Începe proba gratuită

Regulament 2017/1181 · CELEX 32017R1181

Regulamentul delegat (UE) 2017/1181 al Comisiei din 2 martie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/117 de stabilire a unor măsuri de conservare în domeniul pescuitului pentru protecția mediului marin în Marea Baltică și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2015/1778

Data act
02.03.2017
Intrare in vigoare
24.07.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_171_R_0002
Status
In vigoare
conservarea peștelui controlul pescuitului Danemarca drept de pescuit Germania Marea Baltică pescuit în mare Polonia Suedia zonă de pescuit

Recitale

(1) În temeiul articolului 11 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, statele membre sunt împuternicite să adopte măsuri de conservare în domeniul pescuitului care sunt aplicabile în apele lor și necesare în scopul respectării obligațiilor care le revin în temeiul legislației Uniunii în domeniul mediului, inclusiv articolul 6 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului (2) și articolul 13 alineatul (4) din Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3).

(2) Articolul 6 din Directiva 92/43/CEE prevede că statele membre trebuie să stabilească, pentru ariile speciale de conservare, măsurile de conservare necesare în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale și ale speciilor prezente pe teritoriul siturilor enumerate în anexele la directiva respectivă. De asemenea, în conformitate cu același articol, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea semnificativă a speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii.

(3) În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Directiva 2008/56/CE, statele membre trebuie să adopte programe de măsuri, inclusiv măsuri de protecție spațială, care să contribuie la rețele coerente și reprezentative de zone marine protejate, cuprinzând în mod adecvat diversitatea ecosistemelor componente, ca de exemplu arii speciale de conservare în sensul Directivei privind habitatele, arii speciale de protecție în sensul Directivei privind păsările (4) și zone marine protejate, astfel cum au fost convenite de Comunitate sau de statele membre interesate în cadrul acordurilor internaționale sau regionale la care acestea sunt părți.

(4) Atunci când un stat membru consideră că trebuie adoptate unele măsuri în scopul respectării obligațiilor care îi revin în temeiul legislației Uniunii în domeniul mediului, iar alte state membre au un interes direct în gestionarea pescuitului care ar urma să fie afectat de aceste măsuri, Comisia are competența de a adopta astfel de măsuri prin intermediul unor acte delegate, în urma unei recomandări comune depuse de statele membre interesate.

(5) La 5 septembrie 2016, Comisia a adoptat Regulamentul delegat (UE) 2017/117 (5) de stabilire a unor măsuri de conservare în domeniul pescuitului pentru protecția mediului marin în Marea Baltică și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2015/1778 al Comisiei (6).

(6) În conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, Danemarca a furnizat Comisiei și statelor membre care au un interes direct de gestionare a informațiilor relevante în legătură cu anumite măsuri suplimentare necesare, inclusiv motivele, dovezile științifice pe care se bazează și detaliile privind punerea în aplicare în practică și asigurarea respectării lor.

(7) La 30 noiembrie 2016, Danemarca, Suedia, Germania și Polonia au înaintat Comisiei o recomandare comună pentru măsuri de conservare în domeniul pescuitului destinate protecției structurilor de recif din trei situri Natura 2000 daneze suplimentare din Marea Baltică. Această recomandare a fost depusă după consultarea Consiliului consultativ pentru Marea Baltică.

(8) Măsurile recomandate includ interdicția activităților de pescuit cu unelte mobile de pescuit de fund în zonele cu recife (habitat de tip 1170) și în zonele-tampon din jur.

(9) Activitățile de pescuit de fund cu unelte mobile de pescuit de fund au un impact negativ asupra habitatelor recifelor deoarece astfel de activități afectează atât structurile de recif, cât și biodiversitatea care caracterizează recifele. Prin urmare, interdicția de a pescui cu astfel de unelte în zonele de recif relevante daneze, astfel cum este prevăzută în recomandarea comună, ar trebui inclusă în Regulamentul delegat (UE) 2017/117.

(10) În avizul său științific din 6 decembrie 2016, Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) (7) afirmă că obiectivele propuse de conservare din ariile speciale menționate în recomandarea comună nu pot fi atinse pe deplin în lipsa unor măsuri adecvate de împiedicare a activității de pescuit în ariile respective.

(11) CSTEP a constatat anumite probleme în ceea ce privește controlul și asigurarea respectării măsurilor de conservare în siturile vizate. Statele membre trebuie să adopte măsuri adecvate, să aloce resurse corespunzătoare și să creeze structurile necesare pentru asigurarea controlului, inspectării și executării activităților desfășurate în sfera politicii comune în domeniul pescuitului (PCP). Aceste măsuri pot include, de exemplu, cerința ca toate navele vizate să transmită pozițiile lor VMS mai frecvent sau cerința de a identifica zonele cu risc ridicat în cadrul sistemului național de control bazat pe gestionarea riscurilor, pentru a răspunde la preocupările CSTEP.

(12) Danemarca a furnizat informații detaliate cu privire la măsurile care asigură monitorizarea și controlul, ținând seama de nivelul actual al activității de pescuit din aceste zone. Aceste măsuri de control includ inspecții ale activităților de pescuit maritim și monitorizarea permanentă de către Centrul Danez de Monitorizare a Activităților de Pescuit prin sistemul bazat pe gestionarea riscurilor. Se utilizează și sistemul automat de identificare pentru a se completa datele VMS.

(13) Este important să se asigure evaluarea măsurilor introduse prin prezentul regulament, în special în ceea ce privește controlul respectării interdicțiilor de pescuit. Prin urmare, Danemarca ar trebui să realizeze o evaluare suplimentară după cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, în scopul de a asigura respectarea interdicțiilor de pescuit.

(14) Regulamentul delegat (UE) 2017/117 ar trebui modificat în consecință.

(15) Măsurile de conservare în domeniul pescuitului stabilite de prezentul regulament nu aduc atingere niciunor alte măsuri de gestionare existente sau viitoare care vizează conservarea siturilor în cauză, incluzând măsurile de conservare în domeniul pescuitului,

Articolul 1

Modificarea Regulamentului delegat (UE) 2017/117

Regulamentul delegat (UE) 2017/117 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 2, litera (c) se elimină. 2. Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 Examinare (1) Până la 30 iunie 2017, Danemarca, Germania și Suedia evaluează punerea în aplicare a măsurilor stabilite la articolele 3 și 4 în zonele 1-7 astfel cum sunt definite în anexă. (2) Până la 31 iulie 2017, Danemarca, Germania și Suedia înaintează Comisiei un raport de sinteză al evaluării menționate la alineatul (1). (3) Până la 31 octombrie 2018, Danemarca, Suedia, Germania și Polonia evaluează punerea în aplicare a măsurilor stabilite la articolele 3 și 4 în zonele 8, 9 și 10 astfel cum sunt definite în anexă. (4) Până la 30 noiembrie 2018, Danemarca, Suedia, Germania și Polonia înaintează Comisiei un raport de sinteză al evaluării menționate la alineatul (3).” 3. Anexa se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.