Începe proba gratuită

Regulament 2023/2638 · CELEX 32023R2638

Regulamentul (UE) 2023/2638 al Consiliului din 20 noiembrie 2023 de stabilire, pentru anul 2024, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește aplicabile în Marea Baltică și de modificare a Regulamentului (UE) 2023/194 în ceea ce privește anumite posibilități de pescuit în alte ape

Data act
20.11.2023
Intrare in vigoare
01.11.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202302638
Status
Inactiv
conservarea peștelui cotă de pescuit drept de pescuit Marea Baltică pavilion de navigație pescuit în mare pescuit pe specii pescuit recreativ pește de mare zonă de pescuit

Recitale

(1) Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) prevede că măsurile de conservare se adoptă, ținându-se cont de avizele științifice, tehnice și economice disponibile, inclusiv, atunci când este cazul, de rapoartele elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) și de alte organisme consultative, precum și de avizele primite din partea consiliilor consultative.

(2) Consiliul urmează să adopte măsuri privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit, inclusiv privind anumite condiții legate funcțional de respectivele posibilități de pescuit, după caz. În temeiul articolului 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, posibilitățile de pescuit sunt stabilite în conformitate cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul respectiv. Conform articolului 16 alineatul (1) din regulamentul respectiv, posibilitățile de pescuit sunt alocate statelor membre în așa fel încât să se asigure relativa stabilitate a activităților de pescuit desfășurate de fiecare stat membru pentru fiecare stoc sau activitate de pescuit.

(3) Prin urmare, capturile totale admisibile (TAC) ar trebui să fie stabilite, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, pe baza avizelor științifice disponibile, ținându-se seama de implicațiile biologice și socioeconomice și asigurându-se totodată un tratament echitabil pentru toate sectoarele de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate cu ocazia consultărilor cu părțile interesate.

(4) Regulamentul (UE) 2016/1139 al Parlamentului European și al Consiliului (2) stabilește un plan multianual pentru stocurile de cod, hering și șprot din Marea Baltică și pentru activitățile de pescuit care exploatează stocurile respective. Planul respectiv urmărește să garanteze că exploatarea resurselor biologice marine vii reface și menține populațiile de specii exploatate peste nivelurile care permit obținerea producției maxime sustenabile (MSY). Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede că, pentru stocurile care fac obiectul unor planuri multianuale specifice, posibilitățile de pescuit se stabilesc în conformitate cu regulile prevăzute în planurile multianuale respective.

(5) În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1139, posibilitățile de pescuit pentru stocurile enumerate la articolul 1 din regulamentul respectiv trebuie stabilite astfel încât să se atingă mortalitatea prin pescuit la valoarea MSY, exprimate sub formă de intervale, cât mai curând posibil și în mod progresiv, printr-o creștere incrementală, cel târziu până în 2020. Prin urmare, limitele de captură aplicabile în 2024 stocurilor relevante din Marea Baltică ar trebui stabilite în conformitate cu normele și obiectivele planului multianual instituit prin regulamentul respectiv.

(6) Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) și-a publicat avizul anual privind stocurile din Marea Baltică la 31 mai 2023.

(7) Există anumite stocuri reglementate de Regulamentul (UE) 2016/1139 pentru care ICES recomandă capturi zero. Cu toate acestea, dacă TAC-urile ar fi stabilite la nivelurile recomandate, obligația de a debarca integral capturile, inclusiv capturile accidentale din stocurile respective în cadrul pescuitului mixt, ar conduce la fenomenul „speciilor de blocaj”. „Specie de blocaj” înseamnă o specie fără cote care poate determina una sau mai multe nave de pescuit să înceteze activitățile de pescuit, chiar dacă încă dispun de cote pentru alte specii. Prin urmare, este adecvat să se stabilească TAC-uri specifice de capturi accidentale din stocurile respective, pentru a asigura un echilibru între menținerea pescuitului, având în vedere potențialele implicații socioeconomice grave în caz contrar, și necesitatea de a atinge o stare biologică bună pentru aceste stocuri, luând în considerare dificultatea de a pescui toate stocurile din cadrul unui pescuit mixt la nivelul MSY. Aceste TAC-uri de capturi accidentale ar trebui stabilite la niveluri care să asigure reducerea mortalității pentru stocurile respective, să ofere stimulente pentru îmbunătățirea selectivității și evitarea capturilor accidentale din stocurile respective. Pentru a reduce capturile din stocurile pentru care sunt stabilite TAC-uri de capturi accidentale, posibilitățile de pescuit pentru activitățile de pescuit prin care se capturează pești provenind din stocurile respective ar trebui să fie stabilite la niveluri care să contribuie la refacerea biomasei stocurilor vulnerabile până la niveluri sustenabile.

