Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. În special, articolul 10 alineatul (2), coroborat cu articolul 10 alineatul (7) din respectivul regulament, prevede proceduri specifice pentru reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului (2) și al Directivei 82/471/CEE a Consiliului (3).
(2) Articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 impune Comisiei obligația de a adopta un regulament de retragere de pe piață a aditivilor furajeri pentru care nu a fost furnizată nicio notificare menționată la articolul 10 alineatul (1) litera (a) din regulamentul respectiv într-un termen specificat. Aceeași obligație se aplică aditivilor furajeri pentru care nu a fost depusă nicio cerere în conformitate cu articolul 10 alineatele (2) și (7) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 înainte de termenul prevăzut în dispozițiile respective sau pentru care a fost depusă o cerere care a fost retrasă ulterior.
(3) Prin urmare, aditivii furajeri respectivi trebuie să fie retrași de pe piață. Întrucât articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 nu face distincție între autorizațiile eliberate cu o limită de timp și autorizațiile fără limită de timp, din motive de claritate este adecvat să se prevadă retragerea de pe piață a aditivilor furajeri ale căror perioade de autorizare limitate, acordate în conformitate cu Directiva 70/524/CEE, au expirat deja.
(4) În cazul aditivilor furajeri pentru care cererile au fost depuse doar pentru anumite specii de animale sau pentru anumite categorii de animale sau cererile au fost retrase doar pentru anumite specii de animale sau pentru anumite categorii de animale, retragerea de pe piață ar trebui să se refere numai la speciile de animale și categoriile de animale pentru care nu a fost prezentată nicio cerere sau pentru care cererea a fost retrasă.
(5) Ca urmare a retragerii de pe piață a aditivilor furajeri, este oportun să se abroge dispozițiile în baza cărora sunt autorizați, acolo unde aceste dispoziții sunt încă în vigoare. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 358/2005 al Comisiei (4) ar trebui modificat în consecință. În plus, Regulamentul (CE) nr. 880/2004 al Comisiei (5) ar trebui abrogat, întrucât ambele rubrici din anexa la acesta urmează să fie eliminate ca urmare a retragerii de pe piață a beta-carotenului destinat utilizării pentru canari, astfel cum se prevede la anexa I capitolul I.A partea 2 și ca urmare a autorizării utilizării cantaxantinei pentru păsările ornamentale prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1486 al Comisiei (6). Mai mult, ca o consecință a autorizării cantaxantinei prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1486 și a retragerii de pe piață a aditivului respectiv pentru speciile și utilizările neautorizate prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1145 al Comisiei (7), este oportun să se abroge Regulamentul (CE) nr. 775/2008 al Comisiei (8) care a stabilit limitele maxime de reziduuri pentru cantaxantină.
(6) În ceea ce privește acei aditivi furajeri a căror autorizare nu a expirat până la data intrării în vigoare a prezentului regulament, este necesar să se acorde o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să lichideze stocurile de aditivi în cauză existente, preamestecurile, furajele combinate și materiile prime pentru furaje care au fost produse cu aditivii respectivi, ținându-se cont de termenul de valabilitate al anumitor furaje care conțin aditivii în cauză.
(7) Retragerea de pe piață a produselor enumerate în anexa I nu le împiedică să fie autorizate sau să facă obiectul unei măsuri privind statutul lor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(8) Pentru mai multe substanțe, microorganisme sau preparate (denumite în continuare „produse”) există incertitudini cu privire la faptul că acestea ar fi aditivi furajeri în sensul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003. Aceste incertitudini pot decurge din includerea anumitor produse atât în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor menționat la articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 cât și în Catalogul cu materii prime pentru furaje stabilit în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (9). Incertitudinile pot proveni, de asemenea, din diferitele îndoieli sau întrebări formulate de autoritățile naționale competente responsabile cu controalele oficiale sau de operatorii economici în ceea ce privește clasificarea anumitor produse, ținând seama, în special, de orientările stabilite prin Recomandarea 2011/25/UE a Comisiei (10).
(9) O astfel de incertitudine cu privire la statutul anumitor produse în ceea ce privește aditivii furajeri care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 poate pune în pericol comercializarea produselor furajere în întreaga Uniune, deoarece distincția dintre aditivii furajeri și alte produse furajere are implicații pentru condițiile de introducere pe piață a acestora, în funcție de legislația aplicabilă relevantă.
(10) Pentru a atenua incertitudinile cu privire la statutul de aditivi furajeri al anumitor produse, este oportun să se adopte măsuri relevante în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003, clarificând acest statut. Astfel de măsuri ar asigura coerența în tratarea produselor în cauză și ar facilita activitatea autorităților naționale competente responsabile cu controalele oficiale, sprijinind, totodată, operatorii economici interesați să acționeze într-un cadru care să asigure un nivel adecvat de securitate juridică.
