Recitale
(1) Ar trebui furnizat un cadru care să cuprindă normele aplicabile obligației de compensare, aplicarea acesteia, posibile exceptări și tehnici de atenuare a riscurilor care trebuie stabilite în cazurile în care nu se poate realiza compensarea printr-o contraparte centrală (CPC). În vederea asigurării coerenței între aceste dispoziții, care ar trebui să intre în vigoare în același timp, și pentru a asigura părților interesate și în special persoanelor supuse acestor obligații o imagine cuprinzătoare în privința dispozițiilor și un acces eficient la acestea, este de dorit ca cele mai multe dintre standardele tehnice de reglementare obligatorii în temeiul titlului II din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 să fie incluse într-un singur regulament.
(2) Având în vedere natura mondială a pieței de instrumente financiare derivate extrabursiere, prezentul regulament ar trebui să țină cont de orientările și recomandările relevante convenite la nivel internațional referitoare la reformele pieței de instrumente financiare derivate extrabursiere și la compensarea obligatorie, precum și de normele aferente elaborate în alte jurisdicții. Cadrul de stabilire a obligației de compensare ține în special cont de cerințele privind compensarea obligatorie publicate de Organizația Internațională a Reglementatorilor de Valori Mobiliare. Acest lucru va sprijini cât mai mult convergența cu abordarea din alte jurisdicții.
(3) În vederea identificării cu claritate a unui număr limitat de concepte care derivă din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, precum și pentru precizarea condițiilor tehnice necesare pentru elaborarea prezentului standard tehnic, ar trebui definiți o serie de termeni.
(4) Un acord de compensare indirectă nu ar trebui să expună o CPC, un membru compensator, un client sau un client indirect unui risc suplimentar de contraparte, iar activele și pozițiile clientului indirect ar trebui să beneficieze de un nivel adecvat de protecție. Prin urmare, este esențial ca orice tip de acorduri de compensare indirectă să respecte condițiile minime pentru asigurarea siguranței acestora. În acest scop, părțile implicate în acorduri de compensare indirectă sunt supuse unor obligații specifice. Astfel de acorduri depășesc relația contractuală dintre clienții indirecți și clientul unui membru compensator care furnizează servicii de compensare indirectă.
(5) Regulamentul (UE) nr. 648/2012 prevede obligația ca o CPC să fie un sistem desemnat în temeiul Directivei 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare (3). În consecință, membrii compensatori ai CPC ar trebui să fie considerați participanți în sensul directivei respective. Prin urmare, pentru a asigura clienților indirecți un nivel de protecție echivalent cu cel acordat clienților în temeiul Regulamentului (UE) nr. 648/2012, este necesar să se asigure că acei clienți care furnizează servicii de compensare indirectă sunt instituții de credit, firme de investiții sau instituții de credit ori firme de investiții echivalente dintr-o țară terță.
(6) Ar trebui stabilite acorduri privind compensarea indirectă care să garanteze că clienții indirecți pot obține un nivel de protecție echivalent cu cel al clienților direcți în cazul incapacității de îndeplinire a unor obligații. Într-o situație de incapacitate de îndeplinire a unor obligații ale unui membru compensator care facilitează un acord de compensare indirectă, clienții indirecți ar trebui incluși în transferul de poziții ale clienților către un membru compensator alternativ în temeiul cerințelor în materie de portabilitate instituite de articolele 39 și 48 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Garanții adecvate împotriva incapacității îndeplinirii obligațiilor clienților ar trebui să existe, de asemenea, în cadrul acordurilor privind compensarea indirectă și ar trebui să permită transferul pozițiilor clienților indirecți către un furnizor alternativ de servicii de compensare.
(7) Deoarece acordurile de compensare indirectă pot produce riscuri specifice, toate părțile incluse într-un acord de compensare indirectă, inclusiv membrii compensatori și CPC, ar trebui să identifice, să monitorizeze și să gestioneze periodic orice riscuri semnificative care decurg din acordurile în cauză. Este deosebit de importantă în acest context comunicarea informațiilor între clienții care furnizează servicii de compensare indirecte și membrii compensatori care facilitează aceste servicii. Membrii compensatori ar trebui să utilizeze informațiile furnizate de clienți numai pentru scopuri legate de gestionarea riscurilor și ar trebui să prevină utilizarea abuzivă a informațiilor sensibile din punct de vedere comercial, inclusiv prin recurgerea la bariere eficace între diversele departamente ale unei instituții financiare, pentru evitarea conflictelor de interese.
