Recitale
(1) Având în vedere Concluziile Consiliului din 12 februarie 2016 privind combaterea finanțării terorismului, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 2 februarie 2016 privind Planul de acțiune pentru consolidarea combaterii finanțării terorismului și Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului (2), ar trebui adoptate norme comune privind comerțul cu țările terțe, astfel încât să se asigure protecția eficace împotriva comerțului ilicit cu bunuri culturale, și împotriva pierderii sau a distrugerii acestora, conservarea patrimoniului cultural al umanității, precum și împiedicarea finanțării terorismului și a spălării de bani prin vânzarea bunurilor culturale obținute prin jaf către cumpărători din Uniune.
(2) Exploatarea popoarelor și a teritoriilor poate duce la comerț ilicit cu bunuri culturale, în special atunci când acest comerț ilicit își are originea în contextul unui conflict armat. În acest sens, prezentul regulament ar trebui să țină seama mai curând de caracteristicile regionale și locale ale popoarelor și teritoriilor decât de valoarea de piață a bunurilor culturale.
(3) Bunurile culturale sunt parte a patrimoniului cultural și au adesea o importanță culturală, artistică, istorică și științifică majoră. Patrimoniul cultural constituie unul dintre elementele de bază ale civilizației având, printre altele, o valoare simbolică, și fiind parte din memoria culturală a umanității. El îmbogățește viața culturală a tuturor popoarelor și îi unește pe oameni prin memoria comună, cunoaștere și dezvoltarea civilizației. Prin urmare, patrimoniul ar trebui să fie protejat împotriva însușirii ilegale și a jafului. Jefuirea siturilor arheologice a avut loc dintotdeauna, însă în prezent a ajuns la scară industrială și, împreună cu comerțul cu bunurile culturale dezgropate în mod ilegal, sunt infracțiuni grave care provoacă suferințe importante celor afectați în mod direct sau indirect. Comerțul ilicit cu bunuri culturale contribuie, în multe cazuri, la impunerea cu forța a unei omogenizări culturale sau a unei pierderi forțate a identității culturale, în timp ce jefuirea bunurilor culturale duce, printre altele, la dezintegrarea culturilor. Atât timp cât este posibilă implicarea în comerțul lucrativ cu bunuri culturale dezgropate în mod ilegal și obținerea de profit din acestea fără riscuri notabile, aceste săpături și jafuri vor continua. Datorită valorii economice și artistice a bunurilor culturale, pentru acestea există o cerere puternică pe piața internațională. Lipsa unor măsuri legale internaționale puternice și aplicarea ineficientă a oricăror măsuri care există conduce la transferul acestor bunuri către economia subterană. În consecință, Uniunea ar trebui să interzică introducerea pe teritoriul său vamal a bunurilor culturale exportate ilegal din țări terțe, punând un accent deosebit pe bunurile culturale care provin din țări terțe afectate de conflicte armate, în special atunci când aceste bunuri culturale au fost comercializate în mod ilicit de către organizații teroriste sau alte organizații criminale. Deși această interdicție generală nu ar trebui să presupună controale sistematice, statelor membre ar trebui să li se permită să intervină atunci când primesc informații privind transporturi suspecte și să ia toate măsurile care se impun pentru a intercepta bunurile culturale exportate ilicit.
(4) Având în vedere normele diferite aplicabile în statele membre în ceea ce privește importul de bunuri culturale pe teritoriul vamal al Uniunii, ar trebui să se ia măsuri în special pentru a garanta că anumite importuri de bunuri culturale fac obiectul unor controale uniforme la intrarea lor pe teritoriul vamal al Uniunii, pe baza proceselor, procedurilor și instrumentelor administrative existente menite să asigure o punere în aplicare uniformă a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(5) Protecția bunurilor culturale care sunt considerate tezaur național al statelor membre este deja reglementată de Regulamentul (CE) nr. 116/2009 al Consiliului (4) și de Directiva 2014/60/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5). În consecință, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice bunurilor culturale care au fost create sau descoperite pe teritoriul vamal al Uniunii. Normele comune introduse prin prezentul regulament ar trebui să vizeze tratamentul vamal al bunurilor culturale din afara Uniunii care intră pe teritoriul vamal al Uniunii. În scopul prezentului regulament, teritoriul vamal relevant ar trebui să fie teritoriul vamal al Uniunii în momentul importului.
