Directiva 97/12/CE a Consiliului din 17 martie 1997 de modificare și actualizare a Directivei 64/432/CEE privind problemele de sănătate animală care afectează comerțul intracomunitar cu bovine și porcine

Articolul 1

De la 1 iulie 1998, partea dispozitivă și anexele la Directiva 64/432/CEE se înlocuiesc cu textul anexat la prezenta directivă.

Articolul 2

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive înainte de 1 iulie 1998. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi este comunicat de către statele membre textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Articolul 1

Prezenta directivă se aplică comerțului intracomunitar cu bovine și porcine, cu excepția porcului sălbatic definit la articolul 2 litera (e) din Directiva 80/217/CEE (1), fără a aduce atingere dispozițiilor Directivelor 80/215/CEE (2), 85/511/CEE, 88/407/CEE (3), 89/608/CEE (4), 90/425/CEE, 90/429/CEE (5), 90/667/CEE (6), 91/496/CEE, 91/628/CEE (7), 92/102/CEE (8), 92/119/CEE și Deciziei 90/424/CEE (9).

Articolul 2

(1) Definițiile articolului 2 din Directiva 90/425/CEE și articolului 2 din Directiva 91/628/CEE se aplică în prezenta directivă. (2) În plus, pentru necesitățile prezentei directive, se înțelege prin: (a) efectiv: un animal sau ansamblul animalelor ținute într-o exploatație [în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 92/102/CEE] considerat ca unitate epidemiologică; în cazul în care, pe aceeași exploatație, sunt prezente mai multe efective, ele trebuie să formeze o unitate distinctă, cu același statut de sănătate animală; (b) animal de carne: animal din specia bovină (inclusiv speciile Bison bison și Bubalus bubalus) sau animal din specia porcină destinat să fie dus la abator sau într-un centru de colectare de unde nu poate ieși decât pentru a fi dus la sacrificare; (c) animale de creștere sau pentru producție: animalele din speciile bovină (inclusiv speciile Bison bison și Bubalus bubalus) și porcină, altele decât cele menționate la litera (b), în special cele destinate creșterii, producerii de lapte sau de carne sau muncii, participării la concursuri sau expoziții, cu excepția animalelor care participă la manifestări culturale și sportive; (d) efectiv bovin oficial indemn de tuberculoză: efectivul bovin care îndeplinește condițiile stabilite la anexa A punctele I 1, 2 și 3; (e) stat membru sau regiune a unui stat membru oficial indemn(ă) de tuberculoză: statul membru sau partea din teritoriul unui stat membru care îndeplinește condițiile stabilite la anexa A punctele I 4, 5, și 6; (f) efectiv bovin oficial indemn de bruceloză: efectivul bovin care îndeplinește condițiile stabilite la anexa A punctele II 1, 2 și 3; (g) regiune oficial indemnă de bruceloză: regiunea dintr-un stat membru care îndeplinește condițiile stabilite la anexa A punctele II 7, 8 și 9; (h) stat membru oficial indemn de bruceloză: statul membru care îndeplinește condițiile stabilite la anexa A punctele II 10, 11 și 12; (i) efectiv bovin indemn de bruceloză: efectivul bovin care îndeplinește condițiile stabilite la anexa A punctele II 4, 5 și 6; (j) efectiv oficial indemn de leucoza bovină enzootică: efectivul care îndeplinește condițiile stabilite la anexa D capitolul I secțiunile A și B; (k) stat membru sau regiune indemnă de leucoza bovină enzootică: regiunea sau statul membru care îndeplinește condițiile stabilite la anexa D capitolul I secțiunile E, F și G; (l) medic veterinar oficial: medicul veterinar desemnat de autoritatea centrală competentă; (m) medic veterinar autorizat: orice medic veterinar autorizat de autoritatea competentă conform articolului 14 alineatul (3) secțiunea B; (n) boli cu notificare obligatorie: bolile enumerate în anexa E partea I; (o) centru de colectare: orice spațiu, inclusiv exploatațiile, centrele de colectare și piețele, unde sunt adunate animalele din speciile bovină sau porcină provenite din diferite exploatații, pentru a se constitui loturi de animale destinate comerțului. Aceste centre de colectare trebuie să fie autorizate în scopuri comerciale și să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 11; (p) regiune: parte din teritoriul unui stat membru, cu o suprafață de cel puțin 2 000 km2, supusă controlului autorităților competente și care include cel puțin una din regiunile administrative următoare: — Belgia: provinceprovincie — Germania: Regierungsbezirk — Danemarca: amt sau island — Franța: département — Italia: provincia — Luxemburg: — — Țările de Jos: rvv-kring — Regatul Unit al Marii Britanii: Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord: county Scoția: district sau island area — Irlanda: county — Grecia: νομός — Spania: provincia — Portugalia: continentală: distrito; alte regiuni din teritoriul portughez: região autónoma — Austria: Bezirk — Suedia: län — Finlanda: lääni/län; (q) comerciant: orice persoană fizică sau juridică care cumpără și vinde direct sau indirect animale în scopuri comerciale, care efectuează o rotație regulată a acestor animale, care, într-un interval maxim de 30 de zile după cumpărarea animalelor, le revinde sau le mută din spațiile inițiale în spații care nu-i aparțin, care este înregistrată și îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 13.

