Recitale
(1) În ultimii ani, provocarea pe care o reprezintă frauda și evaziunea fiscală s-a agravat considerabil, devenind un subiect de îngrijorare major în Uniune și la nivel mondial. Schimbul automat de informații constituie un instrument important în această privință: în comunicarea sa din 6 decembrie 2012 de stabilire a unui plan de acțiune privind consolidarea luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale, Comisia a evidențiat necesitatea de a promova cu fermitate schimbul automat de informații ca viitor standard european și internațional în materie de transparență și de schimb de informații în domeniul fiscal. În concluziile sale din 22 mai 2013, Consiliul European a solicitat extinderea schimbului automat de informații atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel mondial, în vederea combaterii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive.
(2) Întrucât grupurile de întreprinderi multinaționale își desfășoară activitatea în țări diferite, acestea au posibilitatea de a adopta practici de planificare fiscală agresivă care nu sunt la îndemâna societăților naționale. Atunci când grupurile de întreprinderi multinaționale recurg la aceste practici, societățile pur naționale, în mod normal întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), pot fi afectate în mod special, întrucât sarcina lor fiscală este mai ridicată decât cea a grupurilor de întreprinderi multinaționale. Pe de altă parte, toate statele membre pot suferi pierderi de venituri și există riscul unei competiții pentru atragerea grupurilor de întreprinderi multinaționale prin acordarea de avantaje fiscale suplimentare.
(3) Autoritățile fiscale din statele membre au nevoie de informații exhaustive și pertinente referitoare la grupurile de întreprinderi multinaționale în ceea ce privește structura lor, politica lor de stabilire a prețurilor de transfer și tranzacțiile lor interne în interiorul și în afara Uniunii. Aceste informații vor permite autorităților fiscale să reacționeze la practicile fiscale dăunătoare prin modificarea legislației sau prin efectuarea de evaluări adecvate ale riscurilor și de audituri fiscale corespunzătoare, precum și să observe dacă societățile adoptă practici care au ca rezultat transferul artificial de cantități importante de venituri către medii avantajoase din punct de vedere fiscal.
(4) O mai mare transparență față de autoritățile fiscale ar putea avea ca efect încurajarea grupurilor de întreprinderi multinaționale să renunțe la anumite practici și să își plătească impozitele în mod echitabil în țara în care realizează profituri. Creșterea gradului de transparență pentru grupurile de întreprinderi multinaționale este, prin urmare, o parte importantă a măsurilor de combatere a erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor.
(5) Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre privind un cod de conduită referitor la documentarea prețurilor de transfer pentru întreprinderile asociate din Uniunea Europeană („DPT UE”) (3) stabilește deja modalități prin care grupurile de întreprinderi multinaționale din Uniune să poată furniza autorităților fiscale informațiile privind activitățile economice globale ale întreprinderilor și politicile de stabilire a prețurilor de transfer („dosarul principal”) și a informațiilor privind tranzacțiile concrete ale entităților locale („dosarul local”). Cu toate acestea, DPT UE nu prevede în prezent niciun mecanism de furnizare a unui raport pentru fiecare țară în parte.
(6) În raportul pentru fiecare țară în parte, grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui să prezinte, în fiecare an și pentru fiecare jurisdicție fiscală în care desfășoară activități economice, cuantumul veniturilor, al profiturilor anterioare impozitării veniturilor și al impozitelor pe venit plătite sau acumulate. Grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui, de asemenea, să raporteze numărul de salariați, capitalul declarat, profitul nedistribuit și imobilizările corporale din fiecare jurisdicție fiscală. În fine, grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui să identifice fiecare entitate din cadrul grupului care desfășoară activități economice într-o anumită jurisdicție fiscală și să furnizeze informații privind activitățile economice efectuate de fiecare entitate.
(7) Pentru a utiliza în mod mai eficient resursele publice și a reduce sarcina administrativă pentru grupurile de întreprinderi multinaționale, obligația de raportare ar trebui să se aplice numai grupurilor de întreprinderi multinaționale al căror venit total consolidat depășește o anumită sumă. Prezenta directivă ar trebui să garanteze că aceleași informații sunt colectate și puse la dispoziția administrațiilor fiscale în timp util în întreaga Uniune.
(8) Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, Uniunea trebuie să asigure o concurență loială între grupurile de întreprinderi multinaționale din Uniune și cele din afara Uniunii care dețin una sau mai multe entități situate în Uniune. Prin urmare, ambele categorii de grupuri ar trebui să se supună obligației de raportare. Cu toate acestea, pentru a asigura o tranziție fără dificultăți, statele membre ar trebui să poată amâna cu un an obligația de raportare pentru entitățile constitutive care își au rezidența într-un stat membru și care nu sunt societățile-mamă finale ale grupurilor de întreprinderi multinaționale sau ale societăților lor mamă surogat.
(9) Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și să asigure aplicarea respectivelor sancțiuni. Deși alegerea sancțiunilor rămâne la latitudinea statelor membre, sancțiunile prevăzute ar trebui să fie eficiente, proporționale și disuasive.
(10) Pentru a se asigura buna funcționare a pieței interne, este necesar să se garanteze că statele membre adoptă norme coordonate cu privire la obligațiile de transparență care le revin grupurilor de întreprinderi multinaționale.
