Recitale
(1)
Fără a aduce atingere competențelor autorităților competente prevăzute la articolul 104 alineatul (1) litera (j) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2), pentru a spori eficiența și a reduce sarcina administrativă, ar trebui instituit un cadru coerent de raportare pe baza unui set armonizat de standarde.
(2)
Există o corelație strânsă între dispozițiile prezentului regulament întrucât acestea se referă la cerințele de raportare ale instituțiilor. În vederea asigurării coerenței între aceste dispoziții, care ar trebui să intre în vigoare în același timp, și pentru a oferi persoanelor care fac obiectul acestor obligații o imagine cuprinzătoare în privința dispozițiilor și un acces sintetic la acestea, este de dorit ca toate standardele tehnice de punere în aplicare conexe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 să fie incluse într-un singur regulament.
(3)
Natura și complexitatea activităților instituțiilor, cum ar fi operațiunile din portofoliul de tranzacționare sau din afara acestuia și abordările utilizate în ceea ce privește riscul de credit, determină amploarea obligațiilor efective de raportare ale instituțiilor. În plus, în conformitate cu articolul 99 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, obligațiile de raportare pentru instituții ar trebui să fie proporționale și ar trebui introduse frecvențe reduse de raportare în ceea ce privește anumite formulare. În plus, pentru a ține seama de natura, dimensiunea și complexitatea instituțiilor, ar trebui introduse praguri de semnificație pentru anumite formulare care să declanșeze anumite obligații de raportare.
(4)
În cazurile în care cerințele de raportare se bazează pe praguri cantitative, ar trebui introduse criterii de intrare și de ieșire specifice anumitor formulare pentru a asigura o tranziție ușoară către raportarea comună în scopuri de supraveghere.
(5)
Ar trebui să li se permită instituțiilor care aplică un exercițiu contabil diferit de anul calendaristic să modifice datele de referință de raportare și datele de transmitere a informațiilor financiare raportate, în vederea diminuării, pentru aceste instituții, a sarcinii de a pregăti conturile pentru două perioade diferite.
(6)
Informațiile financiare cuprind informațiile privind situația financiară a instituțiilor și potențialele riscuri sistemice. Informațiile de bază privind situația financiară sunt completate cu defalcări mai detaliate pentru a oferi autorităților de supraveghere informații privind riscurile diferitelor activități. Prin urmare, instituțiile ar trebui să furnizeze date granulare și uniforme în special în ceea ce privește defalcarea expunerilor și a finanțării pe zone geografice, pe sectoare și pe contrapărți semnificative, în scopul de a furniza autorităților de supraveghere informații privind posibilele concentrări și acumulări de riscuri sistemice.
(7)
Pentru a asigura coerența și comparabilitatea informațiilor, în cazul în care autoritățile competente solicită instituțiilor să raporteze informații privind fondurile proprii prin utilizarea Standardelor internaționale de raportare financiară (IFRS), astfel cum se aplică în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (3), și extind această cerință de raportare și la raportarea informațiilor financiare, instituțiile ar trebui să raporteze informațiile financiare într-un mod similar cu cel utilizat de instituțiile care își pregătesc conturile consolidate folosind IFRS, astfel cum se aplică în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002.
(8)
Tot astfel, pentru a asigura coerența și comparabilitatea informațiilor, în cazul în care autoritățile competente solicită instituțiilor care utilizează standardele naționale de contabilitate să raporteze informații financiare în temeiul articolului 99 alineatul (6), aceste instituții ar trebui să raporteze informațiile financiare într-un mod similar cu cel al instituțiilor care utilizează IFRS, astfel cum se aplică în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002, pentru raportarea datelor ajutate pe baza standardelor naționale de contabilitate.
