Recitale
(1) Inteligența artificială (IA) este o familie de tehnologii cu evoluție rapidă, care poate genera o gamă largă de beneficii economice și societale în întregul spectru de industrii și activități sociale. În același timp, în funcție de circumstanțele legate de aplicarea și utilizarea sa specifică, IA poate genera riscuri și poate aduce prejudicii intereselor publice și drepturilor fundamentale care sunt protejate de dreptul Uniunii.
(2) Comisia a propus un regulament de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială (Legea privind inteligența artificială) și de modificare a anumitor acte legislative ale Uniunii (1), cu scopul de a promova dezvoltarea, utilizarea și adoptarea inteligenței artificiale pe piața internă, care să asigure, în același timp, un nivel ridicat de protecție a intereselor publice, cum ar fi sănătatea și siguranța, precum și protecția drepturilor fundamentale, astfel cum sunt recunoscute și protejate de dreptul Uniunii. Regulamentul propus este una dintre mai multe măsuri ale Comisiei menite să îndeplinească dublul obiectiv de promovare a adoptării IA și de abordare a riscurilor asociate anumitor utilizări ale unei astfel de tehnologii. Printre măsurile incluse în această serie se numără „Planul coordonat privind inteligența artificială”, revizuit în 2021 (2), inițiative în materie de politici sectoriale care promovează adoptarea IA sau programe de finanțare ale Uniunii, cum ar fi cele instituite prin Regulamentele (UE) 2021/694 (3) și (UE) 2021/695 (4) ale Parlamentului European și ale Consiliului.
(3) Complexitatea și adoptarea în tot mai mare măsură a IA, în special atunci când se bazează pe cele mai avansate modele, precum și necesitatea de a accelera progresele către obiectivele și țintele stabilite în programul de politică privind deceniul digital instituit prin Decizia (UE) 2022/2481 a Parlamentului European și a Consiliului (5) demonstrează necesitatea unor acțiuni suplimentare pentru o mai bună înțelegere a capacităților, tendințelor și riscurilor potențiale și pentru a sprijini dezvoltarea și utilizarea în condiții de siguranță a tehnologiilor IA în Uniune.
(4) Este necesară dezvoltarea expertizei și a capacităților la nivelul Uniunii pentru a promova o astfel de înțelegere, pentru a contribui la punerea în aplicare și asigurarea respectării viitorului regulament de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială și pentru a contribui la punerea în aplicare a normelor și principiilor internaționale privind IA, cum ar fi Codul de conduită al G7 și principiile directoare pentru dezvoltatorii de sisteme de IA avansate.
(5) În acest context, ar trebui stabilite bazele unui sistem unic de guvernanță pentru IA în Uniune, prin crearea unei structuri care ar trebui să coordoneze progresele înregistrate în ceea ce privește modelele de inteligență artificială, inclusiv privind modelele de IA de uz general, precum și interacțiunea cu comunitatea științifică. Această structură ar trebui să joace un rol-cheie cu privire la investigații și testare, precum și asigurarea respectării legislației și să aibă o vocație globală.
(6) Prin urmare, în cadrul Comisiei ar trebui instituit un Oficiu european pentru inteligența artificială ca parte a structurii administrative a Direcției Generale Rețele de Comunicare, Conținut și Tehnologie, care să facă obiectul planului său anual de gestionare.
(7) Oficiul european pentru inteligența artificială ar trebui să funcționeze în conformitate cu procesele interne ale Comisiei (6), iar instituirea sa nu ar trebui să afecteze prerogativele și competențele autorităților naționale competente, precum și ale organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii în ceea ce privește supravegherea sistemelor de IA, astfel cum se prevede în viitorul regulament de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială și în alte acte legislative sectoriale ale Uniunii. Aceasta nu aduce atingere funcțiilor altor departamente ale Comisiei în domeniile lor de competență respective și nici funcțiilor Serviciului European de Acțiune Externă în domeniul politicii externe și de securitate comune. Oficiul european pentru inteligența artificială ar trebui să își exercite sarcinile, în special cele privind emiterea de orientări, într-un mod care să nu se suprapună cu activitățile desfășurate de organele, oficiile și agențiile relevante ale Uniunii în temeiul legislației sectoriale specifice.
(8) Pentru a permite începerea cât mai curând posibil a pregătirii punerii în aplicare a viitorului regulament de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență, înainte de adoptarea regulamentului respectiv, în urma acordului politic al colegiuitorilor la care s-a ajuns la 8 decembrie 2023. Odată ce regulamentul este adoptat, prezenta decizie poate fi revizuită,