(8) Potrivit ICES, marea majoritate a activităților de pescuit din Marea Baltică întâmpină, cel puțin într-o anumită măsură, situația de amestecare a speciilor. Respectiva amestecare se referă atât la specii care sunt gestionate prin TAC-uri cât și la specii care nu sunt gestionate prin TAC-uri ale Uniunii. Gradul cel mai important de amestecare a speciilor are loc între speciile pelagice și speciile demersale. Pentru 2024, ICES recomandă zero capturi de hering din vestul Mării Baltice, de cod din estul Mării Baltice și de somon din bazinul principal. În plus, avizul de precauție al ICES pentru codul din vestul Mării Baltice este la un nivel extrem de scăzut. Prin urmare, dacă TAC-urile pentru aceste stocuri ar fi stabilite la nivelurile recomandate de ICES, navele care pescuiesc în special cambulă de Baltica ar înceta să pescuiască în 2024. Pe baza datelor Observatorului Pieței Uniunii Europene pentru produse provenite din pescuit și din acvacultură (EUMOFA), valoarea la prima vânzare a capturii de cambulă de Baltica permise în limitele TAC-urilor propuse este estimată la 24,5 milioane EUR. De asemenea, numeroase activități de pescuit, mai ales activitățile de pescuit costier la scară mică, de specii care nu sunt gestionate prin TAC-uri ale Uniunii, în special de alte specii de pești plați, ar fi nevoite să înceteze pescuitul în 2024. Prin urmare, este oportun să se stabilească o TAC de capturi accidentale ale „speciilor de blocaj” hering din vestul Mării Baltice, cod din estul Mării Baltice, cod din vestul Mării Baltice și somon din bazinul principal în anumite condiții.

(9) În ceea ce privește stocul de cod din estul Mării Baltice, ICES estimează că biomasa stocului de cod din estul Mării Baltice continuă să fie sub nivelul-limită de referință pentru biomasa stocului de reproducere sub care este posibilă reducerea capacității de reproducere (Blim) și a crescut foarte puțin în comparație cu 2022. Prin urmare, ICES recomandă ca, pentru al cincilea an consecutiv, să nu se captureze cod din estul Mării Baltice. În aceste circumstanțe, este oportun, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1380/2013, să se păstreze închise activitățile de pescuit direcționat și să se mențină măsurile de remediere legate funcțional de acestea. Posibilitățile de pescuit pentru capturile accidentale inevitabile ar trebui stabilite la un nivel scăzut, evitându-se în același timp producerea fenomenului „speciilor de blocaj”.

(10) În ceea ce privește stocul de cod din vestul Mării Baltice, din cauza incertitudinilor continue din aviz, ICES și-a retrogradat avizul la un aviz de precauție. Se pare că stocul s-a situat sub Blim în cea mai mare parte a ultimilor 15 ani, înregistrând un nivel minim istoric în 2022. Avizul de precauție privind capturile este la un nivel extrem de scăzut. În aceste circumstanțe, este oportun, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1380/2013, să se păstreze închise activitățile de pescuit direcționat, să se mențină măsurile de remediere legate funcțional de acestea și să se închidă pescuitul recreativ pentru codul din vestul Mării Baltice. Posibilitățile de pescuit pentru capturile accidentale inevitabile ar trebui stabilite la un nivel scăzut, evitându-se în același timp producerea fenomenului „speciilor de blocaj”.

(11) În ceea ce privește somonul din subdiviziunile ICES 22-31, ICES și-a menținut avizul privind capturile zero, a limitat posibilitatea continuării activităților de pescuit costier direcționat de vară la subdiviziunea ICES 31 și și-a retrogradat în consecință avizul privind capturile. În aceste circumstanțe, este oportun, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1380/2013, să se ajusteze zona de pescuit și nivelul posibilităților de pescuit în conformitate cu avizul ICES și să se mențină măsurile de remediere legate funcțional de acestea.

(12) Pentru a asigura utilizarea deplină a posibilităților de pescuit costier în subdiviziunea ICES 32, pentru somon s-a introdus, în 2019, o flexibilitate interzonală limitată între subdiviziunile ICES 22-31 și subdiviziunea ICES 32. Având în vedere modificările posibilităților de pescuit pentru aceste două stocuri, este oportun să se mențină această flexibilitate.

