Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2021/2085 al Consiliului (3) instituie întreprinderile comune din cadrul programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa prevăzut în Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului (4) (denumit în continuare „programul Orizont Europa”), inclusiv întreprinderea comună „Tehnologii digitale esențiale”.
(2) Întreprinderea comună „Tehnologii digitale esențiale” abordează teme clar definite care permit industriei europene în general să proiecteze, să producă și să utilizeze cele mai inovatoare tehnologii în domeniul componentelor și al sistemelor electronice.
(3) Regulamentul (UE) 2023/1781 al Parlamentului European și al Consiliului (5) stabilește un cadru pentru sporirea rezilienței Uniunii în domeniul tehnologiilor semiconductorilor, întărind ecosistemul semiconductorilor din Uniune prin reducerea dependențelor, creșterea suveranității digitale, stimularea investițiilor, consolidarea capabilităților, a securității, a adaptabilității și a rezilienței lanțului de aprovizionare cu semiconductori din Uniune și intensificând cooperarea dintre statele membre, Comisie și parteneri strategici internaționali. Prin regulamentul respectiv s-a instituit inițiativa „Cipuri pentru Europa” (denumită în continuare „inițiativa”) pentru a crea condițiile necesare pentru consolidarea capacității de inovare industrială a Uniunii. Pentru a asigura implementarea coerentă a inițiativei, Consiliul european pentru semiconductori instituit prin articolul 28 din regulamentul respectiv ar trebui să ofere consiliere consiliului autorităților publice instituit prin articolul 131 din Regulamentul (UE) 2021/2085.
(4) Activitățile sprijinite în cadrul inițiativei ar trebui să fie finanțate prin programul Orizont Europa și prin programul Europa digitală instituit prin Regulamentul (UE) 2021/694 al Parlamentului European și al Consiliului (6) (PED) și ar trebui executate în conformitate cu normele programelor respective.
(5) Inițiativa urmărește să consolideze competitivitatea și reziliența bazei tehnologice și industriale pentru semiconductori, consolidând în același timp capacitatea de inovare a ecosistemului semiconductorilor în întreaga Uniune, reducând dependența de un număr limitat de întreprinderi din țări terțe și de zone geografice și consolidându-și capacitatea de a proiecta și a produce, încapsula, refolosi și recicla semiconductori avansați. Inițiativa ar trebui să sprijine respectivele obiective prin reducerea decalajului dintre capabilitățile avansate de cercetare și inovare ale Uniunii și exploatarea lor industrială sustenabilă. Inițiativa ar trebui să promoveze consolidarea capacităților pentru a permite proiectarea, producția și integrarea sistemelor în tehnologii ale semiconductorilor de generație următoare, și să consolideze colaborarea dintre actorii-cheie din întreaga Uniune, să întărească lanțurile valorice și de aprovizionare cu semiconductori din Uniune, să deservească sectoare industriale cheie și să creeze noi piețe.
(6) Obiectivele operaționale ale inițiativei menționate la articolul 4 alineatul (2) literele (a)-(d) din Regulamentul (UE) 2023/1781 (denumite în continuare „obiectivele operaționale 1-4”) ar trebui să fie implementate prin acțiuni care să valorifice baza solidă de cunoștințe dobândită de întreprinderea comună ECSEL instituită prin Regulamentul (UE) nr. 561/2014 al Consiliului (7), care a fost înlocuită de întreprinderea comună „Tehnologii digitale esențiale”. Întreprinderea comună „Tehnologii digitale esențiale” ar trebui să fie redenumită „întreprinderea comună pentru cipuri” și ar trebui să aibă sarcina de a furniza, prin orice instrument sau procedură prevăzută în programul Orizont Europa sau în PED, sprijin financiar pentru acțiunile finanțate în cadrul inițiativei. Pe toată durata de viață a întreprinderii comune pentru cipuri, o sumă de până la 2,875 miliarde EUR ar trebui alocată inițiativei. Din suma respectivă, 1,450 miliarde EUR ar trebui să fie pentru activități de consolidare a capacităților pentru obiectivele operaționale 1-4 și 1,425 miliarde EUR ar trebui să fie pentru activități de cercetare și inovare legate de obiectivele operaționale 1-4. În plus, 1,3 miliarde EUR ar trebui dedicate activităților de cercetare și inovare care nu sunt acoperite de inițiativă.
(7) Activitățile finanțate de întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui să fie incluse într-un singur program de lucru, care ar trebui să fie adoptat de consiliul de conducere al întreprinderii comune pentru cipuri înființat în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/2085 (denumit în continuare „consiliul de conducere”). Programul de lucru ar trebui să cuprindă două părți specifice. Prima parte specifică ar trebui să cuprindă o subsecțiune privind activitățile de consolidare a capacităților pentru obiectivele operaționale 1-4 și o subsecțiune privind activitățile de cercetare și inovare legate de obiectivele operaționale 1-4. A doua parte specifică ar trebui să fie dedicată activităților de cercetare și inovare care nu sunt acoperite de inițiativă.
(8) Toate activitățile de cercetare și inovare, inclusiv cele legate de inițiativă, ar trebui să fie finanțate prin programul Orizont Europa pentru a pune în aplicare agenda strategică de cercetare și inovare, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 12 din Regulamentul (UE) 2021/2085. Subsecțiunea dedicată activităților de consolidare a capacităților ar trebui să fie finanțată prin PED.
