Începe proba gratuită

Act UE 2023/688 · CELEX 32023H0688

Recomandarea (UE) 2023/688 a Comisiei din 20 martie 2023 privind măsurarea numărului de particule în cadrul inspecției tehnice periodice a vehiculelor echipate cu motoare cu aprindere prin compresie

Data act
20.03.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2023_090_R_0004
Status
In vigoare
automobile măsuri pentru controlul poluării motor poluare produsă de autovehicule reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră reglementări tehnice siguranță pe drumurile publice testare tehnică a drumurilor vehicul cu motor vehicul ușor

Recitale

(1) În interesul sănătății publice, al protecției mediului și al concurenței loiale este important să se asigure întreținerea și inspecția corespunzătoare a vehiculelor aflate în funcțiune, pentru ca acestea să își mențină performanța în conformitate cu omologarea de tip, fără o deteriorare excesivă, de-a lungul întregului lor ciclu de viață.

(2) Metodele de încercare prevăzute de Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1) în ceea ce privește emisiile de gaze de evacuare ale autovehiculelor, în special încercarea privind opacitatea aplicabilă motoarelor cu aprindere prin compresie, nu sunt adaptate la vehiculele mai recente care sunt dotate cu filtre de particule. Testele de laborator indică faptul că și vehiculele cu filtre de particule diesel (diesel particulate filters – DPF) defecte sau falsificate pot trece cu succes încercarea de opacitate, fără ca defecțiunea să fie observată.

(3) Pentru a putea detecta vehiculele care au DPF defecte, anumite state membre au introdus sau vor introduce în curând metode de măsurare a numărului de particule (particle number – PN) în cadrul inspecției tehnice periodice a vehiculelor echipate cu motoare cu aprindere prin compresie. Deși aceste metode sunt similare, ele diferă în anumite privințe. În loc să se introducă metode de măsurare diferite în Uniune, ar trebui introdus un set comun de cerințe minime pentru măsurarea PN pe baza unor orientări.

(4) Metodele existente elaborate de anumite state membre, rezultatele testelor de laborator efectuate de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei (2), precum și rezultatele consultării Grupului de experți privind inspecția tehnică au fost luate în considerare în mod corespunzător la elaborarea acestor orientări.

(5) Întrucât aplicabilitatea unor astfel de orientări nu a fost testată pentru vehiculele echipate cu motoare cu aprindere prin scânteie, domeniul de aplicare al orientărilor ar trebui să se limiteze la cele echipate cu motoare cu aprindere prin compresie și care au o limită a numărului de particule solide la omologarea lor de tip. Aceasta înseamnă vehicule ușoare cu motor diesel înmatriculate pentru prima dată la 1 ianuarie 2013 (Euro 5b și mai noi) (3) și vehicule grele cu motor diesel înmatriculate pentru prima dată la 1 ianuarie 2014 (Euro VI și mai noi) (4). De îndată ce se atinge același nivel de încredere în ceea ce privește o metodă de măsurare a PN aplicabilă vehiculelor echipate cu motoare cu aprindere prin scânteie, ar trebui elaborate orientări corespunzătoare.

(6) Pentru a fi eficiente, orientările ar trebui să includă cerințe referitoare la echipamentul de măsurare, controalele metrologice, procedura de măsurare, cerințele metrologice și tehnice, precum și o limită de admitere/respingere.

(7) Prezenta recomandare reprezintă un prim pas în direcția unei măsurări armonizate a PN în timpul inspecțiilor tehnice auto în cadrul Uniunii,

