Recitale
(1) Directivei 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) ar trebui să i se aducă o serie de modificări. Din motive de claritate, directiva menționată ar trebui reformată.
(2) Având în vedere că obiectivul principal și obiectul prezentei reformări sunt de a armoniza dispozițiile naționale din sectorul distribuției de asigurări și reasigurări, și întrucât respectivele activități se desfășoară în întreaga Uniune, această nouă directivă ar trebui să se bazeze pe articolul 53 alineatul (1) și pe articolul 62 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Forma unei directive este adecvată pentru a permite ajustarea dispozițiilor de punere în aplicare în domeniile care fac obiectul prezentei directive în funcție de caracteristicile specifice pieței și sistemului juridic din fiecare stat membru, atunci când o astfel de ajustare este necesară. Prezenta directivă ar trebui să urmărească, de asemenea, coordonarea normelor naționale privind accesul la activitățile de distribuție de asigurări și reasigurări.
(3) Cu toate acestea, prezenta directivă urmărește un nivel de armonizare minim și, prin urmare, nu ar trebui să împiedice statele membre să mențină sau să introducă dispoziții mai stricte în scopul de a proteja consumatorii, cu condiția ca dispozițiile respective să fie coerente cu dreptul Uniunii, inclusiv cu prezenta directivă.
(4) Intermediarii de asigurări și reasigurări joacă un rol central în distribuția produselor de asigurare și reasigurare în cadrul Uniunii.
(5) Produsele de asigurare pot fi distribuite de diferite categorii de persoane sau instituții, cum ar fi agenți, brokeri și agenți de asigurări bancare, întreprinderi de asigurare, agenți de turism și societăți de închiriat autovehicule. Egalitatea de tratament între categoriile menționate anterior și protecția consumatorului impun ca toate acele persoane sau instituții să se afle sub incidența prezentei directive.
(6) Consumatorii ar trebui să beneficieze de același nivel de protecție, în ciuda diferențelor dintre canalele de distribuție. Pentru a garanta că se aplică același nivel de protecție, iar consumatorii pot beneficia de standarde comparabile, în special în ceea ce privește informațiile comunicate, este esențial să existe condiții de concurență egale între distribuitori.
(7) În urma punerii în aplicare a Directivei 2002/92/CE, s-a dovedit că o serie de dispoziții ar trebui să fie mai explicit precizate în vederea facilitării exercitării activității de distribuție de asigurări, și că protecția consumatorilor impune o extindere a domeniului de aplicare al directivei menționate pentru a include toate vânzările de produse de asigurare. Întreprinderile de asigurare care vând în mod direct produse de asigurare ar trebui să fie incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive, în mod similar agenților și brokerilor de asigurări.
(8) Pentru a garanta același nivel de protecție pentru consumatori, indiferent de canalul de distribuție prin intermediul căruia aceștia își achiziționează produsul de asigurare, fie direct de la întreprinderea de asigurare, fie indirect printr-un intermediar, domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să includă nu doar întreprinderile de asigurare sau intermediarii, ci și alți participanți la piață care vând produse de asigurare ca activitate auxiliară, de exemplu, agenți de turism și societăți de închiriat autovehicule, cu excepția cazului în care îndeplinesc condițiile pentru exceptare.
(9) Există încă diferențe substanțiale între dispozițiile de drept intern care obstrucționează accesul la activitățile de distribuție de asigurări și reasigurări și exercitarea acestor activități pe piața internă. Este necesar să se consolideze în continuare piața internă și să se promoveze o piață internă veritabilă pentru produsele de asigurare de viață și de asigurare generală și serviciile aferente.
(10) Actualele turbulențe financiare, precum și cele recente, au subliniat necesitatea de a asigura o protecție eficientă a consumatorilor în toate sectoarele financiare. Prin urmare, este oportună consolidarea încrederii consumatorilor și uniformizarea cadrelor de reglementare în ceea ce privește distribuția produselor de asigurare pentru a garanta un nivel adecvat de protecție a consumatorilor în întreaga Uniune. Ar trebui să se îmbunătățească nivelul de protecție a consumatorilor în raport cu Directiva 2002/92/CE pentru a se reduce necesitatea de a adopta măsuri diferite la nivel național. Este important să se ia în considerare caracterul specific al contractelor de asigurare, comparativ cu produsele de investiții reglementate în temeiul Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4). Prin urmare, distribuția contractelor de asigurare, inclusiv a produselor de investiții bazate pe asigurări, ar trebui să fie reglementată de prezenta directivă și ar trebui să fie aliniată la Directiva 2014/65/UE. Ar trebui ca standardele minime să devină mai stricte în ceea ce privește normele de distribuție și ar trebui create condiții de concurență echitabile aplicabile tuturor produselor de investiții bazate pe asigurări.
(11) Prezenta directivă ar trebui să se aplice persoanelor a căror activitate constă în prestarea de servicii de distribuție de asigurări sau de reasigurări în favoarea unor terți.
(12) Prezenta directivă ar trebui să se aplice persoanelor a căror activitate constă în furnizarea de informații privind unul sau mai multe contracte de asigurare ca răspuns la criteriile selectate de consumator fie prin intermediul unui site web, fie prin alte mijloace sau în furnizarea unei clasificări a produselor de asigurare ori a unei reduceri a prețului unui contract de asigurare, în cazul în care consumatorul poate să încheie un contract de asigurare în mod direct sau indirect la finalizarea procesului. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice site-urilor web administrate de autorități publice sau asociații de consumatori și care nu au ca scop încheierea unui contract, ci doar compară produse de asigurare disponibile pe piață.
