Începe proba gratuită

Regulament 2015/1187 · CELEX 32015R1187

Regulamentul delegat (UE) 2015/1187 al Comisiei din 27 aprilie 2015 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește etichetarea energetică a cazanelor cu combustibil solid și a pachetelor de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
27.04.2015
Intrare in vigoare
10.08.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_193_R_0003
Status
In vigoare
armonizarea standardelor boiler colector solar consum energetic economisirea energiei etichetare încălzire informarea consumatorilor standard european

Recitale

(1) Directiva 2010/30/UE prevede adoptarea de către Comisie a unor acte delegate privind etichetarea produselor cu impact energetic care prezintă un potențial semnificativ de economisire a energiei și o mare disparitate în ceea ce privește nivelurile de performanță relevante în condiții de funcționalitate echivalentă.

(2) Instalațiile de încălzire a incintelor cu funcționalitate echivalentă, inclusiv cazanele cu combustibil solid, prezintă o mare disparitate în ceea ce privește eficiența energetică. Energia utilizată de cazanele cu combustibil solid pentru a încălzi incintele reprezintă o parte semnificativă din cererea totală de energie din Uniune. Există o marjă semnificativă în ceea ce privește reducerea consumului de energie al cazanelor cu combustibil solid, care include posibilitatea combinării lor cu regulatoare de temperatură adecvate și dispozitive solare; prin urmare, cerințele în materie de etichetare energetică ar trebui să acopere, de asemenea, pachetele de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare.

(3) Cazanele care generează căldură exclusiv pentru furnizarea de apă caldă potabilă sau menajeră, cazanele pentru încălzirea unor agenți termici gazoși, cazanele de cogenerare cu o putere electrică de minimum 50 kW și cazanele cu biomasă nelemnoasă au caracteristici tehnice specifice și, prin urmare, ar trebuie excluse din prezentul regulament.

(4) Trebuie prevăzute dispoziții armonizate privind etichetarea și informațiile standard despre produse referitoare la eficiența energetică a cazanelor cu combustibil solid, pentru ca producătorii să fie stimulați să îmbunătățească eficiența energetică a acestor produse, iar utilizatorii finali să fie încurajați să cumpere produse cu o eficiență energetică ridicată și să contribuie la funcționarea pieței interne.

(5) Pentru a le oferi consumatorilor informații comparabile referitoare la cazanele cu combustibil solid, ar trebui introdusă o scară de etichetare conformă cu Regulamentul delegat (UE) nr. 811/2013 al Comisiei (2). Utilizarea abordării din cadrul regulamentului respectiv în ceea ce privește energia din surse regenerabile nu ar permite promovarea eficienței energetice a cazanelor cu biomasă. Utilizarea, pentru biomasă, a abordării folosite pentru combustibilii fosili nu ar fi coerentă cu obiectivul de promovare a energiei din surse regenerabile al Directivei 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3). Este necesar, prin urmare, ca prezentul regulament să introducă o abordare specifică pentru cazanele cu biomasă, un „coeficient de promovare a biomasei” stabilit la un asemenea nivel încât cazanele cu condensare cu biomasă să poată atinge clasa A++.

(6) Informațiile indicate pe etichete trebuie obținute prin proceduri de măsurare și de calculare fiabile, exacte și reproductibile, care iau în considerare metodele de măsurare și de calcul de ultimă generație general recunoscute, inclusiv, după caz, standardele armonizate adoptate de către organismele europene de standardizare, în conformitate cu procedurile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (4),în scopul stabilirii de cerințe în materie de proiectare ecologică.

(7) Prezentul regulament ar trebui să specifice un conținut și design uniform ale etichetelor pentru cazanele cu combustibil solid.

(8) În plus, prezentul regulament ar trebui să specifice cerințe privind produsul și documentația tehnică a cazanelor cu combustibil solid.

(9) În plus, prezentul regulament ar trebui să specifice cerințe în ceea ce privește informațiile care trebuie furnizate în cazul oricărei forme de vânzare la distanță a cazanelor cu combustibil solid și în orice reclame și materiale tehnice promoționale referitoare la cazanele cu combustibil solid.

