Recitale
(1) Strategia globală din 2016 a UE pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene (denumită în continuare „Strategia globală a UE”) subliniază că Uniunea va promova pacea și va garanta securitatea cetățenilor săi și a teritoriului său și își va intensifica contribuția la securitatea colectivă. De asemenea, Strategia globală a UE sprijină cu tărie punerea în aplicare și respectarea pe deplin a tratatelor și a regimurilor multilaterale de dezarmare, neproliferare și control al armelor și solicită „urmărirea transfrontalieră a armelor”, recunoscând că securitatea europeană depinde de evaluări mai bune și efectuate în comun ale amenințărilor și provocărilor interne și externe.
(2) Strategia UE din 19 noiembrie 2018 intitulată „Asigurarea securității armelor, protejarea cetățenilor – Strategia UE împotriva armelor de foc, a armelor de calibru mic și a armamentului ușor ilicite și a muniției aferente” (denumită în continuare „Strategia UE privind SALW”) subliniază că armele de foc, armele de calibru mic și armamentul ușor ilicite (denumite în continuare „SALW”) continuă să contribuie la instabilitate și violență în Uniune, în vecinătatea imediată a acesteia, precum și în restul lumii. Strategia UE privind SALW stabilește cadrul de acțiune pentru ca Uniunea să poată aborda provocările menționate și se angajează să sprijine eforturile de cercetare care vizează originea SALW ilicite din zonele de conflict, cum ar fi proiectul iTrace al organizației Conflict Armament Research (denumit în continuare „proiectul iTrace”).
(3) Fabricarea, transferul și circulația ilicite ale armelor și munițiilor convenționale, precum și acumularea excesivă și proliferarea necontrolată a acestora alimentează insecuritatea în Europa și în vecinătatea sa, ca și în multe alte regiuni din lume, exacerbând conflictele și subminând consolidarea păcii după un conflict, reprezentând astfel o amenințare gravă pentru pace și securitate în Europa.
(4) Strategia UE privind SALW subliniază că Uniunea va sprijini activitatea grupurilor Organizației Națiunilor Unite care monitorizează embargourile asupra armelor și că Uniunea va analiza modalități de îmbunătățire a accesului la constatările grupurilor respective privind deturnarea și privind armele de foc și SALW ilicite în scopul controlului exporturilor de arme.
(5) În cadrul Programului de acțiune al Organizației Națiunilor Unite pentru prevenirea, combaterea și eradicarea comerțului ilicit cu SALW sub toate aspectele sale (denumit în continuare „Programul de acțiune al ONU”), adoptat la 20 iulie 2001, toate statele membre ale ONU s-au angajat să prevină traficul ilicit de SALW sau deturnarea acestora către beneficiari neautorizați și, în special, să țină seama de riscul deturnării de SALW către comerțul ilegal atunci când evaluează cereri de autorizații pentru export.
(6) La 8 decembrie 2005, Adunarea Generală a ONU a adoptat Instrumentul internațional care permite statelor să identifice și să urmărească SALW ilicite în mod rapid și fiabil (denumit în continuare „Instrumentul internațional de urmărire”).
(7) La 28 iunie 2024, cu ocazia celei de a patra Conferințe de revizuire a Programului de acțiune al ONU și a Instrumentului internațional de urmărire, toate statele membre ale ONU și-au afirmat angajamentul de a încuraja statele ca în procesul de urmărire a SALW ilicite, inclusiv a celor depistate în situații de conflict și ulterioare unui conflict, să consulte registrele din statul în care a fost depistată SALW, să se consulte cu statul în care s-a fabricat arma respectivă, ori ambele. Angajamentul respectiv este în conformitate cu raportul final, publicat în 2022, intitulat „Cea de a opta reuniune bienală a statelor pentru examinarea punerii în aplicare a Programului de acțiune al ONU”, în care se menționează importanța dezvoltării sau a stabilirii unor cadre naționale stricte de reglementare pentru marcarea, înregistrarea și urmărirea SALW, în conformitate cu Instrumentul internațional de urmărire, pentru a preveni și combate deturnarea și transferul internațional ilicit de SALW către beneficiari neautorizați.
(8) La 24 decembrie 2014 a intrat în vigoare Tratatul privind comerțul cu arme (TCA). TCA urmărește să stabilească standarde internaționale comune la cel mai înalt nivel posibil pentru reglementarea sau pentru ameliorarea reglementării comerțului internațional cu arme convenționale, pentru prevenirea și eradicarea comerțului ilicit cu arme convenționale și pentru prevenirea deturnării acestora. Uniunea ar trebui să sprijine toate statele membre ale ONU să pună în aplicare controale eficace ale transferurilor de arme pentru a se asigura că TCA este cât mai eficace posibil, în special în ceea ce privește punerea în aplicare a articolului 11 din TCA.
(9) Uniunea a sprijinit anterior proiectul iTrace prin adoptarea Deciziilor 2013/698/PESC (1), (PESC) 2015/1908 (2), (PESC) 2017/2283 (3), (PESC) 2019/2191 (4) și (PESC) 2023/387 (5) ale Consiliului (în sprijinul iTrace I, II, III, IV și, respectiv, V) și dorește să sprijine iTrace VI, cea de a șasea etapă a acestui mecanism global de raportare privind armele convenționale ilicite și munițiile aferente, pentru a contribui la securitatea colectivă a Europei, astfel cum prevede Strategia globală a UE,