Recitale
(1) La 24 februarie 2022, Rusia a lansat o invazie pe scară largă, neprovocată și nejustificată, împotriva Ucrainei. Drept urmare, milioane de persoane au fugit din Ucraina, iar Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului (3) a stabilit existența unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina și a introdus o protecție temporară. Afluxul de persoane care fug din calea agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei continuă să reprezinte o provocare pentru statele membre vizate, care depun eforturi pentru asigurarea unei asistențe umanitare suficiente și satisfacerea nevoilor primare ale acestor persoane.
(2) La 24 februarie 2022, Ucraina a solicitat asistență în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) privind furnizarea de protecție civilă. Ca expresie a solidarității și a sprijinului, statele membre și comunitatea internațională au răspuns furnizând bunuri cu titlu de asistență umanitară, destinate a fi distribuite persoanelor care fug din calea agresiunii militare a Rusiei și sosesc în Uniune, precum și altor persoane afectate de agresiunea militară împotriva Ucrainei.
(3) Decizia (UE) 2022/1108 a Comisiei (5) a acordat, în ceea ce privește anumite state membre, scutirea de taxe la import și scutirea de taxa pe valoarea adăugată („TVA”) la importul de bunuri destinate distribuirii sau punerii la dispoziție cu titlu gratuit persoanelor care fug de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei și persoanelor aflate în dificultate în Ucraina. Decizia (UE) 2023/829 a Comisiei (6) a prelungit măsurile respective în cazul anumitor state membre până la 31 decembrie 2023. Măsurile respective au fost ulterior prelungite până la 31 decembrie 2024, pentru anumite state membre, prin Decizia (UE) 2024/775 a Comisiei (7), apoi până la 31 decembrie 2025, pentru Polonia și Lituania, prin Decizia (UE) 2025/676 a Comisiei (8).
(4) În septembrie 2025, Comisia a consultat statele membre cărora li se aplică Decizia (UE) 2025/676 cu privire la necesitatea de a prelungi valabilitatea măsurilor. La 10 decembrie 2025, Lituania a depus o cerere de prelungire a măsurilor. Lituania și-a justificat cererea explicând că Decizia (UE) 2025/676 oferă un temei juridic pentru aplicarea articolului 101a din Directiva 2006/112/CE, permițând statelor membre să scutească livrările (interne) și achizițiile intracomunitare de bunuri care fac obiectul deciziei respective atunci când acordă o scutire de TVA la importul aceluiași tip de bunuri.
(5) Criza umanitară cauzată de invadarea la scară largă, neprovocată și nejustificată a Ucrainei de către Rusia este încă în desfășurare și ar putea fi necesar să se acorde asistență persoanelor care fug din calea agresiunii militare împotriva Ucrainei și celor care rămân în Ucraina. Această situație instabilă are consecințe majore nu numai pentru Ucraina, ci și pentru anumite state membre. Prin urmare, ea constituie o catastrofă care afectează unul sau mai multe state membre, astfel cum se menționează la articolul 74 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 și la articolul 51 primul paragraf litera (a) din Directiva 2009/132/CE.
(6) Așadar, este necesar ca Lituania să fie autorizată să acorde scutiri de la plata taxelor la import pentru bunurile importate în scopurile descrise la articolul 74 din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 și o scutire de TVA pentru bunurile importate în scopurile prevăzute la articolul 51 din Directiva 2009/132/CE de către sau în numele organizațiilor de stat, precum și de către sau în numele organizațiilor caritabile sau filantropice aprobate de autoritățile competente ale Lituaniei. Pentru a răspunde solicitării Lituaniei de a oferi asistență persoanelor care au rămas în Ucraina și sunt grav afectate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, este, de asemenea, necesar să se autorizeze inclusiv transferul acestor bunuri către organizații de stat ucrainene sau organizații caritabile ori filantropice aprobate de autoritățile ucrainene competente pentru distribuirea cu titlu gratuit a bunurilor respective către persoanele aflate în dificultate în Ucraina. În plus, este necesar ca Lituania să fie autorizată să acorde scutiri de la plata taxelor la import pentru bunurile importate în scopurile prevăzute la articolul 74 din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 și o scutire de TVA pentru bunurile importate în scopurile stabilite la articolul 51 din Directiva 2009/132/CE atunci când sunt importate pentru a fi puse în liberă circulație de către sau în numele agențiilor pentru ajutor în caz de dezastre cu scopul de a răspunde nevoilor acestora în perioada în care acordă astfel de ajutoare persoanelor afectate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Din 2024, utilizarea măsurilor a scăzut semnificativ. Prin urmare, Comisia consideră că este oportun să se limiteze prelungirea măsurilor respective la o perioadă de trei luni.
(7) În vederea monitorizării importurilor de bunuri pentru care se acordă scutirea de taxe la import sau scutirea de TVA, Lituania trebuie să informeze Comisia cu privire la natura, cantitățile și valoarea bunurilor admise cu scutire de taxe la import și de TVA, destinate distribuirii sau punerii la dispoziție cu titlu gratuit persoanelor care fug din calea agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, cu privire la organizațiile pe care le-au aprobat pentru distribuirea sau punerea la dispoziție a acestor bunuri și cu privire la măsurile luate pentru a preveni utilizarea bunurilor în alte scopuri decât acoperirea nevoilor persoanelor care fug din calea agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.
(8) Pentru a se asigura respectarea condițiilor prevăzute în prezenta decizie, pentru a se preveni neregulile și a se proteja interesele financiare ale Uniunii și ale statelor membre, Lituania trebuie să asigure aplicarea unor măsuri de gestionare a riscurilor și a unor măsuri de control vamal pertinente în ceea ce privește punerea în liberă circulație și utilizarea și transferul ulterior către Ucraina al bunurilor pentru care se acordă scutirea de taxe la import sau scutirea de TVA. Măsurile luate trebuie raportate Comisiei în termenul stabilit prin prezenta decizie.
(9) Luând în considerare provocările cu care se confruntă Lituania, scutirea de taxe la import și scutirea de TVA trebuie să fie acordate pentru importurile efectuate începând din 1 ianuarie 2026. Scutirile trebuie să rămână în vigoare până la 31 martie 2026.
(10) La 5 februarie 2026, statele membre au fost consultate în conformitate cu articolul 76 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 și cu articolul 53 primul paragraf din Directiva 2009/132/CE,