(6) Măsurile de control care trebuie puse în aplicare în cazul zonelor libere și al așa-numitelor „porturi libere” ar trebui să aibă un domeniu de aplicare cât mai larg cu putință în ceea ce privește regimurile vamale vizate, pentru a preveni eludarea prezentului regulament prin exploatarea zonelor libere respective, care pot fi utilizate pentru proliferarea continuă a comerțului ilicit. Așadar, respectivele măsuri de control ar trebui să vizeze nu numai bunurile culturale puse în liberă circulație, ci și cele plasate sub un regim vamal special. Acest domeniu de aplicare nu ar trebui însă să depășească obiectivul de prevenire a intrării bunurilor culturale exportate ilegal pe teritoriul vamal al Uniunii. În consecință, măsurile de control sistematic ar trebui să excludă tranzitul, incluzând însă punerea în liberă circulație și unele dintre regimurile vamale speciale sub care pot fi plasate bunurile care intră pe teritoriul vamal al Uniunii.
(7) Multe țări terțe și majoritatea statelor membre sunt familiarizate cu definițiile utilizate în Convenția UNESCO privind mijloacele de interzicere și prevenire a importului, exportului și transferului ilicit de proprietate culturală, semnată la Paris la 14 noiembrie 1970 („Convenția UNESCO din 1970”), la care sunt părți un număr semnificativ de state membre, și în Convenția UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, semnată la Roma la 24 iunie 1995. Din acest motiv, definițiile utilizate în prezentul regulament sunt bazate pe respectivele definiții.
(8) Legalitatea exporturilor bunurilor culturale ar trebui examinată în principal pe baza legilor și reglementărilor din țara în care au fost create sau descoperite bunurile culturale respective. Cu toate acestea, pentru a nu împiedica în mod nejustificat comerțul legitim, unei persoane care intenționează să importe bunuri culturale pe teritoriul vamal al Uniunii ar trebui, în anumite cazuri, să i se permită în mod excepțional să prezinte dovezi ale exportului licit dintr-o țară terță diferită, în care s-au aflat bunurile culturale înainte de expedierea lor în Uniune. Această excepție ar trebui să se aplice în cazurile în care țara în care au fost create sau descoperite bunurile culturale nu poate fi stabilită cu precizie sau atunci când exportul bunurilor culturale în cauză a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Convenției UNESCO din 1970, mai exact la 24 aprilie 1972. Pentru a preveni eludarea prezentului regulament prin simpla trimitere de bunuri culturale exportate în mod ilegal într-o altă țară terță înainte de importul lor în Uniune, aceste excepții ar trebui să se aplice în situația în care bunurile culturale s-au aflat într-o țară terță pe o perioadă mai mare de cinci ani în alte scopuri decât pentru utilizare temporară, tranzit, reexport sau transbordare. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite în cazul mai multor țări, țara relevantă ar trebui să fie ultima dintre aceste țări, înainte de introducerea bunurilor culturale pe teritoriul vamal al Uniunii.
(9) Articolul 5 din Convenția UNESCO din 1970 solicită statelor care sunt părți la convenție instituirea unuia sau mai multor servicii naționale pentru protecția bunurilor culturale împotriva importului, exportului și transferului de proprietate ilicit. Serviciile naționale respective ar trebui dotate cu personal calificat suficient pentru a asigura protecția menționată în conformitate cu această convenție, și pentru a permite colaborarea activă necesară dintre autoritățile competente ale statelor membre care sunt părți la convenție, în materie de securitate și în lupta împotriva importului ilegal de bunuri culturale, în special din zonele afectate de conflictele armate.
(10) Pentru a nu împiedica în mod disproporționat comerțul cu bunuri culturale peste frontiera externă a Uniunii, prezentul regulament ar trebui să se aplice numai bunurilor culturale peste o anumită vechime, care este stabilită de prezentul regulament. În plus, este oportun să se stabilească un prag financiar în scopul de a exclude bunurile culturale cu valoare mai mică de la aplicarea condițiilor și procedurilor pentru importul acestora pe teritoriul vamal al Uniunii. Datorită acelor praguri, măsurile prevăzute de prezentul regulament se vor concentra asupra acelor bunuri culturale cu cea mai mare probabilitate de a fi vizate de jefuitori în zonele de conflict, fără a exclude alte bunuri al căror control este necesar pentru a asigura protecția patrimoniului cultural.
(11) Comerțul ilicit cu bunuri culturale obținute prin jaf a fost identificat ca o posibilă sursă de finanțare a terorismului și de spălare de bani în cadrul evaluării la nivel supranațional a riscurilor legate de spălarea banilor și finanțarea terorismului, care afectează piața internă.
(12) Întrucât anumite categorii de bunuri culturale, și anume obiectele arheologice și elementele unor monumente, sunt deosebit de vulnerabile la jafuri și distrugere, este necesar să se prevadă un sistem de control mai riguros înainte ca acestora să li se permită să intre pe teritoriul vamal al Uniunii. Un astfel de sistem ar trebui să impună prezentarea unei licențe de import eliberate de autoritatea competentă dintr-un stat membru înainte de punerea în liberă circulație a bunurilor culturale respective în Uniune sau de plasarea lor sub un regim vamal special, altul decât tranzitul. Persoanele care doresc să obțină o altfel de licență ar trebui să fie în măsură să demonstreze legalitatea exportului din țara în care au fost create sau descoperite bunurile culturale, prin documentele justificative și dovezile corespunzătoare, cum ar fi certificate de export, titluri de proprietate, facturi, contracte de vânzare, documente de asigurare, documente de transport și evaluări ale experților. Pe baza unor cereri complete și corecte, autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să decidă asupra eliberării fără întârzieri nejustificate a unei licențe. Toate licențele de import ar trebui să fie stocate într-un sistem electronic.
(13) O icoană este orice reprezentare a unei personalități religioase sau a unui eveniment religios. Aceasta poate fi produsă pe diverse suporturi și în diverse dimensiuni și poate fi în formă monumentală sau portabilă. În cazurile în care aceasta a făcut parte, de exemplu, din interiorul unei biserici, al unei mănăstiri, al unei capele, fie ca element de sine stătător, fie ca parte a mobilierului arhitectural, de exemplu un iconostas sau un suport pentru icoane, este o parte vitală și inseparabilă a serviciului divin și a vieții liturgice, și ar trebui considerată ca făcând parte integrantă dintr-un monument religios care a fost dezmembrat. Chiar și în cazurile în care nu se cunoaște cărui monument specific i-a aparținut icoana, însă există dovezi că aceasta a făcut parte integrantă dintr-un monument, în special atunci când prezintă semne sau elemente care indică faptul că a făcut parte dintr-un iconostas sau un suport pentru icoane, icoana ar trebui să fie totuși încadrată în categoria „elemente ale unor monumente artistice sau istorice sau ale unor situri arheologice care au fost dezmembrate”, menționate în anexă.
(14) Ținând seama de natura specifică a bunurilor culturale, rolul autorităților vamale este extrem de important și acestea ar trebui să poată, dacă este necesar, să solicite informații suplimentare de la declarant și să analizeze bunurile culturale procedând la o examinare fizică.
(15) Pentru categoriile de bunuri culturale pentru importul cărora nu se solicită licență de import, persoanele care doresc să importe astfel de bunuri pe teritoriul vamal al Uniunii ar trebui să depună o declarație prin care să certifice și să își asume responsabilitatea pentru legalitatea exportului din țara terță și să ofere informații suficiente pentru identificarea bunurilor culturale respective de către autoritățile vamale. Pentru a facilita procedura și din motive de securitate juridică, informațiile despre bunurile culturale ar trebui să fie furnizate prin intermediul unui document standardizat. Pentru descrierea bunurilor culturale ar putea fi utilizat standardul Object ID recomandat de UNESCO. Deținătorul bunurilor ar trebui să înregistreze acele detalii într-un sistem electronic pentru a facilita identificarea de către autoritățile vamale, pentru a permite analiza de risc și controale specifice și pentru a asigura trasabilitatea după intrarea bunurilor culturale pe piața internă.
(16) În contextul sistemului de ghișeu unic al UE pentru vămi, Comisia ar trebui să aibă responsabilitatea de a institui un sistem electronic centralizat pentru transmiterea cererilor de licențe de import și a declarațiilor importatorilor, precum și pentru stocarea informațiilor și pentru schimbul de informații între autoritățile statelor membre, în special în ceea ce privește declarațiile importatorilor și licențele de import.
(17) Ar trebui să fie posibil ca prelucrarea datelor în temeiul prezentului regulament să includă și datele cu caracter personal și ca astfel de prelucrare să fie efectuată în conformitate cu dreptul Uniunii. Statele membre și Comisia ar trebui să prelucreze date cu caracter personal numai în scopurile prezentului regulament sau în circumstanțe justificate în mod corespunzător, în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau în scopul executării sancțiunilor penale, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa securității publice și al prevenirii acestora. Orice colectare, divulgare, transmitere, comunicare și orice altă formă de prelucrare a datelor cu caracter personal în cadrul domeniului de aplicare al prezentului regulament ar trebui să facă obiectul cerințelor Regulamentelor (UE) 2016/679 (6) și (UE) 2018/1725 (7) ale Parlamentului European și ale Consiliului. Prelucrarea datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament ar trebui să respecte și dreptul la respectarea vieții private și de familie, recunoscut de articolul 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a Consiliului Europei, precum și dreptul la respectarea vieții private și de familie și dreptul la protecția datelor cu caracter personal, recunoscute de articolul 7 și, respectiv, articolul 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(18) Bunurile culturale care nu au fost create sau descoperite pe teritoriul vamal al Uniunii, dar care au fost exportate ca bunuri ale Uniunii nu ar trebui să facă obiectul obligației de prezentare a unei licențe de import sau a unei declarații a importatorului atunci când sunt reintroduse pe teritoriul vamal al Uniunii ca mărfuri reintroduse în sensul Regulamentului (UE) nr. 952/2013.
(19) Admiterea temporară a bunurilor culturale în scopuri educaționale, științifice, de conservare, de restaurare, de expunere, de digitalizare, pentru arta spectacolului, în scopul cercetării efectuate de instituții academice sau cooperării între muzee sau instituții similare nu ar trebui să facă obiectul obligației de prezentare a unei licențe de import sau a unei declarații a importatorului.
(20) Depozitarea bunurilor culturale din țări afectate de conflicte armate sau de un dezastru natural în scopul exclusiv de a asigura păstrarea lor în condiții de siguranță și conservarea lor de către sau sub supravegherea unei autorități publice nu ar trebui să fie condiționată de prezentarea unei licențe de import sau a unei declarații a importatorului.
(21) Pentru a facilita prezentarea bunurilor culturale la târguri de artă comerciale, nu ar trebui să fie necesară o licență de import atunci când bunurile culturale se află sub regimul de admitere temporară, în sensul articolului 250 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, și atunci când în locul licenței de import este furnizată o declarație a importatorului. Cu toate acestea, prezentarea unei licențe de import ar trebui să fie necesară în cazul în care astfel de bunuri culturale urmează să rămână în Uniune după încheierea târgului de artă.
(22) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare pentru a adopta dispoziții detaliate pentru: bunurile culturale care sunt bunuri reintroduse sau admiterea temporară a bunurilor culturale pe teritoriul vamal al Uniunii și păstrarea în siguranță a acestora, modelele de cereri de licențe de import și de formulare de licență de import, modele de declarații ale importatorilor precum și documentele însoțitoare necesare, și alte norme procedurale privind depunerea și prelucrarea acestora. Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare și în ceea ce privește stabilirea modalităților de creare a unui sistem electronic pentru transmiterea cererilor de licențe de import și a declarațiilor importatorilor, pentru stocarea informațiilor și pentru schimbul de informații între statele membre. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (8).
(23) Pentru a asigura o coordonare eficace și a evita suprapunerea eforturilor atunci când organizează formări, activități de consolidare a capacităților și campanii de sensibilizare, precum și pentru a comanda studii de cercetare relevante și elaborarea de standarde, după caz, Comisia și statele membre ar trebui să coopereze cu organizații și organisme internaționale, cum ar fi UNESCO, INTERPOL, EUROPOL, Organizația Mondială a Vămilor, Centrul internațional de studiu al conservării și restaurării bunurilor culturale și Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM).
