Recitale
(1) Pentru a stabili dacă statele membre ar trebui să acorde instituțiilor din jurisdicțiile lor obligații simplificate, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE impune statelor membre să se asigure că autoritățile competente și autoritățile de rezoluție evaluează impactul pe care l-ar putea avea, ca urmare a mai multor factori specificați la articolul respectiv, intrarea în dificultate a unei instituții.
(2) Evaluarea în cauză ar trebui să fie diferită de orice altă evaluare efectuată de autoritățile de rezoluție, inclusiv, în special, de orice evaluare a posibilităților de soluționare a unei instituții sau a unui grup ori sau a îndeplinirii condițiilor pentru rezoluție menționate în Directiva 2014/59/UE și în Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (2), și nu ar trebui să predetermine aceste evaluări.
(3) Precizarea criteriilor menționate la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE ar trebui să fie practică, eficientă și eficace. Prin urmare, impactul pe care îl poate avea intrarea în dificultate a unei instituții ar trebui să fie evaluat, mai întâi pe baza unor criterii cantitative și, ulterior, a unor criterii calitative. În general, evaluarea bazată pe criterii calitative ar trebui să se efectueze numai în cazul în care evaluarea bazată pe criterii cantitative nu duce la concluzia că, având în vedere impactul pe care l-ar putea avea intrarea în dificultate a instituției, este necesară aplicarea obligațiilor depline, și nu doar a obligațiilor simplificate.
(4) Pentru a asigura o aplicare convergentă și eficace a prezentului regulament, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să evalueze criteriile cantitative prin raportare la un prag comun stabilit la nivelul Uniunii sub forma unui punctaj cantitativ total. Autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să calculeze respectivul punctaj cantitativ total în conformitate cu un set de indicatori, utilizând valorile din cadrul aplicabil de raportare în scopuri de supraveghere prevăzut în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 (3).
(5) Pentru a asigura un echilibru dezirabil în ceea ce privește rata preconizată a instituțiilor neeligibile pentru aplicarea de obligații simplificate din statele membre și distribuția instituțiilor neeligibile în rândul statelor membre, pragul Uniunii pentru punctajul cantitativ total aferent instituțiilor de credit ar trebui, în principiu, să fie stabilit la 25 de puncte de bază. Cu toate acestea, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să aibă posibilitatea de a majora sau de a reduce pragul de 25 de puncte de bază și de a-l stabili în intervalul 0-105 puncte de bază, în funcție de specificul sectorului bancar al statului membru. Un sector bancar foarte concentrat poate justifica un prag mai ridicat, în timp ce un număr mare de instituții mici combinat cu un număr mic de instituții mari poate duce la un prag mai scăzut. Pragul ar trebui să asigure un echilibru adecvat între valoarea cumulată a activelor totale ale instituțiilor de credit care ar putea fi eligibile pentru aplicarea obligațiilor simplificate într-un anumit stat membru și a celor ale instituțiilor de credit care ar fi neeligibile pe baza evaluării cantitative.
(6) Atunci când nu primesc valorile indicatorilor din partea instituțiilor în cadrul raportării în scopuri de supraveghere, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să utilizeze substituenți adecvați, bazați pe principiile contabile general acceptate la nivel național (GAAP). Autoritățile competente sau autoritățile de rezoluție ar trebui să poată atribui o valoare egală cu zero indicatorilor relevanți în cazul în care identificarea substituenților ar fi excesiv de dificilă. Această posibilitate ar trebui totuși să fie limitată la instituțiile care nu raportează formularul 20 în temeiul articolului 5 litera (a) punctul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 deoarece nu depășesc pragul menționat la articolul respectiv.
(7) Pentru a se asigura că abordarea adoptată în prezentul regulament respectă pe deplin principiul proporționalității și pentru a elimina orice sarcină disproporționată, instituțiile de credit mici ar trebui să poată fi evaluate din punct de vedere cantitativ numai pe baza dimensiunii lor. Autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui, prin urmare, să fie în măsură să concluzioneze, fără a aplica punctajul cantitativ total, că intrarea în dificultate a unei instituții de credit mici nu este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, cu condiția ca evaluarea calitativă să susțină această concluzie. În cazul instituțiilor de credit mici, evaluarea criteriilor calitative ar trebui să fie realizată, de asemenea, într-un mod proporțional.
(8) Pentru a asigura eficacitatea și eficiența evaluării impactului intrării în dificultate a instituțiilor asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, precizarea criteriilor cantitative și calitative ar trebui să se bazeze pe condițiile și categoriile stabilite deja în Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4).
(9) În special, în temeiul articolului 131 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, instituțiile globale de importanță sistemică (G-SII) sunt identificate ca atare, printre altele, pe baza dimensiunii, a interconectării cu sistemul financiar, a complexității și a activității lor transfrontaliere. Dat fiind că aceste criterii se suprapun în mare măsură cu criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să poată decide că intrarea în dificultate a unei G-SII este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, fără să fie nevoie să efectueze o evaluare cantitativă.
(10) În plus, în temeiul articolului 131 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE, alte instituții de importanță sistemică (O-SII) sunt identificate ca atare, printre altele, pe baza dimensiunii lor, a importanței lor pentru economia Uniunii sau a statului membru relevant, a anvergurii activităților lor transfrontaliere și a interconectării lor cu sistemul financiar. Dat fiind că aceste criterii sunt foarte asemănătoare cu criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să poată decide că intrarea în dificultate a unei O-SII este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, fără să fie nevoie să efectueze o evaluare cantitativă.