(8) Atunci când autorizează o CPC să compenseze o clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere, autoritatea competentă are obligația de a trimite o notificare Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP). Această notificare ar trebui să includă informații detaliate care sunt necesare AEVMP pentru desfășurarea procesului de evaluare, inclusiv informații privind lichiditatea și volumul clasei relevante de instrumente financiare derivate extrabursiere. Deși informațiile se transmit dinspre autoritatea competentă către AEVMP, CPC care a solicitat autorizarea ar trebui să furnizeze inițial informațiile necesare autorităților competente, care pot completa ulterior aceste informații.
(9) Deși este posibil să nu fie întotdeauna disponibile toate informațiile care trebuie incluse în notificarea transmisă AEVMP de către autoritatea competentă în scopul îndeplinirii obligației de compensare, în special în ceea ce privește produsele noi, ar trebui furnizate estimările disponibile, inclusiv o precizare clară a ipotezelor cu care s-a operat. Notificarea ar trebui să conțină, de asemenea, informații referitoare la contrapărți, cum ar fi tipul și numărul acestora, pașii necesari pentru începerea compensării cu o CPC, capacitatea juridică și operațională a acestora sau cadrul de administrare a riscurilor al acestora, pentru a permite AEVMP să evalueze capacitatea contrapărților active de a se conforma obligației de compensare fără perturbarea pieței.
(10) Notificarea transmisă de autoritatea competentă către AEVMP ar trebui să conțină informații privind gradul de standardizare, lichiditatea și disponibilitatea prețurilor, pentru ca AEVMP să poată evalua dacă o clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere ar trebui să facă obiectul obligației de compensare. Criteriile referitoare la standardizarea condițiilor contractuale și a proceselor operaționale aferente unei clase relevante de instrumente financiare derivate extrabursiere sunt un indicator al standardizării condițiilor economice ale unei clase de instrumente financiare derivate extrabursiere, întrucât condițiile contractuale și procesele operaționale pot fi standardizate numai atunci când condițiile economice în cauză sunt standardizate. Criteriile referitoare la lichiditate și disponibilitatea prețurilor sunt evaluate de AEVMP din puncte de vedere diferite decât cele utilizate pentru evaluarea efectuată de autoritatea competentă cu ocazia autorizării CPC. În acest context, lichiditatea este evaluată într-o perspectivă mai largă și diferă de lichiditatea după ce s-ar aplica obligația de compensare. În particular, faptul că un contract este suficient de lichid încât să fie compensat printr-o CPC nu implică neapărat că acesta ar trebui să fie supus obligației de compensare. Evaluarea AEVMP nu ar trebui să copieze sau să dubleze analiza realizată deja de autoritatea competentă.
(11) Informațiile care trebuie furnizate de autoritatea competentă în scopul îndeplinirii obligației de compensare ar trebui să permită AEVMP să evalueze disponibilitatea informațiilor privind prețurile. În această privință, accesul unei CPC la informații privind prețurile la un moment dat nu înseamnă că participanții la piață ar putea avea acces la informațiile privind prețurile în viitor. Drept urmare, faptul că o CPC are acces la informațiile privind prețurile necesare pentru gestionarea riscurilor aferente compensării contractelor derivate dintr-o anumită clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere nu implică automat că această clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere ar trebui să fie supusă obligației de compensare.
(12) Nivelul detaliilor disponibile în registrul cu clase de contracte derivate extrabursiere supuse obligației de compensare depinde de relevanța acestor detalii pentru identificarea fiecărei clase de contracte derivate extrabursiere. Drept urmare, nivelul detaliilor din registru poate fi diferit pentru diversele clase de contracte derivate extrabursiere.
(13) Dacă s-ar permite accesul mai multor CPC la un loc de tranzacționare, s-ar putea mări accesul participanților la respectivul loc de tranzacționare, consolidând astfel lichiditatea globală. În astfel de împrejurări este totuși necesar să se precizeze noțiunea de fragmentare a lichidității în cadrul unui loc de tranzacționare, în cazul în care acest lucru poate amenința funcționarea armonioasă și ordonată a piețelor pentru clasa de instrumente financiare care face obiectul cererii.