(13) Interzicerea pescuitului de păstrăv de mare dincolo de patru mile marine măsurate de la liniile de bază și limitarea capturilor accidentale de păstrăv de mare la 3 % din captura combinată de păstrăv de mare și de somon au contribuit la o reducere substanțială a erorilor de raportare semnificative din trecut privind capturile pentru pescuitul de somon, în special sub formă de capturi de păstrăv de mare. Prin urmare, este oportun să se mențină restricțiile existente pentru a se menține un nivel scăzut de raportare eronată.

(14) Măsurile privind pescuitul recreativ de cod și somon și măsurile de conservare a stocurilor de păstrăv de mare și de somon nu trebuie să aducă atingere măsurilor naționale mai stricte în temeiul articolelor 19 și 20 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(15) În ceea ce privește heringul din Golful Botnic, în cazul căruia activitatea de pescuit are o importanță socioeconomică majoră, ICES a furnizat un aviz MSY cu intervale de capturi. În același timp, biomasa stocului se situează sub nivelul de referință sub care trebuie luate măsuri de gestionare specifice și adecvate (Btrigger) și există probabilitatea ca stocul să scadă sub limita Blim în 2025. În aceste circumstanțe, este oportun, în temeiul Regulamentului (UE) 2016/1139, să se stabilească posibilitățile de pescuit în intervalul mortalității prin pescuit care conduce la MSY (FMSY) inferior.

(16) În ceea ce privește heringul din vestul Mării Baltice, ICES estimează că, deși biomasa stocului a crescut, aceasta este de numai 71 % din limita Blim. În plus, refacerea stocurilor de pește rămâne la un nivel minim istoric și nu se preconizează o refacere a biomasei peste limita Blim în 2025. Prin urmare, ICES recomandă ca, pentru al șaselea an consecutiv, să nu se captureze hering din vestul Mării Baltice. În aceste circumstanțe, este oportun, în temeiul Regulamentului (UE) 2016/1139, să se păstreze închise activitățile de pescuit direcționat și să se stabilească posibilitățile de pescuit pentru capturile accidentale inevitabile la un nivel scăzut pentru a se evita producerea fenomenului „speciilor de blocaj”.

(17) În ceea ce privește heringul din zona centrală a Mării Baltice, în cazul căruia activitatea de pescuit are o importanță socioeconomică majoră, ICES a furnizat un aviz MSY cu intervale de capturi. În același timp, ICES estimează că biomasa stocului respectiv s-a situat sub Blim în cea mai mare parte a ultimilor 30 de ani, inclusiv în ultimii ani, și că există posibilitatea ca biomasa stocului respectiv să rămână sub Blim în 2025. În aceste circumstanțe, este oportun, în temeiul Regulamentului (UE) 2016/1139, să se stabilească posibilitățile de pescuit în intervalul inferior FMSY și să se stabilească închiderea zonei de reproducere pentru activitățile de pescuit care utilizează traule pelagice, ca măsură de remediere suplimentară legată funcțional de posibilitățile de pescuit.

(18) În ceea ce privește heringul din Golful Riga, ICES estimează că biomasa se situează peste Btrigger, iar presiunea exercitată de pescuit se află la nivelul FMSY. Prin urmare, este oportun, în temeiul Regulamentului (UE) 2016/1139, să se stabilească posibilitățile de pescuit la valoarea FMSY.

(19) În ceea ce privește cambula de Baltica, potrivit estimărilor ICES codul este capturat accidental în cadrul activităților de pescuit de cambulă de Baltica. Prin urmare, este oportun, în temeiul Regulamentului (UE) 2016/1139, să se stabilească posibilitățile de pescuit de cambulă de Baltica sub valoarea cea mai mică din intervalul FMSY.

(20) În ceea ce privește șprotul, ICES estimează că, deși biomasa se situează peste nivelul Btrigger, nu a existat o refacere consistentă a stocurilor de pește din 2014 încoace. În plus, ICES observă că refacerea stocurilor de pește în 2021 și 2022 s-a situat la cele mai scăzute niveluri istorice. În plus, pescuitul de șprot se înscrie adesea în activități de pescuit mixt, unde șprotul este pescuit împreună cu heringul. Prin urmare, este oportun, în temeiul Regulamentului (UE) 2016/1139, să se stabilească posibilitățile de pescuit pentru șprot în intervalul FMSY inferior corespunzător.

