Recitale
(1)
Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului (3) a fost modificat în mod substanțial (4). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice respectivul regulament.
(2)
Anexa 1A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului („Acordul privind OMC”), conține, inter alia, Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 („GATT 1994”), un acord privind agricultura („Acordul privind agricultura”), Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 („Acordul antidumping din 1994”) și un Acord privind subvențiile și măsurile compensatorii („Acordul privind subvențiile”).
(3)
Este necesar, în vederea punerii în aplicare adecvate și transparente a normelor prevăzute de Acordul privind subvențiile, să se preia, în măsura posibilului, terminologia acestuia în legislația Uniunii.
(4)
În afară de aceasta, este oportun să se explice, într-o formă suficient de detaliată, condițiile care determină existența unei subvenții, principiile care stau la baza aplicării de taxe compensatorii (în special în cazul în care subvenția a fost acordată în mod specific) și criteriile aplicate la calcularea valorii subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii.
(5)
Este necesar, la stabilirea existenței unei subvenții, să se demonstreze acordarea unei contribuții financiare de către autoritățile publice sau de către un organism public, pe teritoriul unei țări, sau existența unei forme de protecție a veniturilor sau de susținere a prețurilor în sensul articolului XVI din GATT 1994 și că o întreprindere a beneficiat de un avantaj.
(6)
Pentru calcularea avantajului conferit beneficiarului, atunci când nu există o astfel de valoare de referință pe piața din țara respectivă, este necesar să se stabilească valoarea de referință prin ajustarea condițiilor și a modalităților predominante în țara în cauză pe baza factorilor reali disponibili în țara respectivă. În cazul în care acest lucru nu este posibil, deoarece, inter alia, nu există astfel de prețuri sau costuri sau acestea nu sunt fiabile, este necesar să se stabilească valoarea de referință adecvată recurgând la condiții și modalități prezente pe alte piețe.
(7)
Este de dorit să se stabilească orientări clare și detaliate în ceea ce privește factorii care pot contribui la a stabili dacă importurile care fac obiectul unor subvenții au cauzat sau amenință să cauzeze un prejudiciu important. În cazul în care se depun eforturi să se demonstreze că volumul și prețul importurilor respective sunt responsabile de prejudiciul suferit de o industrie a Uniunii, este necesar să se ia în considerare efectele celorlalți factori și, în special, ale condițiilor pieței în Uniune.
(8)
Este necesar să se definească noțiunea de „industrie a Uniunii” și să se prevadă că părțile care au legătură cu exportatorii pot fi excluse dintr-o astfel de industrie și să se definească noțiunea de „legătură”. Este necesar, de asemenea, să se prevadă că o procedură în materie de taxe compensatorii poate fi inițiată în numele producătorilor dintr-o regiune a Uniunii și să se stabilească orientări pentru definirea respectivei regiuni.
(9)
Este necesar să se specifice cine are dreptul de a face o plângere în materie de taxe compensatorii, precum și importanța sprijinului de care acesta trebuie să beneficieze din partea industriei Uniunii și să se precizeze informațiile privind subvenția care face obiectul măsurii compensatorii, prejudiciul și legătura de cauzalitate pe care o astfel de plângere trebuie să le conțină. Este, de asemenea, adecvat să se precizeze procedurile aplicabile la respingerea plângerilor sau la inițierea procedurilor.
(10)
Este necesar să se specifice modul în care sunt notificate părțile interesate cu privire la informațiile pe care autoritățile le solicită. Părților interesate ar trebui să li se ofere ample posibilități de a prezenta toate elementele de probă pertinente și de a-și apăra interesele. Este, de asemenea, de dorit să se definească în mod clar normele și procedurile de urmat în cursul examinării și să se prevadă, în special, condițiile în care părțile în cauză trebuie să se facă cunoscute, să își prezinte punctul de vedere și să furnizeze informațiile la termenele stabilite, pentru a se putea ține seama de acestea. Este necesar, de asemenea, să se indice condițiile în care o parte interesată poate avea acces la informațiile furnizate de alte părți interesate și să prezinte observații cu privire la acestea. Este necesar, de asemenea, să se instituie o cooperare între statele membre și Comisie în ceea ce privește strângerea informațiilor.
(11)
Este necesar să se determine condițiile în care pot fi impuse taxe provizorii și să se prevadă în special că astfel de taxe provizorii nu pot fi impuse mai devreme de 60 de zile sau mai târziu de nouă luni de la inițierea procedurii. Este necesar, de asemenea, să se prevadă că aceste taxe nu pot fi impuse, în toate cazurile, de către Comisie, decât pentru o perioadă de patru luni.
(12)
Este necesar să se stabilească proceduri pentru acceptarea de angajamente care elimină sau compensează subvenția care face obiectul unor măsuri compensatorii și prejudiciul, în loc să se impună taxe provizorii sau definitive. Este, de asemenea, oportun să se precizeze care sunt consecințele unei încălcări sau retrageri a angajamentelor și să se prevadă că pot fi impuse taxe provizorii în caz de suspiciune de încălcare sau în cazul în care este necesară o examinare suplimentară pentru a completa concluziile. Este necesar să se asigure, la acceptarea angajamentelor, că angajamentele propuse și aplicarea acestora nu duce la un comportament anticoncurențial.
(13)
Este oportun să se permită retragerea unui angajament și aplicarea taxei printr-un singur act juridic. De asemenea, este necesar să se asigure ca procedura de retragere să fie finalizată într-un termen de șase luni, în condiții normale, și în niciun caz în mai mult de nouă luni, pentru a permite aplicarea corectă a măsurilor în vigoare.
(14)
Este necesar să se prevadă că, în mod normal, procedura este încheiată, fie că au fost sau nu adoptate măsuri definitive, în termen de 12 luni și în cel mult 13 luni de la data deschiderii examinării.
(15)
Examinarea sau procedura ar trebui încheiată în cazul în care valoarea subvenției este de minimis, sau în special în cazul importurilor originare din țări în curs de dezvoltare, atunci când volumul importurilor care fac obiectul unor subvenții sau prejudiciul este neglijabil și că este necesar să se definească aceste situații. În cazul în care trebuie instituite măsuri, este necesar să se prevadă încheierea examinărilor și să se stipuleze că valoarea taxelor trebuie să fie mai mică decât valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii, în cazul în care această valoare mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul, și să se precizeze metoda de calcul a valorii taxelor, în caz de eșantionare.
(16)
Este necesar să se prevadă perceperea retroactivă a taxelor provizorii, în cazul în care se consideră necesar, și să se definească circumstanțele care pot duce la aplicarea retroactivă a taxelor pentru a evita ca măsurile definitive care urmează să se aplice să fie golite de substanță. Este necesar, de asemenea, să se prevadă că taxele pot fi aplicate retroactiv în caz de încălcare sau de denunțare a angajamentelor.
(17)
Este necesar să se prevadă că măsurile încetează să fie aplicabile după cinci ani, cu excepția cazului în care în urma unei examinări rezultă că trebuie menținute. Este, de asemenea, necesar să se prevadă reevaluări provizorii sau examinări, în cazul în care se prezintă dovezi suficiente că circumstanțele s-au modificat, pentru a stabili dacă se justifică rambursarea taxelor compensatorii.
(18)
Chiar dacă Acordul privind subvențiile nu conține dispoziții referitoare la circumvenția măsurilor compensatorii, această posibilitate există, în mod similar, dar nu identic cu riscul de circumvenție a măsurilor antidumping. Este, prin urmare, oportun să se prevadă în prezentul regulament dispoziții în acest sens.
(19)
Se recomandă să fie precizate care sunt părțile abilitate să solicite începerea unor anchete anticircumvenție.
(20)
Este de asemenea, de dorit să se precizeze ce practici constituie o circumvenție a măsurilor în vigoare. Practicile de circumvenție a măsurilor pot apărea fie în interiorul, fie în afara Uniunii. Este necesar, prin urmare, să se prevadă ca scutirile de plată a taxelor extinse prevăzute pentru importatori să poată fi acordate și exportatorilor, atunci când taxele sunt aplicate pentru a face față unei circumvenții care are loc în afara Uniunii.
(21)
Este oportun să se autorizeze suspendarea măsurilor compensatorii în cazul unei modificări temporare a condițiilor pieței datorită căreia menținerea lor temporară este inadecvată.
(22)
Este necesar să se prevadă ca importurile care fac obiectul unei examinări să poată face obiectul unei înregistrări la efectuarea importului, astfel încât să poată fi aplicate ulterior măsuri împotriva acestor importuri.
(23)
Pentru a garanta aplicarea corectă a măsurilor, este necesar ca statele membre să supravegheze și să întocmească rapoarte către Comisie cu privire la importurile de produse care fac obiectul examinării sau al unor măsuri și cu privire la valoarea taxelor percepute în temeiul prezentului regulament. Este, de asemenea, necesar să se prevadă posibilitatea Comisiei de a cere statelor membre să îi comunice, sub rezerva normelor de confidențialitate, informații pe care le poate utiliza la monitorizarea angajamentelor privind prețurile și la verificarea eficacității măsurilor în vigoare.
(24)
Este oportun să se prevadă vizite pentru a verifica informațiile furnizate privind subvenția care face obiectul unor măsuri compensatorii și prejudiciul, aceste vizite depinzând de calitatea răspunsurilor la chestionarele primite.
(25)
Este esențial să se recurgă la eșantionare în cazul în care numărul părților sau al tranzacțiilor respective este mare, astfel încât examinările să poată fi încheiate la termenele stabilite.
(26)
Este necesar să se prevadă că, în cazul în care părțile nu cooperează în mod satisfăcător, se pot utiliza alte informații pentru a stabili concluziile și că aceste informații pot fi mai puțin favorabile părților respective decât în cazul în care acestea ar fi cooperat.
(27)
Ar trebui adoptate dispoziții în ceea ce privește tratamentul informațiilor confidențiale pentru a preveni divulgarea de secrete de afaceri sau de stat.
(28)
Este indispensabil ca părțile care au dreptul la un astfel de tratament să fie informate corect cu privire la faptele și considerentele esențiale și ca această informare să fie făcută, ținându-se seama de procesul decizional din cadrul Uniunii, într-o perioadă care să le permită părților să își apere interesele.
(29)
Este rezonabil să se prevadă un sistem administrativ în temeiul căruia să poată fi prezentate argumente privind conformitatea măsurilor cu interesul Uniunii, în special cu cel al consumatorilor, să se stabilească termenele în care trebuie furnizate aceste informații și să se stabilească drepturile la informare ale părților în cauză.
(30)
La aplicarea normelor din Acordul privind subvențiile este esențial, pentru a se menține echilibrul drepturilor și obligațiilor pe care respectivul acord urmărește să îl stabilească, ca Uniunea să țină seama de interpretarea acelor drepturi și obligații de către principalii parteneri comerciali ai Uniunii, astfel cum este aceasta reflectată în legislație sau în practica încetățenită.
(31)
Punerea în aplicare a prezentului regulament necesită condiții uniforme pentru adoptarea de măsuri de salvgardare provizorii și definitive și pentru încheierea unei examinări fără instituirea de măsuri. Măsurile respective ar trebui adoptate de către Comisie în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(32)
Procedura de consultare ar trebui utilizată pentru adoptarea de măsuri provizorii, având în vedere efectele unor asemenea măsuri și logica lor secvențială în legătură cu adoptarea de măsuri definitive. Procedura de consultare ar trebui utilizată de asemenea pentru acceptarea de angajamente, pentru inițierea sau neinițierea de examinări în perspectiva expirării măsurilor, pentru prelungirea suspendării măsurilor și pentru reinstituirea de măsuri, având în vedere efectele unor asemenea măsuri în raport cu măsurile definitive. În cazul în care o întârziere în impunerea măsurilor ar cauza prejudicii dificil de remediat, este necesar ca Comisia să fie în măsură să adopte măsuri provizorii cu aplicare imediată,
Articolul 1
Principii
(1) O taxă compensatorie poate fi impusă pentru a compensa orice subvenție acordată, direct sau indirect, la fabricarea, producția, exportul sau transportul oricărui produs a cărui punere în liberă circulație în Uniune cauzează un prejudiciu.
