Începe proba gratuită

Regulament 2023/340 · CELEX 32023R0340

Regulamentul delegat (UE) 2023/340 al Comisiei din 8 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/118 în ceea ce privește măsurile de conservare din Sylter Aussenriff, Borkum-Riffgrund, Doggerbank și Östliche Deutsche Bucht, precum și din Klaverbank, Friese Front și Centrale Oestergronden

Data act
08.12.2022
Intrare in vigoare
08.03.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2023_048_R_0001
Status
In vigoare
biotop drept de pescuit Marea Britanie Marea Nordului mediu marin pescuit în ape adânci plasă de pescuit țări ale UE zonă de pescuit

Recitale

(1) În temeiul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, statele membre sunt împuternicite să adopte pentru apele lor măsuri de conservare în domeniul pescuitului care sunt necesare în scopul respectării obligațiilor care le revin în temeiul articolului 6 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului (Directiva privind habitatele) (2), al articolului 4 din Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului (Directiva privind păsările) (3) și al articolului 13 alineatul (4) din Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului (Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”) (4).

(2) Articolul 6 din Directiva privind habitatele impune statelor membre să adopte, pentru ariile speciale de conservare, măsurile de conservare necesare în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale și ale speciilor prezente pe teritoriul siturilor enumerate în anexele la directiva respectivă.

(3) Articolul 4 din Directiva privind păsările impune statelor membre să stabilească măsuri speciale de conservare a tipurilor de habitate enumerate în anexa I la directivă și a speciilor enumerate în anexa II la aceasta care sunt prezente pe teritoriul respectivelor situri. Același articol impune, de asemenea, statelor membre să întreprindă acțiunile corespunzătoare pentru a evita deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea semnificativă a speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii.

(4) În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”, statele membre trebuie să adopte programe de măsuri, inclusiv măsuri de protecție spațială, pentru a obține sau menține starea ecologică bună care să contribuie la crearea unor rețele coerente și reprezentative de zone marine protejate, cuprinzând în mod adecvat diversitatea ecosistemelor componente, ca de exemplu arii speciale de conservare în sensul Directivei privind habitatele, arii de protecție specială în sensul Directivei privind păsările și zone marine protejate, astfel cum au fost convenite de Uniune sau de statele membre vizate în cadrul acordurilor internaționale sau regionale la care acestea sunt părți.

(5) În temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, în cazul în care un stat membru consideră că este necesară adoptarea de măsuri în scopul respectării obligațiilor care îi revin în temeiul legislației Uniunii în domeniul mediului menționate la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, iar alte state membre au un interes direct de gestionare a pescuitului care ar urma să fie afectat de aceste măsuri, Comisia este împuternicită să adopte astfel de măsuri prin intermediul unor acte delegate, în urma unei recomandări comune prezentate de statele membre.

(6) Regulamentul delegat (UE) 2017/118 al Comisiei (5) prevede măsuri de conservare pentru protecția mediului marin în anumite zone din Marea Nordului.

(7) La 4 februarie 2019, după consultarea Consiliului consultativ pentru Marea Nordului (NSAC), Germania, împreună cu Belgia, Danemarca, Franța, Țările de Jos, Suedia și Regatul Unit, au prezentat Comisiei o recomandare comună privind măsuri de conservare în domeniul pescuitului în patru situri Natura 2000, DE1209-301 Sylter Aussenriff, DE2104-301 Borkum-Riffgrund, DE1003-301 Doggerbank și DE1011-401 Östliche Deutsche Bucht SPA, situate în zona economică exclusivă germană a Mării Nordului.

