultatelor activităților de cercetare (2007-2013) (JO L 391, 30.12.2006, p. 1). Decizia 2006/971/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Cooperare” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 86). 02 04 01 02Cercetare în domeniul securității Comentarii Fostul articol 02 04 01 (parțial) Obiectivele acțiunilor întreprinse în acest domeniu sunt următoarele: Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest post în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. Temei juridic Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 412, 30.12.2006, p. 1). Regulamentul (CE) nr. 1906/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a normelor de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cel de-al șaptelea program-cadru și de difuzare a rezultatelor activităților de cercetare (2007-2013) (JO L 391, 30.12.2006, p. 1). Decizia 2006/971/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Cooperare” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 86). TITLUL 06 ENERGIE ȘI TRANSPORT Obiective generale CAPITOLUL 06 01 —CHELTUIELI ADMINISTRATIVE ÎN DOMENIUL POLITIC „ENERGIE ȘI TRANSPORT” 06 01 04Cheltuieli de sprijin pentru acțiunile din domeniul politic „Energie și transport” 06 01 04 12Programul Galileo – Cheltuieli de gestiune administrativă Comentarii Post nou Acest credit este destinat să acopere cheltuielile privind studiile, reuniunile de experți, informarea și publicațiile direct legate de realizarea obiectivului programului sau a acțiunilor prevăzute la această linie bugetară, plus orice alte cheltuieli privind asistența tehnică și administrativă care nu implică sarcini de autoritate publică, externalizată de Comisie prin contracte de prestări servicii ad-hoc. Temei juridic A se vedea articolul 06 02 10. 06 01 05Cheltuieli de sprijin pentru activitățile de cercetare din domeniul politic „Energie și transport” 06 01 05 03Alte cheltuieli de gestionare pentru cercetare Comentarii Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest articol în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. TITLUL 08 CERCETARE Obiective generale Inițiativele politice ale Comisiei pentru realizarea Spațiului de Cercetare European sunt concepute, elaborate și continuate în cadrul acestui domeniu politic. Cercetarea europeană contribuie la atingerea obiectivelor celorlalte politici ale Comunității și promovează, în schimb, includerea cerințelor de politică de cercetare în aceste politici. Măsurile comunitare necesare pentru realizarea Spațiului de Cercetare European sunt concepute și aplicate în cadrul acestui domeniu politic, în special programele-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică. Acest domeniu contribuie la punerea în aplicare a Strategiei de la Lisabona pentru ocuparea forței de muncă, competitivitate internațională, reformă economică și coeziune socială în Uniunea Europeană, în special cu privire la realizarea unei zone de educație, formare, cercetare și inovație. Comentarii Aceste comentarii se aplică tuturor liniilor bugetare din prezentul titlu (cu excepția capitolului 08 22). Aceste credite se vor utiliza în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1906/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a normelor de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cadrul celui de-al șaptelea program-cadru și de difuzare a rezultatelor cercetării (2007-2013) (JO L 391, 30.12.2006, p. 1) și Regulamentul (Euratom) nr. 1908/2006 al Consiliului din 19 decembrie 2006 de stabilire a normelor de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cadrul celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (2007-2011) (JO L 400, 30.12.2006, p. 1). Pentru toate creditele din prezentul titlu se va aplica definiția întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) utilizată pentru programele specifice orizontale pentru IMM-uri din același program-cadru. Definiția este următoarea: „O IMM eligibilă este o entitate juridică care se încadrează în definiția IMM prevăzută de Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei și nu este un centru de cercetare, un institut de cercetare, o organizație de cercetare sub contract sau o societate de consultanță”. Toate activitățile de cercetare efectuate în cadrul celui de-al șaptelea program-cadru vor fi realizate conform principiilor etice fundamentale [în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind cel de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative (2007-2013) (JO L 412, 30.12.2006, p. 1)], inclusiv cerințele privind bunăstarea