(13) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice activităților de simplă prezentare care constau în furnizarea de date și informații referitoare la potențiali titulari de polițe intermediarilor sau întreprinderilor de asigurare sau reasigurare sau care constau în furnizarea de informații referitoare la produse de asigurare sau reasigurări ori referitoare la o întreprindere sau un intermediar de asigurări sau reasigurări unor potențiali titulari de polițe.
(14) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice persoanelor cu o altă activitate profesională, cum ar fi experții fiscali, contabilii sau avocații, care oferă consultanță privind acoperirea prin asigurare numai ocazional, în cadrul acestei alte activități profesionale, după cum nu ar trebui să se aplice nici în cazul simplei furnizări de informații generale cu privire la produsele de asigurare, cu condiția ca activitatea respectivă să nu vizeze sprijinirea consumatorului în vederea încheierii sau executării unui contract de asigurare sau reasigurare. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice gestionării cu titlu profesional a solicitărilor de despăgubire în numele unei întreprinderi de asigurare sau reasigurare sau evaluării daunelor și expertizării solicitărilor de despăgubire.
(15) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice persoanelor care distribuie asigurări ca activitate auxiliară în cazul în care prima nu depășește o anumită sumă, iar riscurile asigurate sunt limitate. Astfel de asigurări pot fi complementare unui produs sau serviciu, acoperind inclusiv riscul de a nu utiliza un serviciu care se preconizează a fi utilizat la un anumit moment dat, cum ar fi o călătorie cu trenul, un abonament la o sală de sport sau un abonament la teatru, și alte riscuri legate de călătorii, cum ar fi anularea călătoriei sau pierderea bagajelor. Cu toate acestea, pentru a se asigura un nivel adecvat de protecție a consumatorilor în cadrul oricărei activități de distribuție de asigurări, o întreprindere de asigurare sau un intermediar de asigurări care desfășoară activități de distribuție prin intermediul unui intermediar de asigurări auxiliare care este scutit prin aplicarea cerințelor din prezenta directivă, ar trebui să îndeplinească anumite cerințe de bază, cum ar fi comunicarea identității sale și a modului în care se poate face o reclamație și luarea în considerare a cerințelor și nevoilor consumatorului.
(16) Prezenta directivă ar trebui să garanteze că se aplică același nivel de protecție a consumatorilor și toți consumatorii pot beneficia de standarde comparabile. Prezenta directivă ar trebui să promoveze condiții de concurență echitabile și o concurență în termeni de egalitate între intermediari, indiferent dacă aceștia au sau nu legătură cu o întreprindere de asigurare. Consumatorii au de câștigat dacă produsele de asigurare sunt distribuite prin diferite canale și intermediari a căror cooperare cu întreprinderile de asigurare ia diferite forme, cu condiția ca aceștia să aibă obligația de a aplica norme similare de protecție a consumatorilor. Statele membre ar trebui să țină seama de astfel de preocupări la punerea în aplicare a prezentei directive.
(17) Prezenta directivă ar trebui să țină seama de diferențele dintre diversele tipuri de canale de distribuție. De exemplu, ar trebui să țină seama de caracteristicile intermediarilor de asigurări care au obligația contractuală de a-și desfășura activitatea de distribuție de asigurări exclusiv cu una sau mai multe întreprinderi de asigurare (intermediari de asigurare legați) care există pe piețele anumitor state membre și ar trebui să instituie condiții adecvate și proporționale aplicabile diferitelor tipuri de distribuție. Statele membre ar trebui în special să prevadă ca distribuitorii de asigurări sau reasigurări care sunt responsabili pentru activitatea unor intermediari de asigurări, reasigurări sau asigurări auxiliare să aibă obligația de a garanta că astfel de intermediari îndeplinesc condițiile pentru înregistrare și de a înregistra intermediarii respectivi.
(18) Intermediarii de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare care sunt persoane fizice ar trebui înregistrați la autoritatea competentă din statul membru în care își au domiciliul. Persoanele care fac zilnic naveta între statul membru în care își au domiciliul și statul membru din care își exercită activitatea de distribuție, adică unde au sediul, ar trebui înregistrate în statul membru în care își au sediul. Intermediarii de asigurări, reasigurări sau asigurări auxiliare care sunt persoane juridice ar trebui înregistrați la autoritatea competentă din statul membru în care au sediul social sau, dacă în temeiul legislației naționale nu au sediu social, acolo unde au sediul central. Statele membre ar trebui să le poată permite altor organe să coopereze cu autoritățile competente pentru înregistrarea sau reglementarea intermediarilor de asigurări. Intermediarii de asigurări, reasigurări sau asigurări auxiliare ar trebui să fie înregistrați cu condiția să îndeplinească cerințe profesionale stricte referitoare la competența și buna lor reputație, asigurarea de răspundere civilă profesională și capacitatea lor financiară. Intermediarii deja înregistrați în statele membre nu ar trebui să fie obligați să se înregistreze din nou în temeiul prezentei directive.