(2) În pofida alineatului (1), în cazul în care produsele nu sunt importate direct din țara de origine, ci sunt exportate către Uniune tranzitând o țară intermediară, dispozițiile prezentului regulament se aplică integral, iar tranzacția sau tranzacțiile sunt considerate, după caz, ca fiind efectuate între țara de origine și Uniune.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament:
(a) se consideră că face obiectul unei subvenții orice produs care beneficiază de o subvenție care face obiectul unor măsuri compensatorii, astfel cum este definită la articolele 3 și 4. Subvenția poate fi acordată fie de către autoritățile publice ale țării de origine a produsului importat, fie de către autoritățile publice ale unei țări intermediare din care produsul este exportat către Uniune și care, în sensul prezentului regulament, este desemnată cu numele de „țară de export”;
(b) „autorități publice” înseamnă orice organism public de pe teritoriul țării de origine sau de export;
(c) „produs similar” înseamnă un produs identic, și anume asemănător din toate punctele de vedere produsului respectiv, sau, în absența unui astfel de produs, alt produs care, deși nu este asemănător în toate privințele, prezintă caracteristici asemănătoare celor ale produsului respectiv;
(d) „prejudiciu” înseamnă, în cazul în care nu se specifică altfel, un prejudiciu important adus unei industrii a Uniunii, riscul producerii unui prejudiciu important unei industrii a Uniunii sau o întârziere semnificativă în crearea unei industrii a Uniunii și se interpretează în conformitate cu dispozițiile articolului 8.
Articolul 3
Definiția unei subvenții
Se consideră că există o subvenție:
1. (a) în cazul în care există o contribuție financiară a autorităților publice ale țării de origine sau de export, și anume atunci când: (i) o practică a autorităților publice implică un transfer direct de fonduri (de exemplu sub formă de donații, împrumuturi sau participări la capitalul social), transferuri directe potențiale de fonduri sau de pasiv (de exemplu garanții de împrumut); (ii) se anulează sau nu sunt percepute încasări publice care în mod normal sunt exigibile (de exemplu, în cazul stimulentelor fiscale precum creditele fiscale). În această privință, exonerarea, în favoarea produsului exportat, a impozitelor sau taxelor care se aplică produsului similar, în cazul în care acesta este destinat consumului intern, sau reducerea taxelor până la concurența sumelor datorate nu este considerată subvenție atât timp cât a fost acordată în conformitate cu dispozițiile anexelor I, II și III; (iii) autoritățile publice furnizează bunuri sau servicii, altele decât o infrastructură generală, sau achiziționează bunuri; (iv) autoritățile publice: — efectuează plăți către un mecanism de finanțare; sau — însărcinează un organism privat să execute una sau mai multe funcții de tipul celor enumerate la punctele (i), (ii) și (iii), care le incumbă în mod normal, sau îi ordonă să facă acest lucru, practica urmată nefiind diferită realmente de practica normală a autorităților publice; sau (b) în cazul în care există o formă oarecare de susținere a veniturilor sau de susținere a prețurilor, în sensul articolului XVI din GATT din 1994; și
2. în cazul în care astfel se conferă un avantaj.
Articolul 4
Subvenții care fac obiectul unor măsuri compensatorii
(1) Subvențiile nu fac obiectul unor măsuri compensatorii decât în cazul în care sunt specifice, în sensul alineatelor (2), (3) și (4).
(2) Pentru a stabili dacă o subvenție este specifică unei întreprinderi, unei industrii sau unui grup de întreprinderi sau de industrii (denumite în continuare„anumite întreprinderi”) care intră în sfera de competență a autorității care acordă subvenția, se aplică următoarele principii: (a) în cazurile în care autoritatea care acordă subvenția, sau legislația în temeiul căreia acționează autoritatea, limitează, în mod expres, accesul anumitor întreprinderi la o subvenție, subvenția în cauză este specifică; (b) în cazurile în care autoritatea care acordă subvenția sau legislația în temeiul căreia acționează autoritatea stabilește criterii sau condiții obiective de eligibilitate pentru obținerea unei subvenții și valoarea acesteia, nu există specificitate, cu condiția ca eligibilitatea să fie automată și criteriile și condițiile respective să fie riguros respectate; (c) în cazul în care, în pofida oricărei aparențe de nespecificitate care rezultă din aplicarea principiilor enunțate la literele (a) și (b), există motive să se creadă că subvenția poate, de fapt, să fie specifică, pot fi luați în considerare alți factori. Acești factori sunt următorii: utilizarea unui program de subvenții de către un număr limitat de anumite întreprinderi, utilizarea predominantă de către anumite întreprinderi, acordarea unor subvenții disproporționate anumitor întreprinderi; modul în care autoritatea care acordă subvenția și-a exercitat puterea discreționară în luarea deciziei de a acorda o subvenție. În această privință, se ține seama, în special, de informațiile cu privire la frecvența cu care cererile privind o subvenție au fost respinse sau aprobate și motivele acestor decizii. În sensul literei (b), „criterii sau condiții obiective” înseamnă criterii sau condiții neutre, care nu favorizează anumite întreprinderi în raport cu altele și care au caracter economic și aplicație orizontală, precum numărul angajaților sau mărimea întreprinderii. Criteriile sau condițiile trebuie enunțate clar în acte cu putere de lege, norme administrative sau în alte documente oficiale, astfel încât să poată fi verificate. În aplicarea literei (c) din primul paragraf, se ține seama de amploarea diversificării activităților economice care se află în sfera de competență a autorității care acordă subvenția, precum și de perioada în care a fost aplicat programul de subvenții.
(3) O subvenție care este limitată la anumite întreprinderi situate în interiorul unei regiuni geografice determinate aflate în sfera de competență a autorității care acordă subvenția este specifică. Stabilirea sau modificarea ratei de impunere de aplicare generală de către autoritățile publice de la toate nivelurile care sunt competente în acest sens nu este considerată o subvenție specifică, în sensul prezentului regulament.
(4) În pofida dispozițiilor alineatelor (2) și (3), următoarele subvenții sunt considerate specifice: (a) subvențiile subordonate, de drept sau de fapt, fie exclusiv, fie printre multe alte condiții, rezultatelor la export, inclusiv cele enumerate, cu titlu de exemplu, în anexa I; (b) subvențiile subordonate, fie exclusiv, fie printre multe alte condiții, utilizării produselor naționale, preferate produselor importate. În sensul literei (a), subvențiile sunt considerate subordonate în fapt rezultatelor la export în cazul în care faptele demonstrează că acordarea unei subvenții, fără a fi fost subordonată juridic rezultatelor exportului, este în fapt legată de exporturile sau încasările de la export efective sau anticipate. Simplul fapt că se acordă o subvenție unor întreprinderi care efectuează exporturi nu este, numai pentru acest motiv, considerat ca o subvenție la export în sensul prezentei dispoziții.
(5) Orice stabilire a specificității, în temeiul dispozițiilor prezentului articol, trebuie întemeiată în mod clar pe elemente de probă pozitive.
Articolul 5
Calcularea valorii subvenției care nu face obiectul unor măsuri compensatorii
Valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii este calculată în termeni de avantaj conferit beneficiarului, așa cum s-a constatat și s-a determinat pentru perioada în care se efectuează examinarea. Această perioadă corespunde, în mod normal, ultimului exercițiu contabil al beneficiarului, dar poate acoperi oricare altă perioadă cu o durată minimă de șase luni, care este anterioară deschiderii examinării și pentru care sunt disponibile date fiabile, financiare și de altă natură.
Articolul 6
Calcularea avantajului conferit beneficiarului
Calcularea avantajului conferit beneficiarului se efectuează prin aplicarea următoarelor norme:
(a) nu se consideră că o cotă de participare a autorităților publice la capitalul social al unei întreprinderi conferă un avantaj, cu excepția cazului în care investiția poate fi considerată incompatibilă cu practica obișnuită privind investițiile, inclusiv în ceea ce privește furnizarea de capital de risc, investitorilor privați de pe teritoriul țării de origine și/sau de export;
(b) nu se consideră că un împrumut acordat de autoritățile publice conferă un avantaj, cu excepția cazului în care există o diferență între suma pe care întreprinderea beneficiară o plătește pentru împrumutul acordat de autoritățile publice și suma pe care ar plăti-o pentru un împrumut comercial comparabil pe care l-ar putea obține efectiv pe piață. În acest caz, avantajul corespunde diferenței dintre cele două sume;
(c) nu se consideră că o garanție la împrumut acordată de autoritățile publice conferă un avantaj, cu excepția cazului în care există o diferență între suma pe care întreprinderea beneficiară a garanției o plătește pentru împrumutul garantat de autoritățile publice și suma pe care ar plăti-o pentru un împrumut comercial comparabil, în absența acestei garanții. În acest caz, avantajul corespunde diferenței dintre cele două sume, ajustate pentru a ține seama de diferențele dintre comisioane;
(d) nu se consideră că furnizarea de bunuri sau de servicii sau achiziționarea de bunuri de către autoritățile publice conferă un avantaj, cu excepția cazului în care furnizarea se efectuează prin intermediul unei remunerații mai mici decât ar fi adecvată sau a cazului în care achiziționarea se efectuează prin intermediul unei remunerații mai mari decât ar fi adecvată. Adecvarea remunerării se stabilește în raport cu condițiile existente pe piață pentru bunul sau serviciul respectiv în țara de furnizare sau de cumpărare, inclusiv prețul, calitatea, disponibilitatea, valoarea comercială, transportul și alte condiții de achiziționare sau de vânzare. În cazul în care în țara furnizoare sau în țara de achiziție nu există, pentru produsul sau serviciul respectiv, condiții de piață care să poată fi utilizate ca referințe corespunzătoare, se aplică următoarele norme: (i) condițiile și modalitățile predominante din țara în cauză se ajustează, pe baza costurilor, prețurilor și a altor factori reali disponibili în țara respectivă, cu o valoare adecvată, care să reflecte condițiile normale de pe piață; sau (ii) după caz, se recurge la condițiile și modalitățile predominante pe piața altei țări sau pe piața mondială și la care are acces beneficiarul.
Articolul 7
Dispoziții generale privind calculul
(1) Valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii se calculează pe unitate de produs subvenționat exportat către Uniune. La stabilirea valorii respective, următoarele elemente pot fi deduse din subvenția totală: (a) orice taxă de înscriere și alte costuri suportate, în mod necesar, pentru a avea drept la subvenție sau pentru a beneficia de aceasta; (b) taxele de export, impozitele sau alte costuri suportate la exportul produsului către Uniune, destinate în mod specific compensării subvenției. În cazul în care o parte interesată solicită să se efectueze o astfel de deducere, îi revine sarcina de a aduce dovada că această cerere este justificată.
(2) În cazul în care subvenția nu este acordată în funcție de cantitățile fabricate ce au fost produse, exportate sau transportate, valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii se determină prin repartizarea, în mod adecvat, a valorii subvenției totale la nivelul producției, vânzării sau exportului produsului în cauză, în cursul perioadei în care se efectuează examinarea.
(3) În cazul în care poate fi stabilit un raport între subvenție și achiziția, prezentă sau viitoare, de active imobile, valoarea subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii se calculează prin repartizarea acesteia la o perioadă corespunzătoare duratei de amortizare normală a acestor bunuri, în industria respectivă. Valoarea astfel calculată, aferentă perioadei în care se efectuează examinarea, inclusiv partea corespunzătoare activelor imobilizate achiziționate înaintea acestei perioade, se repartizează în conformitate cu dispozițiile alineatului (2). În cazul bunurilor care nu se depreciază, subvenția este asimilată unui împrumut fără dobândă și este reglementată de dispozițiile articolului 6 litera (b).
