Recitale
(1) Pentru a ține pasul cu globalizarea, cu dezvoltarea tehnologică și cu noile modalități de vânzare, cum ar fi vânzările online, este necesară o adaptare a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (3). În timp ce, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1272/2008, se presupune că toți operatorii economici din lanțul de aprovizionare sunt stabiliți în Uniune, experiența practică a demonstrat că există operatori economici stabiliți în afara Uniunii care vând substanțe chimice online direct publicului larg din Uniune. Prin urmare, autoritățile de aplicare a legii nu sunt în măsură să asigure respectarea Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 de către operatorii economici care nu sunt stabiliți în Uniune. În consecință, este necesar să se impună existența unui furnizor stabilit în Uniune, care să se asigure că substanța sau amestecul în cauză îndeplinește cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 atunci când este introdus pe piață, inclusiv prin vânzări la distanță, de exemplu pe piețe online. O astfel de dispoziție, împreună cu cerințele prevăzute în Regulamentele (UE) 2019/1020 (4), (UE) 2022/2065 (5) și (UE) 2023/988 (6) ale Parlamentului European și ale Consiliului, ar ameliora gradul de respectare și aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 și, prin urmare, ar garanta un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului. Pentru a evita situațiile în care un consumator devine de jure și de facto importator atunci când cumpără substanța sau amestecul prin intermediul vânzărilor la distanță de la operatori economici stabiliți în afara Uniunii, este necesar să se specifice că furnizorul care se asigură că substanța sau amestecul în cauză îndeplinește cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 acționează în contextul unei activități industriale sau profesionale.
(2) Substanțele care conțin mai mulți componenți sunt substanțe complexe. Din punct de vedere toxicologic, substanțele care conțin mai mulți componenți nu sunt diferite de amestecurile compuse din două sau mai multe substanțe. În conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (7), care vizează reducerea la minimum a testării pe animale, informațiile privind substanțele care conțin mai mulți componenți trebuie obținute în aceleași condiții ca informațiile privind orice altă substanță, în timp ce, pentru componenții individuali ai unei substanțe nu trebuie, în mod normal, să se obțină informații, cu excepția cazului în care componenții individuali sunt, de asemenea, substanțe înregistrate ca atare. În cazul în care sunt disponibile informații privind componenții individuali, substanțele care conțin mai mulți componenți ar trebui evaluate și clasificate în conformitate cu aceleași reguli de clasificare ca și amestecurile.
(3) Datele științifice privind anumite substanțe care conțin mai mulți componenți și care sunt extrase din plante au arătat că anumiți componenți analizați izolat pot avea proprietăți periculoase care ar putea să nu fie exprimate în substanță în ansamblu. Prin urmare, pentru a acorda timp pentru efectuarea unei evaluări științifice care să aprecieze dacă este adecvat ca substanțele care conțin mai mulți componenți și care sunt extrase din plante să respecte normele de clasificare a substanțelor care conțin mai mulți componenți, ar trebui introdusă o derogare de la anumite norme în scopul identificării și examinării informațiilor privind respectivele substanțe. Cu toate acestea, atunci când nu sunt disponibile informații relevante cu privire la substanța în sine, producătorii, importatorii și utilizatorii din aval ar putea aplica respectivele norme substanțelor lor extrase din plante, pentru a menține nivelul actual de protecție și bunele practici existente. Comisia ar trebui să revizuiască normele aplicabile identificării și examinării informațiilor privind substanțele care conțin mai mulți componenți și care sunt extrase din plante în termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și să prezinte, dacă este cazul, o propunere legislativă.
(4) În stadiul actual al științei, este dificil să se evalueze într-o măsură suficientă proprietățile care perturbă sistemul endocrin afectând sănătatea umană și mediul, precum și proprietățile persistente, bioacumulative și mobile ale unei substanțe care conține mai mulți componenți sau ale unui amestec, pe baza informațiilor privind respectiva substanță sau respectivul amestec. Prin urmare, informațiile privind substanțele individuale ale amestecului sau componenții individuali ai substanței care conține mai mulți componenți ar trebui, ca regulă generală, să fie utilizate ca bază pentru identificarea pericolelor prezentate de respectivele substanțe care conțin mai mulți componenți sau de respectivele amestecuri. Cu toate acestea, în anumite cazuri, informațiile privind respectivele substanțe care conțin mai mulți componenți pot fi, de asemenea, relevante. Acest lucru este valabil în special în cazul în care astfel de informații demonstrează proprietăți care perturbă sistemul endocrin afectând sănătatea umană sau mediul, sau proprietăți persistente, bioacumulative și mobile sau atunci când astfel de informații sprijină concluziile bazate pe informații referitoare la componenții individuali. Prin urmare, este oportun ca în respectivele cazuri să se utilizeze informațiile privind substanțele care conțin mai mulți componenți.
