Directiva (UE) 2019/2121 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 în ceea ce privește transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere (Text cu relevanță pentru SEE)

(1) Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului (3) reglementează fuziunile transfrontaliere ale societăților cu răspundere până la concurența capitalului social subscris. Normele cu privire la fuziunile transfrontaliere reprezintă un jalon important în eforturile de îmbunătățire a funcționării pieței interne pentru societăți și a exercitării libertății de stabilire a acestora. Cu toate acestea, evaluarea normelor respective arată că este nevoie de modificarea acestora. Mai mult, este oportun să se prevadă norme care să reglementeze transformările și divizările transfrontaliere, întrucât Directiva (UE) 2017/1132 prevede doar norme privind divizările societăților pe acțiuni care au loc în context național.

(2) Libertatea de stabilire este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului Uniunii. În temeiul articolului 49 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), coroborat cu articolul 54 din TFUE, libertatea de stabilire pentru societăți include, printre altele, constituirea și administrarea acestor societăți în condițiile definite de legislația statului membru de stabilire. Libertatea de stabilire a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca înglobând dreptul unei societăți constituite în conformitate cu legislația unui stat membru de a se transforma într-o societate care intră sub incidența dreptului altui stat membru, atât timp cât sunt îndeplinite condițiile definite de legislația acestui alt stat membru și în special criteriul pe care acest din urmă stat l-a reținut pentru stabilirea legăturii dintre o societate și ordinea sa juridică națională.

(3) În lipsa unei uniformizări în dreptul Uniunii, definirea elementului de legătură care determină dreptul intern aplicabil unei societăți este, potrivit articolului 54 din TFUE, de competența fiecărui stat membru. Articolul 54 din TFUE acordă o importanță egală sediului social, administrației centrale și locului principal de desfășurare a activității unei societăți ca elemente de legătură. Prin urmare, astfel cum s-a clarificat în jurisprudență, faptul că se transferă numai sediul social, și nu administrația centrală sau locul principal de desfășurare a activității, nu exclude, în sine, aplicabilitatea libertății de stabilire prevăzute la articolul 49 din TFUE.

(4) Evoluțiile din jurisprudență au deschis noi oportunități pentru societăți pe piața internă de a stimula creșterea economică, concurența efectivă și productivitatea. În același timp, obiectivul unei piețe interne fără frontiere interne pentru societăți trebuie de asemenea să fie armonizat cu alte obiective ale integrării europene, precum protecția socială, astfel cum este prevăzută la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la articolul 9 din TFUE, precum și cu promovarea dialogului social, astfel cum este prevăzută la articolele 151 și 152 din TFUE. Drepturile societăților de a efectua transformări, fuziuni și divizări transfrontaliere ar trebui să fie însoțit și echilibrat în mod adecvat de protecția lucrătorilor, a creditorilor și a asociaților.

(5) Lipsa unui cadru juridic pentru transformările și divizările transfrontaliere duce la fragmentare juridică și insecuritate juridică și, prin urmare, la obstacole în calea exercitării libertății de stabilire. De asemenea, aceasta conduce la o protecție suboptimală a angajaților, creditorilor și asociaților minoritari în cadrul pieței interne.

(6) Parlamentul European a solicitat Comisiei să adopte norme armonizate privind transformările și divizările transfrontaliere. Un cadru juridic armonizat ar contribui într-o mai mare măsură la îndepărtarea restricțiilor privind libertatea de stabilire, oferind totodată o protecție adecvată părților interesate, cum ar fi angajații, creditorii și asociații.

(7) Comisia a anunțat în comunicarea sa din 28 octombrie 2015 intitulată „Ameliorarea pieței unice: mai multe oportunități pentru cetățeni și pentru întreprinderi”, că va evalua necesitatea unei actualizări a normelor existente referitoare la fuziunile transfrontaliere în scopul de a permite IMM-urilor să își aleagă strategiile de afaceri preferate și să se adapteze mai bine la evoluțiile pieței, dar fără a diminua protecția existentă în domeniul ocupării forței de muncă. În comunicarea sa din 25 octombrie 2016 intitulată „Programul de lucru al Comisiei pentru 2017: Construirea unei Europe care le oferă cetățenilor săi protecție, îi ajută să își afirme drepturile și îi apără”, Comisia a anunțat o inițiativă pentru facilitarea fuziunilor transfrontaliere.

(8) În plus față de noile norme referitoare la transformări, prezenta directivă stabilește norme privind divizările transfrontaliere, atât parțiale, cât și integrale, dar normele respective se referă numai la divizările transfrontaliere care implică constituirea de noi societăți. Prezenta directivă nu prevede un cadru armonizat pentru divizările transfrontaliere în care o societate își transferă activele și datoriile uneia sau mai multor societăți deja existente, întrucât aceste cazuri au fost considerate foarte complexe, necesitând implicarea autorităților competente din mai multe state membre și presupunând noi riscuri în ceea ce privește eludarea normelor Uniunii și a celor naționale. Posibilitatea de a constitui o societate printr-o divizare prin separare, astfel cum prevede prezenta directivă, oferă societăților o nouă procedură armonizată pe piața internă. Cu toate acestea, societățile ar trebui să dispună de libertatea de a crea direct filiale în alte state membre.