(4) În cazul în care subvenția nu se acordă în vederea achiziționării activelor imobile, valoarea avantajului conferit în decursul perioadei de efectuare a examinării este, în principiu, atribuită acestei perioade și repartizată în conformitate cu alineatul (2), cu excepția cazului în care circumstanțe speciale justifică atribuirea acesteia pentru altă perioadă.
Articolul 8
Stabilirea prejudiciului
(1) Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă a: (a) volumului importurilor care fac obiectul unor subvenții și efectul acestor importuri asupra prețurilor produselor similare pe piața Uniunii; și a (b) impactului acestor importuri asupra industriei Uniunii.
(2) În ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unor subvenții, se analizează dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor care fac obiectul unor subvenții, fie în cantități absolute, fie în raport cu producția sau cu consumul în cadrul Uniunii. În ceea ce privește efectul importurilor care fac obiectul unor subvenții asupra prețurilor se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unor subvenții asupra prețurilor, o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria Uniunii sau dacă aceste importuri au ca efect, în alt mod, diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creșterii prețurilor care, altfel, s-ar fi produs. Unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de analiză.
(3) În cazul în care importurile unui produs provenite din mai multe țări fac simultan obiectul unor examinări în materie de taxe compensatorii, efectele acestor importuri nu pot face obiectul unei evaluări cumulative decât în cazul în care: (a) valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii stabilită în raport cu importurile provenite din fiecare țară este superioară nivelului de minimis, în sensul articolului 14 alineatul (5) și în cazul în care volumul importurilor provenite din fiecare țară nu este neglijabil; și (b) o evaluare cumulativă a efectelor importurilor este adecvată, având în vedere condițiile de concurență între produsele importate și condițiile de concurență între produsele importate și produsul similar din Uniune.
(4) Examinarea efectului importurilor care fac obiectul unor subvenții asupra industriei respective a Uniunii implică o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici relevanți care influențează situația acestei industrii, inclusiv faptul că o industrie nu a surmontat în totalitate efectele practicilor de subvenționare sau de dumping din trecut; importanța valorii subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii; diminuarea efectivă și potențială a vânzărilor, a profiturilor, a producției, a cotei de piață, a productivității, a randamentului investițiilor și a utilizării capacităților; factorii care influențează prețurile în Uniune, efectele negative, efective și potențiale, asupra fluxului numerarului, asupra stocurilor, asupra ocupării forței de muncă, asupra salariilor, asupra creșterii economice, asupra capacității de a mobiliza capitaluri sau investiții și, în cazul agriculturii, utilizarea sporită a programelor de sprijin din partea autorităților publice. Această listă nu este exhaustivă și unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de analiză.
(5) Trebuie demonstrat, cu ajutorul tuturor elementelor de probă pertinente prezentate în conformitate cu alineatul (1), că importurile care fac obiectul unor subvenții cauzează un prejudiciu. Concret, acest lucru implică demonstrarea faptului că volumul și/sau prețul menționate la alineatul (2) au un impact asupra industriei Uniunii în sensul alineatului (4) și că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important.
(6) Factorii cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unor subvenții, care aduc în același timp un prejudiciu industriei Uniunii, sunt de asemenea analizați, astfel încât prejudiciul adus de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor care fac obiectul unor subvenții în sensul alineatului (5). Factorii care pot fi considerați ca fiind relevanți în această privință includ: volumul și prețul importurilor care nu fac obiectul unor subvenții; reducerea cererii sau modificările configurației consumului; practicile comerciale restrictive ale producătorilor din țări terțe și din Uniune și concurența dintre acești producători; evoluția tehnologiei, precum și rezultatele la export; și productivitatea industriei Uniunii.
(7) Efectul importurilor care fac obiectul unor subvenții este evaluat în raport cu producția produsului similar de către industria Uniunii în cazul în care datele disponibile permit identificarea acestei producții separat pe baza unor criterii precum procedeele de producție, vânzările și profiturile producătorilor. În cazul în care această producție nu poate fi identificată separat, efectele importurilor care fac obiectul unor subvenții se evaluează prin examinarea producției celui mai restrâns grup sau celei mai restrânse game de produse care include produsul similar, pentru care pot fi furnizate informațiile necesare.
(8) Stabilirea existenței unui risc de prejudiciu important se bazează pe fapte, nu doar pe afirmații, conjuncturi sau posibilități îndepărtate. Modificarea circumstanțelor care ar crea o situație în care subvenția ar cauza un prejudiciu trebuie să fi fost previzibilă în mod clar și iminentă. Pentru a stabili existența unui risc de prejudiciu important, este necesar să se examineze factori precum: (a) natura subvențiilor respective și efectele comerciale pe care le pot antrena; (b) o rată de creștere semnificativă a importurilor care fac obiectul unor subvenții pe piața Uniunii, ceea ce denotă probabilitatea unei creșteri substanțiale a importurilor; (c) măsura în care există o capacitate suficientă și liber disponibilă a exportatorului sau o creștere iminentă și semnificativă a acestei capacități, ceea ce denotă probabilitatea unei creșteri substanțiale a exporturilor care fac obiectul unor subvenții către Uniune, având în vedere existența altor piețe de export care pot absorbi exporturile suplimentare; (d) intrarea importurilor la prețuri care pot determina diminuarea substanțială a prețurilor interne sau pot împiedica în mod semnificativ creșterea prețurilor și care ar putea determina o creștere a cererii de noi importuri; (e) stocurile produsului care face obiectul examinării. Niciunul dintre acești factori în particular nu constituie în mod necesar o bază de analiză decisivă, dar totalitatea factorilor în cauză trebuie să conducă la concluzia că alte exporturi care fac obiectul unor subvenții sunt iminente și că se va produce un prejudiciu important în cazul în care nu se iau măsuri de protecție.
Articolul 9
Definiția industriei Uniunii
(1) În sensul prezentului regulament, se înțelege prin „industrie a Uniunii” totalitatea producătorilor din Uniune de produse similare sau aceia dintre ei ale căror producții suplimentare constituie o proporție majoră, în sensul articolului 10 alineatul (6) din producția totală a Uniunii de astfel de produse; cu toate acestea: (a) în cazul în care producătorii au legătură cu exportatorii sau cu importatorii sau sunt ei înșiși importatori ai produsului presupus a face obiectul unor subvenții, expresia „industrie a Uniunii” poate fi interpretată ca desemnând restul producătorilor; (b) în circumstanțe excepționale, teritoriul Uniunii poate fi împărțit, în ceea ce privește producția în cauză, în două sau mai multe piețe competitive și se poate considera că producătorii din interiorul fiecărei piețe constituie o industrie distinctă în cazul în care: (i) producătorii din interiorul unei astfel de piețe vând în totalitate sau aproape în totalitate din producția produsului în cauză pe această piață; și (ii) cererea pe această piață nu este satisfăcută într-o măsură semnificativă de către producătorii produsului în cauză stabiliți în altă parte a Uniunii. În aceste circumstanțe, se poate concluziona că există un prejudiciu chiar dacă nu este afectată o proporție majoră a întregii industrii a Uniunii, cu condiția ca importurile care fac obiectul unor subvenții să se concentreze pe această piață izolată și ca, în afară de aceasta, importurile care fac obiectul unor subvenții să aducă un prejudiciu producătorilor producției totale sau aproape totale din interiorul acestei piețe.
(2) În sensul alineatului (1), nu se consideră că producătorii au legătură cu exportatorii sau cu importatorii decât: (a) în cazul în care unul dintre ei îl controlează, în mod direct sau indirect, pe celălalt; (b) în cazul în care ambii sunt controlați, în mod direct sau indirect, de un terț; sau (c) în cazul în care ei controlează împreună, în mod direct sau indirect, un terț, cu condiția să existe motive pentru a se crede sau a se presupune că efectul relației este de așa natură încât producătorul în cauză se comportă diferit de producătorii care nu au astfel de legătură. În sensul prezentului alineat, se consideră că unul îl controlează pe celălalt atunci când primul este, de drept sau de fapt, în măsură să exercite asupra celui de-al doilea o putere de constrângere sau de direcționare.
(3) În cazul în care se interpretează că expresia „industrie a Uniunii” desemnează producătorii dintr-o anumită regiune, exportatorilor sau autorităților publice care acordă subvenția li se acordă posibilitatea de a oferi angajamente în conformitate cu articolul 13 regiunii în cauză. Într-un astfel de caz și în momentul evaluării interesului Uniunii în ceea ce privește măsurile, trebuie acordată o atenție specială interesului regiunii. În cazul în care nu se oferă repede un angajament satisfăcător sau în cazul în care se aplică situațiile prevăzute la articolul 13 alineatele (9) și (10), poate fi impusă pentru întreaga Uniune o taxă compensatorie provizorie sau definitivă. În aceste cazuri, taxele pot fi limitate la producători sau exportatori specifici, în măsura în care acest lucru este posibil.
(4) Dispozițiile articolului 8 alineatul (7) se aplică prezentului articol.
Articolul 10
Inițierea procedurii
(1) Sub rezerva dispozițiilor alineatului (8), se deschide o examinare care vizează stabilirea existenței, gradului și efectului oricărei subvenții presupusă a fi fost acordată în urma înaintării în scris a unei plângeri de către orice persoană fizică sau juridică sau de către orice asociație care nu are personalitate juridică, care acționează în numele industriei Uniunii. Plângerea poate fi adresată Comisiei sau unui stat membru care o transmite acesteia. Comisia trimite statelor membre o copie a oricărei plângeri primite. Se consideră că plângerea a fost depusă în prima zi lucrătoare următoare datei în care aceasta a fost primită la Comisie prin scrisoare recomandată sau următoare celei în care a fost emisă confirmarea de primire de către Comisie. În cazul în care, în absența unei plângeri, un stat membru este în posesia unor elemente de probă suficiente referitoare la o subvenție și la un prejudiciu care rezultă din aceasta pentru industria Uniunii le comunică de îndată Comisiei.
(2) O plângere, în sensul alineatului (1), trebuie să conțină elemente de probă suficiente cu privire la existența unei subvenții care poate face obiectul unor măsuri compensatorii (care să conțină, pe cât posibil, valoarea subvenției), a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile care se presupune că fac obiectul unor subvenții și prejudiciul presupus a fi adus. Plângerea trebuie să conțină informațiile care pot fi în mod rezonabil la dispoziția reclamantului cu privire la următoarele puncte: (a) identitatea reclamantului și o descriere a volumului și a valorii producției produsului similar la nivelul Uniunii efectuată de către reclamant. În cazul în care o plângere este prezentată în scris în numele industriei Uniunii, aceasta precizează industria în numele căreia este înaintată și se prezintă o listă a tuturor producătorilor cunoscuți din Uniune ai produsului similar (sau a asociațiilor de producători din Uniune ai produsului similar) și, în măsura posibilului, o descriere a volumului și a valorii producției la nivelul Uniunii a produsului similar care reprezintă acești producători; (b) o descriere completă a produsului care se presupune că face obiectul unor subvenții, numele țării sau ale țărilor de origine sau de export în cauză, identitatea fiecărui exportator sau producător străin cunoscut și o listă a persoanelor cunoscute pentru importul produsului în cauză; (c) elementele de probă privind existența, valoarea și natura subvenției în cauză, precum și aplicabilitatea măsurilor compensatorii; (d) evoluția volumului importurilor care se presupune că fac obiectul unor subvenții, efectul acestor importuri asupra prețurilor produsului similar pe piața Uniunii și impactul acestor importuri asupra industriei Uniunii, demonstrat prin factori și indici pertinenți care influențează situația acestei industrii, cum ar fi cei enumerați la articolul 8 alineatele (2) și (4).
(3) Comisia examinează, în măsura posibilului, exactitatea și adecvarea elementelor de probă furnizate în plângere pentru a stabili dacă există probe suficiente pentru a justifica deschiderea unei examinări.
(4) Poate fi deschisă o examinare pentru a determina dacă subvențiile pretinse sunt specifice, în sensul articolului 4 alineatele (2) și (3).
(5) Poate fi deschisă o examinare și pentru măsurile de tipul celor enumerate în anexa IV, în măsura în care conțin un element de subvenție în sensul articolului 3, pentru a stabili dacă măsurile în cauză respectă în totalitate dispozițiile anexei respective.
