Recitale
(1) Acordul privind Spațiul Economic European (2) (denumit în continuare „Acordul privind SEE”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.
(2) În temeiul articolului 98 din Acordul privind SEE, Comitetul mixt al SEE poate să modifice, printre altele, Protocolul 31 privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți, anexat la Acordul privind SEE.
(3) Este oportun să se extindă drepturile de participare ale statelor AELS care fac parte din SEE, astfel cum au fost convenite de părțile contractante la Acordul privind SEE prin Decizia nr. 319/2021 a Comitetului mixt al SEE din 29 octombrie 2021, la componenta „Comunicare guvernamentală prin satelit” (GOVSATCOM) a Programului spațial al Uniunii și să se extindă cooperarea dintre părțile contractante la Acordul privind SEE pentru a include Regulamentul (UE) 2023/588 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(4) Prin urmare, Protocolul 31 la Acordul privind SEE ar trebui să fie modificat în consecință.
(5) Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE cu privire la o modificare a Protocolului 31 privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți, anexat la Acordul privind SEE,
(1) Părțile contractante recunosc cooperarea formală existentă în cadrul Programului spațial al Uniunii instituit prin Regulamentul (UE) 2021/696 al Parlamentului European și al Consiliului (1). Ele doresc să se bazeze pe acest parteneriat puternic și să extindă cooperarea la componenta „Comunicare guvernamentală prin satelit” (GOVSATCOM) a Programului spațial al Uniunii (denumită în continuare „componenta GOVSATCOM”) și la Programul privind conectivitatea securizată instituit prin Regulamentul (UE) 2023/588 al Parlamentului European și al Consiliului (2) (denumit în continuare „Programul privind conectivitatea securizată”).
(2) Este oportun să se extindă cooperarea convenită de părțile contractante la Acordul privind SEE prin Decizia nr. 319/2021 a Comitetului mixt al SEE din 29 octombrie 2021 la componenta GOVSATCOM, sub rezerva și în condițiile acordurilor specifice încheiate în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/696 și cu articolul 39 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/588.
(3) Este oportun să se extindă cooperarea dintre părțile contractante la Acordul privind SEE pentru a include Regulamentul (UE) 2023/588, sub rezerva și în condițiile acordurilor specifice încheiate în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/696 și cu articolul 39 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/588.
(4) Condițiile de participare a statelor AELS și a instituțiilor, întreprinderilor, organizațiilor și resortisanților acestora la programele Uniunii Europene sunt stabilite în Acordul privind SEE, în special la articolul 81.
(5) Ar trebui să se țină seama de acordurile dintre Uniunea Europeană și statele AELS privind procedurile de securitate pentru schimbul de informații clasificate.
(6) Dacă este necesar, părțile contractante pot conveni asupra unor principii suplimentare în materie de cooperare pentru a reglementa domenii specifice care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei decizii.
(7) Participarea statelor AELS la componenta GOVSATCOM și la Programul privind conectivitatea securizată pe baza Acordului privind SEE este în interesul reciproc al părților contractante.
(8) Este oportun ca participarea Islandei și a Norvegiei la comitetele, la grupurile de lucru și la alte activități ale programului care rezultă din componenta GOVSATCOM și din Programul privind conectivitatea securizată să înceapă, sub rezerva și în condițiile acordurilor specifice încheiate în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/696 și cu articolul 39 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/588.
(9) Devenind utilizatori ai capacităților și ai serviciilor componentei GOVSATCOM, Islanda și Norvegia vor contribui financiar la bugetul UE pentru componenta GOVSATCOM pentru exercițiile financiare 20212026.
(10) Devenind utilizatori ai capacităților și ai serviciilor Programului privind conectivitatea securizată, Islanda și Norvegia vor contribui financiar la bugetul UE pentru Programul privind conectivitatea securizată pentru exercițiile financiare 2023, 2024, 2025 și 2026.
(11) În această etapă, contribuțiile sunt stabilite pe baza investițiilor semnificative efectuate în primii ani de punere în aplicare a programului. Aceste investiții vizează crearea unei infrastructuri care urmează să fie utilizată de toți participanții la sistem, inclusiv de Islanda și Norvegia.
(12) Prin urmare, Protocolul 31 la Acordul privind SEE ar trebui să fie modificat pentru a permite realizarea acestei cooperări extinse,