(5) Pentru a îmbunătăți securitatea juridică și aplicarea normelor în ceea ce privește evaluarea informațiilor privind pericolele pentru amestecurile în cazul cărora nu există date de testare pentru amestecul în sine sau datele de testare disponibile sunt inadecvate, ar trebui clarificată interacțiunea dintre aplicarea principiilor de corelare și determinarea forței probante pe baza avizului experților. O astfel de clarificare ar trebui să asigure faptul că determinarea forței probante completează, dar nu înlocuiește aplicarea principiilor de corelare. De asemenea, ar trebui clarificat faptul că, în cazul în care nu se pot aplica principiile de corelare pentru a evalua un amestec, producătorii, importatorii și utilizatorii din aval ar trebui să folosească metoda de calcul sau alte metode descrise în părțile 3 și 4 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Totodată, ar trebui să se clarifice în temeiul căror criterii, în cazul în care nu sunt îndeplinite, se stabilește când să fie efectuată o determinare a forței probante a datelor pe baza avizului experților.
(6) Pentru a evita clasificarea excesivă a amestecurilor care conțin substanțe clasificate ca fiind periculoase exclusiv din cauza prezenței unei impurități, a unui aditiv sau a unui component individual, precum și a amestecurilor care conțin alte amestecuri cu astfel de substanțe, clasificarea ar trebui să fie obligatorie numai în cazul în care o astfel de impuritate sau un astfel de aditiv sau component individual este conținut în amestec sau în amestecul final la sau peste o anumită limită de concentrație, astfel cum se menționează în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.
(7) Estimările toxicității acute sunt utilizate în principal pentru a determina clasificarea din punctul de vedere al toxicității acute pentru sănătatea umană a amestecurilor care conțin substanțe clasificate ca prezentând toxicitate acută. Substanțele pot fi clasificate în una dintre cele patru categorii de pericol de toxicitate acută pe baza căii de expunere orală, dermică sau prin inhalare, în conformitate cu anumite criterii numerice. Valorile toxicității acute sunt exprimate ca valori aproximative LD50 (orală, dermică) sau LC50 (prin inhalare) sau ca estimări ale toxicității acute. Este oportun să se precizeze mai detaliat noțiunea de estimări ale toxicității acute, pentru a spori claritatea și consecvența acestor estimări. Întrucât estimările toxicității acute sunt necesare pentru clasificarea și etichetarea armonizate ale substanțelor clasificate ca având o toxicitate acută, acestea ar trebui incluse în propunerea, avizul și decizia privind clasificarea armonizată a unei substanțe din punctul de vedere al toxicității acute. La fel ca factorii M și limitele de concentrație, estimările toxicității acute ar trebui comunicate Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”), împreună cu o justificare, în vederea includerii lor în inventarul de clasificare și etichetare.
(8) În general, substanțele și amestecurile ar trebui clasificate pentru orice formă sau stare fizică. Cu toate acestea, atunci când dovezile științifice disponibile justifică o clasificare diferită legată de o formă sau de o stare fizică specifică, ar trebui ca, în procesul de auto-clasificare, producătorii, importatorii și utilizatorii din aval să aibă posibilitatea de a clasifica diferit o substanță sau un amestec, în funcție de forma sau starea fizică. Cu toate acestea, dacă o substanță face obiectul unei clasificări armonizate fără a fi limitată la o formă sau la o stare fizică specifică, respectiva clasificare armonizată ar trebui să se aplice tuturor formelor sau stărilor sale fizice. Dacă o substanță face obiectul unei clasificări armonizate numai pentru o anumită formă a substanței respective, ar trebui să se clarifice faptul că clasificarea substanței în ceea ce privește celelalte forme sau stări fizice face în continuare obiectul auto-clasificării.
(9) Deși cea mai mare parte a muniției este considerată de obicei un articol, în unele cazuri, muniția poate fi o substanță sau un amestec. Atunci când muniția este considerată a fi o substanță sau un amestec, ar trebui să poarte o etichetă aplicată pe suprafața ambalajului care conține direct substanța sau amestecul, și anume pe ambalajul interior. Cu toate acestea, aplicarea unei etichete pe ambalajul interior ar putea cauza probleme de siguranță pentru utilizator, deoarece eticheta poate afecta funcționarea corectă a muniției și poate defecta arma de foc. Prin urmare, în cazul unei astfel de muniții, ar trebui să se permită aplicarea etichetei pe următorul strat de ambalaj în locul ambalajului interior. În plus, muniția etichetată destinată utilizării de forțele de apărare națională ar putea constitui, în situații specifice, un risc inacceptabil în materie de securitate pentru muniție sau pentru personalul militar sau nemilitar, în cazul în care nu se poate asigura camuflarea corespunzătoare. În astfel de situații, este necesar să se prevadă o derogare de la cerințele de etichetare și să se permită modalități alternative de comunicare a informațiilor privind pericolele.
(10) Pentru a spori claritatea, toate cerințele de etichetare suplimentare ar trebui reunite într-un singur articol.
(11) Partea 2 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 stabilește norme pentru includerea unor fraze de pericol suplimentare pe eticheta anumitor amestecuri enumerate în partea respectivă. Având în vedere că respectivele fraze de pericol furnizează informații suplimentare importante în cazuri specifice, acestea ar trebui să se aplice tuturor amestecurilor menționate în partea 2 din anexa II, indiferent dacă sunt sau nu clasificate și dacă conțin sau nu substanțe clasificate.
