Începe proba gratuită

Regulament 2025/401 · CELEX 32025R0401

Regulamentul (UE) 2025/401 al Consiliului din 24 februarie 2025 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 692/2014 privind măsuri restrictive ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeii și Sevastopolului

Data act
24.02.2025
Intrare in vigoare
25.02.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202500401
Status
In vigoare
chestiunea ruso-ucraineană diferend teritorial drept teritorial măsură restrictivă a UE ocupație militară restricții comerciale Rusia sancțiuni economice sancțiuni internaționale Ucraina

Recitale

(1) La 23 iunie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 692/2014 (2).

(2) Regulamentul (UE) nr. 692/2014 pune în aplicare anumite măsuri prevăzute în Decizia 2014/386/PESC a Consiliului (3).

(3) La 24 februarie 2025, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2025/397, care modifică Decizia 2014/386/PESC.

(4) Decizia (PESC) 2025/397 interzice, sub rezerva anumitor excepții, furnizarea către Crimeea și Sevastopol a bancnotelor exprimate în orice monedă oficială a unui stat membru.

(5) Decizia (PESC) 2025/397 restricționează exportul către Crimeea și Sevastopol al anumitor produse și tehnologii care sunt, de asemenea, restricționate prin Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului (4).

(6) Decizia (PESC)2025/397 interzice furnizarea către Crimeea și Sevastopol a serviciilor de contabilitate, de audit, de evidență contabilă, de consultanță fiscală, de consultanță în afaceri și în management, de relații publice, de construcții, de arhitectură, de inginerie, de consultanță juridică , de consultanță informatică, de cercetare de piață și sondaje de opinie, de teste și analize tehnice și de publicitate. Prin decizia respectivă se interzice, de asemenea, furnizarea către Crimeea și Sevastopol a anumitor produse software destinate gestionării întreprinderilor și produse software destinate proiectării și fabricării industriale, precum și a drepturilor de proprietate intelectuală sau a secretelor comerciale aferente.

(7) În scopul asigurării punerii în aplicare eficace, al prevenirii eludării și al consolidării asigurării respectării măsurilor restrictive prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 692/2014, precum și al protejării operatorilor din Uniune, este oportun să se introducă o serie de dispoziții orizontale și să se modifice formularea anumitor dispoziții existente.

(8) Pentru a asigura alinierea la interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-72/11 (5), prin Decizia (PESC) 2025/397 se modifică dispoziția prin care se interzice eludarea pentru a se preciza faptul că cerințele referitoare la cunoaștere și la intenție sunt îndeplinite nu numai atunci când o persoană urmărește în mod deliberat scopul sau efectul de eludare a măsurilor restrictive, ci și atunci când o persoană care participă la o activitate care are drept scop sau efect eludarea măsurilor restrictive este conștientă de faptul că o astfel de participare poate avea acest scop sau efect și acceptă această posibilitate.

(9) Regulamentul (UE) nr. 692/2014 se aplică numai în limitele jurisdicționale definite la articolul 13 din acesta. În același timp, dacă operatorii din Uniune sunt în măsură să exercite și exercită în mod efectiv o influență decisivă asupra comportamentului unei persoane juridice, a unei entități sau a unui organism stabilit în afara Uniunii, aceștia pot fi trași la răspundere pentru acțiunile persoanei juridice, entității sau organismului în cauză care subminează măsurile restrictive și ar trebui să își utilizeze influența pentru a preveni producerea respectivelor acțiuni.

(10) O astfel de influență poate decurge din dreptul de proprietate sau din controlul asupra persoanei juridice, entității sau organismului. „Proprietate” înseamnă deținerea a 50 % sau mai mult din drepturile de proprietate asupra persoanei juridice, entității sau organismului sau deținerea unei participații majoritare în aceasta. Elementele care indică controlul includ dreptul sau competența de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului administrativ, de conducere sau de supraveghere; dreptul de a utiliza toate sau o parte din activele persoanei juridice, entității sau organismului; conducerea activității persoanei juridice, entității sau organismului într-un mod unitar, publicând totodată bilanțuri consolidate; sau dreptul de a exercita o influență dominantă asupra persoanei juridice, entității sau organismului.