(9) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice societăților aflate în lichidare în care a început distribuirea activelor. În plus, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a alege să excludă de la aplicarea prezentei directive societățile care fac obiectul altor proceduri de lichidare. Statele membre ar trebui, de asemenea, să poată decide să nu aplice prezenta directivă societăților care fac obiectul unei proceduri de insolvență, astfel cum este definită în dreptul intern, sau al unui cadru de restructurare preventivă, astfel cum este definit în dreptul intern, indiferent dacă astfel de proceduri fac parte dintr-un cadru național de insolvență sau este reglementată în afara lui. De asemenea, statele membre ar trebui să poată alege să nu aplice prezenta directivă societăților care fac obiectul unor măsuri de prevenire a crizelor, astfel cum sunt definite în Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4). Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere Directivei (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului (5).

(10) Având în vedere complexitatea transformărilor, fuziunilor și divizărilor transfrontaliere (denumite în continuare împreună „operațiuni transfrontaliere”) și multitudinea de interese vizate, este adecvat să se prevadă un control al legalității operațiunilor transfrontaliere înainte ca acestea să producă efecte, pentru a asigura securitate juridică. În acest sens, autoritățile competente din statele membre implicate ar trebui să se asigure că decizia privind aprobarea unei operațiuni transfrontaliere este luată în mod echitabil, obiectiv și nediscriminatoriu și pe baza tuturor elementelor relevante prevăzute de dreptul Uniunii și de cel intern.

(11) Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a se aduce atingere competențelor statelor membre de a oferi o protecție consolidată angajaților, în conformitate cu acquis-ul social existent.

(12) Pentru ca toate interesele legitime ale părților interesate să fie luate în considerare în cadrul procedurii de reglementare a unei operațiuni transfrontaliere, societatea ar trebui să elaboreze și să publice proiectul de operațiune propusă, care ar trebui să conțină cele mai importante informații cu privire la aceasta. Organul administrativ sau de conducere ar trebui, dacă acest lucru este prevăzut de dreptul intern sau în conformitate cu practicile naționale sau ambele, să includă reprezentanții angajaților de la nivelul consiliului de administrație în decizia privind proiectul de operațiune transfrontalieră. Aceste informații ar trebui să includă cel puțin forma juridică avută în vedere pentru societate sau societăți, actul constitutiv, dacă este cazul, statutul, calendarul orientativ propus al operațiunii și detalii privind orice garanții oferite asociaților și creditorilor. Ar trebui să fie comunicată o notificare în registru prin care se informează asociații, creditorii și reprezentanții angajaților sau, în cazul în care nu există astfel de reprezentanți, angajații înșiși că pot prezenta observații cu privire la operațiunea propusă. Statele membre ar putea decide, de asemenea, că raportul expertului independent cerut de prezenta directivă trebuie să fie făcut public.

(13) În scopul informării asociaților și angajaților săi, societatea care efectuează operațiunea transfrontalieră ar trebui să întocmească un raport pentru aceștia. Raportul ar trebui să explice și să justifice aspectele juridice și economice din propunerea de operațiune transfrontalieră și implicațiile operațiunii transfrontaliere propuse pentru angajați. În special, raportul ar trebui să explice implicațiile operațiunii transfrontaliere în ceea ce privește activitatea economică viitoare a societății, inclusiv a filialelor sale. În ceea ce îi privește pe asociați, raportul ar trebui să includă măsuri reparatorii disponibile pentru ei, mai ales informații referitoare la dreptul acestora de a se retrage din societate. În ceea ce îi privește pe angajați, raportul ar trebui să explice care sunt implicațiile operațiunii transfrontaliere propuse asupra situației ocupării forței de muncă. Raportul ar trebui să explice, în special, dacă vor exista modificări semnificative asupra condițiilor de muncă prevăzute de lege, asupra contractelor colective de muncă și asupra acordurilor de întreprindere transnaționale, și ale adreselor sediilor comerciale, cum ar fi adresa sediului central. În plus, raportul ar trebui să includă informații privind organul de conducere și, după caz, privind personalul, echipamentele, clădirile și activele societății, înainte și după operațiunea transfrontalieră, și eventualele schimbări ale organizării muncii, ale salariilor, ale localizării posturilor specifice și consecințele preconizate asupra angajaților care ocupă aceste posturi, și de asemenea privind dialogul social în cadrul societății, inclusiv, dacă este cazul, reprezentarea angajaților la nivelul consiliului de administrație. Raportul ar trebui să explice, de asemenea, cum ar afecta aceste schimbări eventualele filiale ale societății. În cazul în care singurii angajați ai societății sunt cei din organul administrativ sau de conducere, secțiunea pentru angajați nu ar trebui să fie obligatorie. În plus, pentru a îmbunătăți protecția acordată angajaților, înșiși angajații sau reprezentanții acestora ar trebui să poată să își prezinte opinia privind secțiunea raportului în care se precizează implicațiile operațiunii transfrontaliere pentru aceștia. Prezentarea raportului și a oricărei opinii ar trebui să se facă fără a aduce atingere procedurilor de informare și consultare aplicabile, prevăzute la nivel național, inclusiv cele instituite în urma punerii în aplicare a Directivei 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) sau a Directivei 2009/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7). Raportul sau, în cazul în care sunt elaborate separat, rapoartele ar trebui să fie puse la dispoziția asociaților și reprezentanților angajaților societății care efectuează operațiunea transfrontalieră sau, în cazul în care nu există astfel de reprezentanți, angajaților înșiși.