(10) În cazul în care etichetele și informațiile despre produs se bazează pe fișele produselor de la furnizori, ar trebui să se garanteze că utilizatorul final are acces ușor la informații privind performanța energetică a pachetelor de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, dispozitive solare și regulatoare de temperatură.

(11) Este oportun să se prevadă revizuirea dispozițiilor prezentului regulament ținând seama de progresele tehnologice,

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1) Prezentul regulament stabilește cerințe privind etichetarea energetică și furnizarea de informații suplimentare despre produs pentru cazanele cu combustibil solid cu o putere termică nominală de maximum 70 kW și pentru pachetele de cazan cu combustibil solid cu o putere termică nominală de maximum 70 kW, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare. (2) Prezentul regulament nu se aplică: (a) cazanelor care generează căldură numai în scopul furnizării de apă caldă potabilă sau menajeră; (b) cazanelor destinate încălzirii și distribuirii unor agenți termici gazoși, precum vapori sau aer; (c) cazanelor de cogenerare cu combustibil solid care au o putere electrică maximă de cel puțin 50 kW; (d) cazanelor cu biomasă nelemnoasă.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, pe lângă definițiile de la articolul 2 din Directiva 2010/30/UE, se aplică următoarele definiții: 1. „cazan cu combustibil solid” înseamnă un dispozitiv echipat cu unul sau mai multe generatoare de căldură care utilizează combustibil solid și furnizează căldură unui sistem de încălzire centrală pe bază de apă, pentru a atinge și a menține un nivel dorit de temperatură interioară în unul sau mai multe spații închise, cu o pierdere de căldură în mediul înconjurător de cel mult de 6 % din puterea termică nominală; 2. „sistem de încălzire centrală pe bază de apă” înseamnă un sistem care utilizează apa ca agent termic pentru a distribui căldura generată la nivel central unor emițători de căldură, în scopul încălzirii spațiilor închise din interiorul clădirilor sau a unor părți din acestea, inclusiv rețelele de termoficare de bloc sau de cartier; 3. „generator de căldură cu combustibil solid” înseamnă componenta unui cazan cu combustibil solid care generează căldură prin arderea combustibililor solizi; 4. „putere termică nominală” sau „Pr” înseamnă puterea termică declarată, exprimată în kW, a unui cazan cu combustibil solid care generează căldură pentru spații închise utilizând combustibilul de bază; 5. „combustibil solid” înseamnă un combustibil care este în stare solidă la temperaturi interioare normale, inclusiv biomasa solidă și combustibilii fosili solizi; 6. „biomasă” înseamnă fracțiunea biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor de origine biologică provenite din agricultură (inclusiv substanțe vegetale și animale), din silvicultură și din industriile conexe, inclusiv din pescuit și acvacultură, precum și fracțiunea biodegradabilă a deșeurilor industriale și municipale; 7. „biomasă lemnoasă” înseamnă biomasă care provine din arbori, tufișuri, arbuști, inclusiv din bușteni, așchii de lemn, lemn comprimat sub formă de pelete, lemn comprimat sub formă de brichete și rumeguș; 8. „biomasă nelemnoasă” înseamnă biomasa diferită de cea lemnoasă, inclusiv paie, Miscanthus, trestie, sâmburi, boabe, sâmburi e măsline, turte de măsline și coji de nuci; 9. „combustibil fosil” înseamnă orice combustibil diferit de biomasă, inclusiv antracit, lignit, cocs, cărbune bituminos; în sensul prezentului regulament, include și turbă; 10. „cazan cu biomasă” înseamnă un cazan cu combustibil solid care utilizează biomasa drept combustibil de bază; 11. „cazan cu biomasă nelemnoasă” înseamnă un cazan cu biomasă care utilizează biomasa nelemnoasă drept combustibil de bază și pentru care în lista altor combustibili admiși nu figurează nici biomasa lemnoasă, nici combustibilii fosili, nici un amestec