(12) Pentru a consolida caracterul executoriu al obligației impuse furnizorilor de a-și actualiza etichetele după o modificare a clasificării sau a etichetării substanței sau amestecului lor, ar trebui să fie un termen pentru respectiva obligație. O obligație similară impusă solicitanților înregistrării este prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1435 al Comisiei (8). În cazul în care noua clasă de pericol se adaugă unei clase de pericol existente sau reprezintă o clasă sau o categorie de pericol mai severă sau în cazul în care sunt necesare noi elemente de etichetare suplimentare în temeiul articolului 25, termenul pentru actualizarea de către un furnizor a informațiilor de etichetare în cazul adaptării clasificării în conformitate cu rezultatul unei noi evaluări ar trebui stabilit la șase luni de la data la care au fost obținute de către furnizorul respectiv rezultatele unei noi evaluări privind clasificarea substanței sau a amestecului în cauză sau aceste rezultate i-au fost comunicate furnizorului. Atunci când, în urma actualizării clasificării, substanța sau amestecul respectiv se încadrează într-o clasă sau categorie de pericol mai puțin severă, fără a determina clasificarea într-o clasă de pericol suplimentară sau noi cerințe de etichetare suplimentare, termenul pentru actualizarea etichetelor ar trebui să rămână de 18 luni de la data la care au fost obținute de către furnizorul respectiv rezultatele unei noi evaluări privind clasificarea substanței sau a amestecului în cauză sau aceste rezultate i-au fost comunicate furnizorului. Pentru a se asigura faptul că rezultatele clasificărilor revizuite ale substanțelor și amestecurilor sunt comunicate de-a lungul întregului lanț de aprovizionare, furnizorii ar trebui să coopereze pentru a reduce timpul total necesar pentru efectuarea oricăror modificări necesare în ceea ce privește clasificarea, etichetarea sau ambalarea.
(13) De asemenea, ar trebui clarificat faptul că, în cazul clasificării și etichetării armonizate, termenul pentru actualizarea informațiilor de etichetare este data aplicării dispozițiilor care stabilesc clasificarea și etichetarea noi sau modificate ale substanței în cauză, care, de obicei, este de 18 luni de la data intrării în vigoare a dispozițiilor respective. Același lucru ar trebui să se aplice în ceea ce privește modificările determinate de alte acte delegate adoptate având în vedere adaptarea la progresul tehnic și științific, de exemplu ca urmare a punerii în aplicare a unor dispoziții noi sau modificate ale Sistemului global armonizat de clasificare și etichetare a substanțelor chimice (GHS) al Organizației Națiunilor Unite (ONU).
(14) Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 permite utilizarea etichetelor pliabile numai în cazul în care normele generale de aplicare a etichetelor nu pot fi respectate din cauza formei sau a dimensiunii mici a ambalajului. Ca urmare a progreselor înregistrate în domeniul tehnologiilor de etichetare, furnizorilor ar trebui să li se acorde mai multă flexibilitate prin prevederea posibilității de a folosi în mod regulat etichete pliabile. Prin urmare, este oportun să se permită prezentarea etichetelor sub formă de etichete pliabile, aplicând normele privind aplicarea și formatarea, pentru a asigura o bună lizibilitate și cerințe specifice pentru conținutul primei pagini, al paginilor interioare și al ultimei pagini.
(15) Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, este necesar ca etichetele substanțelor și amestecurilor să fie lizibile. Prin urmare, ar trebui stabilite cerințe minime privind parametrii importanți precum dimensiunea caracterelor, distanța dintre ele și culoarea acestora. Cu toate acestea, ar trebui adoptată o abordare flexibilă în ceea ce privește nuanțele culorilor respective, astfel încât să nu se împiedice eforturile de a ajunge la o economie circulară prin utilizarea materialelor reciclate pentru ambalare.
(16) Este necesar ca Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 să fie adaptat la schimbările tehnologice și societale din domeniul digitalizării și să fie pregătit pentru evoluțiile viitoare. Etichetarea digitală ar putea îmbunătăți eficiența comunicării pericolelor, în special pentru grupurile vulnerabile ale populației, cum ar fi persoanele cu deficiențe de vedere, și pentru persoanele care nu vorbesc limba națională a unui stat membru. Prin urmare, este necesar să se prevadă etichetarea digitală voluntară și să se stabilească cerințe tehnice pe care furnizorul care amplasează un suport de date care face legătura cu o astfel de etichetă digitală trebuie să le respecte. Cu toate acestea, astfel de cerințe tehnice privind eticheta digitală nu ar trebui să afecteze responsabilitatea furnizorilor de a se asigura că cerințele de etichetare sunt îndeplinite atunci când introduc pe piață o substanță sau un amestec. Pentru a ține pasul cu digitalizarea, este oportun să se permită ca anumite elemente de etichetare impuse de prezentul regulament să poată fi furnizate numai în format digital. Respectiva posibilitate ar trebui să existe numai pentru informațiile care nu sunt esențiale pentru siguranța utilizatorului sau pentru protecția mediului, neafectând cerințele privind etichetarea sau posibilitățile de etichetare digitală prevăzute în alte acte juridice ale Uniunii, și ar trebui să țină seama de faptul că este nevoie de un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului.
