Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 702/2014 al Comisiei (2) se aplică până la 31 decembrie 2020.
(2) La 8 septembrie 2018, Comisia a inițiat o reexaminare a Regulamentului (UE) nr. 702/2014, în vederea înlocuirii sale cu un nou regulament pentru perioada 2021-2027. Cu toate acestea, la elaborarea noului regulament ar trebui să se țină seama de elaborarea politicii agricole comune (PAC). Deosebit de relevantă este Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul PAC (3), care prevede că statele membre trebuie să demareze punerea în aplicare a planurilor lor strategice PAC de la data de 1 ianuarie 2021.
(3) Cu toate acestea, procedura legislativă referitoare la reforma PAC se află încă în curs de desfășurare și va mai trece ceva timp până când se va adopta cadrul juridic, inclusiv actele delegate și actele de punere în aplicare aferente.
(4) Pentru a se oferi asigurarea că statele membre pot continua să beneficieze de exceptarea schemelor lor de ajutoare de stat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 702/2014 și pentru a face posibilă finalizarea procesului de revizuire a regulamentului respectiv după adoptarea reformei PAC, este oportun să se prelungească perioada de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 702/2014 până la 31 decembrie 2022.
(5) Tot până la 31 decembrie 2020 sunt aplicabile și Regulamentele (UE) nr. 717/2014 (4) și (UE) nr. 1388/2014 (5) ale Comisiei.
(6) La 29 aprilie 2019 și la 2 mai 2019, Comisia a inițiat reexaminarea Regulamentelor (UE) nr. 717/2014 și, respectiv, (UE) nr. 1388/2014, în vederea înlocuirii lor cu noi regulamente pentru perioada 2021-2027. Aceste regulamente ar trebui să rămână coerente și consecvente cu alte norme relevante pentru evaluarea ajutoarelor de stat în sectorul pescuitului și al acvaculturii, în special cu Regulamentul privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) (6). Deosebit de relevantă este Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind FEPAM, care prevede instituirea FEPAM începând cu 1 ianuarie 2021 (7). Cu toate acestea, procedura legislativă referitoare la reforma FEPAM se află încă în curs de desfășurare. Pentru a se oferi asigurarea că statele membre pot continua să acorde ajutoare cu cuantumuri mici în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 717/2014 și să beneficieze de exceptarea schemelor lor de ajutoare de stat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1388/2014, precum și pentru a face posibilă finalizarea procesului de revizuire a regulamentelor respective după adoptarea reformei FEPAM, este oportun să se prelungească perioada de aplicare a Regulamentelor (UE) nr. 717/2014 și (UE) nr. 1388/2014 până la 31 decembrie 2022.
(7) Având în vedere prelungirea perioadelor de aplicare a Regulamentelor (UE) nr. 702/2014 și (UE) nr. 1388/2014, este posibil ca unele state membre să dorească prelungirea măsurilor cu privire la care s-au prezentat informații sintetizate în conformitate cu regulamentele respective. Pentru a se reduce sarcina administrativă, ar trebui ca informațiile sintetizate referitoare la prelungirea măsurilor respective, inclusiv o eventuală creștere a bugetului, să fie considerate a fi fost comunicate Comisiei și publicate, cu condiția să nu se aducă modificări de fond măsurilor respective.
(8) De asemenea, ar trebui să se adapteze Regulamentele (UE) nr. 702/2014 și (UE) nr. 1388/2014, astfel încât acestea să țină seama de consecințele economice și financiare pe care pandemia de COVID-19 le-a avut asupra întreprinderilor și să se asigure consecvența cu răspunsul general în materie de politici adoptat de Comisie, în special în perioada 2020-2021. În particular, întreprinderile care nu se aflau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care au devenit întreprinderi aflate în dificultate în perioada 1 ianuarie 2020-30 iunie 2021 ar trebui să rămână eligibile să beneficieze de ajutoare în temeiul regulamentelor menționate.
(9) Articolul 1 și articolele 13-43 din Regulamentul (UE) nr. 1388/2014 includ trimiteri la Regulamentul (UE) nr. 508/2014 privind FEPAM în scopul definirii operațiunilor neeligibile și al stabilirii condițiilor de acordare a ajutoarelor în temeiul dispozițiilor respective. Pentru a se asigura securitatea juridică în decursul perioadei de prelungire a Regulamentului (UE) nr. 1388/2014, trimiterile respective ar trebui înțelese ca referindu-se la Regulamentul (UE) nr. 508/2014 în versiunea aplicabilă la 31 decembrie 2020, indiferent dacă se abrogă sau nu regulamentul respectiv.
(10) Prin urmare, Regulamentele (UE) nr. 702/2014, (UE) nr. 717/2014 și (UE) nr. 1388/2014 ar trebui să fie modificate în consecință,
(11) Pentru a se asigura continuitatea ajutoarelor existente în temeiul Regulamentelor (UE) nr. 702/2014, (UE) nr. 717/2014 și (UE) nr. 1388/2014 și pentru ca întreprinderile care au devenit întreprinderi aflate în dificultate la 1 ianuarie 2020 sau după această dată din cauza pandemiei de COVID-19 să poată fi eligibile să beneficieze de ajutoare de la 1 ianuarie 2020, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare cât mai curând posibil după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,