Articolul 3

(1) Fiecare stat membru se asigură că numai animalele care îndeplinesc condițiile pertinente stabilite de prezenta directivă sunt expediate de pe teritoriul său spre teritoriul altui stat membru. (2) Animalele din speciile bovină și porcină menționate de prezenta directivă trebuie: (a) să fie supuse: — unui control de identificare și — unui examen clinic efectuat de un medic veterinar oficial cu 24 de ore înainte de plecare, iar examenul să demonstreze lipsa oricărui semn clinic de boală; (b) să nu fie primite într-o exploatație sau într-o zonă care, din motive de sănătate animală, face obiectul unei interdicții sau unei restricții pentru specia în cauză, conform legislației comunitare și/sau naționale; (c) să fie identificate conform dispozițiilor Directivei 92/102/CEE; (d) să nu fie animale de sacrificat și să nu facă obiectul unor restricții de sănătate animală în cadrul unui program de eradicare a bolilor contagioase sau infecțioase aplicat de un stat membru sau de o regiune; (e) să fie conforme cu dispozițiile articolelor 4 și 5.

Articolul 4

(1) Animalele din speciile bovină și porcină, care intră sub incidența prezentei directive, nu trebuie în nici un moment, între plecarea lor din exploatația de origine și sosirea la destinație pe teritoriul unui alt stat membru, să intre în contact cu alte biongulate care nu au același statut de sănătate animală. (2) Animalele din speciile bovină și porcină care intră sub incidența prezentei directive trebuie să fie expediate cu mijloace de transport care îndeplinesc condițiile stabilite de Directiva 91/628/CEE și condițiile stabilite la articolul 12. (3) Normele care reglementează condițiile de autorizare a spațiilor unde pot fi practicate curățarea și dezinfectarea sunt determinate conform procedurii prevăzute la articolul 17.

Articolul 5

(1) Animalele din speciile bovină și porcină care intră sub incidența prezentei directive trebuie să fie însoțite, în timpul transportului spre locul lor de destinație, de un certificat de sănătate animală conform cu modelul din anexa F. Acest certificat trebuie să conțină o singură pagină sau, în cazul în care sunt necesare mai multe pagini, acestea trebuie să fie așezate în așa fel încât fiecare pereche sau grup de pagini să facă parte dintr-un tot indivizibil, și un număr de serie. Trebuie să fie întocmit în ziua controlului de sănătate animală, în cel puțin una dintre limbile oficiale ale țării de destinație. Durata de valabilitate este de 10 zile de la data controlului de sănătate animală. (2) Controalele de sănătate animală pentru eliberarea certificatului de sănătate animală (inclusiv garanțiile suplimentare) pentru un lot de animale pot fi efectuate în exploatația de origine sau într-un centru de colectare. În acest scop, autoritatea competentă se asigură că orice certificat de sănătate animală este întocmit de medicul veterinar oficial în urma inspecțiilor, vizitelor și controalelor prevăzute de prezenta directivă. Cu toate acestea, în ceea ce privește: (a) animalele provenite din centre de colectare autorizate, respectivul certificat poate fi întocmit: — pe baza unui document oficial care conține informațiile necesare, completat de medicul veterinar oficial responsabil de exploatația de origine sau — pe baza certificatelor întocmite pe baza modelului din anexa F, ale cărui părți A și B sunt completate corespunzător și atestate de medicul veterinar oficial responsabil de exploatația de origine; (b) animalele provenite dintr-o exploatație calificată corespunzător rețelei prevăzute la articolul 14, certificatul respectiv poate fi întocmit: — pe baza unui document oficial care conține informațiile necesare, completat de medicul veterinar autorizat responsabil de exploatația de origine sau — pe baza certificatelor întocmite pe baza modelului din anexa F, ale cărui părți A și B sunt completate corespunzător și atestate de medicul veterinar autorizat responsabil de exploatația de origine. Cu această ocazie, medicul veterinar oficial va asigura, după caz, respectarea garanțiilor suplimentare prevăzute de legislația comunitară. (3) Medicul veterinar oficial responsabil de centrul de colectare efectuează toate controalele necesare asupra animalelor, imediat după sosirea acestora. (4) Medicul veterinar oficial care completează partea D a certificatului întocmit conform modelului din anexa F trebuie să asigure înregistrarea circulației animalelor în sistemul ANIMO în ziua eliberării certificatului. (5) Animalele care intră sub incidența prezentei directive pot tranzita un centru de colectare situat pe teritoriul unui stat membru care nu este statul membru de destinație. În acest caz, certificatul întocmit conform modelului din anexa F (inclusiv partea D) trebuie completat de medicul veterinar oficial responsabil din statul membru de origine al animalelor. Medicul veterinar oficial responsabil de centrul de colectare furnizează un atestat pentru statul membru de destinație, întocmind un al doilea certificat, analog cu modelul din anexa F, unde scrie numărul de serie al certificatului original și pe care îl anexează la certificatul original sau unei copii legalizate conforme a acestui certificat. În acest caz, durata de valabilitate combinată a certificatului nu poate depăși durata prevăzută la alineatul (1).