(11) Este oportun să se solicite operatorilor din Uniune să depună toate eforturile pentru a se asigura că persoanele juridice, entitățile și organismele stabilite în afara Uniunii pe care le dețin sau le controlează nu participă la activități care subminează măsurile restrictive prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 692/2014. Astfel de activități sunt cele care produc un efect pe care măsurile restrictive respective urmăresc să îl împiedice, de exemplu obținerea de către un destinatar din Crimeea sau Sevastopol a unor bunuri, tehnologii, finanțări sau servicii de tipul celor care fac obiectul interdicțiilor în temeiul Regulamentului (UE) nr. 692/2014.

(12) Toate eforturile ar trebui înțelese ca incluzând toate acțiunile care sunt adecvate și necesare pentru a preveni subminarea măsurilor restrictive prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 692/2014. Aceste acțiuni pot include, de exemplu, punerea în aplicare a unor politici, controale și proceduri adecvate pentru a atenua și a gestiona în mod eficace riscurile, ținând seama de factori precum țara terță de stabilire, sectorul de activitate și tipul de activitate ale persoanei juridice, ale entității sau ale organismului care este deținut sau controlat de operatorul din Uniune. În același timp, toate eforturile ar trebui înțelese ca incluzând numai acțiunile care sunt fezabile pentru operatorul din Uniune, având în vedere natura, dimensiunea și circumstanțele sale faptice relevante, în special gradul de control efectiv asupra persoanei juridice, entității sau organismului stabilit în afara Uniunii. Astfel de circumstanțe includ situația în care operatorul din Uniune, din motive care nu îi sunt imputabile, cum ar fi legislația unei țări terțe, nu este în măsură să exercite control asupra unei persoane juridice, entități sau organism pe care îl deține.

(13) În vederea creșterii gradului de sensibilizare cu privire la măsurile de asigurare a respectării legislației, este oportun ca statele membre să raporteze cu privire la sancțiunile impuse pentru încălcarea măsurilor restrictive.

(14) Atunci când o persoană fizică sau juridică divulgă în mod voluntar, complet și în timp util o încălcare a măsurilor restrictive, ar trebui să fie posibil ca autoritățile naționale competente să ia în considerare respectiva divulgare din proprie inițiativă atunci când aplică sancțiuni, după caz, în conformitate cu dreptul administrativ intern sau cu alte acte legislative sau norme naționale relevante. Măsurile luate de statele membre în temeiul Directivei (UE) 2024/1226 a Parlamentului European și a Consiliului (6) și cerințele cuprinse în respectiva directivă cu privire la circumstanțele atenuante se aplică.

(15) Este oportun să se clarifice faptul că protecția împotriva răspunderii care este acordată operatorilor în cazul în care aceștia nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat să suspecteze că acțiunile lor ar încălca măsurile restrictive ale Uniunii nu poate fi invocată în cazul în care operatorii din Uniune nu au îndeplinit obligația de diligență corespunzătoare. Este oportun ca informațiile puse la dispoziția publicului sau ușor accesibile să fie luate în considerare în mod corespunzător în îndeplinirea unei astfel de obligații de diligență. Prin urmare, de exemplu, un operator din Uniune nu poate să invoce cu succes o astfel de protecție atunci când este acuzat de încălcarea măsurilor restrictive relevante deoarece nu a efectuat verificări sau inspecții simple.

(16) Aceste măsuri intră sub incidența Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, prin urmare, este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii, în special pentru a se asigura aplicarea lor uniformă în toate statele membre.

(17) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 692/2014 ar trebui să fie modificat în consecință,

Articolul 1

Regulamentul (UE) nr. 692/2014 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 se modifică după cum urmează: „Articolul 2 (1) Se interzice: (a) importul în Uniunea Europeană de mărfuri originare din Crimeea sau din Sevastopol; (b) furnizarea, în mod direct sau indirect, de finanțare sau de asistență financiară, precum și de servicii de asigurare și reasigurare în legătură cu importul mărfurilor menționate la litera (a). (2) Interdicțiile prevăzute la articolul 1 nu se aplică în ceea ce privește produsele originare din Crimeea sau din Sevastopol care au fost puse la dispoziția autorităților ucrainene pentru examinare, a căror conformitate cu condițiile care conferă dreptul la origine preferențială a fost verificată și pentru care a fost emis un certificat de origine în conformitate cu Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte.” (2) Se introduce următorul articol: „Articolul 2aa (1) Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de bancnote exprimate în orice monedă oficială a unui stat membru către Crimeea sau Sevastopol sau către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Crimeea sau Sevastopol ori în scopul utilizării în Crimeea sau Sevastopol. (2) Interdicția de la alineatul (1) nu se aplică vânzării, furnizării, transferului sau exportului de bancnote exprimate în orice monedă oficială a unui stat membru, cu condiția ca astfel de vânzare, furnizare, transfer sau export să fie necesar pentru: (a) uzul personal al persoanelor fizice care călătoresc în Crimeea sau Sevastopol sau al rudelor lor apropiate care călătoresc împreună cu acestea; (b) scopurile oficiale ale organizațiilor internaționale, situate în Crimeea sau Sevastopol, care beneficiază de imunități în conformitate cu dreptul internațional; sau (c) activitățile societății civile și ale mass-mediei care promovează în mod direct democrația, drepturile omului sau statul de drept în Crimeea sau Sevastopol și care primesc finanțare publică din partea Uniunii, a statelor membre sau a țărilor enumerate în anexa V.” 3. Articolul 2b se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, în mod direct sau indirect, de produse și tehnologii, astfel cum sunt menționate în anexa II, indiferent dacă provin sau nu din Uniune: (a) către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Crimeea sau Sevastopol; sau (b) în scopul utilizării în Crimeea sau Sevastopol. (1a) Anexa II include anumite produse și tehnologii adecvate pentru a fi utilizate în următoarele sectoare-cheie: (i) transporturi; (ii) telecomunicații; (iii) energie; (iv) prospectarea, explorarea și extracția de petrol, gaze și resurse minerale.” ; (b) alineatele (3) și (4) se elimină. 4. Articolul 2c se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2c (1) Se interzice furnizarea, în mod direct sau indirect, de servicii de contabilitate, de audit, inclusiv de audit statutar, de evidență contabilă sau de consultanță fiscală ori de servicii de consultanță în afaceri și în management sau de servicii de relații publice către persoane juridice, entități sau organisme din Crimeea sau Sevastopol. (2) Se interzice furnizarea, în mod direct sau indirect, de servicii de construcții, de arhitectură și inginerie, de consultanță juridică și informatică către persoane juridice, entități sau organisme din Crimeea sau Sevastopol. (2a) Se interzice furnizarea, în mod direct sau indirect, de servicii de cercetare de piață și anchete de opinie, de servicii de testare și analiză tehnică și de publicitate către persoane juridice, entități sau organisme din Crimeea sau Sevastopol. (2b) Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul, exportul sau furnizarea, în mod direct sau indirect, către persoane juridice, entități sau organisme din Crimeea sau Sevastopol, de produse software destinate gestionării întreprinderilor și de produse software destinate proiectării și fabricării industriale, astfel cum sunt enumerate în anexa IV. (3) Se interzice: (a) furnizarea, în mod direct sau indirect, de asistență tehnică sau de servicii de intermediere direct legate de infrastructură în Crimeea sau Sevastopol în sectoarele menționate la articolul 2b alineatul (1a), indiferent de originea produselor și a tehnologiilor; (b) furnizarea de asistență tehnică, de servicii de intermediere sau de alte servicii legate de produsele și serviciile menționate la alineatele (1), (2), (2a) și (2b) în scopul furnizării acestora, în mod direct sau indirect, către persoane juridice, entități sau organisme din Crimeea sau Sevastopol; (c) furnizarea de finanțare sau asistență financiară în legătură cu produsele și serviciile menționate la alineatele (1), (2), (2a) și (2b) în scopul furnizării acestora sau în scopul furnizării de asistență tehnică, de servicii de intermediere sau de alte servicii legate de acestea, în mod direct sau indirect, către persoane juridice, entități sau organisme din Crimeea sau