Recitale
(1) Libera circulație a alimentelor sigure și sănătoase reprezintă un aspect esențial al pieței interne și contribuie în mod semnificativ la sănătatea și bunăstarea cetățenilor, precum și la interesele sociale și economice ale acestora.
(2) În aplicarea politicilor comunitare este necesar să se asigure un nivel înalt de protecție a vieții și sănătății umane.
(3) Pentru a proteja sănătatea umană, trebuie evaluat gradul de siguranță al aditivilor, enzimelor și aromelor destinate consumului uman, înainte de introducerea acestora pe piața comunitară.
(4) Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari (3), Regulamentul (CE) nr. 1332/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind enzimele alimentare (4) și Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aromele alimentare și anumite ingrediente alimentare cu proprietăți aromatizante destinate utilizării în sau pe produsele alimentare (5) (denumite în continuare „acte legislative sectoriale din domeniul alimentar”) stabilesc criterii și cerințe armonizate privind evaluarea și autorizarea substanțelor respective.
(5) Se are în vedere, în special, ca aditivii alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare, în măsura în care siguranța aromelor alimentare trebuie evaluată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 privind aromele alimentare și anumite ingrediente alimentare cu proprietăți aromatizante destinate utilizării în sau pe produsele alimentare, trebuie să nu fie introduși pe piață sau folosiți în alimente destinate consumului uman, în conformitate cu condițiile prevăzute de fiecare act legislativ sectorial din domeniul alimentar, decât dacă figurează pe o listă comunitară de substanțe autorizate.
(6) Asigurarea transparenței în ceea ce privește producția și manipularea alimentelor este absolut esențială în vederea menținerii încrederii consumatorilor.
(7) În acest context, se dovedește oportună stabilirea, pentru aceste trei categorii de substanțe, a unei proceduri comunitare comune de evaluare și autorizare, care să fie eficace, cu durată limitată și transparentă, pentru a facilita libera circulație a acestora pe piața comunitară.
(8) Procedura comună în cauză trebuie să se bazeze pe principiile bunei administrări și securității juridice și trebuie să fie pusă în aplicare în conformitate cu respectivele principii.
(9) Astfel, prezentul regulament completează cadrul de reglementare pentru autorizarea substanțelor, stabilind diferitele etape ale procedurii, termene aferente respectivelor etape, rolul părților implicate și principiile care se aplică. Cu toate acestea, pentru anumite aspecte ale procedurii, este necesar să se țină seama de caracteristicile specifice ale fiecărui act normativ sectorial din domeniul alimentar.
(10) Termenele prevăzute de procedură țin seama de timpul necesar examinării diferitelor criterii stabilite în fiecare act legislativ sectorial din domeniul alimentar, precum și de nevoia de a permite un timp suficient pentru consultări în elaborarea proiectelor de măsuri. În special, termenul de nouă luni acordat Comisiei pentru prezentarea unui proiect de regulament de actualizare a listei comunitare nu ar trebui să împiedice posibilitatea efectuării acestei acțiuni într-un termen mai scurt.
(11) La primirea unei cereri, Comisia ar trebui să inițieze procedura și, după caz, să solicite avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „Autoritatea”), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (6) cât mai curând posibil după ce valabilitatea și aplicabilitatea cererii respective au fost evaluate.
(12) În conformitate cu cadrul de evaluare a riscurilor în materie de siguranță alimentară, instituit prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002, autorizația de introducere pe piață a substanțelor trebuie să fie precedată de o evaluare științifică independentă, la cel mai înalt nivel posibil, a riscurilor pe care respectivele substanțe le prezintă pentru sănătatea umană Respectiva evaluare, care trebuie să se desfășoare sub responsabilitatea Autorității, trebuie să fie urmată de o decizie privind gestionarea riscurilor, adoptată de Comisie printr-o procedură de reglementare care să asigure o strânsă cooperare între Comisie și statele membre.
(13) Autorizația de a introduce substanțe pe piață ar trebui acordată, în temeiul prezentului regulament, cu condiția satisfacerii criteriilor de autorizare stabilite în temeiul actelor legislative sectoriale din domeniul alimentar.
(14) Se recunoaște faptul că, în anumite cazuri, doar evaluarea științifică a riscurilor nu poate furniza toate informațiile pe care ar trebui să se bazeze o decizie de gestionare a riscurilor și că pot fi luați în considerare și alți factori legitimi cu relevanță pentru aspectul examinat, inclusiv factori societali, economici, tradiționali, etici și de mediu, precum și fezabilitatea controalelor.
(15) Pentru a garanta că atât operatorii economici din sectoarele în cauză, cât și publicul să fie informați cu privire la autorizațiile în vigoare, substanțele autorizate ar trebui să fie incluse pe o listă comunitară creată, actualizată și publicată de către Comisie.
(16) În cazuri justificate și în anumite circumstanțe, actul legislativ sectorial specific din domeniul alimentar poate dispune protejarea datelor științifice și a altor informații transmise de solicitant pentru o anumită perioadă de timp. În acest caz, actul legislativ sectorial din domeniul alimentar ar trebui să stabilească condițiile în care aceste date nu pot fi utilizate în beneficiul altui solicitant.
(17) Crearea unei rețele de contact între Autoritate și organizațiile statelor membre care își desfășoară activitatea în domeniile de competență ale Autorității reprezintă un principiu de bază al modului de funcționare a Autorității. În consecință, pentru a-și elabora avizul, Autoritatea poate folosi rețeaua care i-a fost pusă la dispoziție în temeiul articolului 36 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și al Regulamentului (CE) nr. 2230/2004 al Comisiei (7).
(18) Procedura comună de autorizare pentru substanțe trebuie să respecte cerințele privind transparența și informațiile publice și în același timp să garanteze dreptul solicitanților de a păstra confidențialitatea asupra anumitor informații.
(19) Posibilitatea de protejare a confidențialității anumitor aspecte ale unei cereri ar trebui menținută, pentru a proteja poziția concurențială a unui candidat. Cu toate acestea, informațiile privind siguranța unei substanțe, inclusiv, dar fără a se limita la, studiile toxicologice, alte studii privind siguranța și datele neprelucrate nu ar trebui să fie în nici un caz confidențiale.
(20) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 178/2002, documentelor deținute de Autoritate li se aplică Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (8).
(21) Regulamentul (CE) nr. 178/2002 stabilește proceduri pentru adoptarea unor măsuri de urgență cu privire la alimentele de origine comunitară sau importate din state terțe. Acesta autorizează Comisia să adopte astfel de măsuri în situațiile în care există probabilitatea ca alimentele să prezinte un risc serios pentru sănătatea umană, animală sau pentru mediu și în cazul în care un astfel de risc nu poate fi limitat în mod satisfăcător prin măsurile adoptate de statele membre interesate.
(22) Din motive de eficiență și simplificare legislativă, ar trebui să se examineze pe termen mediu dacă este oportună extinderea domeniului de aplicare a procedurii comune și la alte acte legislative din domeniul alimentar.
(23) Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate într-o măsură suficientă de către statele membre din cauza diferențelor dintre actele cu putere de lege la nivel național și dispozițiile naționale, și în consecință, pot fi îndeplinite mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii acestor obiective.
(24) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (9).
(25) În special, Comisia ar trebui să fie împuternicită să actualizeze listele comunitare. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale fiecărui act legislativ sectorial din domeniul alimentar, printre altele prin completarea acestora cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(26) Din motive de eficiență, termenele care se aplică în mod normal în cadrul procedurii de reglementare cu control ar trebui să fie reduse în cazul adăugării unor substanțe pe listele comunitare, precum și în cazul adăugării, eliminării sau modificării condițiilor, specificațiilor sau restricțiilor asociate prezenței unei substanțe pe listele comunitare.
(27) Atunci când, din motive imperative de urgență, termenele care se aplică în mod normal în cadrul procedurii de reglementare cu control nu pot fi respectate, Comisia ar trebui să poată aplica procedura de urgență prevăzută de articolul 5a alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE pentru eliminarea unei substanțe de pe listele comunitare și pentru adăugarea, eliminarea sau modificarea condițiilor, specificațiilor sau restricțiilor asociate prezenței unei substanțe pe listele comunitare,