(8) Recomandarea comună conține măsuri de gestionare a pescuitului pentru protejarea bancurilor de nisip (tipul de habitat 1110) și a recifelor (tipul de habitat 1170) din Sylter Aussenriff și Borkum-Riffgrund de impactul uneltelor mobile de pescuit de fund, pentru protejarea marsuinilor din Sylter Aussenriff, Borkum-Riffgrund și Doggerbank și pentru protejarea a șase specii de păsări marine din Östliche Deutsche Bucht împotriva capturării și/sau a uciderii în setci simple și plase de încurcare, în vederea respectării obligațiilor prevăzute la articolul 6 din Directiva privind habitatele și la articolul 4 din Directiva privind păsările. Recomandarea comună conține, de asemenea, măsuri de gestionare a pescuitului pentru protejarea zonelor de pe fundul mării care cuprind biotop de tipul „zone cu pietriș, nisip grosier și pietriș de cochilie bogate în specii” din Sylter Aussenriff și Borkum-Riffgrund împotriva impactului activităților de pescuit, în vederea respectării obligațiilor prevăzute la articolul 13 alineatul (4) din Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”.

(9) Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) a analizat și a evaluat recomandarea comună în cadrul sesiunii sale plenare din perioada 25-29 martie 2019 (6) și a concluzionat că măsurile de conservare propuse reprezintă un prim pas înainte pentru a evita degradarea în continuare a mediului marin și pentru a reduce impactul negativ al activităților de pescuit asupra habitatelor bancurilor de nisip și ale recifelor, asupra biotopului de tipul „zone cu pietriș, nisip grosier și pietriș de cochilie bogate în specii”, asupra marsuinilor și asupra unor populații de păsări marine. Deși CSTEP a afirmat că înghețarea efortului de pescuit cu setci simple și plase de încurcare nu va reduce impactul acestora, faptul că intensitatea pescuitului nu poate crește în viitor va avea deja o influență pozitivă asupra habitatelor și a speciilor din zonele protejate. În plus, CSTEP a adus în discuție unele aspecte specifice privind controlul, punerea în aplicare și monitorizarea eficacității măsurilor propuse, care ar putea fi îmbunătățite în continuare.

(10) Comisia a solicitat clarificări suplimentare și a invitat grupul regional al statelor membre de la Marea Nordului (Grupul de la Scheveningen) să ia în considerare îmbunătățiri suplimentare ale măsurilor de conservare propuse. Solicitările Comisiei și modificările ulterioare au fost discutate cu statele membre care au un interes direct de gestionare, iar recomandarea comună revizuită a fost prezentată Comisiei la 17 iunie 2021.

(11) La 2 martie 2022, Comisia a prezentat actul delegat Grupului de experți în domeniul pescuitului și acvaculturii, la care a participat și Parlamentul European în calitate de observator.

(12) Recomandarea comună prezentată de Germania, în calitate de stat membru inițiator, împreună cu celelalte state membre care au un interes direct de gestionare propune următoarele măsuri de gestionare în patru situri Natura 2000 (Sylter Aussenriff, Borkum-Riffgrund, Doggerbank și Östliche Deutsche Bucht) din zona economică exclusivă germană a Mării Nordului: — interzicerea activităților de pescuit cu unelte mobile de pescuit de fund (TBB, OTB, OTT, PTB, TB, TBN, TBS, SX, SDN, SSC, SPR, SV, SB, DRB, DRH și HMD) în anumite zone de gestionare din trei situri Natura 2000 (Sylter Aussenriff, Östliche Deutsche Bucht și Borkum-Riffgrund), cu excepția TBB_CRU_16-31 în anumite zone din partea estică a Sylter Aussenriff, pentru protejarea bancurilor de nisip (tipul de habitat 1110), a recifelor (tipul de habitat 1170) și/sau a zonelor de pe fundul mării care cuprind biotop de tipul „zone cu pietriș, nisip grosier și pietriș de cochilie bogate în specii”; — interzicerea oricărui tip de activități de pescuit în 55 % din zona bancului Amrum (tipul de habitat 1110) din situl Natura 2000 Sylter Aussenriff, pentru protejarea zonelor de pe fundul mării care cuprind biotop de tipul „zone cu pietriș, nisip grosier și pietriș de cochilie bogate în specii”; — interzicerea activităților de pescuit cu setci simple și plase de încurcare (GN, GNS, GND, GNC, GTR și GTN) în anumite zone din două situri Natura 2000 (partea de est a Sylter Aussenriff și Östliche Deutsche Bucht), pentru protejarea marsuinilor și a șase specii esențiale de păsări marine; — interzicerea sezonieră, în perioada 1 martie-31 octombrie, a activităților de pescuit cu setci simple și plase de încurcare (GN, GNS, GND, GNC, GTR și GTN) în partea de vest a sitului Natura 2000 Sylter Aussenriff, pentru protejarea marsuinilor împotriva capturilor accidentale în perioadele în care se adună în grupuri în timpul sezonului de împerechere și fătare; — limitarea activităților de pescuit cu setci simple și plase de încurcare (GN, GNS, GND, GNC, GTR și GTN) la nivelul mediu din ultimii șase ani înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament delegat în două situri Natura 2000 (Borkum-Riffgrund și Doggerbank), pentru protejarea marsuinilor.