(19) Incapacitatea intermediarilor de asigurări de a-și desfășura activitatea liber pe tot teritoriul Uniunii este un obstacol în calea bunei funcționări a pieței interne în asigurări. Prezenta directivă constituie un pas important în direcția îmbunătățirii nivelului de protecție a consumatorilor și de integrare a pieței.
(20) Intermediarii de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare ar trebui să fie în măsură să se prevaleze de libertatea de stabilire și de libertatea de a presta servicii care sunt consacrate de TFUE. În consecință, înregistrarea în statul membru de origine ar trebui să le permită intermediarilor de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare să își desfășoare activitatea în alte state membre, în conformitate cu principiul libertății de stabilire și al libertății de a presta servicii, cu condiția respectării procedurilor corespunzătoare de notificare între autoritățile competente.
(21) Pentru a se asigura un nivel ridicat de calitate a serviciilor și o protecție efectivă a consumatorilor, statul membru de origine și statul membru gazdă ar trebui să coopereze îndeaproape pentru a garanta respectarea obligațiilor prevăzute de prezenta directivă. Atunci când intermediarii de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare își desfășoară activitatea într-un alt stat membru în temeiul libertății de a presta servicii, autoritatea competentă din statul membru de origine ar trebui să fie responsabilă să asigure îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute în prezenta directivă în legătură cu întreaga activitate de pe piața internă. În cazul în care constată o încălcare a obligațiilor care intervine pe teritoriul său, autoritatea competentă dintr-un stat membru gazdă ar trebui să informeze autoritatea competentă din statul membru de origine, care ar trebui să aibă obligația de a lua măsurile ce se impun. Aceasta este situația în special în cazul în care sunt încălcate normele privind buna reputație, cunoștințele profesionale și cerințele de competență sau cele privind desfășurarea activității. În plus, autoritatea competentă din statul membru gazdă ar trebui să aibă dreptul de a interveni atunci când statul membru de origine nu ia măsurile adecvate sau când măsurile luate sunt insuficiente.
(22) În cazul în care se înființează o sucursală sau o prezență permanentă într-un alt stat membru, este oportun ca responsabilitatea pentru asigurarea îndeplinirii condițiilor să fie partajată între statul membru de origine și statul membru gazdă. În timp ce responsabilitatea pentru îndeplinirea obligațiilor legate de desfășurarea activității în general – cum ar fi normele privind cerințele profesionale – ar trebui să îi revină în continuare autorității competente din statul membru de origine, în aceleași condiții care se aplică în cazul furnizării de servicii, autoritatea competentă din statul membru gazdă ar trebui să își asume responsabilitatea pentru asigurarea respectării normelor privind furnizarea de informații și desfășurarea activității în legătură cu serviciile furnizate pe teritoriul său. Cu toate acestea, în cazul în care constată o încălcare a obligațiilor care intervine pe teritoriul său și pentru care prezenta directivă nu conferă responsabilitatea statului membru gazdă, autoritatea competentă dintr-un stat membru gazdă ar trebui să informeze autoritatea competentă din statul membru de origine, care are obligația de a lua măsurile ce se impun. Aceasta este situația în special în cazul în care sunt încălcate normele privind buna reputație, cunoștințele profesionale și cerințele de competență. În plus, autoritatea competentă din statul membru gazdă ar trebui să aibă dreptul de a interveni atunci când statul membru de origine nu ia măsurile adecvate sau când măsurile luate sunt insuficiente.
(23) Autoritățile competente din statele membre ar trebui să dispună de toate mijloacele necesare pentru a asigura o desfășurare ordonată a activității intermediarilor de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare în întreaga Uniune, indiferent dacă activitatea este desfășurată în baza libertății de stabilire sau a libertății de a presta servicii. Pentru a asigura eficacitatea supravegherii, toate acțiunile întreprinse de autoritățile competente ar trebui să fie proporționale cu natura, dimensiunea și complexitatea riscurilor inerente activității unui anumit distribuitor, indiferent de importanța distribuitorului în cauză pentru stabilitatea financiară globală a pieței.
(24) Statele membre ar trebui să instituie un punct unic de informare care să ofere acces la registrele lor de intermediari de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare. Respectivul punct unic de informare ar trebui să conțină, de asemenea, un link către autoritatea competentă relevantă din fiecare stat membru. Pentru a spori transparența și a facilita activitatea transfrontalieră, Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5), ar trebui să creeze, să publice și să actualizeze regulat o bază de date electronică unică în care să fie înregistrat fiecare intermediar de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare care și-a notificat intenția de a-și exercita libertatea de stabilire sau de a presta servicii. Statele membre ar trebui să furnizeze cu promptitudine EIOPA informațiile relevante pentru a-i permite să facă acest lucru. Baza de date ar trebui să conțină un link către autoritatea competentă relevantă din fiecare stat membru. Fiecare autoritate competentă din fiecare stat membru ar trebui să includă pe pagina sa web un link către baza de date.
(25) Orice prezență permanentă a unui intermediar pe teritoriul unui alt stat membru care este echivalentă unei sucursale ar trebui să fie tratată la fel ca o sucursală, cu excepția cazului în care intermediarul a înființat prezența în mod legal sub o altă formă juridică. Ar putea fi cazul, în funcție de circumstanțe, chiar atunci când prezența respectivă nu ia forma unei sucursale, ci constă dintr-un simplu birou administrat de personalul propriu al intermediarului sau de o persoană independentă, dar cu mandatat permanent pentru a acționa în numele intermediarului în același fel ca o agenție.
