Recitale
(1) Programul Vamă 2020, instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1294/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3), și programele sale anterioare au contribuit în mod semnificativ la facilitarea și consolidarea cooperării vamale între autoritățile vamale, precum și la consolidarea capacităților lor administrative, umane și în materie de tehnologie a informației (IT). Având în vedere că multe dintre activitățile autorităților vamale sunt de natură transfrontalieră, un mod mai eficace și mai eficient de dezvoltare a acestei cooperări este de a oferi statelor membre un cadru în care aceasta să aibă loc prin instituirea unui program vamal la nivelul Uniunii, implementat de Comisie. Mai mult, s-a constatat că Programul Vamă 2020 a fost eficient din punctul de vedere al costurilor și a adus o reală valoare adăugată altor cadre de cooperare vamală instituite la nivel bilateral sau multilateral. În plus, Programul Vamă 2020 a contribuit la protejarea intereselor financiare ale Uniunii și ale statelor membre prin sprijinirea colectării eficace a taxelor vamale. Totodată, procedurile vamale armonizate sunt importante pentru obținerea unor rezultate echivalente în prevenirea fraudei și a fluxurilor transfrontaliere ilegale de mărfuri. Prin urmare, este oportun, eficient și în interesul Uniunii să se continue finanțarea activităților din domeniul cooperării vamale prin instituirea unui nou program, Programul „Vamă” (denumit în continuare „programul”).
(2) Timp de 50 de ani, uniunea vamală a constituit una din pietrele de temelie ale Uniunii, aceasta din urmă fiind unul dintre cele mai mari blocuri comerciale din lume. Uniunea vamală reprezintă un exemplu semnificativ de integrare cu succes a Uniunii și este esențială pentru buna funcționare a pieței interne atât în beneficiul întreprinderilor, cât și al cetățenilor. Uniunea vamală a evoluat considerabil în această perioadă, iar în prezent autoritățile vamale îndeplinesc cu succes o gamă largă de sarcini la frontiere. Acționând împreună, ele depun eforturi pentru a facilita schimburile comerciale legitime și echitabile, pentru a reduce birocrația, pentru a colecta venituri pentru bugetele naționale și bugetul Uniunii, precum și pentru a contribui la protecția cetățenilor împotriva amenințărilor teroriste, sanitare, de mediu și de altă natură. În special, prin adoptarea la nivelul Uniunii a unui cadru comun de gestionare a riscurilor și prin controlul fluxurilor de numerar în scopul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, autoritățile vamale joacă un rol important în lupta împotriva terorismului, a criminalității organizate și a concurenței neloiale. Având în vedere amplul lor mandat, autoritățile vamale sunt efectiv principalele autorități responsabile cu controlul mărfurilor la frontierele externe ale Uniunii. Uniunea poate deveni mai puternică și mai ambițioasă numai dacă dispune de resursele necesare. În acest context, programul ar trebui să acopere nu doar cooperarea vamală, ci ar trebui să acorde sprijin și pentru misiunea extinsă a autorităților vamale, astfel cum este prevăzută la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4), și anume supravegherea comerțului internațional al Uniunii, contribuind astfel la implementarea aspectelor externe ale pieței interne, a politicii comerciale comune și a celorlalte politici comune ale Uniunii cu un impact asupra comerțului, precum și la securitatea de ansamblu a lanțului de aprovizionare. Temeiul juridic al prezentului regulament ar trebui să acopere, prin urmare, cooperarea vamală astfel cum se prevede la articolul 33 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), piața internă astfel cum se prevede la articolul 114 din TFUE și politica comercială comună, astfel cum se prevede la articolul 207 din TFUE.
(3) Programul ar trebui să sprijine statele membre și Comisia prin asigurarea unui cadru pentru acțiunile care au ca scop sprijinirea uniunii vamale și a autorităților vamale care colaborează și acționează ca o singură entitate; să contribuie la protejarea intereselor financiare și economice ale Uniunii și ale statelor membre; să asigure securitatea și siguranța Uniunii și a rezidenților acesteia, contribuind astfel la protecția consumatorilor; să protejeze Uniunea împotriva practicilor comerciale neloiale și ilicite, facilitând în același timp activitățile comerciale legitime; și să faciliteze comerțul legitim, astfel încât întreprinderile și cetățenii să poată beneficia de întregul potențial al pieței interne și al comerțului mondial.