(14) Evaluarea de către autoritatea competentă a locului de tranzacționare la care CPC a solicitat acces și de către autoritatea competentă a CPC ar trebui să se bazeze pe mecanismele disponibile pentru prevenirea fragmentării lichidității în cadrul unui loc de tranzacționare.
(15) Pentru prevenirea fragmentării lichidității, toți participanții la un loc de tranzacționare ar trebui să poată compensa toate tranzacțiile efectuate între ei. Cu toate acestea, nu ar fi proporțional să se impună tuturor membrilor compensatori ai unei CPC existente să devină și membri compensatori ai oricărei CPC noi care deservește respectivul loc de tranzacționare. În cazul în care există entități care sunt membri compensatori ai ambelor CPC, acestea pot facilita transferul și compensarea tranzacțiilor executate de participanți la piață deserviți în mod separat de cele două CPC, pentru a limita riscul de fragmentare a lichidității. Cu toate acestea, este important ca o cerere de a obține acces la un loc de tranzacționare de către o CPC să nu fragmenteze lichiditatea într-un mod care ar face să crească riscurile la care este expusă CPC existentă.
(16) În conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, o solicitare de acces la un loc de tranzacționare din partea unei CPC nu ar trebui să necesite o interoperabilitate și, prin urmare, prezentul regulament nu ar trebui să impună interoperabilitatea ca singur mijloc de soluționare a problemei fragmentării lichidității. Cu toate acestea, prezentul regulament nu ar trebui să interzică CPC să încheie benevol un astfel de acord dacă sunt îndeplinite condițiile necesare pentru realizarea unui astfel de acord.
(17) Pentru a stabili care contracte derivate extrabursiere pot fi măsurate în mod obiectiv ca reducând riscurile legate direct de activitatea comercială sau de finanțare a trezoreriei, contrapărțile nefinanciare ar trebui să aplice unul dintre criteriile prevăzute în prezentul regulament, inclusiv definiția contabilă bazată pe normele din standardele internaționale de raportare financiară (IFRS). Definiția contabilă poate fi utilizată de contrapărți chiar dacă acestea nu aplică normele IFRS. Pentru contrapărțile nefinanciare care pot utiliza norme contabile locale, este de așteptat ca majoritatea contractelor clasificate drept acoperire a riscurilor în conformitate cu aceste norme contabile locale să corespundă cu definiția generală a riscurilor direct legate de activitatea comercială sau de activitatea de finanțare a trezoreriei prevăzută în prezentul regulament.
(18) În anumite cazuri, se poate întâmpla să nu fie posibilă acoperirea unui risc prin utilizarea unui contract derivat cu legătură directă, cu alte cuvinte a unui contract cu exact același activ suport și aceeași dată de compensare ca ale riscului acoperit. Într-un astfel de caz, contrapartea nefinanciară ar putea recurge la acoperirea prin substituent, utilizând un instrument strâns corelat pentru a-și acoperi expunerea, cum ar fi un instrument cu un activ suport diferit, dar foarte apropiat din punctul de vedere al comportamentului economic. În plus, anumite grupuri de contrapărți nefinanciare care încheie contracte derivate extrabursiere prin intermediul unei entități unice pentru a-și acoperi riscurile raportat la riscurile globale ale grupului pot utiliza acoperirea riscurilor la nivel macro sau de portofoliu. Aceste contracte derivate extrabursiere la nivel macro, de portofoliu sau prin substituent pot reprezenta acoperire a riscurilor în sensul prezentului regulament și ar trebui evaluate în funcție de criteriile de stabilire a contractelor derivate extrabursiere care reduc în mod obiectiv riscurile.
(19) Un risc poate evolua în timp și, pentru adaptarea la evoluția riscului, poate fi necesar ca acele contracte derivate extrabursiere care au fost executate inițial pentru reducerea riscurilor referitoare la activitatea comercială sau de finanțare a trezoreriei să fie contrabalansate prin utilizarea unor contracte derivate extrabursiere suplimentare. Drept urmare, acoperirea unui risc poate fi obținută printr-o combinație de contracte derivate extrabursiere, inclusiv contracte derivate extrabursiere ce contrabalansează contractele derivate extrabursiere care și-au pierdut legătura cu riscurile comerciale sau de finanțare a trezoreriei.