(14) Proiectul de operațiune transfrontalieră, oferta de compensație bănească făcută de societate asociaților care doresc să se retragă din societate și, după caz, rata de schimb a acțiunilor, inclusiv cuantumul oricărei plăți complementare în numerar incluse în proiect ar trebui examinate de către un expert independent de societate. În ceea ce privește independența expertului, statele membre ar trebui să ia în considerare cerințele prevăzute la articolele 22 și 22b din Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8).

(15) Informațiile comunicate de societate ar trebui să fie cuprinzătoare și să permită părților interesate să evalueze implicațiile operațiunii transfrontaliere preconizate. Cu toate acestea, societățile nu ar trebui să fie obligate să facă publice informații confidențiale, a căror publicitate ar aduce prejudicii poziției lor comerciale, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern. Această nedivulgare de informații nu ar trebui să submineze celelalte cerințe prevăzute de prezenta directivă.

(16) Pe baza proiectului și a rapoartelor, adunarea generală a asociaților societății sau societăților ar trebui să decidă dacă aprobă sau nu proiectul și modificările necesare ale actelor constitutive, inclusiv ale statutului. Este important ca majoritatea necesară pentru vot să fie suficient de ridicată pentru a se asigura faptul că decizia este luată de o majoritate solidă. În plus, asociații ar trebui să aibă dreptul de a vota cu privire la orice aranjamente privind participarea salariaților, dacă și-au rezervat acest drept în cadrul adunării generale.

(17) Lipsa armonizării garanțiilor pentru asociați a fost identificată ca un obstacol în calea operațiunilor transfrontaliere. Societățile și asociații acestora se confruntă cu o gamă largă de forme diferite de protecție, ceea ce conduce la complexitate și la insecuritate juridică. Asociații ar trebui să beneficieze, prin urmare, de același nivel minim de protecție, indiferent de statul membru în care este stabilită societatea. Prin urmare, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce norme suplimentare de protecție pentru asociați, în afara cazului în care aceste norme încalcă normele prevăzute de prezenta directivă sau libertatea de stabilire. Drepturile individuale la informare ale asociaților nu ar trebui să fie afectate.

(18) Adesea, ca urmare a unei operațiuni transfrontaliere, asociații se confruntă cu o schimbare a legii care le guvernează drepturile, pentru că devin asociați ai unei societăți care intră sub incidența dreptului unui stat membru, altul decât statul membru al cărui drept se aplica societății înainte de operațiune. Statele membre ar trebui, cel puțin, să prevadă pentru asociații care dețin acțiuni cu drept de vot, și care au votat împotriva aprobării proiectului, dreptul de a se retrage din societate și de a primi în schimbul acțiunilor lor o compensație bănească care este echivalentă cu valoarea acțiunilor. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să fie libere să decidă să extindă acest drept și în cazul altor asociați, de exemplu asociații care dețin acțiuni fără drept de vot sau asociații care, ca urmare a unei divizări transfrontaliere, ar primi acțiuni la societatea beneficiară în proporții diferite de cele pe care le dețineau înainte de operațiune, sau asociaților în cazul cărora nu s-ar schimba dreptul aplicabil, dar cărora li s-ar modifica anumite drepturi din cauza operațiunii. Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze normele naționale referitoare la valabilitatea contractelor pentru vânzarea și transferul de acțiuni ale societăților și nici cerințele specifice privind forma juridică. De exemplu, statele membre ar trebui să poată să solicite un act notarial sau o certificare a semnăturilor.

(19) Societățile ar trebui să poată estima, în măsura posibilului, costurile aferente operațiunii transfrontaliere. Prin urmare, asociații ar putea să aibă obligația de a declara societății dacă au decis să își exercite dreptul de a-și înstrăina acțiunile. Respectiva cerință nu ar trebui să aducă atingere cerințelor formale prevăzute de dreptul intern. De asemenea, asociații ar putea avea obligația de a indica, împreună cu acea declarație sau într-un anumit termen, dacă intenționează să conteste compensația bănească oferită și să solicite o compensație bănească suplimentară.

(20) Calculul ofertei de compensație bănească ar trebui să se bazeze pe metode de evaluare general acceptate. Asociații ar trebui să aibă dreptul de a contesta calculul și de a pune în discuție caracterul adecvat al compensației bănești în fața unei autorități administrative sau judiciare competente sau a unui organ abilitat prin dreptul intern, inclusiv a instanțelor de arbitraj. Statele membre ar trebui să poată prevedea ca asociații care și-au declarat decizia de a-și exercita dreptul de a-și înstrăina acțiunile să aibă dreptul de a participa la procedură. Statele membre ar trebui de asemenea să poată stabili în dreptul intern termene maxime pentru participarea la procedurile respective.

(21) În ceea ce privește fuziunile sau divizările transfrontaliere, asociații care nu au avut sau nu și-au exercitat dreptul de a se retrage din societate ar trebui, totuși, să aibă dreptul de a contesta rata de schimb a acțiunilor. Atunci când evaluează caracterul adecvat al ratei de schimb a acțiunilor, autoritatea administrativă sau judiciară competentă sau organul abilitat prin dreptul intern ar trebui să ia, de asemenea, în considerare cuantumul oricărei plăți complementare în numerar incluse în proiect.

