Recitale
(1) În temeiul articolului 54 alineatele (2) și (3) din Directiva (UE) 2016/797, vehiculele autorizate pentru punerea în funcțiune înainte de 15 iunie 2016 trebuie să primească o nouă autorizație de introducere pe piață în conformitate cu articolul 21 din directiva respectivă pentru a funcționa în cadrul uneia sau mai multor rețele care nu sunt încă acoperite de autorizația lor inițială. Prin urmare, aceste vehicule fie sunt obligate să respecte specificațiile tehnice de interoperabilitate (STI) în vigoare, fie au dreptul de a nu aplica aceste STI în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din directiva menționată. În același timp, unul dintre obiectivele Directivei (UE) 2016/797 este raționalizarea și armonizarea procedurilor de autorizare la nivelul Uniunii pentru a facilita libera circulație a vehiculelor. În acest scop, clauza 7.6.1 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 321/2013 al Comisiei (2) și clauza 7.5.2.3 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 1302/2014 al Comisiei (3) prevăd elaborarea unor dispoziții de flexibilitate în ceea ce privește respectarea cerințelor STI. Aceste dispoziții urmează să stabilească nivelul de flexibilitate care ar putea fi acordat în cazul extinderii zonei de utilizare a vehiculelor date în exploatare înainte de 15 iunie 2016, îndeplinind totodată cerințele esențiale, menținând nivelul de siguranță adecvat și, acolo unde este posibil din punct de vedere practic, îmbunătățindu-l. Prin urmare, este necesar ca regulamentele în cauză să fie modificate în consecință. Dispoziția referitoare la „extinderea zonei de utilizare” se referă, de asemenea, la cazul vehiculelor care necesită modificări pentru a asigura compatibilitatea tehnică cu noua rețea sau noile rețele; în acest caz, părțile nemodificate ale vehiculului rămân validate în temeiul autorizației anterioare. Restricțiile și limitările autorizației anterioare continuă să se aplice. Din aceleași motive, această clarificare trebuie prevăzută și pentru Regulamentul (UE) 2016/919 al Comisiei (4).
(2) În rândul organismelor notificate și al entităților de autorizare din sectorul feroviar există abordări divergente în ceea ce privește aplicarea diferitelor dispoziții tranzitorii prevăzute în clauzele 7.1.1.2-7.1.1.8 și în clauza 7.1.3.1 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 1302/2014. În mod similar, există abordări divergente în sectorul feroviar în ceea ce privește perioada de valabilitate a certificatelor de examinare CE de tip sau de examinare CE a proiectului în cazul modificării unui tip de material rulant existent, astfel cum se prevede în clauza 7.2.2.2 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 321/2013 și în clauza 7.1.2.2 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 1302/2014. În plus, pentru a reduce costurile sistemului feroviar și pentru a asigura interoperabilitatea și competitivitatea acestuia este esențială o armonizare suplimentară care să reducă diferențele față de sistemul țintă. Dispozițiile enumerate mai sus trebuie așadar modificate pentru a se evita aplicarea divergentă a acestor dispoziții tranzitorii și a perioadelor de valabilitate a certificatelor, iar perioadele de tranziție viitoare trebuie să se concentreze asupra unor cerințe specifice cu un impact ridicat asupra proiectelor în curs, în loc să ofere derogări generice, astfel încât să se reducă rapid diferențele față de sistemul țintă, asigurându-se totodată previzibilitatea și securitatea juridică de care are nevoie acest sector. Acest lucru trebuie realizat în cadrul pachetului de revizuire a STI pentru un sector feroviar digital și transporturi de marfă ecologice (revizuirea din 2022), pentru care Comisia a trimis o cerere către Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate la 24 ianuarie 2020.
(3) În plus, statele membre și sectorul au identificat unele erori tehnice și de redactare în unele dintre aceste regulamente, iar Republica Slovacă a constatat necesitatea aplicării cazului specific general prevăzut în secțiunea 7.3.2.1 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 321/2013 al Comisiei (STI WAG) și pentru rețeaua sa cu ecartament de 1 520 mm. Aceste erori trebuie corectate.
(4) În temeiul Deciziei (UE) 2017/1474, STI-urile trebuie să indice dacă este necesar să fie notificate din nou organismele de evaluare a conformității care au fost notificate pe baza unei versiuni anterioare a STI și dacă trebuie aplicat un proces de notificare simplificat. Prezentul regulament introduce modificări limitate și nu ar trebui să fie necesară notificarea din nou a organismelor notificate pe baza unei versiuni anterioare a STI-urilor.
(5) Prezentul regulament modifică STI-urile pentru a ameliora în continuare interoperabilitatea în cadrul sistemului feroviar al Uniunii, pentru a îmbunătăți și a dezvolta transportul feroviar internațional, pentru a contribui la realizarea treptată a pieței interne și pentru a completa STI-urile în vederea acoperirii cerințelor esențiale. El permite realizarea obiectivelor și respectarea cerințelor esențiale ale Directivei 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) și ale Directivei (UE) 2016/797. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să fie direct aplicabil în toate statele membre, inclusiv în statele membre care au notificat agenției și Comisiei, în temeiul articolului 57 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/797, faptul că au prelungit perioada de transpunere și că, în consecință, aplică în continuare Directiva 2008/57/CE până la 15 iunie 2020 cel târziu. Organismele notificate care își desfășoară activitatea în temeiul Directivei 2008/57/CE în statele membre care au prelungit perioada de transpunere trebuie să poată elibera certificatul „CE” în conformitate cu prezentul regulament atât timp cât Directiva 2008/57/CE se aplică în statul membru în care sunt stabilite.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 51 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/797,