Articolul 6

(1) Pe lângă cerințele enunțate la articolele 3, 4 și 5, animalele de creștere și pentru producție trebuie: — să fi rămas într-o singură exploatație timp de 30 de zile înaintea îmbarcării sau de la naștere în exploatația de origine, în cazul în care sunt în vârstă de mai puțin de 30 de zile. Medicul veterinar oficial trebuie, pe baza identificării oficiale prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (c) și a documentelor oficiale, să aibă certitudinea că animalele au îndeplinit această condiție și că, în plus, sunt originare dintr-o țară a Comunității sau că au fost importate dintr-o țară terță, conform legislației comunitare în domeniul sănătății animale. Cu toate acestea, pentru animalele care tranzitează un centru de colectare autorizat, situat în statul membru de origine, durata colectării respectivelor animale în afara exploatației de origine nu va putea depăși 6 zile: — în ceea ce privește animalele importate dintr-o țară terță într-un stat membru care nu este statul destinației lor finale, acestea trebuie trimise spre teritoriul statului membru de destinație în cel mai scurt timp, pe baza certificatului eliberat în temeiul articolului 7 din Directiva 91/496/CEE; — în cazul animalelor importate dintr-o țară terță, la sosirea lor în locul de destinație și înainte de orice altă deplasare, trebuie îndeplinite cerințele prezentei directive și în special obligația de ședere prevăzută la prima liniuță, iar animalele nu pot fi introduse în efectiv înainte ca medicul veterinar responsabil de această exploatație să se fi asigurat că animalele respective nu amenință să pună în pericol starea de sănătate a exploatației. În cazul în care un animal dintr-o țară terță este introdus într-o exploatație, nici un animal din această exploatație nu poate fi comercializat timp de 30 de zile după introducerea sa, cu excepția cazului în care animalul importat este complet izolat de celelalte animale din exploatație. (2) Pe lângă cerințele enunțate la articolele 3, 4 și 5, animalele de creștere și pentru producție din specia bovină trebuie: (a) să provină dintr-o exploatație bovină oficial indemnă de tuberculoză și, în cazul animalelor în vârstă de mai mult de șase săptămâni, să fi reacționat negativ la un test intradermic cu tuberculină efectuat în decursul celor 30 de zile premergătoare ieșirii lor din efectivul de origine, conform dispozițiilor anexei B punctul 32 litera (d). Testul intradermic cu tuberculină nu este necesar în cazul în care animalele provin dintr-un stat membru sau dintr-o parte a teritoriului unui stat membru declarat oficial indemn de tuberculoză sau dintr-un stat membru sau dintr-o parte a teritoriului unui stat membru care face parte dintr-o rețea de control recunoscută; (b) în cazul animalelor necastrate care provin dintr-o exploatație bovină oficial indemnă de bruceloză și sunt în vârstă de mai mult de doisprezece luni, să fi prezentat un titru de Brucella mai mic de 30 de unități internaționale de aglutinare pe mililitru la o seroaglutinare [sau orice alt test autorizat de o procedură a Comitetului veterinar permanent (CVP) după adoptarea protocoalelor pertinente] efectuată în decursul celor 30 de zile premergătoare ieșirii din efectivul de origine și conform dispozițiilor anexei C secțiunea A. Seroaglutinarea (sau orice test autorizat de o procedură a CVP după adoptarea protocoalelor pertinente) respectivă nu este necesară în cazul în care animalele sunt originare dintr-un stat membru sau dintr-o parte a teritoriului unui stat membru recunoscut oficial ca indemn de bruceloză sau dintr-un stat membru ori o parte a teritoriului unui stat membru care face parte dintr-o rețea de control recunoscută; (c) să provină dintr-o exploatație oficial indemnă de leucoza bovină enzootică și, în cazul animalelor în vârstă de mai mult de doisprezece luni, să fi reacționat negativ la un test individual efectuat în decursul celor 30 de zile premergătoare ieșirii lor din efectivul de origine, conform dispozițiilor anexei D. Testul respectiv nu este necesar în cazul în care animalele sunt originare dintr-un stat membru sau dintr-o parte a teritoriului unui stat membru recunoscut ca oficial indemn de leucoza bovină enzootică sau dintr-un stat membru ori o parte a teritoriului unui stat membru care face parte dintr-o rețea de control recunoscută; (d) în nici un moment între ieșirea din exploatația de origine și sosirea la locul de destinație, să nu intre în contact cu animale care corespund numai cerințelor de la alineatul (3). (3) Pe lângă cerințele articolelor 3, 4 și 5, animalele de carne din specia bovină trebuie să provină din efective oficial indemne de tuberculoză sau de leucoza bovină enzootică și, în cazul în care bovinele sunt necastrate, din efective oficial indemne de bruceloză. Cu toate acestea, până la 31 decembrie 1999, țările de destinație pot acorda Spaniei autorizații generale sau limitate pentru introducerea pe teritoriul lor a animalelor de carne din specia bovină provenite din efective care nu sunt oficial indemne de tuberculoză, leucoză bovină enzootică și bruceloză, cu condiția ca animalele respective: — să fi fost supuse testelor adecvate prevăzute la anexele B, C și D, cu rezultate negative, în cele treizeci de zile premergătoare îmbarcării; — să fie dirijate direct, din momentul sosirii în țara de destinație, spre un abator unde să fie sacrificate în cel mai scurt timp sau în cel mult 72 de ore de la sosire, conform cerințelor de sănătate animală.

Articolul 7

Animalele de carne care, la sosirea în țara de destinație, au fost trimise: — fie într-un abator, caz în care trebuie sacrificate în cel mai scurt timp sau cel mult după 72 de ore de la sosire, conform cerințelor de sănătate animală; — fie într-un centru de colectare autorizat, caz în care trebuie să fie duse după cumpărare într-un abator unde să fie sacrificate în cel mai scurt timp, la trei zile lucrătoare după sosirea lor în centrul de colectare, conform cerințelor de sănătate animală. În nici un moment între sosirea în centrul de colectare și sosirea în abator, respectivele animale nu pot intra în contact cu animale biongulate, altele decât cele care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta directivă.