(26) Ar trebui să fie definite în mod clar drepturile și responsabilitățile care revin statului membru de origine și statului membru gazdă în ceea ce privește supravegherea intermediarilor de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare înregistrați de către acestea sau care desfășoară activități de distribuție de asigurări sau reasigurări pe teritoriul lor în temeiul libertății de stabilire sau al libertății de a presta servicii.
(27) Pentru a face față situațiilor în care un intermediar de asigurări sau de asigurări auxiliare se stabilește într-un stat membru exclusiv pentru a evita respectarea normelor dintr-un alt stat membru în care își desfășoară integral sau în principal activitatea, ar putea fi o soluție oportună să se prevadă posibilitatea ca statul membru gazdă să ia măsuri de precauție atunci când activitatea acestuia pune în pericol în mod grav buna funcționare a pieței de asigurări și reasigurări din statul membru gazdă, iar prezenta directivă nu ar trebui să împiedice acest lucru. Cu toate acestea, măsurile respective nu ar trebui să constituie un obstacol în calea libertății de a furniza servicii și a libertății de stabilire ori să împiedice accesul la activități transfrontaliere.
(28) Este important să se garanteze un nivel ridicat de profesionalism și competență în rândul intermediarilor de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare, precum și în rândul angajaților întreprinderilor de asigurare și reasigurare care sunt implicați în activități premergătoare vânzării, în vânzare și în activități ulterioare vânzării de polițe de asigurare și reasigurare. Prin urmare, cunoștințele profesionale ale intermediarilor și ale intermediarilor de asigurări auxiliare și ale angajaților întreprinderilor de asigurare și reasigurare trebuie să corespundă complexității acestor activități. Intermediarii de asigurări auxiliare ar trebui să aibă obligația de a cunoaște termenii și condițiile polițelor pe care le distribuie și, dacă este cazul, normele privind gestionarea solicitărilor de despăgubiri și a reclamațiilor.
(29) Ar trebui asigurate formarea și pregătirea continue. Formarea și pregătirea ar putea să cuprindă oportunități de învățare facilitată de diverse tipuri, inclusiv cursuri, cursuri online și mentorat. Aspectele precum forma, conținutul și certificatele necesare sau alte documente justificative adecvate, cum ar fi înscrierea într-un registru sau absolvirea cu succes a unui examen, ar trebui să fie reglementate de statele membre.
(30) Cerințele referitoare la integritate contribuie la soliditatea și fiabilitatea sectorului asigurărilor și la obiectivul de a asigura o protecție adecvată a titularilor de polițe. Cerințele respective includ absența antecedentelor penale sau a echivalentului la nivel național în ceea ce privește anumite infracțiuni, precum încălcări ale legislației privind serviciile financiare, înșelăciuni, fraudă sau infracțiuni financiare și alte infracțiuni legate de legislația societăților comerciale și legislația privind falimentul și insolvența.
(31) Este, de asemenea, important ca persoanele relevante din conducerea unui intermediar de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare care sunt implicate în distribuția de produse de asigurare sau reasigurări, precum și angajații relevanți ai unui distribuitor de asigurări sau reasigurări care sunt implicați direct în distribuția de asigurări sau reasigurări să aibă un nivel adecvat de cunoștințe și competențe în ceea ce privește activitatea de distribuție. Pentru a asigura un nivel adecvat de cunoștințe și competențe, persoanele în cauză ar trebui să fie supuse unor cerințe specifice în acest sens.
(32) Membrii conducerii sau personalului care nu sunt direct implicați în distribuția de produse de asigurare sau reasigurare nu ar trebui considerați persoane relevante de către statele membre. În cazul intermediarilor și întreprinderilor de asigurare și reasigurare, toți angajații implicați direct în activitatea de distribuție ar trebui să dețină un nivel adecvat de cunoștințe și competențe, cu anumite excepții, cum ar fi angajații care îndeplinesc exclusiv sarcini administrative. În cazul intermediarilor de asigurări auxiliare, cel puțin persoanele responsabile pentru distribuția de asigurări auxiliare ar trebui să fie incluse în categoria angajaților relevanți care trebuie să dețină un nivel adecvat de cunoștințe și competențe. În cazul în care distribuitorul de asigurări și reasigurări este o persoană juridică, persoanele din conducere care sunt responsabile de punerea în aplicare a politicilor și procedurilor legate de activitatea de distribuție de produse de asigurare sau reasigurare ar trebui, de asemenea, să îndeplinească cerințe adecvate privind cunoștințele și competențele. În acest sens, persoana care este responsabilă de activitatea de distribuție de asigurări sau reasigurări din cadrul intermediarului de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare ar trebui să respecte întotdeauna cerințe adecvate privind cunoștințele și competențele.
