Recitale
(1) Decizia 2002/994/CE a Comisiei (2) se aplică tuturor produselor de origine animală importate din China și destinate consumului uman sau nutriției animalelor.
(2) În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din respectiva decizie, statele membre trebuie să interzică importurile produselor respective. Articolul 2 alineatul (2) prevede două derogări de la această interdicție.
(3) În conformitate cu prima derogare, statele membre trebuie să autorizeze importurile de produse enumerate în partea I a anexei la Decizia 2002/994/CE în conformitate cu condițiile specifice de sănătate animală și publică aplicabile produselor în cauză.
(4) În conformitate cu a doua derogare, statele membre vor autoriza importul produselor enumerate în partea II a anexei la Decizia 2002/994/CE care sunt însoțite de o declarație a autorității chineze competente, în care se precizează că fiecare lot a fost supus unei analize chimice pentru a se asigura că produsele respective nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea umană.
(5) Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2022/2258 al Comisiei (4), a introdus anumiți derivați din grăsime, cum ar fi vitamina D3 și precursorii utilizați pentru producția vitaminei D3, ca produse înalt rafinate. Modificarea respectivă a fost introdusă deoarece orice risc pentru sănătatea animală și publică este eliminat prin tratamentul specific al acestor produse de origine animală prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
(6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 al Comisiei (5) prevede că produsele înalt rafinate derivate din ungulate pot intra în Uniune din țările terțe enumerate în anexa XII la regulamentul respectiv. China se numără printre țările terțe enumerate în anexa XII la regulamentul respectiv. În consecință, vitamina D3 și precursorii utilizați pentru producerea acesteia ar trebui să poată intra în Uniune din China, în conformitate cu articolul 22 litera (a) din regulamentul respectiv.
(7) Vitamina D3 este un produs foarte purificat și este utilizată și în hrana pentru animale pentru a satisface cerințele nutriționale ale animalelor. Vitamina D3 joacă un rol esențial în reglarea proceselor fiziologice ale calciului și fosforului. Au fost autorizați diferiți aditivi special adaptați utilizării în hrana animalelor pentru a preveni deficitul acestei vitamine. Vitamina D3 este, de asemenea, necesară pentru sănătatea și bunăstarea animalelor. Importurile în cauză ar trebui să respecte cerințele privind hrana pentru animale și sănătatea publică și animală. În consecință, vitamina D3 și precursorii utilizați pentru producerea acesteia ar trebui să poată intra în Uniune din China, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și cu Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (7).
(8) Prin urmare, este oportun să se extindă derogarea de la interdicția de intrare în Uniune din China, în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Decizia 2002/994/CE, la vitamina D3 și la precursorii utilizați pentru producerea acesteia.
(9) Prin urmare, Decizia 2002/994/CE ar trebui să fie modificată în consecință.
(10) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,