Articolul 8

Statele membre se asigură că orice suspiciune de prezență a unei boli menționate în anexa E partea I face obiectul unei notificări obligatorii și imediate a autorității competente. Fiecare stat membru transmite Comisiei, înainte de data de 31 mai a fiecărui an și începând cu 1999, un bilanț detaliat al cazurilor de boli prevăzute la anexa E partea I sau de orice altă boală supusă garanțiilor suplimentare prevăzute de legislația comunitară pe teritoriul său în cursul anului anterior, precum și un bilanț detaliat asupra programelor de control sau de eradicare în curs. Aceste informații se vor baza pe criterii uniforme, care urmează să fie stabilite conform procedurii prevăzute la articolul 17. Comisia comunică statelor membre aceste informații, în cadrul Comitetului veterinar permanent, și poate să le utilizeze în special în relație cu deciziile prevăzute în anexele A și D.

Articolul 9

(1) Un stat membru care are un program național obligatoriu de combatere a uneia dintre bolile contagioase enumerate în anexa E partea II pentru întregul teritoriu sau o parte din acesta poate prezenta Comisiei respectivul program, indicând în special: — situația bolii pe teritoriu său; — justificarea programului, având în vedere importanța bolii și avantajele așteptate din program, în raport cu costul său; — zona geografică în care va fi aplicat programul; — diferitele statute aplicabile unităților și standardele care trebuie respectate în fiecare categorie, precum și procedurile de testare; — procedurile de control al acestui program, ale căror rezultate trebuie transmise Comisiei cel puțin o dată pe an; — consecințele pierderii statutului unității dintr-un motiv oarecare; — măsurile care trebuie luate în cazul unor rezultate pozitive constatate în timpul controalelor efectuate conform dispozițiilor programului. (2) Comisia examinează programele comunicate de statele membre. Programele menționate la alineatul (1) pot fi aprobate cu respectarea criteriilor menționate la alineatul (1), conform procedurii prevăzute la articolul 17. Conform aceleiași proceduri, garanțiile complementare, generale sau limitate, care pot fi cerute în comerțul intracomunitar, trebuie precizate simultan sau la trei luni după aprobarea programelor. Aceste garanții trebuie să fie cel mult echivalente cu cele pe care statul membru le pune în aplicare la nivel național. (3) Programele prezentate de statele membre pot fi modificate sau completate conform procedurii prevăzute la articolul 17. Modificările sau completările aduse unui program aprobat anterior sau garanțiilor definite conform alineatului (2) pot fi aprobate conform aceleiași proceduri.

Articolul 10

(1) Un stat membru care consideră că este complet sau parțial indemn de una dintre bolile enumerate în anexa E partea II prezintă Comisiei documentele doveditoare. El precizează în special: — natura bolii și istoricul apariției sale pe teritoriul său; — rezultatele testelor de control bazate pe o cercetare serologică, microbiologică, patologică sau epidemiologică și pe faptul că este vorba de o boală cu notificare obligatorie a autorităților competente; — durata controlului efectuat; — eventual perioada în timpul căreia a fost interzisă vaccinarea împotriva bolii și zona geografică unde s-a aplicat interdicția în cauză; — regulile care permit controlarea absenței bolii. (2) Comisia examinează documentele doveditoare prezentate de statele membre. Garanțiile complementare generale sau limitate care pot fi cerute în comerțul intracomunitar pot fi definite conform procedurii prevăzute la articolul 17. Aceste garanții trebuie să fie cel mult echivalente cu cele pe care statul membru le pune în aplicare pe plan național. (3) Statul membru în cauză comunică Comisiei orice modificare a documentelor doveditoare menționate la alineatul (1) referitor la boală, în special în ceea ce privește orice nouă apariție a bolii. În funcție de informațiile comunicate, garanțiile definite conform alineatului (2) se pot modifica sau elimina conform procedurii prevăzute la articolul 17.