Sevastopol; (d) cesiunea, acordarea de licențe sau transferul în orice alt mod de drepturi de proprietate intelectuală sau de secrete comerciale, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Crimeea sau Sevastopol ori în scopul utilizării în Crimeea sau Sevastopol, precum și acordarea de drepturi de acces sau de reutilizare a oricăror materiale sau informații protejate prin intermediul drepturilor de proprietate intelectuală sau care constituie secrete comerciale, în legătură cu produsele software menționate la alineatul (2b) și cu furnizarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea produselor software respective. (4) Alineatele (1) și (2) nu se aplică furnizării de servicii care sunt strict necesare pentru exercitarea dreptului la apărare în cadrul unor proceduri judiciare și a dreptului la o cale de atac efectivă. (5) Alineatele (1) și (2) nu se aplică prestării de servicii care sunt strict necesare pentru a asigura accesul la proceduri judiciare, administrative sau de arbitraj într-un stat membru, precum și pentru recunoașterea sau executarea unei hotărâri judecătorești sau a unei hotărâri arbitrale pronunțate într-un stat membru, cu condiția ca furnizarea unor astfel de servicii să fie în concordanță cu obiectivele prezentului regulament și ale Regulamentului (UE) nr. 269/2014 al Consiliului (*1). (6) Alineatele (2), (2a) și (2b) nu se aplică vânzării, aprovizionării, transferului, exportului sau prestării serviciilor necesare pentru urgențele de sănătate publică, pentru prevenirea sau atenuarea urgentă a unui eveniment care este susceptibil să aibă un impact grav și semnificativ asupra sănătății și siguranței umane ori asupra mediului sau ca răspuns la dezastre naturale. (7) Prin derogare de la alineatul (2b), autoritățile competente pot autoriza prestarea serviciilor menționate la alineatul respectiv, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că respectivele servicii sunt necesare pentru contribuția unor resortisanți ucraineni la proiecte internaționale cu sursă deschisă. (8) Prin derogare de la alineatele (1), (2), (2a), (2b) și (3), autoritățile competente pot autoriza vânzarea, aprovizionarea, transferul, exportul sau prestarea serviciilor menționate la alineatele respective, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că acest lucru este necesar: (a) în scopuri umanitare, precum acordarea de asistență sau facilitarea acordării de asistență, inclusiv furnizarea de materiale medicale, de alimente sau transferul de lucrători umanitari și acordarea de asistență conexă, sau în scopul unor evacuări; (b) în scopul desfășurării unor activități ale societății civile care promovează în mod direct democrația, drepturile omului sau statul de drept în Crimeea sau Sevastopol; (c) pentru funcționarea organizațiilor internaționale, situate în Crimeea sau Sevastopol, care beneficiază de imunități în conformitate cu dreptul internațional; (d) pentru asigurarea aprovizionării critice cu energie în Uniune și achiziționarea, importul sau transportul în Uniune de titan, aluminiu, cupru, nichel, paladiu și minereu de fier; (e) pentru asigurarea funcționării continue a infrastructurilor, a produselor hardware și software care sunt esențiale pentru sănătatea și siguranța umană sau pentru siguranța mediului; (f) pentru înființarea, exploatarea, întreținerea, aprovizionarea cu combustibil și retratarea și securitatea capacităților nucleare civile și continuarea proiectării, construirii și dării în exploatare necesare pentru finalizarea instalațiilor nucleare civile, furnizarea de materiale precursoare pentru producerea de radioizotopi medicali și aplicații medicale similare sau de tehnologii critice pentru monitorizarea radiațiilor din mediu, precum și pentru cooperarea civilă în domeniul nuclear, în special în domeniul cercetării și dezvoltării; (g) pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice de către operatori de telecomunicații din Uniune necesare pentru exploatarea, întreținerea și securitatea, inclusiv securitatea cibernetică, a serviciilor de comunicații electronice în Ucraina, în Uniune, între Ucraina și Uniune și pentru serviciile de centre de date din Uniune. (9) Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul alineatelor (7) și (8) în termen de două săptămâni de la autorizare. (*1) Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 78, 17.3.2014, p. 6, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2014/269/oj).” " 5. La articolul 2d, alineatul (4) se elimină. 6. La articolul 2e alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) necesare pentru scopurile oficiale ale organizațiilor internaționale, situate în Crimeea sau Sevastopol, care beneficiază de imunități în conformitate cu dreptul internațional;”. 7. Articolul 3 se elimină: 8. Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 4 Este interzisă participarea în cunoștinţă de cauză și deliberată la activităţi care au drept scop sau efect eludarea măsurilor menţionate în prezentul regulament, inclusiv participarea la astfel de activităţi fără a urmări în mod deliberat scopul sau efectul de eludare, dar având conștiinţa faptului că o astfel de participare poate avea un astfel de scop sau efect și acceptând această posibilitate.” 9. La articolul 6, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Nu se dă curs niciunei cereri legate de orice contract sau tranzacție a cărei executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, în totalitate sau parțial, de măsurile impuse în temeiul prezentului regulament, inclusiv cererilor de acordare de despăgubiri sau oricărei alte cereri de acest tip, cum ar fi cererile de daune-interese sau cererile în temeiul unei garanții, în special cererilor de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, garanții sau contragaranții, în special a unei garanții financiare sau a unei contragaranții financiare, indiferent de formă, în cazul în care aceste cereri sunt făcute de: (a) persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele desemnate, incluse pe lista din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014; (b) orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism cu privire la care s-a statuat într-o hotărâre arbitrală, judecătorească sau administrativă că a încălcat interdicțiile prevăzute în prezentul regulament; (c) orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism, în cazul în care cererea se referă la produse al căror import este interzis în temeiul articolului 2; (d) orice persoană, entitate sau organism din Crimeea sau Sevastopol; (e) orice persoană, entitate sau organism rusesc; (f) orice persoană, entitate sau organism care acționează prin intermediul sau în numele uneia dintre persoanele, entitățile sau organismele menționate la literele (a)-(e) de la prezentul alineat.” 10. Se introduc următoarele articole: „Articolul 6a Orice persoană menționată la articolul 10 litera (c) sau (d) are dreptul de a recupera, în cadrul procedurilor judiciare în fața instanțelor competente dintr-un stat membru, orice daune, directe sau indirecte, inclusiv cheltuielile de judecată, suportate de persoana respectivă sau de o persoană juridică, o entitate sau un organism deținut sau controlat de persoana menționată la articolul 10 litera (d), în urma cererilor depuse la instanțe din țări terțe de către persoanele, entitățile și organismele menționate la articolul 6 alineatul (1) literele (a)-(f) în legătură cu orice contract sau tranzacție a cărei executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, în totalitate sau parțial, de măsurile impuse în temeiul prezentului regulament, cu condiția ca persoana în cauză să nu aibă acces efectiv la căile de atac în temeiul jurisdicției relevante.Astfel de daune pot fi recuperate de la persoanele, entitățile sau organismele menționate la articolul 6 alineatul (1) literele (a)-(f) care au depus cereri către instanțe din țări terțe sau de la persoane, entități sau organiseme care dețin sau controlează respectivele entități sau organisme. Articolul 6b În cazul în care nicio instanță a unui stat membru nu este competentă în temeiul altor dispoziții ale dreptului Uniunii sau ale dreptului unui stat membru, o instanță a unui stat membru poate, în mod excepțional, să judece o cerere de daune-interese introdusă în temeiul articolului 6a, cu condiția să existe o legătură suficientă între cauza respectivă și statul membru al instanței sesizate.” 11. Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 7 (1) Statele membre și Comisia se informează reciproc cu privire la măsurile luate în temeiul prezentului regulament și cu privire la orice alte informații relevante de care dispun în legătură cu prezentul regulament, în special informații cu privire la: (a) autorizațiile acordate sau refuzate în temeiul prezentului regulament; (b) încălcarea măsurilor și problemele legate de asigurarea respectării măsurilor, sancțiunile aplicate pentru încălcările dispozițiilor prezentului regulament și ale hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele naționale. (2) Statele membre se informează reciproc și informează Comisia imediat cu privire la orice alte informații relevante de care dispun care ar putea afecta punerea în aplicare efectivă a prezentului regulament. (3) Orice informație furnizată sau primită în conformitate cu prezentul articol se utilizează în scopurile pentru care a fost furnizată sau primită, inclusiv în scopul asigurării eficacității măsurilor prevăzute în prezentul regulament. (4) Orice document deținut de Consiliu, de Comisie sau de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare «Înaltul Reprezentant») cu scopul de a asigura aplicarea măsurilor prevăzute în prezentul regulament sau de a preveni încălcarea sau eludarea acestora face obiectul secretului profesional și beneficiază de protecția conferită de normele aplicabile instituțiilor Uniunii. Protecția respectivă se aplică și propunerilor comune de modificare a prezentului regulament înaintate de Înaltul Reprezentant și de Comisie și oricărui document pregătitor conex. Se consideră că divulgarea oricăror documente sau propuneri menționate la primul paragraf ar aduce atingere securității Uniunii sau a unuia sau mai multor state membre ale acesteia ori desfășurării relațiilor lor internaționale.” 