Articolul text

Text integral

RECOMANDAREA (UE) 2023/688 A COMISIEI din 20 martie 2023 privind măsurarea numărului de particule în cadrul inspecției tehnice periodice a vehiculelor echipate cu motoare cu aprindere prin compresie COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 292, întrucât: ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE: Statele membre ar trebui să aplice măsurarea numărului de particule în timpul inspecției tehnice periodice a vehiculelor echipate cu motoare cu aprindere prin compresie și filtre de particule diesel, în conformitate cu orientările stabilite în anexă. Adoptată la Bruxelles, 20 martie 2023. Pentru Comisie Adina-Ioana VĂLEAN Membră a Comisiei (1) Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE (JO L 127, 29.4.2014, p. 51). (2) Comparații între ciclurile de omologare de tip de laborator și pe șosea cu emisii la turația de mers la ralanti. Implicații pentru senzorii de inspecție tehnică periodică (ITP), doi.org/10.3390/s20205790 și Evaluarea procedurilor de măsurare pentru măsurarea numărului de particule solide (Solid Particle Number – SPN) în timpul inspecției tehnice periodice a vehiculelor, doi.org/10.3390/ijerph19137602. (3) Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO L 171, 29.6.2007, p. 1). (4) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) și accesul la informații privind repararea și întreținerea vehiculelor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 și a Directivei 2007/46/CE și de abrogare a Directivelor 80/1269/CEE, 2005/55/CE și 2005/78/CE (JO L 188, 18.7.2009, p. 1). ANEXĂ Cuprins Orientări pentru măsurarea numărului de particule 1. DOMENIU DE APLICARE Prezentul document prezintă orientările pentru încercarea de stabilire a concentrației numărului de particule („PN”) în timpul inspecției tehnice periodice („ITP”). Măsurătorile concentrației de PN în timpul ITP pot fi aplicate tuturor vehiculelor din categoriile M și N echipate cu motoare cu aprindere prin compresie și filtre de particule diesel. Prezentele orientări ar trebui să se aplice vehiculelor ușoare înmatriculate pentru prima dată începând cu 1 ianuarie 2013 (Euro 5b și mai noi) și vehiculelor grele înmatriculate pentru prima dată începând cu 1 ianuarie 2014 (Euro VI și mai noi). 2. TERMENI ȘI DEFINIȚII Ajustare: Set de operații efectuate asupra unui sistem de măsurare, astfel încât acesta să furnizeze indicații stabilite, corespunzătoare valorilor date ale unei cantități de măsurat (VIM 3.11) Eficiență a numărării: Raportul dintre valoarea indicată de instrumentul PN-ITP și valoarea indicată de un instrument sau de un dispozitiv de referință cu trasabilitate Corecție: Compensarea unui efect sistematic estimat (VIM 2.53) Perturbație: Mărime de influență având o valoare în limitele specificate în prezentele orientări, dar în afara valorilor corespunzătoare condițiilor nominale de funcționare a mijlocului de măsurare (OIML D 11) Incertitudine extinsă: Produsul dintre incertitudinea de măsurare standard, obținută pe baza incertitudinilor de măsurare standard individuale asociate cantităților de intrare dintr-un model de măsurare, și un factor mai mare decât numărul unu (VIM 2.35 și VIM 2.31); Filtru HEPA (filtru de particule de aer de înaltă eficiență): Un dispozitiv care îndepărtează particulele din aer cu o eficiență mai mare de 99,95 % (și anume clasa H13 sau mai mare în conformitate cu EN 1822-1:2019) Indicații: Valoarea cantitativă furnizată de un instrument de măsurare sau de un sistem de măsurare (VIM 4.1) Mărime de influență: Cantitate care, în cadrul unei măsurători directe, nu afectează cantitatea măsurată efectiv, dar afectează relația dintre indicație și rezultatul măsurătorii (VIM 2.52) Software relevant din punct de vedere juridic: Orice parte a software-ului, inclusiv parametrii stocați, care influențează rezultatul măsurătorii calculat, afișat, transmis sau stocat (OIML R 99) Întreținere: Întreținere periodică și ajustare periodică definite cu precizie pentru a menține un instrument de măsurare în stare de funcționare