(17) În vederea adaptării elementelor de etichetare care pot fi furnizate numai într-un format digital la evoluțiile GHS, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea listei elementelor de etichetare care pot fi furnizate numai pe o etichetă digitală, cu condiția ca GHS să nu impună ca astfel de elemente de etichetare să fie înscrise și pe eticheta fizică și ținând seama de nivelul de pregătire digitală din rândul tuturor grupurilor de populație din Uniune, de nevoile societății și de un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului.
(18) Pentru o adaptare la schimbările și evoluțiile tehnologice din domeniul digitalizării, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE pentru a completa Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 prin specificarea mai detaliată a cerințelor tehnice pentru etichetarea digitală prevăzute în prezentul regulament.
(19) În prezent, Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 nu stabilește norme specifice pentru etichetarea și ambalarea substanțelor sau amestecurilor furnizate publicului larg și utilizatorilor profesionali prin intermediul stațiilor de alimentare. Având în vedere tendința în creștere de a vinde produse, inclusiv anumite substanțe chimice, cum ar fi detergenții, fără ambalaj, pentru a reduce deșeurile și pentru a facilita forme de vânzare mai sustenabile, este oportun să se prevadă norme și condiții specifice pentru astfel de tipuri de vânzări și să se stabilească o listă de clase și categorii de pericol în cazul cărora este interzisă vânzarea de substanțe sau amestecuri, care îndeplinesc criteriile de clasificare în respectivele clase și categorii de pericol, în stații de alimentare, pentru a asigura siguranța și protecția sănătății umane. Ar trebui introduse măsuri de atenuare a riscurilor pentru a se asigura faptul că reumplerea poate fi efectuată în condiții de siguranță, de exemplu prevenind umplerea excesivă, contaminarea și, în special, orice utilizare necontrolată a stațiilor de alimentare de către copii, precum și evitarea oricărei reacții între substanțele sau amestecurile furnizate în stațiile de alimentare sau între respectivele substanțe sau amestecuri și orice reziduuri din ambalajele destinate reumplerii.
(20) Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 nu stabilește norme privind etichetarea substanțelor chimice furnizate publicului larg fără ambalaj, cu excepția cimentului și a betonului în stare umedă gata de utilizare. Pentru a spori claritatea juridică și a asigura o mai bună protecție a cetățenilor, este oportun să se prevadă elemente de etichetare pentru anumite substanțe chimice, cum ar fi combustibilii, AdBlue și lichidul pentru parbriz, furnizate la stațiile de distribuție carburanți și destinate a fi încărcate în recipiente din care, în mod normal, nu trebuie eliminate. Din același motiv, în cazul combustibililor pentru vehicule furnizați în recipiente portabile, este necesar să se asigure faptul că informațiile de pe etichete sunt disponibile utilizatorului.
(21) Întrucât noile clase și criterii de pericol introduse de Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2023/707 (9) permit clasificarea și etichetarea armonizate ale substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită în ceea ce privește sănătatea umană și mediul, acestea ar trebui, în mod normal, să facă obiectul unei clasificări și etichetări armonizate și să fie adăugate pe lista claselor de pericol care include sensibilizarea căilor respiratorii, mutagenitatea celulelor embrionare, carcinogenicitatea și toxicitatea pentru reproducere. Subclasificarea clasei de pericol „sensibilizarea căilor respiratorii” în subcategoria 1A sau 1B ar trebui să se realizeze atunci când sunt disponibile informații suficiente pentru clasificarea în respectivele subcategorii de pericol, pentru a se evita o clasificare excesivă sau insuficientă. Având în vedere evoluția rapidă a cunoștințelor științifice și a cunoștințelor de specialitate de lungă durată ale agenției și ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”), pe de o parte, și resursele limitate ale autorităților competente ale statelor membre pentru a elabora propuneri de clasificare armonizată, pe de altă parte, Comisia ar trebui să aibă dreptul de a solicita agenției și autorității să elaboreze o propunere de clasificare și etichetare armonizate.
(22) Propunerile de clasificare și etichetare armonizate nu trebuie să se limiteze neapărat la substanțe individuale și ar putea acoperi un grup de substanțe similare, în cazul în care o astfel de similitudine fondată pe o justificare științifică permite clasificarea similară a tuturor substanțelor din grup. Procesul de grupare ar trebui să fie riguros din punct de vedere științific, coerent și transparent pentru toate părțile interesate. Scopul unei astfel de grupări este de a ușura sarcina care le revine producătorilor, importatorilor și utilizatorilor din aval, agenției și Comisiei în cadrul procedurii de armonizare a clasificării și etichetării substanțelor. De asemenea, se evită testarea substanțelor atunci când substanțe similare pot fi clasificate ca grup. Atunci când din punct de vedere științific este justificat și posibil, propunerile de clasificare ar trebui să acorde prioritate grupurilor de substanțe, mai degrabă decât substanțelor individuale. În cazul unei propuneri de clasificare și etichetare armonizate ale unui grup de substanțe, substanțele respective ar trebui grupate pe baza unui raționament științific clar, care ține seama de modul în care informațiile disponibile sprijină gruparea substanțelor și permit estimarea fiabilă a proprietăților substanțelor față de alte substanțe din grup.
