Recitale
(1) În conformitate cu articolul 35 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate prin care să condiționeze acordarea plăților de utilizarea semințelor certificate de anumite soiuri de cânepă și să stabilească procedura pentru determinarea soiurilor de cânepă și pentru verificarea conținutului lor de tetrahidrocanabinol („conținutul de THC”) menționat la articolul 32 alineatul (6) din regulamentul respectiv. În prezent, articolul 9 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei (2) prevede doar obligația de utilizare a semințelor din soiurile enumerate în „Catalogul comun al soiurilor de plante agricole” și de utilizare a semințelor certificate în conformitate cu Directiva 2002/57/CE a Consiliului (3). Normele privind determinarea soiurilor de cânepă și verificarea conținutului lor de THC, stabilite în prezent la articolul 45 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei (4) și în anexa la regulamentul respectiv ar trebui să fie incluse la articolul 9 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014.
(2) Normele privind determinarea soiurilor de cânepă și verificarea conținutului lor de THC sunt bazate pe prezumția potrivit căreia cânepa este cultivată drept cultură principală, însă nu sunt întru totul adecvate pentru cânepa cultivată drept cultură secundară. Deoarece această a doua metodă de cultivare s-a dovedit potrivită pentru cânepa industrială și compatibilă cu cerințele în materie de mediu, este justificată adaptarea ambelor dispoziții pentru a ține seama de caracteristicile cânepii cultivate drept cultură secundară. În contextul respectiv, este oportun, de asemenea, să se furnizeze o definiție a cânepii cultivate drept cultură secundară.
(3) Articolul 24 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 prevede cerințe pentru activarea drepturilor la plată. Pentru a se evita orice interpretare divergentă, este oportun să se precizeze că, în scopul articolului 31 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, și o parte a unui drept la plată este considerată activată integral. Totuși, ar trebui să se precizeze explicit că plata se calculează pe baza părții corespunzătoare a unui hectar eligibil.
(4) Articolele 38-48 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 prevăd norme de completare a dispozițiilor referitoare la practicile de ecologizare stabilite de Regulamentul (UE) nr. 1307/2013. Din experiența dobândită în primul an în care au fost aplicate practicile respective, rezultă că este necesară modificarea anumitor aspecte ale normelor respective, în scopul simplificării implementării practicilor de ecologizare, în beneficiul fermierilor și al administrațiilor naționale, cu menținerea sau îmbunătățirea, în același timp, a mediului și a impactului asupra climei. În special, modificările ar trebui să contribuie la implementarea acțiunilor identificate în concluziile Evaluării intermediare a Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020 și să permită realizarea de progrese în privința suprafețelor agricole vizate de măsuri legate de biodiversitate în cadrul politicii agricole comune (5).
(5) În normele privind calcularea proporțiilor diferitelor culturi pentru diversificarea culturilor, prevăzute la articolul 40 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, perioada de diversificare a culturilor se bazează pe practicile de cultivare tradiționale din statele membre. Este oportun să se permită statelor membre să stabilească perioade diferite la nivel regional sau subregional pentru a ține seama de diversele condiții climatice de pe teritoriul unui stat membru. În unele situații specifice, dacă există o varietate semnificativă de culturi pe o suprafață mică, ar trebui să fie posibil, pentru a se simplifica declararea culturilor cultivate, ca acestea să fie declarate ca o singură cultură mixtă.
(6) În ceea ce privește terenurile lăsate în pârloagă, stabilirea la articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 a unei perioade în care nu ar trebui să existe producție agricolă este fundamentală pentru asigurarea eficacității unor astfel de terenuri în ceea ce privește mediul și pentru evitarea oricăror confuzii cu alte suprafețe, de exemplu cu pășunile. Pentru a se ține seama de condițiile agroclimatice diferite de pe teritoriul Uniunii, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili astfel de perioade în așa fel încât să le permită fermierilor să reia cultivarea culturilor principale înainte de sfârșitul anului. Totuși, o astfel de perioadă nu ar trebui să fie mai scurtă de șase luni, pentru a se putea îndeplini obiectivele de eficacitate în ceea ce privește mediul și pentru evitarea oricăror confuzii cu alte suprafețe.