(22) În urma unei operațiuni transfrontaliere, este posibil ca creanțele foștilor creditori ai societății sau societăților care efectuează operațiunea să fie afectate în cazul în care societatea care răspunde pentru datorie intră ulterior, în urma operațiunii respective, sub incidența dreptului unui alt stat membru. În prezent, normele de protecție a creditorilor variază de la un stat membru la altul, ceea ce conferă o complexitate crescută operațiunii transfrontaliere și generează insecuritate atât pentru societățile implicate, cât și pentru creditorii lor în legătură cu recuperarea sau satisfacerea creanțelor.

(23) Pentru a garanta că creditorii se bucură de o protecție adecvată în cazul în care nu sunt mulțumiți de protecția oferită de societate în proiect și în cazul în care aceștia nu au găsit o soluție satisfăcătoare împreună cu societatea, creditorii, după notificarea prealabilă a societății, ar trebui să poată solicita garanții autorității corespunzătoare. Atunci când evaluează astfel de garanții, autoritatea corespunzătoare ar trebui să țină cont dacă creanța unui creditor asupra societății sau unui terț are cel puțin o valoare echivalentă și o calitate a creditului proporțională cu cea dinainte de operațiunea transfrontalieră, și dacă executarea creanței poate fi cerută în aceeași jurisdicție.

(24) Statele membre ar trebui să asigure că creditorii care erau într-un raport cu societatea înainte ca aceasta să își facă publică intenția de a efectua o operațiune transfrontalieră beneficiază de protecție adecvată. După ce proiectul operațiunii transfrontaliere a fost comunicat, creditorii ar trebui să poată lua în considerare impactul potențial al schimbării jurisdicției și dreptului aplicabil ca urmare a operațiunii transfrontaliere. Creditorii care trebuie protejați ar putea include angajați activi și foști angajați care dețin drepturi garantate la pensii ocupaționale și persoanele care primesc pensii ocupaționale. Pe lângă normele generale stabilite de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (9), statele membre ar trebui să asigure că astfel de creditori au dreptul de a depune o cerere de executare în statul membru de plecare în termen de doi ani de la producerea efectelor transformării transfrontaliere. Perioada de protecție de doi ani prevăzută în prezenta directivă referitor la jurisdicția aplicabilă creditorilor ale căror creanțe sunt anterioare datei comunicării proiectului de transformare transfrontalieră nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern care determină termenele de prescripție pentru creanțe.

(25) În plus, pentru a proteja creditorii de riscul de insolvență a societății după operațiunea transfrontalieră, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita societății sau societăților să facă o declarație de solvabilitate care să ateste că acestea nu au cunoștință de niciun motiv pentru care societatea sau societățile rezultate în urma operațiunii transfrontaliere nu ar putea pe viitor să își îndeplinească obligațiile. În aceste condiții, statele membre ar trebui să poată antrena răspunderea personală a membrilor organelor de conducere pentru exactitatea acestei declarații. Întrucât tradițiile juridice variază de la un stat membru la altul în ceea ce privește utilizarea declarațiilor de solvabilitate și posibilele consecințe ale acestora, ar trebui ca reglementarea consecințelor în cazul furnizării de declarații inexacte sau înșelătoare să rămână la latitudinea statelor membre, care ar trebui să includă sancțiuni eficace și proporționale și a tipului de răspundere în conformitate cu dreptul Uniunii.

(26) Este important să se asigure că drepturile angajaților de a fi informați și consultați în contextul operațiunilor transfrontaliere sunt pe deplin respectate. Informarea și consultarea angajaților în contextul operațiunilor transfrontaliere ar trebui efectuate conform cadrului juridic prevăzut în Directiva 2002/14/CE, și în conformitate cu Directiva 2009/38/CE în cazul întreprinderilor de dimensiune comunitară sau grupurilor de întreprinderi de dimensiune comunitară, precum și în conformitate cu Directiva 2001/23/CE a Consiliului (10), în cazul în care fuziunea transfrontalieră sau divizarea transfrontalieră este considerată a fi transfer de întreprindere în înțelesul Directivei 2001/23/CE. Prezenta directivă nu aduce atingere Directivei 98/59/CE a Consiliului (11), Directivei 2001/23/CE, Directivei 2002/14/CE sau Directivei 2009/38/CE. Cu toate acestea, având în vedere că prezenta directivă stabilește o procedură armonizată pentru operațiunile transfrontaliere, este adecvat să se precizeze în special intervalul în care ar trebui să aibă loc informarea și consultarea angajaților în contextul operațiunii transfrontaliere.

(27) Printre reprezentanții angajaților care sunt prevăzuți de dreptul intern sau, după caz în conformitate cu practica națională, ar trebui să se numere și orice organisme relevante instituite în temeiul dreptului Uniunii, cum ar fi comitetul european de întreprindere instituit în temeiul Directivei 2009/38/CE și organismul de reprezentare instituit în conformitate cu Directiva 2001/86/CE a Consiliului (12).