(23) Pentru a spori transparența și previzibilitatea propunerilor prezentate agenției, autoritățile competente ale statelor membre, producătorii, importatorii și utilizatorii din aval ar trebui să aibă obligația de a transmite agenției intenția lor de a prezenta o propunere de clasificare și etichetare armonizate, în timp ce Comisia ar trebui să aibă obligația de a informa agenția cu privire la cererea sa către agenție sau autoritate în ceea ce privește elaborarea unei astfel de propuneri. În plus, agenția ar trebui să aibă obligația de a publica informații cu privire la aceste intenții sau solicitări și de a actualiza, în fiecare etapă a procedurii de clasificare și etichetare armonizate ale substanțelor, informațiile referitoare la propunerea prezentată. Din același motiv, o autoritate competentă care primește o propunere de revizuire a unei clasificări și etichetări armonizate prezentată de un producător, importator sau utilizator din aval ar trebui să aibă obligația de a comunica decizia sa de a accepta sau de a refuza propunerea de revizuire agenției, care ar trebui să comunice această informație celorlalte autorități competente. În această privință, Comisia ar trebui să adopte acte delegate, fără întârzieri nejustificate și, de preferință, înainte de sfârșitul anului calendaristic care urmează publicării avizului Comitetului pentru evaluarea riscurilor.
(24) Criteriile de includere a substanțelor în lista substanțelor candidate menționată la articolul 59 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 sunt echivalente cu cele pentru anumite clase și categorii de pericol incluse în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Având în vedere nivelul ridicat de dovezi necesare pentru includerea în lista substanțelor candidate, substanțele aflate în prezent pe lista respectivă ar trebui incluse în tabelul 3 din partea 3 a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Substanțele incluse în lista substanțelor candidate ca având proprietăți care perturbă sistemul endocrin ar trebui incluse ca „substanțe care generează perturbări endocrine afectând sănătatea umană de categoria 1” sau ca „substanțe care generează perturbări endocrine afectând mediul de categoria 1” în tabelul 3 din partea 3 a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.
(25) Întrucât criteriile pentru ca substanțele să se califice drept perturbatori endocrini afectând sănătatea umană sau mediul incluse în secțiunile 3.6.5 și 3.8.2 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (10) și în Regulamentul delegat (UE) 2017/2100 al Comisiei (11) și cele pentru a se califica drept perturbatori endocrini afectând sănătatea umană sau mediul incluse în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 sunt echivalente, substanțele care îndeplinesc criteriile pentru a fi calificate drept având proprietăți de perturbatori endocrini în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/605 al Comisiei (12) și cu Regulamentul delegat (UE) 2017/2100 al Comisiei ar trebui incluse ca „substanțe care generează perturbări endocrine afectând sănătatea umană de categoria 1” sau ca „substanțe care generează perturbări endocrine afectând mediul de categoria 1” în tabelul 3 din partea 3 a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.
(26) Întrucât articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 (13) face referire la criteriile pentru clasificarea ca substanțe persistente, bioacumulative și toxice și substanțe foarte persistente și foarte bioacumulative incluse în anexa XIII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 pentru a identifica proprietățile persistente, bioacumulative și toxice și proprietățile foarte persistente și foarte bioacumulative ale substanțelor active și întrucât respectivele criterii sunt echivalente cu cele incluse în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, substanțele active care îndeplinesc criteriile pentru a se califica drept persistente, bioacumulative și toxice și foarte persistente și foarte bioacumulative în temeiul Regulamentului (UE) nr. 528/2012 și al anexei XIII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 ar trebui incluse în tabelul 3 din partea 3 a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Întrucât proprietățile persistente, bioacumulative și toxice și foarte persistente și foarte bioacumulative incluse în secțiunile 3.7.2 și 3.7.3 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 sunt echivalente cu cele incluse în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, substanțele active care îndeplinesc criteriile pentru a se califica drept persistente, bioacumulative și toxice și foarte persistente și foarte bioacumulative din secțiunile 3.7.2 și 3.7.3 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 ar trebui incluse în tabelul 3 din partea 3 a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.
(27) Întrucât substanțele menționate în considerentele 24, 25 și 26 au fost deja evaluate de autoritate sau de agenție, iar Comisia este în curs de a le evalua sau de a decide asupra lor, respectiv le-a evaluat deja sau a decis asupra lor, acestea ar trebui incluse în tabelul 3 din partea 3 a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 printr-un act delegat, fără consultarea prealabilă a agenției, astfel cum se prevede la articolul 37 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.
(28) Pentru a se evita dublarea activităților în curs ale autorităților în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 1907/2006, (CE) nr. 1272/2008, (CE) nr. 1107/2009 și (UE) nr. 528/2012, Comisia ar trebui să adopte, într-un termen adecvat, și acte delegate pentru substanțele cu privire la care se intenționează să fie adăugate pe lista substanțelor candidate în temeiul articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, substanțele pentru care au fost depuse cereri de aprobare sau de reînnoire a aprobării în conformitate cu dispozițiile relevante din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, substanțele pentru care autoritatea competentă responsabilă cu evaluarea a transmis agenției proiectul său de raport de evaluare privind cererea de aprobare sau de reînnoire a aprobării, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012, sau substanțele pentru care a fost depusă cererea în sensul Directivei 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14), iar evaluarea statului membru în conformitate cu directiva respectivă a fost finalizată până la 1 septembrie 2013, dar nu a fost adoptată o decizie privind aprobarea înainte de această dată sau substanțele pentru care agenția a prezentat Comisiei un aviz în temeiul articolului 75 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, concluzionând că îndeplinesc criteriile respective. În plus, pentru a se asigura faptul că dosarele noi sau dosarele în curs conțin încă dintr-un stadiu incipient al evaluării un dosar pentru clasificare și etichetare armonizate, dispozițiile tranzitorii prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se aplice pentru o perioadă limitată.