animalelor. Acest lucru va include, în special, principiile prevăzute la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Se va ține cont în special de necesitatea consolidării eforturilor de îmbunătățire a participării și rolului femeilor în știință și cercetare. Sunt, de asemenea, înscrise la aceste articole și posturi cheltuielile aferente reuniunilor, conferințelor, atelierelor și seminariilor științifice și tehnologice la nivel înalt și de interes european, organizate de către Comisie, finanțarea studiilor, a subvențiilor, a evaluărilor de programe specifice și programe-cadru și a analizelor și a evaluărilor științifice și tehnologice la nivel înalt efectuate în numele Comunității în scopul descoperirii unor noi domenii de cercetare potrivite, inter alia, pentru acțiunea comunitară, în cadrul Spațiului de Cercetare European și măsuri de monitorizare și difuzare a rezultatelor programelor, inclusiv pentru măsurile din cadrul programelor-cadru anterioare. Aceste credite acoperă, de asemenea, cheltuielile administrative, inclusiv cheltuielile cu personalul, căruia i se aplică Statutul funcționarilor sau nu, informarea, publicațiile, funcționarea tehnică și administrativă și alte posturi de cheltuieli privind infrastructura internă, generate de realizarea obiectivului acțiunii din care fac parte integrantă, inclusiv pentru acțiunile și măsurile necesare pentru pregătirea și monitorizarea strategiei comunitare privind cercetarea și dezvoltarea. Participarea țărilor terțe sau a organizațiilor din țările terțe la cooperarea europeană în domeniul cercetării științifice și tehnice este posibilă în cazul anumitor proiecte. Eventualele contribuții financiare vor fi înscrise la posturile 6 0 1 3 și 6 0 1 6 din situația veniturilor și pot conduce la deschiderea de credite suplimentare în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul financiar. Eventualele venituri provenite de la părți terțe care participă la costurile proiectelor împreună cu Comunitatea (societăți din statele membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb, consorții industriale etc.) înscrise la articolul 6 0 1 5 din situația veniturilor pot conduce la deschiderea de credite suplimentare în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul financiar. Eventualele venituri provenind din contribuția țărilor candidate care participă la programele comunitare, înscrise la postul 6 0 3 1 din situația veniturilor, pot conduce la deschiderea de credite suplimentare în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar. Eventualele venituri provenind din contribuția organismelor externe care participă la programele comunitare, înscrise la postul 6 0 3 3 din situația veniturilor, pot conduce la deschiderea de credite suplimentare în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar. Creditele suplimentare vor fi deschise la articolul 08 21 04. Pentru a putea atinge obiectivul de 15 % de participare a IMM la activitățile finanțate de aceste credite, astfel cum este prevăzut de regulamentul respectiv, sunt necesare mai multe acțiuni specifice. Proiectele care se califică în temeiul programelor specifice în favoarea IMM trebuie să fie, în momentul în care îndeplinesc cerințele (tematice), eligibile pentru finanțare în baza programului tematic. CAPITOLUL 08 01 —CHELTUIELI ADMINISTRATIVE ÎN DOMENIUL POLITIC „CERCETARE” 08 01 04Cheltuieli de sprijin pentru acțiunile din domeniul politic „Cercetare” 08 01 04 30Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (AECEC) Comentarii Post nou Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de funcționare ale Agenției Executive a Consiliului European pentru Cercetare, care rezultă din rolul agenției în gestionarea programului comunitar specific „Idei” în domeniul cercetării de frontieră. Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest articol în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la alocarea de credite corespunzătore și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. Eventualele venituri provenite din contribuția țărilor candidate sau a țărilor din Balcanii de Vest care participă la programele comunitare, înscrise la postul 6 0 3 1 din situația veniturilor, pot fi utilizate pentru cheltuieli suplimentare, pe baza aceluiași raport ca cel dintre suma autorizată pentru cheltuielile de gestiune administrativă și suma totală a creditelor înscrise pentru program, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar. Eventualele venituri provenite din contribuția organismelor externe care participă la programele