(21) Utilizarea posibilităților de pescuit prevăzute în prezentul regulament este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (3), în special de articolul 33, cu privire la înregistrarea capturilor și a efortului de pescuit, și la articolul 34, cu privire la transmiterea datelor privind epuizarea posibilităților de pescuit către Comisie. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să precizeze codurile legate de debarcarea stocurilor reglementate de prezentul regulament pe care statele membre le utilizează atunci când transmit date Comisiei.

(22) Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (4) prevede condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a TAC-urilor, inclusiv, la articolele 3 și 4, dispoziții privind flexibilitatea pentru stocurile care fac obiectul unor TAC-uri de precauție și, respectiv, analitice. În temeiul articolului 2 din regulamentul respectiv, la stabilirea TAC-urilor, Consiliul trebuie să decidă cu privire la stocurile pentru care nu se aplică articolele 3 și 4, în special în funcție de starea biologică a stocurilor. În plus, articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede un mecanism de flexibilitate de la an la an pentru toate stocurile care fac obiectul obligației de debarcare. Prin urmare, pentru a se evita o flexibilitate excesivă care ar submina principiul exploatării raționale și responsabile a resurselor biologice marine vii, ar împiedica realizarea obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului și ar deteriora starea biologică a stocurilor, este necesar să se precizeze în mod explicit că articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se aplică pentru TAC-uri numai atunci când flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu este utilizată.

(23) Biomasa stocurilor de cod din estul Mării Baltice, de cod din vestul Mării Baltice și de hering din vestul Mării Baltice se situează sub limita Blim. Pentru toate aceste stocuri, numai capturile accidentale și pescuitul în scop științific și, în cazul heringului din vestul Mării Baltice, pescuitul costier la scară mică sunt permise în 2024. Prin urmare, având în vedere reziliența relativ scăzută a ecosistemului Mării Baltice, statele membre care au o cotă din TAC-urile relevante s-au angajat să nu aplice flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 pentru stocurile respective în 2024, astfel încât capturile din 2024 să nu depășească TAC-urile relevante. În plus, în subdiviziunile ICES 22-30, biomasa a aproape tuturor stocurilor din râurile cu somon se situează sub nivelul-limită de referință pentru producția de somon tânăr (Rlim) și numai capturile accidentale și pescuitul în scop științific sunt permise în 2024. Prin urmare, statele membre în cauză și-au asumat un angajament similar privind flexibilitatea de la an la an în ceea ce privește capturile de somon din bazinul principal în 2024.

(24) Regulamentul (UE) 2023/194 al Consiliului (5) stabilește posibilitățile de pescuit pentru merluciul norvegian de la 1 noiembrie 2022 până la 31 octombrie 2023 în diviziunea ICES 3a („Skagerrak-Kattegat”), în apele Regatului Unit și ale Uniunii din subzona ICES 4 și în apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a („Marea Nordului”). Sezonul de pescuit pentru merluciul norvegian este de la 1 noiembrie la 31 octombrie. La 16 octombrie 2023, Uniunea și Regatul Unit au organizat consultări bilaterale în temeiul articolului 498 alineatul (2) din Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (6), și au convenit asupra unei TAC pe baza avizului ICES publicat la 9 octombrie 2023 Rezultatele consultărilor au fost consemnate în procesul-verbal, care a fost aprobat de Consiliu la 20 octombrie 2023 și semnat de reprezentantul Comisiei în numele Uniunii și de șeful delegației Regatului Unit, în conformitate cu articolul 498 alineatul (6) din acordul menționat și cu Decizia (UE) 2021/1875 a Consiliului (7). Prin urmare, posibilitățile de pescuit relevante pentru merluciul norvegian în diviziunea ICES 3a, în apele Regatului Unit și în apele Uniunii din subzona ICES 4 și în apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a pentru perioada 1 noiembrie 2023-31 octombrie 2024 ar trebui stabilite la nivelul prevăzut în respectivul proces-verbal.

(25) Regulamentul (UE) 2023/194 stabilește posibilitățile de pescuit pentru eglefin în subzona ICES 4 diviziunea ICES 6a și diviziunea ICES 3a (Marea Nordului, vestul Scoției, Skagerrak) pentru 2023, pe baza rezultatului consultărilor în domeniul pescuitului dintre Uniune, Norvegia și Regatul Unit pentru 2024, astfel cum se consemnează în procesul-verbal convenit semnat la 9 decembrie 2022. Pentru a garanta utilizarea deplină a posibilităților de pescuit, este oportun să se permită implementarea unui mecanism flexibil între unele zone TAC care vizează același stoc biologic. Prin urmare, este oportun să se introducă o flexibilitate interzonală a cotelor statelor membre pentru eglefin de până la 10 % din Marea Nordului în apele Uniunii din Skagerrak-Kattegat.