(11) În plus, articolul 107 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE prevede obligația Autorității Bancare Europene (ABE) de a emite orientări privind procedurile și metodologiile comune pentru procesul de supraveghere și evaluare (SREP) în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Autoritățile competente și instituțiile financiare cărora li se adresează orientările respective au obligația de a depune toate eforturile necesare pentru a se conforma acestora. Clasificarea efectuată de către autoritățile competente în conformitate cu orientările SREP ale ABE ar trebui, prin urmare, să fie luată în considerare în contextul evaluării menționate la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE. Autoritățile competente clasifică instituțiile în patru categorii. Prima categorie (categoria SREP 1) este alcătuită din G-SII și O-SII și, după caz, din alte instituții clasificate ca atare de o autoritate competentă pe baza dimensiunii, a organizării interne și a naturii, amplorii și complexității activităților lor. În consecință, atunci când autoritatea competentă a stabilit că o instituție se încadrează în categoria SREP 1, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să poată decide că intrarea în dificultate a instituției respective este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, fără să fie nevoie să efectueze o evaluare cantitativă.
(12) Pentru a asigura o evaluare consecventă a instituțiilor, este necesar să se precizeze o listă minimă de considerente pe baza cărora autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să efectueze evaluări calitative, fără a împiedica autoritățile respective să ia în considerare alte considerente relevante. Lista minimă de considerente calitative ar trebui să se refere la circumstanțe care indică faptul că intrarea în dificultate a unei instituții ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare.
(13) Având în vedere diversitatea firmelor de investiții care intră sub incidența Directivei 2014/59/UE și necesitatea de a nu aduce atingere activității în curs la nivelul Uniunii privind revizuirea cerințelor prudențiale pentru firmele respective, în prezentul regulament ar trebui să se precizeze doar indicatorii pe care autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să îi ia în considerare pentru a evalua criteriul dimensiunii. Aceste autorități ar trebui să stabilească ponderile atribuite indicatorilor respectivi, precum și pragurile relevante.
(14) O instituție aparținând unui grup care face obiectul supravegherii consolidate în temeiul articolelor 111 și 112 din Directiva 2013/36/UE (grup transfrontalier) este foarte interconectată, iar activitățile sale sunt mult mai complexe decât cele ale unei instituții de sine stătătoare. Prin urmare, este probabil ca impactul intrării în dificultate ale unei instituții care aparține unui grup transfrontalier să fie mai semnificativ. Autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui, așadar, să concluzioneze că intrarea în dificultate a unei instituții care aparține unui grup transfrontalier este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, atunci când aceasta este concluzia vreuneia dintre evaluările efectuate la nivelul fiecărui stat membru în care grupul este prezent. Pentru a realiza acest lucru, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să își coordoneze evaluările și să facă schimb de toate informațiile necesare, în cadrul structurii uniunii bancare și al colegiilor de supraveghere și de rezoluție.
(15) Autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să poată decide că intrarea în dificultate a anumitor instituții nu este susceptibilă să aibă un impact negativ semnificativ de tipul celui menționat la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, chiar dacă punctajul lor cantitativ total atinge pragul prestabilit. Respectivul tratament diferit aplicat instituțiilor în cauză ar trebui să fie justificat de caracteristicile lor excepționale. Primul grup de acest tip îl reprezintă băncile de promovare, care vizează promovarea obiectivelor de politică publică ale unei administrații centrale sau regionale ori ale unei autorități locale dintr-un stat membru, în principal prin punerea la dispoziție a unor credite promoționale acordate pe bază neconcurențială și nonprofit. Creditele acordate de instituțiile respective sunt garantate, în mod direct sau indirect, de administrația centrală sau regională ori de autoritatea locală. Astfel, băncile de promovare pot fi considerate instituții a căror intrare în dificultate nu este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, cu condiția ca această concluzie să fie conformă cu evaluarea calitativă efectuată pentru respectivele bănci de promovare. Al doilea grup îl reprezintă instituțiile de credit care au făcut obiectul unui proces de lichidare ordonată. Dat fiind că un proces de lichidare ordonată împiedică în general desfășurarea de noi activități, instituțiile de credit care au făcut obiectul unui astfel de proces pot fi, de asemenea, considerate instituții a căror intrare în dificultate nu este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, cu condiția ca acest lucru să fie conform cu evaluarea calitativă efectuată pentru instituțiile de credit în cauză.
(16) Având în vedere scopurile diferite ale planificării redresării și ale planificării rezoluției, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție din același stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a ajunge la concluzii diferite în cadrul evaluărilor lor efectuate în conformitate cu prezentul regulament. Mai precis, acestea ar putea să ia decizii diferite atunci când stabilesc pragurile pentru punctajul cantitativ total, aplicând un tratament special pentru băncile de promovare și instituțiile care fac obiectul unui proces de lichidare ordonată, precum și să ajungă la concluzii diferite cu privire la posibilitatea de a acorda obligații simplificate. În aceste cazuri, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să evalueze periodic dacă diferența este în continuare justificată.
(17) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare transmis Comisiei de ABE.
(18) ABE a efectuat consultări publice cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat punctul de vedere al Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010,