(7) Distincția dintre diversele elemente de peisaj enumerate la articolul 45 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 este o sursă de incertitudine pentru fermieri la momentul declarării zonelor de interes ecologic. În scopul reducerii acestei incertitudini, al simplificării gestionării schemei de către autoritățile statelor membre și al diminuării complexității cu care se confruntă fermierii atunci când declară zonele de interes ecologic, gardurile vii și benzile împădurite menționate la litera (a) a dispoziției menționate și arborii în aliniament menționați la litera (c) a aceleiași dispoziții ar trebui grupați ca un singur tip de elemente de peisaj, astfel încât să li se aplice o singură limită de dimensiune. Mai mult, din aceleași motive, suprafețele menționate la articolul 45 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 ar trebui grupate în cadrul pâlcurilor arbustive din zona de câmpie.
(8) În plus, chiar dacă, după cum se menționează la considerentul 51 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, dimensiunile maxime ale elementelor de peisaj sunt necesare pentru a se garanta că suprafața este predominant agricolă, respectivele limite de dimensiune nu ar trebui să ducă la excluderea elementelor care depășesc dimensiunile în cauză, dar care sunt valoroase pentru biodiversitate. Prin urmare, suprafața care s-ar putea califica drept element de peisaj în temeiul articolului 45 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 ar trebui calculată până la dimensiunea maximă a elementului de peisaj.
(9) Având în vedere marele beneficiu de mediu al vegetației riverane menționate la articolul 45 alineatul (4) al cincilea paragraf și la articolul 45 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, este oportun să se prevadă că toată vegetația riverană ar trebui luată în calcul atunci când se calculează zonele de interes ecologic.
(10) Din aceleași motive menționate la considerentele 7 și 8 în ceea ce privește articolul 45 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, marginile de câmpuri, menționate în prezent la litera (e) a dispoziției respective, ar trebui fuzionate cu zonele tampon de la articolul 45 alineatul (5) din același regulament și ar trebui stabilită o singură limită de dimensiune în ceea ce privește zonele tampon și marginile de câmpuri. Respectiva dimensiune maximă în ceea ce privește zonele tampon și marginile de câmpuri ar trebui să se refere la suprafața care poate fi calificată drept zone tampon și margini de câmpuri în temeiul articolului 45 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014. Pentru a le oferi fermierilor flexibilitate maximă, definiția zonelor tampon din cadrul GAEC 1, CRMG 1 sau CRMG 10, menționate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și a marginilor de câmpuri protejate prin GAEC 7, CRMG 2 sau CRMG 3, menționate în aceeași anexă, ar trebui completate cu alte zone tampon și margini de câmpuri, însemnând orice fel de benzi care nu sunt cuprinse în aceste două categorii în cadrul normelor de ecocondiționalitate.
(11) Articolul 46 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 permite elementelor de peisaj și zonelor tampon adiacente terenurilor arabile să fie considerate zone de interes ecologic. În scopul maximizării beneficiului pentru mediu al elementelor de peisaj și al zonelor tampon menționate la articolul 45 alineatele (4) și (5) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 și pentru a se încuraja protejarea și întreținerea elementelor suplimentare, această dispoziție ar trebui completată de norme care să ofere flexibilitate, ținând seama de alte elemente valoroase în ceea ce privește mediul care corespund definiției acestor tipuri de zone de interes ecologic și care nu sunt adiacente terenurilor arabile ale exploatației. Prin urmare, în cazul în care o astfel de zonă tampon sau margine de câmp sau un astfel de element de peisaj este adiacent(ă) zonei de interes ecologic direct adiacente terenului arabil al unei exploatații, respectiva zonă tampon sau margine de câmp sau respectivul element de peisaj ar trebui recunoscut(ă) ca zonă de interes ecologic.