(26) Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului durabil între Uniunea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Groenlandei și Guvernul Danemarcei, pe de altă parte, precum și protocolul de punere în aplicare a acestuia (8) prevăd că Uniunea primește de la Guvernul Groenlandei 7,7 % din TAC pentru capelin (Mallotus villosus), acesta putând fi pescuit în apele Groenlandei din subzonele ICES 5 și 14. La 5 octombrie 2023, Guvernul Groenlandei a informat Uniunea că, pe baza avizului științific intermediar publicat de Institutul islandez pentru cercetarea marină și a apelor dulci, potrivit căruia capturile din „iarna 2023/2024” nu ar trebui să depășească zero tone, Guvernul Groenlandei nu este în prezent în măsură să ofere Uniunii capelin pentru perioada corespunzătoare. Până la emiterea avizului științific final, care ar putea permite Guvernului Groenlandei să ofere Uniunii capelin, posibilitățile de pescuit pentru stocul respectiv prevăzute în Regulamentul (UE) 2023/194 ar trebui, prin urmare, să poarte mențiunea „Urmează să se stabilească”.

(27) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2023/194 ar trebui să fie modificat în consecință.

(28) Pentru a se evita întreruperea activităților de pescuit, dispozițiile prezentului regulament referitoare la Marea Baltică ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2024. Cu toate acestea, prezentul regulament ar trebui să se aplice merluciului norvegian în diviziunea ICES 3a, în apele Regatului Unit și ale Uniunii din subzona ICES 4 și în apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a de la 1 noiembrie 2023 până la 31 octombrie 2024, deoarece acesta este sezonul de pescuit al merluciului norvegian. Prezentul regulament ar trebui să se aplice eglefinului din subzona ICES 4 diviziunea ICES 6a și diviziunea ICES 3a (Marea Nordului, vestul Scoției, Skagerrak) pentru perioada 1 noiembrie 2023-31 decembrie 2023, cu scopul de a garanta utilizarea deplină a posibilităților de pescuit pentru 2023. Din motive de urgență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa,

Articolul 1

Obiectul

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Prezentul regulament stabilește, pentru anul 2024, posibilitățile de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește din Marea Baltică și modifică anumite posibilități de pescuit în alte ape stabilite prin Regulamentul (UE) 2023/194.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

CAPITOLUL I Dispoziții generale

(1) Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit ale Uniunii care își desfășoară activitatea în Marea Baltică. (2) Prezentul regulament se aplică, de asemenea, pescuitului recreativ, în cazul în care acesta este menționat în mod explicit în dispozițiile relevante.

Articolul 3

Definiții

CAPITOLUL I Dispoziții generale

În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. În plus, se aplică următoarele definiții: 1. „subdiviziune” înseamnă o subdiviziune a Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) din Marea Baltică, astfel cum este definită în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (9); 2. „captură totală admisibilă (TAC)” înseamnă: (a) în cadrul activităților de pescuit care fac obiectul excepției de la obligația de debarcare prevăzută la articolul 15 alineatele (4)-(7) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, cantitatea de pește care poate fi debarcată anual din fiecare stoc; (b) în cadrul tuturor celorlalte activități de pescuit, cantitatea de pește care poate fi capturată anual din fiecare stoc; 3. „cotă” înseamnă o proporție din TAC alocată Uniunii, unui stat membru sau unei țări terțe; 4. „pescuit recreativ” înseamnă activități de pescuit necomerciale care exploatează resursele biologice marine, cum ar fi în scop recreativ, turistic sau sportiv; 5. „evaluare analitică” înseamnă o evaluare cantitativă a tendințelor unui anumit stoc, bazată pe date privind biologia și exploatarea stocului respectiv, inclusiv pe baza unor substituenți, și despre care s-a stabilit, printr-o analiză științifică, că are o calitate suficientă pentru a servi drept bază pentru avize științifice; 6. „TAC analitică” înseamnă o TAC pentru care este disponibilă o evaluare analitică; 7. „TAC de precauție” înseamnă o TAC pentru care nu este disponibilă o evaluare analitică, dar este disponibilă, în schimb, o evaluare bazată pe abordarea precaută sau nu este disponibilă nicio evaluare.

Articolul 4

Capturi totale admisibile și alocări

CAPITOLUL II Posibilități de pescuit

TAC-urile, cotele și, după caz, măsurile legate funcțional de acestea sunt stabilite în anexă.