(13) La 17 iunie 2019, după consultarea NSAC, Țările de Jos, împreună cu Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Suedia și Regatul Unit, au prezentat Comisiei trei recomandări comune suplimentare privind măsuri de gestionare a pescuitului în două situri Natura 2000, și anume NL2008002 Klaverbank SAC și NL2016166 Friese Front SPA, și în zonele marine protejate Friese Front și Centrale Oestergronden din Marea Nordului. Recomandările comune conțin măsuri de gestionare a pescuitului pentru protejarea recifelor (tipul de habitat 1170) de impactul uneltelor mobile de pescuit de fund în Klaverbank, pentru protejarea speciei Uria aalge împotriva capturării și/sau a uciderii în setci și plase de încurcare în Friese Front și pentru protejarea unor părți considerabile ale fundului mării de impactul uneltelor mobile de pescuit de fund. Aceste măsuri vor contribui la respectarea obligațiilor prevăzute la articolul 6 din Directiva privind habitatele, la articolul 4 din Directiva privind păsările și la articolul 13 alineatul (4) din Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”.

(14) CSTEP a analizat și a evaluat respectivele recomandări comune în august 2019 (7) și a concluzionat că măsurile de conservare propuse reprezintă un pas înainte pentru a evita degradarea în continuare a mediului marin și pentru a reduce impactul negativ al activităților de pescuit asupra recifelor, a speciei Uria aalge și a unor zone considerabile ale fundului mării. Deși CSTEP a afirmat că ar trebui luată în considerare introducerea unei interdicții totale a pescuitului cu setci simple și cu plase de încurcare în perioada de închidere sezonieră, faptul că intensitatea activităților de pescuit nu poate crește în viitor va avea deja o influență pozitivă asupra habitatelor și a speciilor din zona protejată. În plus, CSTEP a exprimat unele preocupări cu privire la eficacitatea controlului, a punerii în aplicare și a monitorizării măsurilor propuse, care, în opinia sa, ar putea fi îmbunătățite în continuare.

(15) Comisia a solicitat clarificări suplimentare și a invitat Grupul de la Scheveningen să ia în considerare îmbunătățiri suplimentare ale măsurilor de conservare propuse. Solicitările Comisiei și modificările ulterioare au fost discutate cu statele membre care au un interes direct de gestionare, iar recomandările comune revizuite au fost prezentate Comisiei la 1 iulie 2021.

