Recitale
(1) Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 conține o listă a Uniunii de arome și materiale-sursă aprobate pentru a fi utilizate în și pe alimente, precum și condițiile lor de utilizare.
(2) Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 872/2012 al Comisiei (3) a fost adoptată lista Uniunii cu substanțe aromatizante, iar lista respectivă a fost introdusă în partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008.
(3) Lista respectivă poate fi actualizată în conformitate cu procedura comună menționată la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri transmise de un stat membru sau de o parte interesată.
(4) Lista Uniunii de arome și materiale-sursă prevăzută în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 conține, printre altele, o serie de substanțe aromatizante pentru care, la momentul adoptării listei prin Regulamentul (UE) nr. 872/2012, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) nu a fost în măsură să excludă un risc în materie de siguranță pentru sănătatea consumatorului pe baza datelor disponibile și, prin urmare, a considerat că sunt necesare date suplimentare pentru a finaliza evaluarea lor. Respectivele substanțe au fost incluse în lista Uniunii cu substanțe aromatizante, cu condiția ca datele privind siguranța care vizează preocupările exprimate de autoritate să fie transmise înainte de expirarea termenelor specifice stabilite în partea A a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008. Substanțele respective au fost identificate printr-o notă de subsol prin care se solicita autorității să finalizeze evaluarea.
(5) Printre substanțele incluse în lista Uniunii de arome și materiale-sursă și identificate printr-o notă de subsol care impune autorității să finalizeze evaluarea se numără substanța 4-Metil-2-fenilpent-2-enal (nr. FL 05.100) din evaluarea grupului de substanțe aromatizante 216 (FGE.216). Pentru această substanță, operatorii interesați din sectorul alimentar au prezentat datele științifice suplimentare solicitate de autoritate.
(6) În avizul său științific din 29 iunie 2022 (4), autoritatea a evaluat datele prezentate și a concluzionat că substanța reprezentativă pentru FGE.216 revizia 2 (FGE.216Rev2), 2-fenilcrotonaldehidă (nr. FL 05.062) a indus un mod de acțiune aneugenic. Întrucât testele in vivo cu micronucleu disponibile au fost neconcludente, nu poate fi exclusă o potențială aneugenitate in vivo pentru nicio substanță din FGE.216Rev2 și, prin urmare, pentru substanța 4-Metil-2-fenilpent-2-enal (nr. FL 05.100). În consecință, autoritatea a indicat că sunt necesare date suplimentare pentru a finaliza evaluarea.
(7) În așteptarea prezentării de date suplimentare de către operatorii interesați din sectorul alimentar, Regulamentul (UE) 2024/238 al Comisiei (5) a introdus restricții privind utilizarea substanței 4-Metil-2-fenilpent-2-enal (nr. FL 05.100).
(8) Cu toate acestea, operatorii interesați din sectorul alimentar nu au prezentat datele solicitate și au indicat că nu se mai utilizează această substanță aromatizantă.
(9) Întrucât nu se poate exclude preocuparea legată de aneugenitate, substanța 4-Metil-2-fenilpent-2-enal (nr. FL 05.100) trebuie eliminată din lista Uniunii cu substanțe aromatizante.
(10) Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 să fie modificat în consecință.
(11) Este necesar ca produsele alimentare în care a fost adăugată substanța 4-Metil-2-fenilpent-2-enal (nr. FL 05.100) și care au fost introduse pe piață în Uniune sau care sunt în tranzit către Uniune din țări terțe înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament să poată fi comercializate în Uniune până la data durabilității minimale sau până la data-limită de consum. Este necesar ca această măsură tranzitorie să nu se aplice substanței în cauză și preparatelor în care această substanță a fost adăugată, care nu sunt destinate să fie consumate ca atare, întrucât producătorii de produse alimentare care utilizează preparatele respective ca ingrediente cunosc compoziția lor atunci când le utilizează.
(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,