(20) Gama riscurilor direct legate de activitățile comerciale și de finanțare a trezoreriei este foarte largă și variază de la un sector economic la altul. Riscurile legate de activitățile comerciale sunt de obicei asociate contribuțiilor la funcția de producție a unei societăți, precum și produselor și serviciilor pe care le vinde sau le furnizează aceasta. Activitățile de finanțare a trezoreriei se referă de obicei la gestionarea finanțării pe termen scurt și lung a unei entități, inclusiv a datoriilor acesteia, și la modalitățile în care aceasta își investește resursele financiare pe care le generează sau le deține, inclusiv la gestionarea numerarului. Finanțarea trezoreriei și activitățile comerciale pot fi afectate de surse comune de risc, cum ar fi riscul valutar, prețul mărfurilor, inflația sau riscul de credit. Având în vedere că contractele derivate extrabursiere sunt încheiate pentru acoperirea unui anumit risc, la analiza riscurilor direct legate de activitățile comerciale sau de finanțare a trezoreriei aceste riscuri ar trebui definite în mod consecvent, astfel încât să fie acoperite ambele activități. În plus, separarea celor două concepte ar putea avea consecințe neprevăzute, având în vedere că, în funcție de sectorul în care își desfășoară activitatea contrapărțile nefinanciare, un anumit risc ar fi acoperit în cadrul finanțării de trezorerie sau al activității comerciale.
(21) Pragurile de compensare ar trebui stabilite ținând cont de relevanța sistemică a riscurilor conexe, dar este important să se considere că contractele derivate extrabursiere care reduc riscurile sunt excluse din calculul pragurilor de compensare și că pragurile de compensare permit o excepție de la principiul obligației de compensare pentru contractele derivate extrabursiere care pot fi considerate ca nefiind încheiate pentru scopuri de acoperire a riscurilor. Mai concret, valoarea pragurilor de compensare ar trebui revizuită periodic și ar trebui stabilită în funcție de clasa de contracte derivate extrabursiere. Clasele de instrumente financiare derivate extrabursiere în scopul pragurilor de compensare pot fi diferite de clasele de instrumente financiare derivate extrabursiere în scopul obligației de compensare. La stabilirea valorii pragurilor de compensare ar trebui să se acorde atenția cuvenită nevoii de a defini un indicator unic care să reflecte relevanța sistemică a sumei pozițiilor nete și a expunerilor pentru fiecare contraparte și pentru fiecare clasă de active de instrumente financiare derivate extrabursiere. În plus, pragurile de compensare utilizate de contrapărți nefinanciare ar trebui să fie simplu de pus în aplicare.
(22) Valoarea pragurilor de compensare ar trebui să fie stabilită luându-se în considerare relevanța sistemică a sumei pozițiilor și expunerilor nete pentru fiecare contraparte și pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Ar trebui totuși să se considere că aceste poziții nete și expuneri sunt diferite de o expunere netă la nivelul contrapărților și la nivelul clasei de active. În plus, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012, aceste poziții nete ar trebui însumate pentru a stabili datele care trebui avute în vedere la stabilirea pragurilor de compensare. Cuantumul care ar trebui avut în vedere la stabilirea pragurilor de compensare este valoarea totală brută rezultată din însumarea acestor poziții nete. Valoarea noțională brută rezultată din această însumare ar trebui utilizată ca referință pentru stabilirea pragurilor de compensare.
(23) În plus, structura activității implicând instrumente financiare derivate extrabursiere a contrapărților nefinanciare conduce de obicei la un nivel scăzut de compensare (netting), întrucât contractele derivate extrabursiere sunt încheiate în aceeași direcție. Drept urmare, diferența dintre suma pozițiilor nete și a expunerilor pentru fiecare contraparte și pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere ar fi foarte apropiată de valoarea brută a contractelor. Așadar, în vederea îndeplinirii obiectivului de asigurare a simplității, valoarea brută a contractelor derivate extrabursiere ar trebui utilizată drept substituent valabil al măsurii de care trebuie ținut cont pentru stabilirea pragului de compensare.
(24) Având în vedere faptul că entitățile nefinanciare care nu depășesc pragul de compensare nu au obligația de a-și evalua la prețul pieței contractele derivate extrabursiere, nu ar fi rezonabil să se utilizeze această măsură pentru a stabili pragurile de compensare, întrucât acest lucru ar impune o sarcină excesivă contrapărților nefinanciare, care nu ar fi proporțională cu riscurile care ar sta la baza măsurii. În schimb, utilizarea valorii noționale a contractelor derivate extrabursiere ar permite o abordare simplă, care nu este expusă la evenimente exterioare în cazul entităților nefinanciare.
(25) Depășirea uneia dintre aceste valori stabilite pentru o clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere ar trebui să declanșeze depășirea pragului de compensare pentru toate clasele, deoarece contractele derivate extrabursiere de reducere a riscurilor sunt excluse din calculul pragului de compensare, consecințele depășirii pragului de compensare nu se referă doar la obligația de compensare, ci includ și tehnicile de atenuare a riscurilor, iar abordarea obligațiilor relevante în temeiul Regulamentului (UE) nr. 648/2012 aplicabile contrapărților nefinanciare ar trebui să fie simplă, având în vedere caracterul nesofisticat al celor mai multe dintre acestea.
(26) În cazul contractelor derivate extrabursiere care nu sunt compensate ar trebui să se aplice tehnici de atenuare a riscurilor, cum ar fi confirmarea rapidă. Confirmarea contractelor derivate extrabursiere se poate referi la unul sau mai multe acorduri-cadru, acorduri-cadru de confirmare sau la alte condiții standard. Aceasta poate lua forma unui contract executat prin mijloace electronice sau a unui document semnat de ambele contrapărți.
(27) Este esențial ca contrapărțile să confirme condițiile aferente tranzacțiilor lor cât mai curând posibil după executarea tranzacției, în special atunci când tranzacția este executată sau prelucrată prin mijloace electronice, pentru a asigura o înțelegere comună și securitatea juridică a condițiilor tranzacției. În particular, contrapărțile care încheie contracte derivate extrabursiere nestandard sau complexe pot avea nevoie de implementarea unor instrumente pentru respectarea cerinței de confirmare rapidă a contractelor lor derivate extrabursiere. Confirmarea rapidă ar anticipa, de asemenea, evoluția practicilor de piață relevante din acest domeniu.
(28) Pentru atenuarea în continuare a riscurilor, reconcilierea portofoliilor permite fiecărei contrapărți să întreprindă o analiză cuprinzătoare a unui portofoliu de tranzacții din punctul de vedere al contrapărții sale, pentru identificarea cu promptitudine a oricărei neînțelegeri referitoare la condițiile-cheie ale tranzacției. Aceste condiții ar trebui să includă evaluarea fiecărei tranzacții și pot include de asemenea alte detalii relevante, cum ar fi data intrării în vigoare, data programată a scadenței, data oricărei plăți sau decontări, valoarea noțională a contractului și moneda tranzacției, instrumentul suport, poziția contrapărților, convenția privind zilele de lucru și orice rate fixe sau variabile ale contractului derivat extrabursier.
(29) Având în vedere diversele profiluri de risc și pentru ca reconcilierea portofoliilor să fie o tehnică de atenuare a riscurilor proporțională, frecvența reconcilierilor și dimensiunea portofoliului de avut în vedere ar trebui să fie diferite în funcție de natura contrapărților. Ar trebui să se aplice cerințe mai stricte contrapărților financiare și nefinanciare care depășesc pragul de compensare; pe de altă parte, ar trebui să se aplice o frecvență de reconciliere mai scăzută contrapărților nefinanciare care nu ar depăși pragul de compensare indiferent de categoria contrapărții care ar beneficia de asemenea de această reconciliere cu frecvență redusă pentru acea parte a portofoliului său.
