Recitale
(1) Pentru a-și acoperi riscurile de fluctuație a ratei de schimb implicând monedele care nu pot fi convertite cu ușurință într-o monedă de bază sau implicând monede care fac obiectul unui control al schimburilor valutare, societățile din Uniune încheie instrumente financiare derivate valutare nelivrabile, de tip forward și swap. Indisponibilitatea unor indici de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere pentru calcularea plăților datorate în cadrul instrumentelor financiare derivate valutare ar avea un efect negativ asupra societăților din Uniune care exportă către piețe emergente sau care dețin active sau pasive pe aceste piețe, având drept urmare expunerea la fluctuațiile monedelor piețelor emergente. După expirarea perioadei care se încheie la 31 decembrie 2021 prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului (4) (denumită în continuare „perioada de tranziție”), utilizarea de indici de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere furnizați de un administrator care se află într-o țară terță, altul decât o bancă centrală, nu va mai fi posibilă.
(2) Pentru ca societățile din Uniune să își poată continua activitățile comerciale, reducând în același timp riscul de schimb valutar, anumiți indici de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere care sunt folosiți în instrumentele financiare pentru calcularea plăților contractuale și care sunt desemnați de Comisie în conformitate cu anumite criterii ar trebui excluși din domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2016/1011.
(3) Având în vedere necesitatea unei revizuiri aprofundate a domeniului de aplicare al Regulamentului (UE) 2016/1011 și a dispozițiilor sale privind indicii de referință furnizați de un administrator care se află într-o țară terță (denumiți în continuare „indici de referință din țări terțe”), actuala perioadă de tranziție pentru indicii de referință din țări terțe ar trebui prelungită. Comisia ar trebui să aibă competența de a prelungi în continuare perioada de tranziție prin intermediul unui act delegat, cu maximum doi ani, în cazul în care evaluarea pe care se bazează respectiva revizuire demonstrează că expirarea prevăzută a perioadei de tranziție ar fi în detrimentul utilizării în continuare a indicilor de referință din țări terțe în Uniune sau ar reprezenta o amenințare la adresa stabilității financiare.
(4) Prelungirea perioadei de tranziție pentru indicii de referință din țări terțe ar putea reprezenta un stimulent pentru ca administratorii indicilor de referință din Uniune să își transfere activitățile într-o țară terță pentru a nu fi supuși cerințelor din Regulamentul (UE) 2016/1011. Pentru a preveni astfel de eludări, administratorii care se mută din Uniune într-o țară terță în cursul perioadei de tranziție nu ar trebui să beneficieze de acces la piața Uniunii fără să respecte cerințele Regulamentului (UE) 2016/1011.
(5) Începând cu 31 decembrie 2020, de la încheierea perioadei de tranziție stabilite în Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (5), indicele de referință al ratei dobânzii interbancare de pe piața londoneză (London Interbank Offered Rate – LIBOR) nu se mai califică drept indice de referință critic în temeiul Regulamentului (UE) 2016/1011. În plus, Autoritatea pentru Conduită Financiară din Regatul Unit (FCA) a anunțat în 2017 că nu încurajează și nu obligă băncile contributoare să transmită date privind LIBOR după sfârșitul anului 2021. Anunțurile ulterioare ale FCA și ale administratorului LIBOR clarifică faptul că este probabil ca, până la sfârșitul anului 2021, LIBOR să fie lichidat în majoritatea perioadelor și monedelor pentru care se calculează, iar alte perioade și monede ale LIBOR ar urma în 2023. Încetarea sau lichidarea LIBOR ar putea duce la consecințe negative care ar perturba în mod semnificativ funcționarea piețelor financiare din Uniune. Există un număr mare de contracte care afectează operatorii economici din Uniune și care se referă la datorii, împrumuturi, depozite la termen, titluri de valoare și instrumente financiare derivate, care se raportează toate la LIBOR și care ajung la scadență după 31 decembrie 2021 și care nu conțin dispoziții alternative suficient de robuste pentru a acoperi încetarea sau lichidarea LIBOR astfel cum se calculează pentru monedele relevante sau pentru anumite perioade ale sale. Unele dintre aceste contracte și unele instrumente financiare, astfel cum sunt definite în Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6), nu pot fi renegociate pentru a introduce o dispoziție contractuală alternativă înainte de 31 decembrie 2021.