(33) În cazul intermediarilor și întreprinderilor de asigurare care le oferă consumatorilor de retail consultanță cu privire la produse de investiții bazate pe asigurări sau care vând astfel de produse acestor consumatori, statele membre ar trebui să se asigure că aceștia posedă un nivel adecvat de cunoștințe și competențe în legătură cu produsele oferite. Astfel de cunoștințe și competențe sunt deosebit de importante având în vedere complexitatea sporită și inovarea permanentă în crearea de produse de investiții bazate pe asigurări. Achiziționarea unui produs de investiții bazat pe asigurări implică riscuri, iar investitorii ar trebui să se poată baza pe informațiile și pe calitatea evaluărilor furnizate. În plus, angajații ar trebui să dispună de timpul și resursele necesare pentru a le putea furniza consumatorilor toate informațiile pertinente cu privire la produsele pe care le oferă.
(34) Coordonarea dispozițiilor de drept intern referitoare la cerințele profesionale și înregistrarea persoanelor care inițiază și desfășoară activitatea de distribuție de asigurări sau de reasigurări poate să contribuie atât la realizarea pieței interne pentru servicii financiare, cât și la o mai bună protecție a consumatorilor în acest domeniu.
(35) Pentru a stimula activitatea transfrontalieră, ar trebui să se introducă principii care reglementează recunoașterea reciprocă a cunoștințelor și a abilităților intermediarilor de asigurări.
(36) În pofida sistemelor de pașaport unic existente pentru asigurători și intermediari, piața asigurărilor din Uniune rămâne foarte fragmentată. Pentru a facilita activitatea transfrontalieră și a spori gradul de transparență pentru consumatori, statele membre ar trebui să asigure publicarea unor norme de interes general aplicabile pe teritoriile lor și ar trebui puse la dispoziția publicului un registru electronic unic, precum și informații referitoare la normele de interes general din toate statele membre aplicabile activităților de distribuție de asigurări și reasigurări.
(37) Cooperarea și schimbul de informații între autoritățile competente sunt esențiale pentru a proteja consumatorii și pentru a garanta soliditatea activităților de asigurare și reasigurare pe piața internă. Ar trebui să fie promovate în special schimburile de informații, atât în cursul înregistrării, cât și periodice, în ceea ce privește informațiile privind buna reputație, cunoștințele și competențele profesionale ale persoanelor responsabile de desfășurarea activității de distribuție de asigurări sau reasigurări.
(38) Sunt necesare proceduri extrajudiciare adecvate și eficace de contestație și de atac în statele membre pentru soluționarea litigiilor dintre distribuitorii de asigurări și consumatori, prin utilizarea, după caz, a procedurilor existente. Aceste proceduri ar trebui să fie disponibile pentru soluționarea litigiilor privind drepturile și obligațiile instituite în temeiul prezentei directive. Astfel de proceduri extrajudiciare de contestație și de atac ar trebui să urmărească soluționarea mai rapidă și mai puțin costisitoare a litigiilor dintre distribuitorii de asigurări și consumatori.
(39) Extinderea paletei de activități pe care mulți intermediari de asigurări și multe întreprinderi de asigurare le desfășoară simultan a crescut potențialul de apariție a unor conflicte de interese între aceste activități diverse și interesele consumatorilor lor. Prin urmare, este necesar să se prevadă norme prin care să se asigure că aceste conflicte de interese nu afectează în mod negativ interesele consumatorului.
(40) Consumatorilor ar trebui să li se furnizeze în avans informații clare cu privire la statutul persoanelor care vând produsele de asigurare și cu privire la tipul de remunerație pe care acestea o primesc. Astfel de informații ar trebui să fie puse la dispoziția consumatorului în etapa precontractuală. Rolul lor este de a face cunoscută legătura dintre întreprinderea de asigurare și intermediar, dacă este cazul, precum și tipul de remunerație pe care o primește intermediarul.
(41) Pentru a furniza unui consumator informații privind serviciile de distribuție de asigurări furnizate, indiferent dacă un consumator cumpără printr-un intermediar sau în mod direct de la o întreprindere de asigurare, și pentru a evita denaturarea concurenței prin încurajarea întreprinderilor de asigurare să vândă în mod direct către consumatori, mai degrabă decât prin intermediari, în încercarea de a evita respectarea cerințelor de informare, întreprinderile de asigurare ar trebui, de asemenea, să aibă obligația de a furniza consumatorilor informații cu privire la natura remunerației pe care o primesc angajații lor pentru vânzarea de produse de asigurare.
(42) Intermediarii și întreprinderile de asigurare sunt supuși unor cerințe uniforme atunci când distribuie produse de investiții bazate pe asigurări, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (6). În plus față de informațiile care trebuie furnizate în documentul cu informații esențiale, distribuitorii de produse de investiții bazate pe asigurări ar trebui să furnizeze informații suplimentare indicând eventualele costuri de distribuție care nu sunt incluse în costurile menționate în documentul cu informații esențiale, pentru a-i permite consumatorului să înțeleagă efectul cumulativ pe care costurile totale respective îl au asupra randamentului investiției. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să includă dispoziții privind furnizarea de informații referitoare la costurile serviciului de distribuție pentru respectivele produse de investiții bazate pe asigurări.
(43) Întrucât prezenta directivă are ca obiectiv sporirea protecției consumatorilor, unele dintre dispozițiile ei se aplică numai în relațiile dintre întreprinderi și consumatori, în special cele care reglementează normele de conduită profesională a intermediarilor de asigurări sau a altor comercianți de produse de asigurare.