(28) Statele membre ar trebui să se asigure că reprezentanții angajaților, aflați în exercițiul funcțiunii, beneficiază de protecție și garanții suficiente, în temeiul articolului 7 din Directiva 2002/14/CE, pentru a le permite să își îndeplinească corespunzător obligațiile care le-au fost încredințate.

(29) Pentru a efectua o analiză a raportului pentru angajați, o societate care realizează o operațiune transfrontalieră ar trebui să pună la dispoziția reprezentanților angajaților resursele necesare care să le permită să își exercite în mod adecvat drepturile de care dispun în temeiul prezentei directive.

(30) În scopul de a se asigura faptul că participarea angajaților nu este prejudiciată în mod nejustificat ca urmare a unei operațiuni transfrontaliere, în cazul în care societatea care face obiectul operațiunii transfrontaliere a implementat un sistem de participare a angajaților, societatea sau societățile care rezultă în urma operațiunii transfrontaliere ar trebui să fie obligate să adopte o formă juridică care permite exercitarea dreptului de participare, inclusiv prin prezența reprezentanților angajaților în organele de conducere sau de supraveghere corespunzătoare ale societății sau societăților. În plus, într-un astfel de caz, atunci când au loc negocieri de bună credință între societate și angajații săi, acestea ar trebui desfășurate în conformitate cu procedura prevăzută în Directiva 2001/86/CE, în scopul de a găsi o soluție amiabilă care să respecte atât dreptul societății de a efectua o operațiune transfrontalieră, cât și drepturile de participare ale angajaților. Ca urmare a acestor negocieri ar trebui să se aplice fie soluția reținută și convenită, fie, în lipsa unui acord, normele standard, astfel cum figurează în anexa la Directiva 2001/86/CE, mutatis mutandis. Pentru a proteja soluția convenită sau aplicarea acestor norme standard, societatea nu ar trebui să fie în măsură să eludeze drepturile de participare prin efectuarea unor transformări, divizări sau fuziuni subsecvente, indiferent dacă se efectuează la nivel național sau transfrontalier, în termen de patru ani.

(31) Pentru a preveni eludarea drepturilor de participare ale angajaților prin intermediul unei operațiuni transfrontaliere, societatea sau societățile care efectuează operațiunea transfrontalieră și care sunt înscrise în statul membru care prevede asigurarea drepturilor de participare ale angajaților nu ar trebui să fie în măsură să efectueze operațiunea transfrontalieră fără a iniția mai întâi negocieri cu angajații sau cu reprezentanții acestora, atunci când numărul mediu de persoane angajate în această societate este egal cu patru cincimi din pragul național de la care participarea angajaților devine obligatorie.

(32) Implicarea tuturor părților interesate în operațiunea transfrontalieră, în special implicarea angajaților, contribuie la o abordare pe termen lung și sustenabilă a societăților în cadrul întregii piețe interne. În această privință, garantarea și promovarea drepturilor de participare ale angajaților la consiliile de administrație ale societăților joacă un rol important, mai ales atunci când o societate se mută sau se restructurează transfrontalier. Prin urmare, finalizarea cu succes a negocierilor referitoare la drepturile de participare în contextul operațiunilor transfrontaliere este esențială și ar trebui încurajată.

(33) Pentru a asigura o repartizare adecvată a sarcinilor între statele membre și un control ex ante eficace și concret al operațiunilor transfrontaliere, autoritățile competente din statele membre ale societății sau societăților care efectuează operațiunea transfrontalieră ar trebui să aibă competența de a elibera un certificat prealabil transformării, fuziunii sau divizării (denumit în continuare „certificatul prealabil operațiunii”). Autoritățile competente din statele membre ale societății sau societăților rezultate în urma operațiunii transfrontaliere nu ar trebui să poată aproba operațiunea transfrontalieră fără un astfel de certificat.

(34) Pentru a emite un certificat prealabil operațiunii, statele membre ale societății sau societăților care efectuează operațiunea transfrontalieră ar trebui să desemneze, în temeiul dreptului intern, o autoritate sau autoritățile competente pentru a verifica legalitatea operațiunii. Autoritatea competentă ar putea fi instanțe judecătorești, notari sau alte autorități, o autoritate fiscală sau o autoritate pentru servicii financiare. Dacă există mai mult de o autoritate competentă, societatea ar trebui să poată solicita certificatul prealabil operațiunii la o singură autoritate competentă, astfel cum este desemnată de statele membre, care ar trebui să se coordoneze cu celelalte autorități competente. Autoritatea competentă ar trebui să evalueze respectarea tuturor condițiilor relevante și îndeplinirea corectă a tuturor procedurilor și formalităților din respectivul stat membru și ar trebui să decidă dacă să emită un certificat prealabil operațiunii în termen de trei luni de la depunerea cererii de către societate, cu excepția cazului în care autoritatea competentă are îndoieli serioase care indică faptul că operațiunea transfrontalieră este efectuată în scopuri abuzive sau frauduloase, care duc sau își propun să ducă la evaziune sau la eludarea dreptului Uniunii sau a celui intern, sau în scopuri criminale, iar evaluarea necesită luarea în considerare a unor informații suplimentare sau desfășurarea unor activități de investigație suplimentare.