Articolul 5

Dispoziții speciale privind alocarea posibilităților de pescuit

CAPITOLUL II Posibilități de pescuit

(1) Repartizarea posibilităților de pescuit între statele membre conform prezentului regulament nu aduce atingere: (a) schimburilor efectuate în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; (b) deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009; (c) debarcărilor suplimentare autorizate în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 sau al articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; (d) cantităților reținute în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 sau transferate în temeiul articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; (e) deducerilor efectuate în temeiul articolelor 105, 106 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. (2) Stocurile care fac obiectul TAC-urilor de precauție sau analitice în scopul gestionării de la an la an a TAC-urilor și a cotelor de pescuit prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 847/96 sunt identificate în anexa la prezentul regulament. (3) Cu excepția cazurilor în care există dispoziții contrare în anexa la prezentul regulament, articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se aplică stocurilor care fac obiectul unor TAC-uri de precauție, iar articolul 3 alineatele (2) și (3) și articolul 4 din regulamentul respectiv se aplică stocurilor care fac obiectul unor TAC-uri analitice. (4) Articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică în cazul în care un stat membru utilizează flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Articolul 6

Condiții referitoare la debarcarea capturilor și a capturilor accidentale

CAPITOLUL II Posibilități de pescuit

Stocurile de specii nevizate în limitele biologice de siguranță menționate la articolul 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 cărora li se aplică derogarea de la obligația de scădere a capturilor din cotele relevante sunt identificate tabelele TAC-urilor relevante din anexa la prezentul regulament.

Articolul 7

Închiderea zonelor de reproducere a codului în scop de protecție

CAPITOLUL II Posibilități de pescuit

(1) Se interzice pescuitul cu orice tip de unealtă de pescuit în subdiviziunile 25 și 26 în perioada 1 mai-31 august. (2) Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în următoarele cazuri: (a) pentru operațiunile de pescuit desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice, cu condiția ca aceste cercetări să fie efectuate în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241; (b) pentru navele de pescuit ale Uniunii cu o lungime totală mai mică de 12 metri care pescuiesc cu setci, cu plase de încurcare sau cu setci cu sirec, cu paragate de fund, cu paragate, cu paragate flotante, cu undițe de mână și cu echipament de pescuit la dandinetă sau cu unelte de pescuit pasiv similare în zone în care adâncimea apei este mai mică de 20 de metri conform coordonatelor din harta marină oficială emisă de autoritățile naționale competente; (c) pentru navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc în subdiviziunea 25 stocuri de pești pelagici pentru consumul uman direct, utilizând unelte cu o dimensiune a ochiului de plasă de cel mult 45 mm, în zone în care adâncimea apei este mai mică de 50 de metri conform coordonatelor din harta marină oficială emisă de autoritățile naționale competente și ale căror debarcări sunt sortate. (3) Se interzice pescuitul cu orice tip de unealtă de pescuit în subdiviziunile 22 și 23 în perioada 15 ianuarie-31 martie și în subdiviziunea 24 în perioada 15 mai-15 august. (4) Interdicția prevăzută la alineatul (3) nu se aplică în următoarele cazuri: (a) pentru operațiunile de pescuit desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice, cu condiția ca aceste cercetări să fie efectuate în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241; (b) pentru navele de pescuit ale Uniunii cu o lungime totală mai mică de 12 metri care pescuiesc cu setci, cu plase de încurcare sau cu setci cu sirec, cu paragate de fund, cu paragate, cu paragate flotante, cu undițe de mână și cu echipament de pescuit la dandinetă sau cu unelte de pescuit pasiv similare în zone în care adâncimea apei este mai mică de 20 de metri conform coordonatelor din harta marină oficială emisă de autoritățile naționale competente; (c) pentru navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc în subdiviziunea 24 stocuri de pești pelagici pentru consumul uman direct, utilizând unelte cu o dimensiune a ochiului de plasă de cel mult 45 mm, în zone în care adâncimea apei este mai mică de 40 de metri conform coordonatelor din harta marină oficială emisă de autoritățile naționale competente și ale căror debarcări sunt sortate; (d) pentru navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc cu drage moluște bivalve în subdiviziunea 22, în zone în care adâncimea apei este mai mică de 20 de metri conform coordonatelor din harta marină oficială emisă de autoritățile naționale competente. (5) Comandanții navelor de pescuit ale Uniunii menționate la alineatul (2) litera (b) și la alineatul (4) literele (b) și (c) se asigură că activitatea lor de pescuit poate fi monitorizată în orice moment de către autoritățile de control ale statului membru.