(44) Pentru a evita cazuri de vânzări inadecvate, vânzarea de produse de asigurare ar trebui să fie însoțită întotdeauna de un test de cerințe și nevoi bazat pe informațiile furnizate de consumator. Orice produs de asigurare propus consumatorului ar trebui să fie întotdeauna coerent cu cerințele și nevoile consumatorului și să fie prezentat sub o formă ușor de înțeles, pentru a-i permite consumatorului să ia o decizie în cunoștință de cauză.
(45) Atunci când se oferă consultanță înainte de vânzarea unui produs de asigurare, în plus față de a obligația de a specifica cerințele și nevoile consumatorului, acestuia ar trebui să i se facă o recomandare personalizată care să explice de ce un anumit produs este cel mai adecvat pentru solicitările și nevoile sale în materie de asigurări.
(46) Statele membre ar trebui să impună ca politicile aplicate de distribuitorii de asigurări pentru remunerarea angajaților și a reprezentanților lor să nu aducă atingere capacității lor de a acționa în conformitate cu interesul consumatorilor și să nu îi împiedice pe angajați sau reprezentanți să le facă o recomandare adecvată sau să le prezinte informațiile în mod just, clar și fără a induce în eroare. Remunerația bazată pe ținte de vânzări nu ar trebui să constituie un stimulent pentru a recomanda un anumit produs unui consumator.
(47) Este esențial pentru consumatori să știe dacă au de-a face cu un intermediar care oferă consultanță pe baza unei analize imparțiale și personale. Pentru a evalua dacă intermediarul a luat în considerare un număr suficient de contracte și furnizori pentru a face o analiză imparțială și personală, ar trebui să se țină seama, printre altele, de nevoile consumatorului, de numărul de furnizori de pe piață, de cota de piață a respectivilor furnizori, de numărul de produse de asigurare relevante disponibile de la fiecare furnizor și de caracteristicile acestor produse. Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să le impună intermediarilor de asigurări care doresc să ofere consultanță pe baza unei analize imparțiale și personale în legătură cu un contract de asigurare obligația de a oferi astfel de servicii de consultanță pentru toate contractele de asigurare pe care le distribuie.
(48) Înainte de încheierea unui contract, inclusiv în cazul vânzărilor fără consultanță, consumatorul ar trebui să primească informațiile relevante despre produsul de asigurare care să îi permită să ia o decizie în cunoștință de cauză. Un document de informare privind produsul de asigurare ar trebui să conțină informații standardizate despre produsele de asigurare generală. Documentul ar trebui să fie elaborat de către întreprinderea de asigurare relevantă sau, în statele membre în care este cazul, de intermediarul de asigurări care a creat produsul de asigurare în cauză. Intermediarul de asigurări ar trebui să îi explice consumatorului principalele caracteristici ale produselor de asigurare pe care le vinde, prin urmare personalul său ar trebui să dispună de timpul și resursele necesare pentru a face acest lucru.
(49) În cazul asigurărilor de grup, prin „consumator” ar trebui să se înțeleagă reprezentantul unui grup de membri care încheie un contract de asigurare în numele grupului de membri atunci când fiecare membru în parte nu poate lua separat decizia de a participa, cum ar fi în cazul unui regim de pensii ocupaționale. Imediat după înscrierea unui membru în asigurarea de grup, reprezentantul grupului ar trebui să prezinte, dacă este cazul, documentul de informare privind produsul de asigurare și informațiile privind conduita profesională a distribuitorului.
(50) Ar trebui prevăzute norme uniforme pentru a-i oferi consumatorului posibilitatea de a alege mijloacele de transmitere a informațiilor, permițându-se utilizarea mijloacelor de comunicare electronice în cazurile adecvate, în funcție de circumstanțele tranzacției. Totuși, consumatorul trebuie să aibă opțiunea de a primi informațiile pe hârtie. În vederea facilitării accesului consumatorului la informații, toate informațiile precontractuale ar trebui să fie accesibile cu titlu gratuit.
(51) Este mai puțin necesar să se solicite ca astfel de informații să fie oferite în cazul în care consumatorul urmărește să asigure sau să reasigure riscuri industriale și comerciale sau, doar în ceea ce privește distribuția de produse de investiții bazate pe asigurări, în cazul în care consumatorul este un client profesional în sensul definiției din Directiva 2014/65/UE.
(52) Prezenta directivă ar trebui să specifice obligațiile minime ale distribuitorilor de asigurări atunci când furnizează informații consumatorilor. Un stat membru ar trebui să poată menține sau adopta dispoziții mai stricte în domeniul furnizării de informații care pot fi impuse distribuitorilor de asigurări care desfășoară activități de distribuție de asigurări pe teritoriul său, independent de dispozițiile statului membru de origine, cu condiția ca respectivele dispoziții mai stricte să respecte dreptul Uniunii, inclusiv Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7). Un stat membru care propune să aplice și aplică dispoziții care reglementează activitatea distribuitorilor de asigurări și vânzarea de produse de asigurare suplimentar față de cele prevăzute de prezenta directivă ar trebui să se asigure că povara administrativă care rezultă din respectivele dispoziții este proporțională cu privire la protecția consumatorilor și rămâne limitată.
