Recitale
(1) Regulamentul (UE, Euratom) 2022/2434 al Parlamentului European și al Consiliului (2) a modificat Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 („Regulamentul financiar”) prin stabilirea strategiei de finanțare diversificate ca metodă de finanțare unică pentru realizarea operațiunilor de împrumut și de gestionare a datoriei de către Comisie. Articolul 220a din Regulamentul financiar se aplică programelor de asistență financiară pentru care actele de bază intră în vigoare la 9 noiembrie 2022 sau ulterior acestei date. Strategia de finanțare diversificată nu se aplică programelor existente, în cadrul cărora operațiunile de împrumut și de credit ar trebui să fie efectuate în continuare prin metoda tradițională back-to-back, în conformitate cu articolul 220 din Regulamentul financiar. Metoda back-to-back se poate aplica, de asemenea, în mod excepțional, noilor programe de asistență financiară și se aplică oricărui program Euratom.
(2) În conformitate cu articolul 220a din Regulamentul financiar, Comisia ia măsurile necesare pentru implementarea strategiei de finanțare diversificate. Aceste măsuri ar trebui să cuprindă un cadru de guvernanță, proceduri de gestionare a riscurilor și o metodologie de alocare a costurilor, care ar trebui să asigure faptul că toate costurile înregistrate de Uniune care au legătură cu o asistență financiară sunt suportate de țara beneficiară. Prin urmare, este necesar să se stabilească măsurile aplicabile atât operațiunilor de împrumut și de gestionare a datoriei efectuate de Comisie în cadrul strategiei de finanțare diversificate, cât și operațiunilor de credit conexe.
(3) Comisia a aplicat pentru prima dată strategia de finanțare diversificată pentru operațiunile de împrumut în contextul NextGenerationEU („NGEU”), instrumentul temporar al Uniunii de sprijinire a redresării economice în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19. Acest lucru a permis mobilizarea cu succes a fondurilor pentru sprijin nerambursabil și împrumuturi în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și pentru alte programe ale Uniunii menționate la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2020/2094 al Consiliului (4).
(4) Modelul de guvernanță și procesele necesare pentru implementarea strategiei de finanțare diversificate în cadrul NGEU au fost stabilite în conformitate cu Decizia de punere în aplicare C(2021) 2502 a Comisiei (5). Aceste măsuri includ, printre altele, un cadru de guvernanță, proceduri de gestionare a riscurilor și de asigurare a conformității. O metodologie de alocare a costurilor a fost elaborată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1095 a Comisiei (6). Este oportun ca măsurile necesare pentru implementarea strategiei de finanțare diversificate în temeiul articolului 220a din Regulamentul financiar să se bazeze pe modelul de guvernanță pentru NGEU.
(5) Cu toate că prezenta decizie ar trebui să se aplice în principal operațiunilor efectuate în cadrul strategiei de finanțare diversificate, este oportun ca unele dintre dispozițiile prevăzute în aceasta să fie extinse la operațiunile efectuate prin metoda back-to-back. Această abordare ar asigura coerența între diferitele programe, în măsura aplicabilă. De asemenea, aceasta ar garanta faptul că toate operațiunile sunt reglementate de cele mai adecvate norme, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Această abordare ar trebui să se aplice măsurilor legate de procedurile de gestionare a riscurilor și de asigurare a conformității.
(6) Elementele operațiunilor de împrumut planificate în cadrul strategiei de finanțare diversificate pentru o perioadă de un an ar trebui stabilite printr-o decizie de împrumut anuală. În special, decizia ar trebui să stabilească dimensiunile operațiunilor de împrumut și de gestionare a datoriei care urmează să fie efectuate în vederea definirii expunerii globale a bugetului Uniunii și a beneficiarilor împrumuturilor. În acest scop, ar trebui să se stabilească un interval pentru cuantumurile maxime ale emisiunilor pentru finanțarea pe termen lung acordată în toate scopurile, un sold maxim al finanțării pe termen scurt, scadența medie maximă a finanțării pe termen lung a Uniunii, o limită pentru soldul final al fiecărei emisiuni și, dacă este cazul, cuantumul maxim al emisiunilor Comisiei care pot fi deținute într-un cont propriu și care pot fi utilizate ca sursă de finanțare suplimentară sau pentru a sprijini piața secundară.
