Începe proba gratuită

Regulament 2025/202 · CELEX 32025R0202

Regulamentul (UE) 2025/202 al Consiliului din 30 ianuarie 2025 de stabilire, pentru anii 2025 și 2026, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, și de modificare a Regulamentului (UE) 2024/257 în ceea ce privește posibilitățile de pescuit pentru anul 2025

Data act
30.01.2025
Intrare in vigoare
01.12.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202500202
Status
In vigoare
ape internaționale apele din UE conservarea peștelui cotă de pescuit drept de pescuit pavilion de navigație pescuit în mare pescuit pe specii pește de mare zonă de pescuit

Recitale

(1) Consiliul urmează să adopte măsuri privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit, inclusiv privind anumite condiții legate funcțional de respectivele posibilități de pescuit, după caz. În temeiul articolului 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1), posibilitățile de pescuit se stabilesc în conformitate cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul respectiv. În temeiul articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, posibilitățile de pescuit repartizate statelor membre urmează să asigure o relativă stabilitate a activităților de pescuit desfășurate de fiecare stat membru pentru fiecare stoc de pește sau activitate de pescuit.

(2) Prin urmare, capturile totale admisibile (TAC) ar trebui să fie stabilite, în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, pe baza avizelor științifice disponibile, ținându-se seama de aspectele biologice și socioeconomice și asigurându-se totodată un tratament echitabil pentru toate sectoarele de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate cu ocazia consultării părților interesate.

(3) În temeiul articolului 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, de la 1 ianuarie 2019 toate stocurile pentru care există limite de captură fac obiectul obligației de debarcare, deși se aplică anumite excepții. Pe baza recomandărilor comune transmise de statele membre și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, Comisia a adoptat acte delegate care prevăd detaliile pentru punerea în aplicare a obligației de debarcare pentru anumite activități de pescuit.

(4) Posibilitățile de pescuit pentru stocurile care fac obiectul obligației de debarcare ar trebui să țină seama de faptul că, în principiu, aruncarea capturilor înapoi în mare nu mai este permisă. Prin urmare, posibilitățile de pescuit ar trebui să se bazeze pe cifra din aviz pentru capturile totale, astfel cum este furnizată de Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES). Cantitățile care, prin excepție de la obligația de debarcare, pot continua să fie aruncate înapoi în mare ar trebui să fie deduse din respectiva cifră din aviz pentru capturile totale. În plus, posibilitățile de pescuit pentru stocurile pentru care ICES oferă numai un aviz privind debarcările ar trebui să fie stabilite pe baza avizului respectiv.

(5) Prin Regulamentul (UE) 2018/973 al Parlamentului European și al Consiliului (2) a fost stabilit un plan multianual pentru Marea Nordului (denumit în continuare „Planul multianual pentru Marea Nordului”) și prin Regulamentul (UE) 2019/472 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a fost stabilit un plan multianual pentru apele occidentale (denumit în continuare „Planul multianual pentru apele occidentale”). Planul multianual pentru Marea Nordului și Planul multianual pentru apele occidentale stabilesc obiective și măsuri pentru gestionarea pe termen lung a stocurilor vizate de aceste planuri multianuale. Posibilitățile de pescuit pentru stocurile enumerate la articolul 1 alineatul (1) din regulamentele respective (denumite în continuare „stocurile-țintă”) ar trebui să fie stabilite în conformitate cu valorile mortalității prin pescuit care conduc la captura maximă durabilă (MSY) (denumite în continuare „intervale FMSY”) sau la un nivel mai scăzut și în conformitate cu garanțiile prevăzute în regulamentele respective. Intervalele FMSY sunt stabilite în avizul ICES relevant. În cazul în care nu sunt disponibile informații științifice adecvate, posibilitățile de pescuit pentru stocurile-țintă sau stocurile menționate la articolul 1 alineatul (4) din regulamentele respective (denumite în continuare „stocurile capturate accidental”) ar trebui să fie stabilite în conformitate cu abordarea precaută, astfel cum se prevede în regulamentele respective.

(6) În conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din Planul multianual pentru Marea Nordului și cu articolul 4 alineatul (7) din Planul multianual pentru apele occidentale, posibilitățile de pescuit pentru stocurile-țintă ar trebui să fie stabilite astfel încât să se asigure că există o probabilitate mai mică de 5 % ca biomasa să scadă sub nivelul-limită de referință al biomasei (Blim) (4).

(7) În conformitate cu articolul 7 din Planul multianual pentru Marea Nordului și cu articolul 8 din Planul multianual pentru apele occidentale, în cazul în care avizele științifice indică faptul că biomasa stocului de reproducere a oricăruia dintre stocurile-țintă este sub MSY Btrigger (5), urmează să fie luate măsuri de remediere, mai ales posibilitățile de pescuit ar trebui să fie stabilite la un nivel care corespunde mortalității prin pescuit reduse proporțional ținându-se seama de scăderea biomasei. În cazul în care avizele științifice indică faptul că biomasa stocului de reproducere a oricăruia dintre stocurile-țintă este sub Blim, urmează să fie luate măsuri de remediere suplimentare pentru a se asigura revenirea rapidă a stocului la niveluri peste cele capabile să asigure MSY. În special, respectivele măsuri de remediere pot include suspendarea activităților de pescuit direcționat care vizează stocul respectiv și reducerea adecvată a posibilităților de pescuit pentru stocurile respective sau pentru alte stocuri din cadrul activităților respective de pescuit.

(8) Există anumite stocuri pentru care ICES fie recomandă capturi zero sau capturi scăzute fie prevede ca o probabilitate mai mică de 5 % ca biomasa să scadă sub Blim ar putea fi obținută numai cu capturi reduse, ar putea fi obținută numai cu capturi zero sau nu s-ar realiza nici măcar cu capturi zero. Cu toate acestea, dacă TAC pentru aceste stocuri ar fi stabilite la nivelurile recomandate de ICES, obligația de a debarca integral capturile, inclusiv capturile accidentale din stocurile respective în cadrul pescuitului mixt, ar conduce la fenomenul „speciilor de blocaj”. „Speciile de blocaj” sunt specii pentru care nu există cotă, ceea ce poate determina încetarea activităților de pescuit ale uneia sau mai multor nave de pescuit, chiar dacă acestea au încă cote pentru alte specii. În temeiul articolului 5 alineatul (3) din Planul multianual pentru Marea Nordului și din Planul multianual pentru apele occidentale și al articolului 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, coroborat cu articolul 2 alineatul (1) și alineatul (5) literele (c) și (f) din regulamentul respectiv și pentru a se ajunge la un echilibru între menținerea activităților de pescuit, având în vedere implicațiile socioeconomice potențial grave ale nerealizării acestui lucru, și necesitatea de a atinge o stare biologică bună pentru stocurile respective, ținând seama de dificultatea de a pescui toate stocurile în cadrul unei activități de pescuit mixt la nivelul MSY, este oportun să se stabilească TAC specifice pentru capturile accidentale din stocurile respective. Respectivele TAC pentru capturi accidentale ar trebui să fie stabilite la niveluri care să asigure reducerea mortalității pentru stocurile respective sau stabilitatea biomasei acestora și să ofere stimulente pentru îmbunătățirea selectivității și să evite capturile accidentale din stocurile respective. Pentru a reduce capturile din stocurile pentru care sunt stabilite TAC de capturi accidentale, posibilitățile de pescuit pentru activitățile de pescuit prin care se capturează pești provenind din stocurile respective ar trebui să fie stabilite la niveluri care să contribuie la refacerea biomasei stocurilor vulnerabile până la niveluri sustenabile.

(9) Pentru a garanta, în măsura în care este posibil, utilizarea posibilităților de pescuit în cadrul pescuitului mixt în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, ar trebui să fie creată o rezervă comună pentru schimburile de cote pentru ca statele membre care nu beneficiază de nicio cotă să își poată acoperi capturile accidentale inevitabile.

(10) În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) și cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, pentru stocurile care nu sunt vizate de Planul multianual pentru Marea Nordului sau de Planul multianual pentru apele occidentale, în cazul în care sunt disponibile informații științifice adecvate, posibilitățile de pescuit ar trebui să fie stabilite în conformitate cu mortalitatea prin pescuit a MSY și, în cazul în care aceste informații nu sunt disponibile, posibilitățile de pescuit ar trebui să fie stabilite în conformitate cu abordarea precaută a gestionării pescuitului, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 8 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(11) Pentru anumite stocuri, avizul ICES rămâne valabil timp de mai mulți ani și rămâne cel mai bun aviz științific disponibil pentru întreaga perioadă a avizului. În aceste cazuri, ar trebui stabilite TAC anuale care să acopere întreaga perioadă a avizului (denumită în continuare „TAC multianuală”). Cu toate acestea, dacă în perioada respectivă devin disponibile noi avize ale ICES, ar trebui să se asigure faptul că TAC multianuală rămâne în concordanță cu noul aviz. În plus, ar trebui să se asigure faptul că deducerile anuale din cotele Uniunii, pentru a se ține seama de excepțiile de la obligația de debarcare, rămân în concordanță cu datele disponibile.

(12) Conform avizului ICES pentru 2025, se preconizează că biomasa bibanului-de-mare european (Dicentrarchus labrax) din diviziunile ICES 8a și 8b va scădea și mai mult în 2024, rămânând sub MSY Btrigger, însă peste Blim. Prin urmare, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Planul multianual pentru apele occidentale, Spania și Franța se asigură împreună că, atunci când își stabilesc cotele pentru pescuitul comercial pentru stocul respectiv, suma debarcărilor comerciale, a capturilor aruncate înapoi în mare în urma pescuitului comercial, a debarcărilor din pescuitul recreativ și a capturilor aruncate înapoi în mare în urma pescuitului recreativ este mai mică decât valoarea FMSY pentru capturile totale (6), astfel cum este redusă proporțional pentru a ține seama de scăderea biomasei. Pentru a permite Comisiei să monitorizeze aplicarea corectă a obiectivelor și a normelor stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și în Planul multianual pentru apele occidentale, statele membre ar trebui să îi transmită Comisiei informații cu privire la cotele respective.

(13) Măsurile suplimentare care reglementează pescuitul recreativ de biban-de-mare european în diviziunile ICES 8a și 8b ar trebui să fie menținute, având în vedere impactul semnificativ al pescuitul recreativ asupra biomasei stocului respectiv și ținând seama de scăderea biomasei.

(14) Există anumite stocuri pentru care ICES recomandă capturi peste un nivel scăzut. Cu toate acestea, dacă TAC pentru stocurile respective ar fi stabilite la nivelurile respective, obligația de a debarca integral capturile, inclusiv capturile accidentale din stocurile respective în cadrul pescuitului mixt, ar conduce la fenomenul „speciilor de blocaj” și la închiderea prematură a anumitor activități de pescuit. În temeiul articolului 5 alineatul (3) din Planul multianual pentru Marea Nordului și din Planul multianual pentru apele occidentale și al articolului 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, coroborat cu articolul 2 alineatul (1) și alineatul (5) literele (c) și (f) din regulamentul respectiv și pentru a se ajunge la un echilibru între menținerea activităților de pescuit, având în vedere implicațiile socioeconomice potențial grave ale nerealizării acestui lucru, și necesitatea de a atinge o stare bună pentru stocurile respective, ținând seama de dificultatea de a pescui toate stocurile în cadrul unei activități de pescuit mixt la nivelul MSY, este oportun să se stabilească TAC specifice pentru capturile accidentale din stocurile respective. Respectivele TAC pentru capturile accidentale ar trebui să fie stabilite pe baza unor dovezi care să demonstreze că stabilirea TAC la nivelul recomandat de ICES ar conduce atât la închiderea prematură a uneia sau mai multor activități de pescuit, cât și ar putea avea un impact socioeconomic potențial grav. În plus, TAC respective pentru capturile accidentale ar trebui să fie stabilite la niveluri care reduc fenomenul „speciilor de blocaj” și închiderea prematură a anumitor activități de pescuit, reduc impactul socioeconomic asociat și reduc mortalitatea prin pescuit pentru stocurile respective sau asigură faptul că biomasa lor rămâne stabilă, precum și să ofere stimulente pentru îmbunătățirea selectivității și evitarea capturilor accidentale din stocurile respective.

(15) Conform avizului științific, capturile recreative de polac (Pollachius pollachius) în subzonele ICES 8, 9 și 10 și în apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1 nu sunt neglijabile. Prin urmare, este oportun să se mențină limite pentru pescuitul recreativ în zonele respective. Pentru a proteja zonele de depunere a icrelor și pentru a limita capturile de puiet, niciun specimen de polac nu poate să fie capturat și reținut în perioada 1 ianuarie-30 aprilie în cadrul pescuitului recreativ, în timp ce maximum două exemplare ar putea fi permise pentru restul anului.

(16) În mai 2022, ICES a indicat că, în pofida eforturilor depuse de statele membre pentru refacerea stocurilor de anghilă europeană (Anguilla anguilla), nu s-au înregistrat progrese generale în ceea ce privește atingerea obiectivului privind evadarea în mare a 40 % din biomasa de anghilă argintie în întreaga Uniune, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1100/2007 al Consiliului (7), și că nu au fost observate tendințe clare în ceea ce privește mortalitatea. În noiembrie 2024, ICES a recomandat din nou ca, atunci când se aplică abordarea precaută, să existe capturi zero de anghilă europeană în toate habitatele și în toate etapele vieții, în întreaga arie de răspândire naturală, care include Atlanticul de Nord-Est și Marea Mediterană. Această recomandare este valabilă atât pentru capturile realizate în cadrul pescuitului recreativ, cât și pentru cele din cadrul pescuitului comercial și include capturile de puiet de anghilă pentru repopulare și pentru acvacultură.

(17) Regulamentul (UE) 2023/194 al Consiliului (8) a prelungit la șase luni perioada de interdicție pentru orice activitate de pescuit comercial de anghilă în apele marine și salmastre ale Uniunii din Atlanticul de Nord-Est. De asemenea, regulamentul în cauză a interzis orice pescuit recreativ de anghilă în apele respective. S-a considerat că o perioadă de interdicție de șase luni ar proteja mai bine stocul decât măsurile Uniunii și naționale puse în aplicare până în 2022. De asemenea, s-a considerat că prelungirea perioadei de interdicție ar permite atingerea obiectivului privind evadarea în mare a cel puțin 40 % din anghilele argintii, prevăzut la articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1100/2007. Regulamentul (UE) 2024/257 al Consiliului (9) a menținut măsurile respective, clarificând în același timp criteriile de stabilire a perioadei de interdicție și posibila derogare pentru continuarea pescuitului limitat de anghilă în cursul perioadei de migrare a anghilei. Având în vedere starea critică continuă a anghilei europene, este oportun să se mențină măsurile respective în 2025.

(18) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1100/2007, repopularea cu puiet de anghilă este o măsură de conservare aleasă de anumite state membre în cadrul planurilor lor de gestionare pentru anghilă. Pentru a permite statelor membre respective să continue punerea în aplicare a acestei măsuri, pot fi necesare capturi de puiet de anghilă din apele marine și salmastre ale Uniunii din Atlanticul de Nord-Est la momentul potrivit al anului și, eventual, în cursul perioadei sau perioadelor lor principale de migrație. Prin urmare, statele membre pot permite continuarea pescuitului de puiet de anghilă exclusiv pentru repopulare timp de încă 50 de zile în cursul perioadei sau perioadelor principale de migrație ale puietului de anghilă.

(19) În avizul său pentru anumite stocuri de elasmobranhii (vulpi, rechini și pisici de mare), ICES recomandă capturi zero, din cauza stării lor precare de conservare sau atunci când până și o activitate de pescuit limitată ar putea genera un risc grav pentru conservare. În plus, aceste elasmobranhii au rate de supraviețuire ridicate atunci când sunt aruncate înapoi în mare. În consecință, capturile din aceste stocuri ar trebui să fie aruncate înapoi în mare, mai degrabă decât debarcate, deoarece se consideră că aruncarea înapoi în mare nu determină o creștere semnificativă a mortalității prin pescuit a acestora și chiar ar sprijini conservarea stocurilor respective. Prin urmare, pescuitul acestor specii ar trebui interzis, deoarece, în temeiul articolului 15 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, obligația de debarcare nu se aplică speciilor pentru care pescuitul este interzis. Atunci când sunt capturate accidental, speciile respective ar trebui să fie eliberate imediat înapoi în mare nevătămate.