(16) Cele trei recomandări comune prezentate de Țările de Jos, în calitate de stat membru inițiator, împreună cu celelalte state membre care au un interes direct de gestionare propun următoarele măsuri de gestionare în două situri Natura 2000 (Klaverbank și Friese Front) și în zonele marine protejate Friese Front și Centrale Oestergronden din Marea Nordului: — interzicerea activităților de pescuit cu unelte mobile de pescuit de fund (TBB, OTB, OTT, PTB, TB, TBN, TBS, SX, SDN, SSC, SPR, SV, DRB și HMD) în anumite zone de gestionare din situl Natura 2000 Klaverbank, pentru protejarea recifelor (tipul de habitat 1170); — limitarea activităților de pescuit cu setci simple și plase de încurcare (GN, GNS, GND, GNC, GTR și GTN) în timpul perioadei de închidere sezonieră pe baza numărului mediu de zile pe mare din perioada de referință 2012-2016 în situl Natura 2000 Friese Front, pentru protejarea speciei Uria aalge; — interzicerea activităților de pescuit cu unelte mobile de pescuit de fund (TBB, OTB, OTT, PTB, TB, TBN, TBS, SX, SDN, SSC, SPR, SV, DRB și HMD) în zonele marine protejate Friese Front și Centrale Oestergronden, pentru protejarea unor părți considerabile ale ecosistemului de pe fundul mării.

(17) În toate recomandările comune prezentate de Germania și de Țările de Jos, în calitate de state membre inițiatoare, împreună cu celelalte state membre care au un interes direct de gestionare, controlul activităților de pescuit și asigurarea respectării normelor aferente în zonele de gestionare propuse se realizează în principal prin intermediul sistemului de monitorizare prin satelit a navelor de pescuit (vessel monitoring system – VMS) instalat la bordul navelor de pescuit cu o lungime totală de cel puțin 12 m, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

(18) În plus față de dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1224/2009, se propune o măsură suplimentară de control și asigurare a respectării normelor, având în vedere necesitatea de a urmări în mod eficace navele de pescuit în zonele relativ mici vizate de unele măsuri de gestionare propuse. Frecvența de raportare a VMS în aceste zone trebuie mărită la o dată la 10 minute, în lipsa unei referințe generale privind frecvența pentru zonele marine protejate.

(19) Atât Regulamentul delegat (UE) 2017/118, cât și recomandările comune prezentate de Germania și de Țările de Jos în calitate de state membre inițiatoare se referă numai la uneltele de pescuit de fund care sunt mobile. Din motive de claritate, regulamentul respectiv trebuie așadar modificat pentru a defini uneltele mobile de pescuit de fund.

(20) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/118 trebuie modificat în consecință pentru a include măsurile de conservare propuse în recomandarea comună prezentată de Germania la 17 iunie 2021 și în cele trei recomandări comune prezentate de Țările de Jos la 1 iulie 2021.

(21) Măsurile prevăzute în prezentul regulament aplicabile apelor Uniunii urmăresc obiectivele stabilite la articolul 494 alineatele (1) și (2) din Acordul comercial și de cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (8) și țin seama de principiile menționate la articolul 494 alineatul (3) din acordul respectiv.

(22) Prezentul regulament delegat nu aduce atingere necesității de a stabili măsuri suplimentare de conservare necesare pentru a se conforma dispozițiilor relevante și poziției Comisiei cu privire la respectarea de către statele membre interesate a obligațiilor care le revin în temeiul legislației relevante a Uniunii în domeniul mediului,

