Recitale
(1) Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare „Acordul de retragere”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului (1) din 30 ianuarie 2020 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.
(2) Articolul 164 alineatul (5) litera (d) din Acordul de retragere împuternicește Comitetul mixt instituit prin articolul 164 din Acordul de retragere (denumit în continuare „Comitetul mixt”) să adopte decizii de modificare a Acordului de retragere, cu condiția ca astfel de modificări să fie necesare pentru corectarea erorilor, remedierea omisiunilor sau a altor deficiențe ori pentru soluționarea unor situații neprevăzute în momentul semnării acordului și cu condiția ca astfel de decizii să nu modifice elementele esențiale ale Acordului de retragere. În temeiul articolului 166 alineatul (2) din Acordul de retragere, deciziile adoptate de Comitetul mixt sunt obligatorii pentru Uniune și pentru Regatul Unit. Uniunea și Regatul Unit pun în aplicare deciziile respective, care au același efect juridic ca și Acordul de retragere. Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord (denumit în continuare „protocolul”) constituie parte integrantă a Acordului de retragere.
(3) La 10 iunie 2020 Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2020/769 (2), care a stabilit poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt cu privire la anumite modificări ale Acordului de retragere. Este în continuare necesar ca șapte acte care sunt esențiale pentru aplicarea în Irlanda de Nord a normelor pieței interne pentru mărfuri să fie enumerate în anexa 2 la protocol. Este de asemenea necesar să se introducă trei note pentru definirea mai precisă a domeniului de aplicare al anumitor acte specifice enumerate în anexa 2 la protocol.
(4) Două acte juridice referitoare la standardele de performanță privind emisiile de CO2 ale autoturismelor și camionetelor noi înmatriculate în Uniune au fost enumerate din greșeală la punctul 9 din anexa 2 la protocol. Spre deosebire de alte acte legislative enumerate în anexa 2 la protocol și puse în aplicare prin articolul 5 alineatul (4) din protocol, respectivele două acte nu se referă la introducerea pe piață a mărfurilor în Uniune. Prin urmare, acestea ar trebui eliminate din anexa respectivă.
(5) Un act juridic privind produsele din plastic de unică folosință se referă la introducerea pe piață a unor astfel de mărfuri și la libera circulație a mărfurilor, deși numai parțial. Numai dispozițiile care sunt esențiale pentru aplicarea normelor pieței interne în ceea ce privește Irlanda de Nord ar trebui incluse în anexa 2 la protocol.
(6) Comitetul mixt ar trebui să adopte o decizie în temeiul articolului 164 alineatul (5) litera (d) din Acordul de retragere pentru a remedia respectivele erori.
(7) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt,
(1) Articolul 164 alineatul (5) litera (d) din Acordul de retragere împuternicește Comitetul mixt instituit în temeiul articolului 164 alineatul (1) (denumit în continuare „Comitetul mixt”) să adopte decizii de modificare a Acordului de retragere, cu condiția ca astfel de modificări să fie necesare pentru corectarea erorilor, remedierea omisiunilor sau a altor deficiențe ori pentru soluționarea unor situații neprevăzute în momentul semnării acordului și cu condiția ca astfel de decizii să nu modifice elementele esențiale ale acordului menționat. În temeiul articolului 166 alineatul (2) din Acordul de retragere, deciziile adoptate de Comitetul mixt sunt obligatorii pentru Uniune și pentru Regatul Unit. Uniunea și Regatul Unit trebuie să pună în aplicare astfel de decizii, care au același efect juridic ca și Acordul de retragere.
(2) În temeiul articolului 182 din Acordul de retragere, Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord (denumit în continuare „protocolul”) constituie parte integrantă a acordului menționat.
(3) Două acte juridice privind performanța în materie de emisii de CO2 a autoturismelor și camionetelor noi înmatriculate în Uniune, care sunt menționate la rubrica 9 din anexa 2 la protocol și care devin aplicabile Regatului Unit și pe teritoriul acestuia în ceea ce privește Irlanda de Nord în temeiul articolului 5 alineatul (4) din protocolul respectiv, nu se referă la introducerea pe piață a unor astfel de vehicule în Uniune. Prin urmare, acestea ar trebui eliminate din anexa 2 la protocol.
(4) Opt acte juridice care sunt esențiale pentru aplicarea normelor pieței interne pentru mărfuri în ceea ce privește Irlanda de Nord și care au fost omise la momentul adoptării ar trebui adăugate în anexa 2 la protocol.
(5) Pentru a clarifica domeniul de aplicare al anumitor acte deja menționate în anexa 2 la protocol, ar trebui adăugate trei note la anexa respectivă,