(12) Din aceleași motive menționate la considerentele 7 și 8 în ceea ce privește articolul 45 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, dimensiunile maxime stabilite în ceea ce privește benzile de hectare eligibile aflate de-a lungul marginilor de pădure menționate la articolul 45 alineatul (7) din regulamentul respectiv ar trebui să se refere la suprafața care poate fi calificată drept astfel de benzi în temeiul dispoziției respective.
(13) În lumina dispozițiilor articolului 46 alineatul (2) primul paragraf litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, este oportun să se precizeze că stabilirea cerințelor referitoare la utilizarea îngrășămintelor minerale și/sau a produselor de protecție a plantelor este relevantă doar în cazul în care sunt autorizați astfel de factori de producție.
(14) Termenul-limită existent pentru semănarea culturilor secundare și a stratului vegetal, prevăzut la articolul 45 alineatul (9) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, nu se potrivește întotdeauna cu condițiile agronomice și climatice. În scopul îndeplinirii în mai bune condiții a obiectivelor de mediu ale acestui tip de zonă de interes ecologic, este oportun ca termenul-limită pentru semănarea culturilor secundare și a stratului vegetal să fie înlocuit cu o perioadă minimă de timp pe parcursul căreia trebuie să existe zone ocupate cu culturi secundare și strat vegetal. Pentru a se acorda flexibilitatea necesară luării în calcul a condițiilor meteorologice sezoniere, ar trebui să se permită statelor membre să stabilească perioada respectivă la cel mai potrivit nivel din punct de vedere geografic. Totuși, deoarece permanența pe pământ a culturilor secundare și a stratului vegetal este un factor-cheie pentru asigurarea unei absorbții eficace a nitraților reziduali și pentru acoperirea solului în perioada în care suprafața nu este acoperită de cultura principală, lungimea minimă a perioadei ar trebui stabilită la nivelul Uniunii. Pentru a se păstra consecvența cu interpretarea oferită în privința definiției ierbii sau a altor plante furajere erbacee de la articolul 4 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, ar trebui să fie posibilă și subînsămânțarea unor culturi de leguminoase în cultura principală. Mai mult, pentru a se asigura consecvența între practicile echivalente vizate de angajamente și schemele de certificare menționate la articolul 43 alineatul (3) literele (a) și, respectiv, (b) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, ar trebui armonizate normele referitoare la culturile secundare sau la stratul vegetal care se califică drept zone de interes ecologic.
(15) Chiar dacă, în general, doar suprafețele cu culturi fixatoare de azot cultivate ca specii pure ar trebui să se califice drept zone de interes ecologic, dat fiind că, potrivit practicilor de cultivare tradiționale, culturile de acest gen sunt adesea amestecate cu alte culturi, este oportun să se permită, în temeiul articolului 45 alineatul (10) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, ca suprafețele cu amestecuri să se poată califica, de asemenea, drept zone de interes ecologic, cu condiția să se asigure preponderența culturilor fixatoare de azot în cadrul amestecurilor respective. În plus, din experiența dobândită prin aplicarea articolului 45 alineatul (10) primul paragraf din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 și în lumina implementării Directivei 91/676/CEE a Consiliului (7) și a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8) rezultă că este superfluu să se prevadă norme specifice referitoare la localizarea acestor culturi fixatoare de azot. În schimb, și în scopul consolidării eforturilor statelor membre de diminuare a riscului de percolare a azotului toamna, ar trebui să se permită statelor membre să stabilească, dacă este necesar, condiții suplimentare referitoare la culturile fixatoare de azot. Mai mult, pentru a se asigura consecvența între practicile echivalente vizate de angajamente și schemele de certificare menționate la articolul 43 alineatul (3) literele (a) și, respectiv, (b) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, ar trebui armonizate normele referitoare la culturile fixatoare de azot care se califică drept zonă de interes ecologic.
(16) Experiența dobândită prin aplicarea Regulamentului delegat (UE) nr. 639/2014 a dovedit că anumite dispoziții legate de tipurile de zone de interes ecologic trebuie să fie mai detaliate în ceea ce privește cerința referitoare la absența oricărei producții, inclusiv normele referitoare la tăierea ierbii și pășunat, în scopul îndeplinirii obiectivului referitor la biodiversitate și al asigurării consecvenței cu alte instrumente ale politicii agricole comune. În special, în ceea ce privește cerința referitoare la absența oricărei producții agricole aplicabilă tipurilor de zone de interes ecologic menționate la articolul 45 alineatul (2), la articolul 45 alineatul (4) litera (e) și la articolul 45 alineatele (5) și (7) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, ar trebui să se precizeze că producția ar trebui înțeleasă ca activitate agricolă în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (i) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, nu în sensul mai amplu al articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctele (ii) și (iii) din același regulament, și nu ar trebui să afecteze normele referitoare la acoperirea minimă a solului în cadrul GAEC 4 menționată în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. În plus, pentru maximizarea beneficiilor pentru mediu, ar trebui să se stimuleze întreprinderea de acțiuni de către fermieri, în special prin facilitarea polenizării, în scopul protejării și îmbunătățirii biodiversității, și prin încercarea de a crea un strat vegetal pentru acoperirea solului, acțiuni care sunt, de exemplu, vizate de un angajament de agromediu și climă.
(17) Având în vedere că cele trei tipuri principale de suprafețe declarate de fermieri ca zone de interes ecologic în primul an de punere în aplicare a articolului 46 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt suprafețe care sunt sau ar putea fi productive, și anume terenuri lăsate în pârloagă, culturi secundare sau strat vegetal și culturi fixatoare de azot, este probabil ca în zonele de interes ecologic să fie utilizate produse de protecție a plantelor. Așadar, în scopul protejării și îmbunătățirii biodiversității în conformitate cu obiectivele „ecologizării”, este oportun să se interzică utilizarea produselor de protecție a plantelor asupra următoarelor zone de interes ecologic care sunt sau ar putea fi productive: terenurile lăsate în pârloagă, benzile de hectare eligibile aflate de-a lungul marginilor de pădure cu producție, culturile secundare sau straturile vegetale și culturile fixatoare de azot. În cazurile în care culturile secundare sau stratul vegetal sunt stabilite prin subînsămânțarea ierbii sau a culturilor de leguminoase în cultura principală, pentru a se evita, din motive de proporționalitate, consecințele pentru gestionarea culturii principale, interdicția respectivă ar trebui să se aplice din momentul recoltării culturii principale. Pentru a se asigura consecvența interdicției cu practicile economice obișnuite, pentru a se asigura securitatea juridică și pentru a se evita dificultățile administrative cu care se confruntă fermierii și administrațiile naționale, ar trebui să se specifice că interdicția pentru subînsămânțare ar trebui să se aplice pentru cel puțin o perioadă minimă egală cu perioada minimă în care trebuie să existe zonele acoperite cu culturi secundare sau cu strat vegetal, în cazul în care acestea sunt stabilite prin semănarea unui amestec de specii de cultură, sau până la semănarea următoarei culturi principale.
(18) Articolul 49 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 prevede normele care reglementează accesul persoanelor juridice la plata pentru tinerii fermieri prevăzută la articolul 50 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013. Din experiența dobândită prin aplicarea articolului 49 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 rezultă că ar trebui furnizată o clarificare suplimentară privind interpretarea cerinței prevăzute la articolul 50 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 în ceea ce privește momentul la care un tânăr fermier care exercită efectiv și durabil controlul asupra persoanei juridice trebuie să respecte limita de vârstă. În special, este oportun să se precizeze că tânărul fermier trebuie să respecte limita de vârstă de 40 de ani în anul primei depuneri a unei cereri în cadrul schemei de plată de bază sau al schemei de plată unică pe suprafață de către persoana juridică în care controlul este exercitat de un tânăr fermier.