(6) Nu se deschide o examinare, în conformitate cu alineatul (1), decât în cazul în care s-a determinat, pe baza unei examinări a gradului de susținere sau de opoziție la plângerea exprimată de către producătorii din Uniune ai produsului similar, că plângerea a fost prezentată de către industria Uniunii sau în numele acesteia. Plângerea este considerată a fi fost depusă de către industria Uniunii sau în numele acesteia în cazul în care este susținută de către producătorii din Uniune ale căror producții adunate constituie mai mult de 50 % din producția totală a produsului similar realizată de către partea industriei Uniunii care își exprimă susținerea sau opoziția față de plângere. Cu toate acestea, nu se deschide o examinare în cazul în care producătorii din Uniune care susțin în mod expres plângerea reprezintă mai puțin de 25 % din producția totală a produsului similar din industria Uniunii.
(7) Autoritățile evită să facă publică cererea de deschidere a unei examinări, cu excepția cazului în care a fost luată o decizie de deschidere a acesteia. Cu toate acestea, imediat după primirea unei plângeri documentate în mod corespunzător în conformitate cu prezentul articol și, în orice caz, înainte de a proceda la deschiderea examinării, Comisia înștiințează țara de origine și/sau țara de export în cauză și o invită să demareze consultări în vederea clarificării situației privind problemele prevăzute la alineatul (2) și pentru a găsi o soluție acceptată de ambele părți.
(8) Dacă, în situații speciale, Comisia decide deschiderea unei examinări fără să se fi primit o plângere în scris în acest sens din partea sau în numele unei industrii a Uniunii, decizia se ia în baza unor elemente de probă suficiente cu privire la existența unor subvenții pasibile de măsuri compensatorii, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate în sensul alineatului (2), care justifică deschiderea unei anchete. Comisia furnizează informații statelor membre de îndată ce a determinat necesitatea de a deschide o astfel de anchetă.
(9) Elementele de probă privind subvenția și prejudiciul sunt examinate în același timp pentru a decide dacă este necesar să fie deschisă o examinare. O plângere este respinsă în cazul în care elementele de probă privind subvenția care poate face obiectul unor măsuri compensatorii sau prejudiciul sunt insuficiente pentru a justifica continuarea procedurii. Nu se inițiază o procedură împotriva țărilor ale căror importuri reprezintă o cotă a pieței mai mică de 1 %, numai în cazul în care, împreună, aceste țări reprezintă 3 % sau mai mult din consumul la nivelul Uniunii.
(10) Plângerea poate fi retrasă înainte de deschiderea examinării, caz în care se consideră că nu a fost depusă.
(11) În cazul în care se constată că există elemente de probă suficiente pentru a justifica inițierea procedurii, Comisia inițiază procedura în termen de 45 de zile de la data depunerii plângerii și publică un aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Atunci când probele prezentate sunt insuficiente, reclamantul este informat de acest lucru în termen de 45 de zile de la data la care plângerea a fost depusă la Comisie. Comisia informează statele membre cu privire la analiza plângerii, în mod normal în termen de 21 de zile de la data depunerii acesteia la Comisie.
(12) În avizul de inițiere a procedurii se anunță deschiderea unei examinări, se indică produsul și țările în cauză, se prezintă un rezumat al informațiilor primite și se prevede că orice informație utilă trebuie comunicată Comisiei. Se stabilește termenul în care părțile interesate se pot face cunoscute, își pot prezenta punctul de vedere în scris și pot comunica informații, în cazul în care aceste puncte de vedere și aceste informații trebuie luate în considerare în cursul examinării. Se precizează, de asemenea, termenul în care părțile interesate pot cere să fie ascultate de către Comisie în conformitate cu articolul 11 alineatul (5).
(13) Comisia informează exportatorii, importatorii, asociațiile reprezentative ale importatorilor sau exportatorilor despre care se știe că sunt interesați, precum și țara de origine și/sau de export și reclamanții cu privire la inițierea procedurii și, având grijă să protejeze informațiile confidențiale, transmite exportatorilor cunoscuți, autorităților țării de origine și/sau de export și, la cerere, celorlalte părți interesate textul integral al plângerii scrise prevăzute la alineatul (1). În cazul în care numărul exportatorilor în cauză este deosebit de mare, este suficient ca textul integral al plângerii scrise să fie trimis numai autorităților țării de origine și/sau de export sau asociației profesionale în cauză.
(14) O examinare în materie de taxe compensatorii nu reprezintă un obstacol în calea operațiunilor de vămuire.
Articolul 11
Ancheta
(1) În urma inițierii procedurii, Comisia, în cooperare cu statele membre, începe examinarea la nivelul Uniunii. Această examinare are ca obiect, în mod simultan, atât subvenția, cât și prejudiciul. Pentru a realiza o determinare reprezentativă, se alege o perioadă de examinare care, în cazul subvențiilor, corespunde, în mod normal, perioadei de examinare prevăzute la articolul 5. Informațiile referitoare la o perioadă posterioară perioadei în care se desfășoară examinarea nu se iau, în mod normal, în considerare.
(2) Destinatarii chestionarelor utilizate într-o examinare în materie de taxe compensatorii au la dispoziție cel puțin 30 de zile pentru a răspunde. Termenul pentru exportatori începe să curgă de la data primirii chestionarului, care se consideră primit în cele șapte zile care urmează datei la care a fost trimis exportatorului sau transmis reprezentantului diplomatic corespunzător al țării de origine și/sau de export. Se poate acorda o prorogare a termenului de 30 de zile, ținându-se seama de termenul stabilit pentru examinare și sub rezerva ca partea în cauză să prezinte un motiv întemeiat, în sensul existenței unor circumstanțe speciale, pentru a beneficia de o astfel de prorogare.
(3) Comisia poate cere statelor membre să îi furnizeze informații, caz în care statele membre iau toate măsurile necesare pentru a da curs acestor cereri. Statele membre comunică Comisiei informațiile cerute, precum și rezultatul tuturor verificărilor, controalelor sau examinărilor efectuate. În cazul în care aceste informații sunt de interes general sau în cazul în care transmiterea acestora a fost cerută de către un stat membru, Comisia le transmite statelor membre, cu condiția să nu aibă caracter confidențial, caz în care transmite un rezumat neconfidențial.
(4) Comisia poate solicita statelor membre să efectueze toate verificările și toate controalele necesare, mai ales cu privire la importatori, la comercianți și la producătorii din Uniune și să efectueze examinări în țările terțe, sub rezerva acordului întreprinderilor în cauză și a lipsei opoziției din partea autorităților publice din țările respective, înștiințate oficial. Țările membre iau toate măsurile necesare pentru a da curs cererilor Comisiei. Agenți ai Comisiei pot, la cererea acesteia sau a unui stat membru, să îi asiste pe agenții statelor membre în exercitarea funcției acestora.
(5) Părțile interesate care s-au făcut cunoscute în conformitate cu articolul 10 alineatul (12) al doilea paragraf sunt ascultate în cazul în care au făcut o cerere scrisă în termenul stabilit în avizul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, demonstrând că sunt efectiv părți interesate care pot fi afectate de rezultatul procedurii și că există motive speciale pentru a fi ascultate.
(6) La cerere, importatorilor, exportatorilor și reclamanților care s-au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 10 alineatul (12) al doilea paragraf, precum și autorităților publice ale țării de origine și/sau de export li se oferă posibilitatea de a întâlni părțile care au interese contrare pentru a permite confruntarea tezelor opuse. În cazul în care se oferă astfel de posibilități, trebuie să se țină seama de necesitatea păstrării caracterului confidențial al informațiilor, precum și de conveniența părților. Nicio parte nu este obligată să asiste la o întâlnire și absența unei părți nu aduce prejudicii cauzei sale. Informațiile furnizate oral în temeiul prezentului alineat se iau în considerare de către Comisie în măsura în care sunt confirmate ulterior în scris.
(7) Reclamanții, autoritățile publice ale țării de origine și/sau de export, importatorii și exportatorii, precum și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile de consumatori care s-au făcut cunoscute în conformitate cu articolul 10 alineatul (12) al doilea paragraf pot, prin cerere scrisă, să ia cunoștință de toate informațiile furnizate Comisiei de oricare parte implicată în examinare, cu excepția documentelor interne întocmite de autoritățile Uniunii sau ale statelor membre, cu condiția ca aceste informații să fie relevante pentru protejarea intereselor lor, să nu fie confidențiale în sensul articolului 29 și să fie utilizate în examinare. Aceste părți pot răspunde acestor informații și observațiile lor se iau în considerare în măsura în care ele sunt suficient de bine documentate.
(8) Cu excepția circumstanțelor prevăzute la articolul 28, exactitatea informațiilor furnizate de părțile interesate și pe care se bazează concluziile trebuie verificate în măsura posibilului.
(9) În cazul procedurilor inițiate în temeiul articolului 10 alineatul (11), o examinare trebuie să se încheie, în cazul în care este posibil, în termen de un an. Oricum, examinările trebuie să se încheie, în toate cazurile, în termen de 13 luni de la inițierea acestora, în conformitate cu concluziile adoptate în temeiul articolului 13 în ceea ce privește angajamentele sau cu cele adoptate în temeiul articolului 15 în ceea ce privește acțiunea definitivă.
(10) Pe toată durata examinării, Comisia îi acordă țării de origine și/sau de export o posibilitate rezonabilă de a continua consultările, în vederea precizării faptelor și pentru a ajunge la o soluție reciproc acceptată.
Articolul 12
Măsuri provizorii
(1) Se pot impune taxe provizorii în cazul în care: (a) a fost deschisă o examinare în conformitate cu articolul 10; (b) a fost publicat un aviz în acest sens, iar părților interesate li s-a oferit o posibilitate adecvată de a da informații și de a formula observații în conformitate cu articolul 10 alineatul (12) al doilea paragraf; (c) o constatare preliminară pozitivă a stabilit că produsul importat beneficiază de o subvenție care poate face obiectul unor măsuri compensatorii și că rezultă un prejudiciu pentru industria Uniunii, ca urmare a acesteia; și (d) interesul Uniunii necesită o acțiune în vederea împiedicării producerii unui astfel de prejudiciu. Taxele provizorii trebuie impuse cel mai devreme în termen de 60 de zile și cel mai târziu în termen de nouă luni de la începerea procedurii. Valoarea taxei compensatorii provizorii nu trebuie să depășească valoarea totală a subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii stabilite în mod provizoriu și trebuie să fie mai mică decât această valoare în cazul în care o taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul suferit de industria Uniunii.
(2) Taxele provizorii se acoperă printr-o garanție și punerea în liberă circulație a produselor respective pe teritoriul Uniunii este condiționată de constituirea acestei garanții.
(3) Comisia adoptă măsuri provizorii în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25 alineatul (4).
(4) În cazul în care un stat membru solicită acțiunea imediată a Comisiei și atunci când sunt întrunite condițiile prevăzute la alineatul (1) primul și al doilea paragraf, Comisia decide, în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la primirea cererii, dacă este necesar să fie impusă o taxă compensatorie provizorie.
(5) Se pot impune taxe compensatorii provizorii pe o perioadă de cel mult patru luni.
Articolul 13
Angajamente
(1) Cu condiția unei constatări provizorii pozitive asupra existenței unei subvenții și a unui prejudiciu, Comisia poate, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 25 alineatul (2), accepta oferte de angajament voluntare și satisfăcătoare în temeiul cărora: (a) țara de origine și/sau de export acceptă eliminarea subvenției, limitarea acesteia sau luarea unor măsuri privind efectele acesteia; sau (b) exportatorul se angajează să își revizuiască prețurile sau să nu mai exporte către zona respectivă produse care beneficiază de subvenții care pot face obiectul unor măsuri compensatorii, astfel încât Comisia să fie convinsă că prejudiciul cauzat de subvenții este astfel eliminat. În acest caz și atât timp cât aceste angajamente rămân în vigoare, taxele provizorii instituite de Comisie în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) și taxele definitive instituite în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) nu se aplică importurilor relevante ale produsului în cauză fabricat de întreprinderile prevăzute în decizia Comisiei privind acceptarea angajamentelor astfel cum a fost modificată ulterior. Majorările de prețuri operate în temeiul acestor angajamente nu depășesc ceea ce este necesar pentru a compensa valoarea subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii și ele ar trebui să fie mai mici decât valoarea subvenției pasibile de măsuri compensatorii în cazul în care astfel de creșteri ar fi suficiente pentru a elimina prejudiciul cauzat industriei din Uniune.
(2) Comisia poate sugera angajamente, dar nici țara, nici exportatorii în cauză nu sunt obligați să le accepte. Faptul că țara sau exportatorii nu oferă astfel de angajamente sau declină invitația de a le accepta nu aduce atingere în niciun mod examinării cazului. Cu toate acestea, se poate stabili că materializarea unui risc de prejudiciu este mai probabilă în cazul în care importurile care fac obiectul unor subvenții continuă. Nu se cer sau nu se acceptă angajamente din partea țărilor sau exportatorilor decât în cazul în care existența unei subvenții și a unui prejudiciu care rezultă din aceasta a făcut obiectul unei examinări preliminare pozitive. Cu excepția cazurilor excepționale, nu poate fi oferit niciun angajament după încheierea perioadei în cursul căreia pot fi prezentate observații în temeiul articolului 30 alineatul (5).
(3) Angajamentele oferite nu trebuie să fie în mod necesar acceptate în cazul în care acceptarea lor este considerată nerealistă, de exemplu în cazul în care numărul de exportatori actuali sau potențiali este prea mare sau din alte motive, inclusiv din motive de politică generală. Exportatorii și/sau țara de origine și/sau de export în cauză pot fi informați cu privire la motivele pentru care se propune respingerea ofertei de angajamente și li se poate oferi posibilitatea de a-și prezenta observațiile cu privire la acest subiect. Motivele respingerii se indică în decizia definitivă.
(4) Părțile care oferă un angajament sunt obligate să furnizeze o versiune neconfidențială a acestuia, astfel încât angajamentul să poată fi comunicat părților implicate în examinare.
(5) În cazul în care angajamentele sunt acceptate, examinarea este încheiată. Comisia încheie examinarea în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 25 alineatul (3).
(6) În cazul acceptării unui angajament, în mod normal se încheie examinarea privind subvențiile și prejudiciul. În acest caz, dacă analiza privind existența unei subvenții sau a unui prejudiciu este negativă, angajamentul se stinge în mod automat, cu excepția cazului în care concluzia unei astfel de analize se datorează în mare parte existenței unui angajament. În acest caz, se poate cere ca angajamentul să fie menținut o perioadă rezonabilă. În cazul unei concluzii pozitive privind existența unei subvenții și a unui prejudiciu, angajamentul este menținut în conformitate cu termenii săi și cu dispozițiile prezentului regulament.
(7) Comisia trebuie să solicite oricărei țări sau oricărui exportator de la care s-a acceptat un angajament să furnizeze periodic informații privind executarea angajamentului respectiv și să autorizeze verificarea informațiilor pertinente. Nerespectarea acestor obligații se consideră o încălcare a angajamentului.
(8) În cazul în care, în cursul unei examinări, se acceptă angajamente din partea anumitor exportatori, se consideră, în sensul articolelor 18, 19, 20 și 22, că aceste angajamente au efect de la data la care examinarea este încheiată pentru țara de origine și/sau de export.
(9) În cazul încălcării sau retragerii a unui angajament de către o parte, sau în cazul retragerii acceptării angajamentului de către Comisie, acceptarea angajamentului se retrage de către Comisie, după caz, iar taxa provizorie instituită de Comisie în conformitate cu articolul 12 sau taxa definitivă instituită în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) se aplică, cu condiția ca exportatorul în cauză sau țara de origine și/sau de export să fi avut posibilitatea să-și prezinte observațiile, cu excepția cazului în care angajamentul a fost retras de exportatorul respectiv sau de țara respectivă. Comisia furnizează informații statelor membre odată ce decide să retragă un angajament. Orice parte interesată sau orice stat membru poate furniza informații care să conțină elemente care atestă la prima vedere existența unei încălcări a unui angajament. Evaluarea ulterioară efectuată pentru a stabili dacă a avut sau nu loc o încălcare a angajamentului se încheie, în mod normal, în termen de șase luni, dar în niciun caz în mai mult de nouă luni de la prezentarea unei cereri argumentate corespunzător. Comisia poate cere ajutorul autorităților competente din statele membre în vederea monitorizării angajamentelor.
(10) O taxă provizorie poate fi instituiră în conformitate cu articolul 12, pe baza celor mai bune informații disponibile, în cazul în care există motive să se creadă că un angajament este încălcat sau, în cazul încălcării sau retragerii angajamentului, atunci când examinarea care a avut ca rezultat acest angajament nu a fost încheiată.
Articolul 14
Încheierea procedurii fără impunerea de măsuri
(1) În cazul în care o plângere este retrasă, procedura poate fi încheiată, cu excepția cazului în care încheierea ei nu este în interesul Uniunii.
(2) Atunci când nu sunt necesare măsuri de protecție, examinarea sau procedura se încheie. Comisia încheie examinarea în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 25 alineatul (3).
(3) În conformitate cu alineatul (5), procedura este încheiată de îndată în cazul în care se constată că valoarea subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii este de minimis sau în cazul în care volumul importurilor, reale sau potențiale, care fac obiectul subvențiilor sau prejudiciul este neglijabil.
(4) În ceea ce privește procedurile demarate în temeiul articolului 10 alineatul (11), în mod normal prejudiciul este considerat ca fiind neglijabil în cazul în care cota de piață a importurilor este inferioară valorilor stabilite la articolul 10 alineatul (9). În examinările privind importurile originare din țări în curs de dezvoltare, volumul importurilor care fac obiectul unor subvenții este considerat neglijabil în cazul în care reprezintă mai puțin de 4 % din importurile totale ale produsului similar în Uniune, cu excepția cazului în care importurile originare din țările în curs de dezvoltare ale căror cote individuale reprezintă mai puțin de 4 % din importurile totale contribuie cu mai mult de 9 % la importurile totale ale produsului similar în Uniune.
(5) Valoarea subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii este considerată de minimis în cazul în care ea este mai mică de 1 % ad valorem, cu excepția cazurilor examinărilor privind importurile originare din țări în curs de dezvoltare unde nivelul de la care este considerată de minimis este de 2 % ad valorem, cu condiția ca doar examinarea să fie încheiată în cazul în care valoarea subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii este mai mică decât nivelul de minimis aplicabil unor exportatori individuali și ca aceștia să facă în continuare obiectul procedurii și să poată face din nou obiectul unei examinări în cadrul unei examinări efectuate pentru țara respectivă, în aplicarea articolelor 18 și 19.
Articolul 15
Impunerea de taxe definitive
(1) În cazul în care faptele, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, indică existența unei subvenții care poate face obiectul unor măsuri compensatorii și un prejudiciu care rezultă din aceasta, iar interesul Uniunii impune o intervenție în conformitate cu articolul 31, Comisia, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 25 alineatul (3), instituie o taxă compensatorie definitivă. În cazul în care sunt în vigoare taxe provizorii, Comisia inițiază această procedură cu cel puțin o lună înaintea expirării acestor taxe. Nu se instituie nicio măsură în cazul în care se procedează la eliminarea subvenției sau a subvențiilor sau în cazul în care se demonstrează că acestea nu mai aduc un beneficiu exportatorilor în cauză. Valoarea taxei compensatorii nu trebuie să depășească valoarea totală a subvenției pasibile de măsuri compensatorii stabilită, ci ar trebui să fie inferioară valorii totale a subvenției pasibile de măsuri compensatorii stabilită și trebuie să fie mai mică decât această valoare în cazul în care această valoare mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei Uniunii.
(2) Asupra importurilor unui produs, indiferent de sursa acestora, care s-a constatat că beneficiază de o subvenție care poate face obiectul unor măsuri compensatorii și cauzează un prejudiciu, cu excepția importurilor care fac obiectul unui angajament acceptat în temeiul prezentului regulament, se impune, în mod nediscriminatoriu, o taxă compensatorie a cărei valoare este adecvată fiecărui caz. Regulamentul care impune taxa precizează valoarea taxei impuse fiecărui furnizor sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, țării furnizoare în cauză.
(3) În cazul în care Comisia și-a limitat examinarea în conformitate cu articolul 27, taxa compensatorie aplicată importurilor care provin de la exportatorii sau de la producătorii care s-au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 27, dar nu au fost incluși în examinare, nu trebuie să depășească valoarea mediei ponderate a subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii, stabilite pentru părțile care constituie eșantionul. În sensul prezentului alineat, Comisia nu ține seama de valorile nule și de minimis, nici de valorile stabilite în circumstanțele prevăzute la articolul 28. Se aplică taxe individuale importurilor care provin de la exportatorii sau producătorii pentru care s-a calculat o valoarea individuală a subvenției, în conformitate cu articolul 27.
Articolul 16
Retroactivitate
(1) Nu se aplică măsuri provizorii și taxe compensatorii definitive decât produselor puse în liberă circulație după data la care a intrat în vigoare măsura luată în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) sau cu articolul 15 alineatul (1), după caz, sub rezerva excepțiilor menționate de prezentul regulament.
(2) În cazul în care a fost aplicată o taxă provizorie și atunci când faptele constatate definitiv indică existența unei subvenții care poate face obiectul unor măsuri compensatorii și a unui prejudiciu, Comisia decide, indiferent dacă trebuie sau nu instituită o taxă compensatorie definitivă, în ce măsură trebuie percepută definitiv taxa provizorie. În acest sens, „prejudiciul” nu include o întârziere semnificativă în crearea unei industrii a Uniunii, nici un risc de prejudiciu important, cu excepția cazului în care se stabilește că respectivul risc s-ar fi transformat în prejudiciu important în cazul în care nu ar fi fost aplicate măsuri provizorii. În toate celelalte cazuri care implică un risc sau o întârziere, valorile provizorii trebuie eliberate și taxele definitive nu pot fi impuse decât începând cu data determinării finale a riscului sau a întârzierii semnificative.
(3) În cazul în care taxa compensatorie definitivă este mai mare decât taxa provizorie, diferența nu este recuperată. În cazul în care taxa definitivă este mai mică decât taxa provizorie, taxa se recalculează. Atunci când determinarea finală este negativă, taxa provizorie nu se confirmă.
(4) Poate fi percepută o taxă compensatorie definitivă pentru produsele puse în liberă circulație în termen de cel mult 90 zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, dar nu anterior deschiderii examinării, cu condiția ca: (a) importurile să fi fost înregistrate în conformitate cu articolul 24 alineatul (5); (b) Comisia să le fi dat importatorilor în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile; (c) să existe circumstanțe critice în care, pentru produsele în cauză care fac obiectul subvențiilor, un prejudiciu dificil de reparat este cauzat de importuri masive, efectuate într-un timp relativ scurt, ale unui produs care beneficiază de subvenții care pot face obiectul unor măsuri compensatorii, în sensul prezentului regulament; și (d) pentru a împiedica faptul ca un asemenea prejudiciu să se repete, apare ca necesar să se impună retroactiv taxe compensatorii asupra acestor importuri.
(5) În caz de încălcare sau de retragere a angajamentelor, pot fi percepute taxe definitive pentru mărfurile puse în liberă circulație cu cel mult 90 de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, cu condiția ca importurile să fi fost înregistrate în conformitate cu articolul 24 alineatul (5) și ca evaluarea retroactivă să nu se aplice importurilor efectuate anterior încălcării sau retragerii angajamentului.
Articolul 17
Durata
O măsură compensatorie nu rămâne în vigoare decât pe perioada și în măsura necesare pentru a compensa subvențiile care aduc prejudicii, care pot face obiectul unor măsuri compensatorii.