(7) Pentru a se asigura disponibilitatea fondurilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul programelor de asistență financiară conexe, pe măsură ce acestea ajung la scadență, operațiunile de împrumut și de gestionare a datoriei din cadrul strategiei de finanțare diversificate ar trebui să fie efectuate pe baza unor planuri de finanțare bianuale. Planurile de finanțare ar urma să încadreze respectivele operațiuni în această perioadă în funcție de plățile care trebuie efectuate pentru punerea în aplicare a programelor conexe. Prin urmare, stabilirea planului de finanțare ar trebui să asigure o legătură directă cu nevoile de plată pentru a permite îndeplinirea angajamentelor în materie de cheltuieli care au fost asumate în temeiul actelor de bază corespunzătoare. Planul de finanțare ar trebui să fie stabilit în funcție de limitele prevăzute în decizia de împrumut anuală. Planul de finanțare reprezintă baza pentru informarea participanților pe piață cu privire la planurile de finanțare orientative pentru perioada următoare.
(8) Prin stabilirea unui cuantum maxim indicativ al împrumuturilor care acoperă, de regulă, o perioadă de șase luni și prin stabilirea altor parametri-cheie ai operațiunilor planificate, planul de finanțare ar asigura, de asemenea, o mai mare previzibilitate a emisiunilor, menținând în același timp flexibilitatea și oferind transparență piețelor. Baza de investitori vizată are nevoie de informații cu privire la emisiunile care urmează să fie lansate și de o indicație privind calendarul stabilit pentru a pregăti planificarea investițiilor.
(9) Decizia anuală de împrumut și planul de finanțare ar trebui să servească drept bază, pe de o parte, pentru informațiile comunicate de Comisie Parlamentului European și Consiliului, în conformitate cu articolul 220a alineatul (2) din Regulamentul financiar, iar, pe de altă parte, pentru informațiile puse la dispoziția piețelor și a publicului. În plus, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului rapoarte cu privire la toate aspectele strategiei sale de împrumut și de gestionare a datoriei, în mod cuprinzător și periodic, în conformitate cu articolul 220a alineatul (2) din Regulamentul financiar.
(10) Definirea unor planuri de finanțare precise și de interes real în cadrul strategiei de finanțare diversificate depinde de comunicarea periodică și promptă a informațiilor de către ordonatorii de credite responsabili cu punerea în aplicare a programelor de asistență financiară în termenele și în limitele cuantumurilor stabilite în cadrul aprobărilor plăților preconizate. Aceste informații ar trebui comunicate Direcției Generale Buget, în calitate de serviciu responsabil pentru definirea și punerea în aplicare a planurilor de finanțare, prin intermediul instrumentului de previziune financiară al Comisiei.
(11) Strategia de finanțare diversificată ar trebui să urmărească obținerea celor mai avantajoase condiții financiare pentru Uniune, printr-o planificare solidă și o executare fără impedimente a tranzacțiilor în cele mai bune condiții posibile și în condițiile predominante pe piață. Având în vedere necesitatea de a mobiliza fonduri pentru a permite efectuarea plăților către programele respective, Comisia dispune de o marjă de apreciere limitată în ceea ce privește calendarul tranzacțiilor de pe piață. Strategia de finanțare diversificată ar oferi Comisiei o gamă mai largă de tehnici de finanțare, inclusiv finanțarea pe termen scurt, care să îi permită să reducă riscul de execuție pe piață atunci când este necesar să mobilizeze fonduri în condiții de piață mai nefavorabile.