(9) Programul de lucru ar trebui să includă condițiile de acces la infrastructura finanțată din fonduri publice, cum ar fi instalațiile-pilot și instalațiile de testare, precum și la centrele de competență, să asigure deschiderea către o mare diversitate de utilizatori și să acorde acces în mod transparent, nediscriminatoriu și în condițiile pieței sau pe baza costului plus o marjă rezonabilă, pentru întreprinderile mari, incluzând totodată un acces preferențial sau prețuri reduse pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și instituțiile universitare și academice.
(10) Înainte de elaborarea programului de lucru, consiliul autorităților publice, ținând seama de recomandările membrilor privați, pentru a asigura relevanța industrială a activităților stabilite în programul de lucru și, după caz, de avizul Consiliului european pentru semiconductori și de contribuțiile altor părți interesate relevante, ar trebui să elaboreze un plan schematic al părților specifice și al subsecțiunilor relevante, incluzând estimările privind cheltuielile aferente acestora. În acest scop, consiliul autorităților publice ar trebui să includă numai Comisia și statele membre. Ulterior, pe baza acestui plan schematic și a agendei strategice de cercetare și inovare, directorul executiv al întreprinderii comune pentru cipuri ar trebui să pregătească programul de lucru atât pentru părțile specifice, cât și pentru subsecțiunile relevante, precum și pentru estimările privind cheltuielile aferente acestora.
(11) Toți reprezentanții consiliului de conducere ar trebui să participe la pregătirea programului de lucru și la discuțiile relevante, și ar trebui să primească informațiile necesare. Atunci când consiliul de conducere adoptă programul de lucru, numai Comisia și statele membre ar trebui să aibă drepturi de vot pentru subsecțiunea referitoare la activitățile de consolidare a capacităților din partea specifică a programului de lucru dedicată implementării inițiativei. Pentru subsecțiunea privind activitățile de cercetare și inovare din partea specifică a programului de lucru dedicată implementării inițiativei, Comisia și statele membre ar trebui să dețină, fiecare, câte 45 % din voturi, iar membrii privați 10 %. Drepturile de vot pentru partea specifică din programul de lucru dedicată activităților de cercetare și inovare care nu sunt acoperite de inițiativă ar trebui să fie împărțite în mod egal între Comisie, statele participante și membrii privați. În cazul în care nu se poate ajunge la o decizie cu privire la una dintre cele două părți ale programului de lucru, ar trebui ca programul de lucru adoptat să includă numai partea cu privire la care s-a ajuns la o decizie pozitivă.
(12) Consiliul autorităților publice ar trebui să fie responsabil de selectarea propunerilor. Pentru selectarea propunerilor legate de implementarea inițiativei, consiliul autorităților publice ar trebui să includă numai Comisia și statele membre.
(13) Cererile de propuneri din cadrul inițiativei ar trebui să fie deschise diferitelor forme juridice de cooperare și altor participanți, iar selecția propunerilor de finanțare nu ar trebui să se bazeze pe o formă juridică specifică de cooperare. În vederea facilitării implementării acțiunilor specifice ale inițiativei, cum ar fi platforma de proiectare sau liniile-pilot, se poate înființa un consorțiu european pentru infrastructura cipurilor (ECIC) în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (UE) 2023/1781. Un ECIC ar trebui să implice participarea a cel puțin trei membri, și anume state membre sau entități juridice publice ori entități juridice private din cel puțin trei state membre, sau o combinație a acestora, cu scopul de a realiza o reprezentare largă în întreaga Uniune.
(14) Având în vedere că activitățile sprijinite în cadrul inițiativei și executate de întreprinderea comună pentru cipuri sunt finanțate prin programul Orizont Europa și prin PED, contribuția financiară a Uniunii la întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui majorată în consecință. Ar trebui majorate, de asemenea, costurile administrative ale întreprinderii comune pentru cipuri, având în vedere creșterea volumului de sarcini operaționale. Statele participante nu ar trebui să contribuie la costurile administrative. Membrii privați nu ar trebui să contribuie la costurile administrative suplimentare ale întreprinderii comune pentru cipuri, deoarece drepturile lor de vot pentru partea din programul de lucru dedicată inițiativei sunt reduse și limitate la activitățile de cercetare și inovare.
(15) În mod excepțional, statelor participante ar trebui să li se permită să raporteze contribuțiile financiare efectuate începând cu 8 februarie 2022, cu condiția ca activitățile naționale corespunzătoare să respecte prezentul regulament, în special, și obiectivul de a consolida liniile-pilot avansate existente și de a dezvolta noi linii-pilot în întreaga Uniune, având în vedere că, din cauza urgenței politice de a răspunde gravității crizei cipurilor, unele state participante au început să realizeze respectivele activități de consolidare a capacităților după ce Comisia a prezentat propunerea privind Regulamentul (UE) 2023/1781. Costurile subiacente ale respectivelor activități ar trebui să fie eligibile în anumite condiții, în special condiția ca propunerile să fie evaluate și selectate de întreprinderea comună pentru cipuri.
(16) Furnizarea de sprijin financiar în cadrul PED pentru activitățile întreprinse ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2021/694.
(17) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume de a institui întreprinderea comună pentru cipuri, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele acțiunii’, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.
(18) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2021/2085 ar trebui să fie modificat în consecință.
(19) Pentru a permite începerea punerii în aplicare a prezentului regulament cât mai curând posibil, în vederea atingerii obiectivelor sale, acesta ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență,