Recitale
(1) Directiva 92/119/CEE stabilește măsurile generale de control de aplicat în cazul apariției unui focar cauzat de anumite boli ale animalelor, inclusiv dermatoza nodulară contagioasă (DNC). Aceste măsuri de control includ stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul exploatației în care apar cazuri de infecție, precum și vaccinarea de urgență în cazul apariției unui focar de DNC.
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2008 a Comisiei (5) stabilește măsurile zoosanitare de combatere a DNC în cazul apariției acesteia în statele membre sau în părți ale acestora menționate în sa anexa I, inclusiv cerințele minime pentru programele de vaccinare împotriva respectivei boli prezentate de statele membre Comisiei în vederea aprobării.
(3) Articolul 2 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2008 definește „zona infectată” ca fiind acea parte a teritoriului unui stat membru menționată în partea II din anexa I la decizie care include zona în care a fost confirmată DNC și în care vaccinarea împotriva DNC poate fi pusă în aplicare în urma aprobării programelor de vaccinare de către Comisie. Articolul 2 din respectiva decizia de punere în aplicare definește și „zona indemnă cu vaccinare” ca fiind acea parte a teritoriului unui stat membru menționată în partea I din anexa I la respectiva decizie care include zonele din afara zonelor infectate în care vaccinarea împotriva DNC este pusă în aplicare în urma aprobării programelor de vaccinare de către Comisie.
(4) Articolul 3 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2008 stabilește restricții privind expedierea bovinelor, a rumegătoarelor sălbatice captive și a anumitor produse de origine animală din zonele menționate în anexa sa I, în vederea minimalizării oricărui risc de răspândire a DNC.
(5) Articolul 7 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2008 stabilește derogări de la restricțiile menționate la articolul 3 din respectiva decizie de punere în aplicare referitoare la expedierea materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de bovine și de rumegătoare sălbatice captive din zonele menționate ca zone indemne cu vaccinare în partea I din anexa sa I.
(6) Este adecvat să se diferențieze nivelul riscului de răspândire a DNC prin intermediul transporturilor de material seminal, de ovule și de embrioni în cazul în care astfel de materiale germinative sunt expediate dintr-o zonă indemnă cu vaccinare în altă zonă indemnă cu vaccinare sau într-o zonă în care există infecții situată în același stat membru. În consecință, este necesar să se stabilească condiții separate, care să fie proporționale cu riscurile implicate, pentru derogări care să se aplice unor astfel de transporturi care rămân pe teritoriul aceluiași stat membru cu condiția ca astfel de condiții să fie în vigoare pentru expedierea în condiții de siguranță a unor astfel de materiale germinative în interiorul zonei indemne cu vaccinare sau în zona în care există infecții din același stat membru. Prin urmare, articolul 7 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2008 ar trebui modificat în consecință.
(7) La 2 martie 2017, Grecia a raportat apariția unui nou focar de DNC în unitatea regională Kerkyra, o insulă din Marea Ionică, situată în cea mai nord-vestică parte a Greciei, unde în trecut nu a fost raportat niciun focar de DNC. Din acest motiv, zonele din Grecia în care există infecții, în ceea ce privește DNC, menționate în partea II din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2008, ar trebui să fie extinse pentru a include unitatea regională Kerkyra. Prin urmare, partea II din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2008 ar trebui modificată în consecință.
(8) La 14 martie 2017, Grecia a informat Comisia cu privire la decizia sa de a extinde vaccinarea împotriva DNC în regiunile Insulelor Ionice, în Egeea de Nord și de Sud și în Creta, regiuni în care DNC nu a mai apărut până în prezent, cu excepția unității regionale Kerkyra unde boala a fost confirmată la 2 martie 2017 și a unității regionale Limnos unde boala a fost prezentă din 2015. Din aceste motive, respectivele regiuni din Grecia ar trebui incluse în zonele indemne cu vaccinare menționate în partea I din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2008. Prin urmare, partea I din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2008 ar trebui modificată în consecință.
(9) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,