(11) În ceea ce privește schimbul de informații între statele membre, Directiva 2011/16/UE a Consiliului (4) prevede deja schimbul automat obligatoriu de informații în mai multe domenii.
(12) Schimbul automat obligatoriu de rapoarte pentru fiecare țară în parte între statele membre ar trebui să includă, în fiecare caz, comunicarea unui set definit de informații de bază care ar urma să fie accesibile statelor membre în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități ale grupului de întreprinderi multinaționale fie își au rezidența fiscală, fie sunt supuse impozitării pentru activitățile economice desfășurate prin intermediul unui sediu permanent al unui grup de întreprinderi multinaționale.
(13) Pentru a reduce la minimum costurile și sarcinile administrative atât pentru administrațiile fiscale, cât și pentru grupurile de întreprinderi multinaționale, este necesar să se stabilească norme care să fie în concordanță cu evoluțiile de pe plan internațional și să contribuie pozitiv la punerea lor în aplicare. La 19 iulie 2013, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat planul său de acțiune pentru combaterea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor („planul de acțiune privind BEPS”), care reprezintă o inițiativă majoră pentru modificarea normelor fiscale internaționale existente. La 5 octombrie 2015, OCDE și-a prezentat rapoartele finale, care au fost avizate de miniștrii de finanțe ai țărilor G20. În cursul reuniunii din perioada 15-16 noiembrie 2015, pachetul OCDE a fost avizat și de liderii G20.
(14) Lucrările privind acțiunea 13 din planul de acțiune privind BEPS au avut ca rezultat un set de standarde pentru furnizarea de informații referitoare la grupurile de întreprinderi multinaționale, inclusiv registrul principal, registrul local și raportul pentru fiecare țară în parte. Prin urmare, la stabilirea normelor privind raportul pentru fiecare țară în parte, este oportun să se ia în considerare standardele OCDE.
(15) În situația în care o entitate constitutivă nu poate obține sau nu poate dobândi toate informațiile necesare pentru a îndeplini cerința de raportare în temeiul prezentei directive, statele membre ar putea considera acest lucru ca un indiciu al necesității de a evalua riscurile de nivel înalt aferente prețurilor de transfer și alte riscuri aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor legate de respectivul grup de întreprinderi multinaționale.
(16) Când un stat membru constată că un alt stat membru nu și-a respectat în mod sistematic obligația de a furniza în mod automat rapoarte pentru fiecare țară în parte, acesta ar trebui să depună eforturi pentru a consulta statul membru respectiv.
(17) Acțiunea Uniunii în domeniul raportării pentru fiecare țară în parte ar trebui să țină seama în continuare, în mod special, de evoluțiile viitoare de la nivelul OCDE. În momentul punerii în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să utilizeze raportul final din 2015 privind acțiunea 13 elaborat în cadrul proiectului OCDE/G20 privind combaterea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, ca sursă de ilustrare sau de interpretare a prezentei directive și pentru a asigura coerența aplicării acesteia în toate statele membre.
(18) Este necesar să se specifice cerințe lingvistice pentru schimbul de informații între statele membre cu privire la rapoartele pentru fiecare țară în parte. De asemenea, este necesar să se adopte modalitățile practice necesare pentru modernizarea rețelei comune de comunicații definite la articolul 3 punctul 13 din Directiva 2011/16/UE („rețeaua CCN”). Pentru a se asigura condiții uniforme de punere în aplicare a articolului 20 alineatul (6) și a articolului 21 alineatul (6) din Directiva 2011/16/UE, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(19) În vederea unei utilizări mai eficiente a resurselor și a facilitării schimbului de informații, precum și pentru ca statele membre să nu fie nevoite să procedeze fiecare la ajustări similare în cadrul sistemelor lor respective, schimbul de informații ar trebui să se efectueze prin intermediul rețelei CCN. Modalitățile practice necesare pentru actualizarea sistemului ar trebui adoptate de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2) din Directiva 2011/16/UE.
(20) Prin urmare, domeniul de aplicare al schimbului obligatoriu de informații ar trebui extins pentru a include schimbul automat de informații privind raportul pentru fiecare țară în parte.
(21) Raportul anual al statelor membre către Comisie în temeiul articolului 23 din Directiva 2011/16/UE ar trebui să precizeze în detaliu în ce măsură a avut loc raportarea la nivel local în temeiul articolului 8aa din respectiva directivă și al secțiunii 2 punctul 1 din anexa III la respectiva directivă și să conțină o listă a tuturor jurisdicțiilor în care își au rezidența societăți-mamă finale ale unor entități constitutive din Uniune, dar în care nu au fost depuse sau nu s-a făcut schimb de rapoarte complete.
(22) Schimbul de informații în temeiul prezentei directive nu conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui procedeu comercial ori a unor informații a căror divulgare ar fi contrară politicii publice.
(23) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(24) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unei cooperări administrative eficiente între statele membre în condiții compatibile cu buna funcționare a pieței interne, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, din motive de uniformitate și eficacitate, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(25) Prin urmare, Directiva 2011/16/UE ar trebui modificată în consecință,