(29) Producătorii și importatorii notifică adesea informații diferite pentru aceeași substanță care urmează să fie inclusă în inventarul pentru clasificare și etichetare al agenției. În unele cazuri, astfel de divergențe rezultă din cauza a diferite impurități, stări fizice sau alte diferențieri și asemenea divergențe ar putea fi justificate. În alte cazuri, divergențele sunt cauzate de diferențele dintre datele utilizate pentru clasificare sau de dezacordul dintre notificatori sau solicitanții înregistrării în cazul transmiterii în comun a datelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 sau de intrările de clasificare depășite. Prin urmare, inventarul de clasificare și etichetare conține clasificări divergente, ceea ce face ca inventarul să fie mai puțin eficace ca instrument de colectare și comunicare a pericolelor și conduce la clasificări incorecte, afectând, în cele din urmă, capacitatea Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 de a proteja sănătatea umană și mediul. Prin urmare, notificatorii ar trebui să aibă obligația de a prezenta agenției, pe baza datelor disponibile care au fost folosite pentru clasificare, motivele divergențelor în raport cu clasificarea cea mai severă sau ale introducerii unei clasificări mai severe pentru fiecare clasă de pericol pentru aceeași substanță. Pentru a soluționa divergențele dintre clasificările mai recente și cele învechite, notificatorii ar trebui să aibă obligația de a-și actualiza notificările în termen de șase luni de la adoptarea unei decizii de modificare a clasificării și etichetării unei substanțe în conformitate cu o revizuire prevăzută la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. În plus, agenția ar trebui să poată solicita notificatorului să rectifice o intrare incompletă, incorectă sau învechită și să notifice acest lucru agenției.
(30) Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 stabilește norme specifice privind ambalajele care ar trebui să fie rezistente la deschiderea de către copii și echipate cu un sistem de avertizare tactilă. Este important ca respectivele dispoziții să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane. Prin urmare, Comisia ar trebui, în termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, să evalueze eficacitatea acestor dispoziții și necesitatea de a le extinde la alte clase de pericol, în special pentru a extinde cerințele privind sistemele de închidere rezistente la deschiderea de către copii la lezarea ochilor, categoria 1, și să consulte grupul de experți instituit în conformitate cu articolul 53a alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Dacă se identifică o astfel de nevoie, Comisia ar trebui să adopte un act delegat de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 cât mai curând posibil.
(31) Pentru a spori transparența notificărilor, precum și pentru a facilita obligația notificatorilor de a ajunge la un acord cu privire la intrarea agreată spre a fi inclusă în notificare pentru aceeași substanță, toate informațiile transmise în inventarul de clasificare și etichetare al agenției ar trebui puse gratuit la dispoziția publicului. Fără a aduce atingere protecției intereselor comerciale, respectivele informații ar trebui să includă identitatea notificatorilor, deoarece ar fi mai simplu să se ajungă la un acord cu privire la o intrare care să fie inclusă în respectivul inventar de clasificare și etichetare dacă notificatorii ar ști pe cine trebuie să contacteze. În cazul notificărilor din partea unui grup de producători sau importatori, ar trebui să fie suficient să se facă publică identitatea notificatorului care transmite informațiile în numele celorlalți membri ai grupului. Agenția ar trebui să furnizeze informații privind condițiile în care notificatorii pot să solicite confidențialitatea și să le afișeze în inventar. Aceasta ar trebui să prevadă măsuri adecvate prin care să prevină și să identifice cererile de confidențialitate nejustificate, în special prin efectuarea de verificări informatice și controale manuale prin sondaj.
(32) În conformitate cu articolul 45 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, organismele desemnate din statele membre trebuie să primească informații relevante referitoare la răspunsul în situații de urgență privind sănătatea transmise de importatori și de utilizatorii din aval care introduc pe piață amestecuri periculoase din cauza efectelor lor fizice sau asupra sănătății. Distribuitorii nu sunt obligați să prezinte astfel de informații. În anumite cazuri de distribuție transfrontalieră dintr-un stat membru în altul sau în cazul în care distribuitorii recreează identitatea de marcă sau reetichetează amestecurile, lipsa unei astfel de obligații de transmitere cauzează pierderi de informații pentru organismele desemnate, ceea ce le poate împiedica să ofere un răspuns adecvat în situații de urgență privind sănătatea. Pentru a soluționa respectiva situație, obligația de a transmite informații referitoare la răspunsul în situații de urgență privind sănătatea ar trebui introdusă și pentru distribuitori, în cazul în care aceștia distribuie amestecuri periculoase mai departe în alte state membre sau în cazul în care recreează identitatea de marcă sau reetichetează amestecuri periculoase.