(11) Pentru a stabili dacă produsele sunt aditivi furajeri care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1831/2003, este oportun să se facă trimitere la orientări pentru distincția dintre aditivi furajeri, materii prime furajere și alte produse stabilită prin Recomandarea 2011/25/UE. În special, orientările respective oferă mai multe criterii care să fie luate în considerare simultan în cadrul unei evaluări de la caz la caz pentru a crea un profil al fiecărui produs specific, ținând seama de toate caracteristicile acestuia. Criteriile utile pentru diferențierea între aditivii furajeri și materiile prime furajere includ metoda de producție și de prelucrare, definiția chimică și nivelul de standardizare sau purificare, condițiile de siguranță și modul de utilizare, funcționalitatea produsului în cauză. În plus, din motive de coerență, produsele cu proprietăți similare ar trebui să fie clasificate prin analogie.
(12) Citrații de sodiu, citrații de potasiu, sorbitolul, manitolul și hidroxidul de calciu sunt incluși în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produse existente pentru care nu a fost depusă nicio cerere în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 înainte de termenul limită prevăzut de dispoziția respectivă. Aceste produse au fost, de asemenea, incluse în Catalogul cu materii prime pentru furaje prin Regulamentul (UE) nr. 575/2011 al Comisiei (11). Totuși, o reexaminare a profilului acestor produse în ceea ce privește criteriile propuse în Recomandarea 2011/25/UE a condus la concluzia că acestea ar trebui să fie considerate aditivi furajeri în sensul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003. În special, ele sunt definite prin funcțiile lor specifice menționate în Registrul de aditivi pentru hrana animalelor și statutul lor de aditivi furajeri permite o marjă de manevră mai largă pentru o gestionare eficientă a acestora în termeni de siguranță și mod de utilizare. În plus, se ține seama de clasificarea acestora ca aditivi pentru utilizare în produsele alimentare.
(13) Statutul de aditivi furajeri al produselor citrați de sodiu, citrați de potasiu, sorbitol, manitol și hidroxid de calciu face necesară retragerea lor de pe piață astfel cum se prevede la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Totuși, ar trebui să se acorde o perioadă de tranziție mai lungă pentru retragerea de pe piață a aditivilor respectivi și a furajelor care conțin acești aditivi, pentru a ține seama de incertitudinile legale cu privire la clasificarea lor, permițând părților interesate să depună o nouă cerere de autorizare pentru respectivii aditivi furajeri în conformitate cu procedura stabilită în Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(14) Majoritatea produselor enumerate în anexa II sunt incluse în Catalogul cu materii prime pentru furaje instituit prin Regulamentul (UE) nr. 68/2013 al Comisiei (12). În plus, toate acestea fie sunt enumerate în Registrul aditivilor pentru furaje, fie au făcut obiectul unei retrageri de pe piață ca aditivi furajeri în temeiul articolului 10 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Pentru a conferi o securitate juridică privind statutul acestor produse, profilurile lor respective au fost examinate din perspectiva criteriilor propuse în Recomandarea 2011/25/UE ducând la concluzia că acestea nu ar mai trebui să fie considerate aditivi furajeri în sensul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.
(15) În ceea ce privește etichetarea produselor enumerate în anexa II care sunt încă permise pe piață ca aditivi furajeri și etichetarea preamestecurilor, a materiilor prime furajere și a furajelor combinate care conțin aceste produse, ar trebui acordată o perioadă de tranziție pentru a permite operatorilor economici să se adapteze. În plus, aceste produse ar trebui eliminate din Registrul aditivilor pentru hrana animalelor.
(16) Produsele xilitol, lactat de amoniu și acetat de amoniu sunt incluse în Catalogul cu materii prime pentru furaje instituit prin Regulamentul (UE) nr. 68/2013. Cu toate acestea, au fost formulate anumite dubii, îndeosebi de către autoritățile naționale competente responsabile cu controalele oficiale în ceea ce privește statutul legal al acestora, care au dus la o examinare a profilurilor lor respective pe baza criteriilor propuse în Recomandarea 2011/25/UE. Pe baza acestei examinări s-a concluzionat că produsele respective ar trebui să fie considerate aditivi furajeri în sensul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003. În special, caracteristicile xilitolului sunt foarte asemănătoare cu cele ale manitolului și sorbitolului, care sunt considerați aditivi furajeri, iar clasificarea xilitolului ca aditiv furajer prin analogie ar conferi coerență în tratamentul acestor produse similare. În plus, se ține seama de clasificarea xilitolului ca aditiv pentru utilizare în produsele alimentare. În ceea ce privește lactatul de amoniu și acetatul de amoniu, acestea sunt substanțe bine definite din punct de vedere chimic care sunt purificate și exercită o funcție specifică definită la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 și statutul lor de aditivi furajeri permite o marjă de manevră mai largă pentru o gestionare eficientă a acestora în termeni de siguranță și mod de utilizare. În plus, o clasificare a lactatului de amoniu și a acetatului de amoniu ca aditivi furajeri ar conferi coerență cu alte produse similare considerate aditivi furajeri, cum ar fi propionatul de amoniu sau formiatul de amoniu.
(17) Ca o consecință a clasificării xilitolului, lactatului de amoniu și acetatului de amoniu ca aditivi furajeri în sensul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003, este oportun să se prevadă o perioadă de tranziție care să permită părților interesate să se adapteze la noul statut al acestor produse, inclusiv depunerea cererilor de autorizare și prelucrarea ulterioară a acestora, în cadrul procedurilor instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(18) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,