Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește norme privind bolile animalelor care sunt transmisibile la animale sau la om, inclusiv cerințe privind certificarea oficială a sănătății animale pentru diferite tipuri de circulații care implică animale, materiale germinative și produse de origine animală, precum și cerințe pentru introducerea în Uniune. Cerințele respective referitoare la introducerea în Uniune a animalelor vii, a materialelor germinative și a produselor de origine animală sunt specificate mai în detaliu în Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei (3).
(2) Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește norme pentru efectuarea controalelor oficiale și a altor activități oficiale desfășurate de autoritățile competente ale statelor membre pentru a asigura respectarea normelor menționate la articolul său 1 alineatul (2), printre altele norme privind siguranța alimentelor în toate etapele producției, prelucrării și distribuției, precum și cerințe privind sănătatea și bunăstarea animalelor și privind subprodusele de origine animală.
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 al Comisiei (4) stabilește modele de certificate de sănătate animală/oficiale și certificate oficiale pentru introducerea în Uniune a animalelor, a produselor de origine animală, a produselor compuse, a materialelor germinative, a subproduselor de origine animală, a germenilor destinați consumului uman și a semințelor destinate producției de germeni destinați consumului uman.
(4) Cu toate acestea, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 nu include niciun model de certificat care să vizeze introducerea în Uniune a produselor și mărfurilor respective care sunt originare din Uniune și care sunt circulate către o țară terță sau un teritoriu terț și care sunt apoi circulate înapoi în Uniune din țara terță respectivă sau teritoriul terț respectiv după descărcare, depozitare și reîncărcare. Prin urmare, este necesar să se modifice regulamentul de punere în aplicare respectiv pentru a prevedea astfel de tip de model de certificat și pentru a evita perturbări nejustificate ale comerțului în astfel de cazuri.
(5) Articolul 229 din Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că transporturile de animale, de materiale germinative și de produse de origine animală care intră în Uniune trebuie să provină dintr-o țară terță, dintr-un teritoriu terț, dintr-o zonă sau dintr-un compartiment al acestora care sunt precizate în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv.
(6) Regulamentul delegat (UE) 2020/692 completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește cerințele de sănătate animală pentru introducerea în Uniune a transporturilor de animale, de materiale germinative și de produse de origine animală din țări terțe sau teritorii sau din zone sau compartimente ale acestora în cazul animalelor de acvacultură. Articolul 3 primul paragraf litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2020/692 prevede că transporturile de animale, de materiale germinative și de produse de origine animală care intră care intră sub incidența sa pot fi introduse în Uniune numai dacă provin dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț sau zonă sau compartiment ale acestora, menționate pentru specia de animale, pentru materialele germinative și pentru produsele de origine animală respective în conformitate cu cerințele de sănătate animală prevăzute în regulamentul delegat respectiv.
(7) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei (5) stabilește listele cu țările terțe, teritoriile sau zonele acestora – sau, în cazul animalelor de acvacultură, compartimentele lor – din care se permite introducerea în Uniune a respectivelor specii și categorii de animale și a respectivelor categorii de materiale germinative și de produse de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692.
(8) Anexa XXII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 prevede lista țărilor terțe autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de animale, de materiale germinative sau de produse de origine animală originare din Uniune și care se întorc în Uniune după ce au fost transportate printr-o țară terță sau un teritoriu terț. Este necesar ca anexa respectivă să fie modificată pentru a include țările terțe sau teritoriile terțe autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de produse de origine animală originare din Uniune care, după depozitare în țările terțe sau teritoriile terțe respective, sunt circulate înapoi în Uniune, precum și pentru a menționa condițiile specifice care trebuie îndeplinite în astfel de cazuri.
(9) Regulamentul (UE) 2017/625 prevede, de asemenea, că transporturile de anumite animale și mărfuri pot intra în Uniune numai dintr-o țară terță sau dintr-o regiune a acesteia care figurează pe o listă întocmită de Comisie în acest scop.
(10) Regulamentul delegat (UE) 2019/625 al Comisiei (6) completează Regulamentul (UE) 2017/625 în ceea ce privește cerințele de introducere în Uniune a transporturilor de anumite animale și mărfuri destinate consumului uman provenind din țări terțe sau din regiuni ale acestora, pentru a asigura faptul că ele respectă cerințele relevante stabilite în normele menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625 sau cerințe recunoscute a fi cel puțin echivalente.
(11) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 al Comisiei (7) stabilește listele țărilor terțe sau regiunilor acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a produselor de origine animală și a anumitor mărfuri, completând listele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404. Pentru a permite introducerea în Uniune a produselor de origine animală care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului delegat (UE) 2020/692, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 să fie modificat pentru a cuprinde țările terțe sau regiunile autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de astfel de produse de origine animală și de anumite mărfuri originare din Uniune care, după depozitare în țările terțe sau regiunile terțe respective, sunt circulate înapoi în Uniune și îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2019/625.
(12) Prin urmare, este necesar ca Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2020/2235, (UE) 2021/404 și (UE) 2021/405 să fie modificate în consecință.
(13) Din motive de securitate juridică, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență.
(14) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,