(4) Vămile constituie un domeniu de politici dinamic care se confruntă cu noi provocări, cum ar fi globalizarea, noile modele de fraudă și contrabandă și digitalizarea. Aceste provocări sporesc cererea de sprijin pentru autoritățile vamale și necesită soluții inovatoare. Acestea subliniază, de asemenea, necesitatea de a consolida cooperarea dintre autoritățile vamale.
(5) Pentru a asigura rentabilitatea, programul ar trebui să exploateze posibilele sinergii cu alte măsuri ale Uniunii din domenii conexe, cum ar fi programul Fiscalis care va fi instituit printr-un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Programului Fiscalis de cooperare în domeniul impozitării, instrumentul de sprijin financiar pentru echipamente de control vamal care va fi instituit printr-un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire, ca parte a Fondului de gestionare integrată a frontierelor, a Instrumentului de sprijin financiar pentru echipamente de control vamal (Regulamentul privind Instrumentul pentru echipamente de control vamal), Programul Uniunii de luptă antifraudă care va fi instituit printr-un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Programului Uniunii de luptă antifraudă, Instrumentul de sprijin financiar pentru gestionarea frontierelor și vize care va fi instituit printr-un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire, ca parte a Fondului de gestionare integrată a frontierelor, a Instrumentului de sprijin financiar pentru gestionarea frontierelor și vize (IGFV), Fondul pentru securitate internă care va fi instituit printr-un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Fondului pentru securitate internă, Programul privind piața unică care va fi instituit printr-un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Programului privind piața internă, competitivitatea întreprinderilor, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii, domeniul plantelor, animalelor, produselor alimentare și hranei pentru animale și statisticile europene (Programul privind piața unică), Mecanismul de redresare și reziliență instituit prin Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și Instrumentul de sprijin tehnic instituit prin Regulamentul (UE) 2021/240 al Parlamentului European și al Consiliului (6).
(6) Având în vedere importanța combaterii schimbărilor climatice și în concordanță cu angajamentele Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris (7) și de a îndeplini obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite din cadrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată la 25 septembrie 2015, acțiunile întreprinse în temeiul prezentului regulament ar trebui să contribuie la realizarea obiectivului Uniunii reprezentat de alocarea a cel puțin 30 % din cuantumul total al bugetului Uniunii pentru sprijinirea îndeplinirii obiectivelor privind clima, precum și la planul ambițios al Uniunii de a aloca pentru biodiversitate 7,5 % din bugetul anual al Uniunii în 2024 și 10 % atât în 2026, cât și în 2027, luând în considerare totodată suprapunerile existente între obiectivele privind clima și cele în materie de biodiversitate.
(7) Prezentul regulament stabilește un pachet financiar pentru program, care va reprezenta principala valoare de referință în înțelesul punctului 18 din Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs pentru introducerea de noi resurse proprii (8), pentru Parlamentul European și pentru Consiliu pe durata procedurii bugetare anuale. Pentru a fi considerate eligibile pentru finanțare, eventualele cheltuieli neprevăzute ar trebui să fie direct legate de obiectivele programului. Pachetul financiar al programului ar trebui să acopere cheltuielile necesare și justificate în mod corespunzător pentru gestionarea programului și evaluarea performanței acestuia, cu condiția ca activitățile respective să fie legate de obiectivul general și de obiectivele specifice ale programului.
(8) Pentru a sprijini procesul de aderare și de asociere a țărilor terțe, programul ar trebui să fie deschis participării țărilor în curs de aderare, țărilor candidate, țărilor potențial candidate și țărilor din cadrul politicii europene de vecinătate, dacă sunt îndeplinite anumite condiții. De asemenea, acesta ar putea fi deschis și pentru alte țări terțe, în conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul unor acorduri specifice între Uniune și țările respective privind participarea lor la orice program al Uniunii.
