Începe proba gratuită

Decizie 2021/1396 · CELEX 32021D1396

Decizia (UE) 2021/1396 a Băncii Centrale Europene din 13 august 2021 de modificare a Deciziei BCE/2014/29 privind transmiterea către Banca Centrală Europeană de date de supraveghere raportate autorităților naționale competente de către entitățile supravegheate în conformitate cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 și (UE) 2016/2070 ale Comisiei (BCE/2021/39)

Data act
13.08.2021
Intrare in vigoare
18.08.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_300_R_0014
Status
Inactiv
autoritate națională competentă Banca Centrală Europeană colectarea datelor furnizare de informații instituții de credit legislație financiară schimb de informații supervizarea activității bancare uniunea bancară UE

Recitale

(1) Decizia BCE/2014/29 (3) stabilește procedurile privind transmiterea către Banca Centrală Europeană (BCE) de date raportate autorităților naționale competente de către entitățile supravegheate pe bazaRegulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei (4) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2070 al Comisiei (5).

(2) La 17 decembrie 2020, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/451 al Comisiei (6), care abrogă și înlocuiește Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 și stabilește noi standarde în ceea ce privește raportarea în scopuri de supraveghere, care se aplică de la 28 iunie 2021.

(3) La 15 martie 2021, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/453 al Comisiei (7), care detaliază noile standarde în ceea ce privește cerințele specifice de raportare pentru riscul de piață.

(4) Decizia BCE/2014/29 prevede colectarea și evaluarea calității datelor raportate de entitățile supravegheate autorităților naționale competente în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii. În consecință, Decizia BCE/2014/29 trebuie să prevadă colectarea și evaluarea calității datelor care trebuie raportate de entitățile supravegheate autorităților naționale competente în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2070, al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/451 și al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/453. Prin urmare, Decizia BCE/2014/29 trebuie actualizată pentru a reflecta adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/451 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/453, pentru a se asigura că datele relevante sunt transmise BCE de autoritățile naționale competente.

(5) În plus, Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a abrogat și a înlocuit Decizia ABE din 23 septembrie 2015 privind raportarea de către autoritățile competente către ABE (EBA/DC/2015/130) (8) cu Decizia ABE din 5 iunie 2020 privind raportarea în scopuri de supraveghere de către autoritățile competente către ABE (EBA/DC/2020/334) (9). Acea decizie impune autorităților competente, inclusiv BCE, să transmită ABE date în materie de supraveghere și raportare financiară, printre altele. În acest scop, Decizia ABE EBA/DC/2020/334 precizează datele pentru transmiterea către ABE a datelor respective de către autoritățile competente.

(6) În plus, ABE a abrogat și a înlocuit Decizia ABE din 31 mai 2016 privind datele utilizate în analiza comparativă de referință în scopul supravegherii (EBA/DC/2016/156) (10) cu Decizia ABE din 5 iunie 2020 privind datele utilizate în analiza comparativă de referință în scopul supravegherii (EBA/DC/2020/337) (11). Acea decizie impune autorităților competente, inclusiv BCE, să transmită ABE date pentru analiza comparativă de referință în scopul supravegherii. În acest scop, Decizia ABE EBA/DC/2020/337 precizează data pentru transmiterea către ABE a unor astfel de date de către autoritățile competente.

(7) Prin urmare, Decizia BCE/2014/29 trebuie să fie actualizată pentru a se asigura că BCE primește aceste date de la autoritățile naționale competente în timp util, date pe care BCE le transmite ulterior ABE în conformitate cu Deciziile ABE EBA/DC/2020/334 și EBA/DC/2020/337.

(8) Prin urmare, Decizia BCE/2014/29 ar trebui modificată în mod corespunzător,

Articolul 1

Modificări

Decizia BCE/2014/29 se modifică după cum urmează: 1. titlul se înlocuiește cu următorul text: „Decizia Băncii Centrale Europene din 2 iulie 2014 privind transmiterea către Banca Centrală Europeană de date de supraveghere raportate autorităților naționale competente de către entitățile supravegheate (BCE/2014/29)”; 2. articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 Domeniu de aplicare În temeiul articolului 21 din Regulamentul-cadru privind MUS, prezenta decizie stabilește procedurile privind transmiterea către BCE de date raportate autorităților naționale competente de către entitățile supravegheate pe baza Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2070 al Comisiei (*1), a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/451 al Comisiei (*2) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/453 al Comisiei (*3). (*1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 al Comisiei din 14 septembrie 2016 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formularele, definițiile și soluțiile IT care trebuie utilizate de către instituții pentru raportarea către Autoritatea Bancară Europeană și autoritățile competente în conformitate cu articolul 78 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 328, 2.12.2016, p. 1)." (*2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/451 al Comisiei din 17 decembrie 2020 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 (JO L 97, 19.3.2021, p. 1)." (*3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/453 al Comisiei din 15 martie 2021 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele specifice de raportare pentru riscul de piață (JO L 89, 16.3.2021, p. 3).”;" 3. articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Datele pentru transmitere (1) Autoritățile naționale competente transmit BCE datele menționate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/451 și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/453 care le sunt raportate acestora de către entitățile supravegheate în conformitate cu următoarele cerințe: (a) Autoritățile naționale competente transmit BCE date referitoare la următoarele entități până la ora 12:00, ora Europei Centrale (CET) (*4) din a zecea zi lucrătoare următoare datelor pentru transmitere relevante menționate la articolul 3 și la articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/451 și a datelor de raportare relevante menționate la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/453: (i) entitățile supravegheate semnificative care raportează la nivelul cel mai înalt de consolidare în statele membre participante; (ii) entitățile supravegheate semnificative care nu fac parte dintr-un grup supravegheat; (iii) entitățile supravegheate care sunt clasificate ca semnificative în conformitate cu criteriul celor mai semnificative trei instituții de credit din statul membru care le corespunde și care raportează pe bază consolidată sau pe bază individuală, în cazul în care nu trebuie să raporteze pe bază consolidată; (iv) alte entități supravegheate care raportează pe bază consolidată sau pe bază individuală, dacă nu au obligația de a raporta pe bază consolidată, care sunt „cele mai mari instituții din statul membru”, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (3) din Decizia ABE din 5 iunie 2020 privind raportarea în scopuri de supraveghere către ABE de către autoritățile competente (EBA/DC/2020/334) (*5); (b) în cazul în care nu se aplică litera (a), autoritățile naționale competente transmit BCE date referitoare la următoarele entități până la ora 12:00 CET din a douăzeci și cincea zi lucrătoare următoare datelor pentru transmitere relevante menționate la articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/451 și a datelor de raportare relevante menționate la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/453: (i) entități supravegheate semnificative; (ii) entități supravegheate mai puțin semnificative. (2) Autoritățile naționale competente raportează BCE datele menționate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 în conformitate cu următoarele cerințe: (a) Autoritățile naționale competente raportează BCE date referitoare la următoarele entități până la ora 12:00 CET din a zecea zi lucrătoare următoare datelor pentru transmitere relevante menționate în dispoziția relevantă pentru fiecare poziție de date din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070: (i) entitățile supravegheate semnificative care raportează la nivelul cel mai înalt de consolidare în statele membre participante; (ii) entitățile supravegheate semnificative care nu fac parte dintr-un grup supravegheat; (iii) entitățile supravegheate care sunt clasificate ca semnificative în conformitate cu criteriul celor mai semnificative trei instituții de credit din statul membru care le corespunde și care raportează pe bază consolidată sau pe bază individuală, în cazul în care nu trebuie să raporteze pe bază consolidată; (iv) entitățile supravegheate mai puțin semnificative care raportează la cel mai înalt nivel de consolidare în statele membre participante, în măsura în care acestea reprezintă cel mai înalt nivel de consolidare din Uniune, și entitățile supravegheate mai puțin semnificative care raportează pe bază individuală dacă nu fac parte dintr-un grup supravegheat, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decizia EBA/DC/2020/337 a ABE; (b) În cazul în care nu se aplică litera (a), autoritățile naționale competente raportează BCE date referitoare la următoarele entități până la încheierea activității în a douăzeci și cincea zi lucrătoare următoare datelor pentru transmitere relevante menționate în dispoziția relevantă pentru fiecare poziție de date din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070: (i) entități supravegheate semnificative; (ii) entități supravegheate mai puțin semnificative. (*4) CET ia în considerare trecerea la ora de vară a Europei Centrale." (*5) Disponibilă pe website-ul ABE.”;" 4. se introduce următorul articol 7b: „Articolul 7b Prima raportare după data de la care Decizia (UE) 2021/1396 a Băncii Centrale Europene (BCE/2021/39) produce efecte Autoritățile naționale competente transmit datele care le-au fost raportate în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2070, al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/451 și al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/453, în conformitate cu Decizia (UE) 2021/1396 a Băncii Centrale Europene (BCE/2021/39) (*), începând cu primele date pentru transmitere sau raportare aplicabile ulterioare datei de la care această decizie produce efecte. (*) Decizia (UE) 2021/1396 a Băncii Centrale Europene din 13 august 2021 de modificare a Deciziei BCE/2014/29 privind transmiterea către Banca Centrală Europeană de date de supraveghere raportate autorităților naționale competente de către entitățile supravegheate în conformitate cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 și (UE) 2016/2070 ale Comisiei (BCE/2021/39) (JO L 300, 24.8.2021, p. 74).” "

Articolul 2

Producerea de efecte

Prezenta decizie produce efecte de la data notificării sale către destinatari.

Articolul 3

Destinatari

Prezenta decizie se adresează autorităților naționale competente din statele membre participante.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.