Articolul 8

Închiderea zonelor de reproducere a heringului în scop de protecție în subdiviziunile 25-27, 28.2, 29 și 32

CAPITOLUL II Posibilități de pescuit

Se interzice pescuitul de specii pelagice cu traule pelagice în următoarele perioade: — în subdiviziunile 25 și 26, în perioada 1-30 aprilie, — în subdiviziunile 27 și 28.2, în perioada 16 aprilie-15 mai, — în subdiviziunile 29 și 32, în perioada 1-31 mai.

Articolul 9

Măsuri privind pescuitul recreativ de cod în subdiviziunile 22-26

CAPITOLUL II Posibilități de pescuit

Pescuitul recreativ de cod este interzis în subdiviziunile 22-26.

Articolul 10

Măsuri privind pescuitul recreativ de somon în subdiviziunile 22-31

CAPITOLUL II Posibilități de pescuit

(1) Pescuitul recreativ de somon este interzis în subdiviziunile 22-31. Orice exemplar de somon capturat accidental se eliberează imediat înapoi în mare. (2) Prin derogare de la alineatul (1), pescuitul recreativ de somon este permis în următoarele condiții cumulative: (a) nu poate fi reținut mai mult de un exemplar de somon cu înotătoarea adipoasă tăiată per pescar care practică pescuitul recreativ pe zi; (b) după capturarea primului somon cu înotătoarea adipoasă tăiată, pescarul care practică pescuitul recreativ încetează pescuitul de somon pentru restul zilei; (c) toate exemplarele din orice specie de pește reținute sunt debarcate întregi. (3) Prin derogare suplimentară de la alineatul (1), pescuitul recreativ de somon este permis în subdiviziunea 31 în perioada 1 mai-31 august în zonele situate în limita a patru mile marine măsurate de la liniile de bază. (4) Prezentul articol nu aduce atingere măsurilor naționale mai stricte adoptate în temeiul articolelor 19 și 20 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Articolul 11

Măsuri pentru conservarea stocurilor de păstrăv de mare și de somon în subdiviziunile 22-32

CAPITOLUL II Posibilități de pescuit

(1) Se interzice navelor de pescuit ale Uniunii să pescuiască păstrăv de mare dincolo de limita a patru mile marine măsurate de la liniile de bază din subdiviziunile 22-32. În cazul pescuitului de somon dincolo de patru mile marine măsurate de la liniile de bază în subdiviziunea 32, capturile accidentale de păstrăv de mare nu depășesc în niciun moment 3 % din captura totală de somon și de păstrăv de mare prezentă la bord sau debarcată după fiecare campanie de pescuit. (2) Pescuitul cu paragate de păstrăv de mare sau de somon dincolo de limita a patru mile marine măsurate de la liniile de bază în subdiviziunile 22-31 este interzis. (3) Prezentul articol nu aduce atingere măsurilor naționale mai stricte adoptate în temeiul articolelor 19 și 20 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Articolul 12

Transmiterea datelor

CAPITOLUL II Posibilități de pescuit

Atunci când statele membre transmit Comisiei date privind cantitățile capturate sau debarcate din stocuri în conformitate cu articolele 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, acestea utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa la prezentul regulament.