(6) Pentru a putea asigura funcționarea continuă ordonată a contractelor existente care se raportează la un indice de referință utilizat pe scară largă, a cărui încetare ar putea avea consecințe negative care perturbă în mod semnificativ funcționarea piețelor financiare din Uniune, și în cazul în care aceste contracte sau instrumente financiare, astfel cum sunt definite în Directiva 2014/65/UE, nu pot fi renegociate pentru a introduce o dispoziție contractuală alternativă înainte de încetarea respectivului indice de referință, ar trebui să se stabilească un cadru pentru încetarea sau lichidarea ordonată a acestor indici de referință. Acest cadru ar trebui să cuprindă un mecanism pentru integrarea în aceste contracte sau în instrumentele financiare, astfel cum sunt definite în Directiva 2014/65/UE, a indicilor de referință de înlocuire desemnați. Un indice de referință de înlocuire ar trebui să asigure evitarea imposibilității executării contractelor, care ar putea perturba în mod semnificativ funcționarea piețelor financiare din Uniune.
(7) Absența unui cadru la nivelul Uniunii privind încetarea sau lichidarea ordonată a unui indice de referință ar putea conduce la soluții de reglementare divergente în statele membre, care ar putea determina ca părțile interesate din Uniune să fie expuse riscurilor legate de insecuritate juridică și imposibilitatea executării contractelor. Pe lângă amploarea expunerii la astfel de indici de referință a contractelor existente și a instrumentelor financiare, astfel cum sunt definite în Directiva 2014/65/UE, riscul crescut de neexecutare a contractelor și de litigii ar putea perturba în mod semnificativ funcționarea piețelor financiare. Având în vedere circumstanțele extraordinare și pentru a aborda riscurile sistemice implicate, este necesar să se stabilească o abordare armonizată pentru încetarea sau lichidarea anumitor indici de referință cu relevanță sistemică pentru Uniune. Prezentul regulament nu aduce atingere competențelor statelor membre cu privire la indicii de referință, care depășesc sfera competențelor conferite Comisiei.
(8) Regulamentul (UE) 2016/1011 impune entităților supravegheate, altele decât administratorii indicilor de referință, să aibă instituite planuri de urgență pentru situațiile în care un indice de referință se modifică în mod semnificativ sau încetează să mai fie furnizat. Dacă este posibil, aceste planuri de urgență ar trebui să identifice unul sau mai mulți potențiali indici de referință de înlocuire. După cum experiența cu LIBOR o demonstrează, este important să fie pregătite planuri de urgență pentru cazuri în care un indice de referință se modifică semnificativ sau încetează să mai fie furnizat. Autoritățile competente ar trebui să monitorizeze dacă această obligație este respectată și ar trebui să poată verifica prin sondaj gradul de respectare. Prin urmare, entitățile supravegheate ar trebui să aibă disponibile planuri de urgență și orice actualizări ale acestora, astfel încât să le poată transmite, la cerere, autorităților competente, fără întârziere.
(9) Contractele, altele decât contractele financiare astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2016/1011, sau instrumentele financiare care nu sunt incluse în definiția instrumentelor financiare din respectivul regulament, dar care se raportează și la indici de referință care încetează sau sunt lichidați, ar putea să perturbe, de asemenea, în mod semnificativ funcționarea piețelor financiare din Uniune. Numeroase entități utilizează astfel de indici de referință, dar nu se califică drept entități supravegheate. În consecință, părțile în contractele respective și deținătorii respectivelor instrumente financiare nu ar beneficia de pe urma înlocuirii unui indice de referință de înlocuire. Pentru a atenua, cât mai mult posibil, impactul potențial asupra integrității pieței și a stabilității financiare și pentru a oferi protecție împotriva insecurității juridice, mandatul Comisiei de a desemna un indice de referință de înlocuire ar trebui să se aplice oricărui contract și oricărui instrument financiar astfel cum este definit în Directiva 2014/65/UE, care este supus legislației unui stat membru. În plus, indicele de referință de înlocuire desemnat ar trebui să se aplice contractelor care sunt supuse legislației unei țări terțe dar a căror părți contractante sunt toate stabilite în Uniune, în cazurile în care contractul îndeplinește cerințele prezentului regulament și în cazul în care legislația țării terțe respective nu prevede lichidarea ordonată a unui indice de referință. Această prelungire a domeniului de aplicare nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor Regulamentului (UE) 2016/1011 care nu sunt modificate prin prezentul regulament.