Eroare maximă admisă (Maximum permissible error – MPE): Valoarea extremă a erorii de măsurare, în raport cu o valoare cunoscută a cantității de referință, permisă de specificații sau reglementări pentru o anumită măsurare, un anumit mijloc de măsurare sau sistem de măsurare (VIM 4.26) Eroare de măsurare: Valoarea măsurată a cantității minus o valoare a cantității de referință (VIM 2.16) Rezultat al măsurătorii: Set de valori cantitative atribuite unei măsurători, împreună cu orice alte informații relevante disponibile (VIM 2.9) Domeniu de măsurare: Set de valori ale cantităților de același tip care pot fi măsurate cu ajutorul unui mijloc de măsurare sau a unui sistem de măsurare dat, cu o incertitudine de măsurare instrumentală specificată, în condiții definite (VIM 4.7) Institutul național de metrologie (INM): Institutul de metrologie responsabil cu examinarea de tip a instrumentelor PN-ITP dintr-un stat membru Detector de particule: Dispozitiv sau instrument care indică prezența particulelor atunci când se depășește valoarea limită a concentrației de PN Particulă (particule): Particule solide (stabile termic) cu dimensiuni cuprinse între 23 nm și cel puțin 200 nm emise de vehicul și măsurate în faza aeropurtată în conformitate cu metodele specificate în prezentele orientări Dimensiune a particulelor: Dimensiunea de mobilitate electrică, adică diametrul unei sfere cu aceeași viteză de migrare într-un câmp electric constant ca și particula de interes Instrument PN-ITP: Instrument pentru măsurarea concentrației de PN din gazele de evacuare ale motoarelor cu ardere internă eșantionate în timpul ITP din țeava de evacuare a unui vehicul Tip de instrument PN-ITP: Toate instrumentele provenite de la același producător, cu același principiu de funcționare, cu același hardware și aceiași algoritmi software de calcul și corectare Condiții nominale de funcționare: Condiții de funcționare care trebuie asigurate în timpul măsurătorii pentru ca un mijloc de măsurare sau un sistem de măsurare să funcționeze astfel cum a fost proiectat (VIM 4.9) Condiții de funcționare de referință: Condiții de funcționare prevăzute pentru evaluarea performanței unui mijloc de măsurare sau a unui sistem de măsurare sau pentru compararea rezultatelor măsurătorilor (VIM 4.11) Rezoluție a dispozitivului de afișare: Cea mai mică diferență între indicațiile afișate care poate fi observată în mod semnificativ (VIM 4.15) Timp de reacție: Durata dintre momentul în care o valoare a cantității de intrare a unui mijloc de măsurare sau a unui sistem de măsurare este supusă unei modificări bruște între două valori cantitative constante specificate și momentul în care o indicație corespunzătoare se stabilizează în limitele specificate în jurul valorii constante finale [VIM 4.23; a se vedea OIML V 2-200 (2012) Vocabular internațional de metrologie – Concepte de bază și generale și termeni asociați în lista surselor de la sfârșitul prezentelor orientări] Dispozitiv de condiționare prealabilă a eșantionului: Dispozitiv pentru diluarea și/sau eliminarea particulelor volatile Sondă de eșantionare: Tub care este introdus în țeava de evacuare a unui vehicul pentru a preleva eșantioane de gaz (OIML R 99) Defect semnificativ: Defect care are o magnitudine mai mare decât cea a erorii maxime admise (MPE) la verificarea inițială (OIML R 99) Rezultat al încercării: Rezultatul final al măsurătorii pentru un vehicul supus încercării cu procedura de măsurare PN-ITP descrisă în secțiunea 7 Trasabilitate: Trasabilitate metrologică, adică proprietatea unui rezultat al măsurătorii prin care rezultatul poate fi asociat unei referințe printr-un lanț documentat și neîntrerupt de calibrări, fiecare contribuind la incertitudinea de măsurare (VIM 2.41) Verificare: Furnizarea de dovezi obiective potrivit cărora un anumit articol îndeplinește cerințele specificate, în contextul examinării și marcării și/sau al eliberării unui certificat de verificare pentru un sistem sau mijloc de măsurare (VIM 2.44) Timp de încălzire: Timpul scurs între