Recitale
(1) Pentru a stabili dacă persoanele efectuează tranzacții pe cont propriu sau dacă furnizează servicii de investiții în instrumente financiare derivate pe mărfuri, certificate de emisii și în instrumentele financiare derivate pe acestea în Uniune ca o activitate auxiliară în raport cu activitatea lor principală, evaluarea ar trebui să se efectueze la nivel de grup. În conformitate cu articolul 2 punctul 11 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2), se consideră că un grup cuprinde societatea-mamă și toate filialele acesteia și că include entitățile domiciliate în Uniune și în țările terțe, indiferent dacă grupul își are sediul în interiorul sau în afara Uniunii.
(2) Evaluarea ar trebui să se realizeze sub forma a două teste, ambele având la bază activitatea de tranzacționare a persoanelor din cadrul grupului, iar calculele ar trebui efectuate pentru fiecare clasă de active în parte. Cu ajutorul primului test ar trebui să se stabilească dacă persoanele din cadrul grupului au calitatea de mari participanți în raport cu dimensiunea pieței financiare în cazul respectivei clase de active și dacă, în consecință, acestea ar trebui să obțină autorizarea ca firmă de investiții. În baza celui de al doilea test ar trebui să se stabilească dacă persoanele din cadrul grupului tranzacționează pe cont propriu sau furnizează servicii de investiții în instrumente financiare derivate pe mărfuri, certificate de emisii sau instrumente financiare derivate pe acestea într-o măsură atât de mare în raport cu activitatea principală a grupului încât activitățile respective nu pot fi considerate ca fiind auxiliare la nivelul grupului și dacă, prin urmare, persoanele ar trebui să obțină autorizarea ca firmă de investiții.
(3) În primul test se compară dimensiunea activității de tranzacționare a unei persoane cu activitatea de tranzacționare globală din Uniune în funcție de clasa de active, pentru a se stabili cota de piață a persoanei respective. Dimensiunea activității de tranzacționare ar trebui să se stabilească prin deducerea din volumul activității de tranzacționare globale desfășurate de persoana respectivă a sumei volumului tranzacțiilor efectuate în scopul asigurării lichidității intragrup sau în scopul managementului riscurilor, în scopul reducerii, măsurabile în mod obiectiv, a riscului direct legat de activitatea comercială sau de activitatea de finanțare a trezoreriei sau în scopul îndeplinirii obligațiilor de a furniza lichidități într-un loc de tranzacționare („tranzacții privilegiate”).
(4) Volumul activității de tranzacționare ar trebui să se stabilească prin valoarea noțională brută a contractelor care au ca obiect instrumente financiare derivate pe mărfuri, certificate de emisii și instrumente financiare derivate pe acestea, pe baza unei medii mobile pe cele trei perioade anuale precedente. Dimensiunea totală a pieței ar trebui să se stabilească pe baza activității de tranzacționare desfășurate în Uniune pentru fiecare clasă de active pentru care este solicitată exceptarea, inclusiv contractele care sunt tranzacționate în locurile de tranzacționare din Uniune și în afara acestora.
(5) Întrucât piețele mărfurilor diferă considerabil în ceea ce privește dimensiunea, numărul de participanți pe piață, nivelul lichidității și alte caracteristici, se aplică praguri diferite pentru clase de active diferite în ceea ce privește testul privind dimensiunea activității de tranzacționare.
(6) Al doilea test prevede două metode pentru stabilirea dimensiunii activității de tranzacționare în vederea comparării acesteia cu dimensiunea activității principale desfășurate de grup. Acest test îmbracă două forme, pentru a reflecta mai bine activitățile subiacente ale persoanelor care intenționează să utilizeze exceptarea, reducând în același timp la minimum sarcina de reglementare și complexitatea punerii în aplicare a testului. Testul pe bază de capital este prezentat ca alternativă la testul pe baza tranzacționării pentru a se ține seama de realitatea economică a grupurilor foarte eterogene care trebuie să evalueze dacă activitatea lor de tranzacționare este auxiliară în raport cu activitățile lor principale, inclusiv a grupurilor care efectuează investiții de capital importante, comparativ cu dimensiunea acestora, în crearea de infrastructuri, de instalații de transport și de producție, precum și a celor care efectuează investiții care nu pot fi acoperite cu ușurință împotriva riscurilor pe piețele financiare. Întrucât ambele forme ale celui de al doilea test răspund unor realități economice subiacente diferite ale diverselor grupuri, ambele teste sunt metode în egală măsură adecvate pentru a stabili dacă activitatea de tranzacționare este auxiliară în raport cu activitatea principală a unui anumit grup.
(7) Dimensiunea activității de tranzacționare, astfel cum este utilizată în temeiul primei metode a celui de al doilea test, este utilizată ca substituent pentru activitatea comercială pe care o desfășoară persoana sau grupul cu titlu de activitate principală. În ceea ce privește persoanele, punerea în practică a acestui substituent ar trebui să fie simplă și eficientă din punctul de vedere al costurilor, întrucât are la bază datele care trebuie deja colectate pentru primul test, testul fiind în același timp reprezentativ.
(8) Acest substituent este adecvat, deoarece se consideră că o entitate rațională care are aversiune la risc, cum ar fi un producător, un operator din sectorul prelucrării sau un consumator de mărfuri sau de certificate de emisii, va acoperi împotriva riscurilor volumul activității comerciale din cadrul activității sale principale cu un volum echivalent de instrumente financiare derivate pe mărfuri, certificate de emisii sau instrumente financiare derivate pe acestea. Prin urmare, volumul întregii activități de tranzacționare cu instrumente financiare derivate pe mărfuri, certificate de emisii sau instrumente financiare derivate pe acestea, cuantificat prin valoarea noțională brută a suportului, este un substituent adecvat pentru dimensiunea activității principale a grupului. Întrucât grupurile a căror activitate principală nu este legată de mărfuri sau certificate de emisii nu ar recurge la instrumentele financiare derivate pe mărfuri sau pe certificate de emisii ca instrument de reducere a riscurilor, tranzacțiile lor cu instrumente financiare derivate pe mărfuri, certificate de emisii sau instrumente financiare derivate pe acestea nu s-ar califica drept tranzacții de acoperire a riscurilor.
(9) Utilizarea instrumentelor financiare derivate pe mărfuri ca instrument de reducere a riscurilor nu poate fi însă considerată un substituent perfect pentru întreaga activitate comercială pe care persoana sau grupul o desfășoară cu titlu de activitate principală, deoarece ar putea să nu ia în considerare alte investiții în active imobilizate care nu sunt legate de piețele instrumentelor financiare derivate. Pentru a corecta potențiala necorelare dintre tranzacțiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri ale unui grup și dimensiunea efectivă a activității sale principale, în special în ceea ce privește grupurile mici, prima metodă a celui de al doilea test ar trebui să conțină un mecanism de sprijin care să recunoască faptul că activitatea de tranzacționare desfășurată de persoanele din cadrul grupului nu ar trebui nici să depășească un anumit procent din oricare dintre pragurile prevăzute la primul test pentru fiecare clasă de active relevantă care va fi considerată auxiliară. Cu cât ponderea activității speculative în ansamblul activității de tranzacționare a unui grup este mai ridicată, cu atât mai mic va fi pragul stabilit în cadrul primului test.
(10) Mecanismul de sprijin care are la bază un grup care nu depășește un anumit procentaj al oricăruia dintre pragurile prevăzute la primul test pentru fiecare clasă de active relevantă este elocvent în special pentru grupurile foarte mici cu impact general neglijabil asupra tranzacționării instrumentelor financiare derivate pe mărfuri pertinente. Pe de o parte, aceste grupuri pot avea obligația de a efectua o analiză costisitoare a activităților lor de tranzacționare pentru a stabili dacă respectiva activitate de tranzacționare reduce sau nu riscul, fără a avea un rezultat concludent cu privire la caracterul auxiliar al activității de tranzacționare. Pe de altă parte, de obicei aceste grupuri nu sunt în măsură să participe la testul pe bază de capital, ca alternativă la testul pe baza tranzacționării. Pentru a se evita impunerea de sarcini disproporționate acestor grupuri, este oportun ca grupurile ale căror activități de tranzacționare pentru fiecare clasă de active relevantă reprezintă mai puțin de o cincime din pragul prevăzut în temeiul primului test să fie considerate drept grupuri care desfășoară respectivele tranzacții cu titlu de activitate auxiliară în raport cu activitatea lor principală. Cu toate acestea, este posibil ca prima metodă din cadrul celui de al doilea test să nu cuantifice în mod corespunzător activitatea principală a persoanelor care efectuează investiții de capital importante, comparativ cu dimensiunea acestora, în crearea de infrastructuri, de instalații de transport și de producție. Și metoda nici nu recunoaște investițiile care nu pot fi acoperite împotriva riscurilor pe piețele financiare. Este, așadar, necesar ca al doilea test să includă o a doua metodă care utilizează un parametru care are la bază capitalul ca indicator de măsurare a faptului că respectiva activitate de tranzacționare este auxiliară în raport cu activitatea principală a grupului.
(11) A doua metodă din cadrul celui de al doilea test utilizează capitalul estimat pe care un grup nefinanciar ar trebui să îl dețină comparativ cu riscul de piață inerent pozițiilor care rezultă din tranzacțiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri, certificate de emisii și instrumente financiare derivate pe acestea, altele decât cele care rezultă din tranzacții privilegiate, ca substituent pentru valoarea activităților auxiliare desfășurate de persoanele din cadrul unui grup. Cadrul elaborat sub auspiciile Comitetului de la Basel și pus în aplicare în Uniune prin Directiva privind cerințele de capital se utilizează pentru a aplica o ponderare proporțională a capitalului noțional la poziții. Conform acestui cadru, poziția netă pe un instrument financiar derivat pe mărfuri, un certificat de emisii sau un instrument financiar derivat pe acesta se stabilește prin compensarea pozițiilor lungi și a pozițiilor scurte pe un anumit tip de contract derivat pe mărfuri, certificat de emisii sau contract derivat pe acesta, cum ar fi un contract futures, o opțiune, un contract forward sau un warrant. Pentru stabilirea poziției nete, compensarea ar trebui să se facă indiferent de locul unde este tranzacționat contractul, de contrapartea la contract sau de scadența contractului. Poziția brută pe un instrument financiar derivat pe mărfuri, un contract pe certificate de emisii sau un contract derivat pe acestea ar trebui, pe de altă parte, să se calculeze prin însumarea pozițiilor nete ale tipurilor de contracte care se referă la o anume marfă, certificat de emisii sau instrument financiar derivat pe acesta. În acest context, pozițiile nete pe un anumit tip de contract derivat pe mărfuri, contract pe certificate de emisii sau contract derivat pe acestea nu ar trebui să fie compensate între ele.
(12) În cadrul celei de a doua metode a celui de al doilea test, valoarea capitalului estimat al unui grup este apoi comparată cu valoarea efectivă a capitalului utilizat de acel grup și care ar trebui să reflecte dimensiunea activității sale principale. Capitalul utilizat se calculează pe baza activelor totale ale grupului minus datoriile curente. Datoriile curente ar trebui să cuprindă datoriile care trebuie decontate în termen de douăsprezece luni.
(13) Testele privind caracterul auxiliar al activității au scopul de a verifica dacă persoanele din cadrul unui grup care nu sunt autorizate în conformitate cu Directiva 2014/65/UE ar trebui să solicite autorizarea ca urmare a dimensiunii relative sau absolute a activității lor cu instrumente financiare derivate pe mărfuri, certificate de emisii și instrumente financiare derivate pe acestea. Așadar, testele privind caracterul auxiliar al activității stabilesc dimensiunea activităților cu instrumente financiare derivate pe mărfuri, certificate de emisii și instrumente financiare derivate pe acestea pe care persoanele din cadrul unui grup le pot efectua fără autorizare în temeiul Directivei 2014/65/UE dat fiind că aceste activități sunt auxiliare în raport cu activitatea principală a grupului. Prin urmare, este oportun să se calculeze dimensiunea activității auxiliare a grupului prin utilizarea de criterii care exclud activitatea desfășurată de membrii grupului autorizați în conformitate cu directiva menționată anterior, în scopul de a evalua dimensiunea activității auxiliare veritabile pe care o desfășoară membrii neautorizați ai grupului.
(14) Pentru ca participanții pe piață să poată să planifice și să își desfășoare activitatea în mod rezonabil și pentru a ține seama de sezonalitatea activității, calculul testelor prin care se stabilește când o activitate este considerată ca fiind auxiliară în raport cu activitatea principală ar trebui să se bazeze pe o perioadă de trei ani. Prin urmare, entitățile ar trebui să evalueze pe o bază anuală dacă încalcă unul din cele două praguri, calculând media simplă pe o bază succesivă de trei ani pentru a putea transmite notificarea anuală autorității competente. Această obligație nu ar trebui să aducă atingere dreptului autorității competente de a solicita în orice moment ca persoana să prezinte un raport cu privire la motivele pentru care consideră că activitatea desfășurată în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (j) punctele (i) și (ii) din Directiva 2014/65/UE este auxiliară în raport cu activitatea sa principală.