Articolul 18
Examinarea măsurilor efectuată în perspectiva expirării acestora
(1) O măsură compensatorie definitivă expiră la cinci ani de la impunerea ei sau la cinci ani de la data încheierii examinării celei mai recente care a avut ca obiect atât subvenția, cât și prejudiciul, cu excepția cazului în care examinarea a stabilit că expirarea măsurilor ar favoriza continuarea sau reapariția subvenției și a prejudiciului. O examinare a măsurilor care urmează să expire are loc fie la inițiativa Comisiei, fie pe baza cererii formulate de către producătorii din Uniune sau în numele acestora, și măsurile rămân în vigoare până la stabilirea rezultatelor examinării respective.
(2) Se efectuează o examinare a măsurilor care urmează să expire atunci când cererea conține suficiente elemente de probă potrivit cărora expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția subvenției și a prejudiciului. Această probabilitate poate fi susținută, de exemplu, de dovada continuării subvenției și a prejudiciului sau de dovada că eliminarea prejudiciului se datorează, total sau parțial, existenței măsurilor sau de dovada că situația exportatorilor sau condițiile pieței sunt de asemenea natură încât implică probabilitatea unor noi subvenții prejudiciabile.
(3) În cadrul examinărilor efectuate în temeiul prezentului alineat, exportatorii, importatorii, autoritățile publice ale țării de origine și/sau de export și producătorii din Uniune au posibilitatea de a dezvolta, de a respinge sau de a comenta tezele expuse în cererea de examinare, iar concluziile țin seama de toate elementele de probă pertinente și documentate corespunzător prezentate pentru a stabili dacă expirarea măsurilor ar fi sau nu de natură să favorizeze continuarea sau reapariția subvenției și a prejudiciului.
(4) În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se publică un aviz de expirare iminentă, la o dată adecvată, în decursul ultimului an din perioada de aplicare a măsurilor în sensul prezentului articol. Ulterior, producătorii din Uniune au dreptul să prezinte o cerere de examinare în conformitate cu alineatul (2), cu cel mult trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani. Se publică, de asemenea, un aviz în care se anunță expirarea efectivă a măsurilor în temeiul dispozițiilor prezentului articol.
Articolul 19
Examinări intermediare
(1) Necesitatea menținerii măsurilor poate fi, de asemenea, examinată, în cazul în care acest lucru se justifică, la cererea Comisiei sau a unui stat membru sau, cu condiția să treacă o perioadă rezonabilă de cel puțin un an de la impunerea măsurilor definitive, la cererea oricărui exportator, importator sau a producătorilor din Uniune sau din țara de origine și/sau de export, cerere care conține elemente de probă suficiente care stabilesc necesitatea unei examinări intermediare.
(2) Se efectuează o examinare intermediară în cazul în care cererea conține elemente de probă suficiente cu privire la faptul că menținerea măsurilor nu mai este necesară pentru a compensa subvenția care poate face obiectul unor măsuri compensatorii și/sau continuarea sau reapariția prejudiciului ar fi improbabilă în cazul în care măsurile ar fi anulate sau modificate sau că măsurile existente nu sunt sau nu mai sunt suficiente pentru a compensa subvenția care poate face obiectul unor măsuri compensatorii și care este la originea prejudiciului.
(3) În cazul în care măsurile compensatorii instituite sunt inferioare valorii subvențiilor pasibile de măsuri compensatorii, se poate iniția o examinare intermediară în cazul în care producătorii din Uniune sau orice altă parte interesată furnizează, în mod normal, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a măsurilor, elemente de probă suficiente pentru a stabili că prețurile la export s-au micșorat după perioada inițială de examinare și înainte sau după instituirea de măsuri sau că taxele nu au modificat sau au modificat insuficient prețurile de revânzare a produsului importat în Uniune. În cazul în care examinarea confirmă veridicitatea afirmațiilor, taxele compensatorii pot fi mărite pentru a obține creșterea prețului necesară pentru a elimina prejudiciul. Cu toate acestea, taxa majorată nu va depăși valoarea subvențiilor pasibile de măsuri compensatorii. Examinarea intermediară poate fi, de asemenea, inițiată, în condițiile prevăzute anterior, la inițiativa Comisiei sau la cererea unui stat membru.
(4) În cadrul examinărilor efectuate în temeiul prezentului articol, Comisia poate, printre altele, să examineze dacă împrejurările privind subvențiile și prejudiciul s-au modificat semnificativ sau dacă măsurile existente au produs efectele scontate și au eliminat prejudiciul determinat anterior, în conformitate cu articolul 8. În acest sens, la determinarea finală se ține seama de toate elementele de probă pertinente și documentate corespunzător.
Articolul 20
Examinări accelerate
Orice exportator ale cărui exporturi sunt afectate de o taxă compensatorie definitivă, dar care nu a făcut, în mod individual, obiectul examinării inițiale pentru alte motive decât refuzul de a coopera cu Comisia, are dreptul să ceară o examinare accelerată, astfel încât Comisia să poată stabili, cât mai repede posibil, o rată a taxei compensatorii specifică acestui exportator.
O astfel de examinare este inițiată după ce producătorii Uniunii au avut posibilitatea de a formula observații.
Articolul 21
Rambursări
(1) În pofida articolului 18, un importator poate cere rambursarea taxelor percepute în cazul în care se demonstrează că valoarea subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii pe baza căreia au fost achitate taxele a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior nivelului taxei în vigoare.
(2) Pentru a obține rambursarea taxelor compensatorii, importatorul trebuie să înainteze o cerere Comisiei. Această cerere se înaintează prin intermediul statului membru pe teritoriul căruia au fost puse în liberă circulație produsele, în termen de șase luni de la data la care valoarea taxelor definitive care urmează a fi percepute a fost stabilită în mod corespunzător de către autoritățile competente sau de la data la care s-a decis perceperea definitivă a sumelor depuse cu titlu de taxe provizorii. Statele membre transmit de îndată cererea Comisiei.
(3) O cerere de rambursare nu este considerată ca fiind susținută în mod corespunzător de elemente de probă decât în cazul în care conține informații precise cu privire la valoarea taxelor compensatorii a căror rambursare este solicitată și este însoțită de toate documentele vamale referitoare la calcularea și la plata acestei sume. Ea trebuie, de asemenea, să conțină probe, pentru o perioadă reprezentativă, privind valoarea subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii pentru exportatorul sau producătorul căruia i se aplică taxa. În cazul în care importatorul nu are legătură cu exportatorul sau cu producătorul în cauză și atunci când această informație nu este disponibilă de îndată sau atunci când exportatorul sau producătorul refuză să o comunice importatorului, cererea trebuie să conțină o declarație a exportatorului sau a producătorului cu privire la faptul că valoarea subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii a fost redusă sau eliminată, în conformitate cu prezentul articol, și că vor fi furnizate Comisiei elementele de probă pertinente. În cazul în care aceste elemente de probă nu sunt furnizate de către exportator sau de către producător într-un termen rezonabil, cererea este respinsă.
(4) Comisia decide dacă și în ce măsură este necesar să se aprobe cererea sau poate decide în orice moment inițierea unei examinări intermediare; informațiile și concluziile care decurg din această examinare, efectuată în conformitate cu dispozițiile aplicabile acestui tip de examinare, sunt utilizate pentru a stabili dacă și în ce măsură se justifică o rambursare. Rambursarea taxelor trebuie în mod normal să intervină în termen de 12 luni și, în orice caz, nu mai târziu de 18 luni de la data la care o cerere de rambursare, susținută în mod corespunzător de elemente de probă, a fost introdusă de către un importator al produsului supus taxei compensatorii. O rambursare autorizată trebuie efectuată, în mod normal, de către statele membre în termen de 90 de zile de la luarea deciziei menționate în primul paragraf.
Articolul 22
Dispoziții generale în materie de examinări și rambursări
(1) Dispozițiile pertinente din prezentul regulament referitoare la procedurile și la desfășurarea examinărilor, cu excepția celor privind termenele, se aplică oricărei examinări efectuate în temeiul articolelor 18, 19 și 20. Examinările efectuate în temeiul articolelor 18 și 19 se desfășoară cu diligență și sunt finalizate, în mod normal, în termen de 12 luni de la data inițierii lor. Examinările efectuate în temeiul articolelor 18 și 19 se finalizează, în oricare dintre cazuri, în termen de 15 luni de la data inițierii lor. Examinările efectuate în temeiul articolului 20 se finalizează, în oricare dintre cazuri, în termen de nouă luni de la data inițierii lor. În cazul în care o examinare efectuată în temeiul articolului 18 este inițiată în timp ce o examinare în temeiul articolului 19 este în desfășurare în cadrul aceleiași proceduri, examinarea în temeiul articolului 19 se finalizează în același termen prevăzut anterior pentru examinarea în temeiul articolului 18. În cazul în care examinarea nu este finalizată în termenele menționate la al doilea, al treilea și al patrulea paragraf, măsurile: (a) expiră, în cazul examinărilor efectuate în temeiul articolului 18; (b) expiră, în cazul examinărilor efectuate în paralel în temeiul articolelor 18 și 19, în cazul în care fie examinarea efectuată în temeiul articolului 18 a fost deschisă în timp ce o revizuire efectuată în temeiul articolului 19 era în desfășurare în cadrul aceleiași proceduri, fie astfel de examinări au fost inițiate în același timp; sau (c) rămân neschimbate, în cazul examinărilor efectuate în temeiul articolelor 19 și 20. Se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz cu privire la expirarea sau menținerea măsurilor în temeiul prezentului alineat.
(2) Examinările efectuate în temeiul articolelor 18, 19 și 20 se inițiază de către Comisie. Comisia decide inițierea sau nu a unor examinări în temeiul articolului 18, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 25 alineatul (2). De asemenea, Comisia furnizează informații statelor membre după ce un operator sau un stat membru a prezentat o cerere care justifică inițierea unei examinări în temeiul articolelor 19 și 20 și Comisia și-a încheiat analiza acesteia sau după ce Comisia însăși a stabilit că ar trebui reexaminată necesitatea impunerii de măsuri în continuare.
(3) În cazul în care examinările justifică acest lucru, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 25 alineatul (3), măsurile se abrogă sau se mențin în temeiul alineatului (18) sau se abrogă, se mențin ori se modifică în temeiul alineatelor (19) și (20).
(4) În cazul în care se abrogă măsuri pentru exportatori individuali, dar nu pentru întreaga țară, acești exportatori rămân supuși procedurii și pot face obiectul unei noi examinări, în cadrul oricărei examinări efectuate pentru țara respectivă, în temeiul prezentului articol.
(5) În cazul în care o examinare a măsurilor în conformitate cu articolul 19 este în curs la încheierea perioadei de aplicare a măsurilor, în sensul articolului 18, măsurile sunt, de asemenea, examinate în conformitate cu dispozițiile articolului 18.
(6) În toate verificările realizate în cadrul procedurilor de examinare sau de rambursare efectuate în temeiul articolelor 18-21, Comisia aplică, atât timp cât circumstanțele nu s-au schimbat, aceeași metodă ca în cazul examinării care a dus la impunerea taxei, ținând seama de articolele 5, 6, 7 și 27.
Articolul 23
Circumvenție
(1) Aplicarea taxelor compensatorii instituite în temeiul prezentului regulament poate fi extinsă la importurile de produse similare cărora li s-au adus mici modificări sau nu au fost modificate, care provin din țări terțe, sau la importurile de produse similare cărora li s-au adus mici modificări care provin dintr-o țară care face obiectul măsurilor; sau părților acestor produse, atunci când are loc circumvenția măsurilor în vigoare.
(2) În caz de circumvenție a măsurilor în vigoare, taxe compensatorii care să nu depășească taxa restantă instituită în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) pot fi extinse importurilor provenind de la întreprinderi care beneficiază de o taxă individuală în țările care fac obiectul măsurilor.
(3) Prin „circumvenție” se înțelege o modificare a fluxurilor comerciale între țările terțe și Uniune sau între întreprinderi din țara care face obiectul măsurilor și Uniune, care decurge din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau justificare economică alta decât instituirea taxei compensatorii, fiind dovedit de altfel că există prejudiciu sau că efectele corective ale taxei sunt neutralizate în ceea ce privește prețul și/sau cantitățile de produse similare și că produsul similar importat și/sau piesele acestui produs beneficiază în continuare de subvenție. Practicile, operațiunile sau prelucrările menționate în primul paragraf includ, printre altele: (a) o mică modificare a produsului în cauză pentru a face obiectul unor coduri vamale care, în mod normal, nu intră sub incidența măsurilor, cu condiția ca modificarea să nu schimbe caracteristicile esențiale ale produsului; (b) expedierea via țări terțe a produsului care face obiectul măsurilor; (c) reorganizarea, de către exportatori sau producători, a schemelor lor și a circuitelor lor de vânzări în țara care face obiectul măsurilor astfel încât produsele lor sunt în cele din urmă exportate în Uniune prin intermediul unor producători care beneficiază de o taxă vamală individuală mai mică decât taxa aplicabilă produselor fabricanților.
(4) Se deschide o examinare în temeiul prezentului articol, la inițiativa Comisiei sau la cererea unui stat membru sau a oricărei părți interesate, pe baza unor elemente de probă suficiente în ceea ce privește factorii menționați la alineatele (1), (2) și (3). Comisia deschide examinarea printr-un regulament, putând, de asemenea, să ceară autorităților vamale să prevadă obligativitatea înregistrării importurilor în conformitate cu articolul 24 alineatul (5) sau să solicite garanții. Comisia furnizează informații statelor membre după ce o parte interesată sau un stat membru a prezentat o cerere care justifică inițierea unei examinări și Comisia și-a încheiat analiza acesteia sau după ce Comisia însăși a stabilit necesitatea inițierii unei examinări. Examinările sunt efectuate de către Comisie. Comisia poate fi asistată de autoritățile vamale și examinările se încheie în termen de nouă luni. În cazul în care constatarea definitivă a faptelor justifică extinderea măsurilor, acest lucru este decis de către Comisie în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 25 alineatul (3). Extinderea intră în vigoare începând cu data la care înregistrarea a devenit obligatorie în conformitate cu articolul 24 alineatul (5) sau cu data la care au fost cerute garanții. Dispozițiile procedurale pertinente din prezentul regulament cu privire la deschiderea și desfășurarea examinărilor se aplică în conformitate cu prezentul articol.
(5) Nu este necesar ca importurile să fie supuse înregistrării în temeiul articolului 24 alineatul (5) sau să facă obiectul măsurilor, în cazul în care sunt efectuate de întreprinderi care beneficiază de scutiri.
(6) Cererile de scutiri argumentate corespunzător cu elemente de probă trebuie prezentate în termenele stabilite în regulamentul Comisiei privind deschiderea examinării. În cazul în care practicile, operațiunile sau prelucrările care constituie o circumvenție au loc în afara Uniunii, pot fi acordate scutiri producătorilor produsului în cauză care pot demonstra că nu au legături cu un producător care face obiectul măsurilor și care s-a constatat că nu sunt angajați în practici de circumvenție, astfel cum sunt acestea definite la alineatul (3). În cazul în care practicile, operațiunile sau prelucrările care constituie o circumvenție au loc în interiorul Uniunii, pot fi acordate scutiri importatorilor care pot demonstra că nu au legături cu producătorii care fac obiectul măsurilor. Aceste scutiri se acordă printr-o decizie a Comisiei și rămân valabile pe perioada și în condițiile prevăzute în aceasta. Comisia furnizează informații statelor membre odată ce își încheie analiza. În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 20, se pot acorda scutiri și după încheierea examinării care a avut ca rezultat extinderea măsurilor.
(7) În cazul în care numărul părților care cer sau pot cere o scutire este mare, Comisia poate decide inițierea unei examinări a extinderii măsurilor, cu condiția să fi trecut cel puțin un an de la extinderea măsurilor. Astfel de examinări se desfășoară în conformitate cu dispozițiile articolului 22 alineatul (1) aplicabile examinărilor efectuate în temeiul articolului 19.
(8) Dispozițiile prezentului articol nu împiedică aplicarea normală a dispozițiilor în vigoare privind taxele vamale.
Articolul 24
Dispoziții generale
(1) Taxele compensatorii, provizorii sau definitive, se impun prin regulament și sunt percepute de statele membre în conformitate cu forma, rata specifică și celelalte elemente stabilite de regulamentul care le impune. Aceste taxe sunt, de asemenea, percepute în mod independent de taxele vamale, de taxe și de alte impuneri percepute în mod normal la import. Niciun produs nu poate fi supus în același timp taxelor antidumping și taxelor compensatorii pentru a remedia o aceeași situație care rezultă din dumping sau din acordarea unei subvenții la export.
(2) Regulamentele care impun taxe compensatorii provizorii sau definitive, precum și regulamentele sau deciziile care prevăd acceptarea angajamentelor sau încheierea examinărilor sau a procedurilor sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Aceste regulamente sau decizii menționează în special, ținând seama de necesitatea de a proteja informațiile confidențiale, numele exportatorilor, în cazul în care este posibil, sau al țărilor în cauză, o descriere a produsului și o sinteză a faptelor și a considerentelor esențiale cu privire la stabilirea subvenției și a prejudiciului. În toate cazurile, se trimite o copie a regulamentului sau a deciziei părților cunoscute ca fiind interesate. Dispozițiile prezentului alineat se aplică mutatis mutandis examinărilor.
(3) În temeiul prezentului regulament, pot fi adoptate norme specifice, referitoare în special la definiția comună a noțiunii de origine prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6).
(4) În interesul Uniunii, măsurile instituite în temeiul prezentului regulament pot fi suspendate pentru o perioadă de nouă luni printr-o decizie a Comisiei în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 25 alineatul (2). Suspendarea poate fi prelungită cu o perioadă suplimentară de până la un an de către Comisie, în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 25 alineatul (2). Măsurile pot fi suspendate numai în cazul în care condițiile pieței s-au modificat temporar în așa fel încât este improbabil ca prejudiciul să reapară în urma suspendării și sub rezerva ca industria Uniunii să fi avut posibilitatea să își formuleze observațiile, iar aceste observații să fi fost luate în considerare. Măsurile pot fi reinstituite oricând, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 25 alineatul (2), în cazul în care suspendarea lor nu mai este aplicabilă.
(5) Comisia poate, după informarea în timp util a statelor membre, să dea instrucțiuni autorităților vamale cu privire la luarea măsurilor corespunzătoare pentru a înregistra importurile, astfel încât să poată fi aplicate măsuri cu privire la aceste importuri de la data înregistrării lor. Se poate impune obligativitatea înregistrării importurilor la cererea motivată corespunzător a industriei Uniunii. Înregistrarea se instituie printr-un regulament care precizează obiectul măsurii și, după caz, valoarea estimată a taxelor care ar putea fi obligatorii în viitor. Perioada în care importurile trebuie înregistrate nu trebuie să depășească nouă luni.
(6) Statele membre întocmesc lunar un raport către Comisie cu privire la importurile de produse care fac obiectul unor examinări sau al unor măsuri și cu privire la valoarea taxelor percepute în aplicarea prezentului regulament.
(7) Fără a aduce atingere alineatului (6), Comisia poate cere statelor membre să furnizeze informațiile necesare verificării eficiente a aplicării măsurilor. În acest caz, se aplică dispozițiile articolului 11 alineatele (3) și (4). Informațiile comunicate de statele membre în temeiul prezentului articol fac obiectul dispozițiilor articolului 29 alineatul (6).
Articolul 25
Procedura comitetului
(1) Comisia este asistată de Comitetul instituit prin Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului (7). Respectivul comitet este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(3) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(4) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, coroborat cu articolul 4.
(5) În temeiul articolului 3 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, în cazul în care se recurge la procedura scrisă pentru adoptarea de măsuri definitive în temeiul alineatului (3) din prezentul articol sau pentru a decide cu privire la deschiderea sau nu a unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, în temeiul articolului 18 din prezentul regulament, respectiva procedură se încheie fără rezultat, în termenul stabilit de președinte, dacă președintele decide astfel sau dacă o majoritate a membrilor comitetului, definită în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, solicită acest lucru. În cazul în care se recurge la procedura scrisă în alte situații în care proiectul de măsură a fost discutat în cadrul comitetului, respectiva procedură se încheie fără rezultat dacă, în termenul stabilit de președinte, acesta decide astfel sau dacă o majoritate simplă a membrilor comitetului solicită acest lucru. În cazul în care se recurge la procedura scrisă în alte situații în care proiectul de măsură nu a fost discutat în cadrul comitetului, procedura se încheie fără rezultat dacă, în termenul stabilit de președinte, acesta decide astfel sau dacă cel puțin un sfert dintre membrii comitetului solicită acest lucru.
(6) Comitetul poate analiza orice chestiune legată de aplicarea prezentului regulament, ridicată de Comisie sau la cererea unui stat membru. Statele membre pot solicita informații și pot face schimb de opinii în cadrul comitetului sau direct cu Comisia.
Articolul 26
Vizite de verificare
(1) În cazul în care consideră oportun, Comisia efectuează vizite pentru a examina documentele importatorilor, exportatorilor, comercianților, agenților, producătorilor, asociațiilor și organizațiilor comerciale și pentru a verifica informațiile furnizate cu privire la subvenție și la prejudiciu. În absența unui răspuns adecvat în timp util, Comisia poate alege să nu efectueze o vizită de verificare.
(2) În cazul în care este necesar, Comisia poate proceda la examinări în țările terțe sub rezerva acordului întreprinderilor respective și în absența opoziției din partea țării în cauză, înștiințată oficial. De îndată ce obține acordul întreprinderilor respective, Comisia comunică țării de origine și/sau de export denumirile și adresele întreprinderilor care urmează să fie vizitate, precum și datele convenite.
(3) Întreprinderile în cauză sunt informate cu privire la natura informațiilor care urmează să fie verificate și cu privire la toate celelalte informații care urmează să fie furnizate în cursul acestor vizite, ceea ce nu împiedică, cu toate acestea, solicitarea, la fața locului, a altor precizări, ținând seama de informațiile obținute.
(4) În cursul verificărilor efectuate în temeiul alineatelor (1), (2) și (3), Comisia este asistată de agenții statelor membre care solicită acest lucru.
Articolul 27
Eșantionare
(1) În cazurile în care numărul reclamanților, exportatorilor sau importatorilor, al tipurilor de produse sau de tranzacții este mare, examinarea se poate limita la: (a) un număr rezonabil de părți, de produse sau de tranzacții, utilizând eșantioane reprezentative statistic, întocmite pe baza informațiilor disponibile în momentul efectuării selecției; sau (b) cel mai mare volum de producție, de vânzări sau de exporturi care pot face în mod rezonabil obiectul examinării, ținând seama de timpul disponibil.
(2) Selecția finală a părților, a tipurilor de produse sau a tranzacțiilor, efectuată în aplicarea dispozițiilor prezentului articol, revine Comisiei, dar este de preferat ca eșantionul să fie selectat în urma consultării părților interesate sau cu consimțământul acestora, sub rezerva ca aceste părți să se facă cunoscute și să furnizeze informații suficiente în termen de trei săptămâni de la deschiderea examinării, pentru a permite selectarea unui eșantion reprezentativ.
(3) În cazul în care examinarea este limitată în conformitate cu prezentul articol, se calculează o valoare individuală, care corespunde subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii, pentru fiecare exportator sau producător care nu a fost selectat inițial și care prezintă informațiile necesare în termenele prevăzute de prezentul regulament, cu excepția cazurilor în care numărul exportatorilor sau al producătorilor este atât de mare încât examinările individuale ar complica necorespunzător procedura și ar împiedica încheierea examinării în timp util.
(4) În cazul în care s-a decis efectuarea eșantionării și părțile selectate sau unele dintre ele nu cooperează, astfel încât rezultatele examinării pot fi afectate semnificativ, poate fi selectat un nou eșantion. Cu toate acestea, în cazul în care lipsa de cooperare persistă sau în cazul în care nu se dispune de suficient timp pentru a selecta un nou eșantion, se aplică dispozițiile pertinente ale articolului 28.
Articolul 28
Lipsa cooperării
(1) În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează în termenul prevăzut de prezentul regulament sau obstrucționează semnificativ examinarea, pot fi stabilite concluzii preliminare sau finale, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile. În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat o informație falsă sau care induce în eroare, această informație nu este luată în considerare și se pot utiliza datele disponibile. Părțile interesate trebuie informate, în mod normal, cu privire la consecințele unui refuz de a coopera.
(2) Faptul că nu se dă un răspuns pe suport electronic nu este considerat refuz de a coopera, cu condiția ca partea respectivă să demonstreze că prezentarea unui răspuns în forma cerută ar putea antrena sarcini sau costuri suplimentare excesive.
(3) În cazul în care informațiile prezentate de o parte interesată nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere, ele nu trebuie, cu toate acestea, ignorate, cu condiția ca eventualele deficiențe să nu îngreuneze excesiv stabilirea unor concluzii de o acuratețe rezonabilă, ca informațiile să fie furnizate în timp util, ca ele să poată fi verificate și ca partea să fi acționat cât mai bine posibil.
(4) În cazul în care nu sunt acceptate elemente de probă sau informații, partea care le-a comunicat este informată de îndată cu privire la motivele care au stat la baza respingerii lor și i se dă posibilitatea de a furniza explicații suplimentare în termenul stabilit. În cazul în care aceste explicații nu sunt considerate satisfăcătoare, motivele respingerii elementelor de probă sau ale informațiilor în cauză trebuie comunicate și indicate în concluziile făcute public.
(5) În cazul în care concluziile, inclusiv cele cu privire la valoarea subvenției care poate face obiectul unor măsuri compensatorii, se bazează pe dispozițiile alineatului (1), în special pe informațiile furnizate în plângere, aceste informații se verifică, atunci când acest lucru este posibil și ținând seama de termenele prevăzute pentru examinare, cu ajutorul altor surse independente disponibile, precum listele de prețuri publicate, statisticile oficiale privind importul și evidențele vamale sau cu ajutorul informațiilor obținute în cursul examinării de la alte părți interesate. Aceste informații pot cuprinde date pertinente privind piața mondială sau, după caz, alte piețe reprezentative.
(6) În cazul în care o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și din această cauză nu sunt comunicate informații pertinente, situația părții respective poate fi mai puțin favorabilă decât în cazul în care ea ar coopera.
Articolul 29
Tratamentul confidențial
(1) Orice informație de natură confidențială (de exemplu pentru că divulgarea acesteia ar avantaja în mod semnificativ un concurent sau ar avea un efect nefavorabil semnificativ pentru persoana care a furnizat informația sau pentru cea de la care a obținut-o) sau care este furnizată cu titlu confidențial de către părțile unei examinări este, în cazul în care se oferă motive întemeiate, tratată ca atare de către autorități.
(2) Părțile interesate care furnizează informații confidențiale sunt obligate să prezinte rezumate neconfidențiale. Aceste rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite înțelegerea de manieră rezonabilă a conținutului informațiilor comunicate cu titlu confidențial. În cazuri excepționale, părțile respective pot indica faptul că informațiile nu pot face obiectul unor rezumate. În aceste cazuri, trebuie indicate motivele pentru care nu poate fi prezentat un rezumat.
(3) În cazul în care se consideră că o cerere de tratament confidențial nu se justifică și în cazul în care persoana care a furnizat informația nu dorește să o facă public și nici să autorizeze divulgarea acesteia în termeni generali sau sub formă de rezumat, informația poate fi eliminată, cu excepția cazului în care se poate demonstra în mod convingător, utilizând surse adecvate, că informația este corectă. Cererile de tratament confidențial nu pot fi respinse în mod arbitrar.
(4) Prezentul articol nu se opune divulgării, de către autoritățile Uniunii, a informațiilor generale, mai ales a motivelor pe care se bazează deciziile luate în temeiul prezentului regulament, nici divulgării elementelor de probă pe care se bazează autoritățile Uniunii, în măsura necesară pentru justificarea acestor motive în cadrul procedurilor judiciare. O astfel de divulgare trebuie să țină seama de interesul legitim al părților interesate pentru ca secretele lor de afaceri sau de stat să nu fie divulgate.
(5) Comisia și statele membre precum și agenții lor nu divulgă informații primite în temeiul prezentului regulament pentru care persoana care le-a furnizat a cerut aplicarea tratamentului de confidențialitate, fără primirea autorizației exprese din partea acesteia. Informațiile schimbate între Comisie și statele membre sau orice documente interne elaborate de autoritățile Uniunii sau de statele sale membre nu se divulgă, cu excepția cazului în care divulgarea lor este prevăzută în mod expres de prezentul regulament.
(6) Informațiile primite în aplicarea prezentului regulament nu pot fi utilizate decât în scopul în care au fost cerute. Această dispoziție nu exclude utilizarea informațiilor primite în cadrul unei examinări în scopul deschiderii altor examinări care fac obiectul aceleiași proceduri cu privire la același produs similar.
Articolul 30
Informarea părților
(1) Reclamanții, importatorii și exportatorii și asociațiile lor reprezentative, precum și țara de origine și/sau de export pot cere să fie informați cu privire la detaliile referitoare la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora s-au impus măsurile provizorii. Cererile de informare trebuie adresate în scris de îndată ce au fost impuse măsuri provizorii și informația trebuie transmisă în scris cât mai repede posibil.
(2) Părțile menționate la alineatul (1) pot solicita o informare finală cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande impunerea de măsuri definitive sau încheierea unei examinări sau a unei proceduri fără impunerea de măsuri; o atenție specială trebuie acordată informării cu privire la faptele sau considerentele diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii.
(3) Cererile de informare finală trebuie adresate în scris Comisiei și primite, în cazul impunerii unei taxe provizorii, în cel mult o lună de la publicarea impunerii acestei taxe. În cazul în care nu a fost impusă nicio taxă provizorie, părțile trebuie să aibă posibilitatea de a cere să fie informate în termenele stabilite de către Comisie.
(4) Informarea finală este făcută în scris. Ținând seama de necesitatea de a proteja confidențialitatea informațiilor, aceasta este transmisă cât mai repede posibil, în mod normal, în termen de cel mult o lună înaintea inițierii procedurilor prevăzute la articolul 14 sau 15. În cazul în care Comisia nu este în măsură să comunice în acest termen anumite fapte sau considerațiile, comunicarea acestora se face ulterior cât mai repede posibil. Informarea nu este un obstacol pentru orice decizie ulterioară care poate fi luată de Comisie dar, în cazul în care această decizie se bazează pe fapte și considerații diferite, acestea din urmă trebuie comunicate cât mai curând posibil.
(5) Observațiile făcute după informarea finală nu pot fi luate în considerare decât în cazul în care sunt primite într-un termen pe care Comisia îl stabilește în fiecare caz, ținând seama în mod corespunzător de urgența cazului, dar care nu poate fi mai mic de 10 zile. Se poate stabili un termen mai scurt în cazul în care trebuie făcută o informare finală suplimentară.
Articolul 31
Interesul Uniunii
(1) Pentru a se determina dacă este în interesul Uniunii să fie luate măsuri, se iau în considerare toate interesele, în ansamblul lor, inclusiv cele ale industriei Uniunii, ale utilizatorilor și consumatorilor ei. O astfel de determinare în sensul prezentului articol nu poate interveni decât în cazul în care toate părțile au avut posibilitatea să își facă cunoscut punctul de vedere în conformitate cu alineatul (2). În cadrul acestei examinări, se acordă o atenție deosebită necesității eliminării efectelor de denaturare a schimburilor comerciale, produse de o subvenție prejudiciabilă și a stabilirii unei concurențe efective. Nu se pot aplica măsuri stabilite pe baza subvențiilor și a prejudiciului constatate în cazul în care autoritățile, ținând seama de toate informațiile furnizate, pot concluziona în mod clar că nu este în interesul Uniunii să se aplice astfel de măsuri.
(2) Pentru ca autoritățile să dispună de o bază fiabilă care să le permită să țină seama de toate punctele de vedere și de toate informațiile în cazul în care hotărăsc dacă instituirea de măsuri este în interesul Uniunii, reclamanții, importatorii, precum și asociațiile lor reprezentative și organizațiile reprezentative ale utilizatorilor și consumatorilor pot, în termenele stabilite în avizul de inițiere a examinării în materie de taxe compensatorii, să se facă cunoscuți și să furnizeze informații Comisiei. Aceste informații sau sinteze adecvate ale acestora se comunică celorlalte părți desemnate în prezentul alineat, care au dreptul să dea un răspuns.
(3) Părțile care au acționat în conformitate cu alineatul (2) pot cere să fie ascultate. Aceste cereri se prezintă în termenele stabilite la alineatul (2) și menționează motivele speciale ale unei audieri în ceea ce privește interesul Uniunii.
(4) Părțile care au acționat în conformitate cu alineatul (2) pot prezenta observații privind aplicarea oricăror taxe provizorii. Pentru a fi luate în considerație, aceste observații trebuie primite în termen de 25 de zile de la data aplicării acestor măsuri și trebuie comunicate, eventual sub formă de sinteze corespunzătoare, celorlalte părți, care au dreptul să dea un răspuns.
(5) Comisia examinează toate informațiile care i-au fost furnizate în mod corect și stabilește în ce măsură sunt reprezentative; rezultatele acestei examinări, precum și un aviz privind fundamentarea acestor informații, sunt comunicate comitetului menționat la articolul 25 în cadrul proiectului de măsură transmis în temeiul articolelor 14 și 15. Opiniile exprimate în cadrul comitetului ar trebui luate în considerare de Comisie în condițiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(6) Părțile care au acționat în conformitate cu alineatul (2) pot cere să le fie comunicate faptele și considerentele pe care este probabil să se bazeze deciziile finale. Această informație se furnizează în măsura posibilului și fără a se aduce atingere oricărei decizii ulterioare adoptate de către Comisie.
(7) Informația nu este luată în considerare decât în cazul în care este susținută de elemente de probă concludente pe care se bazează valabilitatea acesteia.
Articolul 32
Legătura dintre măsurile compensatorii și soluțiile multilaterale
În cazul în care un produs importat este supus măsurilor impuse în aplicarea procedurilor de soluționare a diferendelor prevăzute de acordul asupra subvențiilor și în cazul în care aceste măsuri sunt suficiente pentru a elimina prejudiciul cauzat de subvenția care poate face obiectul unor măsuri compensatorii, orice taxă compensatorie impusă pentru acest produs este de îndată suspendată sau suprimată, după caz.
Articolul 33
Dispoziții finale
Prezentul regulament nu exclude aplicarea:
(a) normelor speciale prevăzute de acordurile încheiate între Uniune și țări terțe;
(b) regulamentelor Uniunii în domeniul agricol și a Regulamentelor (CE) nr. 1667/2006 (8), (CE) nr. 614/2009 (9) și (CE) nr. 1216/2009 (10). Prezentul regulament se aplică în mod complementar acestor regulamente și prin derogare de la toate dispozițiile acestora care se opun aplicării de taxe compensatorii;
(c) unor măsuri speciale, în cazul în care obligațiile contractate în cadrul GATT 1994 nu se opun acestora.
Articolul 34
Raport
Comisia include informații privind punerea în aplicare a prezentului regulament în raportul său anual cu privire la aplicarea măsurilor de apărare comercială, adresat Parlamentului European și Consiliului în temeiul articolului 23 din Regulamentul (UE) 2016/1036.
Articolul 35
Abrogare
Regulamentul (CE) nr. 597/2009 se abrogă.
Trimiterile la regulamentul abrogat se înțeleg ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa VI.
Articolul 36
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.