(9)
Dat fiind că există o multitudine de cerințe de raportare diferite la nivel național și la nivelul Uniunii care vizează alte obiective decât cele stabilite în Regulamentul (CE) nr. 575/2013, cum ar fi date statistice, date monetare, date din pilonul II, orice norme privind raportarea comună în scopuri de raportare se pot înscrie numai într-un cadru general de raportare. Utilizarea unei soluții informatice aplicabile întregului cadru de raportare este mai eficientă din punct de vedere al costurilor în comparație cu specificarea unor soluții informatice diferite pentru părți individuale din respectivul cadru general de raportare. Pentru a evita situația în care se solicită instituțiilor să raporteze informațiile necesare prin utilizarea unei soluții informatice specifice, acestea aplicând alte soluții informatice pentru celelalte cerințe de raportare, și în vederea evitării unor costuri nejustificate de punere în aplicare și de funcționare, ar trebui să se elaboreze un model referitor la punctele de date și cerințe minime de precizie bine definite, astfel încât să se asigure faptul că diferitele soluții informatice existente produc date armonizate și o calitate fiabilă a datelor. În plus, în vederea reducerii obligațiilor de raportare pentru instituții, cu condiția îndeplinirii pe deplin a cerințelor necesare, autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a continua să definească prezentări și formate alternative pentru schimbul de date care sunt utilizate în prezent și în alte scopuri de raportare. În acest sens, autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a nu solicita puncte de informații care pot fi deduse din alte puncte de informații incluse în modelul referitor la punctele de date sau puncte de informații care se referă la informații deja colectate de către autoritatea competentă.
(10)
Dat fiind că în anumite jurisdicții cerințele de raportare în ceea ce privește informațiile financiare și lichiditățile reprezintă o noutate și în vederea asigurării unei perioade de timp corespunzătoare pentru ca instituțiile să pună în aplicare aceste cerințe într-un mod care să producă date de înaltă calitate, ar trebui să se prelungească termenul de punere în aplicare a acestor cerințe de raportare.
(11)
Având în vedere că este prima dată când se aplică raportarea comună în scopuri de supraveghere în Uniune și că instituțiile trebuie să își adapteze sistemele de raportare și sistemele informatice la cerințele de raportare comună în scopuri de supraveghere, instituțiile ar trebui să dispună de termene mai lungi pentru transmiterea informațiilor pentru rapoartele lunare în primul an de aplicare a raportării comune în scopuri de supraveghere.
(12)
Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare prezentate Comisiei Europene de către Autoritatea Bancară Europeană.
(13)
Autoritatea Bancară Europeană a organizat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente acestuia și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4),
Articolul 1
Obiect și domeniu de aplicare
CAPITOLUL 1 OBIECT ȘI DOMENIU DE APLICARE
Prezentul regulament stabilește cerințe uniforme în ceea ce privește raportarea în scopuri de supraveghere către autoritățile competente în următoarele domenii:
(a) cerințele de fonduri proprii și informațiile financiare, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(b) pierderile care decurg din împrumuturi garantate cu bunuri imobile, în conformitate cu articolul 101 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(c) expunerile mari și alte cele mai mari expuneri, în conformitate cu articolul 394 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(d) indicatorul efectului de levier, în conformitate cu articolul 430 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(e) cerințele de acoperire a necesarului de lichiditate și cerințe de finanțare stabilă netă, în conformitate cu articolul 415 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Articolul 2
Datele de referință de raportare
CAPITOLUL 2 DATELE DE REFERINȚĂ ȘI DE TRANSMITERE PENTRU RAPORTARE ȘI PRAGURILE DE RAPORTARE
(1) Instituțiile transmit autorităților competente informații, astfel cum se prezintă acestea la următoarele date de referință de raportare: (a) raportare lunară: în ultima zi a fiecărei luni; (b) raportare trimestrială: 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie și 31 decembrie; (c) raportare bianuală: 30 iunie și 31 decembrie; (d) raportare anuală: 31 decembrie.
(2) Informațiile transmise în conformitate cu formularele prezentate în anexa III și în anexa IV în conformitate cu instrucțiunile prevăzute în anexa V care fac referire la o anumită perioadă sunt raportate cumulat din prima zi a exercițiului contabil până la data de referință.
(3) În cazul în care legislația națională permite instituțiilor să raporteze informații financiare ale acestora la încheierea exercițiilor lor contabile care sunt diferite de anul calendaristic, datele de referință de raportare pot fi adaptate în consecință, astfel încât raportarea informațiilor financiare să aibă loc o dată la trei, șase sau douăsprezece luni de la încheierea exercițiului contabil respectiv.
Articolul 3
Date de transmitere a raportării
CAPITOLUL 2 DATELE DE REFERINȚĂ ȘI DE TRANSMITERE PENTRU RAPORTARE ȘI PRAGURILE DE RAPORTARE
(1) Instituțiile transmit informații autorităților competente, până la sfârșitul programului de lucru, la următoarele date de transmitere: (a) raportare lunară: a 15-a zi calendaristică de la data de referință a raportării; (b) raportare trimestrială: 12 mai, 11 august, 11 noiembrie și 11 februarie; (c) raportare bianuală: 11 august și 11 februarie; (d) raportare anuală: 11 februarie.
