Începe proba gratuită

Regulament 2013/321 · CELEX 32013R0321

Regulamentul (UE) nr. 321/2013 al Comisiei din 13 martie 2013 privind specificația tehnică de interoperabilitate pentru subsistemul „material rulant — vagoane de marfă” al sistemului feroviar din Uniunea Europeană și de abrogare a Deciziei 2006/861/CE Text cu relevanță pentru SEE

Data act
13.03.2013
Intrare in vigoare
13.04.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_104_R_0001_01
Status
In vigoare
Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate specificații tehnice transport de mărfuri vehicul pe șine

Recitale

(1) Conform articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 881/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind înființarea unei Agenții Europene a Căilor Ferate (2), Agenția Europeană a Căilor Ferate (denumită în continuare „agenția”) trebuie să se asigure că specificațiile tehnice de interoperabilitate (STI-uri) sunt adaptate la progresul tehnic, la evoluția pieței și la cerințele sociale și să propună Comisiei modificarea STI-urilor după cum consideră necesar.

(2) Prin Decizia C(2010) 2576 din 29 aprilie 2010, Comisia a acordat agenției un mandat de elaborare și revizuire a specificațiilor tehnice de interoperabilitate cu scopul de a extinde sfera lor de aplicare la întregul sistem feroviar al Uniunii Europene. În temeiul mandatului respectiv, agenției i s-a solicitat să extindă domeniul de aplicare a specificației tehnice de interoperabilitate pentru subsistemul „material rulant — vagoane de marfă” la întregul sistem feroviar al Uniunii Europene.

(3) La 1 februarie 2012, Agenția Europeană a Căilor Ferate a înaintat o recomandare privind specificația tehnică de interoperabilitate (STI) revizuită pentru subsistemul „material rulant — vagoane de marfă”.

(4) STI privind „materialul rulant — vagoane de marfă” nu trebuie să impună utilizarea anumitor tehnologii sau soluții tehnice decât în situațiile în care acest lucru este strict necesar pentru interoperabilitatea sistemului feroviar al Uniunii Europene.

(5) STI privind materialul rulant care urmează să fie stabilită prin prezentul regulament nu reglementează toate cerințele esențiale prevăzute în anexa III la Directiva 2008/57/CE. În conformitate cu articolul 5 alineatul (6) din Directiva 2008/57/CE, aspectele tehnice care nu sunt reglementate trebuie identificate ca „puncte deschise”.

(6) În conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din Directiva 2008/57/CE, statele membre trebuie să informeze Comisia și celelalte state membre cu privire la normele tehnice și la procedurile de evaluare a conformității și de verificare care urmează să fie utilizate în anumite cazuri, precum și cu privire la organismele responsabile cu îndeplinirea procedurilor respective.

(7) STI privind subsistemul „materialul rulant — vagoane de marfă” trebuie să facă trimitere la Decizia 2010/713/UE a Comisiei din 9 noiembrie 2010 privind modulele pentru procedurile de evaluare a conformității și a adecvării pentru utilizare, precum și de verificare CE care trebuie utilizate în specificațiile tehnice de interoperabilitate adoptate în temeiul Directivei 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3).

(8) În conformitate cu articolul 11 alineatul (5) din Directiva 2008/57/CE, STI privind „materialul rulant — vagoane de marfă” trebuie să permită, pe o perioadă limitată de timp, încorporarea elementelor constitutive de interoperabilitate în subsisteme fără certificare, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții.

(9) Prin urmare, Decizia 2006/861/CE a Comisiei din 28 iulie 2006 privind specificația tehnică de interoperabilitate cu privire la subsistemul „material rulant — vagoane de marfă” al sistemului feroviar transeuropean convențional (4) trebuie abrogată.

(10) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 29 alineatul (1) din Directiva 2008/57/CE,

Articolul 1

Se adoptă specificația tehnică de interoperabilitate (STI) privind subsistemul „material rulant — vagoane de marfă” al întregului sistem feroviar al Uniunii Europene, astfel cum este prevăzut în anexă.

Articolul 2

(1) STI se aplică subsistemului „material rulant — vagoane de marfă” descris la punctul 2.7 din anexa II la Directiva 2008/57/CE. (2) STI se aplică vagoanelor de marfă cu o viteză maximă în exploatare mai mică sau egală cu 160 km/h și o sarcină maximă pe osie mai mică sau egală cu 25 t. (3) STI se aplică vagoanelor de marfă care sunt destinate să fie exploatate pe unul sau mai multe dintre următoarele ecartamente nominale: 1 435 mm, 1 524 mm, 1 600 mm și 1 668 mm. STI nu se aplică vagoanelor de marfă care sunt exploatate în principal pe ecartament de 1 520 mm și care ar putea uneori să fie exploatate pe ecartament de 1 524 mm.

Articolul 3

STI se aplică tuturor vagoanelor de marfă noi din sistemul feroviar al Uniunii Europene, ținând seama de secțiunea 7 din anexă. STI stabilită în anexă se aplică, de asemenea, vagoanelor de marfă existente: (a) atunci când sunt reînnoite sau modernizate în conformitate cu articolul 20 din Directiva 2008/57/CE; sau (b) în ceea ce privește anumite dispoziții, precum trasabilitatea osiilor de la punctul 4.2.3.6.4 și planul de întreținere de la punctul 4.5.3. Domeniul de aplicare tehnic al prezentului regulament este stabilit în capitolul 2 din anexă.

Articolul 4

(1) În ceea ce privește „punctele deschise” prevăzute în apendicele A la STI, condițiile care trebuie îndeplinite pentru verificarea interoperabilității în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Directiva 2008/57/CE sunt normele tehnice aplicabile în vigoare în statul membru care autorizează darea în exploatare a subsistemului reglementat de prezentul regulament. (2) În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, fiecare stat membru transmite celorlalte state membre și Comisiei următoarele informații, dacă informațiile respective nu au fost deja transmise acestora în temeiul Deciziei 2006/861/CE: (a) lista normelor tehnice aplicabile menționate la alineatul (1); (b) procedurile de evaluare a conformității și de verificare care trebuie efectuate în vederea aplicării normelor respective; (c) organismele desemnate pentru efectuarea acestor proceduri de evaluare a conformității și de verificare.

Articolul 5

(1) În ceea ce privește cazurile specifice prevăzute în capitolul 7 al STI, condițiile care trebuie îndeplinite pentru verificarea interoperabilității în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Directiva 2008/57/CE sunt normele tehnice aplicabile în vigoare în statul membru care autorizează darea în exploatare a subsistemului reglementat de prezentul regulament. (2) În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, fiecare stat membru notifică celorlalte state membre și Comisiei: (a) normele tehnice aplicabile menționate la alineatul (1); (b) procedurile de evaluare a conformității și de verificare care trebuie efectuate în vederea aplicării normelor tehnice menționate la alineatul (1); (c) organismele desemnate pentru a efectua procedurile de evaluare a conformității și de verificare a cazurilor specifice menționate la alineatul (1).

Articolul 6

(1) Fără a aduce atingere acordurilor care au fost deja notificate în temeiul Deciziei 2006/861/CE și nu trebuie notificate din nou, statele membre notifică Comisiei, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, orice acorduri naționale, bilaterale, multilaterale sau internaționale în temeiul cărora sunt exploatate vagoane de marfă ce intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament. (2) Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la orice acorduri viitoare sau modificări ale acordurilor existente.

Articolul 7

În conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din Directiva 2008/57/CE, în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, fiecare stat membru transmite Comisiei o listă a proiectelor în curs de implementare pe teritoriul său care se află într-un stadiu avansat de dezvoltare.

Articolul 8

(1) Un certificat de verificare CE pentru un subsistem care conține elemente constitutive de interoperabilitate ce nu au o declarație CE de conformitate sau de adecvare pentru utilizare poate fi eliberat în cursul unei perioade de tranziție de zece ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, cu condiția îndeplinirii dispozițiilor stabilite în secțiunea 6.3 din anexă. (2) Producerea sau modernizarea/reînnoirea subsistemului cu utilizarea de elemente constitutive de interoperabilitate necertificate trebuie să se finalizeze în cursul perioadei de tranziție prevăzute la alineatul (1), inclusiv darea în exploatare. (3) În cursul perioadei de tranziție stabilite la alineatul (1): (a) motivele necertificării oricărui element constitutiv de interoperabilitate trebuie identificate în mod corespunzător în procedura de verificare menționată la alineatul (1); (b) autoritățile naționale de siguranță raportează cu privire la utilizarea de elemente constitutive de interoperabilitate necertificate în contextul procedurilor de autorizare în raportul lor anual menționat la articolul 18 din Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5). (4) După o perioadă de tranziție de un an de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, elementele constitutive de interoperabilitate nou produse care nu fac obiectul excepțiilor stabilite în secțiunea 6.5 din anexă trebuie să dețină declarația CE de conformitate și/sau de adecvare pentru utilizare necesară.

Articolul 9

Declarația de verificare și/sau de conformitate cu tipul a unui vehicul nou, întocmită în conformitate cu Decizia 2006/861/CE, se consideră valabilă până la sfârșitul unei perioade de tranziție de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 10

(1) Agenția publică pe site-ul său web lista saboților de frână din material compozit aprobați integral pentru transportul internațional, conform celor menționate în apendicele G. (2) Agenția ține la zi lista menționată la alineatul (1) și informează Comisia cu privire la orice modificări aduse acesteia. Comisia informează statele membre cu privire la orice modificare a acestei liste prin intermediul comitetului instituit în conformitate cu articolul 29 din Directiva 2008/57/CE.

Articolul 11

Decizia 2006/861/CE se abrogă cu efect de la 1 ianuarie 2014. Cu toate acestea, ea continuă să se aplice întreținerii proiectelor autorizate în conformitate cu respectiva decizie și, cu excepția cazului în care solicitantul dorește să aplice prezentul regulament, proiectelor de subsisteme noi, reînnoite sau modernizate care se află într-un stadiu avansat de dezvoltare sau care fac obiectul unui contract aflat în curs de desfășurare la data publicării prezentului regulament.

Articolul 12

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2014. Cu toate acestea, se poate acorda o autorizație de dare în exploatare în aplicarea prezentei STI stabilite în anexa la prezentul regulament, cu excepția punctului 7.1.2, înainte de 1 ianuarie 2014.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.