Recitale
(1) Articolul 119 din Regulamentul (UE) 2021/2115 stabilește norme privind transmiterea și aprobarea modificărilor planurilor strategice PAC.
(2) Regulamentul delegat (UE) 2023/370 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2021/2115 în ceea ce privește procedurile și termenele pentru transmiterea de către statele membre a cererilor de modificări ale planurilor strategice PAC și alte cazuri în care nu se aplică prevederea privind numărul maxim de modificări ale planurilor strategice PAC.
(3) Regulamentul (UE) 2025/2649 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a modificat articolul 119 din Regulamentul (UE) 2021/2115 în ceea ce privește procedurile de modificare a planurilor strategice PAC. Numai modificările strategice definite la articolul 119 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/2115 necesită aprobarea Comisiei. În conformitate cu articolul 119 alineatul (9) din Regulamentul (UE) 2021/2115, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2025/2649, alte modificări ale planurilor strategice PAC trebuie notificate Comisiei înainte ca statele membre să înceapă să le aplice. Comisia trebuie să formuleze obiecții la modificările notificate în termen de 30 de zile lucrătoare de la notificarea acestora în cazul în care constată că modificările nu sunt compatibile cu Regulamentul (UE) 2021/2115 și cu Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului (4), precum și cu actele delegate și actele de punere în aplicare adoptate în temeiul regulamentelor respective.
(4) Pentru a permite statelor membre să transmită cereri de modificări strategice ale planurilor lor strategice PAC, este necesar să se stabilească procedurile și termenele pentru transmiterea cererilor de modificări strategice.
(5) Pentru o analiză corectă de către Comisie a cererii de modificare strategică a planului strategic PAC, cererea ar trebui să conțină, pe lângă informațiile prevăzute la articolul 119 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/2115, pentru fiecare modificare strategică a planului strategic PAC, motivele și conținutul modificării, precum și efectele preconizate ale acesteia.
(6) Pentru a garanta o evaluare amănunțită a modificărilor strategice ale planului strategic PAC prezentate Comisiei spre aprobare, în special a planului financiar modificat, și pentru a evita riscul de erori cauzat de evaluarea în paralel a mai multor versiuni ale planurilor strategice PAC, statul membru ar trebui să transmită, prin intermediul sistemului de schimb electronic de date „SFC2021”, doar câte o cerere de modificare strategică o dată. Statul membru ar trebui să transmită o cerere nouă de modificare strategică numai după ce și-a retras cererea anterioară sau după ce Comisia a notificat statului membru decizia sa cu privire la cererea de modificare strategică transmisă anterior. Acest lucru este necesar pentru a se asigura securitatea juridică pentru beneficiari în ceea ce privește versiunea aplicabilă a planului strategic PAC și pentru corelarea corectă a plăților cu planul financiar modificat recent aplicabil.
(7) Este necesar să se stabilească norme detaliate privind notificările către Comisie ale modificărilor planurilor strategice PAC, altele decât cele menționate la articolul 119 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/2115, care să completeze normele prevăzute la articolul 119 alineatul (9) din regulamentul respectiv.
(8) Pentru a se asigura o gestionare fără probleme a cererilor de modificări strategice și a notificărilor altor modificări ale planurilor strategice PAC, ar trebui stabilite norme privind gestionarea cererilor de modificare strategică și a notificărilor altor modificări transmise simultan. Pentru a simplifica și a accelera gestionarea altor modificări ale planurilor strategice PAC, statul membru ar trebui să aibă posibilitatea de a include respectivele alte modificări notificate cu privire la care Comisia a formulat obiecții în conformitate cu articolul 119 alineatul (9) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2021/2115 într-o cerere de modificare strategică în curs. Pentru a acorda suficient timp Comisiei pentru a efectua o evaluare aprofundată a cererii de modificare strategică la care sunt adăugate astfel de alte modificări notificate cu privire la care Comisia a formulat obiecții, statul membru ar trebui să aibă obligația de a informa Comisia în termen de două zile lucrătoare de la primirea obiecțiilor Comisiei cu privire la decizia de a adăuga alte modificări notificate la o cerere de modificare strategică care a fost transmisă în același timp cu notificarea altor modificări către Comisie sau după această notificare. De asemenea, este necesar să se stabilească norme privind observațiile Comisiei în cazul în care alte modificări cu privire la care Comisia a formulat obiecții anterior ar urma să fie adăugate la o cerere de modificare strategică în curs. În plus, ar trebui stabilite norme privind calcularea termenelor pentru acțiunile Comisiei în ceea ce privește cererile de modificare strategică la care se adaugă alte modificări cu privire la care Comisia a formulat obiecții.
(9) Pentru a asigura securitatea juridică, pentru a proteja drepturile fermierilor și ale altor beneficiari și pentru a garanta funcționarea armonioasă și eficientă a tuturor intervențiilor, statele membre ar trebui să transmită cererile lor de modificare strategică a planului strategic PAC și notificările altor modificări ale planurilor strategice PAC astfel încât să acorde suficient timp pentru evaluarea acestora de către Comisie, asigurându-se, în același timp, că ele intră în vigoare, în special în ceea ce privește fermierii și alți beneficiari, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 119 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2021/2115.
(10) Pentru a se asigura prelucrarea și intrarea în vigoare în timp util a modificărilor planurilor strategice PAC înainte de sfârșitul perioadei de eligibilitate a cheltuielilor, este necesar să se stabilească termene pentru transmiterea cererilor de modificări strategice și a notificărilor altor modificări ale planurilor strategice PAC legate de tipurile de intervenții menționate la articolul 42 din Regulamentul (UE) 2021/2115 și de tipurile de intervenții menționate în capitolul IV din regulamentul respectiv.