momentul alimentării unui instrument și momentul în care instrumentul este capabil să respecte cerințele metrologice (OIML R 99) Funcție sau procedură de aducere la zero: Funcție sau procedură de aducere la zero a indicației instrumentului (OIML R99) 3. DESCRIEREA INSTRUMENTULUI ȘI A INSCRIPȚIEI 3.1. Descrierea instrumentului PN-PTI Principalele componente ale instrumentului PN-ITP ar trebui să fie următoarele: 3.2. Inscripționări În conformitate cu anexa I la Directiva 2014/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1), instrumentul PN-ITP ar trebui să aibă o etichetă sau etichete permanente, netransferabile și ușor de citit. Eticheta (etichetele) trebuie să includă următoarele informații: În cazul în care dimensiunile instrumentului nu permit includerea tuturor inscripțiilor, acestea ar trebui incluse în manualul instrumentului. Se recomandă, de asemenea, includerea intervalelor aplicabile pentru condițiile de depozitare (temperatură, presiune, umiditate). O etichetă suplimentară ar trebui să indice data ultimei verificări a instrumentului PN-ITP. Pentru instrumentele PN-ITP cu funcții metrologice computerizate, identificarea software-ului relevant din punct de vedere juridic trebuie inclusă pe etichetă sau trebuie să poată fi afișată pe dispozitivul indicator. 3.3. Instrucțiuni de utilizare Producătorul ar trebui să furnizeze instrucțiuni de utilizare pentru fiecare instrument în limba (limbile) țării în care va fi utilizat. Instrucțiunile de utilizare ar trebui să includă: 4. CERINȚE METROLOGICE 4.1. Indicarea rezultatului măsurătorilor Instrumentul ar trebui să garanteze că: 4.2. Domeniul de măsurare Instrumentul ar trebui să garanteze că: 4.3. Rezoluția dispozitivului de afișare (numai pentru instrumentele indicatoare digitale) Instrumentul ar trebui să garanteze că: 4.4. Timpul de răspuns Instrumentul ar trebui să garanteze că: 4.5. Timpul de încălzire Instrumentul ar trebui să garanteze că: 4.6. Eroarea maximă admisă („MPE”) Eroarea maximă admisă se raportează la valoarea reală a concentrației (MPErel) sau la o valoare absolută a concentrației (MPEabs), reținându-se valoarea cea mai mare a erorii. Se recomandă ca MPEabs să fie mai mică sau egală cu 25 000 1/cm3. 4.7. Cerințe privind eficiența Cerințele privind eficiența numărării sunt enumerate mai jos: 4.8. Cerințe privind liniaritatea Încercarea de verificare a liniarității ar trebui să asigure că: Cerințele privind liniaritatea sunt rezumate mai jos: 4.9. Nivelul zero Punctul zero este testat cu ajutorul unui filtru HEPA. Nivelul zero este semnalul mediu al instrumentului PN-ITP echipat cu un filtru HEPA la admisie, pe o perioadă de cel puțin 15 s după o perioadă de stabilizare de cel puțin 15 s. Nivelul zero maxim admis este de 5 000 1/cm3. 4.10. Eficiența separării particulelor volatile Încercarea pentru verificarea eficienței eliminării particulelor volatile ar trebui să garanteze că sistemul este capabil să elimine > 95 % din particulele de tetracontan (C40H82) cu dimensiune a mobilității electrice de 30 nm ± 5 % și cu concentrație între 10 000 și 30 000 1/cm3. Dacă este necesar, neutralizarea particulelor de tetracontan are loc înainte ca eșantionul să ajungă în separatorul care îl conduce către instrumentul(ele) de referință și cel(e) de încercare Alternativ, pot fi utilizate particulele de tetracontan polidispersate cu GMD între 30 și 35 nm și concentrație totală între 50 000 și 150 000 1/cm3. În ambele cazuri (încercare cu particule de tetracontan monodispersate sau polidispersate), sistemul de referință îndeplinește aceleași cerințe ca cele descrise în secțiunea 4.8. Încercările pentru verificarea eficienței eliminării particulelor volatile efectuate cu particule de tetracontan cu dimensiune mai mare (monodispersate) sau cu GMD mai mare (polidispersate) și/sau cu concentrații de tetracontan mai mari decât cele descrise în această secțiune pot fi acceptate numai dacă instrumentul PN-ITP trece încercarea (> 95 % eficiență de eliminare). 