(9) Programului i se aplică Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (9) („Regulamentul financiar”). Regulamentul financiar stabilește normele privind execuția bugetului Uniunii, inclusiv normele privind granturile, premiile, achizițiile publice, gestiunea indirectă, instrumentele financiare, garanțiile bugetare, asistența financiară și rambursările către experții externi.
(10) Prezentului regulament i se aplică normele financiare orizontale adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în temeiul articolului 322 din TFUE. Respectivele norme sunt prevăzute în Regulamentul financiar și determină în special procedura de stabilire și execuție a bugetului prin granturi, achiziții publice, premii, gestiune indirectă și prevăd verificarea responsabilităților actorilor financiari. Normele adoptate în temeiul articolului 322 din TFUE includ, de asemenea, un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii.
(11) Acțiunile aplicate în cadrul programului Vamă 2020 s-au dovedit adecvate și, prin urmare, ar trebui menținute. Pentru a asigura o mai mare simplitate și flexibilitate în executarea programului și, prin urmare, pentru a îndeplini mai bine obiectivele acestuia, acțiunile ar trebui să fie definite numai sub formă de categorii generale, cu o listă de exemple ilustrative de activități concrete. Prin cooperare și consolidarea capacităților, programul ar trebui, de asemenea, să promoveze și să sprijine adoptarea inovațiilor și efectul de pârghie al acestora pentru a îmbunătăți în continuare capacitățile de realizare a priorităților vamale centrale. Acțiunile finanțate prin program ar trebui să fie încheiate sau ajustate în vederea sporirii eficacității sau a relevanței lor în cazul în care se dovedesc a fi inadecvate la un moment dat.
(12) Regulamentul privind Instrumentul pentru echipamente de control vamal va fi adoptat în curând. Pentru a menține coerența și coordonarea orizontală a tuturor acțiunilor de cooperare referitoare la vamă și la echipamentele de control vamal, este oportună implementarea tuturor acestor acțiuni în cadrul unui singur act juridic, și anume, prezentul regulament, conținând un set unic de norme. Prin urmare, Instrumentul de sprijin financiar pentru echipamente de control vamal ar trebui să sprijine doar achiziționarea, întreținerea și modernizarea echipamentelor de control vamal eligibile, în timp ce programul ar trebui să sprijine orice alte acțiuni conexe, cum ar fi acțiunile de cooperare pentru evaluarea necesităților de echipamente sau, după caz, activitățile de instruire legate de echipamentele achiziționate.
(13) Schimbul de informații vamale și de alte informații conexe este esențial pentru buna funcționare a vămilor și depășește cu mult sfera schimburilor din cadrul uniunii vamale. Adaptările sau extinderile sistemelor electronice europene pentru a facilita cooperarea cu țări terțe care nu participă la program și cu organizații internaționale ar putea fi de un real interes pentru Uniune. Prin urmare, atunci când acest lucru este justificat de un astfel de interes, adaptările sau extinderile corespunzătoare ale sistemelor electronice europene ar trebui să fie eligibile pentru finanțare în cadrul programului.
(14) Având în vedere importanța globalizării, programul ar trebui să prevadă în continuare posibilitatea de a implica experți externi, în sensul articolului 238 din Regulamentul financiar. Astfel de experți externi ar trebui să fie în principal reprezentanți ai autorităților guvernamentale, inclusiv ai autorităților guvernamentale din țări terțe care nu participă la program, precum și cadre universitare și reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai operatorilor economici și ai societății civile. Selecția experților externi pentru grupurile de experți ar trebui să se desfășoare în conformitate cu Decizia Comisiei din 30 mai 2016 de stabilire a normelor orizontale privind crearea și funcționarea grupurilor de experți ale Comisiei. Experții externi care participă cu titlul personal la evenimente ad-hoc în cadrul programului, de exemplu la reuniuni și conferințe punctuale, ar trebui să fie selectați de Comisie, inclusiv din rândul experților propuși de țările participante. Este necesar să se asigure că experții externi numiți cu titlu personal și care trebuie să acționeze în mod independent și în interes public sunt imparțiali și nu sunt în conflict de interese cu responsabilitățile lor profesionale. Informațiile privind selecția tuturor experților externi și participarea acestora ar trebui să fie puse la dispoziția publicului. La selectarea experților externi ar trebui să se țină seama de obiectivul asigurării unei reprezentări echilibrate a părților interesate și de principiul egalității de gen.