(20) Pentru a se maximiza utilizarea posibilităților de pescuit, este adecvat să se permită implementarea unui mecanism flexibil între anumite zone în care se aplică TAC care vizează același stoc biologic.

(21) La articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (10) se prevede o flexibilitate de la an la an în ceea ce privește cotele pentru stocurile care fac obiectul atât al unor TAC de precauție cât și al unor TAC analitice. În temeiul articolului 2 din regulamentul menționat, Consiliul urmează să decidă, atunci când stabilește TAC, stocurile cu privire la care nu se aplică articolele 3 și 4 din regulamentul respectiv, în special conform stării biologice a acestora. În plus, articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede o flexibilitate de la an la an suplimentară pentru toate stocurile care fac obiectul obligației de debarcare. Pentru a se evita o flexibilitate excesivă care ar submina realizarea obiectivelor PCP, flexibilitatea de la an la an pentru cote în temeiul articolelor 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și al articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013nu ar trebui să se aplice cumulativ. În cele din urmă, flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 ar trebui, după caz, să fie exclusă în funcție de starea biologică a stocurilor.

(22) Atunci când o TAC este repartizată unui singur stat membru, ar trebui ca respectivul stat membru să fie abilitat să stabilească nivelul acesteia, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). O astfel de abilitare este adecvată, cu condiția ca, atunci când stabilește nivelul TAC, statul membru să respecte obiectivele și normele stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, în Planul multianual pentru Marea Nordului și în Planul multianual pentru apele occidentale. Pentru a permite Comisiei să monitorizeze aplicarea corectă a obiectivelor și a normelor stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, în Planul multianual pentru Marea Nordului și în Planul multianual pentru apele occidentale, statele membre ar trebui să îi transmită Comisiei informații cu privire la respectivele TAC. În plus, Comisia poate solicita Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) să evalueze respectivele TAC și, în cazul în care CSTEP estimează că respectivele TAC nu respectă obiectivele și normele stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, în Planul multianual pentru Marea Nordului și în Planul multianual pentru apele occidentale, statele membre ar trebui să revizuiască TAC în conformitate cu avizul CSTEP.

(23) Este necesar să se stabilească limitările efortului de pescuit pentru limba-de-mare (Solea solea) în vestul Canalului Mânecii (diviziunea ICES 7e) în conformitate cu articolul 12 din Panul multianual pentru apele occidentale.

(24) Este necesar să fie stabilite plafoane ale efortului de pescuit pentru 2025 în conformitate cu articolele 6, 11, 13 și 16 din Regulamentul (UE) 2023/2053 al Parlamentului European și al Consiliului (11).

(25) Utilizarea posibilităților de pescuit disponibile pentru navele de pescuit din Uniune prevăzute în prezentul regulament se face în condițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (12), în special la articolele 33 și 34 din respectivul regulament, referitoare la înregistrarea capturilor și a efortului de pescuit și la transmiterea datelor privind epuizarea posibilităților de pescuit. Prin urmare, este necesar să se precizeze codurile care urmează să fie utilizate de statele membre atunci când transmit Comisiei date cu privire la debarcarea stocurilor care fac obiectul prezentului regulament.

(26) În cadrul reuniunii sale anuale din 2024, Comisia pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est (NEAFC) a adoptat o TAC pentru părțile contractante la Convenția NEAFC pentru sebastă de adânc (Sebastes mentella) în apele internaționale din subzonele ICES 1 și 2 pentru 2025, care poate fi pescuită în perioada 1 iulie 2025-30 noiembrie 2025. Cota Uniunii pentru sebastă de adânc în zona respectivă pentru 2025 ar trebui stabilită la nivelul TAC respective. În plus, odată ce TAC este utilizată integral de părțile contractante la Convenția NEAFC și pescuitul este închis, statele membre ar trebui să interzică pescuitul direcționat de sebastă de adânc de către navele care le arborează pavilionul.

(27) NEAFC a adoptat pentru 2025 aceleași măsuri de conservare ca în 2024 pentru cele două stocuri de sebastă (sebastă pelagică de mică adâncime și sebastă pelagică de adâncime) din Marea Irminger și din apele adiacente și a adoptat măsuri suplimentare pentru navele de pescuit care au desfășurat activități de pescuit direcționat pentru stocurile respective. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(28) NEAFC nu a adoptat o recomandare pentru halibutul negru (Reinhardtius hippoglossoides) în subzonele ICES 1 și 2 pentru 2025. Cota Uniunii pentru halibutul negru în apele internaționale din subzonele ICES 1 și 2 pentru 2025 ar trebui să fie stabilită la nivelul de 1 711 tone. Nivelul cotei Uniunii corespunde unui procent de 9,25 % din nivelul avizului ICES pentru 2023 de 18 494 de tone. Avizul ICES este ultimul cel mai bun aviz științific disponibil pentru halibutul negru în subzonele ICES 1 și 2.

(29) Macroul (Scomber scombrus), putasu (Micromesistius poutassou) și heringul atlantico-scandinav (Clupea harengus) din Atlanticul de Nord-Est fac obiectul consultărilor statelor de coastă cu privire la gestionarea pescuitului pentru stocurile respective și sunt, de asemenea, stocuri gestionate de NEAFC. Uniunea a participat la respectivele consultări pe baza pozițiilor aprobate de Consiliu la 10 octombrie 2024. Rezultatul respectivelor consultări a fost consemnat în procese-verbale convenite pentru heringul atlantico-scandinav din Atlanticul de Nord-Est pentru 2025, semnat la 18 octombrie 2024, pentru putasu din Atlanticul de Nord-Est pentru 2025, semnat la 16 octombrie 2024 și pentru macroul din Atlanticul de Nord-Est pentru 2025, semnat la 22 octombrie 2024. Cu ocazia reuniunii sale anuale din 2024, NEAFC a adoptat recomandări privind măsurile de conservare și gestionare pentru heringul atlantico-scandinav, putasu și macrou pentru 2025. Prin urmare, este oportun să fie stabilite TAC pentru heringul atlantico-scandinav, putasu și macroul din Atlanticul de Nord-Est la nivelul posibilităților de pescuit convenite în procesele-verbale respective ale statelor de coastă și în recomandările NEAFC.

(30) În cadrul reuniunii sale anuale din 2024, Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) a menținut măsurile actuale pentru anumite stocuri din zona Convenției ICCAT. În plus, ICCAT a crescut TAC pentru 2025 comparativ cu 2024 pentru tonul obez (Thunnus obesus) și pentru peștele-spadă (Xiphias gladius) din Oceanul Atlantic. În plus, ICCAT a mutat interdicția de utilizare a dispozitivelor de concentrare a peștilor (FAD) pentru pescuitul de ton tropical mai târziu în cursul anului și a redus durata acesteia la 45 de zile. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(31) Cotele Uniunii pentru stocurile din zona Convenției ICCAT pentru 2025 au fost ajustate în cadrul reuniunii anuale a ICCAT din 2024, în conformitate cu mai multe recomandări ale ICCAT în temeiul cărora Uniunea poate reporta, la cerere, un procent stabilit din cota sa neutilizată de posibilități de pescuit din 2023 în 2025. În așteptarea unor astfel de eventuale ajustări ale cotelor Uniunii în temeiul dreptului Uniunii, cotele pentru fiecare stat membru ar trebui stabilite pe baza cotei totale a Uniunii pentru 2025, astfel cum a fost convenită de ICCAT înainte de orice astfel de reportări.

(32) În cadrul reuniunii sale anuale din 2024, Comisia pentru conservarea faunei și florei marine din Antarctica (CCAMLR) a adoptat limite de captură pentru stocurile din zona Convenției CAMLR, pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2024 și 30 noiembrie 2025. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(33) În cadrul reuniunii sale anuale din 2024, Comisia Tonului din Oceanul Indian (IOTC) a menținut măsurile adoptate pentru tonul cu aripioare galbene (Thunnus albacares) și tonul obez în zona de competență a IOTC pentru 2025: limita de captură, limitarea capacității de pescuit și limitarea FAD și a navelor de aprovizionare. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(34) Reuniunea anuală a Organizației Regionale de Gestionare a Pescuitului în Pacificul de Sud (SPRFMO) este programată pentru perioada 17-21 februarie 2025. Prin urmare, măsurile actuale pentru zona Convenției SPRFMO care sunt legate funcțional de TAC ar trebui să fie menținute temporar, până când va avea loc reuniunea anuală și vor fi stabilite TAC pentru 2025.

(35) În cadrul reuniunii sale anuale din 2024, Comisia interamericană pentru tonul tropical (CITT) a menținut măsurile actuale aplicabile în zona Convenției CITT, confirmând în același timp reducerea numărului de FAD flotante pentru 2025. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(36) În cadrul reuniunii sale anuale din 2023, Comisia pentru conservarea tonului roșu din sud (CCSBT) a adoptat TAC pentru tonul roșu din sud (Thunnus maccoyii) pentru o perioadă de trei ani 2024-2026. Măsura respectivă ar trebui să fie transpusă în dreptul Uniunii pentru 2025.

(37) În cadrul reuniunii sale anuale din 2024, Organizația de Pescuit în Atlanticul de Sud-Est (SEAFO) a menținut pentru perioada 2025-2026 TAC care au fost stabilite pentru 2024 în zona Convenției SEAFO. Cu toate acestea, TAC de bacalao (Dissostichus eleginoides) din subzona SEAFO D a crescut cu 13 tone pentru 2025 comparativ cu 2024. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(38) În cadrul reuniunii sale anuale din 2024, Comisia pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central (WCPFC) a menținut pentru 2025 măsurile adoptate pentru 2024. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(39) În cadrul celei de a 46-a reuniuni anuale a sale din 2024, Organizația de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest (NAFO) a adoptat posibilități de pescuit pentru 2025 pentru anumite stocuri din zona Convenției NAFO. De asemenea, aceasta a menținut pentru 2025 măsuri care sunt legate funcțional de posibilitățile de pescuit pentru calmarul roșu nordic (Illex illecebrosus) în subzonele NAFO 3 și 4 și pentru cambula cu coada galbenă (Limanda ferruginea) în diviziunile NAFO 3LNO, cu scopul de a reduce la minimum nivelurile capturilor accidentale de specii nevizate și fără de care posibilitățile de pescuit pentru stocurile respective ar trebui reduse pentru a proteja speciile nevizate. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(40) În cadrul reuniunii sale anuale din 2024, părțile la Acordul privind pescuitul în sudul Oceanului Indian (SIOFA) au revizuit posibilitățile de pescuit pentru peștele-dințos (Dissostichus spp.) în zona Del Cano. Deși părțile la SIOFA nu au adoptat recomandarea Comitetului științific de a stabili o nouă zonă de gestionare pentru peștele-dințos în zona South Indian Ridge și o limită de captură, Uniunea ar trebui să aplice măsurile respective în conformitate cu recomandarea respectivă și cu poziția sa exprimată la reuniunea anuală a părților SIOFA. Acestea au actualizat și lista rechinilor de adâncime pentru care pescuitul dirijat în zona Acordului SIOFA este interzis. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(41) În temeiul articolului 498 alineatul (2) din Acordul comercial și de cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (13) (denumit în continuare „Acordul comercial și de cooperare”), Uniunea și Regatul Unit organizează consultări anuale pentru a conveni, până la data de 10 decembrie a fiecărui an, cu privire la TAC pentru anul următor pentru stocurile enumerate în anexa 35 la Acordul comercial și de cooperare. În cazul în care TAC respective nu sunt convenite până la 10 decembrie, părțile reiau imediat consultările, cu scopul permanent de a conveni cu privire la TAC, astfel cum se prevede la articolul 499 alineatul (1) din Acordul comercial și de cooperare.

(42) În 2024, Uniunea și Regatul Unit au organizat consultări bilaterale privind stabilirea unui număr mare de TAC pentru 2025 pentru stocurile enumerate în anexa 35 la Acordul comercial și de cooperare. Consultările respective s-au desfășurat în temeiul articolului 498 alineatele (2), (4) și (6) din Acordul comercial și de cooperare. Uniunea a participat la respectivele consultări pe baza poziției Uniunii aprobate de Consiliu la 7 octombrie 2024 și în conformitate cu documentele neoficiale ale serviciilor Comisiei aprobate de Consiliu la 5, 8 și 19 noiembrie și la 2 decembrie 2024. Rezultatul consultărilor a fost consemnat într-un proces-verbal semnat la 6 decembrie 2024. Prin urmare, posibilitățile de pescuit relevante ar trebui să fie stabilite la nivelurile prevăzute în respectivul proces-verbal, iar celelalte măsuri legate funcțional de posibilitățile de pescuit prevăzute, de asemenea, în respectivul procesul-verbal, ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(43) Uniunea și Regatul Unit au convenit asupra unui acces reciproc în 2024 pentru a viza un total inițial de 280 de tone de ton alb din zone nordice (Thunnus alalunga) în zonele economice exclusive ale statelor membre și ale Regatului Unit. Aceasta exclude accesul la zonele care intră sub incidența articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(44) TAC pentru stocurile de specii de adâncime enumerate în anexa 35 la Acordul comercial și de cooperare pentru 2024 au fost incluse în Regulamentul (UE) 2024/257, dar marcate cu „urmează să se stabilească”. Prin urmare, Regulamentul (UE) 2024/257 ar trebui să fie modificat, iar posibilitățile de pescuit pentru stocurile respective ar trebui să fie stabilite la nivelurile prevăzute în procesul-verbal.

(45) Ar trebui să fie menținute măsurile de însoțire pentru stocurile în cauză, inclusiv măsuri de remediere pentru codul din Marea Nordului (Gadus morhua) și măsuri de remediere pentru pagelul argintiu (Pagellus bogaraveo) în subzonele ICES 6, 7 și 8. Măsurile tehnice legate funcțional pentru speciile din familia Gadidae și pentru pagelul argintiu ar trebui să se aplice numai până la intrarea în vigoare a actelor delegate relevante.

(46) Uniunea și Regatul Unit au convenit că ar trebui respectată o dimensiune maximă a capturii de 100 cm atunci când se vizează câinele de mare (Squalus acanthias), pentru a descuraja pescuitul direcționat care vizează concentrările de femele mature, cu scopul de a proteja o componentă a acestui stoc care este deosebit de vulnerabilă la mortalitatea prin pescuit. O astfel de măsură este legată funcțional de TAC pentru stocul respectiv, deoarece, în lipsa unei astfel de măsuri, nivelul TAC în sine nu ar asigura o protecție suficientă a femelelor reproducătoare, care constituie o parte deosebit de vulnerabilă a populației. Dimensiunea maximă respectivă ar trebui să se aplice numai până când devine aplicabil un act delegat care introduce măsuri corespunzătoare.

(47) Ar trebui să se continue utilizarea perioadelor de interzicere a pescuitului de uvă (Ammodytes spp.) cu anumite unelte tractate în diviziunile ICES 2a și 3a și în subzona ICES 4, pentru a permite protejarea zonelor de depunere a icrelor și limitarea capturilor de puiet.

(48) În 2024, Uniunea, Regatul Unit și Norvegia au organizat consultări trilaterale cu privire la șase stocuri comune și gestionate în comun care apar în zonele aflate sub jurisdicția lor, cu scopul de a conveni cu privire la gestionarea stocurilor respective, inclusiv asupra posibilităților de pescuit pentru anul 2025. Consultările respective s-au desfășurat în perioada 4 noiembrie-2 decembrie 2024, pe baza poziției Uniunii aprobate de Consiliu la 7 octombrie 2024 și în conformitate cu documentul neoficial al serviciilor Comisiei, aprobat de Consiliu la 8 noiembrie 2024. Rezultatul consultărilor a fost consemnat într-un proces-verbal convenit, semnat de șefii delegațiilor la 2 decembrie 2024. Posibilitățile de pescuit relevante ar trebui să fie stabilite la nivelul convenit cu Regatul Unit și Norvegia, iar celelalte dispoziții din respectivul proces-verbal convenit ar trebui transpuse în dreptul Uniunii.