4.11. Stabilitate în timp sau deviație Pentru încercarea de stabilitate, instrumentul PN-ITP este utilizat în conformitate cu instrucțiunile de utilizare ale producătorului. Încercarea pentru verificarea stabilității instrumentului trebuie să asigure că măsurătorile efectuate de instrumentul PN-ITP în condiții de mediu stabile rămân în limitele MPE, în condiții de funcționare de referință (a se vedea secțiunea 4.6). În timpul încercării de stabilitate nu poate fi efectuată nicio ajustare a instrumentului PN-ITP. Dacă instrumentul este echipat cu un mijloc de compensare a deviației, cum ar fi o ajustare automată la zero sau o ajustare internă automată, acțiunea acestor ajustări nu produce o indicație care poate fi confundată cu o măsurare a unui gaz extern. Măsurătorile de stabilitate se efectuează timp de cel puțin 12 ore (nu neapărat în mod continuu), cu o concentrație nominală de cel puțin 100 000 1/cm3. Comparația cu un instrument de referință (aceleași cerințe ca în cazul sistemului de referință descris în secțiunea 4.8) se face cel puțin o dată pe oră. Este permisă efectuarea unei încercări de stabilitate accelerate de 3 ore, cu o concentrație nominală de cel puțin 10 000 000 1/cm3. În acest caz, comparația cu instrumentul de referință se face din oră în oră, dar cu concentrația nominală 100 000 1/cm3. 4.12. Repetabilitate Încercarea pentru verificarea repetabilității ar trebui să asigure că pentru 20 de măsurători consecutive ale aceluiași eșantion de PN de referință, efectuate de aceeași persoană, cu același instrument, la intervale de timp relativ scurte, abaterea standard experimentală a celor 20 de rezultate nu este mai mare de o treime din MPE (în condiții de funcționare de referință) pentru eșantionul relevant. Repetabilitatea este testată cu o concentrație nominală de cel puțin 100 000 1/cm3. Între fiecare două măsurători consecutive, instrumentului PN-ITP i se furnizează un flux de aer filtrat prin filtrul HEPA sau un flux de aer ambiant. 4.13. Mărimi de influență 4.14. Perturbații În cazul perturbațiilor, nu ar trebui să apară erori semnificative, așa cum sunt specificate în descrierea MPE (a se vedea în secțiunea 4.6) sau acestea ar trebui detectate și remediate prin intermediul instalațiilor de verificare în cazul următoarelor cerințe minime pentru perturbații descrise mai jos. 5. CERINȚE TEHNICE 5.1. Construcție Instrumentul trebuie să respecte următoarele specificații: 5.2. Cerințe pentru asigurarea funcționării corecte 6. CONTROALE METROLOGICE Cerințele metrologice sunt testate în trei etape diferite: 6.1. Examinarea de tip Verificarea conformității este efectuată pentru cerințele metrologice specificate în secțiunea 4 și cerințele tehnice specificate în secțiunea 5, pentru cel puțin un instrument PN-ITP care reprezintă tipul de instrument definitiv. Încercările sunt efectuate de un organism de tip INM. 6.2. Verificarea inițială Pentru fiecare instrument PN-ITP produs, producătorul instrumentului sau un organism notificat ales de producător efectuează o verificare inițială. Verificarea inițială include o încercare de verificare a liniarității cu particule polidispersate cu distribuție monomodală a dimensiunilor, GMD 70 ± 20 nm și GSD mai mic sau egal cu 2,1. Verificarea liniarității se efectuează cu 5 eșantioane PN de referință. Este aplicabilă valoarea MPE specificată pentru „Condiții de funcționare de referință” (a se vedea în secțiunea 4.6). Concentrația celor 5 eșantioane de PN de referință acoperă intervalul de la o cincime din limita PN-ITP până la de două ori limita PN-ITP (inclusiv aceste două concentrații ± 10 %) și include, de asemenea, limita PN-ITP (± 10 %). Sistemul de referință constă într-un contor de particule trasabil cu o eficiență de numărare la 23 nm mai mare sau egală cu 0,5 sau care îndeplinește valorile definite în secțiunea 4.7. Contorul de particule poate fi însoțit de un dispozitiv de diluare cu trasabilitate. Incertitudinea extinsă a întregului sistem de referință continuă să fie sub 12,5 %, dar, de preferință, mai mică sau egală cu o treime din MPE în condiții de funcționare de referință. Materialul