(33) În temeiul articolului 45 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, organismele desemnate trebuie să dispună de toate informațiile necesare pentru a oferi un răspuns adecvat în situații de urgență privind sănătatea. Agenția a creat și întreține deja un portal pentru notificarea centrelor de informare toxicologică de la nivelul Uniunii și a creat, a dezvoltat și întreține o bază de date care conține informații referitoare la răspunsul în situații de urgență privind sănătatea pentru a ajuta unele state membre să respecte Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Prin urmare, agenția ar fi în măsură să îndeplinească sarcina de a primi aceste informații. Pentru a reduce sarcina administrativă pentru statele membre și pentru a profita de economiile de scară, Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 ar trebui să prevadă posibilitatea statelor membre de a desemna agenția drept organism responsabil cu primirea informațiilor relevante, în cazul în care doresc acest lucru.
(34) Pe lângă statele membre, Comisia sau agenția ar trebui să poată utiliza informații statistice referitoare la răspunsurile în situații de urgență privind sănătatea în scopul de a identifica situațiile în care ar putea fi necesară îmbunătățirea măsurilor de gestionare a riscurilor. Acest lucru ar completa în mod util informațiile privind utilizările substanțelor prezentate ca parte a înregistrării în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, permițând în același timp o mai bună stabilire a priorităților în ceea ce privește substanțele care fac obiectul unei clasificări și etichetări armonizate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 și contribuind la procesele de gestionare a riscurilor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 și, eventual, în temeiul altor acte ale Uniunii.
(35) Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 reglementează la modul general publicitatea pentru substanțele și amestecurile periculoase și prevede că publicitatea pentru o substanță clasificată ca periculoasă trebuie să menționeze clasele sau categoriile de pericol în cauză, iar publicitatea pentru un amestec clasificat ca periculos sau pentru un amestec care conține o substanță clasificată trebuie să menționeze tipurile de pericole indicate pe etichetă în cazul în care o astfel de publicitate permite încheierea unui contract de achiziție fără a vedea în prealabil eticheta. Această obligație ar trebui modificată pentru a se asigura că publicitatea pentru substanțele și amestecurile periculoase conține informațiile care sunt cele mai importante în ceea ce privește siguranța și protecția sănătății umane și a mediului. Prin urmare, o astfel de publicitate ar trebui să conțină pictograma de pericol, cuvântul de avertizare, frazele de pericol și frazele suplimentare EUH, cu derogări pentru publicitatea nevizuală. Publicitatea nu ar trebui să prezinte categoria de pericol, deoarece aceasta este reflectată în fraza de pericol.
(36) Pentru a asigura comunicarea adecvată către consumatori a informațiilor privind pericolele și utilizarea în condiții de siguranță a substanțelor chimice, precum și concordanța cu frazele și mențiunile autorizate pe etichetele produselor în temeiul prezentului regulament, este oportun să se clarifice faptul că publicitatea pentru o substanță sau un amestec clasificat ca periculos nu ar trebui să conțină cuvinte precum „netoxic”, „nedăunător”, „nepoluant”, „ecologic” sau alte mențiuni care indică faptul că substanța sau amestecul respectiv nu este periculos și nici alte mențiuni care nu sunt în concordanță cu clasificarea sa. Această abordare, împreună cu alte dispoziții din dreptul Uniunii, ar garanta consumatorilor că pot lua decizii de cumpărare în cunoștință de cauză, având la dispoziție informații clare, fiabile și care nu induc în eroare în ceea ce privește substanțele și amestecurile periculoase.
(37) Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 nu face referire în mod explicit la oferte, în general, sau la ofertele de vânzări la distanță, în special. În consecință, acesta nu abordează problemele specifice care decurg din vânzările la distanță, cum ar fi vânzările online. În timp ce anunțurile publicitare sunt înțelese ca o etapă anterioară ofertelor, în special ca informații destinate să promoveze un produs sau un serviciu, contra cost sau gratuit, ofertele sunt înțelese ca invitații de a încheia un contract de achiziție. Ca urmare a acestei distincții ar trebui să fie necesară furnizarea mai multor informații privind pericolele în oferte decât în anunțurile publicitare. Pentru a ține pasul cu evoluțiile tehnologice și cu noile mijloace de vânzare, este necesar să se prevadă ca elementele de etichetare să fie indicate în cazul vânzărilor la distanță, inclusiv prin intermediul piețelor online. Prin urmare, conformitatea din momentul conceperii prevăzută pentru furnizorii de piețe online la articolul 31 din Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului se va aplica conceperii respectivelor elemente de etichetare. Asigurarea respectării unor astfel de obligații face obiectul normelor prevăzute în capitolul IV din Regulamentul (UE) 2022/2065.
(38) Pe lângă faptul că pune la dispoziția industriei instrumente tehnice și științifice pentru respectarea Regulamentului (CE) nr. 1272/2008, agenția ar trebui, de asemenea, să pună la dispoziția autorităților competente astfel de instrumente, de exemplu baze de date, pentru a încuraja punerea în aplicare. Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 ar trebui să stabilească mai în detaliu competențele agenției în această privință. În plus, acționând în calitate de organism desemnat de o autoritate competentă a unui stat membru în scopul primirii de informații referitoare la răspunsul în situații de urgență privind sănătatea, agenția ar trebui să asigure accesul organismului național desemnat relevant al statului membru respectiv la informațiile în cauză.
