Recitale
(1) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 a Comisiei (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1593 a Comisiei (4), a fost adoptată ca urmare a apariției unor focare de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5 într-o serie de state membre („statele membre în cauză”) și a stabilirii unor zone de protecție și de supraveghere de către autoritățile competente ale statelor membre în cauză în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2005/94/CE a Consiliului (5).
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 prevede că zonele de protecție și de supraveghere stabilite de autoritățile competente ale statelor membre în cauză în conformitate cu Directiva 2005/94/CE trebuie să cuprindă cel puțin zonele desemnate ca zone de protecție și de supraveghere în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare.
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 stabilește, de asemenea, că măsurile care trebuie aplicate în zonele de protecție și de supraveghere, astfel cum se prevede la articolul 29 alineatul (1) și la articolul 31 din Directiva 2005/94/CE, trebuie să fie menținute cel puțin până la datele stabilite pentru zonele respective în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare.
(4) În funcție de situația epidemiologică în ceea ce privește gripa aviară înalt patogenă, statul membru în cauză poate stabili zone de restricție suplimentare în jurul sau lângă zonele de protecție și de supraveghere, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Directiva 2005/94/CE.
(5) Pentru a consolida măsurile de control al bolilor, statele membre în cauză ar trebui să stabilească zone de restricție suplimentare pe teritoriul lor în cazul în care ancheta epidemiologică a identificat un risc semnificativ de răspândire a bolii, ținând seama de criteriile prevăzute la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 2005/94/CE care includ, printre altele, situarea geografică, localizarea și proximitatea exploatațiilor, numărul estimativ al păsărilor de curte, circulația acestora și modelele comerciale, precum și instalațiile și personalul disponibil pentru a pune în aplicare controlul acestor zone.
(6) În plus, articolul 32 din directiva respectivă prevede că autoritatea competentă poate dispune ca unele măsuri sau toate măsurile care trebuie să fie aplicate în zonele de protecție și de supraveghere să se aplice în interiorul zonelor de restricție suplimentare.
(7) Din motive de claritate și pentru a ține la curent statele membre, țările terțe și părțile interesate cu privire la evoluția situației epidemiologice din Uniune, zonele de restricție suplimentare respective ar trebui, de asemenea, să facă obiectul Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/247 și să fie enumerate în anexa la decizia respectivă. Anexa respectivă ar trebui să stabilească data până la care se menține aplicarea măsurilor de protecție în zonele de restricție suplimentare, luând în considerare situația epidemiologică din Uniune în ceea ce privește gripa aviară înalt patogenă.
(8) Statele membre în cauză ar trebui să interzică expedierea de transporturi de păsări de curte vii, de pui de o zi și de ouă pentru incubație din zonele desemnate ca zone de restricție suplimentare în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 către alte state membre, cu excepția cazului în care statele membre în cauză autorizează expedierea unor astfel de transporturi în anumite condiții.
(9) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247, astfel cum a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/696 a Comisiei (6), stabilește condițiile pentru expedierea transporturilor de pui de o zi din zonele desemnate ca zone de protecție și de supraveghere în anexa la respectiva decizie, ținând seama de riscul scăzut de răspândire a gripei aviare înalt patogene prin acest produs. Ar trebui, de asemenea, să se aplice condiții similare pentru expedierea din statul membru în cauză de pui de o zi din zonele de restricție suplimentare enumerate în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 către alte state membre.
(10) În plus, statelor membre în cauză ar trebui să li se permită să autorizeze expedierea de ouă pentru incubație din zonele de restricție suplimentare deoarece este puțin probabil ca acestea să transmită gripa aviară înalt patogenă la alte păsări de curte, în special dat fiind faptul că suprafața lor trebuie să fie dezinfectată înainte de expedierea către alte state membre, iar stațiile de incubație de origine și de destinație trebuie să respecte normele de igienă necesare prevăzute în anexa II la Directiva 2009/158/CE a Consiliului (7).
(11) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 ar trebui să fie modificată pentru a stabili condițiile în care statele membre de expediție în cauză pot autoriza expedierea de pui de o zi și de ouă pentru incubație din zonele de restricție suplimentare către alte state membre.
(12) Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 ar trebui să fie modificată pentru a include o nouă parte, partea C, care să menționeze zonele de restricție suplimentare stabilite de către statul membru în cauză, în conformitate cu Directiva 2005/94/CE, și durata restricțiilor aplicabile în zonele de restricție suplimentare.
(13) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/977 a Comisiei (8), astfel încât data aplicării sale să fie prelungită până la 31 decembrie 2017.
(14) Ca urmare a creșterii riscului apariției sezoniere a bolii respective în cadrul Uniunii, măsurile care trebuie să fie aplicate în zonele enumerate în anexa la decizia de punere în aplicare respectivă ar putea să se aplice și după data respectivă, în cazul apariției unor noi focare epidemice în Uniune. Prin urmare, este oportun să se prelungească perioada de aplicare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/247 până la 31 mai 2018.
(15) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 ar trebui modificată în consecință.
(16) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,