de biomasă și combustibili fosili; 12. „combustibil de bază” înseamnă singurul combustibil solid care se va utiliza, de preferință, pentru cazan, în conformitate cu instrucțiunile furnizorului; 13. „alt combustibil admis” înseamnă un combustibil solid diferit de combustibilul de bază, care poate fi utilizat pentru cazanul cu combustibil solid, în conformitate cu instrucțiunile furnizorului, și include orice combustibil menționat în manualul pentru instalatori și pentru utilizatorii finali, pe site-urile internet cu acces liber ale furnizorilor, în materialele tehnice promoționale și în materialele publicitare; 14. „cazan de cogenerare cu combustibil solid” înseamnă un cazan cu combustibil solid care este capabil să genereze simultan căldură și electricitate; 15. „instalație de încălzire suplimentară” înseamnă un cazan secundar sau o pompă de căldură secundară care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 811/2013 al Comisiei sau un cazan secundar cu combustibil solid care generează căldură suplimentară în cazul în care necesarul de căldură este mai mare decât puterea termică nominală a cazanului cu combustibil solid primar; 16. „regulator de temperatură” înseamnă un echipament care afișează, pentru utilizatorul final, valorile și timpii temperaturii interioare dorite, care comunică date relevante unei interfețe a cazanului cu combustibil solid, cum ar fi o unitate de procesare centrală, contribuind astfel la reglarea temperaturii sau temperaturilor din interior; 17. „dispozitiv solar” înseamnă un sistem exclusiv solar, un colector solar, un rezervor de apă caldă solar sau o pompă din circuitul colectorului, care sunt introduse pe piață separat; 18. „sistem exclusiv solar” înseamnă un dispozitiv care este echipat cu unul sau mai mulți colectori solari și cu unul sau mai multe rezervoare de apă caldă solare și eventual cu pompe din circuitul colectorului și cu alte piese, care este introdus pe piață ca o singură unitate și nu este echipat cu niciun generator de căldură, poate doar cu unul sau mai multe termoplonjoare de rezervă; 19. „colector solar” înseamnă un dispozitiv proiectat pentru a absorbi radiația solară globală și a transfera energia termică astfel produsă unui fluid care trece prin dispozitiv; 20. „rezervor de apă caldă solar” înseamnă un rezervor de apă caldă care înmagazinează energie termică produsă de unul sau mai mulți colectori solari; 21. „rezervor de apă caldă” înseamnă un recipient pentru acumularea apei calde în scopul încălzirii apei sau a incintelor, inclusiv eventualii aditivi, care nu este echipat cu niciun generator de căldură, poate doar cu excepția unuia sau mai multor termoplonjoare de rezervă; 22. „termoplonjor de rezervă” înseamnă o instalație de încălzire cu rezistență electrică ce utilizează efectul Joule, care face parte dintr-un rezervor de apă caldă și generează căldură numai atunci când alimentarea cu căldură din sursa externă este întreruptă (inclusiv în perioadele de întreținere) sau nu funcționează, sau care face parte dintr-un rezervor de apă caldă solar și furnizează căldură atunci când sursa de căldură solară nu este suficientă pentru a respecta nivelurile necesare de confort; 23. „pachet de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare” înseamnă un pachet oferit utilizatorului final, care conține un cazan cu combustibil solid combinat cu una sau mai multe instalații de încălzire suplimentare, unul sau mai multe regulatoare de temperatură și unul sau mai multe dispozitive solare; 24. „cazan care are funcție dublă” înseamnă un cazan cu combustibil solid care este proiectat și pentru a furniza căldură în scopul încălzirii apei potabile sau menajere la anumite niveluri de temperatură, în anumite cantități și la anumite debite, pe parcursul anumitor intervale de timp, și care este conectat la o sursă externă de apă potabilă sau menajeră. În scopul anexelor II-X, sunt stabilite definiții suplimentare în anexa I.