(53) Practicile de vânzare combinată (cross-selling) fac parte din strategiile obișnuite ale distribuitorilor de asigurări de pe întregul teritoriu al Uniunii. Acestea pot aduce beneficii consumatorilor, dar pot reprezenta, de asemenea, practici în care interesele consumatorilor nu sunt luate în considerare în mod adecvat. Prezenta directivă nu ar trebui să prevină distribuția de polițe de asigurare multirisc.
(54) Dispozițiile prezentei directive privind vânzarea combinată nu ar trebui să aducă atingere aplicării actelor legislative ale Uniunii care reglementează practicile de vânzare combinată în legătură cu anumite categorii de bunuri și servicii.
(55) Pentru a se asigura că produsele de asigurare satisfac nevoile pieței-țintă, întreprinderile de asigurare și, în statele membre în care intermediarii de asigurări creează produse de asigurare pentru vânzare către consumatori, intermediarii de asigurări ar trebui să mențină, să aplice și să revizuiască un proces pentru aprobarea fiecărui produs de asigurare. Un distribuitor de asigurări care oferă consultanță privind produse de asigurare pe care nu le creează sau propune astfel de produse ar trebui să fie în orice caz în măsură să înțeleagă caracteristicile și piața-țintă identificată pentru produsele în cauză. Prezenta directivă nu ar trebui să limiteze varietatea și flexibilitatea abordărilor pe care le aplică întreprinderile pentru a crea noi produse.
(56) Produsele de investiții bazate pe asigurări sunt adesea oferite consumatorilor ca potențiale alternative sau substitute pentru produsele de investiții care fac obiectul Directivei 2014/65/UE. Pentru a asigura o protecție adecvată a investitorilor și pentru a evita riscul de arbitraj de reglementare, este important ca produsele de investiții bazate pe asigurări să fie supuse nu numai standardelor de conduită profesională definite pentru toate produsele de asigurare, ci și unor standarde specifice care vizează elementul de investiții din cadrul acestor produse. Astfel de standarde specifice ar trebui să includă furnizarea de informații adecvate, cerințe privind adecvarea consultanței și restricții privind remunerarea.
(57) Pentru a se asigura că orice onorariu sau comision sau orice alt beneficiu nepecuniar în legătură cu distribuția de produse de investiții bazate pe asigurări care este plătit către sau de către orice parte, cu excepția consumatorului sau a unei persoane care acționează în numele consumatorului, nu are efecte negative asupra calității serviciului relevant oferit consumatorului, distribuitorul de asigurări ar trebui să instituie măsuri adecvate și proporționate pentru a evita astfel de efecte negative. În acest sens, distribuitorul de asigurări ar trebui să elaboreze, să adopte și să revizuiască regulat politici și proceduri privind conflictele de interese cu scopul de a limita orice efecte negative asupra calității serviciilor relevante oferite consumatorului și a se asigura că acesta din urmă este informat corespunzător cu privire la onorarii, comisioane sau beneficii.
(58) Pentru a asigura respectarea dispozițiilor prezentei directive de către întreprinderile de asigurare și persoanele care exercită activități de distribuție de asigurări și pentru a garanta faptul că acestea sunt supuse unui tratament similar pe întregul teritoriu al Uniunii, statele membre ar trebui să fie obligate să prevadă sancțiuni administrative și alte măsuri care să fie eficace, proporționale și disuasive. În scopul promovării convergenței sancțiunilor și a altor măsuri, Comunicarea Comisiei din 8 decembrie 2010 privind consolidarea regimurilor de sancțiuni în sectorul serviciilor financiare conține o reexaminare a competențelor existente și a aplicării lor în practică. Prin urmare, sancțiunile administrative și celelalte măsuri prevăzute de statele membre ar trebui să respecte anumite cerințe esențiale cu privire la destinatari, criteriile care trebuie luate în considerare la aplicarea unei sancțiuni sau a unei alte măsuri, și publicare.
(59) În pofida faptului că statele membre pot să stabilească norme privind sancțiuni administrative și sancțiuni penale pentru aceleași încălcări, nu ar trebui să li se impună să stabilească norme privind sancțiuni administrative pentru încălcările prezentei directive care fac obiectul dreptului penal intern. În conformitate cu dreptul intern, statelor membre nu le revine obligația de a impune atât sancțiuni administrative, cât și sancțiuni penale pentru aceeași infracțiune, dar ar trebui să poată face acest lucru dacă dreptul intern le-o permite. Cu toate acestea, menținerea de sancțiuni penale în locul celor administrative pentru încălcări ale prezentei directive nu ar trebui să reducă și nici să afecteze în alt mod capacitatea autorităților competente de a coopera, de a accesa și a face schimb de informații în timp util cu autoritățile competente din alte state membre în sensul prezentei directive, inclusiv după eventuala înaintare a cazurilor relevante de încălcare către autoritățile judiciare competente în vederea urmăririi penale.
(60) Autoritățile competente ar trebui să fie abilitate în special să impună sancțiuni pecuniare suficient de ridicate pentru a contracara profiturile efective sau potențiale și pentru a fi disuasive chiar și pentru instituțiile mari și pentru managerii acestora.
(61) Pentru a asigura o protecție adecvată a investitorilor și pentru a evita riscul de arbitraj de reglementare, este important ca, în eventualitatea încălcărilor legate de distribuția de produse de investiții bazate pe asigurări, sancțiunile și alte măsuri administrative impuse de statele membre să fie aliniate cu cele din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014.