(10) Înlocuirea statutară a unui indice de referință ar trebui limitată la contracte și la instrumente financiare astfel cum sunt definite în Directiva 2014/65/UE, care nu au fost renegociate înainte de data încetării indicelui de referință în cauză. În cazul în care se utilizează contracte cadru, indicele de referință de înlocuire desemnat se va aplica numai tranzacțiilor încheiate înainte de data relevantă a înlocuirii, chiar dacă, din punct de vedere tehnic, tranzacțiile ulterioare ar putea face parte din același contract. Desemnarea indicelui de referință de înlocuire nu ar trebui să afecteze contractele sau instrumentele financiare astfel cum sunt definite în Directiva 2014/65/UE, care prevăd deja o dispoziție contractuală alternativă adecvată privind încetarea definitivă a unui indice de referință.
(11) Adoptarea de către Comisie a unui act de punere în aplicare care desemnează un indice de referință de înlocuire nu ar trebui să împiedice părțile la un contract să convină asupra aplicării unui alt indice de referință de înlocuire.
(12) Indicii de referință și ratele alternative convenite contractual ar putea, în timp, să devină divergente într-o măsură semnificativă și neprevăzută și, în consecință, nu ar mai putea reprezenta aceeași realitate economică subiacentă sau ar putea conduce la rezultate inacceptabile din punct de vedere comercial. Astfel de cazuri ar putea include lărgirea semnificativă în timp a marjei dintre indicele de referință și rata alternativă convenită contractual sau situații în care dispoziția alternativă convenită prin contract modifică baza indicelui de referință de la o rată variabilă la o rată fixă. Întrucât această problemă ar putea apărea în mai multe state membre și deoarece părțile contractante care provin din state membre diferite ar fi, de asemenea, afectate adesea în astfel de cazuri, aceasta ar trebui abordată în mod armonizat pentru a se evita insecuritatea juridică, utilizarea excesivă a procedurilor contencioase și, în consecință, posibilele efecte negative semnificative asupra pieței interne sau repercusiunile asupra stabilității financiare din state membre sau din Uniune. În consecință, indicele de referință de înlocuire desemnat prin actul de punere în aplicare ar trebui, cu respectarea anumitor precondiții, să servească drept înlocuitor atunci când autoritățile naționale relevante, de exemplu autoritățile macroprudențiale, consiliile pentru riscuri sistemice sau băncile centrale, stabilesc că dispoziția alternativă convenită inițial nu mai reflectă aceeași realitate economică pe care era menit să o măsoare indicele de referință care încetează, sau că o astfel de dispoziție ar putea reprezenta o amenințare la adresa stabilității financiare. Autoritățile naționale relevante ar trebui să efectueze o evaluare atunci când sunt informate cu privire la caracterul potențial inadecvat al unei dispoziții alternative utilizate în mod curent de către una sau mai multe părți potențial interesate. Cu toate acestea, o astfel de evaluare nu ar trebui efectuată referitor la fiecare contract în parte. Autoritățile naționale relevante implicate ar trebui să aibă obligația de a informa Comisia și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) cu privire la evaluarea respectivă.
(13) Părțile contractante sunt responsabile de analizarea angajamentului lor contractual pentru a stabili situațiile în care se aplică o dispoziție contractuală alternativă. În cazul în care interpretarea unui contract sau a unui instrument financiar astfel cum este definit în Directiva 2014/65/UE, arată că părțile nu au prevăzut situația de încetare definitivă a indicelui de referință ales, indicele de referință de înlocuire statutar, care este desemnat în conformitate cu prezentul regulament, ar trebui să reprezinte o opțiune de siguranță în caz de încetare definitivă a respectivului indice de referință.