Articolul 11

(1) Statele membre se asigură că, pentru a putea fi autorizate de autoritatea competentă, centrele de colectare respectă cel puțin condițiile următoare. Centrele trebuie: (a) să fie sub controlul unui medic veterinar oficial care asigură în special respectarea dispozițiilor articolului 4 alineatele (1) și (2); (b) să fie situate într-o zonă care nu este supusă unei interdicții sau restricții conform legislației comunitare pertinente sau legislației naționale; (c) să fie în prealabil curățate și dezinfectate înaintea fiecărei utilizări conform instrucțiunilor medicului veterinar oficial; (d) în funcție de capacitatea de primire, să dispună: — în cazul în care sunt utilizate ca centru de colectare, de o dotare destinată în exclusivitate acestui scop; — de instalații adecvate pentru încărcarea și descărcarea animalelor, găzduirea corespunzătoare a acestora, adăpare și hrănire, administrarea oricărui tratament necesar; aceste instalații trebuie să fie ușor de curățat și de dezinfectat; — de infrastructurile de inspecție adecvate; — de infrastructurile de izolare adecvate; — de un echipament adecvat pentru curățarea și dezinfectarea sălilor și a camioanelor; — de o suprafață de stocare suficientă pentru furaje, așternuturi de paie și gunoi; — de un sistem adecvat pentru colectarea apelor uzate; — de un birou sau local special pentru medicul veterinar oficial; (e) să admită numai animalele identificate, provenite din efective oficial indemne de tuberculoză, bruceloză și leucoză și animalele de carne care corespund condițiilor stabilite în prezenta directivă și în special celor prevăzute la articolul 6 alineatul (3). În acest scop, în cazul în care animalele sunt admise, proprietarul sau responsabilul centrului verifică sau dispune verificarea mărcilor de identificare ale animalelor și a documentelor de sănătate animală sau a altor documente de însoțire proprii speciilor sau categoriilor în cauză; (f) să facă obiectul unor inspecții regulate pentru a se asigura că se îndeplinesc, în continuare, condițiile de autorizare. (2) Proprietarul sau responsabilul centrului de colectare trebuie, fie pe baza documentului de însoțire, fie pe baza numerelor sau mărcilor de identificare ale animalelor, să înscrie într-un registru sau pe suport informatic și să păstreze timp de cel puțin trei ani următoarele informații: — numele proprietarului, originea, data intrării, data ieșirii, numărul și identificarea animalelor din specia bovină sau numărul de înregistrare al exploatației de origine sau al efectivului de origine al porcilor care intră în centru, precum și destinația propusă; — numărul de înregistrare al transportatorului și numărul de licență al camionului care descarcă sau încarcă animalele în centru. (3) Autoritatea competentă eliberează un număr de autorizare fiecărui centru de colectare autorizat. Această autorizare se poate limita la o anumită specie, la animalele de creștere sau pentru producție ori la animalele de carne. Autoritatea competentă notifică Comisiei lista centrelor de colectare autorizate, precum și eventualele actualizări. Comisia comunică aceste informații statelor membre în cadrul Comitetului veterinar permanent. (4) Autoritatea competentă poate suspenda sau retrage autorizarea în caz de nerespectare a prezentului articol sau a altor dispoziții adecvate din prezenta directivă sau din orice altă directivă pertinentă în domeniul sănătății animale. Autorizarea poate fi restabilită în cazul în care autoritatea competentă s-a asigurat că centrul de colectare este pe deplin conform cu toate dispozițiile adecvate din prezenta directivă. (5) Autoritatea competentă se asigură că centrele de colectare operaționale dispun de un număr suficient de medici veterinari oficiali pentru a efectua toate sarcinile care le revin. (6) Eventualele norme de aplicare necesare aplicării uniforme a prezentului articol se stabilesc conform procedurii prevăzute la articolul 17.

Articolul 12

(1) Statele membre se asigură că transportatorii menționați la articolul 5 din Directiva 91/628/CEE îndeplinesc următoarele condiții suplimentare: (a) pentru transportul de animale, aceștia trebuie să utilizeze mijloace de transport care să fie: — construite astfel încât materiile fecale, așternuturile de paie și furajele să nu poată cădea sau curge din vehicul; — curățate și dezinfectate cu ajutorul unor dezinfectanți autorizați de autoritatea competentă, imediat după fiecare transport de animale sau de orice produs care ar putea afecta sănătatea animalelor și, în cazul în care este necesar, înainte de orice nouă încărcare a unor animale; (b) trebuie fie să dispună de instalații de curățare și dezinfectare adecvate, aprobate de autoritatea competentă, inclusiv de spații de depozitare a așternuturilor de paie și a gunoiului, fie să facă dovada că aceste operațiuni sunt efectuate de terți aprobați de autoritatea competentă. (2) Transportatorul trebuie, pentru fiecare vehicul care asigură transportul animalelor, să se asigure de ținerea unui registru care să conțină cel puțin următoarele informații, care sunt păstrate timp de cel puțin trei ani: (i) locul și data încărcării, numele sau denumirea oficială a exploatației sau a centrului de colectare unde sunt încărcate animalele; (ii) locul și data livrării, numele sau denumirea oficială, precum și adresa destinatarilor; (iii) specia și numărul de animale transportate; (iv) data și locul dezinfecției; (v) detaliile din documentele de însoțire (numărul de serie etc.). (3) Transportatorii se asigură că în nici un moment, de la plecarea din exploatație sau din centrul de colectare de origine până la sosirea la destinație, lotul de animale nu intră în contact cu animale cu statut inferior. (4) Statele membre se asigură că transportatorii se obligă în scris să respecte condițiile următoare: — să ia toate măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive și în special dispozițiilor prevăzute de prezentul articol, raportându-se la documentația adecvată care trebuie să însoțească animalele; — să încredințeze transportul animalelor unor persoane care posedă aptitudinile, competența profesională și cunoștințele necesare. (5) În caz de nerespectare a dispozițiilor prezentului articol, cerințele prevăzute la Directiva 91/628/CEE articolul 18 se aplică mutatis mutandis din rațiuni de sănătate animală.