(49) Uniunea a desfășurat consultări bilaterale cu Norvegia cu privire la șapte stocuri comune și gestionate în comun în zona Skagerrak [cod (Gadus morhua), eglefin (Melanogrammus aeglefinus)), hering nordic (Clupea harengus), crevete nordic (Pandalus borealis), cambulă de Baltica (Pleuronectes platessa), șprot (Sprattus sprattus) și merlan (Merlangius merlangus)], cu scopul de a ajunge la un acord privind gestionarea stocurilor respective și posibilitățile de pescuit pentru 2025, precum și schimbul de cote și modalitățile de acces. Consultările respective s-au încheiat la 5 decembrie 2024, iar rezultatul a fost consemnat în trei procese-verbale convenite, semnate de șefii delegațiilor la 5 decembrie 2024. Posibilitățile de pescuit relevante ar trebui să fie stabilite la nivelul convenit cu Norvegia, iar celelalte dispoziții din respectivele procese-verbale convenite ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(50) În cadrul consultărilor bilaterale, Uniunea și Norvegia nu au fost în măsură să convină asupra accesului la apele lor respective pentru două stocuri pelagice gestionate în comun în Atlanticul de Nord-Est: heringul atlantico-scandinav (Clupea harengus) și putasu (Micromesistius poutassou). Uniunea și Norvegia vor relua discuțiile cât mai curând posibil, în vederea găsirii unor modalități de acces adecvate. Până la încheierea respectivelor consultări cu privire la nivelurile de acces, respectivele niveluri de acces ar trebui să fie marcate ca „urmează să fie stabilite”.

(51) În conformitate cu procedura prevăzută în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului durabil dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Groenlandei și Guvernul Danemarcei, pe de altă parte (14), precum și în protocolul de punere în aplicare a acordului, părțile au convenit să stabilească nivelul posibilităților de pescuit disponibile pentru Uniune în apele Groenlandei pentru 2025 la nivelul convenit și prevăzut în respectivul protocol de punere în aplicare, care urmează să fie confirmat prin schimb de scrisori, astfel cum se prevede la articolul 12 alineatul (8) din acordul respectiv, după aplicarea, cu titlu provizoriu, a protocolului de punere în aplicare de către părți. Prin urmare, posibilitățile de pescuit relevante ar trebui să fie stabilite la nivelul prevăzut în protocolul de punere în aplicare și ținând seama de transferurile preconizate către Norvegia convenite în cadrul consultărilor bilaterale dintre Uniune și Norvegia pentru 2025.

(52) Tratatul din 9 februarie 1920 cu privire la Spitzbergen (Svalbard) (denumit în continuare „Tratatul de la Paris din 1920”) acordă acces egal și nediscriminatoriu la resursele din jurul arhipelagului Svalbard pentru toate părțile la respectivul tratat, inclusiv în materie de pescuit. Poziția Uniunii cu privire la respectivul acces a fost prezentată în mai multe note verbale adresate Norvegiei, cele mai recente dintre acestea fiind din 26 februarie 2021, 28 iunie 2021, 1 august 2022 și 26 octombrie 2023. În ceea ce privește posibilitățile de pescuit pentru Chionoecetes spp. în jurul zonei Svalbard, este oportun să se limiteze numărul de nave de pescuit autorizate să desfășoare astfel de activități de pescuit, pentru a se garanta că exploatarea Chionoecetes spp. în jurul zonei Svalbard este compatibilă cu normele de gestionare nediscriminatorii stabilite de Norvegia, care deține suveranitatea și jurisdicția în această zonă în conformitate cu dispozițiile relevante ale Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării și ale Tratatului de la Paris din 1920. Repartizarea acestor posibilități de pescuit între statele membre se limitează la anul 2025. În Uniune principala responsabilitate pentru asigurarea respectării legislației aplicabile aparține statelor membre de pavilion.

(53) În ceea ce privește posibilitățile de pescuit pentru cod în nord-estul Arcticii, este oportun să se stabilească cota Uniunii pentru cod în apele Svalbard și în apele internaționale din subzona ICES 1 și diviziunea ICES 2b pe baza TAC de referință pentru stocul respectiv și a cotei de pescuit istorice de 2,8274 % a Uniunii. Cota respectivă a Uniunii ar trebui alocată statelor membre în conformitate cu Decizia 87/277/CEE a Consiliului (15), sub rezerva adaptărilor necesare ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniune, astfel cum se prevede în tabelul E din anexa 36 la Acordul comercial și de cooperare.

(54) În conformitate cu Declarația Uniunii adresată Republicii Bolivariene a Venezuelei privind acordarea de posibilități de pescuit în apele Uniunii navelor de pescuit care arborează pavilionul Venezuelei în zona economică exclusivă din largul coastei Guyanei Franceze, aprobată în numele Uniunii prin Decizia (UE) 2015/1565 a Consiliului (16), este necesar să fie stabilit numărul maxim de autorizații de pescuit specii de lutianide în apele Uniunii, disponibile pentru Venezuela.

(55) În cadrul celei de a 46-a reuniuni anuale din 2024, NAFO a decis să redeschidă pescuitul de cod nordic (Gadus morhua) în partea din diviziunile NAFO 2J, 3K și 3L (2J3KL) care face obiectul zonei de reglementare a NAFO, în urma adoptării de către Canada a unei limite de captură de 18 000 de tone pentru navele sale de pescuit în diviziunile NAFO 2J3KL pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025. În special, NAFO a adoptat o TAC și o cotă a Uniunii pentru stocul respectiv pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025 la nivelul de 735 de tone, pe baza unei chei de repartizare revizuite în cadrul NAFO. În plus, NAFO a stabilit măsuri de refacere pentru stocul respectiv pentru perioada respectivă. TAC, cota Uniunii și măsurile de refacere au intrat în vigoare la 11 octombrie 2024, fără aplicare retroactivă. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în dreptul Uniunii.

(56) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2024/257 ar trebui să fie modificat în consecință.

(57) Pentru a garanta, în măsura posibilului, utilizarea posibilităților de pescuit pentru cod, hering și sebastă în apele norvegiene din zonele ICES 1 și 2, Germania și Franța vor depune eforturi pentru a pune la dispoziție 20 % din cotele lor respective pentru eglefin (HAD/1N2AB.), cod saithe (Pollachius virens) (POK/1N2AB.), halibut negru (GHL/1N2AB.) și alte specii (OTH/1N2AB.) pentru schimburi cu statele membre care nu dispun de o cotă suficientă pentru respectivele stocuri. Spania, Portugalia și alte state membre interesate urmează să solicite schimburi până la 31 ianuarie 2025. Cererile nu pot să depășească nevoile de a acoperi capturile accidentale inevitabile în cadrul activităților de pescuit de cod, hering și sebastă. Orice cantități neutilizate se returnează statelor membre care au contribuit inițial la schimb. Cu excepția cazului în care se convine altfel, statele membre care nu dispun de cote suficiente pentru astfel de capturi accidentale inevitabile vor depune eforturi pentru a furniza în schimb cote de cod (COD/1N2AB.). În cazul în care cantitățile respective nu permit statelor membre în cauză să își acopere capturile accidentale inevitabile, Germania și Franța vor depune eforturi pentru a conveni asupra unor schimburi suplimentare în conformitate cu disponibilitatea cotelor și echilibrul global al schimbului.

(58) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește autorizarea individuală a statelor membre de a gestiona alocările efortului de pescuit conform unui sistem bazat pe kilowați-zi, acordarea de zile suplimentare pe mare pentru încetarea permanentă a activităților de pescuit și pentru programul consolidat de observații științifice și stabilirea formatelor foilor de calcul pentru culegerea și transmiterea informațiilor privind transferul de zile pe mare între navele de pescuit care arborează pavilionul unui stat membru. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate de Comisie în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (17).

(59) Pentru a asigura aplicarea continuă și pentru a preveni insecuritatea juridică în perioada cuprinsă între sfârșitul anului precedent și data intrării în vigoare a noului regulament de stabilire a posibilităților de pescuit pentru anul următor, dispozițiile prezentului regulament privind interdicțiile și perioadele de interzicere a activităților de pescuit ar trebui să continue să se aplice la începutul anului 2026, până la intrarea în vigoare a regulamentului de stabilire a posibilităților de pescuit pentru 2026. Din aceleași motive, dispozițiile care se aplică de la 1 ianuarie 2025 până la 31 decembrie 2026, ar trebui să se aplice în continuare la începutul anului 2027 până la intrarea în vigoare a regulamentului de stabilire a posibilităților de pescuit pentru 2027.

(60) Pentru a se evita întreruperea activităților de pescuit și a se asigura subzistența pescarilor, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2025. Cu toate acestea, dispozițiile privind limitele efortului de pescuit ar trebui să se aplice de la 1 februarie 2025. Din motive de urgență și pentru a asigura securitatea juridică cât mai curând posibil, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării sale.

(61) Anumite măsuri internaționale care creează sau restricționează posibilitățile de pescuit pentru Uniune au fost adoptate de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) competente la sfârșitul anului 2024 și au devenit aplicabile înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament. Prin urmare, dispozițiile prezentului regulament care transpun aceste măsuri în dreptul Uniunii ar trebui să se aplice retroactiv. În mod concret, deoarece sezonul de pescuit în zona Convenției CAMLR se derulează de la 1 decembrie la 30 noiembrie, iar anumite posibilități sau interdicții de pescuit în zona Convenției CAMLR se stabilesc pentru o perioadă care începe la 1 decembrie 2024, este oportun ca dispozițiile corespunzătoare din prezentul regulament să se aplice de la respectiva dată. În plus, sezonul de pescuit pentru peștele-dințos în zona Acordului SIOFA se derulează de la 1 decembrie la 30 noiembrie și, întrucât TAC pentru grupul respectiv de specii sunt stabilite pentru o perioadă care începe la 1 decembrie 2024, TAC ar trebui să se aplice de la data respectivă. Această aplicare retroactivă nu aduce atingere principiului așteptărilor legitime, deoarece navelor de pescuit aflate sub pavilionul unei părți contractante le este interzis să pescuiască fără autorizație în zona Convenției CAMLR și în zona Acordului SIOFA,

Articolul 1

Obiect

(1) Prezentul regulament stabilește posibilitățile de pescuit pentru anumite stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii. (2) Posibilitățile de pescuit menționate la alineatul (1) includ: (a) limitele de captură pentru anul 2025 și, în situațiile precizate în prezentul regulament, de asemenea pentru anul 2026; (b) limitele efortului de pescuit pentru anul 2025, precum și limitele efortului de pescuit prevăzute în anexa II, care cuprind perioada 1 februarie 2025-31 ianuarie 2026; (c) posibilitățile de pescuit pentru perioada 1 decembrie 2024-30 noiembrie 2025 pentru anumite stocuri din zona Convenției CAMLR și pentru anumite stocuri din zona Acordului SIOFA; (d) posibilitățile de pescuit pentru perioada 1 iunie 2025-31 mai 2026 în zona Convenției Comisiei pentru pescuit în Pacificul de Nord (NPFC).

Articolul 2

Domeniu de aplicare

(1) Prezentul regulament se aplică următoarelor nave de pescuit: (a) navelor de pescuit din Uniune; și (b) navelor de pescuit ale țărilor terțe aflate în apele Uniunii. (2) De asemenea, prezentul regulament se aplică: (a) anumitor activități de pescuit recreativ menționate în mod expres în dispozițiile relevante ale prezentului regulament; și (b) activităților de pescuit comercial de la țărm.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile de la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. În plus, se aplică următoarele definiții: (a) „navă de pescuit a unei țări terțe” înseamnă o navă de pescuit care arborează pavilionul unei țări terțe și este înmatriculată în respectiva țară terță; (b) „pescuit recreativ” înseamnă activități de pescuit necomerciale care exploatează resursele biologice marine, cum ar fi în scop recreativ, turistic sau sportiv; (c) „ape internaționale” înseamnă apele care se găsesc în afara suveranității sau jurisdicției vreunui stat; (d) „captură totală admisibilă” (TAC) înseamnă: (i) în cadrul activităților de pescuit care fac obiectul excepției de la obligația de debarcare menționată la articolul 15 alineatele (4)-(7) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, cantitatea de pește care poate fi debarcată anual din fiecare stoc; (ii) în cadrul tuturor celorlalte activități de pescuit, cantitatea de pește care poate fi capturată anual din fiecare stoc; (e) „cotă” înseamnă o proporție din TAC repartizată Uniunii, unui stat membru sau unei țări terțe; (f) „evaluare analitică” înseamnă o evaluare cantitativă a tendințelor unui anumit stoc, bazată pe date privind biologia și exploatarea stocului, inclusiv pe baza unor substituenți, și despre care s-a stabilit, printr-o analiză științifică, că are o calitate suficientă pentru a servi drept bază pentru avize științifice; (g) „TAC analitică” înseamnă o TAC pentru care este disponibilă o evaluare analitică; (h) „TAC de precauție” înseamnă o TAC pentru care nu este disponibilă o evaluare analitică, ci este disponibilă o evaluare bazată pe abordarea precaută sau nu este disponibilă nicio evaluare; (i) „dimensiunea ochiului de plasă” înseamnă dimensiunea ochiului plaselor de pescuit, definită la articolul 6 punctul 34 din Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului (18); (j) „registrul flotei de pescuit a Uniunii” înseamnă registrul întocmit de Comisie în conformitate cu articolul 24 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; (k) „jurnal de pescuit” înseamnă jurnalul menționat la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009; (l) „baliză instrumentală” înseamnă o baliză marcată în mod clar cu un număr de referință unic, care permite identificarea proprietarului său, și echipată cu un sistem de localizare prin satelit pentru a i se monitoriza poziția; (m) „baliză operațională” înseamnă orice baliză instrumentală, activată anterior, pusă în funcțiune și utilizată pe mare pe un dispozitiv de concentrare a peștilor (FAD) flotant sau pe un obiect plutitor, care transmite pozițiile și alte informații disponibile, cum ar fi estimări furnizate de ecosondă.

Articolul 4

Zone de pescuit

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții ale zonelor de pescuit: (a) „zonele ICES (Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime)” înseamnă zonele geografice precizate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (19); (b) „Skagerrak” înseamnă zona geografică delimitată la vest de o linie trasată de la farul Hanstholm la farul Lindesnes, iar la sud de o linie trasată de la farul Skagen la farul Tistlarna și de la respectivul punct la cel mai apropiat punct de pe coasta suedeză; (c) „Kattegat” înseamnă zona geografică delimitată la nord de o linie trasată de la farul Skagen la farul Tistlarna și de la respectivul punct la punctul cel mai apropiat pe coasta suedeză, iar la sud de o linie trasată de la Hasenøre la Gnibens Spids, de la Korshage la Spodsbjerg și de la Gilbjerg Hoved la Kullen; (d) „unitatea funcțională 16 din subzona ICES 7” înseamnă zona geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții: — 53°30'N 15°00'V; — 53°30'N 11°00'V; — 51°30'N 11°00'V; — 51°30'N 13°00'V; — 51°00'N 13°00'V; — 51°00'N 15°00'V; (e) „unitatea funcțională 25 din diviziunea ICES 8c” înseamnă zona maritimă geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții: — 43°00'N 9°00'V; — 43°00'N 10°00'V; — 43°30'N 10°00'V; — 43°30'N 9°00'V; — 44°00'N 9°00'V; — 44°00'N 8°00'V; — 43°30'N 8°00'V; (f) „unitatea funcțională 26 din diviziunea ICES 9a” înseamnă zona geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții: — 43°00'N 8°00'V; — 43°00'N 10°00'V; — 42°00'N 10°00'V; — 42 00'N 8°00'V; (g) „unitatea funcțională 27 din diviziunea ICES 9a” înseamnă zona geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții: — 42°00'N 8°00'V; — 42°00'N 10°00'V; — 38°30'N 10°00'V; — 38°30'N 9°00'V; — 40°00'N 9°00'V; — 40°00'N 8°00'V; (h) „unitatea funcțională 30 din diviziunea ICES 9a” înseamnă zona geografică aflată sub jurisdicția Spaniei în Golful Cádiz și în apele adiacente ale diviziunii ICES 9a; (i) „unitatea funcțională 31 din diviziunea ICES 8c” înseamnă zona maritimă geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții: — 43°30'N 6°00'V; — 44°00'N 6°00'V; — 44°00'N 2°00'V; — 43°30'N 2°00'V; (j) „Golful Cádiz” înseamnă zona geografică a diviziunii ICES 9a la est de longitudinea 7°23'48″V; (k) „zona Convenției CAMLR (Comisia pentru conservarea faunei și florei marine din Antarctica)” înseamnă zona geografică definită în Convenția privind conservarea faunei și florei marine din Antarctica (20); (l) „zonele CECAF (Comitetul pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului)” înseamnă zonele geografice indicate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 216/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (21); (m) „zona Convenției CITT (Comisia interamericană pentru tonul tropical)” înseamnă zona geografică definită în Convenția pentru întărirea Comisiei interamericane pentru tonul tropical instituite prin Convenția din 1949 între Statele Unite ale Americii și Republica Costa Rica (Convenția Antigua) (22); (n) „zona Convenției ICCAT (Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic)” înseamnă zona geografică definită în Convenția internațională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (23); (o) „zona de competență a IOTC (Comisia Tonului din Oceanul Indian)” înseamnă zona geografică definită în Acordul de instituire a Comisiei Tonului din Oceanul Indian (24); (p) „zonele NAFO (Organizația de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest)” înseamnă zonele geografice indicate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 217/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (25); (q) „Zona Convenției NAFO” înseamnă zonele geografice definite în Convenția privind viitoarea cooperare multilaterală pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Vest (26); (r) „zona de reglementare NAFO” înseamnă acea parte din zona Convenției NAFO care nu intră sub jurisdicție națională; (s) „zona Convenției NPFC” înseamnă zona geografică definită în Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă din Pacificul de Nord (27); (t) „zona Convenției SEAFO (Organizația de Pescuit în Atlanticul de Sud-Est)” înseamnă zona geografică definită în Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole din sud-estul Oceanului Atlantic (28); (u) „zona acordului SIOFA (Acordul privind pescuitul în sudul Oceanului Indian)” înseamnă zona geografică definită în Acordul privind pescuitul în sudul Oceanului Indian (29); (v) „zona Convenției SPRFMO (Organizația Regională de Gestionare a Pescuitului în Pacificul de Sud)” înseamnă zona geografică definită în Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă a Pacificului de Sud (30); (w) „zona Convenției WCPFC (Comisia pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central)” înseamnă zona geografică definită în Convenția privind conservarea și gestionarea rezervelor de pești mari migratori din Oceanul Pacific de Vest și Central (31); (x) „zona de mare liberă din Marea Bering” înseamnă zona geografică de mare liberă din Marea Bering dincolo de 200 de mile marine de la liniile de bază de la care este măsurată lățimea mării teritoriale a statelor costiere la Marea Bering; (y) „zona de suprapunere dintre zonele Convențiilor CITT și WCPFC” înseamnă zona geografică definită prin următoarele limite: — longitudine 150° V; — longitudine 130° V; — latitudine 4° S; — latitudine 50° S.