Articolul 1

Regulamentul delegat (UE) 2017/118 se modifică după cum urmează: 1. articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 Obiect și domeniu de aplicare (1) Prezentul regulament stabilește măsurile de conservare în domeniul pescuitului necesare pentru respectarea obligațiilor care decurg din articolul 6 din Directiva 92/43/CEE, din articolul 4 din Directiva 2009/147/CE și din articolul 13 alineatul (4) din Directiva 2008/56/CE. (2) Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit din Marea Nordului.” ; 2. articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 Definiții În sensul prezentului regulament, pe lângă definițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului, la articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei (*1) și în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (*2), se aplică următoarele definiții: (a) «unelte mobile de pescuit de fund» înseamnă oricare dintre următoarele unelte: traule de fund (TB), beam-traule (TBB), traule de fund cu panouri (OTB), traule îngemănate cu panouri (OTT), traule de fund tractate de două ambarcațiuni (PTB), traule de fund pentru pescuitul de langustine (TBN), traule pentru pescuitul de creveți (TBS), seine (SX), traule de fund fără panouri (daneze) (SDN), traule de fund fără panouri (scoțiene) (SSC), năvoade scoțiene îngemănate (SPR), năvoade operate din ambarcațiune (SV), năvoade de plajă (SB), drage remorcate de nave (DRB), drage operate manual utilizate la bordul unei nave (DRH) și drage mecanizate, inclusiv drage care funcționează prin aspirare (HMD); (b) «setci simple și plase de încurcare» înseamnă oricare dintre următoarele unelte: setci simple (GN), setci fixe (ancorate) (GNS), setci în derivă (GND), setci înconjurătoare (GNC), setci cu sirec (GTR) și panouri de setcă - simplă și cu sirec (GTN); (c) «zonele 1» înseamnă zonele geografice delimitate prin loxodrome care unesc secvențial pozițiile enumerate în anexa I la prezentul regulament, măsurate pe baza sistemului de coordonate WGS84, sau prin linii de separare între două zone economice exclusive ori prin linia de delimitare a mării teritoriale, astfel cum se prevede în anexa I; (d) «zonele 2» înseamnă zonele geografice delimitate prin loxodrome care unesc secvențial pozițiile enumerate în anexa II la prezentul regulament, măsurate pe baza sistemului de coordonate WGS84, sau prin linia de delimitare a mării teritoriale, astfel cum se prevede în anexa II; (e) «zonele 3» înseamnă zonele geografice delimitate prin loxodrome care unesc secvențial pozițiile enumerate în anexa IV la prezentul regulament, măsurate pe baza sistemului de coordonate WGS84; (f) «zonele 4» înseamnă zonele geografice delimitate prin loxodrome care unesc secvențial pozițiile enumerate în anexa VI la prezentul regulament, măsurate pe baza sistemului de coordonate WGS84, sau prin linii de separare între două zone economice exclusive ori prin linia de delimitare a mării teritoriale, astfel cum se prevede în anexa VI; (g) «Bratten» înseamnă zona geografică delimitată prin loxodrome care unesc secvențial pozițiile enumerate în anexa III la prezentul regulament, măsurate pe baza sistemului de coordonate WGS84; (h) «zonele AIS» înseamnă zonele geografice delimitate prin loxodrome care unesc secvențial pozițiile enumerate în anexa V la prezentul regulament, măsurate pe baza sistemului de coordonate WGS84; (i) «zonele de alertă» înseamnă zonele geografice enumerate ca zone de alertă în anexele I, II și VI la prezentul regulament care se întind pe patru mile marine în jurul fiecărei zone de gestionare, stabilite numai pentru a alerta autoritățile competente cu privire la navele de pescuit care se apropie de anumite zone protejate și în care activitățile de pescuit nu sunt interzise; (j) «statele membre vizate» înseamnă Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Țările de Jos și Suedia. (*1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei din 8 aprilie 2011 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (JO L 112, 30.4.2011, p. 1)." (*2) Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 1).”;" 3. articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Interdicție de pescuit (1) Este interzisă desfășurarea oricărei activități de pescuit cu unelte mobile de pescuit de fund în următoarele părți corespunzătoare