folosit pentru verificarea inițială este stabil termic și asemănător funinginii. Pot fi utilizate alte materiale (de exemplu, particule de sare). Întreaga configurație experimentală utilizată pentru verificarea inițială (generator de particule, instrument PN-ITP și sistem de referință) este supusă încercărilor de către organismul INM responsabil (de preferință, în timpul examinării de tip a instrumentului PN-ITP) și se determină un factor de corecție a configurației pentru încercările din cadrul examinării de tip efectuate de INM. Factorul de corecție a configurației ia în considerare diferențele dintre examinarea de tip și încercările de verificare inițială, care apar, de exemplu, din cauza materialului particulelor și distribuției dimensiunii particulelor, precum și a diferitelor instrumente de referință. Factorul de corecție a configurației trebuie să fie constant în intervalul de concentrație menționat mai sus (coeficient de variație mai mic de 10 %) și se recomandă să fie în intervalul 0,65-1,5. Când sistemul de referință sau generatorul de particule se schimbă, configurația experimentală de încercare inițială este supusă încercărilor din nou de către organismul INM responsabil. Cerințele privind liniaritatea verificării inițiale sunt rezumate mai jos: Încercările suplimentare efectuate în timpul verificării inițiale includ: Opțional, pot fi efectuate încercări pentru concentrație mare de PN, eficiență de numărare și repetabilitate. 6.3. Verificarea ulterioară Verificarea ulterioară a preciziei instrumentului PN-ITP ar trebui să aibă loc ori de câte ori este cerut de producătorul instrumentului, dar nu mai târziu de un an de la ultima verificare. Verificarea ulterioară este o încercare efectuată la 3 concentrații diferite cu particule polidispersate cu distribuție monomodală a dimensiunilor, GMD 70 ± 20 nm și GSD mai mic sau egal cu 2,1. Este aplicabilă valoarea MPE pentru condiții nominale de funcționare. Concentrațiile utilizate pentru încercare sunt: o cincime din limita PN-ITP, limita PN-ITP și de două ori limita PN-ITP (concentrații în limita a 20 %). Încercarea pentru verificare ulterioară poate fi efectuată fie (i) la sediul producătorului sau al unui organism notificat ales de producător, fie (ii) la locul de utilizare a instrumentului PN-ITP. Atunci când verificarea ulterioară se efectuează la sediul producătorului sau al unui organism notificat ales de producător, utilizând configurația aprobată pentru verificarea inițială, se aplică același factor de corecție a configurației. Atunci când verificarea ulterioară este efectuată la locul de utilizare a instrumentului PN-ITP, configurația portabilă cuprinde un generator de particule portabil și un sistem de referință portabil (contor de particule cu trasabilitate și, opțional, un dispozitiv de diluare cu trasabilitate). Distribuția dimensiunii particulelor produse de generatorul portabil de particule trebuie să corespundă valorilor GMD și GSD definite în secțiunea 6.2 pentru un total de minimum 3 ore repartizate pe trei zile diferite, în condiții identice cu cele de pe teren. Această încercare trebuie repetată cel puțin o dată pe an. Sistemul de referință portabil îndeplinește aceleași cerințe ca și sistemele de referință utilizate pentru încercările de verificare inițială a liniarității (a se vedea secțiunea 6.2), dar incertitudinea sa extinsă în condiții nominale de funcționare continuă să fie sub 20 %, dar preferabil mai mică sau egală cu o treime din eroarea maximă admisă în condiții nominale de funcționare. Întreaga configurație experimentală portabilă utilizată pentru verificarea ulterioară (generator de particule portabil, instrument PN-ITP și sistem de referință) este supusă încercărilor de către organismul INM responsabil, determinându-se un factor de corecție a configurației pentru încercarea de examinare de tip efectuată de INM. Factorul de corecție a configurației ia în considerare diferențele dintre examinarea de tip și încercările de verificare ulterioară, care apar, de exemplu, din cauza