Articolul 5

TAC și repartizări

(1) TAC pentru navele de pescuit din Uniune aflate în apele Uniunii și în anumite ape din afara Uniunii, repartizarea acestora între statele membre și, după caz, condițiile legate funcțional de acestea sunt stabilite în anexa I. (2) Navele de pescuit din Uniune pot fi autorizate de statul costier în cauză să pescuiască în apele aflate sub jurisdicția Insulelor Feroe, a Groenlandei și a Norvegiei și în zona de pescuit din jurul insulei Jan Mayen, în limitele TAC din anexa I la prezentul regulament și sub rezerva condițiilor prevăzute la articolul 23 din prezentul regulament și în partea A din anexa V la prezentul regulament și în Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului (32) și în acte delegate adoptate de Comisie pe baza regulamentului respectiv. (3) Navele de pescuit din Uniune pot fi autorizate de Regatul Unit să pescuiască în apele aflate sub jurisdicția statului respectiv în limitele TAC din anexa I la prezentul regulament și sub rezerva condițiilor prevăzute la articolul 23 din prezentul regulament, precum și în Regulamentul (UE) 2017/2403 și în acte delegate adoptate de Comisie pe baza regulamentului respectiv.

Articolul 6

TAC stabilite de statele membre

(1) TAC prevăzute în anexa I sunt stabilite, în cazurile specificate în anexa respectivă, de către statul membru în cauză. (2) TAC stabilite de un stat membru menționate la alineatul (1): (a) sunt în concordanță cu obiectivele și normele stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și în Regulamentele (UE) 2018/973 și (UE) 2019/472, în special cu obiectivul exploatării durabile a stocului; și (b) conduc la o exploatare a stocului care: (i) dacă este disponibilă o evaluare analitică, să fie compatibilă cu captura maximă durabilă (MSY), cu o probabilitate cât mai ridicată cu putință; sau (ii) dacă nu este disponibilă o evaluare analitică sau dacă aceasta este incompletă, să fie compatibilă cu abordarea precaută a gestionării pescuitului. (3) Până la 15 martie 2025, fiecare stat membru în cauză transmite Comisiei următoarele informații: (a) TAC pe care le-a stabilit; (b) datele pe care le-a colectat, evaluat și utilizat ca bază pentru stabilirea respectivelor TAC; (c) detalii privind modul în care TAC pe care le-a stabilit respectă alineatul (2). (4) În ceea ce privește TAC pentru sabie neagră (Aphanopus carbo) în zona CECAF 34.1.2, Portugalia transmite informațiile menționate la alineatul (3) pentru TAC respectivă pentru 2025 până la 1 februarie 2025, iar pentru TAC pentru 2026 până la 1 februarie 2026. (5) După caz, Comisia poate solicita Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP): (a) să evalueze informațiile menționate la alineatul (3) literele (b) și (c); și (b) să evalueze dacă TAC stabilite de statele membre respectă alineatul (2). (6) În cazul în care, în conformitate cu avizul CSTEP, informațiile menționate la alineatul (3) literele (b) și (c) sunt considerate insuficiente, statele membre în cauză transmit Comisiei informații suplimentare în conformitate cu avizul CSTEP, împreună cu documentele justificative care justifică respectivele informații suplimentare în legătură cu avizul CSTEP, în termen de cel mult o lună de la publicarea avizului CSTEP. (7) Dacă, în conformitate cu avizul CSTEP, metodologia urmată pentru stabilirea TAC de către statele membre nu respectă pe deplin condițiile prevăzute la alineatul (2), statele membre în cauză revizuiesc metodologia urmată pentru stabilirea TAC pentru anul următor în conformitate cu avizul CSTEP respectiv.

Articolul 7

Condiții referitoare la debarcarea capturilor și a capturilor accidentale

(1) Capturile care nu fac obiectul obligației de debarcare în temeiul articolului 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 sunt reținute la bord sau debarcate numai dacă: (a) au fost efectuate de nave de pescuit care arborează pavilionul unui stat membru care deține o cotă, iar această cotă nu a fost epuizată; sau (b) reprezintă o fracțiune a unei cote a Uniunii care nu a fost repartizată între statele membre, iar această cotă nu a fost epuizată. (2) În scopul derogării de la obligația de a scădea capturile din cotele relevante, prevăzută la articolul 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, stocurile de specii nevizate în limitele biologice de siguranță menționate la articolul respectiv sunt identificate în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 8

Mecanismul privind schimbul de cote pentru TAC aferente capturilor accidentale inevitabile

(1) Pentru a se ține seama de obligația de debarcare și pentru a pune cote pentru anumite capturi accidentale la dispoziția statelor membre care nu au o cotă, se aplică mecanismul privind schimbul de cote prevăzut la alineatele (2)-(5) de la prezentul articol în ceea ce privește TAC indicate în anexa IA. (2) 6 % din fiecare cotă din cadrul TAC pentru cod (Gadus morhua) din Marea Celtică (COD/7XAD34), cod din vestul Scoției (COD/5BE6A), merlan din Marea Irlandei (WHG/07A.) și cambulă (Pleuronectes platessa) din diviziunile ICES 7h, 7j și 7k (PLE/7HJK.), precum și 3 % din fiecare cotă din cadrul TAC pentru merlan (Merlangius merlangus) din vestul Scoției (WHG/56-14), repartizate fiecărui stat membru, se pun la dispoziție în vederea constituirii unei rezerve comune pentru schimburile de cote (denumită în continuare „rezerva comună”), care se deschide la 1 ianuarie 2025. Statele membre care nu dispun de o cotă au acces exclusiv la rezerva comună până la 31 martie 2025. (3) Cantitățile extrase din rezerva comună nu pot face obiectul unor schimburi sau al unor transferuri către anul următor. După 31 martie 2025, orice cantități neutilizate se returnează statelor membre care au contribuit inițial la rezerva comună. (4) Statele membre care nu dispun de o cotă furnizează în schimb cote pentru stocurile enumerate în partea C din anexa IA, cu excepția cazului în care statul membru care nu deține o cotă și statul membru care contribuie la rezerva comună convin altfel. (5) Cotele menționate la alineatul (4) trebuie să aibă o valoare comercială echivalentă, stabilită pe baza unei rate de schimb a pieței sau a altor rate de schimb reciproc acceptabile. În lipsa altor soluții, valoarea comercială echivalentă se stabilește pe baza prețurilor medii din Uniune din anul precedent, astfel cum sunt furnizate de Observatorul Pieței Europene pentru produse provenite din pescuit și din acvacultură. (6) În cazul în care mecanismul privind schimbul de cote prevăzut la alineatele (2)-(5) de la prezentul articol nu permite statelor membre să își acopere în aceeași măsură capturile accidentale inevitabile, statele membre depun eforturi pentru a găsi un acord privind schimburile de cote în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, asigurându-se că cotele schimbate au o valoare comercială echivalentă.

Articolul 9

Limite ale efortului de pescuit în diviziunea ICES 7e

(1) Pentru perioada menționată la articolul 1 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament, limitările efortului de pescuit pentru limba-de-mare (Solea solea) în diviziunea ICES 7e sunt stabilite în anexa II. (2) La solicitarea unui stat membru, în conformitate cu punctul 7.4 din anexa II, Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care să îi aloce acestui stat membru un număr suplimentar de zile pe mare față de cele menționate la punctul 5 din anexa II, în care poate autoriza prezența unei nave de pescuit care abordează pavilionul său în diviziunea ICES 7e atunci când transportă la bord oricare dintre uneltele reglementate. Comisia adoptă respectivul act de punere în aplicare în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 61 alineatul (2) din prezentul regulament. (3) La cererea unui stat membru, Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care să aloce unui stat membru maximum trei zile suplimentare, între 1 februarie 2025 și 31 ianuarie 2026, față de cele menționate la punctul 5 din anexa II, în care o navă de pescuit poate fi prezentă în diviziunea ICES 7e, pe baza unui program consolidat de observații științifice, astfel cum este menționat la punctul 8.1 din anexa II. Această alocare se face pe baza descrierii prezentate de statul membru în conformitate cu punctul 8.3 din anexa II și în urma consultării CSTEP. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 61 alineatul (2) din prezentul regulament.

Articolul 10

Măsuri privind pescuitul de biban-de-mare european în diviziunile ICES 4b, 4c și 6a, precum și în subzona ICES 7

(1) Se interzice pescuirea de către navele de pescuit din Uniune, precum și orice activități comerciale de pescuit de la țărm, de biban-de-mare european (Dicentrarchus labrax) în diviziunile ICES 4b și 4c și în subzona ICES 7 sau reținerea la bord, transbordarea, relocalizarea sau debarcarea de biban-de-mare european capturat în zona respectivă. (2) Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică capturilor accidentale de biban-de-mare european din cadrul activităților comerciale de pescuit cu plasă de la țărm. Această excepție se aplică numărului istoric de plase de plajă, fixat la nivelurile de dinainte de 2017. Activitățile comerciale de pescuit cu plasă de la țărm nu vizează bibanul-de-mare european, putând fi debarcate numai capturile accidentale inevitabile de biban-de-mare european. (3) Prin derogare de la alineatul (1), în ianuarie 2025 și în perioada cuprinsă între 1 aprilie și 31 decembrie 2025, în diviziunile ICES 4b, 4c, 7d, 7e, 7f și 7h, navele de pescuit din Uniune pot să pescuiască, să rețină la bord, să transbordeze, să relocalizeze sau să debarce biban-de-mare european capturat în zona respectivă cu următoarele unelte de pescuit și în următoarele limite: (a) utilizând traule de fund (33), pentru capturi accidentale inevitabile în limita a 3,8 tone pentru o navă de pescuit și pe an și 10 % din greutatea capturilor totale de organisme marine aflate la bord, capturate de nava de pescuit în cauză pentru fiecare campanie de pescuit; (b) utilizând seine (34), pentru capturi accidentale inevitabile în limita a 3,8 tone pentru o navă de pescuit și pe an și 10 % din greutatea capturilor totale de organisme marine aflate la bord, capturate de nava de pescuit în cauză pentru fiecare campanie de pescuit; (c) utilizând unelte cu cârlige și linie (35), nu mai mult de 6,8 tone per navă de pescuit și pe an; (d) utilizând setci fixe (36), pentru capturi accidentale inevitabile, nu mai mult de 1,8 tone per navă de pescuit și pe an. Derogările prevăzute la primul paragraf litera (c) se aplică navelor de pescuit din Uniune care au înregistrat capturi de biban-de-mare european utilizând unelte cu cârlige și linie în perioada 1 iulie 2015-30 septembrie 2016. Derogările prevăzute la primul paragraf litera (d) se aplică navelor de pescuit din Uniune care au înregistrat capturi de biban-de-mare european utilizând setci fixe în perioada 1 iulie 2015-30 septembrie 2016. În cazul înlocuirii unei nave de pescuit a Uniunii, statele membre pot permite aplicarea derogărilor la o altă navă de pescuit a Uniunii, cu condiția ca numărul de nave de pescuit din Uniune care fac obiectul fiecăreia dintre derogări și capacitatea globală de pescuit a acestora să nu crească. (4) Limitele de captură prevăzute la alineatul (3) nu sunt transferabile între nave de pescuit. (5) În cadrul pescuitului recreativ, inclusiv de la țărm, în diviziunile ICES 4b, 4c, 6a și 7a-7k: (a) de la 1 februarie la 31 martie 2025: (i) se permite pescuitul bibanului-de-mare european doar cu capturare urmată de eliberare, cu lansetă sau cu linie de pescuit; (ii) se interzice reținerea, relocalizarea, transbordarea sau debarcarea de biban-de-mare european capturat în zona respectivă; (b) în ianuarie și de la 1 aprilie la 31 decembrie 2025: (i) pot fi capturate și reținute maximum două exemplare de biban-de-mare european per pescar pe zi; (ii) dimensiunea minimă a bibanului-de-mare european reținut este de 42 cm; (iii) nu pot fi utilizate plase fixe pentru a captura sau reține biban-de-mare european. (6) Alineatul (5) se aplică fără a aduce atingere măsurilor naționale mai stricte privind pescuitul recreativ.

Articolul 11

Măsuri pentru pescuitul de biban-de-mare european în diviziunile ICES 8a și 8b

(1) Atunci când își stabilesc posibilitățile de pescuit pentru pescuitul comercial, Spania și Franța se asigură împreună că suma debarcărilor comerciale și capturilor recreative pentru bibanul-de-mare european în diviziunile ICES 8a și 8b nu depășește 2 631 de tone. Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 se aplică respectivelor posibilități de pescuit. (2) Până la 15 martie, Spania și Franța informează Comisia cu privire la posibilitățile de pescuit menționate la alineatul (1) și la modul în care respectivele posibilități de pescuit respectă alineatul menționat. (3) Capturile din pescuitul comercial care fac obiectul posibilităților de pescuit menționate la alineatul (1) sunt raportate de Spania (BSS/8ABSPA) și de Franța (BSS/8ABFRA). (4) În cadrul pescuitului recreativ, inclusiv de la țărm, în diviziunile ICES 8a și 8b: (a) poate fi capturat și reținut maximum un exemplar de biban-de-mare european per pescar pe zi; (b) nu pot fi utilizate plase fixe pentru a captura sau reține biban-de-mare european. (5) Alineatul (4) se aplică fără a aduce atingere măsurilor naționale mai stricte privind pescuitul recreativ.

Articolul 12

Măsuri pentru polac în subzonele ICES 8, 9 și 10 și în apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(1) O dimensiune minimă de referință pentru conservare de 42 cm se aplică capturilor de polac (Pollachius pollachius) în subzonele ICES 8, 9 și 10 și în apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1. (2) În cadrul pescuitului recreativ, inclusiv de pe țărmurile din subzonele ICES 8, 9 și 10 și din apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1: (a) pot fi capturate și reținute maximum două exemplare de polac per pescar pe zi; odată ce plafonul respectiv a fost atins, se pot desfășura activități de pescuit doar cu capturare urmată de eliberare; (b) niciun exemplar de polac nu poate fi capturat și reținut în perioada 1 ianuarie-30 aprilie; cu toate acestea, se permite pescuitul cu capturare urmată de eliberare în perioada respectivă. (3) Alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere măsurilor naționale mai stricte privind pescuitul recreativ.