Articolul 13

(1) Statele membre se asigură că toți comercianții sunt înregistrați și aprobați, primesc un număr de autorizare de la autoritatea competentă și îndeplinesc următoarele condiții: (a) trebuie să comercializeze numai animale identificate ca provenind din efective oficial indemne de tuberculoză, bruceloză și leucoză sau animale de carne care corespund condițiilor stabilite de prezenta directivă și în special celor prevăzute la articolul 6 alineatul (3). În acest sens, comerciantul se asigură că animalele sunt identificate corect și sunt însoțite de documente de sănătate animală adecvate pentru speciile în cauză. Cu toate acestea, autoritatea competentă poate autoriza tranzacțiile de animale identificate care nu corespund condițiilor prevăzute la primul paragraf, cu condiția ca acestea să fie duse imediat într-un abator din statul membru de origine, fără a tranzita prin instalațiile lor, pentru a fi sacrificate cât mai repede posibil, pentru a se evita orice răspândire a bolii. Dispozițiile necesare trebuie luate astfel încât aceste animale să nu poată intra în contact cu alte animale și astfel încât să fie sacrificate separat de alte animale; (b) comerciantul trebuie, pe baza documentului de însoțire al animalelor sau pe baza numerelor sau mărcilor de identificare ale animalelor, să înscrie într-un registru sau pe suport electronic și să păstreze timp de cel puțin trei ani următoarele informații: — numele proprietarului, originea, data cumpărării, categoriile, numărul și identificarea animalelor din specia bovină sau numărul de înregistrare al exploatației de origine sau al efectivului de porcine al porcilor cumpărați; — numărul de înregistrare al transportatorului și/sau numărul de licență al camionului care livrează și încarcă animalele; — numărul și adresa cumpărătorului și destinația animalelor; — copii ale planului de piață și/sau numărul de serie al certificatelor de sănătate animală; (c) atunci când comerciantul deține animale în instalațiile sale, el se va asigura că: — personalul care se ocupă de animale este pregătit corespunzător în ceea ce privește aplicarea cerințelor prezentei directive și asigurarea îngrijirii animalelor și a bunăstării lor; — medicul veterinar oficial efectuează în mod regulat controale și, după caz, teste asupra animalelor și asigură adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a evita răspândirea unei boli. (2) Statele membre se asigură că fiecare instalație utilizată de comercianți pentru a-și exercita profesia este înregistrată și dotată de autoritatea competentă cu un număr de autorizare și că este conformă cu următoarele condiții: (a) se află sub controlul unui medic veterinar oficial; (b) este situată într-o zonă care nu este supusă unei interdicții sau restricții conform legislației comunitare pertinente sau legislației naționale; (c) dispune de: — instalații adecvate cu o capacitate suficientă și în special de infrastructuri de inspecție adecvate și de infrastructuri de izolare capabile să izoleze toate animalele în caz de apariție a vreunei boli contagioase; — de instalații potrivite pentru descărcarea animalelor și, după caz, de găzduire corespunzătoare, de posibilități de adăpare, hrănire și administrare a oricărui tratament necesar; aceste instalații trebuie să fie ușor de curățat și dezinfectat; — de o suprafață suficientă pentru primirea așternuturilor din paie și a gunoiului; — de un sistem adecvat de colectare a apelor uzate; (d) este în prealabil curățată și dezinfectată înaintea oricărei utilizări conform instrucțiunilor medicului veterinar oficial. (3) Autoritatea competentă poate suspenda sau retrage autorizația în caz de nerespectare a prezentului articol sau a altor dispoziții pertinente din prezenta directivă sau din orice altă directivă pertinente în domeniul sănătății animale. Autorizarea poate fi restabilită în cazul în care comerciantul s-a conformat dispozițiilor prezentei directive, iar autoritatea competentă se asigură de acest lucru. (4) Autoritatea competentă trebuie să efectueze inspecții periodice pentru a se asigura că se îndeplinesc cerințele prezentului articol.