(19) În conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, cuantumul per unitate al sprijinului cuplat facultativ este rezultatul raportului dintre cuantumul stabilit pentru finanțarea măsurii relevante și limita cantitativă fixată în temeiul articolului 53 alineatul (2) primul paragraf sau numărul de hectare/animale eligibile pentru sprijin în anul în cauză. Este oportună reformularea dispoziției în așa fel încât statele membre să poată stabili cuantumul per unitate la o valoare din intervalul dintre aceste două valori dacă numărul unităților eligibile este inferior limitei cantitative.
(20) Potrivit articolului 64 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, statele membre care aplică schema de plată unică pe suprafață în conformitate cu articolul 36 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 trebuie să notifice Comisiei, până la data de 1 septembrie a fiecărui an, numărul total de hectare declarate de fermieri în cadrul schemei respective. Informațiile respective sunt însă notificate Comisiei anual și mai detaliat în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014. Așadar, articolul 64 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 poate fi eliminat.
(21) Din experiența dobândită de Comisie prin gestionarea notificărilor legate de ecologizare în temeiul articolului 65 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 rezultă că ar trebui efectuate unele ajustări în ceea ce privește conținutul notificărilor, inclusiv în legătură cu dispozițiile referitoare la ecologizare din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 modificate de prezentul regulament.
(22) În conformitate cu articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, pentru fiecare măsură de sprijin cuplat și pentru fiecare dintre tipurile specifice de agricultură sau dintre sectoarele agricole specifice în cauză, statele membre trebuie să notifice Comisiei numărul total al beneficiarilor, cuantumul plăților care au fost acordate, precum și suprafața totală și numărul total de animale pentru care a fost plătit efectiv sprijinul.
(23) Începând cu anul de cerere 2015, numărul total al beneficiarilor și suprafața totală sau numărul total de animale pentru care s-au depus cereri și care au fost determinate pentru fiecare măsură de sprijin cuplat facultativ sunt notificate de statele membre în conformitate cu articolul 9 alineatele (1) și (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014. Mai mult, începând cu anul de cerere 2016, cuantumurile plăților care au fost acordate pentru fiecare măsură de sprijin cuplat vor fi incluse de statele membre în comunicările de informații în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei (9). Prin urmare, articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 ar trebui eliminat.
(24) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 ar trebui modificat în consecință.
(25) Ca urmare a modificării anumitor dispoziții din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 referitoare la tipurile de zone de interes ecologic, este necesară modificarea anexei X la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, în special pentru adaptarea listei tipurilor de zone de interes ecologic și a factorilor corespunzători, acolo unde este necesar. Considerentul 45 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 subliniază importanța stabilirii în mod coerent a zonelor de interes ecologic. Așadar, factorii de conversie și de ponderare aplicabili practicilor echivalente trebuie să fie coerenți cu factorii aplicabili unor practici standard similare sau identice. În scopul de a se garanta securitatea juridică și tratamentul egal al fermierilor, anexa X la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 ar trebui modificată în consecință.
(26) Prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării. Totuși, deoarece clarificarea articolului 49 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 și reformularea articolului 53 alineatul (2) al doilea paragraf din același regulament reflectă o interpretare dată dispozițiilor respective de la momentul aplicării regulamentului respectiv, este oportun ca modificările menționate să se aplice retroactiv. Având în vedere timpul de care au nevoie autoritățile naționale pentru a-și actualiza instrumentele administrative existente și pentru a informa fermierii cu suficient timp înainte în privința modificărilor aduse de prezentul regulament dispozițiilor referitoare la ecologizare, modificările în cauză ar trebui să se aplice doar în ceea ce privește cererile de ajutor referitoare la anii calendaristici care încep din 1 ianuarie 2018 și ulterior. Totuși, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica modificările în ceea ce privește cererile de ajutor referitoare la anul calendaristic 2017, ținând seama, în același timp, de faptul că eventualele decizii luate în acest sens trebuie să fie coerente din perspectiva fermierilor. Ar trebui să se prevadă o obligație de notificare în ceea ce privește modificările aduse în consecință notificărilor precedente referitoare la anul calendaristic respectiv,