(14) Având în vedere că înlocuirea unui indice de referință ar putea necesita modificări ale contractelor, sau ale instrumentelor financiare astfel cum sunt definite în Directiva 2014/65/UE, în care se face trimitere la astfel de indici de referință, atunci când modificările respective sunt necesare pentru utilizarea sau aplicarea în practică a indicelui de referință de înlocuire, Comisia ar trebui să fie împuternicită să prevadă modificările de conformare esențiale corespunzătoare în actul de punere în aplicare.
(15) Pentru indicii de referință care sunt desemnați de Comisie ca fiind critici într-un stat membru în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/1011 și în cazul în care încetarea sau lichidarea unui astfel de indice de referință ar putea perturba în mod semnificativ funcționarea piețelor financiare din respectivul stat membru, autoritatea competentă relevantă ar trebui să ia măsurile necesare pentru a evita astfel de perturbări în conformitate cu dreptul său intern.
(16) Dacă un stat membru aderă la zona euro și lipsa ulterioară a datelor pentru calcularea unui indice de referință național impune înlocuirea indicelui de referință respectiv, ar trebui să fie posibil ca statul membru respectiv să prevadă tranziția de la respectivul indice de referință național la un înlocuitor al acestuia. În acest caz, statul membru respectiv ar trebui să ia în considerare consumatorii, în calitate de părți contractante, și să asigure că aceștia nu sunt afectați negativ, într-o măsură mai mare decât este necesar, de o astfel de tranziție.
(17) Pentru a desemna anumiți indici de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere din țări terțe ca fiind excluși din domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2016/1011, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește exceptarea indicilor de referință pentru cursul de schimb valutar la vedere pentru monedele neconvertibile, atunci când aceștia sunt utilizați pentru calcularea plăților care derivă din contractele derivate valutare nelivrabile. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (7). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(18) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a desemna un indice de referință de înlocuire care să substituie toate trimiterile la respectivul indice în contractele sau în instrumentele financiare astfel cum sunt definite în Directiva 2014/65/UE, care nu au fost renegociate până la data aplicării actului de punere în aplicare. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (8). Securitatea juridică impune ca Comisia să își exercite respectivele competențe de executare numai atunci când apar evenimente declanșatoare precis definite, care demonstrează în mod clar că administrarea și publicarea indicelui de referință care urmează să fie înlocuit vor înceta definitiv.
(19) Comisia ar trebui să își exercite competențele de executare numai în situațiile în care estimează că încetarea sau lichidarea unui indice de referință poate conduce la consecințe negative care perturbă în mod semnificativ funcționarea piețelor financiare sau economia reală din Uniune. Mai mult, Comisia ar trebui să își exercite competențele de executare numai în cazul în care a devenit clar că reprezentativitatea indicelui de referință în cauză nu poate fi restabilită sau că indicele de referință încetează definitiv.
(20) Înainte de a-și exercita competențele de executare care îi permit să desemneze un indice de referință de înlocuire, Comisia ar trebui să organizeze o consultare publică și ar trebui să țină seama de recomandările formulate de părțile interesate relevante și, în special, de grupurile de lucru din sectorul privat care funcționează sub egida autorităților publice sau a băncii centrale. Aceste recomandări ar trebui să se bazeze pe consultări publice ample și pe avizul unor experți în domeniu cu privire la rata de înlocuire cea mai adecvată pentru indicele de referință al ratei dobânzii care încetează. Comisia ar trebui să țină seama și de recomandările altor părți interesate relevante, de exemplu autoritatea competentă a administratorului indicelui de referință și ESMA.