Articolul 13

Măsuri privind pescuitul de anghilă europeană în apele Uniunii din subzonele ICES 3, 4, 6, 7, 8 și 9

(1) Prezentul articol se aplică apelor marine și salmastre ale Uniunii din subzonele ICES 3, 4, 6, 7, 8 și 9, precum și apelor salmastre adiacente ale Uniunii, inclusiv estuarelor, lagunelor de coastă și apelor de tranziție. (2) Prezentul articol nu se aplică operațiunilor de pescuit comercial desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice cu sau fără navă de pescuit, cu condiția ca respectivele cercetări să fie efectuate în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241 și ca CSTEP să fi confirmat Comisiei și statelor membre în cauză că astfel de cercetări științifice sunt justificate din motive științifice. (3) Se interzice desfășurarea de activități de pescuit comercial de anghilă europeană (Anguilla anguilla), în toate etapele vieții, pentru o perioadă de cel puțin șase luni între 1 aprilie 2025 și 31 martie 2026. În plus, statele membre și pescarii depun toate eforturile rezonabile pentru a reduce la minimum și, dacă este posibil, pentru a elimina capturile accidentale de anghilă europeană. În cazul în care sunt capturate accidental, exemplarele de anghilă europeană nu trebuie vătămate și trebuie eliberate imediat. În acest scop, statul membru în cauză stabilește, individual sau în comun, una sau mai multe perioade de interdicție sub rezerva următoarelor condiții: (a) dacă este cazul, perioada sau perioadele de interdicție pot fi diferite de la un stat membru la altul sau în cadrul unui stat membru de la o zonă de pescuit la alta, pentru a se ține seama de modelul geografic și temporal de migrație a anghilei europene în diferitele sale etape de viață; (b) perioada sau perioadele de interdicție acoperă un interval de cel puțin șase luni consecutive sau neconsecutive, care li se aplică tuturor pescarilor în cauză din zona de pescuit relevantă; (c) perioada sau perioadele de interdicție sunt în concordanță cu obiectivele de conservare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1100/2007 și cu planurile naționale de gestionare stabilite în temeiul articolului 2 din regulamentul respectiv; și (d) perioada sau perioadele de interdicție acoperă perioada sau perioadele principale de migrație, inclusiv vârful respectiv, a anghilei europene în etapa de viață respectivă din statul membru în cauză. (4) Prin derogare de la alineatul (3) litera (d), pentru anghila europeană cu o lungime totală de cel puțin 12 cm, statele membre în cauză pot permite activitățile de pescuit timp de până la 30 de zile consecutive sau neconsecutive în total, care li se aplică tuturor pescarilor în cauză din zona de pescuit relevantă, în cursul perioadei principale de migrație. În acest caz, statele membre în cauză stabilesc o interdicție suplimentară pentru o perioadă echivalentă în cursul perioadei principale de migrație sau, în subsidiar, imediat înainte sau după aceasta. În cazurile în care un stat membru permite pescuitul pentru zile neconsecutive, uneltele de pescuit sunt scoase din apă între orice perioadă de zile neconsecutive. (5) Pentru anghila europeană cu o lungime totală de cel puțin 12 cm în subzona ICES 3, perioada sau perioadele de interdicție menționate la alineatul (3) și derogarea de la acestea menționată la alineatul (4) sunt convenite de toate statele membre în cauză, astfel încât să se asigure o protecție eficientă a anghilei europene la migrarea acesteia din Marea Baltică în Marea Nordului. În absența unui astfel de acord până la 1 aprilie 2025, perioada de interdicție este cuprinsă între 15 septembrie 2025 și 15 martie 2026 în Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Finlanda și Suedia și fără posibilitatea de derogare menționată la alineatul (4). (6) Prin derogare suplimentară de la alineatul (3) litera (d), pentru anghila europeană cu o lungime totală mai mică de 12 cm, statele membre în cauză pot permite activitățile de pescuit timp de până la 30 de zile consecutive sau neconsecutive în total, care li se aplică tuturor pescarilor în cauză din zona de pescuit relevantă, în cursul perioadei principale de migrație. În plus, statele membre în cauză pot permite pescuitul exclusiv pentru repopulare pentru o perioadă suplimentară de până la 50 de zile în cursul perioadei principale de migrație. În ambele cazuri, statele membre în cauză stabilesc o interdicție suplimentară pentru o perioadă echivalentă în cursul perioadei principale de migrație sau, în subsidiar, imediat înainte sau după aceasta. În cazurile în care un stat membru permite pescuitul pentru zile neconsecutive, uneltele de pescuit sunt scoase din apă între orice perioadă de zile neconsecutive. (7) Se interzice pescuitul recreativ de anghilă europeană în toate etapele vieții. (8) Statul membru în cauză, individual sau în comun, informează Comisia: (a) până la 1 mai 2025, cu privire la perioada sau perioadele de interdicție pe care le-a stabilit în conformitate cu alineatele (3)-(6), împreună cu informațiile justificative care explică alegerea perioadei sau a perioadelor respective; (b) cu privire la măsurile naționale referitoare la perioada sau perioadele de interdicție pe care le-a stabilit în conformitate cu alineatele (3)-(6), în termen de două săptămâni de la adoptarea acestora.

Articolul 14

Dispoziții speciale privind alocarea posibilităților de pescuit

(1) Repartizarea posibilităților de pescuit între statele membre conform prezentului regulament nu aduce atingere: (a) schimburilor efectuate în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; (b) deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009; (c) realocărilor efectuate în temeiul articolelor 12 și 47 din Regulamentul (UE) 2017/2403; (d) debarcărilor suplimentare permise în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și al articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; (e) cantităților retrase în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și cu articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; (f) deducerilor efectuate în temeiul articolelor 105, 106 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009; (g) transferurilor sau schimburilor de cote în temeiul articolelor 24 și 55 din prezentul regulament. (2) Stocurile care fac obiectul TAC de precauție sau analitice în scopul gestionării de la an la an a TAC și a cotelor de pescuit prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 847/96 sunt identificate în anexa I la prezentul regulament. (3) Cu excepția cazurilor în care există dispoziții contrare în anexa I la prezentul regulament, articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se aplică stocurilor care fac obiectul TAC de precauție, iar articolul 3 alineatele (2) și (3) și articolul 4 din regulamentul respectiv se aplică stocurilor care fac obiectul TAC analitice. (4) Articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică în cazul în care un stat membru utilizează flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Articolul 15

Perioade de interzicere a activităților de pescuit pentru uvă

Se interzice pescuitul comercial de uvă (Ammodytes spp.) cu traule de fund, cu seine sau cu unelte tractate similare, cu dimensiunea ochiului de plasă mai mică de 16 mm, în diviziunile ICES 2a și 3a și în subzona ICES 4, de la 1 ianuarie la 31 martie 2025 și de la 1 august la 31 decembrie 2025.

Articolul 16

Măsuri de remediere pentru cod în Marea Nordului

(1) Zonele închise pentru pescuit, cu excepția pescuitului cu unelte pelagice (plase-pungă și traule), și perioadele în care se aplică închiderile sunt instituite în anexa IV. (2) Se interzice pescuitul pentru navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund și seine cu o dimensiune minimă a ochiului de 70 mm în diviziunile ICES 4a și 4b sau de 90 mm în diviziunea ICES 3a, precum și cu paragate (37) în apele Uniunii din diviziunea ICES 4a, la nord de 58°30′00″N și la sud de 61°30′00″N, și în apele Uniunii din diviziunile ICES 3a.20 (Skagerrak), 4a și 4b, la nord de 57°00′00″N și la est de 5°00′00″E. (3) Prin derogare de la alineatul (2), navele de pescuit menționate la alineatul respectiv pot pescui în zonele menționate la respectivul alineat, cu condiția să îndeplinească cel puțin unul dintre următoarele criterii: (a) capturile lor de cod nu reprezintă mai mult de 5 % din totalul capturilor pentru fiecare campanie de pescuit. Se presupune că navele ale căror capturi de cod nu au depășit 5 % din totalul capturilor lor în perioada 2017-2019 respectă acest criteriu, cu condiția să utilizeze în continuare aceleași unelte de pescuit pe care le-au utilizat în perioada respectivă; această prezumție poate fi înlăturată; (b) se utilizează un traul de fund sau o seină reglementat(ă) și cu un grad ridicat de selectivitate, care permite, conform unui studiu științific, o reducere cu cel puțin 30 % a capturilor de cod în comparație cu navele care pescuiesc folosind dimensiunea de bază a ochiurilor de plasă pentru unelte tractate, astfel cum se specifică în partea B punctul 1.1 din anexa V la Regulamentul (UE) 2019/1241; aceste studii pot fi evaluate de CSTEP și, în cazul unei evaluări negative, uneltele în cauză nu mai sunt considerate valabile pentru utilizare în zonele menționate la alineatul (2) din prezentul articol; (c) pentru navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund și seine cu dimensiunea ochiului mai mare sau egală cu 100 mm (TR1), se utilizează următoarele unelte de pescuit cu grad ridicat de selectivitate: (i) matițe de traul cu o dimensiune minimă a ochiurilor plasei de 600 mm; (ii) distanțier extins (0,6 m); (iii) plasă de sortare orizontală cu ferestre de ieșire cu dimensiunea ochiului plasei mare; (d) pentru navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund și seine cu dimensiunea ochiului mai mare sau egală cu 70 mm în diviziunea ICES 4a și cu 90 mm în diviziunea ICES 3a și mai mică de 100 mm (TR2), se utilizează următoarele unelte de pescuit cu grad ridicat de selectivitate: (i) sită de sortare orizontală cu un spațiu maxim între bare de 50 mm, care separă peștii plați de peștii rotunzi, cu un orificiu neblocat de evacuare a peștilor rotunzi; (ii) panou Seltra cu ochiuri pătrate de 300 mm; (iii) o sită de sortare cu un spațiu maxim între bare de 35 mm, cu un orificiu neblocat de evacuare a peștilor; (e) navele de pescuit intră sub incidența unui plan național de evitare a codului pentru a menține capturile de cod în conformitate cu rata de mortalitate prin pescuit corespunzătoare posibilităților de pescuit stabilite, pe baza nivelurilor din avizele științifice, prin măsuri spațiale sau tehnice sau printr-o combinație a acestora. Aceste planuri sunt evaluate în termen de maximum două luni de la punerea lor în aplicare, de către CSTEP în cazul statelor membre sau de către organismul științific național competent în cazul țărilor terțe și, în cazul în care se consideră necesar, sunt revizuite în continuare dacă aceste evaluări constată că obiectivul planului național de evitare a codului nu va fi îndeplinit. (4) Statele membre intensifică monitorizarea, controlul și supravegherea navelor de pescuit menționate la alineatul (2) pentru a controla respectarea condițiilor stabilite la alineatul (3). (5) Prezentul articol nu se aplică operațiunilor de pescuit desfășurate exclusiv în scopul cercetărilor științifice, cu condiția ca cercetările respective să fie efectuate în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241.

Articolul 17

Măsuri tehnice pentru Marea Celtică, Marea Irlandei și vestul Scoției

(1) Navelor de pescuit care pescuiesc cu traule de fund și seine în diviziunile ICES 7f, 7g, în partea diviziunii 7h situată la nord de 49° 30′ latitudine nordică și în partea diviziunii 7j situată la nord de 49° 30′ latitudine nordică și la est de 11° longitudine vestică li se aplică următoarele dispoziții: (a) navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund sau seine folosesc unelte de pescuit cu una dintre următoarele dimensiuni ale ochiului de plasă: (i) un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 110 mm, echipat cu un panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 120 mm; (ii) un sac al traulului T90 cu dimensiunea ochiului de plasă de 100 mm; (iii) un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 120 mm; (iv) un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 100 mm, echipat cu un panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 160 mm; (b) în plus, navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund ale căror capturi cântărite înainte de aruncarea capturilor înapoi în mare constau în cel puțin 20 % eglefin (Melanogrammus aeglefinus) folosesc o unealtă de pescuit care este construită cu o distanță de cel puțin un metru între linia de pescuit și unealta de pescuit de la sol; statele membre pot excepta de la aplicarea prezentei litere navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund ale căror capturi, cântărite înainte de orice aruncare înapoi în mare, constau în cod în proporție de mai puțin de 1,5 %, cu condiția ca navele respective să facă, pe mare, obiectul unei creșteri progresive a prezenței observatorilor până la nivelul de cel puțin 20 % din totalul campaniilor lor de pescuit. (c) navele de pescuit care utilizează traule de fund sau seine și ale căror capturi constau în langustină (Nephrops norvegicus) în proporție de peste 30 % folosesc una dintre următoarele unelte de pescuit: (i) panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 300 mm; navele cu o lungime totală mai mică de 12 metri pot utiliza un panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 200 mm; (ii) panou Seltra; (iii) sită de sortare cu un spațiu între bare de 35 mm sau un dispozitiv de selecție de tip sită (netgrid) similar; (iv) un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 100 mm, echipat cu un panou de plasă cu ochiuri pătrate de 100 mm; (v) un sac dublu de traul, sacul superior fiind construit cu o plasă T90 de cel puțin 100 mm și echipat cu un panou de separare cu o dimensiune maximă a ochiului de plasă de 300 mm; (d) navele de pescuit care utilizează traule de fund sau seine și ale căror capturi constau în merlan în proporție de peste 55 % sau într-un amestec de pește-pescar (Lophiidae), merluciu (Merluccius merluccius) sau cardină albă (Lepidorhombus spp.) în proporție de peste 55 % folosesc una dintre următoarele unelte de pescuit: (i) un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 100 mm, echipat cu un panou de plasă cu ochiuri pătrate de 100 mm; (ii) un sac cu dimensiunea ochiului de plasă T90 de 100 mm și extensie. (2) Navelor de pescuit care utilizează traule de fund sau seine în diviziunile ICES 6a și 5b, în apele Uniunii, la est de 12°V (vestul Scoției) pentru activitățile de pescuit care vizează langustina li se aplică următoarele dispoziții: (a) navele de pescuit utilizează un panou cu plasă cu ochiuri pătrate (cu poziționare) de cel puțin 300 mm pentru navele care utilizează un sac al traulului cu o dimensiune a ochiurilor mai mică de 100 mm; pentru navele cu o lungime totală mai mică de 12 m sau cu o putere a motorului de 200 kW sau mai mică, lungimea totală a panoului poate fi de 2 m și dimensiunea ochiurilor de 200 mm; (b) navele de pescuit ale căror capturi constau în langustină în proporție de peste 30 % utilizează un panou cu plasă cu ochiuri pătrate (cu poziționare) de cel puțin 160 mm pentru navele care utilizează un sac al traulului cu o dimensiune a ochiului de plasă cuprinsă între 100 mm și 119 mm. (3) Navelor de pescuit care utilizează traule de fund sau seine în diviziunea ICES 7a (Marea Irlandei) li se aplică următoarele dispoziții: (a) navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund sau seine cu dimensiunea ochiului de plasă al sacului mai mare sau egală cu 70 mm și mai mică de 100 mm, ale căror capturi constau în langustină în proporție de peste 30 %, folosesc una dintre următoarele unelte de pescuit: (i) panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 300 mm; navele de pescuit cu o lungime totală mai mică de 12 metri pot utiliza un panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 200 mm; (ii) panou Seltra; (iii) sită de sortare cu un spațiu între bare de 35 mm; (iv) dispozitiv de tip sită (netgrid) CEFAS; (v) traul flip-flap; (b) navele de pescuit cu o lungime totală mai mare sau egală cu 12 metri care folosesc traule de fund sau seine și ale căror capturi constau într-un amestec de eglefin, cod, vulpi și pisici de mare (Rajiformes) în proporție de peste 10 % folosesc un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 120 mm. (4) Procentajele capturilor de la alineatele (1) și (2) din prezentul articol se calculează ca proporția în greutate în viu a tuturor resurselor biologice marine debarcate după fiecare campanie de pescuit, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și cu articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1241. (5) Se interzice navelor de pescuit să pescuiască cu traule de fund și seine în următoarele zone: (a) în diviziunile ICES 7b și 7c; (b) în zona situată la vest de 5° longitudine vestică în diviziunea ICES 7e; și (c) în diviziunile ICES din zonele 7f-7k . Această interdicție nu se aplică navelor de pescuit în cazul în care: (a) utilizează un sac al traulului cu o dimensiune a ochiului de plasă de cel puțin 100 mm; sau (b) capturile lor accidentale de cod nu depășesc 1,5 %, conform evaluării CSTEP, atunci când pescuiesc în afara zonelor menționate la alineatul (1).

Articolul 18

Măsuri tehnice pentru pagelul argintiu în subzonele ICES 6, 7 și 8

(1) O dimensiune minimă de referință pentru conservare de 36 cm se aplică pentru capturile de pagel argintiu (Pagellus bogaraveo) în subzonele ICES 6, 7 și 8. (2) O dimensiune minimă de referință pentru conservare de 40 cm se aplică pentru capturile recreative de pagel argintiu în subzonele ICES 6 și 7. (3) În perioada 1 ianuarie-30 iunie 2025, navelor de pescuit care arborează pavilionul francez li se interzice desfășurarea oricăror activități de pescuit de pagel argintiu în subzonele ICES 6, 7 și 8. (4) În perioada 1 februarie-30 septembrie 2025, pescuitul cu paragate de fund (LLS) și cu traule de fund (OTB) este interzis în zona de vest a Mării Cantabrice, în dreptul regiunilor Asturias și Galicia. (5) Pescuitul recreativ de pagel argintiu este interzis în următoarele zone geografice: Zona RF 1 (Cariño/Celeiro), zona RF 2 (Ribadeo), zona RF 3 (Navia), zona RF 4 (Ensenada Canero), zona RF 5 (Ensenada de Cabrera/Ría San Martín de la Arena), zona RF 6 (Ría de Treto), zona RF 7 (Bilbao/Plentzia) și zona RF 8 (Bermeo/Mundaka).

Articolul 19

Măsuri de remediere pentru cod în Kattegat

(1) Navele de pescuit din Uniune care pescuiesc în Kattegat cu traule de fund (38) cu o dimensiune minimă a ochiurilor de plasă de 70 mm utilizează una dintre următoarele unelte selective: (a) o sită de sortare cu un spațiu maxim între bare de 35 mm, cu un orificiu neblocat de evacuare a peștilor; (b) o sită de sortare cu un spațiu maxim între bare de 50 mm, care separă peștii plați de peștii rotunzi, cu un orificiu neblocat de evacuare a peștilor rotunzi; (c) panou Seltra cu ochiuri pătrate de 300 mm; (d) o unealtă de pescuit reglementată cu un grad ridicat de selectivitate, ale cărei caracteristici tehnice determină, potrivit unui studiu științific evaluat de către CSTEP, pentru navele de pescuit care au la bord exclusiv o astfel de unealtă, capturi de cod mai mici de 1,5 %. (2) Navele de pescuit din Uniune care participă la un proiect derulat de un stat membru și care sunt dotate cu echipamente care permit pescuitul integral documentat pot utiliza o unealtă în conformitate cu partea B din anexa V la Regulamentul (UE) 2019/1241. Statul membru în cauză comunică Comisiei lista navelor respective până la 31 martie 2025. (3) Prezentul articol nu se aplică operațiunilor de pescuit desfășurate exclusiv în scopul cercetărilor științifice, cu condiția ca cercetările respective să fie efectuate în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241.

Articolul 20

Închiderea zonei de reproducere a limbii-de-mare comune în scop de protecție în subdiviziunile ICES 20-24

În perioada 15 mai-15 iunie se interzice navelor de pescuit din Uniune să vizeze limba-de-mare comună în subdiviziunile ICES 20-24.

Articolul 21

Specii interzise

(1) Navele de pescuit din Uniune nu pescuiesc, nu rețin la bord, nu transbordează și nu debarcă următoarele specii: (a) vatos spinos (Amblyraja radiata) în apele Regatului Unit și în apele Uniunii din subzona ICES 4 și diviziunea ICES 7d, în apele Regatului Unit din diviziunea 2a și în apele Uniunii din diviziunea 3a; (b) biban cu ochiul auriu (Beryx splendens) în subzona NAFO 6; (c) rechinul-tigru de nisip (Carcharias taurus) în toate apele, în afară de Marea Mediterană; (d) complex de specii de vulpe neagră (Dipturus batis, Dipturus cf. flossada și Dipturus cf. intermedia) în apele Regatului Unit și în apele Uniunii din subzonele ICES 4, 6, 7 și 8, în apele Regatului Unit din diviziunea 2a și subzona 5 și în apele Uniunii din subzonele 3, 9 și 10; (e) marele rechin lanternă (Etmopterus princeps) în apele Regatului Unit și în apele Uniunii din subzona ICES 4, în apele Regatului Unit din diviziunea 2a și în apele internaționale din subzonele 1 și 14; (f) rechin neted (Galeorhinus galeus) capturat cu paragate în apele Regatului Unit și în apele Uniunii din subzonele ICES 4, în apele Regatului Unit din diviziunea 2a, în apele Regatului Unit și în apele internaționale din subzona 5, în apele Regatului Unit, în apele Uniunii și în apele internaționale din subzonele 6, 7 și 8 și în apele internaționale din subzonele 12 și 14; (g) pion portocaliu (Hoplostethus atlanticus) în apele Regatului Unit, în apele Uniunii și în apele internaționale din subzonele ICES 1-10, 12 și 14; (h) rechinul scrumbiilor (Lamna nasus) în toate apele; (i) vulpe-de-mare (Raja clavata) în apele Uniunii din diviziunea ICES 3a; (j) pisică de mare marmorată (Raja undulata) în apele Regatului Unit și în apele Uniunii din subzona ICES 6 și în apele Uniunii din subzona ICES 10; (k) rechin-balenă (Rhincodon typus) în toate apele; (l) pește-ghitară (Rhinobatos rhinobatos) în Marea Mediterană; și (m) speciile de adâncime enumerate în anexa IA partea D, în apele Uniunii, apele Regatului Unit și apele internaționale din zonele ICES 1, 2 (cu excepția apelor Regatului Unit din diviziunea 2a), 5-10, 12 și 14 și din zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2, precum și în apele Uniunii și apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4, în cazul în care se specifică în anexa respectivă. (2) Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din speciile menționate la alineatul (1) nu trebuie vătămate și trebuie eliberate imediat.

Articolul 22

Transmiterea datelor

Atunci când transmit Comisiei date privind debarcările și efortul de pescuit în conformitate cu articolele 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 23

Autorizații de pescuit

(1) Numărul maxim de autorizații de pescuit pentru navele de pescuit din Uniune care pescuiesc în apele unei țări terțe, după caz, este stabilit în partea A din anexa V. (2) În cazul în care, în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, un stat membru, după notificarea Comisiei, transferă cote unui alt stat membru în zonele de pescuit prevăzute în partea A din anexa V la prezentul regulament, transferul este însoțit, după caz, de un transfer corespunzător de autorizații de pescuit. Numărul total de autorizații pentru fiecare zonă de pescuit, astfel cum este prevăzut în partea A din anexa V la prezentul regulament, nu poate fi depășit. Respectivul transfer de autorizații de pescuit este notificat Comisiei de către statul membru care efectuează transferul în momentul notificării către Comisie a transferului de cote.

Articolul 24

Transferuri sau schimburi de cote

(1) În cazul în care normele unei organizații regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) permit transferuri sau schimburi de cote între părțile contractante la ORGP respectivă, un stat membru (denumit în continuare „statul membru în cauză”) poate discuta cu o parte contractantă la ORGP respectivă și, după caz, poate elabora o eventuală propunere privind transferul sau schimbul de cote avut în vedere. Statul membru în cauză notifică propunerea respectivă Comisiei. (2) În momentul notificării în conformitate cu alineatul (1), Comisia poate aproba propunerea privind transferul sau schimbul de cote avut în vedere. În cazul în care Comisia aprobă propunerea respectivă, aceasta își exprimă, fără întârzieri nejustificate, acordul de a-și asuma obligații în temeiul transferului sau schimbului de cote avut în vedere. Comisia notifică secretariatului relevant al ORGP transferul sau schimbul în conformitate cu normele ORGP respective. (3) Comisia informează statele membre cu privire la orice transfer sau schimb de cote convenit. (4) Posibilitățile de pescuit primite sau transferate de statul membru în cauză în cadrul transferului sau al schimbului de cote se consideră a fi cote adăugate sau scăzute din cotele repartizate statului membru în cauză, începând din momentul în care transferul sau schimbul intră în vigoare în temeiul acordului cu partea contractantă relevantă la ORGP sau în conformitate cu normele ORGP relevante, după caz. Astfel de transferuri sau schimburi nu afectează metoda de distribuție pentru repartizarea posibilităților de pescuit către statele membre în conformitate cu principiul stabilității relative a activităților de pescuit.

Articolul 25

Măsuri de remediere pentru cod în diviziunile NAFO 2J3KL

Navele de pescuit care pescuiesc cod în partea din diviziunile NAFO 2J3KL care intră sub incidența zonei de reglementare a NAFO utilizează unelte de pescuit cu următoarele dimensiuni minime ale ochiurilor de plasă: (a) atunci când se utilizează o sită de sortare, astfel cum este definită la articolul 14 din Regulamentul (UE) 2019/833 al Parlamentului European și al Consiliului (39) – 130 mm; sau (b) 155 mm.

Articolul 26

Sebasta în Marea Irminger

(1) Se interzic toate activitățile de pescuit în zona delimitată de următoarele coordonate, măsurate în conformitate cu sistemul de coordonate WGS84: Latitudine Longitudine 63°00'N 30°00'V 61°30'N 27°35'V 60°45'N 28°45'V 62°00'N 31°35'V 63°00'N 30°00'V (2) Se interzice navelor de pescuit să pescuiască, să rețină la bord, să transbordeze sau să debarce în porturile Uniunii, sebastă pelagică de mică adâncime și sebastă pelagică de adâncime (Sebastes mentella) din Marea Irminger și din apele adiacente (subzonele ICES 5, 12 și 14 și subzonele NAFO 1 și 2). Interdicția respectivă se aplică navelor de pescuit din Uniune și în porturi din țări terțe. (3) Navelor de pescuit din Uniune li se interzice să participe la operațiuni de transbordare care implică stocurile menționate la alineatul (2). (4) Navelor din Uniune li se interzice realimentarea cu combustibil sau furnizarea de servicii de sprijin navelor de pescuit care efectuează capturi din stocurile menționate la alineatul (2). (5) Navele de pescuit care au desfășurat activități de pescuit direcționat pentru stocurile menționate la alineatul (2) nu sunt autorizate să debarce în porturile Uniunii. (6) Navele de pescuit care au desfășurat activități de pescuit direcționat pentru stocurile menționate la alineatul (2) nu sunt autorizate pentru nicio activitate de pescuit în apele Uniunii. (7) Navelor de pescuit din Uniune li se interzice să participe la operațiuni de transbordare care implică nave care au desfășurat activități de pescuit direcționat pentru stocurile menționate la alineatul (2). (8) Navelor din Uniune li se interzice realimentarea cu combustibil sau furnizarea de servicii de sprijin navelor de pescuit care au desfășurat activități de pescuit direcționat pentru stocurile menționate la alineatul (2).

Articolul 27

Limitări ale capacității de pescuit, de creștere și de îngrășare

(1) Numărul navelor cu momeală și al navelor pentru pescuitul la trenă ale Uniunii autorizate să pescuiască activ, în Oceanul Atlantic de Est, ton roșu (Thunnus thynnus) cu o greutate/lungime cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm este limitat conform punctului 1 din anexa VI. (2) Numărul navelor de pescuit tradițional de coastă ale Uniunii autorizate să pescuiască activ în Marea Mediterană ton roșu cu o greutate/lungime cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm este limitat conform punctului 2 din anexa VI. (3) Numărul navelor de pescuit din Uniune care pescuiesc ton roșu în Marea Adriatică, în scopul creșterii, și care sunt autorizate să pescuiască activ ton roșu cu o greutate/lungime cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm este limitat conform punctului 3 din anexa VI. (4) Numărul navelor de pescuit din Uniune autorizate să pescuiască, să rețină la bord, să transbordeze, să transporte sau să debarce ton roșu în Atlanticul de Est și în Marea Mediterană este limitat conform punctului 4 din anexa VI. (5) Numărul de capcane utilizate pentru pescuitul de ton roșu în Atlanticul de Est și în Marea Mediterană este limitat conform punctului 5 din anexa VI. (6) Numărul fermelor piscicole autorizate să opereze pentru ton roșu și volumul maxim al intrărilor de ton roșu sălbatic capturat în Atlanticul de Est și în Marea Mediterană sunt limitate în conformitate cu punctul 6 din anexa VI. (7) Numărul maxim de nave de pescuit din Uniune autorizate să pescuiască ton alb (Thunnus alalunga) din zone nordice ca specie vizată în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) 2017/2107 al Parlamentului European și al Consiliului (40) este limitat conform punctului 7 din anexa VI la prezentul regulament. (8) Numărul maxim de nave de pescuit din Uniune cu o lungime de cel puțin 20 m care pescuiesc ton obez (Thunnus obesus) în zona Convenției ICCAT este limitat conform punctului 8 din anexa VI.

Articolul 28

Pescuitul recreativ

După caz, statele membre repartizează o cotă specifică pentru pescuitul recreativ din cotele care le-au fost repartizate, astfel cum se prevede în anexa ID.

Articolul 29

Rechini

Pe lângă interdicțiile stabilite la articolele 32-36 din Regulamentul (UE) 2017/2107, se interzice, de asemenea, pescuitul direcționat de specii de rechin-vulpe din genul Alopias.

Articolul 30

FAD pentru tonul tropical

(1) Se interzice utilizarea FAD în zona Convenției ICCAT în perioada 17 martie 2025-30 aprilie 2025. (2) În perioada cuprinsă între 2 martie 2025 și 16 martie 2025, statele membre se asigură că navele lor de pescuit nu instalează FAD.

Articolul 31

Notificări referitoare la pescuitul de explorare de pește-dințos pentru sezonul de pescuit 2023-2026

(1) Statele membre pot participa sau își pot autoriza navele de pescuit să participe la pescuitul de explorare de pește-dințos (Dissostichus spp.) cu paragate în subzonele FAO 48.6, 88.1 și 88.2, precum și în diviziunile FAO 58.4.1, 58.4.2 și 58.4.3a, în afara zonelor de jurisdicție națională pentru pescuit în perioada cuprinsă între 1 decembrie 2025 și 30 noiembrie 2026, în conformitate cu articolul 7 alineatele (2)-(7) din Regulamentul (CE) nr. 601/2004 al Consiliului (41). (2) Prin derogare de la termenele prevăzute la articolul 7 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 601/2004, statele membre care intenționează să participe sau să autorizeze navele lor de pescuit să participe la pescuitul de explorare, astfel cum se menționează la alineatul (1) de la prezentul articol, informează Secretariatul CCAMLR până cel târziu la 1 iunie 2025.

Articolul 32

Pescuitul de pește-dințos în sezonul de pescuit 2024-2025

(1) În plus față de cerințele speciale referitoare la pescuitul de explorare stabilite la articolul 7a din Regulamentul (CE) nr. 601/2004, în perioada cuprinsă între 1 decembrie 2024 și 30 noiembrie 2025, pescuitul de pește-dințos este limitat la statele membre, subzonele și numărul de nave de pescuit stabilite în tabelul A din anexa VII și se aplică TAC și limitele pentru capturi accidentale stabilite în tabelul B din anexa respectivă. (2) Este interzis pescuitul direcționat al speciilor de rechini în alte scopuri decât cercetarea științifică. Toți rechinii, în special puietul și femelele gestante, capturați accidental în cadrul activităților de pescuit de pește-dințos se eliberează vii. (3) Dacă este cazul, activitățile de pescuit de pește-dințos în orice unitate de cercetare la scară mică (SSRU) încetează atunci când captura raportată atinge TAC specificată, iar SSRU respectivă se închide pentru pescuit pentru restul sezonului de pescuit. (4) Pescuitul are loc într-o zonă geografică și batimetrică cât se poate de întinsă, pentru a se obține informațiile necesare în vederea determinării potențialului de pescuit și a se evita concentrarea excesivă a capturilor și a efortului de pescuit. Cu toate acestea, pescuitul în subzonele 48.6, 88.1 și 88.2 este interzis la adâncimi mai mici de 550 m.

Articolul 33

Pescuitul de krill antarctic în sezonul de pescuit 2025-2026

(1) În sensul articolului 5a din Regulamentul (CE) nr. 601/2004, statele membre care intenționează să pescuiască krill antarctic (Euphausia superba) în zona Convenției CCAMLR, în perioada cuprinsă între 1 decembrie 2025 și 30 noiembrie 2026, notifică acest lucru Comisiei, până la 1 mai 2025, utilizând formularul prevăzut în partea B din apendicele la anexa VII. (2) Prin derogare de la termenele prevăzute la articolul 7 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 601/2004 și pe baza informațiilor furnizate de statele membre în cauză, Comisia transmite notificările Secretariatului CCAMLR până la 30 mai 2025. (3) Notificarea menționată la alineatul (1) de la prezentul articol include informațiile prevăzute la articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 601/2004 pentru fiecare navă de pescuit care urmează să fie autorizată să participe la pescuitul de krill antarctic. (4) Un stat membru care intenționează să pescuiască krill antarctic în zona Convenției CCAMLR notifică acest lucru Comisiei numai în ceea ce privește navele de pescuit autorizate care, în momentul notificării: (a) arborează pavilionul său; sau (b) arborează pavilionul unui alt membru CCAMLR și se preconizează că vor arbora pavilionul statului membru respectiv în momentul în care are loc pescuitul. (5) În cazul în care o navă de pescuit autorizată notificată Secretariatului CCAMLR în conformitate cu alineatele (1), (2) și (3) este împiedicată să participe la pescuitul de krill antarctic din motive operaționale legitime sau din motive de forță majoră, statul membru în cauză poate autoriza înlocuirea acesteia cu o altă navă de pescuit. În acest caz, statul membru în cauză informează de îndată secretariatul CCAMLR, cu Comisia în copie, furnizând: (a) toate detaliile legate de nava/navele de pescuit înlocuitoare, inclusiv informațiile prevăzute la articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 601/2004; și (b) o relatare completă a motivelor care justifică înlocuirea și orice dovadă sau referințe justificative pertinente.

Articolul 34

Limitarea capacității de pescuit a navelor care pescuiesc în zona de competență a IOTC

(1) Numărul maxim de nave de pescuit din Uniune care pescuiesc specii de ton tropical în zona de competență a IOTC și capacitatea corespondentă, exprimată ca tonaj brut, sunt stabilite la punctul 1 din anexa VIII. (2) Numărul maxim de nave de pescuit din Uniune care pescuiesc pește-spadă (Xiphias gladius) și ton alb (Thunnus alalunga) în zona de competență a IOTC și capacitatea corespondentă, exprimată ca tonaj brut, sunt stabilite la punctul 2 din anexa VIII. (3) Statele membre pot reafecta navele de pescuit autorizate să desfășoare una dintre activitățile de pescuit menționate la alineatele (1) și (2) celeilalte activități de pescuit, cu condiția să poată demonstra Comisiei că o astfel de schimbare nu duce la o creștere a efortului de pescuit în ceea ce privește stocurile de pește în cauză. (4) În cazul în care se propune un transfer de capacitate către flota unui stat membru, statul membru respectiv se asigură că navele care urmează să fie transferate sunt înscrise în registrul IOTC al navelor autorizate sau în registrul navelor altor ORGP care gestionează pescuitul de ton. Navele de pescuit care figurează pe lista oricărei ORGP a navelor care au desfășurat activități de pescuit ilegal, nereglementat și nedeclarat (INN) nu pot fi transferate. (5) Statele membre își pot majora capacitatea de pescuit peste plafoanele menționate la alineatele (1) și (2) numai în limitele stabilite în planurile de dezvoltare înaintate către IOTC.

Articolul 35

FAD flotante și nave de aprovizionare

(1) FAD flotante sunt echipate cu balize instrumentale. Se interzice utilizarea altor tipuri de balize, cum ar fi balizele radio. (2) În niciun moment o navă cu plasă-pungă nu poate urmări mai mult de 300 de balize operaționale. (3) Numărul maxim de balize instrumentale care pot fi achiziționate anual pentru fiecare navă de pescuit cu plasă-pungă este 500. O navă de pescuit cu plasă-pungă nu poate avea în niciun moment mai mult de 500 de balize instrumentale, atât aflate în stoc cât și operaționale. (4) Un număr maxim de trei nave de aprovizionare pot opera în sprijinul a cel puțin 10 nave cu plasă-pungă, toate arborând pavilionul unui stat membru. Prezentul alineat nu se aplică statelor membre care utilizează o singură navă de aprovizionare. (5) În niciun moment o navă cu plasă-pungă nu este sprijinită de mai mult de o navă de aprovizionare care arborează pavilionul unui stat membru. (6) Uniunea nu înregistrează nave de aprovizionare noi sau suplimentare în registrul IOTC al navelor autorizate.

Articolul 36

Pescuitul pelagic

(1) Numai statele membre care au desfășurat în mod activ activități de pescuit de specii pelagice în zona Convenției SPRFMO în 2007, 2008 sau 2009 pot pescui stocuri pelagice în această zonă în conformitate cu TAC stabilite în anexa IH. (2) Statele membre menționate la alineatul (1) pot utiliza posibilitățile de pescuit prevăzute în anexa IH numai dacă transmit Comisiei următoarele informații până în a cincisprezecea zi a lunii următoare, astfel încât Comisia să le poată comunica secretariatului SPRFMO: (a) o listă a navelor care pescuiesc activ sau sunt implicate în operațiuni de transbordare în zona Convenției SPRFMO; (b) rapoarte lunare privind capturile.

Articolul 37

Pescuitul cu plase pungă

(1) Se interzice pescuitul de către navele cu plasă-pungă de ton cu aripioare galbene (Thunnus albacares), de ton obez (Thunnus obesus) sau de ton dungat (Katsuwonus pelamis): (a) fie de la 29 iulie 2025 ora 00.00 până la 8 octombrie 2025 ora 24.00, fie de la 9 noiembrie 2025 ora 00.00 până la 19 ianuarie 2026 ora 24.00, în zona definită de următoarele limite: — coastele pacifice ale Americilor; — longitudine 150° V; — latitudine 40° N; — latitudine 40° S; (b) de la 9 octombrie 2025 ora 00.00 până la 8 noiembrie 2025 ora 24.00, în zona definită de următoarele limite: — longitudine 96° V; — longitudine 110° V; — latitudine 4° N; — latitudine 3° S. (2) Pentru fiecare dintre navele de pescuit menționate la alineatul (1) care arborează pavilionul unui stat membru, statul membru de pavilion informează Comisia, înainte de 1 aprilie 2025, cu privire la perioada de interzicere a pescuitului selectată de navă dintre cele menționate la alineatul (1) litera (a). (3) Navele de pescuit cu plasă-pungă care pescuiesc ton în zona Convenției CITT rețin la bord și apoi transbordează sau debarcă toate cantitățile de ton cu aripioare galbene, de ton obez și de ton dungat pe care le capturează. (4) Alineatul (3) nu se aplică: (a) atunci când peștele este considerat impropriu pentru consumul uman din alte motive decât dimensiunea; (b) în ultima parte a unei campanii de pescuit, atunci când spațiul rămas poate fi insuficient pentru depozitarea întregii cantități de ton capturate în această parte a campaniei.

Articolul 38

FAD flotante

(1) O navă de pescuit cu plasă-pungă nu poate să aibă, în niciun moment, în zona Convenției CITT, un număr mai mare de FAD active decât cel menționat în tabelul de mai jos. Un FAD este considerat activ atunci când este utilizat pe mare, începe să-și transmită poziția și este urmărit de navă, de proprietarul sau de operatorul acesteia. FAD se activează numai la bordul navelor de pescuit cu plasă-pungă. Nave cu o capacitate mai mică de 1 200 m3 210 FAD Nave cu o capacitate mai mare de 1 200 m3 340 de FAD (2) În cursul celor 15 zile anterioare începerii perioadei de interzicere a pescuitului selectate în conformitate cu articolul 37 alineatul (1) litera (a) din prezentul regulament, o navă de pescuit cu plasă-pungă aflată în zona Convenției CITT: (a) nu poate să instaleze FAD; (b) recuperează același număr de FAD instalate inițial.

Articolul 39

Limite de captură pentru tonul obez în cadrul activităților de pescuit cu paragate

Capturile anuale totale de ton obez în zona Convenției CITT efectuate de navele cu paragate ale fiecărui stat membru sunt stabilite în anexa IL.

Articolul 40

Interzicerea pescuitului de rechin cu înotătoare albe

(1) Se interzice pescuitul de rechin cu înotătoare albe (Carcharhinus longimanus) în zona Convenției CITT și reținerea la bord, transbordarea, debarcarea, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea oricărei părți dintr-o carcasă sau a unei carcase întregi de rechin cu înotătoare albe capturat în respectiva zonă. (2) Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele de rechin cu înotătoare albe nu trebuie vătămate și trebuie eliberate imediat de către operatorii navelor de pescuit. (3) Operatorii navelor de pescuit înregistrează numărul exemplarelor eliberate, indicând starea lor (moarte sau vii), și raportează informațiile respective statului membru ai cărui resortisanți sunt. Statele membre transmit Comisiei, până la data de 31 ianuarie 2025, informațiile respective colectate în cursul anului 2024.

Articolul 41

Interzicerea pescuitului de rechini de adâncime

În zona Convenției SEAFO, se interzice pescuitul direcționat al următorilor rechini de adâncime: (a) Apristurus manis; (b) Etmopterus bigelowi; (c) Etmopterus brachyurus; (d) marele rechin lanternă (Etmopterus princeps); (e) micul rechin lanternă (Etmopterus pusillus); (f) specii de vulpi-de-mare (Rajidae); (g) Scymnodon squamulosus; (h) rechini din supraordinul Selachimorpha; (i) câine de mare (Squalus acanthias).

Articolul 42

Condiții aplicabile activităților de pescuit de ton obez, de ton cu aripioare galbene, de ton dungat și de ton alb din Pacificul de Sud

(1) Statele membre se asigură că numărul de zile de pescuit alocat navelor cu plasă-pungă care pescuiesc ton obez (Thunnus obesus), ton cu aripioare galbene (Thunnus albacares) și ton dungat (Katsuwonus pelamis) în zonele situate în marea liberă cuprinse între 20° N și 20° S din zona Convenției WCPFC, nu depășește 403 zile. (2) Navele de pescuit din Uniune nu vizează stocuri de ton alb (Thunnus alalunga) din Pacificul de Sud în zona Convenției WCPFC la sud de 20° S. (3) Numărul maxim de nave cu plasă-pungă din Uniune autorizate să pescuiască ton tropical în zonele situate în marea liberă cuprinse între 20° N și 20° S din zona Convenției WCPFC nu depășește limitele stabilite în tabelul 2 din anexa IX.

Articolul 43

Gestionarea pescuitului cu FAD

(1) În partea din zona Convenției WCPFC situată între 20° N și 20° S, se interzice navelor de pescuit cu plasă-pungă, navelor auxiliare și oricăror alte nave care operează în sprijinul navelor cu plasă-pungă, să instaleze sau să utilizeze FAD sau să instaleze plase în proximitatea FAD de la 1 iulie 2025 ora 00.00 până la 15 august 2025 ora 24.00. (2) În plus față de interdicția prevăzută la alineatul (1), este interzisă instalarea de plase pe FAD în marea liberă din zona Convenției WCPFC situată între 20° N și 20° S pentru o perioadă suplimentară de o lună, de la 1 aprilie 2025 ora 00.00 până la 30 aprilie 2025 ora 24.00, sau de la 1 mai 2025 ora 00.00 la 31 mai 2025 ora 24.00, sau de la 1 noiembrie 2025 ora 00.00 la 30 noiembrie 2025 ora 24.00, sau de la 1 decembrie 2025 ora 00.00 la 31 decembrie 2025 ora 24.00. (3) Statele membre în cauză stabilesc în comun care dintre perioadele de interzicere a pescuitului menționate la alineatul (2) se aplică navelor cu plasă-pungă care arborează pavilionul lor. Statele membre informează în comun Comisia, până la 15 februarie 2025, cu privire la perioada de interzicere a pescuitului selectată. Comisia informează secretariatul WCPFC cu privire la perioada comună de interzicere a pescuitului selectată de statele membre vizate înainte de 1 martie 2025. (4) Statele membre se asigură că niciuna dintre navele lor cu plasă-pungă nu utilizează pe mare, în orice moment, mai mult de 350 de FAD cu balize instrumentale activate. Balizele se activează exclusiv la bordul unei nave cu plasă-pungă.

Articolul 44

Numărul maxim de nave de pescuit din Uniune autorizate să pescuiască pește-spadă

Numărul maxim de nave de pescuit din Uniune autorizate să pescuiască pește-spadă (Xiphias gladius) în zonele situate la sud de 20°S din zona Convenției WCPFC este stabilit în anexa IX.

Articolul 45

Limite de captură pentru peștele-spadă în cadrul activităților de pescuit cu paragate la sud de 20° S

Statele membre se asigură că volumul capturilor de pește-spadă la sud de 20° S al navelor de pescuit cu paragate nu depășește în anul 2025 limita stabilită în tabelul 2 din anexa IG. Statele membre se asigură, de asemenea, că aceasta nu are ca rezultat un transfer al efortului de pescuit pentru peștele-spadă în zona de la nord de 20° S.

Articolul 46

Interdicția de a pescui merlan de Alaska în zona de mare liberă din Marea Bering

Se interzice pescuitul de merlan de Alaska (Gadus chalcogrammus) în zona de mare liberă din Marea Bering.

Articolul 47

Limite aplicabile pescuitului de fund

Statele membre se asigură că navele de pescuit care le arborează pavilionul și pescuiesc în zona acordului SIOFA: (a) își limitează efortul anual de pescuit de fund la nivelul stabilit în anexa X; (b) nu desfășoară activități de pescuit de fund, cu excepția celor care utilizează paragate de fund; și (c) nu pescuiesc în zonele protejate provizorii Atlantis Bank, Coral, Fools Flat, Middle of What și Walter’s Shoal, astfel cum sunt definite în anexa IK, cu excepția pescuitului cu paragate de fund și cu condiția de a avea în permanență la bord un observator științific atunci când pescuiesc în zonele respective.

Articolul 48

Măsuri privind pescuitul de pește-dințos

Statele membre se asigură că navele de pescuit aflate sub pavilionul lor care pescuiesc pește-dințos (Dissostichus spp.) în zona Acordului SIOFA: (a) nu pescuiesc la adâncimi mai mici de 500 de metri; (b) au la bord, în orice moment, cel puțin un observator științific care să aibă ca obiectiv observarea a 25 % din cârligele ridicate per paragat pe durata desfășurării activităților de pescuit; și (c) marchează și eliberează în mare exemplarele de pește-dințos la o rată de cel puțin cinci pești pe tonă de greutate în viu capturată; după capturarea a cel puțin 30 de pești-dințoși se aplică o statistică de suprapunere minimă de cel puțin 60 % pentru marcare și eliberare.

Articolul 49

Interzicerea pescuitului de rechini de adâncime

În zona acordului SIOFA, se interzice pescuitul direcționat al următorilor rechini de adâncime: (a) rechin portughez (Centroscymnus coelolepis), cu excepția cazului în care se aplică cota de capturi accidentale prevăzută în anexa IK; (b) câine de mare abisal (Deania calceus); (c) sagri (Centrophorus granulosus); (d) rechin focă (Dalatias licha); (e) rechinul-pisică al lui Bach (Bythaelurus bachi); (f) himeră cu gura închisă la culoare (Chimaera buccanigella); (g) himera lui Didier (Chimaera didierae); (h) himera marinarilor de pe „Will Watch” (Chimaera willwatchi); (i) rechin negru (Centroselachus crepidater); (j) Scymnodon macracanthus; (k) Zameus squamulosus; (l) rechin-lanternă cu obrajii albi (Etmopterus alphus); (m) rechin-pisică indian (Apristurus indicus); (n) himeră de Pacific cu bot lung (Harriotta raleighana); (o) rechin-pisică cu capul îngust (Bythaelurus tenuicephalus); (p) rechin gulerat (Chlamydoselachus anguineus); (q) rechinul lui Nakamura (Hexanchus nakamurai); (r) micul rechin lanternă (Etmopterus pusillus); (s) rechin de Groenlanda (Somniosus antarcticus); (t) rechin goblin (Mitsukurina owstoni); (u) rechin-lanternă călător (Etmopterus Viator); (v) Etmopterus bigelowi; (w) rechin catifelat (Centrophorus squamosus); (x) rechin pitic cu gura neagră (Centrophorus uyato); (y) câine-de-mare pitic japonez (Squalus mitsukurii); (z) câine-de-mare cu bot lung (Deania quadrispinosa); (za) câine-de-mare săgeată (Deania profundorum); (zb) vulpe de mare de adânc (Bathyraja tunae); (zc) himeră africană cu bot turtit (Rhinochimaera africana).