din zonele 1 menționate în anexa I: (a) în zonele 1(1)-1(13), cu excepția zonelor de alertă corespunzătoare 1(10.az), 1(11.az), 1(12.az) și 1(13.az), sunt interzise următoarele unelte: traule de fund (TB), beam-traule (TBB), traule de fund cu panouri (OTB), traule îngemănate cu panouri (OTT), traule de fund tractate de două ambarcațiuni (PTB), traule de fund pentru pescuitul de langustine (TBN), traule pentru pescuitul de creveți (TBS), seine (SX), traule de fund fără panouri (daneze) (SDN), traule de fund fără panouri (scoțiene) (SSC), năvoade scoțiene îngemănate (SPR), năvoade operate din ambarcațiune (SV), cu excepția activităților de pescuit cu beam-traule și frânghii de bobinet cu dimensiunea ochiului de plasă între 16 și 31 mm (TBB_CRU_16-31) din cadrul pescuitului tradițional de creveți bruni (Crangon spp.) în zona 1(10)(b); (b) în plus, în zonele 1(10)-1(13), cu excepția zonelor de alertă corespunzătoare 1(10.az), 1(11.az), 1(12.az) și 1(13.az), sunt interzise următoarele unelte: drage remorcate de nave (DRB) și drage mecanizate, inclusiv drage care funcționează prin aspirare (HMD); (c) în plus, în zonele 1(10) și 1(11), cu excepția zonelor de alertă corespunzătoare 1(10.az) și 1(11.az), sunt interzise următoarele unelte: năvoade de plajă (SB) și drage operate manual utilizate la bordul unei nave (DRH). (2) Se interzice desfășurarea: (a) activităților de pescuit în zonele 2(1)-2(24) și 2(28) din zonele 2, cu excepția zonei de alertă corespunzătoare 2(28.az); (b) operațiunilor de pescuit în zonele 2(25)-2(27) din zonele 2. (3) Pescuitul este permis în zonele 3 numai cu următoarele unelte de pescuit și în următoarele condiții: (a) unelte de mână, cum ar fi undițele și lansetele (LHP); (b) traule pelagice (OTM și PTM); (c) vârșe și capcane (FPO și FIX) pentru pescuitul crustaceelor; (d) setci simple și setci cu sirec (GTN), cu condiția ca navele de pescuit să participe la un program național de monitorizare și de evaluare desfășurat de autoritățile naționale sau în numele acestora pentru a evalua capturile accidentale de marsuini și de păsări marine prin utilizarea monitorizării electronice la distanță („REM”), inclusiv utilizarea de camere de televiziune cu circuit închis („CCTV”) la bord și a datelor de poziție. În ceea ce privește primul paragraf litera (d) de la prezentul alineat, statele membre vizate revizuiesc anual datele privind capturile accidentale de marsuini și de păsări marine și le evaluează până la cel târziu 31 decembrie 2024. Datele respective sau orice date noi adecvate se folosesc pentru a adapta utilizarea pescuitului cu plase în zonele respective în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 11 și 18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. (4) Alineatul (2) litera (b) și alineatul (3) se aplică și pescuitului recreativ. (5) Se interzice desfășurarea oricărei activități de pescuit cu setci simple (GN, GNS, GND și GNC) și cu plase de încurcare (GTR și GTN) în următoarele părți corespunzătoare din zonele 4 menționate în anexa VI: (a) în zona 4(1), cu excepția zonei de alertă corespunzătoare 4(1.az), se interzice pe tot parcursul anului orice activitate de pescuit cu setci și plase de încurcare; (b) în zona 4(2), cu excepția zonei de alertă corespunzătoare 4(2.az), se interzice orice activitate de pescuit cu setci simple și plase de încurcare pe parcursul perioadei de închidere sezonieră de la 1 martie la 31 octombrie; (c) în zona 4(3), cu excepția zonei de alertă corespunzătoare 4(3.az), numărul total anual de zile de pescuit cu setci simple și plase de încurcare nu trebuie să depășească numărul mediu anual de zile de pescuit în cursul cărora astfel de unelte au fost utilizate în zona respectivă în ultimii șase ani înainte de 8 martie 2023; (d) în zona 4(4), în timpul perioadei de închidere sezonieră de la 1 iunie la 30 noiembrie, numărul total anual de zile de pescuit cu setci simple și plase de încurcare nu trebuie să depășească numărul mediu anual de zile de pescuit în cursul cărora astfel de unelte au fost utilizate în zona respectivă în perioada 1 iunie-30 noiembrie între anii 2012 și 2016. (6) În cazul în care sunt permise activitățile de pescuit cu alte unelte decât cele interzise în temeiul alineatelor (1), (3) și (5), uneltele interzise sunt strânse și arimate în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 