Recitale
(1) Unul dintre obiectivele Directivei 2014/53/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) este de a asigura buna funcționare a pieței interne. În temeiul articolului 3 alineatul (3) litera (a) din directiva respectivă, una dintre cerințele esențiale pe care trebuie să le îndeplinească echipamentele radio este aceea de a funcționa cu accesoriile, în special cu încărcătoarele comune. În acest sens, Directiva 2014/53/UE indică faptul că interoperabilitatea între echipamentele radio și accesorii precum încărcătoarele simplifică utilizarea echipamentelor radio și reduce deșeurile și costurile inutile, precum și că dezvoltarea unui încărcător comun pentru anumite categorii sau clase de echipamente radio este necesară, fiind în special în avantajul consumatorilor și al altor utilizatori finali.
(2) Începând din 2009, s-au depus eforturi la nivelul Uniunii pentru a limita fragmentarea pieței interfețelor de încărcare pentru telefoanele mobile și echipamentele radio similare. Deși inițiativele voluntare din ultima perioadă au sporit nivelul de convergență al dispozitivelor de încărcare, care reprezintă sursa externă de alimentare a încărcătoarelor, și au redus numărul de soluții diferite de încărcare disponibile pe piață, respectivele inițiative nu îndeplinesc pe deplin obiectivele de politici ale Uniunii de a asigura confortul consumatorilor, de a reduce deșeurile electronice și de a evita fragmentarea pieței dispozitivelor de încărcare.
(3) Uniunea se angajează să stimuleze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară curată, prin introducerea unor inițiative precum Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) și, mai recent, prin introducerea Pactului verde european, astfel cum este stabilit de către Comisie în Comunicarea sa din 11 decembrie 2019. Prezenta directivă vizează reducerea deșeurilor electronice generate de vânzarea de echipamente radio și reducerea extracției de materii prime și a emisiilor de CO2 generate de producerea, transportul și eliminarea încărcătoarelor, promovând astfel o economie circulară.
(4) Planul de acțiune al Comisiei pentru economia circulară, stabilit de către Comisie în Comunicarea sa din 11 martie 2020, a prevăzut inițiative pe parcursul întregului ciclu de viață al produselor, care vizează proiectarea acestora, promovează procesele economiei circulare și consumul durabil și urmăresc asigurarea faptului că resursele utilizate sunt păstrate în economia Uniunii cât mai mult timp posibil.
(5) Comisia a finalizat o evaluare a impactului, care a arătat că piața internă nu își exploatează întregul potențial, deoarece fragmentarea continuă a pieței în ceea ce privește interfețele de încărcare și protocoalele de comunicare pentru încărcare pentru telefoanele mobile și alte echipamente radio similare duce la o lipsă de confort pentru consumatori și la o creștere a deșeurilor electronice.
(6) Interoperabilitatea dintre echipamentele radio și accesoriile, precum încărcătoarele, este împiedicată deoarece există interfețe de încărcare diferite pentru anumite categorii sau clase de echipamente radio care utilizează încărcarea prin cablu, cum ar fi telefoanele mobile portabile, tabletele, camerele digitale, căștile sau căștile cu microfon, consolele video portabile, difuzoarele portabile, e-readerele, tastaturile, mouse-urile, sistemele portabile de navigație, căștile intraauriculare și laptopurile. În plus, există mai multe tipuri de protocoale de comunicare pentru încărcarea rapidă pentru care nu este întotdeauna garantat un nivel minim de performanță. În consecință, este nevoie de acțiuni la nivelul Uniunii pentru a promova un grad comun de interoperabilitate și furnizarea de informații referitoare la caracteristicile de încărcare ale echipamentelor radio către consumatori și alți utilizatori finali. Prin urmare, este necesar să se introducă în Directiva 2014/53/UE cerințe adecvate cu privire la protocoalele de comunicare pentru încărcare, la interfața de încărcare, și anume receptaculul de încărcare, a anumitor categorii sau clase de echipamente radio, precum și la informațiile care trebuie furnizate consumatorilor și altor utilizatori finali cu privire la caracteristicile de încărcare ale acestor categorii sau clase de echipamente radio, cum ar fi informații privind puterea minimă de alimentare și puterea maximă de alimentare necesare pentru încărcarea echipamentelor radio. Puterea minimă de alimentare ar trebui să fie echivalentă cu suma dintre puterea necesară pentru menținerea în funcțiune a echipamentului radio și puterea minimă necesară pentru ca bateria sa să înceapă să se încarce. Puterea maximă de alimentare ar trebui să fie echivalentă cu suma dintre puterea necesară pentru menținerea în funcțiune a echipamentului radio și puterea necesară pentru a atinge viteza maximă de încărcare.
(7) Absența armonizării interfețelor de încărcare și a protocoalelor de comunicare pentru încărcare poate duce la diferențe substanțiale între actele cu putere de lege, actele administrative sau practicile statelor membre privind interoperabilitatea telefoanelor mobile și a categoriilor sau claselor similare de echipamente radio cu dispozitivele lor de încărcare și privind furnizarea de echipamente radio fără dispozitive de încărcare.
(8) Dimensiunea pieței interne a telefoanelor mobile reîncărcabile și a categoriilor sau claselor similare de echipamente radio, proliferarea diferitelor tipuri de dispozitive de încărcare pentru astfel de echipamente radio, absența interoperabilității între echipamentele radio și dispozitivele de încărcare și comerțul transfrontalier semnificativ cu aceste produse impun inițierea unei acțiuni legislative mai incisive la nivelul Uniunii decât inițierea unor acțiuni la nivel național sau a unor măsuri voluntare, astfel încât să se asigure buna funcționare a pieței interne, asigurându-se totodată confortul consumatorilor și reducerea deșeurilor din mediul înconjurător.
(9) Prin urmare, este necesar să se armonizeze interfețele de încărcare și protocoalele de comunicare pentru încărcare pentru anumite categorii sau clase de echipamente radio care sunt reîncărcate prin cablu. De asemenea, este necesar să se asigure baza pentru adaptarea la orice progres științific și tehnologic viitor sau la orice evoluții viitoare ale pieței, care vor fi monitorizate în permanență de către Comisie. În mod deosebit, pe viitor ar trebui avută totodată în vedere introducerea unei armonizări a interfețelor de încărcare și a protocoalelor de comunicare pentru încărcare, în ceea ce privește echipamentele radio care ar putea fi încărcate prin orice alte mijloace decât încărcarea prin cablu, inclusiv încărcarea prin unde radio (încărcarea fără fir). În plus, includerea unor categorii sau clase suplimentare de echipamente radio care sunt încărcate prin încărcare prin cablu ar trebui să fie avută în vedere în mod sistematic în contextul adaptării pe viitor a soluțiilor de încărcare armonizate, cu condiția ca integrarea soluțiilor de încărcare armonizate pentru astfel de categorii sau clase suplimentare de echipamente radio să fie fezabilă din punct de vedere tehnic. Armonizarea ar trebui să urmărească obiectivele asigurării confortului consumatorilor, reducerii deșeurilor din mediul înconjurător și evitării fragmentării pieței între diferitele interfețe de încărcare și protocoale de comunicare pentru încărcare, precum și între orice inițiative la nivel național, care ar putea genera obstacole în calea comerțului pe piața internă. Adaptarea pe viitor a armonizării interfețelor de încărcare și a protocoalelor de comunicare pentru încărcare ar trebui să urmărească în continuare respectivele obiective, asigurându-se că aceasta încorporează cele mai adecvate soluții tehnice pentru interfețele de încărcare și protocoalele de comunicare pentru încărcare pentru toate tipurile de încărcare. Soluțiile de încărcare armonizate ar trebui să fie rezultatul celui mai adecvat compromis între obținerea acceptării lor pe piață și atingerea obiectivelor de asigurare a confortului consumatorilor, de reducere a deșeurilor din mediul înconjurător și de evitare a fragmentării pieței. Pentru selecționarea unor astfel de soluții de încărcare ar trebui utilizate în principal standarde tehnice relevante care respectă respectivele obiective și care au fost elaborate la nivel european sau internațional. În cazuri excepționale în care este necesar să se introducă, să se adauge sau să se modifice o specificație tehnică existentă în absența unor standarde europene sau internaționale accesibile publicului care să respecte respectivele obiective, Comisia ar trebui să poată stabili alte specificații tehnice, cu condiția ca respectivele specificații tehnice să fi fost elaborate în conformitate cu criteriile deschiderii, consensului și transparenței și să îndeplinească cerințele de neutralitate și stabilitate menționate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Este necesar ca toate părțile interesate sectoriale relevante reprezentate în Grupul de experți al Comisiei privind echipamentele radio să fie implicate în proces, pe tot parcursul adaptării soluțiilor de încărcare armonizate.
(10) O astfel de armonizare ar fi totuși incompletă dacă nu se prevăd în același timp și cerințe privind vânzarea combinată a echipamentelor radio și a încărcătoarelor acestora și privind informațiile care trebuie furnizate consumatorilor și altor utilizatori finali. O fragmentare a abordărilor între statele membre în ceea ce privește comercializarea categoriilor sau a claselor de echipamente radio în cauză și a dispozitivelor lor de încărcare ar constitui un obstacol pentru comerțul transfrontalier cu aceste produse, de exemplu prin obligarea operatorilor economici să își reambaleze produsele în funcție de statul membru în care urmează să fie furnizate. Acest lucru ar conduce, la rândul său, la creșterea inconvenientelor pentru consumatori și ar genera deșeuri electronice inutile, anulând astfel beneficiile produse de armonizarea interfeței de încărcare și a protocolului de comunicare pentru încărcare. Prin urmare, este necesar să se impună cerințe pentru a se asigura că consumatorii și alți utilizatori finali nu sunt obligați să achiziționeze un nou dispozitiv de încărcare de fiecare dată când achiziționează un nou telefon mobil sau echipament radio similar. Disocierea vânzării dispozitivelor de încărcare de vânzarea echipamentelor radio ar oferi opțiuni durabile, ușor de accesat, atractive și convenabile pentru consumatori și pentru alți utilizatori finali. Pe baza experienței dobândite ca urmare a aplicării cerințelor, a urmăririi tendințelor emergente ale pieței și a evoluțiilor tehnologice, Comisia ar trebui să aibă în vedere o extindere a cerinței referitoare la furnizarea dispozitivelor de încărcare împreună cu echipamentele radio astfel încât să se aplice și cablurilor și/sau introducerea disocierii obligatorii pentru a se asigura că obiectivele de asigurare a confortului consumatorilor și de reducere a deșeurilor din mediul înconjurător sunt urmărite în modul cel mai eficient. Pentru a asigura eficacitatea acestor cerințe, consumatorii și alți utilizatorii finali ar trebui să primească informațiile necesare cu privire la caracteristicile de încărcare atunci când achiziționează un telefon mobil sau un echipament radio similar. O pictogramă specială ar permite consumatorilor și altor utilizatori finali să își dea seama, înainte de a face achiziția, dacă alături de echipamentele radio sunt incluse sau nu dispozitive de încărcare. Pictograma ar trebui să figureze în cazul tuturor formelor de vânzare, inclusiv în cazul vânzării la distanță.
(11) Este fezabil din punct de vedere tehnic să se definească USB de tip C ca receptacul comun de încărcare pentru categoriile sau clasele relevante de echipamente radio, mai ales deoarece acestea sunt deja capabile să conțină un astfel de receptacul. Tehnologia USB de tip C, care este utilizată la nivel mondial, a fost adoptată la nivelul standardizării internaționale și a fost transpusă în sistemul european de către Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică (Cenelec) în cadrul standardului european EN IEC 62680-1-3:2021 „Interfețe de magistrală serială universală pentru date și alimentare electrică – Partea 1-3: Componente comune – Specificație pentru cabluri și conectoare USB de tip C®”.
(12) USB de tip C este o tehnologie deja comună pentru multe categorii sau clase de echipamente radio, deoarece asigură încărcarea și transferul de date de înaltă calitate. Atunci când este combinat cu protocolul de comunicare pentru încărcare USB Power Delivery, receptaculul de încărcare USB de tip C este capabil să furnizeze o putere de până la 100 de wați și, prin urmare, lasă o marjă largă pentru continuarea dezvoltării unor soluții de încărcare rapidă, permițând în același timp pieței să asigure condițiile necesare pentru echipamentele mai puțin performante, care nu necesită o încărcare rapidă. Telefoanele mobile și echipamentele radio similare care permit încărcarea rapidă pot încorpora caracteristicile USB Power Delivery, astfel cum sunt descrise în standardul european EN IEC 62680-1-2:2021 „Interfețe de magistrală serială universală pentru date și alimentare electrică – Partea 1-2: Componente comune – Specificație USB pentru furnizarea de curent”. Specificațiile pentru USB fac obiectul unei evoluții continue. În această privință, USB Implementers Forum a elaborat o versiune actualizată a specificației USB pentru furnizarea de curent, care permite susținerea unei puteri de până la 240 de wați. De asemenea, a fost adaptată specificația pentru USB de tip C, care va extinde cerințele pentru cabluri și conectori astfel încât aceștia să susțină o putere de până la 240 de wați. Acest lucru va permite ca echipamentele radio care necesită astfel de niveluri de putere să fie luate în considerare pentru o eventuală includere pe lista echipamentelor radio reglementate de prezenta directivă.
(13) În ceea ce privește încărcarea prin alte mijloace decât prin cablu, ar putea fi dezvoltate în viitor soluții divergente, care ar putea avea un impact negativ asupra interoperabilității, asupra confortului consumatorilor și asupra mediului. Deși este prematur să se impună cerințe specifice asupra unor astfel de soluții în această etapă, Comisia ar trebui să ia măsuri în vederea promovării și armonizării unor astfel de soluții pentru a evita fragmentarea pe viitor a pieței interne.
(14) Directiva 2014/53/UE ar trebui modificată pentru a include dispoziții referitoare la interfețele de încărcare și protocoalele de comunicare pentru încărcare. Categoriile sau clasele de echipamente radio reglementate în mod specific de noile dispoziții ar trebui descrise mai detaliat într-o nouă anexă la respectiva directivă. În cadrul respectivelor categorii sau clase de echipamente radio sunt vizate numai echipamentele radio cu baterie reîncărcabilă amovibilă sau încorporată. În ceea ce privește camerele digitale, sunt considerate echipamente radio vizate orice camere foto și video digitale, inclusiv camerele de acțiune. Pentru camerele digitale concepute exclusiv pentru sectorul audiovizual sau pentru sectorul securitate și supraveghere nu ar trebui să se impună obligația de a integra soluția de încărcare armonizată. În ceea ce privește căștile intraauriculare, echipamentele radio vizate sunt luate în considerare împreună cu carcasa sau caseta de încărcare aferentă, având în vedere că dimensiunile și forma specifice ale căștilor intraauriculare nu permit o disociere a acestora de carcasa sau caseta lor de încărcare. Carcasa sau caseta de încărcare pentru acest tip de echipamente radio nu este considerată ca făcând parte din dispozitivul de încărcare. În ceea ce privește laptopurile, sunt considerate echipamente radio vizate orice computere portabile, inclusiv laptopurile, notebook-urile, mini-laptopurile, laptopurile hibride sau convertibile și netbook-urile.
(15) Directiva 2014/53/UE ar trebui, de asemenea, să fie modificată în vederea introducerii de cerințe privind furnizarea anumitor categorii sau clase de echipamente radio fără dispozitive de încărcare. Categoriile sau clasele de echipamente radio în cauză, precum și specificațiile privind soluțiile de încărcare ar trebui prezentate într-o nouă anexă la respectiva directivă.
(16) Directiva 2014/53/UE prevede includerea de informații în instrucțiunile însoțitoare ale echipamentelor radio și, prin urmare, în articolul relevant al respectivei directive ar trebui introduse cerințe suplimentare privind informațiile. Conținutul noilor cerințe ar trebui specificat într-o nouă anexă la respectiva directivă. Anumite informații ar trebui puse la dispoziție în format vizual pentru toate formele de furnizare, inclusiv în cazul vânzării la distanță. O etichetă dedicată specificațiilor cu privire la capacitățile de încărcare și la dispozitivele de încărcare compatibile ar permite consumatorilor și altor utilizatori finali să aleagă cel mai adecvat dispozitiv de încărcare necesar pentru încărcarea echipamentelor lor radio. Pentru a furniza o sursă de referință utilă pe parcursul întregului ciclu de viață al echipamentelor radio, ar trebui ca informațiile privind specificațiile cu privire la capacitățile de încărcare și cu privire la dispozitivele de încărcare compatibile să fie incluse și în instrucțiunile și informațiile de siguranță care însoțesc echipamentele radio. Ar trebui să fie posibilă adaptarea acestor cerințe de informare în viitor pentru a reflecta eventualele modificări ale cerințelor de etichetare, în special pentru dispozitivele de încărcare, care ar putea fi introduse în temeiul Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6). Ar trebui, în special, ca respectivele cerințe de informare să reflecte evoluția soluțiilor de încărcare armonizate și să fie adaptate în consecință. În respectivul context, ar putea fi avută în vedere și includerea unui sistem de coduri de culori.
(17) Având în vedere că importatorii și distribuitorii ar putea, de asemenea, furniza echipamente radio direct consumatorilor și altor utilizatori finali, acestora ar trebui să li se aplice obligații identice cu cele aplicabile producătorilor în ceea ce privește informațiile care trebuie să fie furnizate sau afișate. Atunci când pun echipamente radio la dispoziția consumatorilor și a altor utilizatori finali, toți operatorii economici ar trebui să îndeplinească obligația în ceea ce privește pictograma care indică dacă alături de echipamentele radio sunt incluse sau nu dispozitive de încărcare. Astfel, importatorii și distribuitorii ar putea oferi pachete care ar include echipamentele radio și dispozitivele de încărcare aferente chiar și atunci când astfel de echipamente radio sunt furnizate de către producător fără dispozitive de încărcare, cu condiția ca importatorii și distribuitorii să ofere consumatorilor și altor utilizatori finali și posibilitatea de a achiziționa echipamentele radio fără niciun dispozitiv de încărcare.
(18) Directiva 2014/53/UE stabilește procedurile de evaluare a conformității. Aceasta ar trebui modificată pentru a adăuga trimiteri la noi cerințe esențiale. Producătorii ar trebui să aibă astfel posibilitatea de a recurge la o procedură de control intern al producției pentru a demonstra conformitatea cu noile cerințe esențiale.
(19) Pentru a se asigura că autoritățile naționale de supraveghere a pieței dispun de mijloacele procedurale necesare pentru a asigura respectarea noilor cerințe referitoare la interfețele de încărcare și protocoalele de comunicare pentru încărcare armonizate, precum și a cerințelor referitoare la furnizarea de echipamente radio care fac obiectul unei astfel de armonizări, Directiva 2014/53/UE ar trebui adaptată în consecință. Ar trebui inclusă în special o trimitere explicită la nerespectarea cerințelor esențiale, care includ și noile dispoziții în legătură cu specificațiile privind capacitățile de încărcare și dispozitivele de încărcare compatibile. Dat fiind că respectivele dispoziții noi se referă la aspecte legate de interoperabilitate, obiectivul ar fi evitarea interpretărilor divergente cu privire la posibilitatea de a declanșa procedura prevăzută în Directiva 2014/53/UE și în ceea ce privește echipamentele radio care nu prezintă riscuri pentru sănătatea sau siguranța persoanelor sau pentru alte aspecte legate de protecția interesului public.
(20) Directiva 2014/53/UE prevede cazurile de nonconformitate formală. Dat fiind că prezenta directivă introduce noi cerințe aplicabile anumitor categorii sau clase de echipamente radio, Directiva 2014/53/UE ar trebui modificată pentru a permite asigurarea eficace de către autoritățile naționale de supraveghere a pieței a conformării cu noile cerințe.
(21) De asemenea, Directiva 2014/53/UE ar trebui modificată astfel încât trimiterile pe care le conține să fie adaptate la noile cerințe introduse prin prezenta directivă.
(22) Este necesar să fie asigurată interoperabilitatea minimă comună între echipamentele radio și dispozitivele de încărcare pentru astfel de echipamente radioși să fie abordate orice evoluții viitoare ale pieței, cum ar fi apariția unor noi categorii sau clase de echipamente radio în legătură cu care are loc o fragmentare semnificativă a interfețelor de încărcare și a protocoalelor de comunicare pentru încărcare, precum și orice evoluții ale tehnologiei de încărcare. Este, de asemenea, necesar să fie reflectate modificările viitoare ale cerințelor de etichetare, cum ar fi cele privind dispozitivele de încărcare sau cablurile de încărcare, sau alte progrese tehnice. Prin urmare, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea categoriilor sau claselor de echipamente radio și a specificațiilor privind interfețele de încărcare și protocoalele de comunicare pentru încărcare pentru fiecare dintre acestea, precum și în ceea ce privește modificarea cerințelor de informare referitoare la interfețele de încărcare și protocoalele de comunicare pentru încărcare. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (7). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(23) Prin urmare, Directiva 2014/53/UE ar trebui modificată în consecință.
(24) Operatorilor economici ar trebui să li se acorde suficient timp pentru a efectua adaptările necesare ale echipamentelor radio care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, pe care intenționează să le introducă pe piața Uniunii,