(24) Ar trebui colectate și transmise electronic între statele membre și Comisie informații relevante privind fluxurile comerciale de bunuri culturale, pentru a sprijini punerea în aplicare eficientă a regulamentului și a oferi o bază pentru viitoarea evaluare a acestuia. Din motive de transparență și de control public, ar trebui publicate cât mai multe informații posibil. Fluxurile comerciale de bunuri culturale nu pot fi monitorizate eficient doar pe baza valorii sau a greutății lor. Este esențial să se colecteze pe cale electronică informații cu privire la numărul de articole declarate. Întrucât în Nomenclatura combinată nu este specificată nicio unitate suplimentară de măsură pentru bunurile culturale, este necesar să se prevadă obligația declarării numărului de articole.
(25) Strategia și planul de acțiune ale UE pentru gestionarea riscurilor vamale urmăresc, printre altele, consolidarea capacităților autorităților vamale de a-și spori viteza de reacție la riscurile în materie de bunuri culturale. Ar trebui utilizat cadrul comun de gestionare a riscurilor prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 952/2013, iar informațiile relevante privind riscurile ar trebui să fie comunicate între autoritățile vamale.
(26) Pentru a beneficia de expertiză din partea organizațiilor și organismelor internaționale care sunt active în domeniul culturii, precum și de experiența lor în ceea ce privește comerțul ilicit cu bunuri culturale, recomandările și orientările emise de aceste organizații și organisme ar trebui luate în considerare în cadrul comun de gestionare a riscurilor atunci când se identifică riscuri legate de bunurile culturale. În special, listele roșii publicate de ICOM ar trebui să servească drept orientări pentru identificarea acelor țări terțe al căror patrimoniu este cel mai expus riscurilor și a bunurilor exportate din aceste țări care ar putea face mai des obiectul comerțului ilicit.
(27) Este necesar să se organizeze campanii de sensibilizare, destinate cumpărătorilor de bunuri culturale, cu privire la riscurile aferente comerțului ilicit, precum și să se ofere asistență actorilor de pe piață în vederea înțelegerii și a aplicării prezentului regulament. Statele membre ar trebui să implice în diseminarea acestor informații punctele naționale de contact și alte servicii relevante de furnizare de informații.
(28) Comisia ar trebui să asigure faptul că microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM) beneficiază de o asistență tehnică adecvată și ar trebui să faciliteze furnizarea de informații către acestea, în vederea punerii în aplicare eficiente a prezentului regulament. IMM-urile stabilite în Uniune și care importă bunuri culturale ar trebui, prin urmare, să beneficieze de programele actuale și viitoare ale Uniunii de sprijinire a competitivității întreprinderilor mici și mijlocii.
(29) În scopul de a încuraja respectarea legislației și de a descuraja eludarea acesteia, statele membre ar trebui să introducă sancțiuni eficace, proporționate și disuasive pentru nerespectarea dispozițiilor prezentului regulament și să le comunice Comisiei. Sancțiunile prevăzute de statele membre pentru încălcarea dispozițiilor prezentului regulament ar trebui să aibă un efect de descurajare echivalent la nivelul întregii Uniuni.
(30) Statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile vamale și autoritățile competente convin asupra unor măsuri în temeiul articolului 198 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013. Detaliile privind măsurile respective ar trebui să facă obiectul dreptului intern.
(31) Comisia ar trebui să adopte, fără întârziere, normele de punere în aplicare a prezentului regulament, în special pe cele referitoare la formularele electronice standardizate adecvate pentru a fi utilizate în vederea unei cereri de eliberare a unei licențe de import sau pentru pregătirea unei declarații a importatorului, precum și să instituie apoi sistemul electronic în cel mai scurt timp posibil. Aplicarea dispozițiilor referitoare la licențele de import și la declarațiile importatorilor ar trebui să fie amânată în consecință.
(32) În conformitate cu principiul proporționalității, este necesar și util, pentru realizarea obiectivelor fundamentale ale prezentului regulament, să se stabilească normele referitoare la procedura de introducere, precum și condițiile și procedurile pentru importul bunurilor culturale pe teritoriul vamal al Uniunii. Prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivului respectiv, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană,