Recitale
(1) Directiva 92/119/CEE stabilește măsurile generale de control care se aplică în cazul apariției unor anumite boli la animale, inclusiv al dermatozei nodulare contagioase (DNC). Aceste măsuri de control includ instituirea de zone de protecție și de supraveghere în jurul exploatației infectate și prevăd, de asemenea, pe lângă alte măsuri de control, vaccinarea de urgență în cazul apariției unui focar de DNC.
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 a Comisiei (5) stabilește anumite măsuri zoosanitare de protecție referitoare la DNC confirmată în Grecia în 2015. Aceste măsuri includ înființarea unei zone de restricție, care este descrisă în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare, și care include zona în care DNC a fost confirmată, precum și zonele de protecție și de supraveghere stabilite de către Grecia în conformitate cu Directiva 92/119/CEE.
(3) Ca urmare a evoluției situației epidemiologice din Grecia, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2055 a Comisiei (6). Respectiva decizie de punere în aplicare prevede că Grecia poate efectua vaccinarea de urgență a bovinelor ținute în exploatații situate în zona de vaccinare, astfel cum se prevede în anexa I la Decizia de punere în aplicare respectivă. Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2055 a modificat, de asemenea, anumite dispoziții din Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500, inclusiv extinderea zonei de restricție, astfel încât să includă nu numai unitatea regională Evros, ci și unitățile regionale Rodopi, Xanthi, Kavala și Limnos.
(4) Deciziile de punere în aplicare (UE) 2015/1500 și (UE) 2015/2055 au fost modificate ulterior prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2311 a Comisiei (7), în vederea extinderii zonei de restricție stabilite în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500, precum și zona de vaccinare, astfel cum figurează în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2055, în urma confirmării focarelor suplimentare de DNC în unitatea regională Halkidiki și a primirii unei notificări din partea Greciei cu privire la intenția sa de a aplica vaccinarea împotriva DNC în unitățile regionale Halkidiki, Salonic, Kilkis, Drama și Serres.
(5) Începând cu 6 aprilie 2016, Grecia a raportat noi focare de DNC în zona de restricție, astfel cum figurează în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500, și în zona de vaccinare, astfel cum figurează în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2055. De asemenea, au fost raportate focare de DNC în Bulgaria de la 13 aprilie 2016 și în fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, de la 21 aprilie 2016.
(6) La 9 mai 2016, Grecia a notificat Comisiei intenția sa de a aplica vaccinarea în unitățile regionale Pella, Pieria și Imathia ca o măsură de precauție, din cauza evoluției situației epidemiologice în ceea ce privește DNC. La 1 iunie 2016, Grecia a notificat din nou Comisiei intenția sa de a aplica vaccinarea în unitățile regionale Florina, Kastoria și Kozanica o măsură de precauție suplimentară, din cauza evoluției situației epidemiologice în ceea ce privește DNC. Această vaccinare necesită o extindere a zonei de restricție stabilite în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500, precum și a zonei în care se poate efectua vaccinarea, astfel cum figurează în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2055. Prin urmare, Deciziile de punere în aplicare (UE) 2015/1500 și (UE) 2015/2055 ar trebui modificate în consecință.
(7) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,