(15) În conformitate cu angajamentul Comisiei de a asigura coerența și simplificarea programelor de finanțare, stabilit în Comunicarea acesteia din 19 octombrie 2010 intitulată „Revizuirea bugetului UE”, resursele ar trebui să fie utilizate în comun cu alte instrumente de finanțare ale Uniunii dacă acțiunile preconizate în cadrul programului urmăresc obiective care sunt comune mai multor instrumente de finanțare, cu condiția ca acest lucru să nu conducă la o dublă finanțare. Acțiunile din cadrul programului ar trebui să asigure coerența în ceea ce privește utilizarea resurselor Uniunii în sprijinul uniunii vamale și al autorităților vamale.
(16) Se preconizează că acțiunile de consolidare a capacităților în domeniul informatic vor atrage cea mai mare parte a bugetului în cadrul programului. Printre aceste acțiuni de consolidare a capacităților în domeniul informatic ar trebui să se acorde prioritate maximă acelor acțiuni legate de sistemele electronice care sunt necesare pentru punerea în aplicare a uniunii vamale și pentru ca autoritățile vamale să își poată îndeplini misiunea. Componentele comune și componentele naționale ale sistemelor electronice europene ar trebui să fie definite în prezentul regulament. Este posibilă combinarea componentelor comune cu cele naționale. În plus, ar trebui să fie clar definite atât domeniul de aplicare al acțiunilor, cât și responsabilitățile Comisiei și ale statelor membre.
(17) Prezentul regulament ar trebui să fie pus în aplicare prin intermediul programelor de lucru. Având în vedere atât obiectivele urmărite pe termen mediu și lung, cât și experiența dobândită de-a lungul timpului, ar trebui să fie posibil ca programele de lucru să cuprindă mai mulți ani. O trecere de la programele anuale de lucru la cele multianuale ar reduce sarcina administrativă atât pentru Comisie, cât și pentru statele membre. Programele de lucru multianuale ar trebui să fie concepute cu o durată de maximum trei ani.
(18) Acțiunile puse în aplicare în cadrul programului ar trebui să țină seama de constatările și recomandările Curții de Conturi Europene în domeniul vamal, în special de Raportul special nr. 19/2017 din 5 decembrie 2017 intitulat „Procedurile de import: deficiențele cadrului juridic și aplicarea ineficace afectează interesele financiare ale UE” și de Raportul special nr. 26/2018 din 10 octombrie 2018 intitulat „O serie de întârzieri înregistrate în implementarea sistemelor informatice vamale: ce anume nu a funcționat?”
(19) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).
(20) În temeiul punctelor 22 și 23 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (11), programul ar trebui să fie evaluat pe baza informațiilor colectate în conformitate cu cerințe de monitorizare specifice, evitând totodată sarcinile administrative excesive, în special pentru statele membre, precum și o reglementare excesivă. Cerințele respective ar trebui să includă, după caz, indicatori cuantificabili, pe baza cărora să se evalueze, într-o manieră comparabilă și completă, efectele programului la fața locului. Evaluarea intermediară și cea finală, care ar trebui efectuate în termen de cel mult patru ani de la începerea implementării și, respectiv, de la încheierea programului, ar trebui să constituie o contribuție la eficiența procesului decizional în ceea ce privește cooperarea în domeniul vamal în contextul următoarelor cadre financiare multianuale. Prin urmare, este extrem de important ca evaluarea intermediară și cea finală să cuprindă informații satisfăcătoare și suficiente și ca respectivele evaluări să fie furnizate în timp util. În plus față de evaluările intermediară și finală ale programului, ar trebui, de asemenea, să se emită, ca parte a sistemului de raportare cu privire la performanță, rapoarte anuale de progres pentru a se monitoriza implementarea programului. Rapoartele respective ar trebui să includă un rezumat al învățămintelor desprinse și, după caz, al obstacolelor și al deficiențelor identificate în contextul activităților programului care au fost desfășurate în anul în cauză. Respectivele rapoarte anuale de progres ar trebui să fie comunicate Parlamentului European și Consiliului.