(12) Instrumentele de finanțare din cadrul strategiei de finanțare diversificate ar trebui să includă, printre altele, o varietate de obligațiuni de referință și de titluri de creanță pe termen scurt ale UE. Operațiunile de împrumut din cadrul strategiei de finanțare diversificate ar trebui organizate sub formă de licitații, tranzacții sindicalizate sau plasamente private, alegând-o pe cea mai adecvată dintre acestea având în vedere dimensiunea și natura operațiunilor.
(13) Strategia de finanțare diversificată ar trebui să includă capacitatea de a emite instrumente pe termen scurt și de a menține o rezervă de lichidități care să permită Comisiei să elimine neconcordanțele dintre împrumuturi și plăți în ceea ce privește calendarul, precum și să onoreze o cerere de plată în cazul unor condiții de finanțare nefavorabile. Operațiunile de împrumut pe termen scurt prin intermediul titlurilor de creanță pe termen scurt ale UE ar trebui realizate prin intermediul unor licitații periodice pentru a oferi flexibilitate și eficiență. Licitațiile respective ar trebui să fie organizate astfel încât să se asigure un statut de emitent transparent și previzibil pentru Uniune și egalitatea de tratament pentru participanți.
(14) Operațiunile de gestionare a datoriei din cadrul strategiei de finanțare diversificate permit o mai bună gestionare a ratei dobânzii și a altor riscuri financiare. Prin urmare, este oportun să se permită utilizarea instrumentelor financiare derivate, cum ar fi swapurile, pentru a gestiona rata dobânzii sau alte riscuri financiare legate de împrumuturile acordate țărilor beneficiare, respectând întotdeauna principiul echilibrului, sau pentru a efectua tranzacții garantate sau negarantate pe piața monetară cu oficii de gestionare a datoriei din statele membre, instituții supranaționale, agenții naționale din sectorul public, instituții de credit și firme de investiții cu o bonitate adecvată sau cu contrapărți centrale. În acest context, Comisia ar trebui, de asemenea, să fie autorizată să răscumpere și/sau să dețină propriile obligațiuni în scopul administrării lichidității și al sprijinirii lichidităților pe piața obligațiunilor UE.
(15) Operațiunile de credit ar trebui efectuate în conformitate cu actul de bază relevant și cu acordurile de împrumut corespunzătoare. Este oportun să se stabilească condițiile minime în care sunt plătite împrumuturile. De asemenea, ar trebui să se asigure faptul că țările beneficiare suportă toate costurile înregistrate de Uniune care au legătură cu împrumuturi în conformitate cu o metodologie stabilită de Comisie printr-o decizie separată, completată de orientări detaliate pentru calcularea acestor costuri.
(16) Țărilor beneficiare ar trebui să li se ofere posibilitatea de a solicita Comisiei să acorde împrumuturi la o rată fixă de acoperire a dobânzilor. Acest lucru ar necesita utilizarea de către Comisie a unor instrumente financiare, cum ar fi swapurile pe rata dobânzii, pentru a oferi credite cu dobândă fixă. Costurile de gestionare a riscurilor cu instrumente financiare derivate ar trebui să fie suportate de țara beneficiară.
(17) Operațiunile de împrumut din cadrul programelor de asistență financiară existente sunt efectuate în temeiul „Programului privind emisiunile de titluri de creanțe UE-Euratom” instituit în 2019 și actualizat în 2021 (denumit în continuare „programul privind emisiunile de titluri de creanțe”). Programul include, printre altele, o circulară privind ofertele care conține toate informațiile necesare piețelor în conformitate cu legislația aplicabilă, precum și acorduri operaționale și contractuale cu contrapărți care sunt esențiale pentru activitățile de împrumut. Operațiunile de împrumut din cadrul strategiei de finanțare diversificate ar trebui să fie efectuate în temeiul Programului privind emisiunile de creanțe, după introducerea modificărilor necesare în documentația existentă.