(35) În anumite circumstanțe, dreptul societăților de a realiza o operațiune transfrontalieră ar putea fi utilizat în scopuri abuzive sau frauduloase, cum ar fi pentru eludarea drepturilor angajaților, a plății contribuțiilor la asigurările sociale sau a obligațiilor fiscale sau în scopuri criminale. În special, este deosebit de important să se combată societățile paravan create în scopul de a evita, eluda sau încălca dreptul Uniunii sau cel intern. Dacă, în cursul controlului legalității unei operațiuni transfrontaliere, autoritatea competentă află, inclusiv prin consultarea autorităților relevante, că operațiunea transfrontalieră este efectuată în scopuri abuzive sau frauduloase, care ar conduce sau ar avea scopul de a conduce la evitarea sau eludarea dreptului Uniunii sau a celui intern, sau în scopuri criminale, ar trebui să nu se emită certificatul prealabil operațiunii. Procedurile relevante, inclusiv orice evaluări, ar trebui desfășurate în conformitate cu dreptul intern. În asemenea cazuri, autoritatea competentă ar trebui să poată prelungi perioada de evaluare cu cel mult trei luni.

(36) Atunci când autoritatea competentă are îndoieli serioase care indică faptul că operațiunea transfrontalieră este efectuată în scopuri abuzive sau frauduloase, evaluarea ar trebui să ia în considerare toate faptele și circumstanțele relevante, și ar trebui să țină cont, după caz, cel puțin de factori orientativi referitori la caracteristicile stabilirii în statul membru în care societatea sau societățile urmează să fie înregistrate după operațiunea transfrontalieră, inclusiv intenția operațiunii, sectorul, investiția, cifra de afaceri netă și profitul sau pierderea, numărul de angajați, structura bilanțului, rezidența fiscală, activele și localizarea acestora, echipamentele, beneficiarii reali ai societății, locurile de muncă obișnuite ale angajaților și ale unor grupuri specifice de angajați, locul în care trebuie plătite contribuțiile la asigurările sociale, numărul de angajați detașați în anul anterior operațiunii transfrontaliere în înțelesul Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (13) și al Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14), numărul de angajați care lucrează simultan în mai mult de un stat membru în înțelesul Regulamentului (CE) nr. 883/2004 și riscurile comerciale pe care și le asumă societatea sau societățile înainte și după operațiunea transfrontalieră. Evaluarea ar trebui, de asemenea, să ia în considerare faptele și circumstanțele relevante referitoare la drepturile de participare ale angajaților, în special în ceea ce privește negocierile unor astfel de drepturi atunci când negocierile respective au fost declanșate de atingerea a patru cincimi din pragul național aplicabil. Toate aceste elemente ar trebui să fie luate în considerare numai ca factori orientativi în evaluarea globală și, prin urmare, nu ar trebui să fie analizate în mod izolat. Autoritatea competentă poate lua în considerare faptul că, dacă operațiunea transfrontalieră ar avea drept rezultat localizarea conducerii efective sau a activității economice în statul membru în care societatea sau societățile urmează să fie înregistrate după operațiunea transfrontalieră, aceasta ar fi un indiciu al absenței unor circumstanțe care conduc la abuz sau la fraudă.

(37) De asemenea, autoritatea competentă ar trebui să poată obține de la societatea care efectuează operațiunea transfrontalieră, sau de la alte autorități competente, inclusiv de la cele din statul membru de destinație, toate informațiile și documentele relevante pentru a realiza controlul legalității operațiunii transfrontaliere în cadrul procedural prevăzut de dreptul intern. Statele membre ar trebui să poată stipula consecințele posibile ale emiterii certificatului prealabil operațiunii și procedurilor inițiate de asociați și de creditori în conformitate cu prezenta directivă.

(38) Pentru evaluarea necesară pentru obținerea certificatului prealabil operațiunii, autoritatea competentă ar trebui să poată recurge la un expert independent. Statele membre ar trebui să introducă norme pentru a asigura că expertul, sau persoana juridică în numele căreia operează acesta, este independent de societatea care solicită certificatul prealabil operațiunii. Expertul ar trebui să fie numit de autoritatea competentă și ar trebui să nu aibă nicio legătură trecută sau actuală cu societatea în cauză, care ar putea afecta independența expertului.

(39) Pentru a asigura că societatea care efectuează operațiunea transfrontalieră nu aduce prejudicii creditorilor săi, autoritatea competentă ar trebui să poată verifica, în special, dacă societatea și-a îndeplinit obligațiile față de creditorii publici și dacă orice obligații care nu au ajuns la termen au fost garantate în mod suficient. Autoritatea competentă ar trebui să poată verifica, mai ales, dacă societatea face obiectul unor proceduri pendinte în instanță, referitoare, de exemplu, la încălcarea dreptului social, al muncii sau al mediului, care ar putea avea drept rezultat impunerea unor noi obligații pentru societate, inclusiv față de cetățeni sau entități private.

(40) Statele membre ar trebui să prevadă garanții procedurale în conformitate cu principiile generale ale accesului la justiție, inclusiv posibilitatea de revizuire a deciziilor autorităților competente în procedurile referitoare la operațiuni transfrontaliere, posibilitatea de a amâna data de la care produce efecte certificatul prealabil operațiunii pentru a permite părților să formuleze o acțiune în fața instanței competente și posibilitatea de a acorda măsuri provizorii, dacă este cazul.