Articolul 13

Modificarea Regulamentului (UE) 2023/194

CAPITOLUL III Dispoziții finale

Regulamentul (UE) 2023/194 se modifică după cum urmează: 1. În anexa IA, partea B, tabelul cu posibilitățile de pescuit pentru merluciul norvegian (Trisopterus esmarkii) din diviziunea ICES 3a („Skagerrak-Kattegat”), în apele Regatului Unit și în apele Uniunii din subzona ICES 4 și în apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a („Marea Nordului”) se înlocuiește cu următorul tabel: „Specia: Merluciu norvegian și capturi accidentale asociate Trisopterus esmarkii Zona: 3a; apele Regatului Unit și apele Uniunii din zona 4; apele Regatului Unit din zona 2a (NOP/2A3A4.) Anul 2023 2024 Danemarca 49 478 (1)(3) 8 226 (1)(6) TAC analitică Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică. Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică. Germania 9 (1)(2)(3) 2 (1)(2)(6) Țările de Jos 36 (1)(2)(3) 6 (1)(2)(6) Uniune 49 524 (1)(3) 8 234 (1)(6) Regatul Unit 10 204 (2)(3) 2 058 (2)(6) Norvegia 0 (4) 0 (4) Insulele Feroe 0 (5) 0 (5) TAC 59 728 10 292 (1) Până la 5 % din cotă poate consta în capturi accidentale de eglefin și merlan (OT2/*2A3A4). Capturile accidentale de eglefin și merlan calculate în cadrul cotei în temeiul prezentei dispoziții și capturile accidentale de specii calculate în cadrul cotei în temeiul articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu depășesc, împreună, 9 % din cotă. (2) Cota poate fi pescuită exclusiv în apele Regatului Unit și în apele Uniunii din zonele ICES 2a, 3a și 4. (3) Se poate pescui doar în perioada 1 noiembrie 2022-31 octombrie 2023. (4) Se utilizează o sită de sortare. (5) Se utilizează o sită de sortare. Această cantitate include maximum 15 % capturi accidentale inevitabile (NOP/*2A3A4), care se deduc din această cotă. (6) Se poate pescui doar în perioada 1 noiembrie 2023-31 octombrie 2024.” 2. În anexa IA, partea B, tabelul cu posibilitățile de pescuit pentru eglefin (Melanogrammus aeglefinus) din subzona ICES 4, precum și din apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a se înlocuiește cu următorul tabel: „Specia: Eglefin Melanogrammus aeglefinus Zona: 4; apele Regatului Unit din zona 2a (HAD/2AC4.) Belgia 363 (1)(2) TAC analitică Se aplică articolul 8 alineatul (2) din prezentul regulament Danemarca 2 495 (1)(2) Germania 1 588 (1)(2) Franța 2 768 (1)(2) Țările de Jos 272 (1)(2) Suedia 223 (1)(2) Uniune 7 709 (1)(2) Norvegia 13 432 (3) Regatul Unit 37 261 TAC 58 402 (1) Condiție specială: din care până la 10 % se poate pescui în apele Regatului Unit, în apele Uniunii și în apele internaționale din zona 6a la nord de 58°30′ N (HAD/*6AN58). (2) Condiție specială: din care până la 10 % se poate pescui în apele Uniunii din zona 3a (HAD/*03A-C). (3) Din care 11 182 de tone pot fi capturate în apele Uniunii (HAD/*04-EU). Capturile efectuate în limita acestei cote se deduc din cota de TAC a Norvegiei. Condiție specială: în limitele acestor cote, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cea indicată mai jos: Apele norvegiene din zona 4 (HAD/*04N-) Uniune 4 774 ” 3. În anexa IB, tabelul cu posibilitățile de pescuit pentru capelin (Mallotus villosus) în apele Groenlandei din subzonele ICES 5 și 14 se înlocuiește cu următorul tabel: „Specia: Capelin Mallotus villosus Zona: apele Groenlandei din zonele 5 și 14 (CAP/514GRN) Danemarca Urmează să se stabilească TAC analitică Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică. Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică. Germania Urmează să se stabilească Suedia Urmează să se stabilească Toate statele membre Urmează să se stabilească (1) Uniune Urmează să se stabilească (2)(3) Norvegia Urmează să se stabilească (3) TAC Nu se aplică (1) Danemarca, Germania și Suedia pot avea acces la cota pentru «toate statele membre» doar după ce și-au epuizat cota proprie. Cu toate acestea, statele membre care dețin peste 10 % din cota Uniunii nu au în niciun caz acces la cota pentru «toate statele membre». Capturile care urmează să fie deduse din această cotă comună se raportează separat (CAP/514GRN_AMS). (2) Pescuitul poate începe atunci când Uniunea acceptă o ofertă pentru cotele respective de la autoritățile Groenlandei în cadrul Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului durabil între Uniunea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Groenlandei și Guvernul Danemarcei, pe de altă parte, și al protocolului de punere în aplicare a acestuia (*1) Statele membre se asigură că capturile lor nu depășesc cantitatea oferită de autoritățile Groenlandei, după deducerea cantităților transferate către Norvegia. (3) Pentru o perioadă de pescuit cuprinsă între 15 octombrie 2023 și 15 aprilie 2024.

Articolul 14

Intrare în vigoare și aplicare

CAPITOLUL III Dispoziții finale

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2024. Prin derogare de la al doilea paragraf: (a) articolul 13 punctul 1 se aplică de la 1 noiembrie 2023 până la 31 octombrie 2024; (b) articolul 13 punctul 2 se aplică de la 1 noiembrie 2023 până la 31 decembrie 2023.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.