(18) Pentru a efectua operațiunile de împrumut și de gestionare a datoriei în cadrul strategiei de finanțare diversificate, ar trebui stabilite capacități operaționale adecvate, inclusiv capacități de decontare a tranzacțiilor, o platformă de licitație și posibilitatea de a recurge la tranzacții de recumpărare și swapuri.
(19) Pentru a efectua operațiuni de împrumut și de gestionare a datoriei în cadrul strategiei de finanțare diversificate și operațiuni de credit conexe, Comisia ar trebui să deschidă conturi speciale, exclusiv pentru efectuarea acestor operațiuni. Acestor conturi ar trebui să li se aplice aceleași considerații ca și în cazul conturilor destinate operațiunilor NGEU. În special, pentru a aborda riscul de lichiditate care decurge din aceste operațiuni, ar trebui stabilite dețineri prudențiale de numerar sigure și specifice obiectivului urmărit pentru plăți. Cerința de a deține o astfel de rezervă prudențială de numerar specifică reprezintă o parte integrantă și indispensabilă a abordării de gestionare a riscurilor pentru o strategie de finanțare diversificată. Pentru a se asigura că aceste dețineri de numerar critice nu sunt supuse niciunui risc de contrapartidă care decurge din intrarea în dificultate a instituției la care sunt păstrate aceste rezerve, este imperativ ca aceste dețineri prudențiale de numerar să fie deținute la o bancă centrală. Aceste dețineri de numerar ar trebui să fie păstrate într-un cont special deschis la BCE și ar trebui menținute la cel mai scăzut nivel necesar pentru a onora plățile care urmează să fie efectuate într-un orizont scurt de timp, dar pot varia în ceea ce privește cuantumul în funcție de calendarul emisiunilor și al plăților. Ar trebui încheiat cu BCE un contract de servicii de agenție fiscală, care să permită acoperirea costurilor aferente.
(20) În plus, un cadru de gestionare a riscurilor și de asigurare a conformității pentru operațiunile de împrumut, de gestionare a datoriei și de credit ar trebui să asigure protecția intereselor financiare ale Uniunii și să garanteze că toate activitățile se desfășoară în conformitate cu cele mai înalte standarde de integritate, de probitate, de bună gestiune financiară și gestionare a riscurilor. În acest sens, rolul de responsabil cu gestionarea riscurilor instituit anterior în temeiul Deciziei C(2021) 2502 a Comisiei ar trebui extins pentru a se aplica tuturor operațiunilor din cadrul strategiei de finanțare diversificate în temeiul prezentei decizii. Responsabilul cu gestionarea riscurilor ar trebui să fie sprijinit în îndeplinirea sarcinilor sale de Comitetul pentru riscuri și conformitate.
(21) Responsabilul cu gestionarea riscurilor, în conformitate cu cele mai bune practici și cu standardele internaționale recunoscute, ar trebui să elaboreze o politică la nivel înalt privind riscurile și conformitatea care să conțină orientări privind riscurile și conformitatea pentru realizarea operațiunilor în condiții de independență deplină.
(22) În special, responsabilul cu gestionarea riscurilor ar trebui să se asigure că operațiunile respectă politica la nivel înalt privind riscurile și conformitatea și că riscurile legate de aceste operațiuni sunt identificate, înțelese, gestionate și raportate responsabilului cu gestionarea riscurilor. În îndeplinirea acestor sarcini, responsabilul cu gestionarea riscurilor ar trebui să fie sprijinit de un responsabil cu asigurarea conformității, care ar trebui să raporteze direct responsabilului cu gestionarea riscurilor cu privire la aspectele legate de respectarea normelor și a procedurilor de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului.
(23) Pentru a se asigura că măsurile aplicabile tuturor operațiunilor efectuate în cadrul strategiei de finanțare diversificate sunt uniforme, este oportun ca Decizia C(2021) 2502 să fie abrogată.
(24) Pentru a se asigura că operațiunile de împrumut care urmează să fie efectuate în cadrul instrumentului pentru acordarea de sprijin Ucrainei (7) vor beneficia de strategia de finanțare diversificată, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,