47 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.” ; 4. articolul 4 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 4 Tranzit (1) Navele de pescuit care au la bord orice unealtă mobilă de pescuit de fund și care nu sunt autorizate să pescuiască în zonele 1(1)-1(13), inclusiv în zonele de alertă corespunzătoare 1(12.az) și 1(13.az), precum și navele de pescuit care au la bord setci simple și plase de încurcare și care nu sunt autorizate să pescuiască în zonele 4(1)-4(4) pot tranzita zonele respective dacă aceste unelte sunt strânse și arimate în timpul tranzitului, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 47 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. (2) Navele de pescuit pot tranzita zonele 2(1)-2(28) dacă toate uneltele de pescuit aflate la bord sunt strânse și arimate în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 47 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. (3) În cazul tuturor navelor de pescuit care nu sunt autorizate să pescuiască în zonele 1(10)-1(13), inclusiv în zonele de alertă corespunzătoare 1(12.az) și 1(13.az), în zona 2(28) și în zonele 4(1)-4(3), viteza în timpul tranzitului nu trebuie să fie mai mică de șase noduri, cu excepția cazurilor de forță majoră sau a condițiilor nefavorabile, în conformitate cu articolul 50 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. În astfel de cazuri, comandantul informează imediat centrul de monitorizare a pescuitului din statul membru de pavilion, care, la rândul său, informează autoritatea competentă din statul membru costier.” ; 5. articolul 5 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 Sistemul de identificare automată și sistemul de monitorizare prin satelit a navelor de pescuit (1) Următoarele nave de pescuit trebuie să fie echipate cu un sistem de identificare automată (AIS) funcțional în permanență care corespunde standardelor de performanță prevăzute la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009: (a) toate navele de pescuit prezente în zona marină protejată Bratten; (b) toate navele de pescuit care operează cu unelte mobile de pescuit de fund în zonele AIS indicate la punctul 1 din anexa V la prezentul regulament; (c) toate navele de pescuit prezente în zonele AIS indicate la punctul 2 din anexa V la prezentul regulament. (2) Navele de pescuit cu o lungime totală de cel puțin 12 m măresc frecvența de transmisie a sistemului de monitorizare prin satelit a navelor de pescuit (VMS) la o dată la 10 minute ori de câte ori: (a) intenționează să intre în zonele 1(10)-1(13) (anexa I), în zona 2(28) (anexa II) și în zonele 4(1)-4(4) (anexa VI), inclusiv în zonele de alertă corespunzătoare 1(10.az)-1(13.az), 2(28.az), 4(1.az)-4(3.az), sau să le tranziteze; (b) transportă la bord orice unealtă de pescuit interzisă în perioada de închidere sezonieră (1 iunie-30 noiembrie) în zona 4(4) (anexa VI); (c) transportă la bord orice unealtă de pescuit interzisă și se deplasează cu mai puțin de șase noduri în zonele 1(12) și 1(13) (anexa I), inclusiv în zonele de alertă corespunzătoare 1(12.az) și 1(13.az). (3) Navele de pescuit cu o lungime totală de cel puțin 12 m care intră în zonele de alertă înregistrează în jurnalul de bord electronic atât uneltele de pescuit aflate la bord, cât și uneltele de pescuit utilizate, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) și cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.” ; 6. articolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 6 Examinare Începând cu 8 martie 2023, statele membre vizate monitorizează, evaluează și raportează cu privire la punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la articolele 3, 4 și 5 o dată la trei ani pentru măsurile din zonele 4(1) și 4(4) (anexa VI), în temeiul Directivei privind păsările, și o dată la șase ani pentru măsurile din zonele 1(10)-1(13) (anexa I), zona 2(28) (anexa II) și zonele 4(2) și 4(3) (anexa VI), în temeiul Directivei privind habitatele și al Directivei-cadru «Strategia pentru mediul marin».” ; 7. anexa I se modifică în conformitate cu punctul 1 din anexa la prezentul regulament; 8. anexa II se modifică în conformitate cu punctul 2 din anexa la prezentul regulament; 9. anexa VI se adaugă în conformitate cu punctul 3 din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.