comunitare, înscrise la postul 6 0 3 3 din situația veniturilor, pot fi utilizate pentru cheltuieli suplimentare, pe baza aceluiași raport ca cel dintre suma autorizată pentru cheltuielile de gestiune administrativă și suma totală a creditelor înscrise pentru program, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar. Schema de personal a agenției este prezentată în partea C „Personal” din situația generală a veniturilor (volumul 1). Temei juridic Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – (JO L 412, 30.12.2006, p. 1). Regulamentul (CE) nr. 1906/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a normelor de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cel de-al șaptelea program-cadru și de difuzare a rezultatelor activităților de cercetare (2007-2013) (JO L 391, 30.12.2006, p. 1). Decizia 2006/972/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Idei” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 54, 22.2.2007, p. 81). Acte de referință Decizia nr. 2008/37/CE a Comisiei din 14 decembrie 2007 de instituire a Agenției executive a Consiliului European pentru Cercetare pentru gestionarea programului comunitar specific „Idei” în domeniul cercetării de frontieră, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 58/2003 al Consiliului (JO L 9, 12.1.2008, p. 15). 08 01 04 31Agenția Executivă pentru Cercetare (AEC) Comentarii Post nou Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de funcționare ale Agenției Executive pentru Cercetare, care rezultă din rolul agenției în gestionarea anumitor domenii din cadrul programelor comunitare specifice „Oameni”, „Capacități” și „Cooperare” în materie de cercetare. Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest articol în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la alocarea de credite corespunzătore și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. Eventualele venituri provenite din contribuția țărilor candidate sau a țărilor din Balcanii de Vest care participă la programele comunitare, înscrise la postul 6 0 3 1 din situația veniturilor, pot fi utilizate pentru cheltuieli suplimentare, pe baza aceluiași raport ca cel dintre suma autorizată pentru cheltuielile de gestiune administrativă și suma totală a creditelor înscrise pentru program, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar. Eventualele venituri provenite din contribuția organismelor externe care participă la programele comunitare, înscrise la postul 6 0 3 3 din situația veniturilor, pot fi utilizate pentru cheltuieli suplimentare, pe baza aceluiași raport ca cel dintre suma autorizată pentru cheltuielile de gestiune administrativă și suma totală a creditelor înscrise pentru program, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar. Schema de personal a agenției este prezentată în partea C „Personal” din situația generală a veniturilor (volumul 1). Temei juridic Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – (JO L 412, 30.12.2006, p. 1). Regulamentul (CE) nr. 1906/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a normelor de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cel de-al șaptelea program-cadru și de difuzare a rezultatelor activităților de cercetare (2007-2013) – (JO L 391, 30.12.2006, p. 1). Decizia 2006/974/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Capacități” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – (JO L 54, 22.2.2007, p. 101). Decizia 2006/971/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Cooperare” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – (JO L 54, 22.2.2007, p. 30). Decizia 2006/973/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Oameni” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – (JO L 54, 22.2.2007, p. 91). Acte de referință Decizia nr. 2008/46/CE a Comisiei din 14 decembrie 2007 privind înființarea „Agenției Executive pentru Cercetare” pentru gestionarea anumitor domenii din programele comunitare specifice în domeniul cercetării „Persoane”, „Capacități” și „Cooperare” în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 58/2003 al Consiliului – (JO L 11, 15.1.2008, p. 9). 08 01 05Cheltuieli de sprijin pentru acțiunile din domeniul politic „Cercetare” 08 01 05 01Cheltuieli cu personalul de cercetare Comentarii Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest articol în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. 08 01 05 02Personal de cercetare extern Comentarii Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest articol în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. 