Articolul 3

Responsabilitățile furnizorilor și calendar

(1) De la 1 aprilie 2017, furnizorii care introduc pe piață sau pun în funcțiune cazane cu combustibil solid, inclusiv cele integrate în pachete de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare, se asigură că: (a) fiecare cazan cu combustibil solid este prevăzut cu o etichetă tipărită care are formatul și conține informațiile prevăzute în anexa III punctul 1.1 și care respectă clasele de eficiență energetică stabilite în anexa II și fiecare cazan cu combustibil solid destinat utilizării în cadrul pachetelor de cazan combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare este prevăzut cu o a doua etichetă care are formatul și conține informațiile prevăzute în anexa III punctul 2; (b) pentru fiecare model de cazan cu combustibil solid, se pune la dispoziția comercianților o etichetă electronică cu formatul și informațiile stabilite în anexa III punctul 1.1 și care respectă clasele de eficiență energetică stabilite în anexa II; (c) pentru fiecare cazan cu combustibil solid se furnizează o fișă a produsului, în conformitate cu anexa IV punctul 1, iar pentru fiecare cazan cu combustibil solid destinat utilizării în cadrul pachetelor de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare se furnizează o a doua fișă, în conformitate cu anexa IV punctul 2; (d) pentru fiecare model de cazan cu combustibil solid, se pune la dispoziția comercianților o fișă electronică a produsului, în conformitate cu anexa IV punctul 1; (e) documentația tehnică, astfel cum este stabilită în anexa V punctul 1, este transmisă, la cerere, autorităților din statele membre și Comisiei; (f) toate reclamele referitoare la un anumit model de cazan cu combustibil solid care conțin informații legate de energie sau de preț includ o mențiune privind clasa de eficiență energetică a modelului respectiv; (g) toate materialele promoționale tehnice referitoare la un anumit model de cazan cu combustibil solid care descriu parametrii tehnici specifici acestuia includ o mențiune privind clasa de eficiență energetică a modelului respectiv. (2) De la 26 septembrie 2019, furnizorii care introduc pe piață sau pun în funcțiune cazane cu combustibil solid, inclusiv cele integrate în pachete de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare, se asigură că: (a) pentru fiecare cazan cu combustibil solid, se pune la dispoziție o etichetă tipărită, cu formatul și informațiile stabilite în anexa III punctul 1.2 și care respectă clasele de eficiență energetică stabilite în anexa II; (b) pentru fiecare model de cazan cu combustibil solid, se pune la dispoziția comercianților o etichetă electronică cu formatul și informațiile stabilite în anexa III punctul 1.2 și care respectă clasele de eficiență energetică stabilite în anexa II. (3) De la 1 aprilie 2017, furnizorii care introduc pe piață și/sau pun în funcțiune pachete de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare se asigură că: (a) fiecare pachet de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare este prevăzut cu o etichetă tipărită care are formatul și conține informațiile stabilite în anexa III punctul 2 și care respectă clasele de eficiență energetică stabilite în anexa II; (b) pentru fiecare model care include un pachet de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare, se pune la dispoziția comercianților o etichetă electronică cu formatul și informațiile stabilite în anexa III punctul 2 și care respectă clasele de eficiență energetică stabilite în anexa II; (c) pentru fiecare pachet de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare se furnizează o fișă a produsului, astfel cum este prevăzută la anexa IV punctul 2; (d) pentru fiecare model care include un pachet de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare se pune la dispoziția comercianților o fișă electronică a produsului, astfel cum este prevăzută la anexa IV punctul 2; (e) documentația tehnică, în conformitate cu anexa V punctul 2, este transmisă, la cerere, autorităților din statele membre și Comisiei; (f) toate reclamele referitoare la un anumit model care include un pachet de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare și care conțin informații legate de energie sau de preț includ o mențiune privind clasa de eficiență energetică a modelului respectiv; (g) toate materialele promoționale tehnice referitoare la un anumit model care include un pachet de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare și care descriu parametrii tehnici specifici acestuia includ o mențiune privind clasa de eficiență energetică a modelului respectiv.