(2) În cazul în care data de transmitere este o sărbătoare legală în statul membru al autorității competente căreia trebuie să i se prezinte raportul sau o zi de sâmbătă ori de duminică, informațiile sunt transmise în ziua lucrătoare următoare.
(3) În cazul în care instituțiile raportează informații financiare utilizând datele de referință de raportare ajustate pe baza încheierii exercițiilor lor contabile, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (3), datele de transmitere pot, de asemenea, să fie ajustate în consecință, astfel încât să se mențină aceeași perioadă de transmitere de la data de referință de raportare ajustată.
(4) Instituțiile pot prezenta cifre neauditate. În cazul în care cifrele auditate sunt diferite față de cifrele neauditate transmise, se prezintă fără întârziere cifrele revizuite în urma auditării. Cifrele neauditate sunt cifre care nu au făcut obiectul unei opinii a unui auditor extern, în timp ce cifrele auditate sunt cifrele care au făcut obiectul unui audit efectuat de un auditor extern care și-a exprimat o opinie de audit.
(5) Se transmit, de asemenea, fără întârziere, autorităților competente orice alte corecții ale rapoartelor prezentate.
Articolul 4
Praguri de raportare — criterii de intrare și de ieșire
CAPITOLUL 2 DATELE DE REFERINȚĂ ȘI DE TRANSMITERE PENTRU RAPORTARE ȘI PRAGURILE DE RAPORTARE
(1) Instituțiile încep să raporteze informațiile care fac obiectul aplicării unor praguri începând de la data de referință de raportare care urmează depășirii acestor praguri la două date de referință consecutive.
(2) Pentru primele două date de referință de raportare în care instituțiile trebuie să respecte cerințele prevăzute în prezentul regulament, instituțiile raportează informațiile care fac obiectul aplicării unor praguri în cazul în care depășesc pragurile relevante la aceeași dată de referință de raportare.
(3) Instituțiile au dreptul să nu mai raporteze informațiile care fac obiectul aplicării unor praguri începând de la următoarea dată de referință de raportare în cazul în care s-au situat sub pragurile relevante la trei date de referință consecutive.
Articolul 5
Formatul și frecvența raportării pe bază individuală cu privire la fondurile proprii și la cerințele de fonduri proprii pentru instituții, cu excepția firmelor de investiții care fac obiectul articolelor 95 și 96 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013
CAPITOLUL 3 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII CU PRIVIRE LA FONDURILE PROPRII, CERINȚELE DE FONDURI PROPRII ȘI INFORMAȚIILE FINANCIARE / SECȚIUNEA 1 Formatul și frecvența raportării cu privire la fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii
Pentru a raporta, pe bază individuală, informațiile privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile prezintă toate informațiile enumerate la alineatele (a) și (b).
(b) Instituțiile prezintă următoarele informații cu o frecvență trimestrială: 1. informațiile privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii, astfel cum se specifică în formularele 1-5 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 1 din anexa II; 2. informațiile privind expunerile la riscul de credit și la riscul de credit al contrapărții care sunt tratate în conformitate cu abordarea standardizată, astfel cum se specifică în formularul 7 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 3.2 din anexa II; 3. informațiile privind expunerile la riscul de credit și la riscul de credit al contrapărții care sunt tratate în conformitate cu abordarea pe baza ratingurilor interne, astfel cum se specifică în formularul 8 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 3.3 din anexa II; 4. informațiile privind distribuția geografică a expunerilor pe țări, astfel cum se specifică în formularul 9 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 3.4 din anexa II, în cazul în care expunerile inițiale altele decât expunerile interne din toate celelalte țări „altele decât țara proprie” în toate clasele de expuneri, astfel cum sunt raportate în rândul 850 din formularul 4 din anexa I, sunt egale sau mai mari de 10 % din totalul expunerilor inițiale, atât interne, cât și altele decât interne, astfel cum sunt raportate în rândul 860 din formularul 4 din anexa I. În acest scop, expunerile sunt considerate a fi interne atunci când reprezintă expuneri față de contrapărți situate în statul membru în care este situată instituția. Se aplică criteriile de intrare și de ieșire prevăzute la articolul 4; 5. informațiile privind expunerile provenind din titluri de capital care sunt tratate în conformitate cu abordarea pe baza ratingurilor interne, astfel cum se specifică în formularul 10 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 3.5 din anexa II; 6. informațiile privind riscul de decontare, astfel cum se specifică în formularul 11 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 3.6 din anexa II; 7. informațiile privind expunerile din securitizări care sunt tratate în conformitate cu abordarea standardizată, astfel cum se specifică în formularul 12 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 3.7 din anexa II; 8. informațiile privind expunerile din securitizări care sunt tratate în conformitate cu abordarea pe baza ratingurilor interne, astfel cum se specifică în formularul 13 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 3.8 din anexa II; 9. informațiile privind cerințele de fonduri proprii și pierderile legate de riscurile operaționale, astfel cum se specifică în formularul 16 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 4.1 din anexa II; 10. informațiile privind cerințele de fonduri proprii legate de riscul de piață, astfel cum se specifică în formularele 18-24 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctele 5.1-5.7 din anexa II; 11. informațiile privind cerințele de fonduri proprii legate de riscul de ajustare a evaluării creditului, astfel cum se specifică în formularul 25 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 5.8 din anexa II.