12. Se introduce următorul articol: „Articolul 7a (1) Comisia prelucrează datele cu caracter personal în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentului regulament în ceea ce privește contribuția sa la punerea corectă în aplicare, asigurarea respectării și prevenirea eludării măsurilor impuse în temeiul prezentului regulament. (1a) Comisia prelucrează date cu caracter personal, inclusiv categorii speciale de date cu caracter personal și date cu caracter personal referitoare la condamnări penale și infracțiuni, astfel cum sunt definite la articolul 10 alineatul (2) și la articolul 11 din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (*2), în scopul identificării persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute de prezentul regulament, pentru a ajuta persoanele menționate la articolul 13 din prezentul regulament să respecte prezentul regulament. (2) În sensul prezentului regulament, Comisia este desemnată drept «operator» în sensul articolului 3 punctul 8 din Regulamentul (UE) 2018/1725 în ceea ce privește activitățile de prelucrare necesare pentru îndeplinirea sarcinilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol. (3) Autoritățile competente ale statelor membre, inclusiv autoritățile de aplicare a legii, autoritățile vamale în sensul Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (*3), autoritățile competente în sensul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (*4), al Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (*5) și al Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (*6), precum și unitățile de informații financiare menționate în Directiva (UE) 2015/849 și administratorii registrelor oficiale în care sunt înregistrate persoane fizice, persoane juridice, entități și organisme, precum și bunuri imobile sau mobile prelucrează și fac schimb fără întârziere de informații, inclusiv de date cu caracter personal, cu alte autorități competente din statul lor membru, cu autorități competente din alte state membre și cu Comisia, în cazul în care o astfel de prelucrare și un astfel de schimb sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor autorității de prelucrare sau ale autorității destinatare în temeiul prezentului regulament, în special atunci când detectează cazuri de încălcare sau de eludare sau tentative de încălcare sau de eludare a interdicțiilor prevăzute în prezentul regulament. Această dispoziție nu aduce atingere normelor privind confidențialitatea informațiilor deținute de autoritățile judiciare. (4) Toate prelucrările de date cu caracter personal se efectuează în conformitate cu prezentul regulament, cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (*7) și Regulamentul (UE) 2018/1725 și numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru aplicarea prezentului regulament și pentru a asigura o cooperare eficace între statele membre, precum și cu Comisia, în ceea ce privește aplicarea prezentului regulament. (*2) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1725/oj)." (*3) Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/952/oj)." (*4) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/575/oj)." (*5) Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2014/65/oj)." (*6) Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2015/849/oj)." (*7) Regulamentul(UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/679/oj).” " 13. Articolul 8 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile, inclusiv, după caz, sancțiuni penale, care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie efective, proporționale și disuasive și pot ține seama, ca factor atenuant, de autodivulgarea voluntară a încălcărilor dispozițiilor prezentului regulament, în conformitate cu legislația națională a statului respectiv. Statele membre prevăd, de asemenea, măsuri adecvate de confiscare a produselor unor astfel de încălcări.” 14. Se introduce următorul articol: „Articolul 8a Persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele depun toate eforturile pentru a se asigura că toate persoanele juridice, entitățile sau organismele stabilite în afara Uniunii pe care le dețin sau le controlează nu participă la activități care subminează măsurile restrictive prevăzute în prezentul regulament.” 15. Anexa II se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament. 16. Anexa IV se adaugă în conformitate cu anexa II la prezentul regulament. 17. Anexa V se adaugă în conformitate cu anexa III la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.