(41) Statele membre ar trebui să asigure că îndeplinirea anumitor etape procedurale, și anume comunicarea proiectului, solicitarea unui certificat prealabil operațiunii, precum și depunerea oricăror informații și documente pentru controlul legalității operațiunii transfrontaliere de către statul membru de destinație, poate fi realizată în întregime online, fără a fi necesar ca solicitanții să fie prezenți fizic în fața autorităților competente din statele membre. Normele privind utilizarea instrumentelor și a proceselor digitale în contextul dreptului societăților, inclusiv garanțiile relevante, ar trebui să se aplice în mod adecvat. Autoritatea competentă ar trebui să poată primi online solicitarea unui certificat prealabil operațiunii, inclusiv documentele și informațiile depuse, în afara cazului în care, în mod excepțional, acest lucru este imposibil din punct de vedere tehnic pentru autoritatea competentă.

(42) Pentru a minimiza costurile și a reduce durata procedurilor și sarcinile administrative pentru societăți, statele membre ar trebui să aplice principiul transmiterii unice a informațiilor în domeniul dreptului societăților, care presupune ca societățile să nu fie obligate să transmită aceeași informație mai multor autorități publice. De exemplu, societăților nu ar trebui să li se ceară să transmită aceleași informații atât registrului național, cât și buletinului național.

(43) Pentru a asigura un nivel adecvat de transparență și utilizarea instrumentelor și proceselor digitale, certificatele prealabile operațiunii emise de autoritățile competente din state membre diferite ar trebui să fie partajate prin intermediul sistemului de interconectare a registrelor și ar trebui să fie puse la dispoziția publicului. În conformitate cu principiul general care stă la baza Directivei (UE) 2017/1132, astfel de schimburi de informații ar trebui să fie întotdeauna gratuite.

(44) Efectuarea unei transformări transfrontaliere presupune schimbarea formei juridice a unei societăți fără ca aceasta să-și piardă personalitatea sa juridică. Cu toate acestea, nici o transformare transfrontalieră, nici o fuziune sau divizare transfrontalieră nu ar trebui să conducă la eludarea cerințelor privind constituirea în statul membru în care urmează a fi înregistrată societatea după operațiunea transfrontalieră respectivă. Astfel de condiții, inclusiv cerințele de a avea sediul central în statul membru de destinație și cele legate de pierderea dreptului de a exercita o funcție de conducere, ar trebui să fie respectate pe deplin de către societatea în cauză. Cu toate acestea, în cazul transformărilor transfrontaliere aplicarea unor astfel de condiții de către statul membru de destinație nu ar trebui să afecteze continuitatea personalității juridice a societății care face obiectul transformării.

(45) De îndată ce un certificat prealabil operațiunii este primit și după verificarea faptului că sunt îndeplinite cerințele legale ale statului membru în care societatea urmează a fi înregistrată în urma operațiunii transfrontaliere, inclusiv o posibilă verificare dacă operațiunea transfrontalieră reprezintă o eludare a dreptului Uniunii sau a celui intern, autoritățile competente ar trebui să înregistreze societatea în propriul registru. Autoritatea competentă din fostul stat membru al societății sau societăților care efectuează operațiunea transfrontalieră poate radia societatea din propriul registru numai după înregistrarea respectivă. Nu ar trebui să fie posibil ca autoritățile competente din statul membru în care societatea urmează a fi înregistrată în urma operațiunii transfrontaliere să conteste informațiile care figurează în certificatul prealabil operațiunii.

(46) Pentru a crește transparența operațiunilor transfrontaliere, este important ca registrele statelor membre implicate să conțină informațiile necesare de la alte registre referitoare la societăți implicate în operațiunile respective pentru a putea urmări istoricul respectivelor societăți. În special, dosarul societății din registrul în care a fost înregistrată înainte de operațiunea transfrontalieră ar trebui să conțină noul număr de înregistrare care a fost alocat societății respective în urma operațiunii transfrontaliere. În mod similar, dosarul societății din registrul în care este înregistrată după operațiunea transfrontalieră ar trebui să conțină numărul de înregistrare inițial, care a fost alocat societății înaintea operațiunii transfrontaliere.

(47) Ca o consecință a unei transformări transfrontaliere, societatea care rezultă din transformare (denumită în continuare „societate transformată”) ar trebui să își păstreze personalitatea juridică, activele și datoriile și toate drepturile și obligațiile, inclusiv drepturile și obligațiile rezultate din contracte, fapte sau omisiuni. Societatea transformată ar trebui să respecte, în special, drepturile și obligațiile care derivă din contractele de muncă sau din raporturi de muncă, inclusiv eventualele contracte colective de muncă.

(48) În urma fuziunii transfrontaliere, activele și pasivele și toate drepturile și obligațiile, inclusiv orice drepturi și obligații rezultate din contracte, fapte sau omisiuni ar trebui transferate societății absorbante sau noii societăți, iar asociații societăților care fuzionează care nu își exercită dreptul de retragere din societate, ar trebui să devină asociați ai societății absorbante, respectiv ai noii societăți. Societatea absorbantă sau noua societate ar trebui să respecte, în special, orice drepturi și obligații care derivă din contractele de muncă sau din raporturi de muncă, inclusiv eventualele contracte colective de muncă.

(49) Ca urmare a divizării transfrontaliere, activele și pasivele și toate drepturile și obligațiile, inclusiv cele rezultate din contracte, fapte sau omisiuni ar trebui să fie transferate societăților beneficiare în conformitate cu alocarea prevăzută în proiectul de divizare și asociații societății care face obiectul divizării care nu își exercită dreptul de a se retrage din societate, ar trebui să devină asociați ai societăților beneficiare sau ar trebui să rămână asociați ai societății care face obiectul divizării ori ai ambelor. Societățile beneficiare ar trebui să respecte, în special, drepturile și obligațiile care derivă din contractele de muncă sau din raporturi de muncă, inclusiv eventualele contracte colective de muncă.

(50) Pentru a asigura securitatea juridică, o operațiune transfrontalieră care a produs efecte în conformitate cu procedura prevăzută de prezenta directivă nu ar trebui să poată fi declarată nulă. Această restricție nu ar trebui să prejudicieze competențele statelor membre, printre altele în privința dreptului penal, a prevenirii și combaterii finanțării terorismului, al dreptului social, al fiscalității și al asigurării respectării legii în conformitate cu dreptul intern, mai ales în cazul în care autoritățile competente sau alte autorități relevante stabilesc, în special pe baza unor noi informații de fond, după ce operațiunea transfrontalieră a produs efecte, că operațiunea transfrontalieră s-a efectuat în scopuri abuzive sau frauduloase, care duc sau își propun să ducă la evaziune sau la eludarea dreptului Uniunii sau a celui intern, sau în scopuri criminale. În acest context, autoritățile competente ar putea evalua, de asemenea, dacă pragul național aplicabil pentru participarea angajaților în statul membru al societății care efectuează operațiunea transfrontalieră a fost atins sau depășit în anii următori operațiunii transfrontaliere.

(51) Nicio operațiune transfrontalieră nu ar trebui să prejudicieze răspunderea pentru obligațiile fiscale aferente activității societății înaintea respectivei operațiuni.

(52) Pentru a garanta alte drepturi ale angajaților decât dreptul la participare, prezenta directivă nu aduce atingere Directivelor 98/59/CE, 2001/23/CE, 2002/14/CE și 2009/38/CE. Legislația națională ar trebui să se aplice și aspectelor aflate în afara domeniului de aplicare al prezentei directive, cum ar fi fiscalitatea sau securitatea socială.

(53) Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor juridice sau administrative din dreptul intern referitor la fiscalitatea statelor membre sau al diviziunilor teritorial-administrative ale acestora, inclusiv cele legate de asigurarea respectării normelor financiare aplicabile în transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere.

(54) Prezenta directivă nu aduce atingere Directivelor 2009/133/CE (15), (UE) 2015/2376 (16), (UE) 2016/881 (17), (UE) 2016/1164 (18) și (UE) 2018/822 (19) ale Consiliului.

(55) Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (20), care abordează riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, în special obligațiilor prevăzute în aceasta legate de derularea corespunzătoare a măsurilor de precauție privind clientela în funcție de risc și a celor legate de identificarea și înregistrarea beneficiarului real al oricărei entități nou înființate în statul membru de înregistrare.

(56) Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului Uniunii privind transparența și drepturile acționarilor în cadrul societăților cotate la bursă sau normelor de drept intern stabilite sau instituite în temeiul dreptului Uniunii în cauză.

(57) Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului Uniunii care reglementează intermediarii de credite și alte întreprinderi financiare sau normelor de drept intern elaborate sau instituite în temeiul dreptului Uniunii în cauză.

(58) Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume facilitarea și reglementarea transformărilor, fuziunilor și divizărilor transfrontaliere, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acestora, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

(59) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(60) În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (21), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, alături de notificarea măsurilor lor de transpunere să transmită, de asemenea, unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

(61) Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a prezentei directive, inclusiv o evaluare a punerii în aplicare a dispozițiilor privind informarea, consultarea și participarea lucrătorilor în contextul operațiunilor transfrontaliere. Evaluarea ar trebui să vizeze, în special, evaluarea operațiunilor transfrontaliere atunci când negocierile privind participarea angajaților au fost declanșate prin atingerea a patru cincimi din pragul aplicabil și să determine dacă, după operațiunea transfrontalieră, respectivele societăți au îndeplinit sau au depășit pragul aplicabil pentru participarea angajaților din statul membru al societății care a efectuat operațiunea transfrontalieră. În temeiul punctului 22 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (22) (denumit în continuare „Acordul interinstituțional”), evaluarea respectivă ar trebui să se bazeze pe cele cinci criterii de eficiență, eficacitate, relevanță, coerență și valoare adăugată și ar trebui să constituie punctul de pornire al evaluării de impact a eventualelor măsuri viitoare.

(62) Ar trebui colectate informații pentru a permite evaluarea performanței dispozițiilor prezentei directive în raport cu obiectivele acesteia și pentru a furniza baza pentru o evaluare a Directivei (UE) 2017/1132 în conformitate cu punctul 22 din Acordul interinstituțional.

(63) Prin urmare, Directiva (UE) 2017/1132 ar trebui modificată în consecință,