(c) Instituțiile prezintă următoarele informații cu o frecvență bianuală: 1. informațiile privind expunerile din securitizări, astfel cum se specifică în formularul 14 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 3.9 din anexa II; 2. informațiile privind pierderile materiale legate de riscurile operaționale, în următorul mod: (a) instituțiile care calculează cerințele de fonduri proprii legate de riscurile operaționale în conformitate cu partea a 3-a titlul III capitolul 3 sau capitolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 raportează aceste informații astfel cum se specifică în formularul 17 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 4.2 din anexa II; (b) instituțiile care calculează cerințele de fonduri proprii legate de riscurile operaționale în conformitate cu partea a 3-a titlul III capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și pentru care totalul bilanțului individual reprezintă o pondere mai mică de 1 % din suma totalurilor bilanțurilor individuale ale tuturor instituțiilor din același stat membru pot raporta numai informațiile specificate în formularul 17 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile de la punctul 124 din partea II din anexa II. Totalul cifrelor din bilanț se bazează pe cifrele de la sfârșitul exercițiului pentru anul anterior anului care precedă data de referință de raportare. Se aplică criteriile de intrare și de ieșire prevăzute la articolul 4; (c) instituțiile care calculează cerințele de fonduri proprii legate de riscurile operaționale în conformitate cu partea a 3-a titlul III capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sunt pe deplin exceptate de la obligația de a raporta informațiile menționate în formularul 17 din anexa I și la punctul 4.2 din partea II din anexa II.
Articolul 6
Formatul și frecvența raportării pe bază consolidată cu privire la fondurile proprii și la cerințele de fonduri proprii, cu excepția grupurilor care sunt formate doar din firme de investiții care fac obiectul articolelor 95 și 96 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013
CAPITOLUL 3 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII CU PRIVIRE LA FONDURILE PROPRII, CERINȚELE DE FONDURI PROPRII ȘI INFORMAȚIILE FINANCIARE / SECȚIUNEA 1 Formatul și frecvența raportării cu privire la fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii
Pentru a raporta, pe bază consolidată, informațiile privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile dintr-un stat membru prezintă:
(a) informațiile specificate la articolul 5 cu frecvența specificată la articolul respectiv, dar pe bază consolidată;
(b) informațiile specificate în formularul 6 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile prevăzute la punctul 2 din partea II din anexa II, în ceea ce privește entitățile incluse în domeniul de aplicare al consolidării, cu o frecvență bianuală.
Articolul 7
Formatul și frecvența raportării, pe bază individuală, cu privire la fondurile proprii și la cerințele de fonduri proprii pentru firmele de investiții care fac obiectul articolelor 95 și 96 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013
CAPITOLUL 3 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII CU PRIVIRE LA FONDURILE PROPRII, CERINȚELE DE FONDURI PROPRII ȘI INFORMAȚIILE FINANCIARE / SECȚIUNEA 1 Formatul și frecvența raportării cu privire la fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii
(1) Pentru a raporta, pe bază individuală, informațiile privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, firmele de investiții care fac obiectul articolului 95 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prezintă informațiile specificate în formularele 1-5 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile de la punctul 1 din partea II din anexa II, cu o frecvență trimestrială.
(2) Pentru a raporta, pe bază individuală, informațiile privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, firmele de investiții care fac obiectul articolului 96 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prezintă informațiile specificate la articolul 5 alineatele (a) și (b) punctul (1) cu frecvența specificată la articolul respectiv.
Articolul 8
Formatul și frecvența raportării pe bază consolidată cu privire la fondurile proprii și la cerințele de fonduri proprii pentru grupuri care sunt formate doar din firme de investiții care fac obiectul articolelor 95 și 96 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013
CAPITOLUL 3 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII CU PRIVIRE LA FONDURILE PROPRII, CERINȚELE DE FONDURI PROPRII ȘI INFORMAȚIILE FINANCIARE / SECȚIUNEA 1 Formatul și frecvența raportării cu privire la fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii
(1) Pentru a raporta pe bază consolidată informații privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, firmele de investiții din grupuri formate doar din firme de investiții care fac obiectul articolului 95 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prezintă următoarele informații pe bază consolidată: (a) informațiile privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii, astfel cum se specifică în formularele 1-5 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile de la punctul 1 din partea II din anexa II, cu o frecvență trimestrială; (b) informațiile privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii în ceea ce privește entitățile incluse în domeniul de aplicare al consolidării, astfel cum se specifică în formularul 6 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile de la punctul 2 din partea II din anexa II, cu o frecvență bianuală.
(2) Pentru a raporta pe bază consolidată informații privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, firmele de investiții din grupuri formate din firme de investiții care fac obiectul atât al articolului 95, cât și al articolului 96, precum și din grupuri formate doar din firme de investiții care fac obiectul articolului 96 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 transmit următoarele informații pe bază consolidată: (a) informațiile indicate la articolul 5 alineatele (a) și (b) punctul 1, cu frecvența specificată la articolul respectiv; (b) informațiile privind entitățile incluse în domeniul de aplicare al consolidării, astfel cum se specifică în formularul 6 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile de la punctul 2 din partea II din anexa II, cu o frecvență bianuală.
Articolul 9
Formatul și frecvența raportării pe bază consolidată cu privire la informațiile financiare pentru instituțiile care fac obiectul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 și pentru alte instituții de credit care aplică Regulamentul (CE) nr. 1606/2002
CAPITOLUL 3 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII CU PRIVIRE LA FONDURILE PROPRII, CERINȚELE DE FONDURI PROPRII ȘI INFORMAȚIILE FINANCIARE / SECȚIUNEA 2 Formatul și frecvența raportării pe bază consolidată cu privire la informațiile financiare
(1) Pentru a raporta pe bază consolidată informații financiare, în conformitate cu articolul 99 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile stabilite într-un stat membru transmit informațiile specificate în anexa III pe bază consolidată, în conformitate cu instrucțiunile din anexa V, și informațiile specificate în anexa VIII pe bază consolidată, în conformitate cu instrucțiunile din anexa IX.
(2) Informațiile menționate la alineatul (1) sunt prezentate în conformitate cu următoarele specificații: (a) informațiile specificate în partea 1 a anexei III, cu o frecvență trimestrială; (b) informațiile specificate în partea 3 a anexei III, cu o frecvență bianuală; (c) informațiile specificate în partea 4 a anexei III, cu o frecvență anuală; (d) informațiile specificate în formularul 20 din partea 2 a anexei III, cu o frecvență trimestrială și în modul prevăzut la articolul 5 alineatul (a) punctul (4). Se aplică criteriile de intrare și de ieșire menționate la articolul 4; (e) informațiile specificate în formularul 21 din partea 2 a anexei III, în cazul în care imobilizările corporale care fac obiectul unor contracte de leasing operațional sunt mai mari sau egale cu 10 % din totalul imobilizărilor corporale, astfel cum este raportat în formularul 1.1 din partea 1 a anexei III, cu o frecvență trimestrială. Se aplică criteriile de intrare și de ieșire menționate la articolul 4; (f) informațiile specificate în formularul 22 din partea 2 a anexei III, în cazul în care veniturile nete din taxe și comisioane sunt mai mari sau egale cu 10 % din suma dintre veniturile nete din taxe și comisioane și veniturile nete din dobânzi, astfel cum este raportat în formularul 2 din partea 1 a anexei III, cu o frecvență trimestrială. Se aplică criteriile de intrare și de ieșire menționate la articolul 4; (g) informațiile specificate în anexa VIII pentru expunerile care au o valoare de expunere mai mare sau egală cu 300 de milioane EUR, dar mai mică de 10 % din capitalul eligibil al instituției, cu o frecvență trimestrială.
Articolul 10
Formatul și frecvența raportării pe bază consolidată cu privire la informațiile financiare pentru instituțiile de credit care aplică Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, în temeiul articolului 99 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013
CAPITOLUL 3 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII CU PRIVIRE LA FONDURILE PROPRII, CERINȚELE DE FONDURI PROPRII ȘI INFORMAȚIILE FINANCIARE / SECȚIUNEA 2 Formatul și frecvența raportării pe bază consolidată cu privire la informațiile financiare
În cazul în care o autoritate competentă a extins cerințele privind raportarea pe bază consolidată cu privire la informațiile financiare la o serie de instituții dintr-un stat membru, în conformitate cu articolul 99 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile transmit informațiile financiare în conformitate cu articolul 9.
Articolul 11
Formatul și frecvența raportării pe bază consolidată cu privire la informațiile financiare pentru instituțiile care aplică cadrele contabile naționale elaborate în temeiul Directivei 86/635/CEE
CAPITOLUL 3 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII CU PRIVIRE LA FONDURILE PROPRII, CERINȚELE DE FONDURI PROPRII ȘI INFORMAȚIILE FINANCIARE / SECȚIUNEA 2 Formatul și frecvența raportării pe bază consolidată cu privire la informațiile financiare
(1) În cazul în care o autoritate competentă a extins cerințele privind raportarea pe bază consolidată cu privire la informațiile financiare la o serie de instituții stabilite într-un stat membru, în conformitate cu articolul 99 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile transmit informațiile specificate în anexa IV pe bază consolidată, în conformitate cu instrucțiunile din anexa V, și informațiile specificate în anexa VIII pe bază consolidată, în conformitate cu instrucțiunile din anexa IX.
(2) Informațiile menționate la alineatul (1) sunt prezentate în conformitate cu următoarele specificații: (a) informațiile specificate în partea 1 a anexei IV, cu o frecvență trimestrială; (b) informațiile specificate în partea 3 a anexei IV, cu o frecvență bianuală; (c) informațiile specificate în partea 4 a anexei IV, cu o frecvență anuală; (d) informațiile specificate în formularul 20 din partea 2 a anexei IV, cu o frecvență trimestrială și în modul prevăzut la articolul 5 litera (a) punctul 4. Se aplică criteriile de intrare și de ieșire menționate la articolul 4; (e) informațiile specificate în formularul 21 din partea 2 a anexei IV, în cazul în care imobilizările corporale care fac obiectul unor contracte de leasing operațional sunt mai mari sau egale cu 10 % din totalul imobilizărilor corporale, astfel cum este raportat în formularul 1.1 din partea 1 a anexei IV, cu o frecvență trimestrială. Se aplică criteriile de intrare și de ieșire menționate la articolul 4; (f) informațiile specificate în formularul 22 din partea 2 a anexei IV, în cazul în care veniturile nete din taxe și comisioane sunt mai mari sau egale cu 10 % din suma dintre veniturile nete din taxe și comisioane și veniturile nete din dobânzi, astfel cum este raportat în formularul 2 din partea 1 a anexei IV, cu o frecvență trimestrială. Se aplică criteriile de intrare și de ieșire menționate la articolul 4; (g) informațiile specificate în anexa VIII pentru expunerile care au o valoare de expunere mai mare sau egală cu 300 de milioane EUR, dar mai mică de 10 % din capitalul eligibil al instituției, cu o frecvență trimestrială.
Articolul 12
CAPITOLUL 4 FORMATUL ȘI FRECVENȚA OBLIGAȚIILOR DE RAPORTARE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PIERDERILE PROVENITE DIN ÎMPRUMUTURI GARANTATE CU BUNURI IMOBILE ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 101 DIN REGULAMENTUL (UE) NR. 575/2013
(1) Instituțiile transmit pe bază consolidată informațiile specificate în anexa VI, în conformitate cu instrucțiunile din anexa VII, cu o frecvență bianuală.
(2) Instituțiile transmit pe bază individuală informațiile specificate în anexa VI, în conformitate cu instrucțiunile din anexa VII, cu o frecvență bianuală.
(3) Sucursalele din alte state membre transmit, de asemenea, autorității competente din statul membru gazdă informațiile specificate în anexa VI, în conformitate cu instrucțiunile din anexa VII referitoare la sucursala respectivă, cu o frecvență bianuală.
Articolul 13
CAPITOLUL 5 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII PE BAZĂ INDIVIDUALĂ ȘI PE BAZĂ CONSOLIDATĂ CU PRIVIRE LA EXPUNERILE MARI
(1) Pentru a raporta, pe bază individuală și pe bază consolidată, informații cu privire la expunerile mari față de clienți și de grupuri de clienți aflați în legătură, în conformitate cu articolul 394 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile transmit informațiile specificate în anexa VIII în conformitate cu instrucțiunile din anexa IX, cu o frecvență trimestrială.
(2) Pentru a raporta, pe bază consolidată, informații cu privire la cele mai mari douăzeci de expuneri față de clienți sau de grupuri de clienți aflați în legătură, în conformitate cu articolul 394 alineatul (1) ultima teză din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile care fac obiectul dispozițiilor părții trei titlul II capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 transmit informațiile specificate în anexa VIII în conformitate cu instrucțiunile din anexa IX, cu o frecvență trimestrială.
(3) Pentru a raporta, pe bază consolidată, informații cu privire la cele mai mari zece expuneri față de instituții și cu privire la cele mai mari zece expuneri față de entități financiare nereglementate, în conformitate cu articolul 394 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile transmit informațiile specificate în anexa VIII în conformitate cu instrucțiunile din anexa IX, cu o frecvență trimestrială.
Articolul 14
CAPITOLUL 6 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII PE BAZĂ INDIVIDUALĂ ȘI PE BAZĂ CONSOLIDATĂ CU PRIVIRE LA INDICATORUL EFECTULUI DE LEVIER
(1) Pentru a raporta, pe bază individuală și pe bază consolidată, informații cu privire la indicatorul efectului de levier, în conformitate cu articolul 430 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile transmit informațiile indicate în anexa X în conformitate cu instrucțiunile din anexa XI, cu o frecvență trimestrială.
(2) Raportarea acestor date ia în considerare metodologia aplicabilă pentru calculul indicatorului efectului de levier, și anume se utilizează fie media aritmetică simplă a datelor lunare înregistrate pe parcursul trimestrului în cauză, astfel cum este prevăzut la articolul 429 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fie, în cazul în care autoritățile competente au făcut uz de derogarea prevăzută la articolul 499 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, indicatorul efectului de levier la sfârșitul trimestrului.
(3) Instituțiile trebuie să raporteze informațiile menționate la punctul 22 din partea II a anexei XI în următoarea perioadă de raportare, dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții: (a) cota instrumentelor financiare derivate menționată la punctul 15 din partea II a anexei XI este mai mare de 1,5 %; (b) cota instrumentelor financiare derivate menționată la punctul 15 din partea II a anexei XI depășește 2,0 %. Criteriile de intrare prevăzute la articolul 4 se aplică, cu excepția literei (b), caz în care instituțiile încep raportarea informațiilor de la următoarea dată de referință de raportare în cazul în care acestea au depășit pragul cu ocazia unei singure date de referință de raportare.
(4) Instituțiile pentru care totalul valorii noționale a instrumentelor financiare derivate, astfel cum este definit la punctul 17 din partea II a anexei XI, este mai mare de 10 miliarde EUR raportează informațiile menționate la punctul 22 din partea II a anexei XI chiar dacă cota lor de instrumente financiare derivate nu îndeplinește condițiile descrise la alineatul (3). Criteriile de intrare prevăzute la articolul 4 nu se aplică alineatului (4). Instituțiile încep să raporteze informațiile de la următoarea dată de referință de raportare în cazul în care acestea au depășit pragul cu ocazia unei singure date de referință de raportare.
(5) Instituțiile trebuie să raporteze informațiile menționate la punctul 23 din partea II a anexei XI în următoarea perioadă de raportare, atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiții: (a) volumul instrumentelor financiare derivate de credit la care se face referire la punctul 18 din partea II a anexei XI este mai mare de 300 de milioane EUR; (b) volumul instrumentelor financiare derivate de credit la care se face referire la punctul 18 din partea II a anexei XI depășește 500 de milioane EUR. Criteriile de intrare prevăzute la articolul 4 se aplică, cu excepția literei (b), caz în care instituțiile încep raportarea informațiilor de la următoarea dată de referință de raportare în cazul în care acestea au depășit pragul cu ocazia unei singure date de referință de raportare.
(6) În cazul în care pragul care este specificat la punctul 39 din partea II a anexei XI nu este atins în niciunul dintre cazuri, instituțiile sunt scutite de obligația de a raporta informații, astfel cum se specifică la punctul 40 din partea II a anexei XI.
Articolul 15
Formatul și frecvența raportării cu privire la cerința de acoperire a necesarului de lichiditate
CAPITOLUL 7 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII PE BAZĂ INDIVIDUALĂ ȘI PE BAZĂ CONSOLIDATĂ CU PRIVIRE LA LICHIDITĂȚI ȘI LA FINANȚAREA STABILĂ
(1) Pentru a raporta, pe bază individuală și pe bază consolidată, informații cu privire la cerința de acoperire a necesarului de lichiditate, în conformitate cu articolul 415 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile transmit informațiile specificate în anexa XII în conformitate cu instrucțiunile din anexa XIII, cu o frecvență lunară.
(2) Informațiile prevăzute în anexa XII iau în considerare informațiile transmise la data de referință și informațiile privind fluxurile de numerar ale instituției pentru următoarele 30 de zile calendaristice.
Articolul 16
Formatul și frecvența raportării cu privire la finanțarea stabilă
CAPITOLUL 7 FORMATUL ȘI FRECVENȚA RAPORTĂRII PE BAZĂ INDIVIDUALĂ ȘI PE BAZĂ CONSOLIDATĂ CU PRIVIRE LA LICHIDITĂȚI ȘI LA FINANȚAREA STABILĂ
Pentru a raporta, pe bază individuală și pe bază consolidată, informații cu privire la finanțarea stabilă, în conformitate cu articolul 415 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile transmit informațiile specificate în anexa XII în conformitate cu instrucțiunile din anexa XIII, cu o frecvență trimestrială.
Articolul 17
CAPITOLUL 8 SOLUȚII INFORMATICE PENTRU TRANSMITEREA DATELOR DE CĂTRE INSTITUȚII CĂTRE AUTORITĂȚILE COMPETENTE
(1) Instituțiile transmit informațiile menționate în prezentul regulament în formatele și prezentările pentru schimbul de date specificate de autoritățile competente, respectând definiția punctului de date inclusă în modelul referitor la punctele de date din anexa XIV și formulele de validare specificate în anexa XV, precum și următoarele specificații: (a) informațiile care nu sunt necesare sau care nu se aplică nu sunt incluse în transmisia de date; (b) valorile numerice sunt transmise ca fapte în conformitate cu următoarele: (a) punctele de date cu tipul de date „Monetar” sunt raportate cu o precizie minimă fixată la mii de unități; (b) punctele de date cu tipul de date „Procent” sunt exprimate per unitate cu o precizie minimă de patru zecimale; (c) punctele de date cu tipul de date „Număr întreg” sunt raportate fără a se utiliza zecimale și cu o precizie fixată la unități.
(2) Datele transmise de către instituții sunt însoțite de următoarele informații: (a) data de referință de raportare și perioada de referință; (b) moneda de raportare; (c) standardul de contabilitate; (d) identificatorul instituției care raportează; (e) nivelul de aplicare, și anume individual sau consolidat.
Articolul 18
Perioada de tranziție
CAPITOLUL 9 DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE
Data de transmitere pentru datele a căror frecvență de raportare este trimestrială și care se referă la data de referință 31 martie 2014 pentru informațiile care trebuie raportate este cel târziu 30 iunie 2014.
Pentru perioada cuprinsă între 31 martie 2014 și 30 aprilie 2014, ca derogare de la articolul 3 alineatul (1) litera (a), data de transmitere aferentă raportării lunare este 30 iunie 2014.
Pentru perioada cuprinsă între 31 mai 2014 și 31 decembrie 2014, ca derogare de la articolul 3 alineatul (1) litera (a), data de transmitere aferentă raportării lunare este fixată la a treizecea zi calendaristică de la data de referință de raportare.
Articolul 19
Intrarea în vigoare
CAPITOLUL 9 DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament se aplică de la 1 ianuarie 2014.
Articolele 9, 10 și 11 se aplică de la 1 iulie 2014.
Articolul 15 se aplică de la 1 martie 2014.