(39) După consultarea grupului de experți al Comisiei format din autorități competente pentru Regulamentele (CE) nr. 1907/2006 și (CE) nr. 1272/2008, Comisia adaptează periodic anexele la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 la progresul tehnic și științific. În temeiul articolului 53c din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, Comisia are obligația să adopte un act delegat separat cu privire la fiecare competență care îi este delegată. A fost dificil să se aplice dispoziția respectivă în cazul modificării a diferite părți din anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 care fac obiectul unor competențe diferite. În special în cazul introducerii simultane a unor noi note în partea 1 a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 referitoare la noile rubrici din tabelul 3 din partea 3 a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 și a noilor rubrici în aceeași anexă, adoptarea de acte delegate separate a avut ca rezultat separarea artificială a dispozițiilor legate în mod intrinsec și, prin urmare, afectarea coerenței prin impunerea adoptării simultane a două acte delegate diferite, dar conexe. În astfel de cazuri, ar trebui să fie posibil să se adopte un singur act delegat pentru competențe delegate diferite.
(40) În conformitate cu Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului (15), este necesar să se înlocuiască, să se reducă sau să se perfecționeze testele pe animale, cu scopul de a se elimina treptat utilizarea animalelor pentru teste, cât de curând va fi posibil din punct de vedere științific. Punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 ar trebui să vizeze, ori de câte ori este posibil, promovarea și utilizarea unor abordări alternative, în special metode de testare care nu implică animale, adecvate pentru evaluarea clasificării substanțelor chimice din punctul de vedere al pericolelor pe care le prezintă pentru sănătate și pentru mediu. Pentru a accelera tranziția către metode care nu implică animale, cu scopul final de a înlocui integral testarea pe animale, precum și pentru a îmbunătăți eficiența evaluărilor pericolelor chimice, inovarea în domeniul metodelor de testare care nu implică animale ar trebui promovată, monitorizată și evaluată periodic. Comisia și statele membre ar trebui să coopereze pentru a promova adaptarea criteriilor la abordările alternative, în special metodele de testare care nu implică animale, în GHS al ONU și, ulterior, să includă criteriile respective în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 fără întârziere.
(41) Anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 prevede primirea de către organismele desemnate a unor informații armonizate referitoare la răspunsul în situații de urgență privind sănătatea și la măsurile preventive și stabilește cerințele generale, informațiile care trebuie incluse într-o transmitere, formatul transmiterii și anumite formule standard. Pentru a oferi securitate juridică și claritate cu privire la opțiunea de transmitere a informațiilor referitoare la amestecurile care respectă formulele standard și la combustibili în contextul anexei VIII la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, în regulamentul respectiv ar trebui inclusă o definiție a termenului „compoziție conformă cu o formulă standard” și obligația de a furniza în transmitere denumirea și descrierea produsului care respectă formula standard și denumirea și descrierea combustibilului și ar trebui să se prevadă posibilitatea de a transmite informații privind componentele, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna prezente în anumite cazuri.
(42) Pentru a spori securitatea juridică și claritatea în ceea ce privește anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, regulamentul respectiv ar trebui să precizeze mai în detaliu cazurile în care sunt necesare actualizări ale transmiterii, precum și modalitățile de identificare a amestecului, a transmițătorului și a punctului de contact prin intermediul identificatorului lor de produs.
(43) După caz, agenția ar trebui să ofere orientări suplimentare cu privire la punerea în aplicare a dispozițiilor legate de revizuirile prevăzute în prezentul regulament.
(44) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 ar trebui modificat în consecință.
(45) Modificările introduse de prezentul regulament extind sarcinile, volumul de lucru și competențele agenției. Agenției ar trebui să i se asigure o finanțare adecvată și stabilă pentru a putea oferi cunoștințe de specialitate adecvate, sprijin și evaluări științifice aprofundate.
(46) Pentru ca furnizorii de substanțe și amestecuri să dispună de suficient timp pentru a se adapta la noile norme privind clasificarea, etichetarea și ambalarea, aplicarea anumitor dispoziții din prezentul regulament ar trebui amânată. În ce privește substanțele și amestecurile care sunt deja introduse pe piață înainte de sfârșitul perioadei de amânare respective, ar trebui să nu se prevadă obligația de reclasificare sau de reetichetare a acestora în conformitate cu prezentul regulament, pentru a se evita o sarcină suplimentară asupra furnizorilor de substanțe și amestecuri.
(47) În conformitate cu dispozițiile tranzitorii ale Regulamentului (CE) nr. 1272/2008, furnizorii ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica în mod voluntar noile dispoziții privind clasificarea, etichetarea și ambalarea introduse de prezentul regulament înaintea datei de aplicare a prezentului regulament.
(48) Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, deoarece poluarea mediului este transfrontalieră și cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de o protecție egală a sănătății și a mediului, iar substanțele și amestecurile ar trebui să circule liber pe piața Uniunii, dar, având în vedere amploarea lor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective,