Recitale
(1) Domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/2402 se referă la toate securitizările, inclusiv la securitizările în cazul cărora trebuie elaborat un prospect în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1129 al Parlamentului European și al Consiliului (2) (denumite în mod curent „securitizări publice”) și la securitizările în cazul cărora nu este necesară elaborarea unui prospect (denumite în mod curent „securitizări private”). Articolul 17 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/2402 se referă la securitizările care pun la dispoziție informații prin intermediul unui registru central de securitizări, dar în această categorie nu intră și securitizările private. Pentru a reflecta această distincție, prezentul regulament a fost organizat în secțiuni separate: una care prezintă informații privind toate tipurile de securitizări și alta care prezintă informații privind securitizările publice.
(2) Investitorii și potențialii investitori au nevoie de divulgarea anumitor informații referitoare la o securitizare pentru a-și putea îndeplini obligația de diligență și a putea face o evaluare corespunzătoare a riscurilor de credit aferente expunerilor-suport, a riscului de model, a riscului juridic, a riscului operațional, a riscului de contraparte, a riscului de administrare, a riscului de lichiditate și a riscului de concentrare. Informațiile care trebuie divulgate ar trebui să fie, de asemenea, suficient de detaliate pentru ca entitățile enumerate la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2402 să poată monitoriza în mod eficace funcționarea generală a piețelor de securitizare, tendințele în ceea ce privește portofoliile de active-suport, structurile de securitizare, interconectarea contrapărților și efectele securitizării în peisajul macroeconomic mai larg al Uniunii.
(3) Securitizările conțin numeroase tipuri de expuneri-suport, cum ar fi împrumuturi, contracte de leasing, datorii, credite sau alte creanțe generatoare de fluxuri de numerar. Prin urmare, este oportun să se stabilească cerințe de raportare specifice pentru principalele tipuri de expuneri-suport din Uniune, ținându-se seama atât de valoarea expunerilor existente într-un anumit moment, cât și de prezența geografică. Pentru a se asigura că sunt divulgate informații cu privire la toate tipurile de expuneri-suport, ar trebui stabilite cerințe specifice de raportare și pentru expunerile-suport „ezoterice”, care nu se încadrează în principalele tipuri de expuneri.
(4) Un anumit tip de expunere-suport se poate încadra în mai multe seturi de cerințe de raportare în temeiul prezentului regulament. În conformitate cu practicile actuale de pe piață, informațiile cu privire la un portofoliu de expuneri-suport care este constituit în întregime din expuneri-suport garantate cu automobile ar trebui să fie raportate utilizându-se modelul corespunzător aferent expunerilor-suport garantate cu automobile prevăzut în anexele la prezentul regulament, indiferent dacă expunerile-suport din cadrul instrumentului respectiv sunt împrumuturi sau contracte de leasing. În mod similar, în conformitate cu practica actuală de pe piață, informațiile privind un portofoliu de expuneri-suport în cazul căruia expunerile-suport sunt exclusiv contracte de leasing ar trebui raportate utilizându-se modelul corespunzător privind expunerile-suport care constau în contracte de leasing prevăzut în anexele la prezentul regulament, cu excepția cazului în care portofoliul de expuneri-suport este format în întregime din expuneri-suport care constau în contracte de leasing pentru automobile, caz în care trebuie utilizat modelul aferent expunerilor-suport garantate cu automobile prevăzut în anexele la prezentul regulament.
(5) Din motive de coerență ar trebui să se aplice termenii privind creditarea pentru bunurile imobile locative și comerciale care provin din Recomandarea CERS/2016/14 a Comitetului european pentru risc sistemic (3). În conformitate cu recomandarea respectivă, un bun care are atât o utilizare comercială, cât și una locativă ar trebui considerat drept un ansamblu de bunuri diferite, în cazul în care este posibil să se facă o astfel de distincție. În cazul în care nu se poate face o astfel de distincție, bunul ar trebui clasificat în funcție de utilizarea sa dominantă.
(6) Pentru a asigura continuitatea cu modelele existente pentru divulgarea anumitor informații, ar trebui să se aplice, de asemenea, termenii referitori la microîntreprinderi și la întreprinderile mici și mijlocii care provin din Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (4). În mod similar, ar trebui să se aplice și termenii referitori la expunerile-suport garantate cu automobile, la expunerile-suport care constau în credite de consum, la expunerile-suport care constau în cărți de credit și la expunerile-suport care constau în contracte de leasing care provin din Regulamentul delegat (UE) 2015/3 al Comisiei (5).
(7) Informațiile care trebuie divulgate pentru expunerile-suport din cadrul securitizărilor non-ABCP ar trebui să fie detaliate la nivel de împrumut sau de contract de leasing, reflectând granularitatea utilizată în dispozițiile existente privind comunicarea și colectarea datelor. În ceea ce privește obligația de diligență, monitorizarea și supravegherea, datele dezagregate la nivel de expunere-suport sunt valoroase pentru investitorii în securitizare, pentru potențialii investitori, pentru autoritățile competente și, în cazul securitizărilor publice, pentru celelalte entități enumerate la articolul 17 din Regulamentul (UE) 2017/2402. În plus, datele dezagregate la nivel de expunere-suport sunt esențiale pentru restabilirea încrederii publicului și a investitorilor în piețele securitizărilor. În ceea ce privește ABCP, atât natura pe termen scurt a pasivelor, cât și prezența altor forme de sprijin în afară de expunerile-suport reduc nevoia de date la nivel de împrumut/contract de leasing.
(8) Este mai puțin util pentru investitori, pentru potențialii investitori, pentru autoritățile competente și, în cazul securitizărilor publice, pentru celelalte entități enumerate la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2402 să primească în continuare informații privind expunerile „inactive”. Acest lucru se datorează faptului că expunerile „inactive”, cum ar fi împrumuturile care au intrat în stare de nerambursare, pentru care nu se mai preconizează nicio altă recuperare, sau împrumuturile care au fost rambursate, plătite în avans, anulate, răscumpărate sau înlocuite, nu mai contribuie la profilul de risc al securitizării. Prin urmare, este oportun ca informațiile privind trecerea expunerilor inactive de la statutul „activ” la statutul „inactiv” să fie raportate din motive de transparență, nefiind însă necesar ca aceste expuneri să mai fie raportate ulterior.
(9) Este posibil ca cerințele de raportare stabilite de Regulamentul (UE) 2017/2402 să prevadă punerea la dispoziție a unui număr semnificativ și a unei mari varietăți de documente și de alte elemente. Pentru a facilita parcurgerea acestei documentații, inițiatorul, sponsorul sau SSPE ar trebui să utilizeze un set de coduri de elemente atunci când transmite informații către registrul central de securitizări.
(10) În conformitate cu bunele practici pentru cerințele de raportare și pentru a ajuta investitorii, potențialii investitori, autoritățile competente și, în cazul securitizărilor publice, celelalte entități enumerate la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2402 să urmărească informațiile relevante, ar trebui ca informațiilor puse la dispoziție să li se atribuie identificatori standardizați. În plus, identificatorii standardizați respectivi ar trebui să fie unici și permanenți, astfel încât evoluția în timp a informațiilor privind securitizarea să poată fi monitorizată în mod eficace.
(11) Pentru ca investitorii, potențialii investitori, autoritățile competente și, în cazul securitizărilor publice, celelalte entități enumerate la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2402 să își poată îndeplini obligația de diligență și alte obligații în temeiul regulamentului menționat, este esențial ca informațiile puse la dispoziție să fie complete, consecvente și actualizate. Modificarea caracteristicilor de risc ale expunerilor-suport sau ale fluxurilor de numerar agregate generate de respectivele expuneri-suport sau modificarea altor informații prevăzute în raportul destinat investitorilor poate avea un impact semnificativ asupra performanței securitizării și un efect simțitor asupra prețurilor tranșelor/obligațiunilor din respectiva securitizare. Prin urmare, informațiile privilegiate sau informațiile referitoare la evenimente semnificative ar trebui să fie puse la dispoziție, în cazul securitizărilor publice, în momentul în care sunt puse la dispoziție informațiile privind expunerile-suport și raportul destinat investitorilor prin intermediul unui registru central de securitizări. În plus, în cazul securitizărilor publice, informațiile privilegiate sau informațiile privind evenimentele semnificative ar trebui să includă informații detaliate cu privire la securitizarea non-ABCP, la programul ABCP, la tranzacția ABCP, la tranșe/obligațiuni, la conturi, la contrapărți, precum și informații privind caracteristicile care sunt relevante pentru securitizările sintetice sau cele sub formă de titluri garantate cu împrumuturi.
(12) Din motive de transparență, atunci când informațiile nu pot fi puse la dispoziție sau nu sunt relevante, inițiatorul, sponsorul sau SSPE ar trebui să semnaleze și să explice, într-un mod standardizat, motivul și circumstanțele specifice pentru care nu sunt raportate datele. În acest scop, ar trebui elaborat un set de opțiuni „Date inexistente”, care să reflecte practicile existente pentru prezentarea de informații privind securitizările.
(13) Setul de opțiuni „Date inexistente” („ND” – „no data”) ar trebui utilizat numai atunci când informațiile nu sunt disponibile din motive justificate, inclusiv atunci când un anumit element de raportare nu se aplică din cauza caracterului eterogen al expunerilor-suport aferente unei anumite securitizări. Cu toate acestea, utilizarea opțiunilor „ND” nu ar trebui să constituie în niciun caz o eludare a cerințelor de raportare. Prin urmare, utilizarea opțiunilor „ND” ar trebui să poată fi verificată permanent în mod obiectiv, în special prin furnizarea de explicații autorităților competente, în orice moment, la cerere, cu privire la circumstanțele care au dus la utilizarea valorilor ND.
(14) Din motive de acuratețe, informațiile raportate ar trebui să fie la zi. Prin urmare, informațiile puse la dispoziție ar trebui să se refere la o perioadă de timp cât mai apropiată de data transmiterii, ținându-se seama în mod corespunzător de etapele operaționale pe care trebuie să le urmeze inițiatorul, sponsorul sau SSPE-ul pentru a organiza și transmite informațiile solicitate.
(15) Dispozițiile prezentului regulament sunt strâns legate între ele, întrucât vizează informațiile despre securitizare pe care inițiatorul, sponsorul sau SSPE-ul securitizării trebuie să le pună la dispoziție diverselor părți, astfel cum prevede Regulamentul (UE) 2017/2402. Pentru a se asigura coerența între aceste dispoziții, care ar trebui să intre în vigoare în același timp, și pentru a facilita obținerea unei imagini de ansamblu, precum și un acces eficient la toate informațiile relevante despre o securitizare, este necesar ca aceste standarde tehnice de reglementare să fie incluse într-un singur regulament.
(16) Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de reglementare înaintate Comisiei de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).
(17) ESMA a efectuat o consultare publică deschisă cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, instituit prin articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (6),