(15) Tranzacțiile care pot fi considerate în mod obiectiv ca reducând riscul direct legat de activitatea comercială sau de activitatea de finanțare a trezoreriei și tranzacțiile intragrup ar trebui avute în vedere într-un mod care să asigure consecvența cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Cu toate acestea, în ceea ce privește tranzacțiile cu instrumente financiare derivate care pot fi considerate în mod obiectiv ca reducând riscul direct legat de activitatea comercială sau de activitatea de finanțare a trezoreriei, Regulamentul delegat (UE) nr. 149/2013 al Comisiei (4) se referă numai la instrumentele financiare derivate care nu sunt tranzacționate pe piețe reglementate, în timp ce articolul 2 alineatul (4) din Directiva 2014/65/UE acoperă instrumentele financiare derivate tranzacționate în locuri de tranzacționare. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să țină seama, de asemenea, de instrumentele financiare derivate tranzacționate pe piețe reglementate în legătură cu tranzacțiile care sunt considerate în mod obiectiv ca reducând riscul direct legat de activitatea comercială sau de activitatea de finanțare a trezoreriei.
(16) În unele cazuri, este posibil ca un risc comercial să nu poată fi acoperit prin utilizarea unui contract derivat pe mărfuri direct legat de acesta, și anume un contract care are același suport și aceeași dată de decontare ca riscul care este acoperit. În acest caz, persoana ar putea recurge la acoperirea riscurilor prin substituent, utilizând un instrument strâns corelat pentru a-și acoperi expunerea, cum ar fi un instrument cu un activ suport diferit, dar foarte apropiat din punctul de vedere al comportamentului economic. În plus, acoperirea riscurilor la nivel macro sau de portofoliu ar putea fi utilizată de persoanele care încheie contracte derivate pe mărfuri pentru a acoperi un risc legat de riscurile lor generale sau de riscurile globale ale grupului. Acoperirea riscurilor prin substituent, la nivel macro sau de portofoliu în baza contractelor derivate pe mărfuri poate constitui acoperire a riscurilor în sensul prezentului regulament.
(17) Dacă o persoană care aplică testul privind caracterul auxiliar al activității recurge la acoperirea riscurilor la nivel macro sau de portofoliu, s-ar putea ca aceasta să nu fie în măsură să stabilească o legătură directă între o anumită tranzacție cu un instrument financiar derivat pe mărfuri și un risc specific direct legat de activitățile comerciale și de finanțare a trezoreriei, risc care se dorea a fi acoperit prin încheierea acelei tranzacții. Riscurile direct legate de activitățile comerciale și de finanțare a trezoreriei pot fi complexe, de exemplu, mai multe piețe geografice, produse, orizonturi de timp sau entități. Portofoliul de contracte derivate pe mărfuri încheiate pentru a atenua aceste riscuri pot deriva din sisteme complexe de management al riscurilor. În astfel de cazuri, sistemele de management al riscurilor ar trebui să împiedice clasificarea tranzacțiilor care nu vizează acoperirea riscurilor drept tranzacții de acoperire a riscurilor și să ofere o imagine suficient de dezagregată a portofoliului de acoperire, astfel încât componentele speculative să fie identificate și luate în considerare în calcularea pragurilor. Pozițiile nu ar trebui să se califice drept poziții care reduc riscurile legate de activitatea comercială doar pe motivul că fac parte, pe o bază globală, dintr-un portofoliu de reducere a riscurilor.
(18) Un risc poate evolua în timp și, în vederea adaptării la evoluția riscului, este posibil ca instrumentele financiare derivate pe mărfuri sau certificate de emisii încheiate inițial pentru reducerea riscului legat de activitatea comercială să trebuiască să fie compensate prin utilizarea de contracte derivate pe mărfuri sau certificate de emisii suplimentare. Drept urmare, acoperirea unui risc poate fi obținută printr-o combinație de contracte derivate pe mărfuri sau certificate de emisii, inclusiv prin compensarea contractelor derivate pe mărfuri care închid acele contracte derivate pe mărfuri care nu mai au legătură cu riscul comercial. În plus, evoluția unui risc care a fost abordat prin deschiderea unei poziții pe un instrument financiar derivat pe mărfuri sau certificate de emisii în scopul reducerii acelui risc nu ar trebui să ducă la reevaluarea ulterioară a poziției respective și la concluzia că nu era o tranzacție privilegiată ab initio.
(19) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare înaintat Comisiei de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).
(20) ESMA a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat punctul de vedere al Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, instituit în temeiul articolului 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(21) Din motive de coerență și pentru a asigura buna funcționare a piețelor financiare, este necesar ca dispozițiile prevăzute de prezentul regulament și dispozițiile naționale conexe de transpunere a Directivei 2014/65/UE să se aplice de la aceeași dată,