materialului particulelor și a distribuției dimensiunii particulelor, precum și a diferitelor instrumente de referință. Factorul de corecție a configurației trebuie să fie constant pe durata încercărilor de verificare ulterioară (coeficient de variație mai mic de 10 %) și se recomandă să fie în intervalul 0,65-1,5. Când sistemul de referință portabil sau generatorul portabil de particule se schimbă, este necesară o nouă aprobare din partea INM. Cerințe privind liniaritatea verificării ulterioare sunt rezumate mai jos: Încercările suplimentare efectuate în timpul verificării ulterioare includ: 7. PROCEDURĂ DE MĂSURARE Încercarea privind concentrația de PN este aplicabilă vehiculelor descrise în secțiunea 1 și determină numărul de particule pe centimetru cub de gaze de eșapament ale unui vehicul staționar cu motorul funcționând la ralanti redus. Încercarea nu este efectuată în timpul regenerării DPF-ului vehiculului. Pregătirea vehiculului La începutul încercării, vehiculul trebuie să fie: Este posibilă efectuarea unei încercări rapide, cu lichidul de răcire a motorului la temperatură < 60 °C. Totuși, dacă vehiculul nu trece cu succes încercarea, atunci încercarea se repetă, iar vehiculul trebuie să îndeplinească cerințele stabilite pentru temperatura lichidului de răcire a motorului și condiționare. Pregătirea instrumentului PN-ITP Înaintea fiecărei încercări, se verifică starea corespunzătoare a sistemului de eșantionare, inclusiv prin verificarea tubului de eșantionare și a sondei pentru depistarea deteriorărilor. Procedura de încercare După finalizarea procedurii de încercare, instrumentul PN-ITP creează un raport (și stochează sau tipărește) concentrația medie de PN a vehiculului, precum și un mesaj „PASS” (admis) sau „FAIL” (respins): 8. LIMITA PN-ITP Vehiculele care sunt supuse încercării privind concentrația de PN descrise în secțiunea 1 ar trebui să respecte limita PN-ITP de 250 000 (1/cm3) după ce au fost supuse încercării cu un instrument PN-ITP care îndeplinește cerințele stabilite în prezentele orientări și urmând procedura de măsurare descrisă în secțiunea 7. Aceste orientări pot fi aplicate unei singure limite PN-ITP de la 250 000 (1/cm3) până la 1 000 000 (1/cm3). 9. LISTA SURSELOR Standarde ISO ISO 16750-2 Ed. 4.0 (2012), Vehicule rutiere – Condiții de mediu și de încercare pentru echipamente electrice și electronice – Partea 2: Sarcini electrice ISO 7637-2 (2011) Vehicule rutiere. Perturbații electrice transmise prin conducție și cuplaj. Partea 2: Perturbații electrice tranzitorii transmise prin conducție numai de-a lungul liniilor de alimentare ISO 7637-3 (2007) Vehicule rutiere. Perturbații electrice transmise prin conducție și cuplaj. Partea 3: Vehicule de pasageri și vehicule comerciale ușoare cu sisteme electrice cu tensiunea nominală de 12 V și vehicule comerciale cu sisteme electrice cu tensiunea nominală de 24 V – Transmisia perturbațiilor electrice prin cuplaj capacitiv și inductiv prin alte linii decât liniile de alimentare Standarde IEC IEC 60068-2-1 Ed. 6.0 (2007-03), Încercări de mediu – Partea 2: Metode de încercare – Secțiunea 1: Încercarea A: Frig IEC 60068-2-2 Ed. 5.0 (2007-07), Încercări de mediu – Partea 2: Metode de încercare – Secțiunea 1: Încercarea B: Căldură uscată IEC 60068-3-1 Ed. 2.0 (2011-08), Încercări de mediu – Partea 3: Documentație ajutătoare și orientări – Secțiunea 1: Încercări la frig și la căldură uscată IEC 60068-2-78 Ed. 2.0 (2012-10), Încercări de mediu – Partea 2: Metode de încercare – Secțiunea 78: Încercare Cab: Căldură umedă, continuă IEC 60068-2-30 Ed. 3.0 (2005-08), Încercări de mediu – Partea 2: Metode de încercare – Secțiunea 30: încercare Db: Căldură umedă ciclică (ciclu de 12 h + 12 h) IEC 60068-3-4 Ed. 1.0 (2001-08), Încercări de mediu – Partea 3: Documentație ajutătoare și orientări – Secțiunea 4: Încercări la căldură umedă IEC 61000-2-1 Ed. 1.0 (1990-05), Compatibilitate electromagnetică (EMC) – Partea 2: Mediu înconjurător – Secțiunea 1: Descrierea mediului înconjurător. Mediu electromagnetic pentru perturbații