(21) Pentru a răspunde în mod adecvat schimbărilor în materie de priorități de politică, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea listei indicatorilor de măsurare a gradului de realizare a obiectivelor specifice ale programului și în ceea ce privește completarea prezentului regulament cu dispoziții privind stabilirea unui cadru de monitorizare și evaluare. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(22) În conformitate cu Regulamentul financiar, cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (12) și cu Regulamentele (CE, Euratom) nr. 2988/95 (13), (Euratom, CE) nr. 2185/96 (14) și (UE) 2017/1939 (15) ale Consiliului, interesele financiare ale Uniunii trebuie să fie protejate prin măsuri proporționale, inclusiv prin măsuri referitoare la prevenirea, depistarea, corectarea și investigarea neregulilor, inclusiv a fraudei, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate și, dacă este cazul, prin impunerea de sancțiuni administrative. În special, în conformitate cu Regulamentele (Euratom, CE) nr. 2185/96 și (UE, Euratom) nr. 883/2013, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) are competența de a desfășura investigații administrative, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, pentru a stabili dacă a avut loc o fraudă, un act de corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939, Parchetul European (EPPO) este împuternicit să investigheze și să urmărească penal infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii, astfel cum sunt prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului (16). În conformitate cu Regulamentul financiar, orice persoană sau entitate care primește fonduri din partea Uniunii trebuie să coopereze pe deplin pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, să acorde drepturile necesare și să permită accesul reprezentanților Comisiei, ai OLAF, ai Curții de Conturi și, în ceea ce privește statele membre care participă la forma de cooperare consolidată în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1939, ai EPPO și să se asigure că orice terț implicat în execuția fondurilor din partea Uniunii acordă drepturi echivalente.
(23) Țările terțe pot participa la program pe baza unei decizii adoptate în temeiul unui acord internațional sau pe baza altor instrumente juridice. Prezentul regulament ar trebui să cuprindă o dispoziție specifică prin care să se solicite țărilor terțe să acorde accesul și drepturile necesare pentru ca ordonatorul de credite competent, OLAF și Curtea de Conturi să își exercite în mod cuprinzător competențele care le revin.
(24) Costurile eligibile ar trebui să fie stabilite în funcție de natura acțiunilor eligibile și ar trebui să includă, printre altele, costurile de deplasare și de ședere ale participanților la reuniuni și la evenimente similare sau costurile legate de organizarea de evenimente. Finanțarea în cadrul programului ar trebui să se încadreze în principiile menționate în Regulamentul financiar, cum ar fi egalitatea de tratament, proporționalitatea și transparența, și ar trebui să asigure utilizarea optimă a resurselor financiare aferente pentru realizarea obiectivelor acestuia.
(25) Tipurile de finanțare și metodele de execuție prevăzute de prezentul regulament ar trebui alese pe baza capacității lor de a atinge obiectivele specifice ale acțiunilor și de a obține rezultatele vizate, luând în considerare, în special, costurile controalelor, sarcina administrativă și riscul estimat de nerespectare a normelor. Respectivele tipuri de finanțare și metodele de execuție ar trebui să aibă în vedere utilizarea sumelor forfetare, a ratelor forfetare și a costurilor unitare, precum și finanțarea care nu este legată de costuri, astfel cum se menționează la articolul 125 alineatul (1) din Regulamentul financiar.
(26) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume instituirea unui program al Uniunii pentru cooperare în domeniul vamal, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele sale, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
(27) Pentru a garanta continuitatea în acordarea sprijinului în domeniul de politică relevant și pentru a permite implementarea de la începutul cadrului financiar multianual 2021-2027, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență și să se aplice retroactiv de la 1 ianuarie 2021.
(28) Prezentul regulament înlocuiește Regulamentul (UE) nr. 1294/2013, care ar trebui, prin urmare, să fie abrogat,