Articolul 50

Pescuitul macroului de Pacific

(1) Pentru navele de pescuit din Uniune care pescuiesc în zona Convenției NPFC, statele membre de pavilion transmit Comisiei următoarele date agregate până la următoarele date: (a) capturile lunare în cadrul limitelor de captură pentru macroul de Pacific (Scomber japonicus) pentru toate părțile contractante la NPFC, pentru traulere și, respectiv, pentru navele de pescuit cu plasă-pungă, astfel cum se prevede în anexa IM, atunci când utilizarea acestor limite de captură este sub 60 %, până cel târziu în a șaptea zi a lunii următoare; și (b) capturile săptămânale de macrou de Pacific efectuate în cadrul acestor limite de captură, atunci când utilizarea acestor limite de captură este peste 60 % și sub 95 %, până cel târziu în ziua de marți a săptămânii următoare. Comisia compilează și transmite cu promptitudine aceste informații secretarului executiv al NPFC. (2) În termen de două zile de la data emiterii notificărilor secretarului executiv al NPFC care indică faptul că utilizarea respectivelor limite de captură a atins 95 %, Comisia închide activitățile de pescuit în cadrul acestor limite de captură. (3) Comisia compilează și transmite secretarului executiv al NPFC capturile anuale de macrou de Pacific în zona Convenției NPFC până cel târziu la sfârșitul lunii februarie a anului următor. (4) Prezentul articol se aplică în plus față de obligațiile de raportare privind posibilitățile de pescuit prevăzute la articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

Articolul 51

Protecția rechinilor în zona Convenției NPFC

(1) Navele de pescuit din Uniune care pescuiesc în zona Convenției NPFC nu pot pescui, reține la bord, transborda sau debarca rechini în zona Convenției NPFC. (2) Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din speciile menționate la alineatul (1) nu pot fi vătămate și trebuie eliberate imediat.

Articolul 52

Protecția peștilor anadromi în zona Convenției NPFC

(1) Navele de pescuit din Uniune care pescuiesc în zona Convenției NPFC nu pot pescui, reține la bord, transborda sau debarca somon chum (Oncorhynchus keta), somon coho (Oncorhynchus kisutch), somon roz (Oncorhynchus gorbuscha), somon roșu (Oncorhynchus nerka), somon chinook (Oncorhynchus tshawytscha), somon vișiniu japonez (Oncorhynchus masou) și păstrăv-curcubeu (Oncorhynchus mykiss). (2) Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din speciile menționate la alineatul (1) nu pot fi vătămate și trebuie eliberate imediat.

Articolul 53

Navele de pescuit care arborează pavilionul Norvegiei sau al Insulelor Feroe

Navele de pescuit care arborează pavilionul Norvegiei sau al Insulelor Feroe pot fi autorizate de Comisie să pescuiască în apele Uniunii, în limitele TAC stabilite în anexa I și sub rezerva condițiilor prevăzute în prezentul regulament și în titlul III din Regulamentul (UE) 2017/2403 și în actele delegate adoptate de Comisie în temeiul regulamentului respectiv.

Articolul 54

Navele de pescuit care arborează pavilionul Regatului Unit, înmatriculate în Regatul Unit, domeniul Guernsey, domeniul Jersey sau Insula Man, și care au o licență de pescuit eliberată de o administrație a pescuitului din Regatul Unit

Navele de pescuit care arborează pavilionul Regatului Unit, înmatriculate în Regatul Unit, domeniul Guernsey, domeniul Jersey sau Insula Man, și care dețin o licență din partea unei administrații a pescuitului din Regatul Unit pot fi autorizate de Comisie să pescuiască în apele Uniunii, în limitele TAC stabilite în anexa I și sub rezerva condițiilor prevăzute în prezentul regulament și în Regulamentul (UE) 2017/2403 și în actele delegate adoptate de Comisie în temeiul regulamentului respectiv.

Articolul 55

Transferuri sau schimburi de cote cu Regatul Unit

(1) Orice transfer sau schimb de cote între Uniune și Regatul Unit are loc în conformitate cu prezentul articol. (2) Un stat membru care intenționează să transfere sau să facă schimb de cote cu Regatul Unit poate discuta cu Regatul Unit o propunere de transfer sau schimb de cote. Statul membru în cauză notifică propunerea respectivă Comisiei. (3) În cazul în care Comisia aprobă o propunere de transfer sau schimb de cote menționată la alineatul (2), notificată de statul membru în cauză, Comisia își exprimă, fără întârzieri nejustificate, consimțământul de a-și asuma obligații în temeiul acestui transfer sau schimb de cote. Comisia notifică statelor membre și Regatului Unit transferul sau schimbul de cote convenit. (4) Posibilitățile de pescuit primite de la Regatul Unit sau transferate acestuia în cadrul transferului sau al schimbului de cote convenit se consideră a fi cotă alocată statului membru în cauză, respectiv cotă dedusă din alocarea respectivului stat membru începând din momentul în care transferul sau schimbul de cote a fost notificat în conformitate cu alineatul (3). Astfel de transferuri sau schimburi nu afectează metoda de distribuție pentru repartizarea posibilităților de pescuit către statele membre în conformitate cu principiul stabilității relative a activităților de pescuit.

Articolul 56

Navele de pescuit care arborează pavilionul Venezuelei

Navelor de pescuit care arborează pavilionul Venezuelei li se aplică condițiile prevăzute în prezentul regulament și în titlul III din Regulamentul (UE) 2017/2403 și în actele delegate adoptate de Comisie în temeiul regulamentului respectiv.

Articolul 57

Autorizații de pescuit

Numărul maxim de autorizații de pescuit pentru navele de pescuit ale țărilor terțe care operează în apele Uniunii este stabilit în partea B din anexa V.

Articolul 58

Condiții referitoare la debarcarea capturilor și a capturilor accidentale

Condițiile prevăzute la articolul 7 se aplică capturilor și capturilor accidentale efectuate de navele de pescuit ale țărilor terțe care pescuiesc în conformitate cu autorizațiile de pescuit menționate la articolul 57.

Articolul 59

Specii interzise

(1) Se interzice pescuitul, reținerea la bord, transbordarea sau debarcarea următoarelor specii de către navele de pescuit ale țărilor terțe, atunci când se află în apele Uniunii: (a) rechinul-tigru de nisip (Carcharias taurus) în toate apele Uniunii; (b) vatos spinos (Amblyraja radiata) în apele Uniunii din diviziunile ICES 3a și 7d și în apele Uniunii din subzona ICES 4; (c) complex de specii de vulpe neagră (Dipturus batis, Dipturus cf. flossada și Dipturus cf. intermedia) în apele Uniunii din subzonele ICES 3, 4 și 6-10; (d) rechin neted (Galeorhinus galeus) capturat cu paragate în apele Uniunii din subzonele ICES 4, 6, 7 și 8; (e) pion portocaliu (Hoplostethus atlanticus) în apele Uniunii din subzonele ICES 3,4 și 6-10; (f) rechinul scrumbiilor (Lamna nasus) în toate apele Uniunii; (g) vulpe-de-mare (Raja clavata) în apele Uniunii din diviziunea ICES 3a; (h) pisică-de-mare marmorată (Raja undulata) în apele Uniunii din subzonele ICES 6 și 10; (i) pește-ghitară (Rhinobatos rhinobatos) în apele Uniunii din Marea Mediterană; (j) rechin-balenă (Rhincodon typus) în toate apele Uniunii; și (k) Specii de adâncime enumerate în anexa IA partea D, în apele Uniunii din subzonele ICES 6-10 și din zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2, precum și în apele Uniunii din subzona ICES 4, în cazul în care se specifică în anexa respectivă. (2) Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din speciile menționate la alineatul (1) nu trebuie vătămate și trebuie eliberate imediat.

Articolul 60

Modificarea Regulamentului (UE) 2024/257

Regulamentul (UE) 2024/257 se modifică după cum urmează: 1. În capitolul III, după secțiunea 1 se introduce următoarea secțiune: „SECȚIUNEA 1A ZONA DE REGLEMENTARE A NAFO Articolul 23a Măsuri de remediere pentru cod în diviziunile NAFO 2J3KL Navele de pescuit care pescuiesc cod în partea din diviziunile NAFO 2J3KL care intră sub incidența zonei de reglementare a NAFO utilizează unelte de pescuit cu următoarele dimensiuni minime ale ochiurilor de plasă: (a) atunci când se utilizează o sită de sortare, astfel cum este definită la articolul 14 din Regulamentul (UE) 2019/833 al Parlamentului European și al Consiliului (*1)– 130 mm; sau (b) 155 mm. (*1) Regulamentul (UE) 2019/833 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de instituire a unor măsuri de conservare și executare care se aplică în zona de reglementare a Organizației de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest, de modificare a Regulamentului (UE) 2016/1627 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2115/2005 și (CE) nr. 1386/2007 ale Consiliului (JO L 141, 28.5.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/833/oj).” " 2. La articolul 59 se introduce următoarea literă după litera (d): „(da) Articolul 23a se aplică de la 1 ianuarie 2025 până la 30 iunie 2025 sau până la data la care devine aplicabil un regulament delegat al Comisiei de modificare a Regulamentului (UE) 2019/833 privind măsuri de refacere pentru codul din diviziunile NAFO 2J3KL, oricare dintre aceste date survine mai întâi.” 3. În anexa IA partea A, tabelul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Tabelul 2 Specia: Hamsie Zona: 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1 Engraulis encrasicolus (ANE/9/3411) Spania 5 919 (42) (44) (45) TAC analitică Portugalia 17 531 (42) (44) (45) Uniune 23 450 (42) (43) (44) (45) TAC 23 450 (42) (43) (44) (45) (42) Această cotă poate fi pescuită doar în perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025. (43) Condiție specială: din care până la 969 de tone pot fi capturate în zona delimitată de următoarele coordonate și de coastă (ANE/*09AW): Punct Latitudine Longitudine 1 36°00'00"N 5°36'00"V 2 36°00'00"N 11°00'00"V 3 37°01'20"N 8°59'47"V (44) Condiție specială: din care următoarele cantități, în plus față de cantitatea menționată la nota de subsol 2 și după utilizarea integrală a acestei cantități, pot fi capturate în zona menționată la nota de subsol 2 în perioada 1 iulie 2024-30 septembrie 2024 (ANE/*09AW2). Spania 1 926 Portugalia 2 102 Uniune 4 028 (45) În perioada 1 ianuarie 2025-30 iunie 2025, această cotă poate fi pescuită numai în partea din subzona 9 aflată la nord de linia care leagă următoarele puncte (ANE/* 09AW3): Punct Latitudine Longitudine 1 36°00'00"N 11°00'00"V 2 37°01'20"N 8°59'47"V” 4. În anexa IC, tabelul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Tabelul 1 Specia: Cod Zona: NAFO 2J3KL Gadus morhua (COD/N2J3KL) Bulgaria 0,001 (46) (47) TAC analitică Germania 162,340 (46) (47) Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică. Estonia 28,937 (46) (47) Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică. Spania 150,098 (46) (47) Franța 23,363 (46) (47) Letonia 28,937 (46) (47) Lituania 28,937 (46) (47) Polonia 75,850 (46) (47) Portugalia 234,372 (46) (47) România 2,165 (46) (47) Uniunea 735 (46) (47) TAC 18 947 (46) Prezenta cotă se aplică de la 1 ianuarie 2024 la 30 iunie 2025. Se poate pescui doar între 1 ianuarie 2025 și 30 iunie 2025. (47) Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote între 15 aprilie 2025, ora 00.00 UTC, și 30 iunie 2025, ora 24.00 UTC. În această perioadă, această specie poate fi capturată doar accidental în următoarele limite: maximum 1 250 kg sau 5 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare.”

Articolul 62

Dispoziții tranzitorii

Articolele 9-13, 15-21, 25, 26, 29, 40, 41, 46, 49, 51 și 59 din prezentul regulament continuă să se aplice mutatis mutandis în 2026, până la intrarea în vigoare a regulamentului de stabilire a posibilităților de pescuit pentru 2026.

Articolul 63

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2025 la 31 decembrie 2025. Cu toate acestea: (a) articolul 12 alineatul (1) se aplică de la 1 ianuarie 2025 până la 31 decembrie 2025 sau până la data la care un act delegat adoptat în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1241 și care modifică anexa VII partea A la regulamentul respectiv în ceea ce privește dimensiunea minimă de referință pentru conservare pentru polac în subzonele ICES 8, 9 și 10 și în apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1 devine aplicabil, luându-se în considerare data care survine mai întâi; (b) articolul 13 alineatele (1)-(7) se aplică de la 1 aprilie 2025 la 31 martie 2026; (c) articolul 13 alineatul (8) se aplică de la 1 ianuarie 2025 până la 31 martie 2026; (d) articolele 17 și 18 se aplică de la 1 ianuarie 2025 până la 31 decembrie 2025 sau până la data la care actele delegate adoptate în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1241 și care modifică anexele VI și VII la regulamentul respectiv în ceea ce privește măsurile tehnice pentru Marea Celtică, Marea Irlandei și vestul Scoției și măsurile tehnice pentru pagelul argintiu în subzonele ICES 6, 7 și 8 devin aplicabile, luându-se în considerare data care survine mai întâi; (e) articolul 19 se aplică de la 1 ianuarie 2025 la 31 decembrie 2026; (f) articolul 24 se aplică de la 1 ianuarie 2025 la 31 ianuarie 2026; (g) articolul 25 se aplică de la 1 iulie 2025 până la 30 iunie 2026 sau până la data la care devine aplicabil un regulament delegat al Comisiei de modificare a Regulamentului (UE) 2019/833 privind măsuri de refacere pentru codul din diviziunile NAFO 2J3KL, oricare dintre aceste date survine mai întâi; (h) articolul 26 se aplică de la 1 ianuarie 2025 până la 31 decembrie 2025 sau până la data la care devine aplicabil un act delegat adoptat în conformitate cu articolul 54 alineatul (1) litera (m) din Regulamentul (UE) 2024/2594 al Parlamentului European și al Consiliului (48) și care modifică anexa IV la regulamentul respectiv privind măsurile tehnice pentru sebastă în Marea Irminger și în apele adiacente, oricare dintre aceste date survine mai întâi; (i) articolul 32 și anexa VII se aplică de la 1 decembrie 2024 până la 30 noiembrie 2025; (j) articolul 37 alineatul (1) litera (a) se aplică de la 1 ianuarie 2025 la 19 ianuarie 2026; (k) secțiunea 13 încetează să se aplice la data la care devine aplicabil un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a măsurilor corespunzătoare; (l) anexele IA-IJ și IL se aplică, de asemenea, în 2026, atunci când se specifică în anexele respective; (m) anexa IA partea B tabelele 116-118 nota de subsol 1 se aplică de la 1 ianuarie 2025 până la 31 decembrie 2025 sau până la data la care un act delegat adoptat în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 privind o derogare de la obligația de debarcare pentru câinele de mare devine aplicabil, luându-se în considerare data care survine mai întâi; (n) anexa IK se aplică de la 1 decembrie 2024 până la 30 noiembrie 2025, în cazurile specificate în anexa respectivă; (o) anexele IM și XI se aplică de la 1 iunie 2025 până la 31 mai 2026; (p) anexa II se aplică de la 1 februarie 2025 până la 31 ianuarie 2026; (q) limitele capturilor și ale efortului de pescuit stabilite prin prezentul regulament pentru anul 2025 și, în cazurile specificate în prezentul regulament, și pentru nul 2026, continuă să se aplice în 2026 și, după caz, în 2027, exclusiv în scopul: (i) schimburilor efectuate în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; (ii) deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009; (iii) cantităților retrase în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și cu articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; și (iv) deducerilor efectuate în temeiul articolelor 105, 106 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.