Articolul 4

Responsabilitățile comercianților

(1) Comercianții de cazane cu combustibil solid se asigură că: (a) la punctul de vânzare, fiecare cazan cu combustibil solid este prevăzut cu eticheta pusă la dispoziție de furnizor în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) sau cu articolul 3 alineatul (2), pe partea exterioară frontală a produsului, astfel încât aceasta să fie clar vizibilă; (b) cazanele cu combustibil solid oferite spre vânzare, închiriere sau cumpărare cu plata în rate, în condițiile în care utilizatorul final nu poate vedea produsul expus, sunt comercializate împreună cu informațiile puse la dispoziție de furnizori în conformitate cu anexa VI punctul 1, cu excepția cazului în care oferta se face prin intermediul internetului, caz în care se aplică dispozițiile din anexa VII; (c) toate reclamele referitoare la un anumit model de cazan cu combustibil solid care conțin informații legate de energie sau de preț includ o mențiune privind clasa de eficiență energetică a modelului respectiv; (d) toate materialele promoționale tehnice referitoare la un anumit model de cazan cu combustibil solid care descriu parametrii tehnici specifici acestuia includ o mențiune privind clasa de eficiență energetică a modelului respectiv. (2) Comercianții de pachete de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare se asigură că: (a) orice ofertă pentru un anumit pachet include clasa de eficiență energetică a pachetului respectiv, prin afișarea pe pachet a etichetei puse la dispoziție de furnizor în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) litera (a), precum și fișa produsului pusă la dispoziție de furnizor în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) litera (c), completată în mod corespunzător cu caracteristicile pachetului respectiv; (b) pachetele de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare oferite spre vânzare, închiriere sau cumpărare cu plata în rate, în condițiile în care utilizatorul final nu poate vedea pachetul expus, se comercializează împreună cu informațiile puse la dispoziție în conformitate cu anexa VI punctul 2, cu excepția cazului în care oferta se face prin intermediul internetului, caz în care se aplică dispozițiile din anexa VII; (c) toate reclamele referitoare la un anumit model care include un pachet de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și modele de dispozitive solare și care conțin informații legate de energie sau de preț includ o mențiune privind clasa de eficiență energetică a modelului respectiv; (d) toate materialele promoționale tehnice referitoare la un anumit model care include un pachet de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare și care descriu parametrii tehnici specifici acestuia includ o mențiune privind clasa de eficiență energetică a modelului respectiv.

Articolul 5

Metode de măsurare și de calcul

Informațiile care trebuie furnizate în temeiul articolelor 3 și 4 se obțin prin metode de măsurare și de calcul fiabile, exacte și reproductibile, care iau în considerare metodele de măsurare și de calcul de ultimă generație recunoscute, stabilite în anexa VIII. Indicele de eficiență energetică se determină în conformitate cu anexa IX.

Articolul 6

Procedura de verificare în scopul supravegherii pieței

Statele membre evaluează conformitatea cu prezentul regulament a clasei de eficiență energetică declarată a cazanelor cu combustibil solid și a pachetelor de cazan cu combustibil solid, instalații de încălzire suplimentare, regulatoare de temperatură și dispozitive solare conform procedurii prevăzute în anexa X.

Articolul 7

Revizuirea

Comisia revizuiește prezentul regulament în lumina progreselor tehnologice, cel târziu la data de 1 ianuarie 2022. În contextul revizuirii trebuie să se evalueze în special dacă este necesar să se adauge pe etichetă o clasă de eficiență a încălzirii apei, pentru cazanele care au funcție dublă.

Articolul 8

Intrarea în vigoare

(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (2) Se aplică de la 1 aprilie 2017. Cu toate acestea, articolul 3 alineatul (1) literele (f) și (g), articolul 3 alineatul (3) literele (f) și (g), articolul 4 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) și articolul 4 alineatul (2) literele (b), (c) și (d) se aplică de la 1 iulie 2017.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.