(30) Comprimarea portofoliului poate fi, de asemenea, un instrument eficient de atenuare a riscurilor, în funcție de circumstanțe cum ar fi dimensiunea portofoliului de tranzacții cu o anumită contraparte, data scadenței, scopul și gradul de standardizare al contractelor derivate extrabursiere. Contrapărțile financiare și nefinanciare care au un portofoliu de contracte derivate extrabursiere care nu sunt compensate prin CPC după depășirea nivelului stabilit prin prezentul regulament ar trebui să dispună de proceduri de analizare a posibilității de utilizare a comprimării portofoliului care să le permită să își reducă riscul de credit al contrapărții.
(31) Soluționarea litigiilor vizează atenuarea riscurilor care decurg din contracte care nu sunt compensate la nivel central. Atunci când încheie între ele tranzacții cu instrumente financiare derivate extrabursiere, contrapărțile ar trebui să fi convenit în privința unui cadru de soluționare a oricăror litigii conexe care ar putea apărea. Cadrul ar trebui să se refere la mecanisme de soluționare, precum arbitrarea de către un terț sau mecanisme de sondare a pieței. Scopul acestui cadru este să se evite escaladarea numărului de litigii nesoluționate și expunerea contrapărților la riscuri suplimentare. Litigiile ar trebui identificate, gestionate și comunicate în mod adecvat.
(32) În scopul precizării condițiilor de piață care împiedică evaluarea la prețul pieței, este necesar să se precizeze piețele inactive. O piață poate fi inactivă dintr-o serie de motive, inclusiv atunci când nu au loc periodic tranzacții „în condiții obiective”, în sensul contabil al acestei expresii.
(33) Prezentul regulament se aplică contrapărților financiare și contrapărților nefinanciare care depășesc pragul de compensare și ține cont de dispozițiile Directivei 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiții și al instituțiilor de credit (4), care stabilește de asemenea cerințele care trebuie respectate la evaluarea în funcție de un model.
(34) Deși modelul utilizat pentru acest tip de evaluare poate fi elaborat intern sau extern, pentru a asigura un grad de responsabilitate adecvat, aprobarea modelului este sarcina consiliului de administrație sau a unui comitet delegat de acest consiliu.
(35) Atunci când contrapărțile pot aplica exceptarea intragrup în urma notificării pe care au transmis-o autorităților competente, dar fără a aștepta încheierea termenului de neexprimare de obiecții de către autoritățile competente în cauză, este important să se asigure că autoritățile competente obțin la timp informații adecvate și suficiente pentru a evalua dacă ar trebui să obiecteze la utilizarea exceptării.
(36) Dimensiunea, volumele și frecvența anticipate ale contractelor derivate extrabursiere intragrup pot fi determinate pe baza istoricului tranzacțiilor intragrup ale contrapărților, precum și pe baza modelului anticipat și a activității preconizate pentru viitor.
(37) Atunci când contrapărțile aplică o exceptare intragrup, acestea ar trebui să comunice public informațiile, în vederea asigurării transparenței față de participanții la piață și de potențialii creditori. Acest lucru este important pentru potențialii creditori ai contrapărților din punctul de vedere al evaluării riscurilor. Comunicarea publică vizează prevenirea apariției unor percepții eronate, potrivit cărora contractele derivate extrabursiere ar fi compensate la nivel central sau ar face obiectul unor tehnici de atenuare a riscurilor atunci când acest lucru nu este adevărat.
(38) Calendarul de realizare a confirmării rapide necesită eforturi de adaptare, inclusiv modificări ale practicilor de pe piață și consolidarea sistemelor informatice. Având în vedere că ritmul de adaptare la conformitate poate diferi în funcție de categoria de contrapărți și de clasa de active a instrumentelor financiare derivate extrabursiere, stabilirea unor date de aplicare progresive, care țin cont de aceste diferențe, ar permite consolidarea calendarului de confirmare pentru contrapărțile și produsele care ar fi gata mai rapid.
(39) Standardele stabilite pentru reconcilierea și comprimarea portofoliilor sau pentru soluționarea litigiilor ar necesita stabilirea de către contrapărți a unor proceduri, a unor politici și a unor procese și modificarea documentației, ceea ce ar necesita timp. Intrarea în vigoare a cerințelor conexe ar fi întârziată pentru a acorda contrapărților timpul de care au nevoie pentru a adopta măsurile necesare în scopul conformității.
(40) Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP).
(41) În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5), AEVMP a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor înființat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010,