(11) Este necesar să se stabilească un termen pentru transmiterea cererilor de modificare strategică a planului strategic PAC referitoare la transferul alocărilor financiare în temeiul articolului 17 alineatul (5), al articolului 88 alineatul (7) și al articolului 103 alineatele (1) și (6) din Regulamentul (UE) 2021/2115, pentru a se asigura punerea în aplicare la timp a transferurilor respective de alocări financiare, precum și punerea în aplicare a intervențiilor finanțate din alocările financiare respective.
(12) Pentru a se asigura un schimb securizat și eficient de documente între statele membre și Comisie în ceea ce privește cererile de modificări strategice și notificările altor modificări ale planurilor strategice PAC, sistemul de schimb electronic de date „SFC2021” menționat la articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2289 al Comisiei (5) ar trebui utilizat pentru schimburile respective de către Comisie și statele membre.
(13) Pentru a oferi flexibilitate statelor membre ale căror planuri strategice PAC trebuie modificate din cauza unor măsuri de urgență care vizează dezastre naturale, evenimente catastrofale sau fenomene climatice nefavorabile recunoscute în mod oficial ca atare de autoritatea publică națională competentă, a unor modificări cauzate de schimbări semnificative și bruște ale condițiilor socioeconomice din statul membru sau din regiune sau a unor modificări cauzate de măsuri excepționale de combatere a perturbărilor pieței, a bolilor animalelor și a organismelor dăunătoare plantelor și pentru a prelucra în mod eficace și în timp util cererile respective de modificare strategică a planului strategic PAC, este necesar să se definească cazurile în care nu se aplică numărul maxim de cereri de modificare strategică a planului strategic PAC prevăzut la articolul 119 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2021/2115. Aceste cazuri ar trebui să includă modificări neprevăzute ale cadrului juridic al Uniunii și, dacă este necesar, dezangajări automate, precum și modificări ale instrumentelor financiare care funcționează într-un mediu de piață dinamic, în care pot fi necesare modificări periodice pentru punerea în aplicare corespunzătoare a acestor instrumente financiare. În plus, cererile de modificări strategice care conțin doar alte modificări notificate cu privire la care Comisia a formulat obiecții în conformitate cu articolul 119 alineatul (9) din Regulamentul (UE) 2021/2115 nu ar trebui să fie incluse în numărul maxim de cereri de modificare strategică a planului strategic PAC prevăzut la articolul 119 alineatul (7) din regulamentul respectiv.
(14) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2023/370 ar trebui să fie abrogat. Pentru a se asigura punerea în aplicare eficace a articolului 3 din Regulamentul (UE) 2025/2649, care prevede dispoziții tranzitorii privind cererile de modificare a planurilor strategice PAC transmise în temeiul articolului 119 din Regulamentul (UE) 2021/2115, astfel cum era aplicabil înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2025/2649, regulamentul delegat respectiv ar trebui să se aplice în continuare cererilor de modificare a planului strategic PAC transmise Comisiei de statele membre înainte de 1 ianuarie 2026.
(15) Ar trebui prevăzută o dispoziție tranzitorie pentru a se asigura faptul că cererile de modificare strategică a planului strategic PAC pot fi transmise numai după retragerea unei cereri de modificare transmise înainte de 1 ianuarie 2026 sau după ce Comisia notifică statului membru decizia sa cu privire la cererea de modificare respectivă.
(16) Pentru a permite statelor membre să transmită cereri de modificare strategică și notificări ale altor modificări ale planurilor strategice PAC care să conțină toate informațiile necesare cât mai curând posibil după intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2025/2649 și pentru a permite Comisiei să evalueze și să prelucreze în mod eficace astfel de cereri de modificare strategică și notificări ale altor modificări în termenele prevăzute la articolul 119 din Regulamentul (UE) 2021/2115, normele privind transmiterea notificărilor și a cererilor de modificare strategică a planurilor strategice PAC, termenele pentru transmiterea cererilor de modificare strategică și notificarea altor modificări ale planurilor strategice PAC, precum și normele privind alte cazuri de cereri de modificare strategică a planului strategic PAC care nu sunt incluse în numărul maxim de cereri de modificare strategică, cuprinse în prezentul regulament, ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(17) Pentru a permite statelor membre să înceapă modificarea planurilor lor strategice PAC în conformitate cu articolul 119 din Regulamentul (UE) 2021/2115, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 alineatul (28) din Regulamentul (UE) 2025/2649, sistemul de schimb electronic de date „SFC2021” menționat la articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2289 trebuie reproiectat. Pentru a asigura un schimb securizat și eficient de documente între statele membre și Comisie în ceea ce privește cererile de modificări strategice și notificările altor modificări ale planurilor strategice PAC, statele membre ar trebui să poată începe să utilizeze noua versiune a sistemului de schimb electronic de date „SFC2021” de la 1 ianuarie 2026, care este data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2025/2649. Având în vedere că prezentul regulament stabilește norme privind procedura și termenele pentru cererile de modificare strategică a planurilor strategice PAC și pentru notificările altor modificări ale planurilor strategice PAC, pentru care se utilizează noul sistem de schimb electronic de date „SFC2021”, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată ca data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2025/2649, și anume 1 ianuarie 2026, pentru a asigura pregătirea și transmiterea fără probleme și în timp util a modificărilor strategice și a notificărilor altor modificări prin intermediul „SFC 2021” și pentru a asigura transparența față de fermieri, părțile interesate și public,