de joasă frecvență propagate prin conducție și transmisia de semnale pe rețelele publice de alimentare IEC 61000-4-1 Ed. 3.0 (2006-10), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 4: Tehnici de încercare și măsurare – Secțiunea 1: Vedere de ansamblu asupra seriei CEI 61000-4 IEC 61000-2-2 Ed. 1.0 (1990-05), Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 2: Mediu înconjurător – Secțiunea 2: Niveluri de compatibilitate pentru perturbațiile conduse de joasă frecvență și transmisia de semnale în rețelele publice de alimentare de joasă tensiune IEC 60068-2-31 Ed. 2.0 (2008-05), Încercări de mediu – Partea 2: Metode de încercare – Secțiunea 31: Încercare Ec: Șocuri datorate manevrărilor brutale, încercare destinată în special probelor de tip echipament IEC 60068-2-47 Ed. 3.0 (2005-4), Încercări de mediu – Partea 2: Metode de încercare – Secțiunea 47: Montarea componentelor, echipamentelor și a altor articole pentru încercări dinamice la vibrații, la impact și alte încercări similare IEC 60068-2-64 Ed. 2.0 (2008-04), Încercări de mediu – Partea 2: Metode de încercare – Secțiunea 64: Încercare Fh: Vibrații aleatorii de bandă largă și orientări IEC 60068-3-4 Ed. 1.0 (2003-08), Încercări de mediu – Partea 3: Documentație ajutătoare și orientări – Secțiunea 8: Alegerea dintre încercările la vibrații IEC 61000-4-11 Ed. 2.0 (2004-03), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 4: Tehnici de încercare și de măsurare – Secțiunea 11: Încercări de imunitate la scăderi de tensiune, întreruperi de scurtă durată și variații de tensiune. IEC 61000-6-1 Ed. 2.0 (2005-3), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 6: Standarde generice – Secțiunea 1: Imunitate pentru mediile rezidențiale, comerciale și ușor industrializate IEC 61000-6-2 Ed. 2.0 (2005-01), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 6: Standarde generice – Secțiunea 2: Imunitate pentru medii industriale IEC 61000-4-4 Ed. 3.0 (2012-04), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 4: Tehnici de încercare și măsurare – Secțiunea 4: Încercări de imunitate la trenuri de impulsuri rapide de tensiune IEC 61000-4-5 Ed. 2.0 (2005-11) Corecția 1 la Ed. 2.0 (2009-10), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 4: Tehnici de încercare și măsurare – Secțiunea 5: Încercare de imunitate la supratensiune IEC 61000-4-2 Ed. 2.0 (2008-12), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 4: Tehnici de încercare și măsurare – Secțiunea 2: Încercare de imunitate la descărcări electrostatice IEC 61000-4-3 Ed. 3.2 (2010-04), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 4: Tehnici de încercare și măsurare – Secțiunea 3: Încercări de imunitate la câmpuri electromagnetice de radiofrecvență, radiate IEC 61000-4-20 Ed. 2.0 (2010-08), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 4: Tehnici de încercare și de măsurare – Secțiunea 20: Încercări de emisie și de imunitate în ghiduri de undă cu mod transversal electromagnetic (TEM) IEC 61000-4-6 Ed. 4.0 (2013-10), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 4: Tehnici de încercare și măsurare – Secțiunea 6: Imunitate la perturbații conduse, induse de câmpuri de radiofrecvență IEC 61000-4-8 Ed. 2.0 (2009-09), Publicație EMC de bază – Compatibilitate electromagnetică (CEM) – Partea 4: Tehnici de încercare și măsurare – Secțiunea 8: Încercare de imunitate la câmp magnetic de frecvența rețelei Standarde europene EN 1822-1:2019-10, Filtre de aer de înaltă eficiență (EPA, HEPA și ULPA). Partea 1: Clasificare, încercări de performanță, marcaje Publicații OIML OIML R 99-1 &2 (2008) Instrumente pentru măsurarea emisiilor de gaze de evacuare ale vehiculelor OIML V 2-200 (2012) Vocabular Internațional de Metrologie – Concepte de bază și generale și termeni asociați (VIM) OIML D 11 (2013) Cerințe generale pentru instrumentele de măsură – Condiții de mediu (1) Directiva 2014/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a mijloacelor de măsurare (JO L 96, 29.3.2014, p. 149).

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.