Articolul 14

(1) Autoritatea competentă dintr-un stat membru poate institui un sistem de rețele de control. Sistemul de rețele de control trebuie să fie compus cel puțin din: — efective de animale; — proprietarul exploatației sau orice persoană fizică sau juridică însărcinată cu această responsabilitate; — medicul veterinar autorizat sau medicul veterinar oficial responsabil de exploatație; — serviciul veterinar oficial al statului membru; — laboratoarele oficiale de diagnostic veterinar sau orice laborator autorizat de autoritatea competentă; — o bază de date electronică. Medicii veterinari oficiali din abatoare și centrele de colectare autorizate vor fi asociați sistemului de rețele. (2) Sistemul de rețele de control are drept obiective principale calificarea oficială a exploatațiilor, menținerea acestei calificări prin inspecții periodice, colectarea datelor epidemiologice și controlul bolilor astfel încât să se garanteze respectarea tuturor dispozițiilor prezentei directive sau ale oricărei alte directive pertinente în domeniul sănătății animale. Sistemul de rețele de supraveghere este obligatoriu în toate exploatațiile de pe teritoriul statului membru care a pus în practică un astfel de sistem. Cu toate acestea, autoritatea competentă poate autoriza instituirea unui astfel de sistem de rețele într-o parte a teritoriului care conține una sau mai multe regiuni alăturate cum sunt cele definite la articolul 2 alineatul (2) litera (p). În cazul în care se acordă această derogare, circulația animalelor din regiuni care nu fac parte din sistemul de rețele spre partea respectivă a teritoriului intră sub incidența dispozițiilor prezentei directive. Autoritatea competentă stabilește obligațiile și drepturile la care trebuie să se conformeze medicii veterinari autorizați, responsabilul exploatației sau proprietarul său și orice alt participant la sistem, inclusiv orice persoană responsabilă de acordarea certificatului de sănătate animală. (3) Autoritatea competentă se asigură că obligațiile menționate la alineatul (2) sunt cel puțin următoarele: A. Orice proprietar al unei exploatații sau orice persoană care își asumă această responsabilitate trebuie: (i) să asigure serviciile unui medic veterinar autorizat de autoritatea competentă, prin contract sau act juridic; (ii) să cheme imediat medicul veterinar autorizat responsabil de exploatație din momentul în care suspectează existența unei boli contagioase sau a unei boli cu notificare obligatorie; (iii) să informeze medicul veterinar autorizat despre orice introducere de animale în exploatația sa; (iv) să izoleze animalele înainte de a le introduce în exploatația sa pentru a permite medicului veterinar autorizat să verifice, dacă este cazul, cu ajutorul testelor necesare, în cazul în care poate fi menținut statutul exploatației. B. Medicul veterinar autorizat menționat la articolul 2 alineatul (2) litera (m) este supus controlului autorității competente și trebuie să respecte următoarele condiții: (i) să îndeplinească condițiile necesare pentru a-și exercita profesia de medic veterinar; (ii) să nu aibă nici o legătură de interes financiar sau familial cu proprietarul sau cu responsabilul exploatației; (iii) să posede cunoștințe specifice în domeniul sănătății animale, aplicabile animalelor din specia în cauză, ceea ce implică necesitatea de: — a-și actualiza în mod regulat cunoștințele, în particular în ceea ce privește reglementările de sănătate animală aplicabile; — a îndeplini condițiile stabilite de autoritatea competentă pentru a garanta buna funcționare a rețelei; — a informa și a ajuta proprietarul sau responsabilul exploatației pentru a fi luate toate măsurile necesare pentru menținerea statutului exploatației, în special pe baza programelor adoptate de comun acord cu autoritatea competentă; — a se asigura de respectarea prevederilor referitoare la: (i) identificarea și certificatul de sănătate animală pentru animalele din efectiv, animalele introduse și cele comercializate; (ii) obligația de a declara bolile infecțioase și orice alt factor de risc pentru sănătatea și bunăstarea animalelor și pentru sănătatea umană; (iii) stabilirea, pe cât posibil, a cauzei mortalității animalelor și a locului unde trebuie expediate acestea; (iv) condițiile de igienă ale efectivului și ale unităților de producție animală. În cazul în care buna funcționare a sistemului impune acest lucru, fiecare stat membru poate restrânge responsabilitatea medicilor veterinari la un număr limitat de exploatații sau la o anumită suprafață geografică. Autoritatea competentă stabilește listele medicilor veterinari autorizați și ale exploatațiilor autorizate care participă la rețea. În cazul în care autoritatea competentă consideră că unul dintre participanții la rețea nu mai îndeplinește condițiile definite mai sus, aceasta suspendă sau retrage autorizarea, fără a aduce atingere vreunei alte eventuale sancțiuni aplicabile. C. Baza de date electronică trebuie să conțină cel puțin următoarele informații: 1. Pentru fiecare animal: — codul de identificare; — data nașterii; — sexul; — rasa sau culoarea pielii; — codul de identificare al mamei sau, în cazul unui animal importat dintr-o țară terță, numărul de identificare atribuit după control conform Directivei 92/102/CEE, ambele fiind legate de numărul de identificare de origine; — numărul de identificare al exploatației de naștere; — numerele de identificare ale tuturor exploatațiilor în care a fost ținut animalul și datele fiecărei deplasări; — data decesului sau a sacrificării. 2. Pentru fiecare exploatație: — un număr de identificare constând – pe lângă codul țării – într-un un cod de maximum 12 caractere; — numele și adresa deținătorului. 3. Baza de date trebuie să permită, în orice moment, accesul la următoarele informații: — numărul de identificare al tuturor animalelor din specia bovină prezente într-o exploatație sau, în cazul grupelor de animale din specia porcină, numărul de înregistrare al exploatației de origine sau al efectivului de origine și numărul certificatului de sănătate animală, după caz; — o listă a tuturor circulațiilor fiecărui animal din specia bovină, din exploatația de naștere sau, pentru animalele importate din țări terțe, din exploatația de import și, pentru grupele de animale din specia porcină, numărul de înregistrare al ultimei exploatații sau al ultimului efectiv, precum și, pentru animalele importate din țări terțe, exploatația de import. Aceste informații vor fi păstrate în baza de date timp de 3 ani consecutivi după decesul animalului din specia bovină sau după înregistrare, în cazul în care se face înregistrarea animalelor din specia porcină. Cu toate acestea, în ceea ce privește animalele din specia porcină, se aplică numai punctele (2) și (3). (4) Toți participanții la rețea, alții decât cei menționați la alineatul (3) rubricile A și B, acționează sub responsabilitatea autorității competente. Autoritatea competentă a fiecărui stat membru este responsabilă de realizarea practică a rețelei și face controale regulate ale rețelei pentru a asigura buna sa funcționare. (5) Statele membre care pun în aplicare un sistem de rețele de control operațional conform alineatelor (1) - (4), timp de cel puțin doisprezece luni, solicită Comisiei să-l aprobe conform procedurii prevăzute la articolul 17. În acest scop, Comisia examinează documentația prezentată de statele membre. Experții Comisiei validează sistemele de rețele cu ajutorul unui sistem de audit. În cazul în care rezultatele acestor audituri sunt favorabile, Comisia transmite Comitetului veterinar permanent un raport însoțit de propuneri adecvate într-un termen de 90 de zile de la primirea cererii de aprobare. În caz de constatare a unor infracțiuni repetate, autorizarea sistemului de control poate fi suspendată conform procedurii prevăzute la articolul 17, la cererea Comisiei sau a unuia sau mai multor state membre. (6) Statele membre care au amplasat pe întreg teritoriul lor un sistem de rețele de control recunoscut, conform prezentului articol, sunt autorizate să nu aplice articolul 3 alineatul (2) litera (a) a doua liniuță pentru circulația animalelor care intră sub incidența prezentei directive pe teritoriul lor. (7) Până la 31 decembrie 1999, Consiliul reexaminează dispozițiile prezentului articol, pe baza unui raport al Comisiei însoțit de propuneri asupra cărora hotărăște cu majoritate calificată, în funcție de experiența dobândită, cu scopul de a le modifica, de a le actualiza și, după caz, de a le extinde în toate statele membre. (8) Finanțarea sistemului de rețele de control va fi abordată în cadrul revizuirii anexei B la Directiva 85/73/CEE (10), conform dispozițiilor prevăzute la articolul 8 din Directiva 96/43/CE.