08 01 05 03Alte cheltuieli de gestionare pentru cercetare Comentarii Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest articol în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. CAPITOLUL 08 10 —IDEI 08 10 01Idei Comentarii Obiectivul general al activităților întreprinse în cadrul programului specific „Idei”, prin crearea Consiliului European pentru Cercetare, este identificarea celor mai bune echipe de cercetare din Europa și stimularea cercetării la limitele cunoașterii prin finanțarea unor proiecte cu grad mare de risc, multidisciplinare, evaluate numai pe baza criteriului de excelență astfel cum acesta este evaluat între egali la nivel european. Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest articol în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul anexei V la prezenta parte din situația cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. Temei juridic Regulamentul (CE) nr. 1906/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a normelor de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cel de-al șaptelea program-cadru și de difuzare a rezultatelor activităților de cercetare (2007-2013) (JO L 391, 30.12.2006, p. 1). Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative (2007-2013) (JO L 412, 30.12.2006, p. 1). Decizia 2006/972/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Idei” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2006, p. 243). TITLUL 09 SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ ȘI MASS-MEDIA Obiective generale Obiectivele principale ale acestui domeniu politic decurg în mod direct din inițiativa strategică i2010 care este puternic centrată pe principalele axe ale Strategiei de la Lisabona revizuite. În ceea ce privește strategia i2010 privind politica în domeniul comunicațiilor electronice și securitatea rețelelor, principalele obiective sunt următoarele: promovarea și monitorizarea cadrului normativ aplicabil comunicațiilor electronice, promovarea unei politici UE eficiente în domeniul spectrului radio și sprijinirea utilizării în siguranță a internetului, prevenirea problemelor legate de securitatea informațiilor și guvernanța internetului. În contextul i2010 – Adoptarea TIC, noul program pentru competitivitate și inovație urmărește să asigure utilizarea optimă și pe scară mai largă a TIC de către cetățenii europeni, întreprinderi și administrații și să stimuleze competitivitatea și inovarea. Obiectivul programului eContent plus este de a face conținutul digital în Europa mai accesibil, mai ușor de utilizat și de exploatat. Obiectivul acțiunii pregătitoare eDemocracy este crearea unui sistem bazat pe internet, destinat realizării unei mai bune legislații și sporirii participării publicului, cu implicarea parlamentelor. În ceea ce privește acțiunile legate de activitățile de cercetare și dezvoltare din domeniul politic „Societatea informațională și mass-media”, Tehnologiile informației și comunicării (TIC) se vor concentra pe amplificarea efortului european de cercetare și inovare în domeniul TIC și pe îmbunătățirea efectelor acestuia asupra competitivității tuturor sectoarelor de activitate, precum și asupra creșterii și ocupării forței de muncă. Dezvoltarea unor infrastructuri electronice (Capacități-Infrastructuri de cercetare) va oferi servicii durabile și interdisciplinare comunităților de cercetători pe baza unor procese complexe destinate să pună la dispoziția comunităților virtuale puterea resurselor bazate pe TIC. În ceea ce privește Activitatea i2010 – Politică audiovizuală și programul media, obiectivul este sprijinirea adoptării directivei privind serviciile mass-media audiovizuale și propunerea de măsuri suplimentare pentru îmbunătățirea potențialului sectorului european în materie de activități de creație și de conținut, prin crearea unor sinergii între sectorul TIC și sectorul european de media și conținut audiovizual. CAPITOLUL 09 01 —CHELTUIELI ADMINISTRATIVE ÎN DOMENIUL POLITIC „SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ ȘI MASS-MEDIA” 09 01 05Cheltuieli de sprijin pentru activitățile de cercetare din domeniul politic„Societatea informațională și mass-media” 09 01 05 03Alte cheltuieli de gestionare pentru cercetare Comentarii Contribuțiile statelor AELS se adaugă creditelor înscrise la acest post în conformitate cu Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 82 și Protocolul nr. 32. Cu titlu informativ, aceste sume provin din contribuțiile statelor AELS înscrise la articolul 6 3 0 din situația veniturilor care constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar și conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuția în conformitate cu anexa V la prezenta parte a situației cheltuielilor din această secțiune, care face parte integrantă din bugetul general. TITLUL 13 POLITICĂ REGIONALĂ Obiective generale CAPITOLUL 13 06 —FONDUL DE SOLIDARITATE 13 06 01Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene – State membre Comentarii Acest credit este destinat să înregistreze creditele care rezultă din mobilizarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene în caz de catastrofe naturale, ecologice și tehnologice în statele membre. Temei juridic Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (JO L 311, 14.11.2002, p. 3). Regulamentul (CE) nr. … al Parlamentului European și al Consiliului din … de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (JO L …, p. …). Acte de referință Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului, prezentată de Comisie la 6 aprilie 2005, privind instituirea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene [COM(2005) 108 final]. Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (JO C 139, 14.6.2006, p. 1). TITLUL 27 BUGET Obiective generale Activitățile din acest domeniu politic se concentrează în jurul următoarelor cinci mari principii: CAPITOLUL 27 01 —CHELTUIELI ADMINISTRATIVE DIN DOMENIUL POLITIC „BUGET” 27 01 11Cheltuieli excepționale în caz de criză Comentarii Articol nou Acest credit este destinat să acopere orice cheltuieli, survenite pe parcursul unei crize declarate care a activat unul sau mai multe planuri de continuitate a activității, și care sunt de așa natură și/sau valoare încât nu a fost posibilă înscrierea lor la alte linii bugetare administrative ale Comisei. Autoritatea bugetară va fi informată cu privire la cheltuielile survenite în termen de cel mult 3 săptămâni de la încetarea crizei. (1) Inclusiv BR nr. 1/2008. (2) Cifrele din această coloană corespund cifrelor din bugetul 2007 (JO L 77, 16.3.2007, p. 1) plus Bugetele Rectificative nr. 1-7/2007. (3) Articolul 268 alineatul (3) din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: „Veniturile și cheltuielile bugetare trebuie să fie echilibrate”. (4) Inclusiv BR nr. 1/2008. (5) Cifrele din această coloană corespund cifrelor din bugetul 2007 (JO L 77, 16.3.2007, p. 1) plus Bugetele Rectificative nr. 1-7/2007. (6) Resursele proprii pentru bugetul 2008 sunt stabilite pe baza previziunilor bugetare adoptate în cadrul celei de-a 139-a reuniuni a Comitetului consultativ pentru resurse proprii din 16 mai 2007. (7) Articolul 268 alineatul (3) din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: „Veniturile și cheltuielile bugetare trebuie să fie echilibrate”. (8) Baza care trebuie folosită nu depășește 50 % din VNB. (9) Calcularea ratei: (81 239 972 232) / (125 892 472 000) = 0,645312391927613 %. (10) Procentaje rotunjite. (11) Suma cheltuielilor de preaderare corespunde plăților efectuate către cele 10 noi state membre (care au aderat la UE la 1 mai 2004) în cadrul creditelor 2003, astfel cum au fost rectificate prin aplicarea deflatorului PIB al UE pentru 2004, 2005 și 2006, precum și plăților efectuate către Bulgaria și România în cadrul creditelor 2006. Această sumă este dedusă din totalul cheltuielilor alocate astfel asigurând că cheltuielile necompensate înainte de extindere rămân neschimbate după extindere. (12) „Avantajul Regatului Unit” corespunde efectelor care decurg pentru Regatul Unit din trecerea la TVA redusă și introducerea resursei proprii bazate pe PNB/VNB. (13) Aceste câștiguri excepționale corespund câștigurilor nete ale Regatului Unit care rezultă din creșterea – de la 10 % la 25 % la 1 ianuarie 2001 – a procentajului de resurse proprii tradiționale reținut de statele membre pentru acoperirea costurilor legate de colectarea resurselor proprii tradiționale. (14) p.m. (resurse proprii + alte venituri = total venituri = total cheltuieli); (119 084 146 185 + 1 425 000 412 = 120 509 146 597 = 120 509 146 597). (15) Total resurse proprii ca procent din VNB: (119 084 146 185) / (12 589 247 200 000) = 0,95 %; plafonul resurselor proprii ca procent din VNB: 1,24 %. (16) Un credit de 22 348 317 EUR este înscris la articolul 40 01 40. (17) Un credit de 200 557 EUR este înscris la articolul 40 01 40. (18) Un credit de 234 728 EUR este înscris la articolul 40 01 40. (19) Un credit de 23 394 EUR este înscris la articolul 40 01 40. (20) Un credit de 108 559 EUR este înscris la articolul 40 01 40. (21) Un credit de 113 027 EUR este înscris la articolul 40 01 40.