(62) Pentru a se asigura o aplicare consecventă a sancțiunilor în Uniune, în momentul stabilirii tipului de sancțiuni sau altor măsuri administrative și a nivelului sancțiunilor administrative pecuniare, statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile competente iau în considerare toate circumstanțele relevante.
(63) Pentru a se asigura că deciziile autorităților competente cu privire la încălcări au un efect disuasiv asupra publicului larg și pentru a informa participanții pe piață cu privire la comportamente considerate a fi în detrimentul consumatorilor, deciziile în cauză ar trebui să fie publicate, cu condiția să fi expirat termenul pentru depunerea unei căi de atac fără să fi fost depusă o cale de atac și cu excepția cazului în care publicarea ar pune în pericol stabilitatea piețelor financiare sau o anchetă în curs. În cazul în care dreptul intern prevede publicarea sancțiunii sau a altei măsuri care face obiectul unei căi de atac, o astfel de informație, precum și rezultatul căii de atac, ar trebui publicate fără întârziere. În orice caz, dacă publicarea sancțiunii sau a unei alte măsuri ar aduce un prejudiciu disproporționat părților implicate, autoritatea competentă ar trebui să fie abilitată să decidă să nu publice sancțiunea sau respectiva măsură sau să o publice anonim.
(64) Pentru a detecta eventualele încălcări ale normelor, autoritățile competente ar trebui să aibă competențele de investigare necesare și să instituie mecanisme eficace pentru a permite raportarea încălcărilor potențiale sau reale.
(65) Prezenta directivă ar trebui să facă trimitere atât la sancțiuni administrative, cât și la alte măsuri, indiferent de clasificarea acestora în categoria sancțiunilor sau a altor măsuri în temeiul dreptului intern.
(66) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor prevăzute de legislația statelor membre în materie de infracțiuni penale.
(67) În vederea realizării obiectivelor stabilite în prezenta directivă, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să îi fie delegată Comisiei în ceea ce privește cerințele de supraveghere a produselor și de guvernanță pentru toate produsele și în ceea ce privește distribuția de produse de investiții bazate pe asigurări, gestionarea conflictelor de interese, condițiile în care se pot plăti și primi stimulente și evaluarea caracterului adecvat și corespunzător. Este deosebit de important ca Comisia să desfășoare consultări adecvate în etapa pregătitoare, inclusiv la nivel de experți. În contextul pregătirii și elaborării actelor delegate, Comisia ar trebui să garanteze transmiterea simultană, promptă și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.
(68) Standardele tehnice în domeniul serviciilor financiare ar trebui să asigure o armonizare consecventă și o protecție corespunzătoare a consumatorilor din întreaga Uniune. EIOPA, ca organism cu înaltă specializare, ar trebui să i se încredințeze exclusiv sarcina de a elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare care nu implică alegeri de politică, care să fie prezentate Parlamentului European, Consiliului și Comisiei.
(69) În conformitate cu Înțelegerea comună privind actele delegate dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie, fără a aduce atingere revizuirii sale pe viitor, Comisia ar trebui să țină seama de perioada de formulare a obiecțiunilor, precum și de procedurile Parlamentului European și Consiliului în ceea ce privește data transmiterii actelor delegate. În plus, în conformitate cu înțelegerea comună privind actele delegate, fără a aduce atingere revizuirii sale pe viitor și, după caz, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, ar trebui asigurat un nivel adecvat de transparență și contacte corespunzătoare cu Parlamentul European și Consiliul înainte de adoptarea actului delegat.
(70) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8) și Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (9) ar trebui să reglementeze prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de către EIOPA în temeiul prezentei directive, sub supravegherea Autorității Europene pentru Protecția Datelor.
(71) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, consacrate în tratat.
(72) Prezenta directivă nu ar trebui să impună o povară prea mare pentru distribuitorii mici și mijlocii de asigurări și reasigurări. Unul dintre instrumentele pentru atingerea acestui obiectiv este aplicarea adecvată a principiului proporționalității. Acest principiu ar trebui să se aplice atât cerințelor impuse distribuitorilor de asigurări și reasigurări, cât și exercitării competențelor de supraveghere.
(73) Prezenta directivă ar trebui să fie revizuită în termen de cinci ani de la data intrării ei în vigoare, pentru a ține seama de evoluțiile pieței și de evoluțiile din alte domenii ale dreptului Uniunii sau de experiențele statelor membre în aplicarea dreptului Uniunii, în special cu privire la produsele reglementate de Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10).
(74) Directiva 2002/92/CE ar trebui abrogată la 24 de luni de la intrarea în vigoare a prezentei directive. Cu toate acestea, capitolul IIIA din Directiva 2002/92/CE ar trebui eliminat de la data intrării în vigoare a prezentei directive.
(75) Obligația de a transpune prezenta directivă în legislația națională ar trebui limitată la dispozițiile care reprezintă o modificare de substanță a Directivei 2002/92/CE. Obligația de a transpune dispozițiile care rămân nemodificate decurge din directiva menționată.
(76) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre referitoare la termenele de transpunere în legislația națională a Directivei 2002/92/CE.
(77) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și a emis un aviz la 23 noiembrie 2012 (11),
(78) Deoarece obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sa, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.
(79) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative, statele membre s-au angajat să însoțească, în cazuri justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespondente din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente,