Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2016/429 abrogă Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2) începând cu 22 aprilie 2026. Regulamentul (UE) nr. 576/2013 prevede că testul de titrare a anticorpilor nu este necesar pentru animalele de companie care sunt deplasate înspre stat membru dinspre o țară terță sau un teritoriu terț pentru a fi listate prin intermediul unui act de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 13 din regulamentul respectiv. Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 577/2013 al Comisiei (3) a stabilit două liste în anexa sa II. Prima include țările sau teritoriile terțe care au demonstrat că aplică norme al căror conținut și efect sunt aceleași cu cele aplicate de statele membre, iar a doua listă include țările sau teritoriile terțe care au demonstrat că îndeplinesc cel puțin criteriile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/705 al Comisiei (4) abrogă Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 577/2013 începând cu 22 aprilie 2026.
(2) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește norme pentru prevenirea și controlul bolilor animale care sunt transmisibile la animale sau la oameni, inclusiv, printre altele, cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie înspre un stat membru dinspre un alt stat membru sau dinspre o țară terță sau un teritoriu terț.
(3) Regulamentul delegat (UE) 2026/131 al Comisiei (5) completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește cerințele de sănătate animală pentru circulația necomercială a animalelor de companie. Articolul 17 alineatul (1) din regulamentul delegat respectiv prevede că câinii de companie, pisicile de companie sau dihorii domestici de companie introduși în scopuri necomerciale în Uniune din țări sau teritorii terțe incluse în listele prevăzute în anexele la prezentul regulament nu necesită să fie supuși unui test de titrare a anticorpilor antirabici. Prin urmare, este adecvat ca listele respective să fie stabilite în anexele I și II la prezentul regulament.
(4) Întrucât listele prevăzute la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 și cerințele pentru a fi incluse în aceste liste sunt, în esență, aceleași cu cele prevăzute la articolul 13 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 576/2013, este necesar ca listele țărilor sau teritoriilor terțe incluse în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 577/2013 să fie stabilite în prezentul regulament și să se aplice de la 22 aprilie 2026, când Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 577/2013 este abrogat, iar Regulamentul delegat (UE) 2026/131 începe să se aplice, astfel încât să se evite orice perturbare inutilă a circulației necomerciale a câinilor, a pisicilor de companie și a dihorilor domestici de companie.
(5) Regulamentul delegat (UE) 2021/1933 al Comisiei (6) prevede o derogare de la domeniul de aplicare al regulamentului respectiv pentru anumite deplasări necomerciale ale păsărilor de companie, în funcție de originea lor. În particular, el exclude aplicarea dispozițiilor prevăzute în regulamentul respectiv în cazul circulației necomerciale a păsărilor de companie dinspre o serie de țări sau teritorii terțe în cazul în care circulația respectivă determină doar un risc minim pentru sănătatea animală din Uniune. El exclude, în plus, circulația necomercială dinspre Norvegia, care, în conformitate cu punctele 10 și 10a din anexa I la Acordul privind SEE, nu este considerată o țară terță în ceea ce privește aplicarea Regulamentului (CE) nr. 576/2013 sau a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 577/2013, din domeniul de aplicare al regulamentului respectiv. Regulamentul delegat (UE) 2026/131 abrogă Regulamentul delegat (UE) 2021/1933, cu efect de la 22 aprilie 2026. Pentru a evita perturbările inutile ale circulației necomerciale a păsărilor de companie care provin din țări sau teritorii terțe considerate ca determinând un risc minim pentru sănătate, este adecvat să se stabilească, în anexa III la prezentul regulament, acele țări sau teritorii terțe care intră sub incidența derogării de la articolul 28 din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 și să se asigure că circulația necomercială dinspre țările sau teritoriile terțe respective este scutită de anumite cerințe de sănătate animală legate de specie începând cu 22 aprilie 2026, când Regulamentul delegat (UE) 2021/1933 este abrogat și începe să se aplice Regulamentul delegat (UE) 2026/131.
(6) Întrucât Regulamentul delegat (UE) 2026/131 se aplică de la 22 aprilie 2026, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență și să se aplice tot de la 22 aprilie 2026.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,