(21) La momentul adoptării Regulamentului (UE) 2016/1011, se preconiza că, până la sfârșitul anului 2021, țările terțe vor stabili regimuri de reglementare similare pentru indicii financiari de referință și că utilizarea în Uniune de către entitățile supravegheate a indicilor de referință din țări terțe va fi asigurată prin decizii de echivalență adoptate de Comisie sau prin recunoașterea sau aprobarea acordată de autoritățile competente. S-au înregistrat însă progrese limitate în acest sens. Domeniul de aplicare a regimului de reglementare a indicilor financiari de referință diferă în mod semnificativ între Uniune și țările terțe. Prin urmare, pentru a asigura buna funcționare a pieței interne și disponibilitatea indicilor de referință din țări terțe spre utilizare în Uniune după încheierea perioadei de tranziție, Comisia ar trebui să prezinte, până la 15 iunie 2023, un raport privind revizuirea domeniului de aplicare a Regulamentului (UE) 2016/1011, astfel cum este modificat prin prezentul regulament, în special în ceea ce privește efectul acestora asupra utilizării indicilor de referință din țări terțe în Uniune. În raportul respectiv, Comisia ar trebui să analizeze consecințele amplorii domeniului de aplicare a unui astfel de regulament pentru administratorii și utilizatorii de indici de referință din Uniune, dar și în ceea ce privește utilizarea în continuare a indicilor de referință din țări terțe. In special, Comisia ar trebui să evalueze dacă este necesară modificarea în continuare a Regulamentului (UE) 2016/1011 pentru a reduce domeniul său de aplicare doar la administratorii unor anumite tipuri de indici de referință sau la administratorii ai căror indici de referință sunt utilizați pe scară largă în Uniune.
(22) Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (9) a fost modificat recent pentru a oferi claritate participanților la piață cu privire la faptul că contractele încheiate sau novate înainte de începerea aplicării cerințelor de compensare sau de marjă în cazul contractelor derivate extrabursiere care se raportează la un indice de referință (denumite în continuare „contracte istorice”) nu vor fi supuse acestor cerințe dacă respectivele contracte sunt modificate cu privire la indicele de referință la care se raportează sau dacă modificările respective servesc scopul exclusiv de a pune în aplicare sau de a pregăti punerea în aplicare a indicelui de referință de înlocuire sau pentru a introduce dispoziții alternative pe perioada tranziției către noul indice de referință, ca parte a reformei vizând indicii de referință. Reformele indicilor de referință sunt rezultatul unor inițiative și cooperări coordonate la nivel internațional, menite să reformeze indicii de referință pentru a respecta principiile internaționale pentru indicii financiari de referință publicate de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare. Regulamentul (UE) 2016/1011 impune entităților supravegheate să elaboreze și să mențină planuri scrise solide care să stabilească acțiunile pe care le-ar întreprinde în cazul în care un indice de referință se modifică semnificativ sau încetează să mai fie furnizat și să reflecte aceste planuri în relația contractuală cu clienții. Pentru a facilita respectarea de către participanții la piață a acestor obligații și pentru a sprijini măsurile luate de aceștia pentru a accentua robustețea contractelor derivate extrabursiere care raportează indici de referință eventual vizați de astfel de reforme, Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ar trebui modificat în plus pentru a clarifica faptul că contractele istorice nu vor face obiectul cerințelor de compensare sau de marjă dacă sunt modificate exclusiv cu scopul de a înlocui indicele de referință la care se raportează, în contextul unei reforme a indicilor de referință. Prin urmare, excepția respectivă se aplică numai modificărilor contractuale necesare pentru punerea în aplicare sau pregătirea punerii în aplicare a indicelui de referință de înlocuire, ca urmare a unei reforme a indicelui de referință sau necesare pentru introducerea unor dispoziții alternative vizând un indice de referință, pentru a accentua robustețea contractelor relevante. Modificările respective ar trebui să servească la oferirea de claritate participanților la piață și nu ar trebui să afecteze domeniul de aplicare al obligațiilor de compensare și de marjă în ceea ce privește modificarea contractelor derivate extrabursiere în alte scopuri sau în ceea ce privește înlocuirile sau novările, cum ar fi modificările contrapărților.
(23) Prin urmare, Regulamentele (UE) 2016/1011 și (UE) nr. 648/2012 ar trebui modificate în consecință.
(24) Având în vedere faptul că LIBOR nu va mai fi un indice de referință critic în înțelesul Regulamentului (UE) 2016/1011 începând cu 1 ianuarie 2021, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,