Începe proba gratuită

Decizie 2018/821 · CELEX 32018D0821

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/821 a Comisiei din 1 iunie 2018 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre [notificată cu numărul C(2018) 3649] (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
01.06.2018
Intrare in vigoare
01.06.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_137_R_0008
Status
Inactiv
Bulgaria gripă aviară inspecție veterinară păsări domestice regiunea Dobrici regiunea Plovdiv restricții comerciale

Recitale

(1) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 a Comisiei (3) a fost adoptată ca urmare a apariției unor focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5 în câteva state membre („statele membre în cauză”) și ca urmare a stabilirii unor zone de protecție și de supraveghere de către autoritățile competente ale statelor membre în cauză în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2005/94/CE a Consiliului (4).

(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 prevede că zonele de protecție și de supraveghere stabilite de autoritățile competente ale statelor membre în cauză în conformitate cu Directiva 2005/94/CE trebuie să cuprindă cel puțin zonele menționate ca zone de protecție și de supraveghere în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare. Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 stabilește, de asemenea, faptul că măsurile care trebuie aplicate în zonele de protecție și de supraveghere, astfel cum se prevede la articolul 29 alineatul (1) și la articolul 31 din Directiva 2005/94/CE, trebuie să fie menținute cel puțin până la datele stabilite pentru zonele respective în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare.

(3) De la data adoptării sale, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 a fost modificată de câteva ori pentru a se ține cont de evoluția situației epidemiologice a gripei aviare în Uniune. În particular, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/696 a Comisiei (5) pentru a se stabili norme referitoare la expedierea transporturilor de pui de o zi din zonele menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247. Modificarea respectivă a ținut cont de faptul că puii de o zi prezintă un risc foarte mic de răspândire a gripei aviare înalt patogene în raport cu alte produse avicole.

(4) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 a fost, de asemenea, modificată ulterior prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1841 a Comisiei (6) pentru a consolida măsurile de control al bolilor aplicabile în zonele în care există un risc crescut de răspândire a gripei aviare înalt patogene. În consecință, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 prevede în prezent stabilirea la nivelul Uniunii a unor zone de restricții suplimentare în statele membre în cauză, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (4) din Directiva 2005/94/CE, ca urmare a izbucnirii unui focar epidemic sau a unor focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă, precum și durata măsurilor care trebuie să se aplice în zonele respective. Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 stabilește în prezent și norme pentru expedierea păsărilor de curte vii, a puilor de o zi și a ouălor pentru incubație din zonele de restricții suplimentare în alte state membre, sub rezerva respectării anumitor condiții.

(5) În plus, anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 a fost modificată de multe ori, în principal pentru a se ține cont de modificările limitelor zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre în cauză în conformitate cu Directiva 2005/94/CE.

(6) Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 a fost modificată cel mai recent prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/697 a Comisiei (7), ca urmare a notificării de către Bulgaria a apariției unor noi focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5 în exploatații avicole situate în regiunea Plovdiv din statul membru respectiv. Bulgaria a notificat Comisiei și faptul că a luat măsurile necesare în conformitate cu Directiva 2005/94/CE ca urmare a apariție respectivelor focare epidemice recente, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul exploatațiilor avicole în care s-au constatat cazuri de infecții.

(7) De la data celei mai recente modificări a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/247 prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/697, Bulgaria a notificat Comisiei apariția unui focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5N8 într-o exploatație avicolă situată în regiunea Dobrich din statul membru respectiv.

(8) Bulgaria a notificat Comisiei și faptul că a luat măsurile necesare în conformitate cu Directiva 2005/94/CE ca urmare a respectivului focar epidemic nou, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul exploatației avicole din statul membru respectiv în care s-au constatat cazuri de infecții.

(9) Comisia a examinat măsurile respective în colaborare cu Bulgaria și admite că limitele zonelor de protecție și de supraveghere, stabilite de autoritatea competentă din Bulgaria, se află la o distanță suficientă față de exploatația avicolă în care a fost confirmat noul focar epidemic.

(10) Pentru a se preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a se evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se descrie rapid la nivelul Uniunii, în colaborare cu Bulgaria, zonele de protecție și de supraveghere stabilite în Bulgaria în conformitate cu Directiva 2005/94/CE, ca urmare a noului focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă apărut în statul membru respectiv.

(11) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 ar trebui actualizată pentru a se ține seama de situația epidemiologică actualizată a gripei aviare înalt patogene din Bulgaria. În particular, în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 ar trebui incluse zonele de protecție și de supraveghere nou stabilite din Bulgaria, care fac, în prezent, obiectul unor restricții în conformitate cu Directiva 2005/94/CE.

(12) Prin urmare, anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 ar trebui modificată în sensul actualizării regionalizării la nivelul Uniunii cu scopul de a include zonele de protecție și de supraveghere stabilite în Bulgaria în conformitate cu Directiva 2005/94/CE, ca urmare a noului focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă apărut în statul membru respectiv, precum și durata restricțiilor aplicabile în zonele respective.

(13) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 ar trebui modificată în consecință.

(14) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.