Articolul 15

(1) Statele membre adoptă măsurile specifice adecvate pentru a sancționa orice infracțiune prin încălcarea prevederilor prezentei directive, indiferent dacă este săvârșită de o persoană fizică sau juridică. (2) În cazul în care se confirmă că dispozițiile prezentei directive nu sunt sau nu au fost respectate, autoritatea competentă din locul unde s-a constatat nerespectarea trebuie să ia măsurile adecvate atât pentru a salvgarda sănătatea animalelor, cât și pentru a preveni răspândirea bolii. După caz, această măsură a autorității competente poate consta în a lua măsurile dorite pentru: (a) a termina călătoria sau a retrimite animalele la locul de plecare pe drumul cel mai scurt, cu condiția ca această măsură să nu pună în pericol sănătatea sau bunăstarea animalelor; (b) a găzdui în mod corespunzător animalele și a le da îngrijirile necesare, în caz de întrerupere a călătoriei; (c) a dispune sacrificarea animalelor. Destinația și utilizarea acestor animale după sacrificare sunt reglementate conform: — dispozițiilor prevăzute de Directiva 64/433/CEE (11); — dispozițiilor prevăzute de Directiva 90/667/CEE în cazul în care nu se poate stabili starea de sănătate a animalelor sau în cazul în care acestea ar putea prezenta un risc în ceea ce privește sănătatea animală sau sănătatea publică. Cu toate acestea, în cazul în care se recomandă aplicarea dispozițiilor prevăzute de Directiva 90/667/CEE, trebuie să se acorde proprietarului sau împuternicitului său un termen de regularizare înainte de a recurge la această ultimă posibilitate. În acest caz se aplică dispozițiile alineatului (3) din prezentul articol. (3) Autoritatea competentă din statul membru de destinație avertizează imediat autoritatea competentă din statul membru de origine în urma constatării oricărei infracțiuni prin încălcarea prezentei directive. Statele membre, conform dispozițiilor stabilite în Directiva 89/608/CEE, își acordă în mod mutual ajutor prin aplicarea prezentei directive, în mod special pentru a asigura respectarea dispozițiilor prevăzute de prezentul articol. (4) Prezentul articol nu afectează normele naționale care se aplică în domeniul sancțiunilor penale.

Articolul 16

(1) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, modifică anexele A și D capitolul I și anexele E și F, în special pentru adaptarea lor la evoluția tehnică și științifică. Comisia modifică anexele B, C și D capitolul II conform procedurii prevăzute la articolul 17. Cu toate acestea: (a) înainte de 1 iulie 1997, Comisia prezintă Consiliului o propunere de modificare a anexelor A și D capitolul I în scopul de a le actualiza și, după caz, aplică aceeași procedură pentru anexa F. Consiliul se pronunță cu majoritate calificată asupra acestor propuneri înainte de 1 ianuarie 1998; (b) înainte de 30 iunie 1998, conform procedurii prevăzute la articolul 17 și pe baza avizului Comitetului științific veterinar, Comisia actualizează și modifică, după caz, anexele B, C și D capitolul II, pentru a le adapta la progresul științific. (2) Până la 31 decembrie 1999, Consiliul reexaminează, pe baza unui raport al Comisiei însoțit de propuneri adecvate asupra cărora hotărăște cu majoritate calificată, dispozițiile prezentei directive, în funcție de experiența dobândită și cu scopul de a le modifica și actualiza, astfel încât să fie conforme cu normele prevăzute pentru realizarea pieței interne.

Articolul 17

În cazul în care se face trimitere la procedura prevăzută de prezentul articol, Comitetul veterinar permanent, înființat prin Decizia 68/361/CEE (12), hotărăște conform normelor stabilite la articolul 18 din Directiva 89/662/CEE (13).

Articolul 18

Statele membre care nu au instituit un sistem de rețele de control autorizat se asigură că baza de date electronică, realizată în conformitate cu dispozițiile prevăzute la articolul 14, devine operațională la 31 decembrie 1999.

Articolul 19

Normele prevăzute de Directiva 90/425/CEE se aplică în special în ceea ce privește controalele la origine, organizarea și urmarea ce trebuie date controalelor ce urmează să fie efectuate de țara destinatară și măsurile de salvgardare ce trebuie puse în aplicare.

Articolul 20

Prezenta directivă se adresează statelor membre.